Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 397 din 27 martie 2018 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 273 din 28 martie 2018
Având în vedere Referatul de aprobare nr. S.P. 2.827 din 27 martie 2018 al Ministerului Sănătăţii şi nr. D.G. 1.087 din 27 martie 2018 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
în temeiul prevederilor:
- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul VIII „Asigurările sociale de sănătate“ din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019;
– Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Normele metodologice de aplicare în anul 2018 a Hotărârii Guvernului nr. 140/2018 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2018-2019, prevăzute în anexele nr. 1-48*), care fac parte integrantă din prezentul ordin.──────────
*) Anexele nr. 1-48 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficialˮ, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────
ART. 2
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare la data de 1 aprilie 2018. De la această dată se abrogă Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 196/139/2017 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2017 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 şi 153 bis din 1 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Sorina Pintea
p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Răzvan Teohari Vulcănescu
ANEXA 1-48
NORME METODOLOGICE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: