Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 4.059 din 20 decembrie 2024  privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 88/2017 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-LPAN P „Licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist“    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 4.059 din 20 decembrie 2024 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 88/2017 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-LPAN P „Licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist“

EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 31 din 15 ianuarie 2025
    În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b), r) şi x) din Legea nr. 21/2020 privind Codul aerian, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:
    ART. I
    Reglementarea aeronautică civilă română RACR-LPAN P „Licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist“, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 88/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 şi 138 bis din 23 februarie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 1.1 punctul 1.1.1, alineatul (17) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(17) Lansare din turnul de paraşutism. Lansarea voluntară a unei persoane din turnul de paraşutism, care implică desprinderea (părăsirea) de platforma sau dispozitivul de ridicare/coborâre, planarea, coborârea şi aterizarea, utilizând o paraşută care deţine document de admisibilitate la salt.
    Ridicarea/Coborârea unei persoane, acroşată printr-un sistem de echipare de mecanismul turnului, fără a se desprinde de acesta, nu este considerată lansare din turnul de paraşutism, iar pentru aceste operaţiuni nu se aplică prevederile prezentei reglementări."

    2. La articolul 1.1 punctul 1.1.1, după alineatul (24) se introduce un nou alineat, alin. (25), cu următorul cuprins:
    "(25) Turnul de paraşutism. Un dispozitiv fix de pe sol, de diferite înălţimi (în funcţie de tipul constructiv: metalic sau din beton) care permite, prin desprinderea de mecanismele componente, lansarea, planarea, coborârea şi aterizarea unei persoane echipate cu o paraşută."

    3. La articolul 3.2 punctul 3.2.3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În cadrul programului de pregătire practică specifică, după acumularea experienţei privind tehnicile şi procedurile specifice aplicate pentru pliajul paraşutei principale, elevul paraşutist poate efectua, sub observaţia/supravegherea/ controlul instructorului paraşutist, pliajul paraşutei principale ce este folosită în activitatea de zbor/salt."

    4. La articolul 3.3 punctul 3.3.3, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) În cadrul programului de pregătire practică specifică, după acumularea experienţei privind tehnicile şi procedurile specifice aplicate pentru pliajul paraşutei principale, elevul paraşutist poate efectua, sub observaţia/supravegherea/ controlul instructorului paraşutist, pliajul paraşutei principale ce este folosită în activitatea de zbor/salt."

    5. La articolul 3.4 punctul 3.4.1 alineatul (2), litera (c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(c) să execute minimum 10 salturi de formaţie, din care minimum 5 salturi să fie alcătuite din cel puţin 3 participanţi;"

    6. La articolul 3.4 punctul 3.4.1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Paraşutistul deţinător al licenţei categoria Ro care solicită obţinerea categoriei B trebuie să completeze pregătirea practică cu un program corespunzător cerinţelor pct. 3.3.3 alin. (1) lit. (c)-(e), prevăzute pentru obţinerea licenţei categoria A."

    7. La articolul 3.4 punctul 3.4.3 alineatul (3), litera (c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(c) realizarea unei formaţii compuse din minimum 3 participanţi."

    8. La articolul 3.7 punctul 3.7.1, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.7.1. Pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist militar cu calificare pe paraşuta aripă în termen de valabilitate, în vederea obţinerii licenţei civile de paraşutist categoria Ro/A, autoritatea de certificare creditează parţial pregătirea deţinută."

    9. La articolul 3.7 punctul 3.7.2, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.7.2. Pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist militar cu calificare pe paraşuta aripă cu termenul de valabilitate expirat, în vederea obţinerii licenţei civile de paraşutist categoria Ro/A, autoritatea de certificare creditează parţial pregătirea deţinută."

    10. La articolul 3.7 punctul 3.7.3, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.7.3. Pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist militar cu calificare pe paraşuta militară rotundă în termen de valabilitate, în vederea obţinerii licenţei civile de paraşutist categoria Ro/A, autoritatea de certificare creditează parţial pregătirea deţinută."

    11. La articolul 3.7 punctul 3.7.4, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.7.4. Pentru un solicitant care a deţinut o licenţă de paraşutist cu calificare pe alt tip de paraşută şi care a fost emisă conform unor reglementări naţionale anterioare prezentei ediţii, în vederea obţinerii licenţei de paraşutist categoria Ro/A, autoritatea de certificare creditează parţial pregătirea deţinută."

    12. Articolul 3.8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "3.8. Privilegii

    (1) Deţinătorul licenţei de paraşutist categoria Ro are dreptul să exercite, în limita pregătirii şi a calificării/autorizaţiilor deţinute, funcţia de paraşutist şi poate executa pliajul paraşutei principale ce este folosită în activitatea de zbor/salt şi salturi individuale, fără supravegherea unui instructor.

    (2) Deţinătorul licenţei de paraşutist categoria A are dreptul să exercite, în limita pregătirii şi a calificării/autorizaţiilor deţinute, funcţia de paraşutist şi poate executa pliajul paraşutei principale ce este folosită în activitatea de zbor/salt, salturi individuale şi salturi în grup/formaţie. Salturile în grup/formaţie se pot executa doar sub supravegherea unui instructor. Componenţa salturilor în grup/formaţie trebuie să includă cel puţin un instructor sau un deţinător de minimum categoria C a licenţei de paraşutist, numărul de participanţi care deţin licenţa categoria A nefiind limitat."

    13. La articolul 4.1 punctul 4.1.4 alineatul (1), litera (a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(a) efectuarea unui număr minim de 6 salturi cu paraşuta, corespunzător calificării de instructor;"

    14. La articolul 7.1 punctul 7.1.1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Evaluarea în vederea obţinerii autorizaţiei specifice de lansare din turnul de paraşutism se face evaluând minimum o lansare din turnul de paraşutism."

    15. La articolul 7.1 punctul 7.1.4 alineatul (1), după litera (e) se introduce o nouă literă, lit. (f), cu următorul cuprins:
    "(f) primele 10 salturi din programul de pregătire practică trebuie să fi fost executate sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării superioare de instructor în termen de valabilitate şi autorizat examinator TANDEM, examinatorul aflându-se pe postul elevului/pasagerului, iar următoarele salturi din programul de pregătire practică trebuie să fi fost executate sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării superioare de instructor în termen de valabilitate şi autorizat examinator TANDEM sau sub supravegherea unui deţinător al calificării superioare de instructor paraşutist autorizat TANDEM, în termen de valabilitate. Pe timpul executării acestor următoare salturi, pe postul elevului/pasagerului se poate afla fie instructorul/examinatorul autorizat TANDEM, fie un deţinător al licenţei de paraşutist în termen de valabilitate, cu o experienţă practică de minimum 100 de salturi."

    16. La articolul 7.3 punctul 7.3.3 alineatul (1), literele (a) şi (b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(a) pentru reînnoirea autorizaţiei de tandem, se parcurge în totalitate cursul iniţial de pregătire teoretică specifică de minimum 15 ore, menţionat la pct. 7.1.5 alin. (1) lit. (e) subpct. (i);
(b) pentru reînnoirea autorizaţiei de instructor AFF, se parcurge în totalitate cursul iniţial de pregătire teoretică specifică de minimum 10 ore, menţionat la pct. 7.1.8 alin. (1) lit. (e) subpct. (i)."

    17. La articolul 9.3 punctul 9.3.1 alineatul (1), litera (b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(b) licenţa în original, în termen de valabilitate. Poate fi recunoscută ca originală şi o licenţă prezentată ca un document cu semnătură electronică, cu cod QR sau un document electronic fără nicio semnătură, dar cu o confirmare a autorităţii străine emitente primită prin mijloace electronice;"



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                    Sorin-Mihai Grindeanu

    Bucureşti, 20 decembrie 2024.
    Nr. 4.059.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016