Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.003 din 18 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013
EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 29 din 10 ianuarie 2019
În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) şi ale art. 34 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin:
ART. I
Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 15 aprilie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, denumită în continuare Comisia, este, potrivit legii, organism ştiinţific de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil, fără personalitate juridică, care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, denumit în continuare Ministerul.
(3) Comisiile zonale ale monumentelor istorice, denumite în continuare comisii zonale, funcţionează pe lângă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului ca organisme ştiinţifice de specialitate din teritoriu ale Comisiei, fără personalitate juridică, cu activitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil."
2. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Componenţa Comisiei, a secţiunilor de specialitate ale acesteia, a Biroului Comisiei şi a comisiilor zonale se publică pe paginile de internet ale Ministerului şi serviciilor publice deconcentrate ale acestuia."
3. La articolul 6, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
"(4^1) Dintre membrii Comisiei, precum şi ai secţiunilor Comisiei, propuşi de către Minister, un procent de cel puţin 30% trebuie să deţină calitatea de specialist sau expert atestat în domeniul monumentelor istorice."
4. La articolul 7, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 7
(1) Comisiile zonale sunt compuse fiecare dintr-un număr de 11 membri, iar preşedinţii acestora sunt membri ai Comisiei.
(...)
(3) Din componenţa comisiilor zonale fac parte arhitecţii-şefi ai judeţelor, respectiv arhitectul-şef al municipiului Bucureşti, precum şi personalităţi sau specialişti şi experţi atestaţi în domeniu. Din componenţa comisiilor zonale vor face parte cel puţin un arhitect, un arheolog şi un inginer constructor."
5. La articolul 7 alineatul (4), literele d), e) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"d) Comisia zonală 4, cu sediul la Constanţa, cuprinde judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea;
e) Comisia zonală 5, cu sediul la laşi, cuprinde judeţele laşi, Bacău şi Vaslui;
(...)
j) Comisia zonală 10, cu sediul la Buzău, cuprinde judeţele Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea;"
6. La articolul 7, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Dintre membrii comisiilor zonale, un procent de cel puţin 30% trebuie să deţină calitatea de specialist sau expert atestat în domeniul monumentelor istorice."
7. La articolul 9, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) Pentru evitarea conflictelor de interese, pe perioada exercitării mandatului, membrii nu vor asista la dezbaterile şi la votul privind acele documentaţii supuse analizării şi avizării la a căror pregătire, elaborare, verificare au participat sau participă aceştia, soţii ori soţiile sau rudele de gradul I, precum şi în cazul în care ar avea relaţii cu caracter patrimonial cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator, comanditar sau beneficiar al respectivelor documentaţii."
8. La articolul 12, literele c) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"c) propune aprobarea, prin ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale, a metodologiilor, normelor, normativelor şi reglementărilor din domeniul protejării monumentelor istorice, elaborate de minister sau de instituţiile specializate din subordinea acestuia;
(...)
i) propune avizul pentru planurile urbanistice generale ale unităţilor administrativ-teritoriale, planurile urbanistice zonale, precum şi pentru planurile urbanistice de detaliu, care au ca obiect monumente istorice clasate în grupa A sau zone construite protejate care cuprind monumente istorice clasate în grupa A;."
9. La articolul 12, după litera k) se introduce o nouă literă, litera k^1), cu următorul cuprins:
"k^1) propune avizul pentru documentaţiile privind soluţiile de intervenţie asupra componentelor artistice ale monumentelor istorice grupa A şi B;"
10. La articolul 15 alineatul (1), literele e), f), h) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"e) propun avizarea planurilor urbanistice generale, planurilor urbanistice zonale şi de detaliu referitoare la monumente istorice, zonele de protecţie ale acestora sau zone construite protejate care nu cuprind monumente istorice clasate în grupa A;
f) propun avizarea planurilor urbanistice de detaliu şi a proiectelor de execuţie în zonele de protecţie a monumentelor istorice din grupa A şi în zonele protejate cu monumente istorice clasate în grupa A, pentru care există reglementări în vigoare avizate conform art. 26 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(...)
h) propun avizul pentru documentaţiile tehnice care cuprind lucrări de cercetare, investigaţii, expertize tehnice, proiecte tehnice şi detalii de execuţie pentru monumentele istorice clasate în grupa B, care nu presupun intervenţia pe componentele artistice, precum şi pentru documentaţiile privind zonele de protecţie a monumentelor istorice şi zonele construite protejate;
i) propun avizul pentru documentaţiile pentru lucrări de întreţinere şi reparaţii curente la monumentele istorice clasate în grupa A, care nu aduc modificări de arhitectură, în condiţiile în care lucrările se execută cu materiale şi tehnici de lucru specifice epocii de edificare a monumentului istoric şi care nu presupun intervenţia pe componentele artistice;"
11. La articolul 15 alineatul (1), după litera k) se introduc trei noi litere, literele l), m) şi n), cu următorul cuprins:
"l) propun, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avizul pentru documentaţiile privind intervenţii asupra monumentelor istorice clasate în grupa A din categoriile ansamblurilor şi siturilor, cu excepţia acelor documentaţii care se referă la imobile care beneficiază simultan şi de regimul de protecţie al monumentelor istorice clasate în grupa A din categoria monument;
m) propun, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, avizul pentru intervenţii asupra imobilelor situate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există documentaţii de urbanism avizate de Minister sau de serviciile publice deconcentrate, cu excepţia celor clasate în grupa A;
n) îndeplinesc alte atribuţii, potrivit reglementărilor legale în vigoare."
12. La articolul 17, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(5) În situaţii excepţionale, conducătorul compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului poate convoca, în şedinţă extraordinară, Comisia, Biroul Comisiei sau secţiunile de specialitate ale Comisiei."
13. La articolul 18, alineatele (2) şi (5)-(8) se modifică şi vor avea următorulcuprins:
"(2) Ordinea de zi, conţinând documentaţii depuse cu cel puţin trei zile lucrătoare înainte de data şedinţei, este stabilită de către secretarul Comisiei sau al secţiunii de specialitate ori de secretarii comisiilor zonale, după caz, şi este făcută publică prin afişare la sediul sau pe site-ul Ministerului ori al serviciului public deconcentrat, după caz.
(...)
(5) Secretarii întocmesc lista de prezenţă şi procesul-verbal al şedinţei, la care anexează fişele de vot, după caz.
(6) Propunerile se consemnează de fiecare membru, în fişa de vot, al cărei conţinut este prevăzut în anexele nr. 2 şi 3, şi se anexează la procesul-verbal al şedinţei.
(7) Secretarul Comisiei recomandă utilizarea modelului de fişă, în funcţie de tipul documentaţiei supuse avizării.
(8) Nu pot participa la dezbaterile Comisiei, ale secţiunilor de specialitate ale acesteia sau ale comisiilor zonale şi la vot persoanele care au contribuit direct sau indirect ori prin soţ sau soţie ori prin rude de gradul I la pregătirea/elaborarea/verificarea documentaţiei supuse analizei, precum şi persoanele fizice sau juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentaţii. Membrii comisiilor aflaţi în situaţia descrisă la art. 9 alin. (5) părăsesc sala înaintea dezbaterii şi votului."
14. La articolul 18, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (10) şi (11), cu următorul cuprins:
"(10) Persoanele interesate pot participa, în limita locurilor disponibile, la şedinţele Comisiei, ale secţiunilor de specialitate ale acesteia sau ale comisiilor zonale, în care se analizează, dezbat sau votează proiecte care se finanţează din fonduri publice, cu condiţia să depună o solicitare scrisă în acest sens la secretariatul comisiei respective, în care se vor preciza datele personale de identificare, depusă cu cel puţin 24 de ore înainte de desfăşurarea şedinţei. Persoanele care asistă la şedinţa respectivă nu au dreptul să intervină în cadrul discuţiilor şi să înregistreze, pe orice tip de suport fizic, şedinţa.
(11) Se interzice participarea sau asistarea la şedinţele comisiilor a persoanelor care tulbură desfăşurarea şedinţelor. Respectivele persoane vor părăsi sala de şedinţă la solicitarea preşedintelui sau a secretarului Comisiei. Secretarul Comisiei, împreună cu personalul de pază al instituţiei sau autorităţii, unde se desfăşoară şedinţa, asigură o atmosferă de lucru calmă şi echilibrată."
15. La articolul 19, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
"(1^1) La solicitarea Comisiei, a secţiunilor de specialitate ale acesteia, a Biroului Comisiei şi a comisiilor zonale, precum şi a secretariatelor acestora, proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor participă la şedinţă, pentru a-şi susţine proiectele supuse analizei. Analiza documentaţiilor respective poate fi amânată, de către preşedinte, la propunerea oricărui membru al comisiei sau a secretarului acesteia, dacă proiectanţii elaboratori ai documentaţiilor nu participă la şedinţă."
16. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 20
Dezbaterile din cadrul şedinţelor Comisiei, Biroului Comisiei, ale secţiunilor de specialitate, precum şi ale comisiilor zonale se consemnează în documentele şedinţelor, respectiv procesul-verbal şi fişele de vot."
17. La articolul 22, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Fişa de vot, întocmită conform anexei nr. 2, cuprinde propunerea de avizare formulată de membrul Comisiei, precum şi observaţiile şi/sau condiţiile propuse, certificate de semnătura sa olografă.
(2) Fişa prevăzută la alin. (1), precum şi observaţiile şi/sau condiţiile propuse şi fişa de vot, întocmită conform anexei nr. 3, pentru celelalte probleme supuse analizei, pentru evidenţa şi inventarierea monumentelor istorice, se anexează la procesul-verbal al şedinţei."
18. La articolul 23, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Un rezumat al propunerilor Comisiei/Biroului Comisiei/ secţiunilor de specialitate sau comisiilor zonale, după caz, se publică, prin grija secretariatelor acestora, pe pagina de internet a ministerului sau a serviciului public deconcentrat în cel mult cinci zile lucrătoare, de la data şedinţei, cu respectarea prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal."
19. La articolul 27, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"d) întocmesc şi semnează fişele de vot întocmite în cadrul fiecărei şedinţe la care sunt prezenţi;"
20. La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 30
(1) Documentaţiile primite la compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului, respectiv din cadrul serviciului public deconcentrat al acestuia se supun analizei Comisiei/Biroului Comisiei/secţiunilor de specialitate sau comisiilor zonale, după caz, prin grija secretarilor, inclusiv pentru obiectivele pentru care nu există documentaţii de urbanism, respectiv documentaţii tehnice avizate de Minister/serviciul public deconcentrat la fazele anterioare."
21. La articolul 30, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
"(1^1) În situaţiile în care propunerile Comisiei/Biroului Comisiei/secţiunilor de specialitate sau ale comisiilor zonale conţin condiţii care fac necesare modificări sau completări ale documentaţiei supuse avizării, se comunică de către Minister, prin structura sa de specialitate sau de către serviciile publice deconcentrate ale acestuia, beneficiarului documentaţiei, necesitatea completării sau modificării documentaţiei cu elementele solicitate.
(1^2) După operarea modificărilor sau completărilor solicitate, Ministerul, respectiv serviciile publice deconcentrate emit avizul sau supun documentaţia completată unei noi analize a comisiei, în funcţie de propunerea iniţială a acesteia."
22. La articolul 30, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În urma încheierii procedurii de analizare a unei documentaţii, compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului sau serviciului public deconcentrat elaborează avizul/actul administrativ, pe baza propunerii de avizare formulate de Comisie, Biroul Comisiei, secţiunile de specialitate sau de comisiile zonale, pe care îl înaintează spre însuşire ministrului culturii şi identităţii naţionale/directorului executiv."
23. La articolul 31, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În urma încheierii procedurii de reanalizare a documentaţiei, compartimentul de specialitate elaborează proiectul avizului/actului administrativ corespunzător."
24. La articolul 32, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) În urma încheierii procedurii de reanalizare a unei documentaţii, compartimentul de specialitate elaborează proiectul avizului/actului administrativ corespunzător."
25. La articolul 33, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) În urma soluţionării contestaţiei, de către Biroul Comisiei, autoritatea care a emis avizul ori comunicarea de respingere a avizului va elabora răspunsul sau va emite avizul respectiv, cu includerea propunerilor Biroului Comisiei."
26. La articolul 35 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) procesul-verbal cuprinzând fişele de vot."
27. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin.
28. Titlul anexei nr. 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"FIŞA DE VOT - exemplul A"
29. Titlul anexei nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"FIŞA DE VOT - exemplul B"
ART. II
Documentaţiile depuse spre analiză la comisiile 4, 5 şi 10, anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, rămân în soluţionarea acestora.
ART. III
În termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, dar nu mai târziu de prima şedinţă a comisiilor din care fac parte, membrii Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi ai comisiilor zonale, ai Biroului şi ale secţiunilor de specialitate au obligaţia să semneze declaraţia privind confidenţialitatea şi imparţialitatea.
ART. IV
Prevederile cuprinse la punctele 3 şi 6 ale art. I se aplică începând cu următorul mandat al membrilor comisiilor respective.
ART. V
Direcţia patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi serviciile publice deconcentrate ale acestuia vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. VI
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul culturii şi identităţii naţionale,
Alexandru Pugna,
secretar de stat
Bucureşti, 18 decembrie 2018.
Nr. 4.003.
ANEXA 1
(Anexa nr. 1 la regulament)
DECLARAŢIE
privind confidenţialitatea şi imparţialitatea
Subsemnatul(a), ................................., membru(ă) în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice/în Secţiunea de specialitate ................./în Comisia zonală a monumentelor istorice nr. .........., declar pe propria răspundere, sub sancţiunea falsului în declaraţii, prevăzut de art. 326 din Codul penal, următoarele:
a) pe durata mandatului, în calitate de membru sau invitat, nu voi asista la dezbaterile şi la votul Comisiei, referitor la documentaţii la a căror pregătire/elaborare/verificare am participat sau particip şi care sunt supuse analizării şi avizării sau la a căror pregătire/elaborare/verificare au participat/participă soţul sau soţia, rudele de gradul I, precum şi în cazul în care aş avea relaţii cu caracter patrimonial cu persoane fizice ori juridice care au calitatea de elaborator/comanditar/beneficiar al respectivelor documentaţii;
b) nu am niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea mea pe parcursul procesului de deliberare în cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/Secţiunii de specialitate ............................/Comisiei zonale a monumentelor istorice nr. ........ .
Mă angajez să păstrez confidenţialitatea informaţiilor şi datelor cu caracter personal şi a celor care intră sub incidenţa protecţiei date de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe care le voi obţine sau le voi afla ca efect al calităţii mele de membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/Secţiunii de specialitate .........................../Comisiei zonale a monumentelor istorice nr. .......... pe toată durata mandatului şi după încetarea acestuia, potrivit prevederilor legii.
Mă angajez, ca în situaţia în care aş descoperi, pe durata exercitării mandatului, că mă aflu în una dintre situaţiile arătate sau în afara angajamentelor de mai sus, voi declara imediat acest lucru şi nu voi participa la etapa dezbaterilor interne ale Comisiei, inclusiv la vot.
Declar că am luat cunoştinţă de prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice.
Semnătură, Data
Prenume, nume
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: