Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 397 din 22 aprilie 2025 pentru modificarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare, aprobată prin Ordinul ministrului energiei nr. 355/2024
EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 371 din 28 aprilie 2025
Având în vedere:
- Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile în vederea modernizării sistemelor energetice şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– Decizia Comisiei Europene nr. C(2023)3.643 final din 30.05.2023 privind plata fondurilor din Fondul pentru modernizare conform Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului - prima rambursare bianuală din 2023 pentru investiţia prioritară MF 2023–1 RO 0-001 - Schema multianuală privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile - solar, eolian, hidro - pentru autoconsum;
– Avizul Consiliului Concurenţei nr. RG/5.142 din 9.04.2025 referitor la modificarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare;
– Referatul Direcţiei generale investiţii nr. 234.418 din 10.04.2025 privind necesitatea modificării Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare, aprobată prin Ordinul ministrului energiei nr. 355/2024,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.
ART. I
Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare, aprobată prin Ordinul ministrului energiei nr. 355/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 25 aprilie 2024, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"ART. 6
(1) Nu sunt eligibili solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, respectiv activităţi specifice codului CAEN 03, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Regulament.
(2) Nu sunt eligibili solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC activităţi principale specifice următoarelor coduri CAEN:
- cod CAEN 01 - Agricultură, vânătoare şi servicii anexe;
– cod CAEN 10 - Industria alimentară;
– cod CAEN 11 - Fabricarea băuturilor.
(3) Solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi secundare activităţi specifice codurilor CAEN 01, 10 şi 11 sunt eligibili în următoarele condiţii:
- să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât activităţile desfăşurate în aceste sectoare să nu beneficieze de ajutoarele acordate în temeiul măsurii «Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum»;
– să nu solicite finanţare în cadrul Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 70/2023, cu modificările şi completările ulterioare, gestionată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale."
2. În anexa nr. 1, la secţiunea „Conformarea formală cu toate cerinţele specifice formulate în Ghidul solicitantului“, punctul 18 va avea următorul cuprins:
"18. Actul de reglementare privind protecţia mediului, emis de către autoritatea competentă (clasarea notificării/decizia etapei de încadrare/acordul de mediu), sau cel puţin dovada solicitării la autoritatea competentă a actului de reglementare pentru protecţia mediului este încărcat/ă în platforma electronică?
NOTĂ:
În cazul în care în etapa de precontractare procedura de obţinere a actului de reglementare privind protecţia mediului este încă în derulare, solicitantul va depune documente justificative privind stadiul obţinerii acestuia, având obligaţia depunerii actului de reglementare privind protecţia mediului înainte de depunerea cererii de prefinanţare sau, în cazul în care nu se solicită prefinanţare, înainte de depunerea primei cereri de rambursare, oricare dintre acestea survine prima, sub sancţiunea rezilierii contractului de finanţare."
3. În anexa nr. 1, la secţiunea „Eligibilitate“, punctul A „Eligibilitatea solicitantului“, litera a) va avea următorul cuprins:
"a) Solicitantul are personalitate juridică, este legal constituit şi se încadrează într-una dintre categoriile de solicitanţi eligibili menţionate în Ghidul solicitantului: microîntreprindere/întreprindere mică/întreprindere mijlocie/întreprindere mare (inclusiv întreprinderi nou-înfiinţate)/regii autonome?
NOTĂ:
1. Pentru întreprinderile nou-înfiinţate este necesar să aibă capitalul social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei.
2. Nu sunt eligibili solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, respectiv activităţi specifice codului CAEN 03, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Regulament.
3. Nu sunt eligibili solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi principale activităţile specifice următoarelor coduri CAEN:
- cod CAEN 01 - Agricultura, vânătoare şi servicii anexe;
– cod CAEN 10 - Industria alimentară;
– cod CAEN 11 - Fabricarea băuturilor.
4. Solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi secundare activităţi specifice codurilor CAEN 01, 10 şi 11 sunt eligibili în următoarele condiţii:
- să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât activităţile desfăşurate în aceste sectoare să nu beneficieze de ajutoarele acordate în temeiul măsurii «Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum»;
– să nu solicite finanţare în cadrul Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 70/2023, cu modificările şi completările ulterioare, gestionată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Se probează prin:
- documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/statutul/actul normativ de înfiinţare, alte documente de înfiinţare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii cererii de finanţare);
– certificatul constatator (emis cu maximum 30 de zile înainte de depunerea cererii de finanţare) eliberat de ONRC, pentru solicitanţii deja înscrişi la ONRC din România la data depunerii cererii de finanţare;
– declaraţia privind tipul întreprinderii (anexa 8 la Ghidul solicitantului);
– declaraţie pe propria răspundere privind activităţile secundare (anexa 11 la Ghidul solicitantului). Se va completa doar de către solicitanţii care se încadrează în situaţiile prezentate la punctul 4 din nota de mai sus."
4. În anexa nr. 1, la secţiunea „Eligibilitate“, punctul B „Eligibilitatea proiectului“, litera h) va avea următorul cuprins:
"h) Terenurile/Imobilele necesare realizării investiţiei sunt puse la dispoziţia proiectului, iar construcţia acesteia este posibilă?
În acest sens se va demonstra deţinerea dreptului de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/ superficie/administrare etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este obligatoriu, se va prezenta acordul proprietarilor asupra terenurilor private, unde accesul se face conform prevederilor Codului civil.
În plus, imobilele (terenuri şi/sau clădiri):
- sunt disponibile pentru investiţii;
– suprafaţa terenului/imobilului este acoperitoare pentru investiţia propusă;
– sunt libere de sarcini în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului;
– nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică;
– nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
Se probează prin:
- orice document/înscris care atestă deţinerea dreptului de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/ superficie/administrare etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deţinut de beneficiar, se va prezenta şi acordul proprietarilor asupra terenurilor private, unde accesul se face conform prevederilor Codului civil;
– dovada iniţierii demersului de obţinere a dreptului de folosinţă, în situaţia în care solicitantul nu prezintă documentele enumerate mai sus (la depunerea cererii de finanţare);
– extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, în care este intabulat dreptul de folosinţă, care să probeze că imobilele (teren şi/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
În situaţia în care panourile fotovoltaice/turbinele eoliene/ echipamentele hidro se instalează pe o clădire/un teren care este grevată/grevat de ipotecă, solicitantul are următoarele obligaţii:
- odată cu cererea de finanţare se va depune o hotărâre/decizie a organelor de conducere (de exemplu, consiliul de administraţie/administratorul unic/adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor) care să prevadă că aplicantul va realiza demersurile necesare astfel încât radierea oricărei ipoteci înregistrate asupra imobilului pe care se va edifica investiţia, constituită în alt scop decât acela al implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, sau modificarea ipotecii, în sensul constituirii acesteia în scopul implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, se va realiza în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanţare;
– în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanţare (termenul fiind unul de decădere), sub sancţiunea rezilierii acestuia, va depune un extras de carte funciară din care să reiasă că imobilul (clădire/teren) este liber de orice sarcini sau dovada că ipoteca este instituită în scopul realizării proiectului, respectiv o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă, precum şi un raport de evaluare a imobilului, realizat de către un evaluator independent autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, astfel cum este prevăzut la art. 13 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul constituirii unei ipoteci în scopul implementării proiectului şi/sau asigurării cofinanţării, aplicantul/beneficiarul va depune o scrisoare din partea instituţiei creditoare, conform căreia aceasta este de acord cu realizarea investiţiei şi se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/ respectiv şi investiţia finanţată din Fondul pentru modernizare pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la punerea proiectului în exploatare;
- secţiunea A din Declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului);
– plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiţia în cadrul proiectului (la depunerea cererii de finanţare);
– certificat de urbanism sau document echivalent emis de către autoritatea competentă pentru obiectul cererii de finanţare, în termen de valabilitate.
În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoriile de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, solicitanţii vor prezenta în etapa de precontractare documente doveditoare privind clasele a III-a, a IV-a şi a V-a de calitate ale terenului, respectiv studiul pedologic şi agrochimic. Totodată, solicitanţii vor avea în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La semnarea contractului de finanţare (în cazul selectării cererii de finanţare aferente proiectului pentru finanţare), solicitantul va face dovada deţinerii dreptului de folosinţă conferit de un drept real asupra terenului (de exemplu, dreptul de proprietate/concesiune/superficie/administrare/etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat pentru imobilele (teren şi/sau clădiri) care fac obiectul proiectului pentru care la cererea de finanţare au fost depuse acte prevăzute de lege pentru iniţierea demersului de obţinere a acestor drepturi."
ART. II
Prevederile prezentului ordin se aplică pentru cererile de finanţare depuse în cadrul apelurilor iniţiate după intrarea sa în vigoare.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
ART. IV
Direcţia generală investiţii din cadrul Ministerului Energiei va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
Bucureşti, 22 aprilie 2025.
Nr. 397.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: