Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: ORDIN Nr. 388 din 10 septembrie 1996 privind aprobarea normelor metodologice in aplicarea prevederilor Legii protectiei muncii nr. 90/1996 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN Nr. 388 din 10 septembrie 1996 privind aprobarea normelor metodologice in aplicarea prevederilor Legii protectiei muncii nr. 90/1996

EMITENT: MINISTERUL MUNCII SI PROTECTIEI SOCIALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 249 din 15 octombrie 1996
Comenteaza legea
ORDIN Nr. 388 din 10 septembrie 1996
privind aprobarea normelor metodologice în aplicarea prevederilor <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996
EMITENT: MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 249 din 15 octombrie 1996


Ministru de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, numit în baza Decretului nr. 223/1992 pentru numirea Guvernului României,
avînd în vedere:
- <>Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ;
- <>Hotãrîrea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, republicatã,
emite urmãtorul ordin:


ART. 1
Se aproba urmãtoarele norme metodologice referitoare la:
a) autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii;
b) certificarea calitãţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie;
c) certificarea calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii, a echipamentelor tehnice;
d) avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii;
e) clasificarea minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze;
f) comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de munca şi declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum şi a celorlalţi indicatori care definesc morbiditatea profesionalã;
g) finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii;
h) locul de munca cu pericol deosebit şi pericol iminent de accidentare.
ART. 2
Normele metodologice prevãzute la art. 1 se aplica o data cu intrarea în vigoare a <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 23 iulie 1996.
Începînd cu aceeaşi data se abroga:
a) <>Ordinul nr. 104 din 20 septembrie 1991 al ministrului muncii şi protecţiei sociale - Departamentul protecţiei muncii - referitor la Normele metodologice privind autorizarea functionarii unitãţilor din punct de vedere al protecţiei muncii;
b) <>Ordinul nr. 270/954/1992 al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sãnãtãţii privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea şi evidenta accidentelor de munca şi a bolilor profesionale;
c) Ordinul nr. 190/1975 al ministrului muncii privind avizarea dispozitivelor şi instalaţiilor de protecţie a muncii în vederea generalizarii lor pe economie, precum şi a prototipurilor de echipament de protecţie şi echipament de lucru.
ART. 3
Normele metodologice menţionate la art. 1 sînt obligatorii pentru toate activitãţile din economia nationala, indiferent de forma de proprietate a capitalului social, şi se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.


Ministru de stat,
ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Dan Mircea Popescu



NORME METODOLOGICE
privind autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii

În aplicarea prevederilor art. 9, art. 18 alin. (1) lit. b), art. 20 lit. c) şi ale <>art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice:

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) În conformitate cu prevederile <>art. 9 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , desfãşurarea activitãţilor de cãtre persoanele juridice şi fizice este condiţionatã de obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisã de inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii.
(2) Unitãţile Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generalã a penitenciarelor, Ministerului Finanţelor - Garda financiarã, Serviciului Roman de Informaţii, ale Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Serviciului de Protecţie şi Paza vor fi autorizate de cãtre organele proprii.
ART. 2
Prin persoane juridice şi fizice se înţelege: agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cei cu capital social strãin, care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României, autoritãţile şi instituţiile publice, agenţii economici romani care efectueazã lucrãri cu personal roman pe teritoriul altor tari, în baza unor convenţii internaţionale sau contracte bilaterale, asociaţiile şi organizaţiile nonprofit, precum şi asociaţiile cu scop lucrativ care îşi desfãşoarã activitatea în baza prevederilor legale.
ART. 3
(1) Prezentele norme metodologice stabilesc condiţiile ce trebuie îndeplinite de cãtre persoanele juridice şi fizice pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.
(2) Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii reprezintã documentul prin care se atesta ca, la data verificãrii, persoana juridicã sau fizica îndeplineşte condiţiile minime stabilite prin standardele şi normele de securitate în vigoare, astfel încît sa fie prevenite accidentele de munca şi imbolnavirile profesionale.
ART. 4
Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se elibereazã de cãtre inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, pe raza cãruia se afla sediul persoanei juridice sau adresa persoanei fizice.

CAP. 2
Obligaţiile solicitantului
ART. 5
În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, persoana juridicã şi persoana fizica vor depune, la inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, un dosar cuprinzînd urmãtoarele documente:
1. cerere de acordare a autorizaţiei, adresatã inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii, semnatã de conducãtorul persoanei juridice sau de persoana fizica, conform anexei nr. 1, însoţitã de fişa de identificare (anexa nr. 2);
2. certificat de înmatriculare de la Registrul comerţului şi statutul de funcţionare al persoanei juridice, înregistrat la Camera de comerţ şi industrie sau, în cazul unor instituţii, actele normative de înfiinţare;
3. memoriu tehnic, care va cuprinde:
a) denumirea proiectului, numãrul şi data elaborãrii proiectului pentru construcţii, tehnologii şi activitãţi conexe. În cazul în care persoana juridicã nu dispune de proiectele menţionate mai sus, va prezenta un raport de expertiza întocmit de organisme sau de persoane autorizate;
b) descrierea activitãţilor, cu prezentarea riscurilor de accidentare sau de imbolnavire profesionalã, generate de mijloacele de producţie, procesul de munca şi mediul de lucru, precum şi mãsurile ce se asigura pentru prevenirea acestora;
c) specificarea faptului ca echipamentele tehnice din dotare corespund din punct de vedere al normelor şi standardelor de protecţie a muncii, care se va face prin completarea fisei cu cerinţele minime de securitate (anexa nr. 3). Se excepteazã echipamentele tehnice care funcţioneazã în atmosfere potenţial explozive. Acestea trebuie certificate pentru lucrul în atmosfere explozive;
d) lista cu dotãrile existente la locurile de munca, pentru intervenţie în caz de avarii în instalaţii, de acordare a primului ajutor în caz de accident sau intoxicatii, conform baremurilor prevãzute de norme sau de alte acte normative în vigoare;
e) lista substanţelor toxice, explozive şi inflamabile care se utilizeazã sau se degaja în procesul de producţie şi nivelul concentratiilor acestora în mediul de lucru, prevãzut în proiect, care nu trebuie sa depãşeascã concentratiile maxime admise prin legislaţia în vigoare. Aceasta va fi însoţitã de fişele de securitate (model-anexa nr. 4);
f) organizarea activitãţii de protecţie a muncii;
g) menţionarea existenţei instrucţiunilor proprii de securitate a muncii, stabilite în raport cu condiţiile în care se desfãşoarã activitatea la locurile de munca;
h) lista utilajelor şi instalaţiilor care intra sub incidenta I.S.C.I.R., cu menţionarea numãrului autorizaţiei şi a datei scadente de verificare;
4. copii de pe contractele, autorizaţiile şi/sau avizele obţinute în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, dupã caz, de la:
a) Inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã;
b) Inspectoratul sanitar veterinar de stat (pentru sectorul de producere, prelucrare, conservare, depozitare şi desfacere a produselor alimentare de natura animala);
c) Grupul de pompieri militari, acolo unde este cazul (unde s-au dat);
d) Comisia Nationala pentru Activitãţi Nucleare, pentru persoanele juridice a cãror activitate este supusã unor regimuri speciale conform legii;
e) Comisia Nationala pentru Avizarea în Construcţii, Lucrãri Publice şi Amenajarea Teritoriului;
f) autorizaţia de utilizare sau de producere a substanţelor toxice sau orice alta activitate privind circulaţia produselor şi substanţelor toxice;
g) autorizaţia privind utilizarea, prepararea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul tarii, transmiterea sub orice forma, transportul, depozitarea, manipularea, precum şi orice operaţiune şi import-export de materii explozive;
h) procesul-verbal de punere în funcţiune definitiva, încheiat cu furnizorul de energie electrica;
i) procesul-verbal de punere în funcţiune (deschidere) a instalaţiilor de gaze naturale, încheiat cu furnizorul de gaze naturale;
j) acordul şi/sau autorizaţia de mediu, în funcţie de specificul activitãţii;
5. pentru unitãţile în care tehnologia creeazã sau se desfãşoarã în zone cu pericol de explozie, se vor prezenta:
a) copii de pe certificatele de conformitate ale echipamentelor tehnice folosite în zonele cu pericol de explozie, emise pe baza procedurilor şi condiţiilor stabilite de cãtre Societatea Comercialã "Insemex" - S.A. Petrosani sau de cãtre persoanele juridice ori fizice abilitate de aceasta;
b) tabel cu personalul specializat şi atestat de Societatea Comercialã "Insemex" - S.A. Petrosani pentru executarea reviziilor şi reparaţiilor, precum şi pentru controlul calitãţii echipamentelor tehnice cu protecţie antiexploziva sau copie de pe contractul de prestãri de servicii încheiat cu o unitate de specialitate abilitata de Societatea Comercialã "Insemex" - S.A. Petrosani;
6. buletinele de verificare a prizelor şi a legãturilor la centura de impamintare, emise de o unitate autorizata sau de formaţii proprii autorizate.
ART. 6
Necesitatea autorizãrii persoanelor fizice se hotãrãşte de cãtre inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, în funcţie de natura şi de riscurile activitãţii.
ART. 7
În funcţie de specificul activitãţii, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii poate solicita şi alte date necesare în vederea emiterii autorizaţiei.
Emiterea autorizaţiei de funcţionare va fi condiţionatã de procesul-verbal de recepţie a punerii în funcţiune a capacitãţilor de producţie.

CAP. 3
Emiterea autorizaţiei
ART. 8
(1) Dupã înregistrarea cererii şi a documentaţiei pentru obţinerea autorizaţiei, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii va analiza, în termen de 30 de zile, documentaţia prezentatã şi va verifica la fata locului existenta mãsurilor minime necesare de prevenire a accidentelor de munca şi a imbolnavirilor profesionale, precum şi a celorlalte elemente cuprinse în documentaţie (avize, determinãri etc.).
(2) Prin verificarea la fata locului se urmãreşte modul cum sînt asigurate condiţiile minime necesare pentru respectarea prevederilor normelor generale şi specifice de protecţie a muncii, în vederea prevenirii accidentelor de munca şi imbolnavirilor profesionale, şi anume, dacã:
a) echipamentele tehnice (instalaţiile, utilajele, maşinile) din producţia interna sau din import corespund din punct de vedere al normelor şi standardelor de securitate a muncii sau sînt certificate din punct de vedere al securitãţii muncii;
b) exista sisteme pentru captarea, reţinerea şi neutralizarea substanţelor nocive, toxice şi explozive care rezulta din desfãşurarea proceselor tehnologice, functionalitatea şi eficienta acestora;
c) s-a asigurat şi s-a dotat personalul cu echipament de protecţie şi de lucru, în concordanta cu riscurile existente;
d) sînt asigurate, conform standardelor şi normelor de securitate a muncii, sistemele şi dispozitivele de protecţie şi aparatura de mãsura şi control necesare desfãşurãrii procesului tehnologic în condiţii de siguranta;
e) exista dotarea cu mijloacele de intervenţie necesare pentru lichidarea avariilor şi pentru acordarea primului ajutor;
f) s-a asigurat încadrarea cu personal calificat şi autorizat pentru meseriile prevãzute în normele generale de protecţie a muncii sau în alte reglementãri;
g) sînt nominalizate şi se tine evidenta locurilor de munca cu condiţii deosebite: grele, vãtãmãtoare sau periculoase, la data verificãrii.
În urma verificãrii se întocmeşte un raport, conform modelului din anexa nr. 5.
(3) În situaţia în care o persoana juridicã are o activitate permanenta pe raza altui judeţ, cererea şi documentaţia pentru autorizare se va inainta inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii pe raza cãruia se afla subunitatea. În acest scop, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii va analiza documentaţia, va verifica subunitatea şi va emite autorizaţia parţialã de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii (anexa nr. 6).
(4) O copie de pe autorizaţia parţialã de funcţionare a subunitatii se include în documentaţia pe care o înainteazã persoana juridicã la inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii pe raza cãruia îşi are sediul persoana juridicã, în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii (anexa nr. 6)
ART. 9
(1) Pentru clarificarea unor probleme în vederea autorizãrii, dacã situaţia o impune, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii solicita efectuarea, de cãtre organisme abilitate, a unor studii, analize, expertize tehnice, mãsurãtori şi determinãri, inclusiv prin luarea de probe de produse sau materiale.
(2) Costul acestor lucrãri se suporta de cãtre solicitantul autorizaţiei.
ART. 10
(1) În urma analizarii documentaţiei şi a verificãrii la fata locului, dacã se constata ca sînt îndeplinite condiţiile legale, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii elibereazã autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii.
(2) În situaţia în care, cu ocazia verificãrii, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii constata ca nu sînt îndeplinite condiţiile de autorizare, va respinge cererea şi va comunica în scris solicitantului decizia luatã şi motivele pentru care s-a dispus în acest sens.
(3) În cazul în care solicitantul nu este de acord cu decizia inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii, acesta o poate contesta, în termen de 30 de zile de la înştiinţare, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(4) Dacã se constata ca sînt subunitati (fabrici, filiale, sucursale, secţii, ateliere, staţii) care îndeplinesc condiţiile de autorizare din punct de vedere al protecţiei muncii, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii poate emite autorizaţie parţialã de funcţionare pentru acestea.

CAP. 4
Dispoziţii finale
ART. 11
(1) Modificarea oricãrei condiţii iniţiale din documentaţia în baza cãreia s-a obţinut autorizaţia de funcţionare impune revizuirea acesteia. În acest caz, persoana juridicã sau fizica va anunta inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii şi va solicita revizuirea autorizaţiei.
(2) Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii va dispune completarea mãsurilor de securitate a muncii sau, dacã este cazul, va emite o autorizaţie noua.
ART. 12
Rãspunderea pentru întocmirea corecta a documentaţiei revine conducerii persoanei juridice, respectiv persoanei fizice.
ART. 13
Conform prevederilor <>art. 46 din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , persoanele juridice sau fizice, care, la data intrãrii în vigoare a acesteia, îşi desfãşoarã activitatea fãrã a fi autorizate din punct de vedere al protecţiei muncii, sînt obligate ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, sa solicite inspectoratelor de stat teritoriale pentru protecţia muncii emiterea autorizaţiei de funcţionare.
ART. 14
(1) Autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se retrage, de cãtre emitent, în cazul în care se constata ca nu sînt menţinute condiţiile existente la data obţinerii acesteia, conform <>art. 20 lit. c) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 .
(2) Retragerea autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii se face pe baza unui proces-verbal întocmit de cãtre inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii, în care se arata motivele acestei decizii. Un exemplar din procesul-verbal se înainteazã la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale spre informare.
ART. 15
Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii ţin evidenta cererilor de soluţionare pentru emiterea autorizaţiei de funcţionare, precum şi a autorizaţiilor eliberate, a retragerilor de autorizaţie şi a reautorizarilor, conform modelului din anexa nr. 7.

NORME METODOLOGICE
privind certificarea calitãţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie

În temeiul <>art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Obiectul normei metodologice este de a stabili:
a) procedurile de avizare şi de certificare a calitãţii de protecţie a echipamentului individual de protecţie şi a echipamentului individual de lucru, precum şi a materialelor şi semifabricatelor destinate producerii lor;
b) cerinţele esenţiale de securitate, cuprinse în anexa nr. 1, care trebuie îndeplinite la proiectarea, realizarea, importul şi comercializarea echipamentului sus-amintit;
c) organismele recunoscute pentru certificarea acestora.
ART. 2
(1) Normele metodologice se aplica persoanelor juridice şi fizice din domeniile public şi privat, care produc, importa şi comercializeazã echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru, materiale şi semifabricate destinate producerii lor, astfel încît sa se asigure funcţia de protecţie conform normelor şi standardelor de protecţie a muncii.
(2) Sînt exceptate de la prevederile prezentelor norme metodologice;
a) sortimentele de echipament individual de protecţie şi echipament individual de lucru, create şi produse special pentru Ministerul Apãrãrii Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generalã a penitenciarelor, Ministerul Finanţelor - Garda financiarã, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Comunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Paza;
b) sortimentele de echipament individual de protecţie, create şi produse pentru lupta contra incendiilor;
c) sortimentele de echipament individual de protecţie pentru autoaparare;
d) sortimentele de echipament individual de protecţie şi salvare a personalului şi pasagerilor avioanelor şi navelor;
e) sortimentele de echipament individual de protecţie, destinate personalului din cadrul activitãţii nucleare;
f) alte sortimente excluse prin lege.
ART. 3
În sensul prezentelor norme metodologice:
a) echipamentul individual de protecţie (E.I.P.) reprezintã mijloacele cu care este dotat fiecare participant la procesul de munca pentru a fi protejat impotriva riscurilor de accidentare şi de imbolnavire profesionalã;
b) echipamentul individual de lucru (E.I.L.) reprezintã mijloacele pe care persoanele juridice şi persoanele fizice le acorda unui salariat pentru protejarea imbracamintei şi incaltamintei proprii în timpul procesului de munca;
c) sortimentul de E.I.P. sau E.I.L. reprezintã grupul de mijloace individuale, diferenţiat prin forma constructivã generalã, zona anatomica protejata şi caracteristicile functionale;
d) modelul de E.I.P. sau E.I.L. reprezintã grupul de mijloace individuale, diferenţiat prin materiile prime de baza, tehnologia de realizare sau particularitãţile constructive şi care este propriu unui fabricant;
e) prototipul de E.I.P. sau E.I.L. reprezintã unul sau mai multe exemplare dintr-un model nou-fabricat sau importat;
f) neconformitate este nesatisfacerea uneia sau mai multor cerinţe esenţiale privind calitatea de protecţie a echipamentului individual de protecţie şi a celui de lucru sau elementele sistemului calitãţii fata de condiţiile specifice; în funcţie de performanţele vizate de cerinţele nesatisfacute, prin analiza şi evaluarea calitãţii pe principiu statistic, neconformitãţile se pot grupa în majore sau minore;
g) sistemul calitãţii este ansamblul de structuri organizatorice, responsabilitãţi, proceduri, procese şi resurse, care are ca scop implementarea managementului calitãţii.
ART. 4
Orice model de E.I.P. sau E.I.L. fabricat în ţara sau importat trebuie sa îndeplineascã cerinţele esenţiale de securitate transpuse în reguli tehnice într-unul sau mai multe standarde, norme, prescripţii şi fise tehnice. Lista acestor reglementãri se publica periodic de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 5
Conformitatea modelelor de E.I.P. sau E.I.L. cu cerinţele esenţiale de securitate se atesta prin certificarea calitãţii de protecţie. În funcţie de complexitatea modelelor, certificarea se face de cãtre organismele recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de cãtre producãtor, importator, comerciant, prin procedurile stabilite de prezentele norme metodologice.
ART. 6
Introducerea în fabricaţie a sortimentelor noi de E.I.P. şi E.I.L., comercializarea acestora şi a celor importate sînt permise numai dupã avizarea lor de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Avizul se acorda unui singur solicitant (producãtor, importator, comerciant) pe baza documentaţiei întocmite de acesta, conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
ART. 7
Expunerea la tîrguri şi saloane autorizate a modelelor noi de E.I.P. şi E.I.L., produse în ţara sau importate şi neavizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi folosirea acestora în scop demonstrativ sînt permise pe durata limitatã, cu condiţia respectãrii prevederilor art. 4, şi cînd în apropierea exponatelor se amplaseaza un "avertisment". Avertismentul trebuie redactat în limba romana, vizibil, clar şi va mentiona interdicţia utilizãrii produsului.
ART. 8
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale notifica, pentru aplicarea procedurilor de certificare a calitãţii de protecţie a E.I.P., urmãtoarele organisme recunoscute:
a) Institutul de Cercetãri Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii (I.C.S.P.M.) - Bucureşti, pentru E.I.P. impotriva riscurilor industriale;
b) Institutul Naţional pentru Securitatea Miniera şi Protecţie Antiexploziva (INSEMEX) - Petrosani, pentru E.I.P. impotriva riscurilor legate de lucrul în atmosfera potenţial exploziva, lucrul cu substanţe explozive şi pentru activitatea miniera din subteran.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate recunoaşte şi alte organisme care îndeplinesc criteriile generale impuse de sistemul naţional de certificare şi prevederile SR EN 45011/1993.

CAP. 2
Avizarea prototipurilor de E.I.P. şi E.I.L.
ART. 9
Pentru avizarea prototipurilor de E.I.P. şi E.I.L., solicitantul se adreseazã Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale cu o cerere scrisã, care conţine:
a) numele şi adresa solicitantului;
b) locul de fabricaţie şi numele producãtorului (dacã este diferit de solicitant);
c) denumirea produsului pentru care se solicita avizul (inclusiv numãrul de model la fabricant, unde este cazul);
d) scopul solicitãrii avizului (introducere în fabricaţie, import, comercializare).
ART. 10
Cererea trebuie însoţitã de un dosar, care sa cuprindã:
a) memoriul de prezentare: descrierea produsului, domeniul de utilizare, lista cerinţelor aplicabile pe care producãtorul se angajeazã sa le respecte, modul de marcare, standardul romanesc, profesional sau de firma, fişa tehnica a produsului;
b) descrierea sistemului calitãţii folosit de producãtor sau certificatul de atestare/aprobare a sistemului calitãţii;
c) declaraţia de conformitate prin care solicitantul garanteazã ca sînt respectate cerinţele esenţiale de securitate specifice şi, dupã caz, certificatul de conformitate eliberat de organismele recunoscute, prin care se atesta ca sînt îndeplinite aceste cerinţe;
d) un exemplar din prospectul produsului (întocmit conform anexei nr. 1 pct. 1.10);
e) statutul societãţii şi certificatul de înmatriculare a acesteia;
f) împuternicirea scrisã de reprezentare, în cazul în care solicitantul este altul decît producãtorul, importatorul sau comerciantul;
g) autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, eliberata de I.S.T.P.M. din judeţul de resedinta a solicitantului;
h) doua mostre din produsul supus avizãrii.
ART. 11
(1) Dupã primirea cererii, a dosarului complet şi a mostrelor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale procedeazã la examinarea acestora, verificind dacã:
a) documentaţia cuprinde toate elementele necesare;
b) specificaţiile cuprinse în documentaţie asigura respectarea cerinţelor esenţiale de securitate sau a regulilor tehnice aplicabile;
c) mostrele prezentate sînt conforme cu specificaţiile din documentaţie;
d) sistemul calitãţii, prevãzut de fabricant, garanteazã conformitatea cu mostrele prezentate spre avizare;
f) procedura de certificare la care a fost supus sortimentul de E.I.P. a fost adecvatã.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate solicita completãri sau modificãri ale documentaţiei, efectuarea unor încercãri de laborator suplimentare, supunerea E.I.P. procedurilor "examen de tip" sau de "certificare a calitãţii producţiei", costurile aferente fiind suportate de solicitant.
ART. 12
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va transmite solicitantului rezultatul evaluãrii, care se concretizeazã prin:
a) aviz definitiv de introducere în fabricaţie, import sau comercializare - cînd sînt îndeplinite toate cerinţele;
b) aviz pentru o perioada limitatã de introducere în fabricaţie, import sau comercializare, în cazul în care se considera oportuna obţinerea unor informaţii ulterioare privind comportarea în exploatare sau dacã în urma evaluãrii se semnaleaza anumite neconformitãţi cu regulile tehnice, care nu afecteazã calitatea de protecţie şi pot fi remediate pînã la comercializare;
c) respingerea, în scris, a cererii solicitantului, motivind cauzele acesteia, atunci cînd produsul sau sistemul de asigurare a calitãţii preconizat de solicitant prezintã neconformitãţi fata de cerinţele esenţiale.
(2) În situaţiile de la lit. a) şi b), procedura de avizare se finalizeazã prin:
a) aviz scris care reproduce concluziile evaluãrii;
b) aplicarea unei etichete permanente pe mostra care devine prototip avizat.
(3) Eticheta va conţine: denumirea solicitantului, a produsului, numãrul de model la producãtor, materia prima, sigla organismului care a acordat avizul (ştampila), numãrul avizului.
ART. 13
Dupã obţinerea avizului scris şi a prototipului avizat, solicitantul are dreptul sa aplice, pe toate produsele identice cu acesta, marcajul de conformitate de securitate (CS), conform anexei nr. 3, şi sa elibereze declaraţia de conformitate CS, conform anexei nr. 2, ceea ce permite comercializarea şi utilizarea produsului.
ART. 14
Avizul pentru o perioada limitatã poate deveni definitiv, dacã solicitantul dovedeşte, în termenul stabilit, rezolvarea observaţiilor fãcute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, sau poate fi prelungit numai în cazuri justificate.
ART. 15
Respingerea avizãrii unui produs poate face obiectul unei contestaţii depuse la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale în termen de maximum 30 de zile de la data comunicãrii.
ART. 16
Documentaţia tehnica, stampilata de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, se pãstreazã la solicitant, în condiţiile de arhiva, pentru a fi prezentatã organelor competente.
ART. 17
Datele privind prototipurile avizate sînt înscrise în Registrul unic de E.I.P. şi E.I.L. avizate, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 18
În situaţia în care producãtorul intenţioneazã sa aducã modificãri unui produs avizat, el este obligat sa le comunice Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care analizeazã modificãrile respective şi decide asupra oportunitãţii prelungirii avizului pentru produsul modificat sau a necesitãţii unei noi evaluãri prin examen CS de tip.
ART. 19
Dacã în timpul fabricaţiei sau al utilizãrii E.I.P. şi E.I.L. se dovedeşte ca acestea nu respecta anumite cerinţe aplicabile, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate retrage avizul dat. Aceasta decizie va fi luatã dupã ce titularul avizului a fost convocat pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Decizia de retragere a avizului poate face obiectul unei contestaţii în condiţiile prevãzute la art. 15.
ART. 20
În cazul unor reclamaţii repetate privind neconformitatea produselor cu cerinţele esenţiale sau cu specificaţiile tehnice garantate de producãtor, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate impune efectuarea evaluãrii prin examen CS de tip asupra oricãrui model de E.I.P. şi E.I.L. care a fost avizat. Costul încercãrilor şi al evaluãrilor este suportat de titularul avizului. Dacã în urma evaluãrii se constata ca nu sînt respectate cerinţele de securitate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate retrage avizul.

CAP. 3
Certificarea calitãţii de protecţie
ART. 21
(1) Certificarea calitãţii de protecţie reprezintã acţiunea unei terţe pãrţi, care dovedeşte existenta încrederii ca un model de E.I.P., corespunzãtor identificat, prototip sau produs final al unui proces tehnologic este în conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ ce transpune cerinţele esenţiale de securitate aplicabile, conform domeniului de utilizare definit.
(2) Se supun certificãrii, de cãtre organisme recunoscute, modelele de E.I.P., destinate a proteja impotriva unor riscuri ce nu pot fi sesizate în timp util pentru a evita accidentarea, sau cele pentru care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabileşte necesitatea confirmãrii calitãţii de protecţie de cãtre organisme recunoscute.
(3) În funcţie de complexitatea E.I.P. şi de riscurile impotriva cãrora acestea sînt destinate, certificarea se face prin:
a) examen CS de tip;
b) sistem de garantare a calitãţii CS a produsului final sau prin sistem de asigurare a calitãţii CS a producţiei, cu supraveghere, ambele sisteme vizind certificarea calitãţii producţiei.
ART. 22
(1) Pentru sortimentele de E.I.P. de conceptie simpla şi E.I.L., producãtorul, importatorul sau reprezentanţii acestora declara, pe proprie rãspundere, ca produsele sînt conforme cu cerinţele esenţiale, garanteazã acest lucru şi emit declaraţia de conformitate.
(2) Sînt definite ca E.I.P. de conceptie simpla sortimentele pentru care utilizatorul poate aprecia el însuşi eficacitatea folosirii acestora impotriva unor riscuri minime al cãror efect este perceput în timp optim pentru a se evita accidentarea. Din aceasta categorie fac parte sortimentele destinate prevenirii accidentelor datorate:
a) agresiunilor mecanice ale cãror efecte sînt superficiale (exemplu: manusi pentru gradinari, degetare etc.);
b) produselor de întreţinere slab nocive, ale cãror efecte sînt uşor reversibile (exemplu: manusi de protecţie contra soluţiilor diluate de detergent etc.);
c) riscurilor intilnite la manipularea obiectelor calde ale cãror temperaturi nu depãşesc 50 grade C sau care produc socuri puţin periculoase (exemplu: manusi, sorturi de uz profesional etc.);
d) condiţiilor atmosferice care nu sînt excepţionale şi nici extreme: intemperii, mediu cu temperaturi cuprinse între -5 grade C si +40 grade C şi viteza vintului de maximum 5 m/sec.;
e) socurilor şi vibratiilor slabe care nu afecteazã pãrţi vitale ale corpului şi nu pot provoca leziuni ireversibile (exemplu: bonete, basmale, manusi, incaltaminte uşoarã etc.);
f) radiatiilor solare (exemplu: ochelari de soare etc.).
ART. 23
Producãtorul sau importatorul unui model nou de E.I.P. de conceptie simpla sau E.I.L. trebuie sa fie în mãsura sa prezinte Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sau organismelor recunoscute de acesta, la cerere, urmãtoarea documentaţie:
a) dosar tehnic de fabricaţie, constituit din:
- desenul de ansamblu al modelului, cu detalii, însoţit, eventual, de note de calcul, rezultate ale unor încercãri, experimentari, în mãsura în care nu sînt necesare pentru confirmarea respectãrii cerinţelor esenţiale de securitate;
- lista completa a cerinţelor esenţiale luate în considerare la proiectarea modelului sau lista specificatiilor tehnice pe care producãtorul îşi propune sa le respecte. Aceste elemente pot fi conţinute în standardul de firma sau în fişa tehnica a fabricantului;
b) descrierea sistemului de calitate al producãtorului: mijloace de control al calitãţii, încercãri pe care producãtorul le efectueazã pe parcursul procesului tehnologic;
c) un exemplar din prospectul produsului;
d) un exemplar din declaraţia de conformitate a producãtorului.

CAP. 4
Procedura de certificare a "Examen CS de tip"
ART. 24
(1) Sînt supuse procedurii de certificare "examen CS de tip" toate sortimentele de E.I.P. fabricate sau importate în vederea comercializãrii, cu excepţia celor prevãzute la art. 22 alin. (2).
(2) Procedura de certificare, denumita "examen CS de tip", este procedura prin care un organism recunost constata, în urma examinãrii produsului, a documentaţiei şi prin încercãri de laborator pe exemplare de produs, ca un model de E.I.P. satisface cerinţele esenţiale şi regulile tehnice care îi sînt aplicabile.
ART. 25
(1) Producãtorul sau importatorul de E.I.P. este obligat sa solicite organismelor recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale efectuarea evaluãrii conformitatii cu cerinţele esenţiale de securitate pentru orice model nou-fabricat sau importat. În acest scop solicitantul va depune la organismul recunoscut urmãtoarele:
a) cererea de certificare a conformitatii produsului, conţinînd:
- numele şi adresa solicitantului;
- locul fabricãrii şi numele producãtorului (cînd acesta este diferit de solicitant);
- denumirea produsului supus procedurii de certificare şi numãrul de model;
b) declaraţia de conformitate emisã şi semnatã de solicitant, în care se menţioneazã ca produsele prezentate respecta cerinţele esenţiale de securitate şi specificaţiile din documentaţia tehnica;
c) documentaţia tehnica.
(2) Pentru produsele importate, documentaţia tehnica este formatã dintr-un memoriu de prezentare (care sa conţinã descrierea specificatiilor tehnice respectate de producãtor, denumirea organismului internaţional care a efectuat certificarea), copia de pe certificatul de atestare a conformitatii cu cerinţele esenţiale de securitate şi de pe certificatul de calitate emis de producãtor, precum şi versiunea în limba romana a acestora.
(3) În lipsa certificatului de atestare, produsele vor fi supuse obligatoriu procedurii de certificare, pe fiecare lot importat de E.I.P., conform art. 44.
(4) Pentru produsele fabricate în ţara, documentaţia tehnica este formatã din:
a) domeniul de utilizare (prezentare scrisã);
b) lista completa a cerinţelor esenţiale de securitate luate în considerare la proiectare sau lista regulilor tehnice pe care producãtorul îşi propune sa le respecte, sau lista condiţiilor tehnice de execuţie. Aceste elemente pot fi conţinute în standardul de firma sau într-un memoriu tehnic;
c) desenul de ansamblul al E.I.P. şi detalii, însoţite eventual de note de calcul, rezultate ale unor încercãri şi experimentari, în mãsura în care sînt necesare pentru confirmarea respectãrii cerinţelor esenţiale de securitate;
d) descrierea sistemului calitãţii produsului (mijloace de control al calitãţii, încercãri pe care producãtorul le efectueazã pe parcursul procesului tehnologic);
e) un exemplar din prospectul produsului;
f) un numãr de produse necesare pentru examinari şi încercãri de laborator, stabilit de organismul recunoscut pentru aplicarea procedurii.
ART. 26
Organismul recunoscut pentru aplicarea procedurii efectueazã examinarea documentaţiei tehnice şi a modelului de E.I.P., dupã cum urmeazã:

A. Examinarea documentaţiei tehnice
În cadrul acestei examinari, verifica dacã:
a) documentaţia cuprinde toate elementele necesare;
b) condiţiile tehnice de execuţie prevãzute de producãtor asigura îndeplinirea cerinţelor esenţiale sau respectarea regulilor tehnice care îi sînt aplicabile modelului.

B. Examinarea modelului de E.I.P. pus la dispoziţie de solicitant
În cadrul acestei examinari se verifica dacã produsele în cauza au fost executate conform prevederilor din documentaţia tehnica şi dacã pot fi utilizate în condiţii de securitate, conform destinaţiei lor. Organismul recunoscut verifica, de asemenea, conformitatea produsului cu regulile tehnice care îi sînt aplicabile şi efectueazã incercarile de laborator adecvate, urmãrindu-se conformitatea produselor cu regulile tehnice cuprinse în documentaţie sau conformitatea produselor cu condiţiile tehnice de execuţie ale producãtorului, în mãsura în care acestea au fost în prealabil recunoscute ca fiind conforme regulilor tehnice aplicabile sortimentului respectiv de E.I.P.
ART. 27
Organismul recunoscut colaboreazã cu solicitantul pe parcursul examinãrii şi poate cere completãri sau modificãri ale documentaţiei şi modelului.
ART. 28
Cînd organismul recunoscut decide ca modelul de E.I.P. examinat îndeplineşte cerinţele esenţiale de securitate sau regulile tehnice care îi sînt aplicabile emite certificatul de conformitate cu cerinţele de securitate prin examen CS de tip. Acesta va conţine concluziile examinãrii, precum şi descrierea produsului sau desenele necesare pentru identificare.
ART. 29
Cînd organismul recunoscut decide ca modelul de E.I.P. examinat nu este conform cerinţelor esenţiale sau regulilor tehnice aplicabile, el îl înştiinţeazã pe solicitant asupra refuzului de acordare a certificatului de conformitate, decizia finala fiind luatã dupã convocarea spre consultare a acestuia.
ART. 30
Organismul recunoscut pentru efectuarea examenului CS de tip va comunica, în scris, decizia luatã solicitantului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 31
(1) Contestaţiile cu privire la deciziile luate de organismul recunoscut pentru certificare se adreseazã Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(2) Rezolvarea contestaţiilor se face de cãtre o comisie constituitã în acest scop, în cadrul sistemului de certificare a calitãţii de securitate a muncii la nivelul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 32
(1) Certificatul de conformitate prin examen CS de tip poate fi retras în orice moment de cãtre emitent, dacã în timpul utilizãrii produsului se dovedeşte ca nu au fost respectate anumite reguli tehnice care sînt aplicabile. Aceasta decizie se ia dupã ce titularul certificatului de conformitate a fost convocat pentru a-şi prezenta punctul de vedere.
(2) Organismul recunoscut informeazã Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale despre decizia de retragere a certificatului de conformitate.
(3) Decizia de retragere a certificatului de conformitate poate face obiectul unei contestaţii, în condiţiile prevãzute la art. 31.
ART. 33
Titularul unui certificat de conformitate prin examen CS de tip primeşte dreptul de a aplica pe prototipul supus certificãrii marcajul de conformitate CS (anexa nr. 3).
ART. 34
Fabricantul sau importatorul unui sortiment de E.I.P. din domeniul de aplicare a prezentei proceduri este obligat sa solicite reevaluarea prin examen CS de tip la fiecare 3 ani. Dacã producãtorul/importatorul nu a solicitat reevaluarea prin examen CS de tip la termenul stabilit, organismul recunoscut va informa Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, care retrage avizul acordat.
ART. 35
Organismele recunoscute pãstreazã documentaţia şi o mostra-martor de E.I.P., în condiţii de arhiva.
ART. 36
Modelele de E.I.P., care, în urma evaluãrii prin examen CS de tip, au obţinut certificatul de conformitate, vor fi înscrise în Registrul de E.I.P. şi E.I.L. certificate. Informaţiile privind aceste modele vor fi publicate periodic.
ART. 37
Costurile determinate de aplicarea procedurii prevãzute la art. 26, precum şi cele determinate de investigaţiile care se fac pentru rezolvarea contestaţiilor prevãzute la art. 31 şi 32, dovedite din vina solicitantului, se suporta de cãtre acesta.

CAP. 5
Proceduri de certificare a calitãţii producţiei de E.I.P.
ART. 38
(1) Sortimentele de E.I.P. de conceptie complexa, destinate protejãrii utilizatorului impotriva riscurilor de accidentare mortala şi celor care pot produce efecte ireversibile asupra sãnãtãţii, ale cãror prototipuri au fost certificate prin examen CS de tip şi avizate, trebuie supuse, la alegerea solicitantului, uneia dintre procedurile de certificare a calitãţii producţiei.
(2) Fac parte din aceasta categorie urmãtoarele sortimente de E.I.P.:
a) aparatele de protecţie respiratorie care protejeaza contra aerosolilor solizi, lichizi sau contra gazelor periculoase, iritante, toxice sau radiotoxice;
b) aparatele de protecţie respiratorie complet izolante fata de atmosfera, inclusiv cele destinate scufundarii;
c) E.I.P. care asigura o protecţie limitatã în timp impotriva agresiunilor chimice sau impotriva radiatiilor ionizante;
d) E.I.P. şi echipamentele individuale de intervenţie în ambiante calde, ale cãror efecte sînt compatibile cu cele ale unei temperaturi a aerului egala sau mai mare de 100 grade C, cu sau fãrã radiatii infrarosii, flacari sau particule de materiale topite;
e) E.I.P. şi echipamentele individuale de intervenţie în ambiante reci, ale cãror efecte sînt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului mai mica sau egala cu -50 grade C;
f) E.I.P. destinate a proteja impotriva caderii de la înãlţime;
g) E.I.P. destinate a proteja impotriva riscurilor electrice pentru lucrãri executate sub tensiuni periculoase sau cele izolante impotriva tensiunilor înalte.
ART. 39
Pentru certificarea calitãţii producţiei, solicitantul înainteazã o cerere unui singur organism recunoscut, putind opta pentru una dintre urmãtoarele proceduri:
a) sistem de garantare a calitãţii CS a produsului final;
b) sistem de asigurare a calitãţii CS a producţiei cu supraveghere.
ART. 40
(1) Sistemul de garantare a calitãţii CS a produsului final este procedura prin care un organism recunoscut atesta, prin examinari şi încercãri de laborator, efectuate pe principiul statistic, ca fabricantul a luat toate mãsurile necesare pentru a asigura omogenitatea producţiei şi conformitatea fiecãrui produs cu modelul care a fãcut obiectul avizãrii.
(2) Organismul recunoscut pentru aplicarea acestei proceduri este acelaşi cu cel care aplica procedura examen CS de tip.
(3) Cererea înaintatã de fabricant se va face a data cu cea pentru examenul CS de tip.
(4) Organismul recunoscut poate preleva cel puţin o data pe an un numãr adecvat de exemplare de E.I.P., la intervale aleatorii, şi efectueazã asupra acestora examinari şi încercãri de laborator specifice, pentru a se asigura de conformitatea produselor cu prototipul avizat.
(5) Organismul recunoscut pune la dispoziţia solicitantului un raport de expertiza, într-un termen de cel mult doua luni de la data prelevarii.
(6) Cînd raportul de expertiza demonstreaza neconformitatea producţiei cu prototipul avizat, organismul recunoscut propune mãsurile care se impun, funcţie de defectele semnalate şi informeazã Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(7) Mãsurile menţionate în alineatul precedent pot fi: propuneri de modificare a procesului tehnologic sau a controlului final al calitãţii, efectuarea de remedieri, declasarea (acolo unde standardele permit) sau rebutarea produselor, sistarea livrãrilor. Costurile rezultate din aplicarea acestei proceduri şi a mãsurilor sînt suportate de producãtor/comerciant.
(8) Dacã la aplicarea procedurii se constata neconformitãţi majore ale producţiei realizate cu prototipul avizat sau, atunci cînd nu se aplica mãsurile stabilite anterior, organismul recunoscut care a fãcut examinarea propune Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale retragerea avizului.
ART. 41
(1) Sistemul de asigurare a calitãţii producţiei cu supraveghere CS este procedura prin care un organism recunoscut de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale aproba sistemul calitãţii solicitantului şi controleazã, prin supraveghere, dacã acesta îşi îndeplineşte corect obligaţiile.
(2) Sistemul calitãţii, produs de solicitant, trebuie sa garanteze ca fiecare produs este conform cu prototipul avizat şi sa îndeplineascã cerinţele din reglementãrile privind sistemul naţional de certificare.
(3) Pentru aprobarea sistemului de asigurare a calitãţii, producãtorul va depune o cerere de evaluare a acestuia la un organism recunoscut, prezentind:
a) toate informaţiile privind modelele de E.I.P. supuse procedurii, inclusiv documentaţia tehnica prevãzutã la art. 25 lit. c);
b) documentaţia referitoare la sistemul de asigurare a calitãţii, cuprinzînd obiectivele de calitate, organigrama, repartiţia competentelor în privinta calitãţii E.I.P., examinarile şi incercarile care trebuie fãcute de solicitant, mijloacele prevãzute pentru a verifica funcţionarea eficienta a sistemului de asigurare a calitãţii;
c) angajamentul de a îndeplini obligaţiile care rezulta din sistemul de asigurare a calitãţii şi de a menţine eficienta acestuia.
(4) Organismul recunoscut efectueazã toate evaluarile necesare privind elementele sistemului calitãţii, aplicind prevederile Sistemului naţional de certificare a asigurindu-se ca acesta garanteazã conformitatea fiecãrui produs cu prototipul avizat.
(5) Organismul recunoscut comunica decizia sa producãtorului şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(6) Organismul recunoscut controleazã prin supraveghere dacã producãtorul îşi îndeplineşte corect obligaţiile, efectuind periodic controale inopinate şi anchete în spaţii de producţie şi de depozitare. Întocmeşte rapoarte de expertiza sau rapoarte de control, pe care le înainteazã producãtorului. Acesta este obligat sa asigure accesul organismului recunoscut la locurile supuse controlului şi sa furnizeze toate informaţiile necesare, respectiv:
a) documentaţia privind sistemul calitãţii;
b) documentaţia tehnica;
c) manualul calitãţii.
(7) Cînd rapoartele prevãzute la alin. (6) semnaleaza neconformitãţi ale sistemului calitãţii, organismul recunoscut propune mãsurile care se impun: creşterea frecvenţei anchetelor sau a controalelor inopinate, modificarea dispoziţiilor interne de aplicare a sistemului, retragerea aprobãrii sistemului calitãţii.
Costurile rezultate din aplicarea procedurii şi a acestor mãsuri sînt suportate de producãtor.
ART. 42
În caz de retragere a aprobãrii sistemului calitãţii, este interzisã producerea modelelor de E.I.P. pînã la realizarea efectivã a tuturor mãsurilor care sa îndeplineascã cerinţele prevãzute la art. 40.
ART. 43
(1) Producãtorul este obligat sa informeze organismul care a aprobat sistemul calitãţii despre orice intenţie de modificare a acestuia.
(2) Organismul recunoscut examineazã modificãrile şi decide dacã sistemul de asigurare a calitãţii propus rãspunde exigenţelor. Decizia va fi comunicatã, în scris, producãtorului şi poate face obiectul unei contestaţii la Ministerul Muncii şi Producţiei Sociale, ca şi în cazul celorlalte proceduri.
ART. 44
În cazul loturilor de E.I.P. importate, pentru care nu se poate prezenta copia de pe certificatul de atestare a conformitatii cu cerinţele esenţiale de securitate (obţinut de producãtor de al un organism recunoscut în ţara de origine) şi varianta certificatului în limba romana, se aplica obligatoriu procedura "sistem de garantare a calitãţii CS a produsului final", pe fiecare lot.

CAP. 6
Dispoziţii finale
ART. 45
(1) Produsele care au fost avizate conform prezentelor norme metodologice vor fi prevãzute cu marcajul de conformitate CS (anexa nr. 3), care se aplica direct pe produs, clar şi cît mai rezistent, iar în cazuri de excepţie, pe etichetele insotitoare.
(2) Marcajul de conformitate CS este pus de producãtor, importator sau de responsabilul cu vînzarea şi atesta ca exemplarul este conform cu cerinţele de securitate sau cu regulile tehnice aplicabile şi respecta procedurile de avizare şi certificare corespunzãtoare.
ART. 46
(1) Producãtorul, importatorul sau comerciantul unui sortiment de E.I.P. sau E.I.L., care a fost avizat şi certificat conform procedurilor de mai sus, va emite şi va semna declaraţia de conformitate CS (anexa nr. 2). Declaraţia de conformitate CS va fi data fiecãrui cumpãrãtor, precum şi organelor competente, la cererea acestora.
(2) Declaraţia de conformitate CS împreunã cu marcajul de conformitate CS, aplicat, permit comercializarea şi utilizarea produsului respectiv.
ART. 47
Rãspunderea pentru conformitatea cu prototipul avizat a fiecãrui exemplar de E.I.P. sau de E.I.L., fabricat şi comercializat, revine responsabilului operaţiunii respective.
ART. 48
(1) Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale efectueazã controale, din proprie initiativa sau ca urmare a unor reclamaţii, la unitãţile de fabricaţie şi comercializare a E.I.P. şi a E.I.L. privind modul în care se respecta prevederile prezentelor norme metodologice, şi poate dispune prelevarea de esantioane pentru efectuarea unor verificãri şi încercãri de laborator de cãtre un organism recunoscut.
(2) Producãtorul/importatorul sau reprezentantul acestuia este obligat sa comunice rezultatele la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, cel tirziu în termen de 15 zile de la primirea comunicãrii de la organismul recunoscut care a fãcut verificãrile. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va dispune mãsurile corespunzãtoare care sînt obligatorii.
(3) Costurile eventualelor încercãri şi determinãri, necesare în urma controalelor menţionate, sînt suportate de cãtre producãtor/importator.
ART. 49
(1) Dacã în timpul utilizãrii unui sortiment de E.I.P. sau de E.I.L. supus procedurilor de certificare şi avizare se semnaleaza reclamaţii justificate privind calitatea de protecţie (neîndeplinirea cerinţelor esenţiale, nerespectarea regulilor tehnice aplicabile etc.), Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate dispune:
a) interzicerea fabricãrii, importului şi comercializãrii sub orice forma;
b) condiţionarea fabricãrii, importului sau comercializãrii de îndeplinirea, de cãtre responsabilul operaţiunii, a unor verificãri, încercãri, modificãri ale sistemului calitãţii, modificãri ale instrucţiunilor de utilizare a modelelor respective de E.I.P. şi de E.I.L.
(2) Decizia de retragere a certificatului de conformitate CS de cãtre organismul recunoscut în acest sens este consideratã reclamaţie justificatã.
(3) Deciziile sînt luate dupã ce producãtorul/importatorul/comerciantul a fost invitat sa-şi prezinte punctul de vedere.
(4) În cazul în care se face uz de prevederea cuprinsã la lit. b) de mai sus, producãtorul/importatorul este obligat sa suporte costurile aferente.
ART. 50
Se interzice personalului care exercita activitãţi legate de aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice sa divulge informaţii privind secrete de fabricaţie sau comerţ.
ART. 51
Specialiştii din Sistemul naţional de certificare a calitãţii, care desfãşoarã activitãţi de certificare în domeniul securitãţii muncii, trebuie sa fie autorizaţi printr-un certificat de competenta emis de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de cãtre organismele recunoscute de acesta.
ART. 52
Încãlcarea prevederilor prezentelor norme metodologice atrage, dupã caz, rãspunderea potrivit <>Legii nr. 90/1996 .

NORME METODOLOGICE
referitoare la certificarea calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii a echipamentelor tehnice

SECŢIUNEA A
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale,
avînd în vedere Tratatul de constituire a Comunitãţii Europene şi, în special, art. 100 al acestuia,
luind în considerare Directiva nr. 89/392/CEE referitoare la maşini, cu modificãrile din directivele nr. 91/368/CEE , nr. 93/44/CEE şi nr. 94/68/CEE ,
luind în considerare Directiva nr. 89/336/CEE referitoare la compatibilitate electromagnetica şi Directiva nr. 73/23/CEE referitoare la materialele electrice utilizate la o tensiune nominalã cuprinsã între 50-1.000 V.c.a. şi între 75-1.500 V.c.c.,
în temeiul art. 12 alin. (2), (3) şi (4), art. 18 alin. (1) lit. a), <>art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ,
luind în considerare ca este de datoria Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale de a asigura, pe teritoriul României, securitatea şi sãnãtatea persoanelor şi, dacã este cazul, a bunurilor decurgind din utilizarea echipamentelor tehnice,
luind în considerare faptul ca între statele membre ale Uniunii Europene şi România diferã cerinţele care trebuie îndeplinite, în ceea ce priveşte amploarea lor şi diferitele proceduri de certificare, şi ca asemenea diferenţe ar putea deci ridica unele bariere comerţului dintre statele membre ale Uniunii Europene şi România,
luind în considerare ca armonizarea legislaţiei romane cu cea existenta în statele membre ale Uniunii Europene este singurul mod de a elimina aceste bariere din comerţul liber; luind în considerare ca acest obiectiv nu poate fi realizat în mod satisfãcãtor de România separat; luind în considerare ca aceste norme metodologice stabilesc cerinţele care sînt vitale pentru libertatea de mişcare a echipamentelor tehnice,
luind în considerare ca reglementãrile destinate eliminãrii barierelor tehnice din comerţ trebuie sa urmeze noua abordare a directivelor Uniunii Europene,
luind în considerare ca costul social al numãrului mare de accidente de munca provocate direct de utilizarea echipamentelor tehnice poate fi redus prin integrarea mãsurilor de securitate în conceptia şi fabricarea acestora,
considerind ca respectarea cerinţelor esenţiale de securitate şi sãnãtate constituie un imperativ pentru asigurarea securitãţii echipamentelor tehnice,
considerind ca, cu ocazia tirgurilor şi a expozitiilor, este posibil sa se expuna echipamente tehnice care nu sînt conforme cu prevederile normelor metodologice, ca este indicat, în acelaşi timp, sa fie informati factorii interesaţi de aceasta neconformitate şi de imposibilitatea de a cumpara echipamentele tehnice în acest stadiu,
luind în considerare ca aceste norme metodologice prezintã numai cerinţele esenţiale; luind în considerare faptul ca, în scopul de a se facilita sarcina dovedirii conformitatii cu cerinţele esenţiale, sînt necesare standardele româneşti, care preiau standarde europene armonizate, astfel încît conformitatea cu acestea sa permitã sa se presupunã ca un produs întruneşte cerinţele esenţiale,
luind în considerare ca trebuie imbunatatita structura legislativã pentru a se asigura ca patronii şi lucrãtorii sa-şi aducã o contribuţie eficienta şi adecvatã la procesul de standardizare,
luind în considerare ca s-a prevãzut de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale aplicarea marcajului de fabricant; luind în considerare ca marcarea înseamnã ca produsul este în conformitate cu toate cerinţele esenţiale şi procedurile de evaluare care se aplica la produsul respectiv,
luind în considerare ca Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, conform prevederii art. 100 A al Tratatului de constituire a Comunitãţii Europene, poate lua mãsuri temporare pentru a se limita sau pentru a se interzice punerea pe piata şi folosirea echipamentelor tehnice, în cazurile în care acestea prezintã un risc deosebit pentru securitatea persoanelor, cu condiţia ca mãsurile sa fie supuse unei proceduri de control,
luind în considerare ca este necesar sa se prevadã un angajament de tranzitie care sa permitã echipamentelor tehnice, fabricate în conformitate cu reglementãrile în vigoare la data adoptãrii prezentelor norme metodologice, sa fie comercializate şi utilizate,
a adoptat secţiunea "A" a prezentelor norme metodologice referitoare la certificarea calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii a echipamentelor tehnice utilizate în medii normale.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) În conformitate cu prevederile <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 se constituie Sistemul de certificare a calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii, format din organisme de certificare, cu centre şi filiale de certificare, respectiv laboratoare de încercãri, coordonat şi gestionat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(2) Prezentele norme metodologice stabilesc procedurile de certificare a echipamentelor tehnice din punct de vedere al securitãţii muncii, cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate (anexa nr. 1) pe care trebuie sa le posede echipamentele tehnice pentru a garanta securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, a altor persoane, precum şi integritatea bunurilor.
(3) Echipamentele tehnice care fac obiectul operaţiunilor de expunere, punere în vînzare, vînzare, import, închiriere, punere la dispoziţie sau cedare, sub orice titlu, trebuie proiectate şi construite astfel ca amplasarea, punerea în funcţiune, utilizarea, reglajul, întreţinerea şi repararea lor, în condiţii conforme destinaţiei prevãzute de fabricant, sa nu expuna la nici un risc securitatea şi sãnãtatea persoanelor.
ART. 2
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale:
a) elaboreazã şi stabileşte politica de certificare a echipamentelor tehnice din punct de vedere al securitãţii muncii;
b) urmãreşte aplicarea reglementãrilor stabilite şi controleazã modul în care se respecta procedurile şi condiţiile de certificare;
c) dispune mãsurile necesare pentru ca echipamentele tehnice, care trebuie supuse certificãrii în condiţiile prezentelor norme metodologice, sa nu fie comercializate şi utilizate, dacã nu au fost certificate conform procedurilor aplicabile;
d) elaboreazã acte normative, reglementãri tehnice specifice etc., conexe prezentelor norme metodologice.
ART. 3
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu se poate opune expunerii la tîrguri şi expoziţii sau la demonstratii, pentru o perioada determinata, a echipamentelor tehnice fabricate în ţara sau importate, care nu sînt conforme cu prevederile prezentelor norme metodologice.
(2) Expunerea este condiţionatã de amplasarea în apropierea echipamentului tehnic a unui avertisment pe un panou vizibil, care sa menţioneze neconformitatea cu anumite cerinţe şi imposibilitatea cumpãrãrii echipamentului tehnic înainte de a fi certificat.
(3) În timpul demonstratiilor trebuie luate mãsuri de securitate adecvate pentru a se asigura protecţia persoanelor însãrcinate cu aceste operaţiuni, precum şi a celor expuse la riscuri.

CAP. 2
Domeniul de aplicare, cerinţe
ART. 4
(1) Echipamentele tehnice fabricate în ţara sau importate se certifica conform prezentelor norme metodologice.
(2) În sensul prezentelor norme metodologice, prin echipament tehnic se înţelege orice masina, utilaj, instalatie, aparatura, dispozitiv, unealta sau alt mijloc asemãnãtor, folosit de salariaţi în procesul muncii.
ART. 5
Nu constituie obiectul prezentelor norme metodologice urmãtoarele echipamente tehnice:
a) maşini acţionate exclusiv prin energie umanã, cu excepţia celor utilizate pentru ridicarea sarcinilor;
b) maşini de uz medical, folosite direct pe pacient;
c) materiale specifice pentru parcuri de distracţii;
d) cazane de abur şi recipiente sub presiune;
e) maşini proiectate special sau utilizate în scopuri nucleare şi a cãror defectare poate provoca o emisie de substanţe radioactive;
f) surse radioactive încorporate într-o masina;
g) arme de foc;
h) rezervoare de stocare şi conducte pentru transportul benzinei, carburantilor, lichidelor inflamabile şi al substanţelor periculoase;
i) mijloace de transport, adicã vehicule şi remorci, destinate transportului aerian, rutier, feroviar sau pe apa, de persoane şi/sau mãrfuri, inclusiv echipamentele de bord ale acestora, cu excepţia mijloacelor de transport utilizate în industria extractiva, precum şi a celor pentru transportat material exploziv;
k) instalaţii cu cablu pentru transport de persoane;
l) ascensoare;
m) mijloace de transport cu cremaliera pentru persoane;
n) elevatoare teatrale;
o) maşini proiectate şi construite special în scopuri militare sau de menţinere a ordinii;
p) unelte manuale, scule;
r) echipamente electrice pentru utilizãri medicale şi electroradiologice;
s) componente electrice pentru ascensoare de mãrfuri şi persoane;
s,) contoare electrice;
t) echipamente gospodãreşti (menajere) pentru conectare la reţea;
t,) dispozitive pentru alimentarea cu curent a imprejmuirilor de pajiste;
u) echipamente electrice speciale pentru utilizare pe nave, aeronave sau pe cai ferate şi a cãror prescripţii corespund instalaţiilor internaţionale.
ART. 6
(1) Echipamentele tehnice la care se aplica prezentele norme metodologice trebuie sa satisfacã cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate enunţate în anexa nr. 1, transpuse, total sau parţial, în standarde şi norme de protecţia muncii.
(2) Echipamentele şi sistemele protectoare, care funcţioneazã în atmosfere potenţial explozive, trebuie sa satisfacã prevederile din secţiunea B a prezentelor norme metodologice.
ART. 7
Avînd în vedere Legea protecţiei muncii şi condiţiile concrete din economia nationala, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate completa dispoziţiile prezentelor norme metodologice cu cerinţe suplimentare, necesare asigurãrii protecţiei salariaţilor şi a altor persoane.
ART. 8
Competenta soluţionãrii sesizarilor privind gradul de acoperire a riscurilor prezentate de echipamentele tehnice atît prin cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate, cît şi prin standarde, norme, revine în exclusivitate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

CAP. 3
Proceduri de certificare
ART. 9
Echipamentele tehnice pot fi fabricate, importate, comercializate, utilizate, numai dacã sînt certificate şi îndeplinesc condiţiile prevãzute la art. 6 din prezentele norme, astfel:
a) echipamentele tehnice, care sînt prevãzute în anexa nr. 7, se supun procedurii certificãrii de conformitate prin examen CS de tip, în condiţiile art. 17;
b) echipamentele tehnice care nu sînt prevãzute în anexa nr. 7 se supun procedurii certificãrii efectuate de fabricant, denumita şi autocertificare, în condiţiile art. 16.
ART. 10
(1) Fabricantul, importatorul sau responsabilul cu punerea pe piata (distribuitorul autorizat) a unui exemplar nou de echipament tehnic, care face obiectul prezentelor norme metodologice, trebuie sa întocmeascã şi sa semneze o declaraţie CS de conformitate, redactatã conform anexei nr. 2, care atesta ca respectivul echipament tehnic este conform cu prevederile prezentelor norme metodologice.
(2) Declaraţia de conformitate trebuie sa fie transmisã beneficiarului echipamentului tehnic supus operaţiunilor de expunere, punere în vînzare, vînzare, import, închiriere, cedare sau punere la dispoziţie, sub orice titlu.
ART. 11
(1) Echipamentele tehnice de ocazie se supun procedurilor de certificare, înainte de punerea pe piata.
(2) În timpul expunerii, punerii în vînzare, vinzarii, importului, închirierii, cedarii sau punerii la dispoziţie, sub orice titlu, a unui echipament tehnic de ocazie, care face obiectul prezentelor norme metodologice, responsabilul operaţiunilor sus-menţionate trebuie sa detina şi/sau sa transmitã beneficiarului o declaraţie de conformitate, redactatã conform anexei nr. 2.
ART. 12
Se supun procedurilor de certificare şi echipamentele tehnice fabricate pentru uz propriu.
ART. 13
(1) Fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat trebuie sa aplice pe echipamentele tehnice certificate marcajul de securitate CS, conform anexei nr. 5.
(2) Marcajul de securitate trebuie sa fie aplicat în mod distinct, lizibil, durabil şi atesta ca exemplarul de echipament tehnic a fost supus procedurilor de certificare şi este conform cu prevederile prezentelor norme metodologice.
(3) Este interzis sa se aplice pe echipamentele tehnice alte mãrci sau inscripţii care pot sa creeze confuzie cu marcajul CS.
ART. 14
(1) Este interzisã punerea în vînzare, vînzarea, importul, închirierea, punerea la dispoziţie şi cedarea, sub orice titlu, a echipamentelor tehnice, dacã nu au fost certificate conform procedurilor de certificare.
(2) Dacã fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat nu a îndeplinit obligaţiile ce îi revin conform prezentelor norme metodologice, aceste obligaţii trebuie îndeplinite de cãtre beneficiarul echipamentului.
(3) Este interzis sa se aplice pe un echipament tehnic, pe ambalajul sau sau pe orice document referitor la acesta un marcaj prevãzut în cadrul certificãrii de conformitate sau de a se elibera o declaraţie de conformitate, dacã respectivul echipament tehnic nu a fost certificat.
ART. 15
Costurile aferente operaţiunilor de certificare pentru echipamentele tehnice, care se supun procedurilor de certificare, sînt suportate de solicitant.

Procedura de certificare de conformitate efectuatã de fabricant (autocertificare)
ART. 16
(1) Certificarea efectuatã de fabricant, denumita autocertificare, este procedura prin care fabricantul sau distribuitorul autorizat declara pe propria rãspundere, prin întocmirea şi semnarea declaraţiei de conformitate, conform anexei nr. 2, ca exemplarul de echipament tehnic este conform cu prevederile prezentelor norme metodologice.
(2) Fabricantul sau distribuitorul autorizat trebuie sa efectueze cercetãrile şi probele (incercarile) necesare pe componente, accesorii sau pe întregul echipament tehnic, pentru a stabili dacã acesta, prin proiectare şi construcţie, poate fi asamblat şi pus în funcţiune în condiţii de securitate.
(3) Fabricantul sau distribuitorul autorizat redacteazã o declaraţie de conformitate şi întocmeşte documentaţia tehnica, conform anexei nr. 3, pe care le prezintã organismului recunoscut, însoţite de o cerere scrisã de examinare şi înregistrare a echipamentului tehnic în Registrul echipamentelor tehnice supuse autocertificarii.
(4) Organismul recunoscut va examina şi va pãstra aceasta documentaţie, comunicind în termen de doua luni numãrul de înregistrare al acesteia în Registrul echipamentelor tehnice supuse autocertificarii sau refuzul motivat al înregistrãrii.
(5) Registrul echipamentelor tehnice supuse autocertificarii este administrat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi este gestionat de organismul recunoscut.
(6) Dupã obţinerea atestarii, fabricantul sau distribuitorul autorizat poate aplica marcajul de securitate, iar echipamentele tehnice însoţite de declaraţia de conformitate pot fi puse pe piata.
(7) Fabricantul sau distribuitorul autorizat poate solicita organismului recunoscut evaluarea documentaţiei tehnice, corespunzãtoare prevederilor prezentelor norme.

Procedura de certificare de conformitate prin examen CS de tip
ART. 17
(1) Certificarea de conformitate prin examen CS de tip este procedura prin care un organism recunoscut constata şi atesta ca modelul de echipament tehnic satisface prevederile prezentelor norme metodologice.
(2) Fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat trebuie sa introducã cererea de certificare prin examen CS de tip la un singur organism recunoscut, pentru fiecare model de echipament tehnic.
(3) Cererea de certificare prin examen CS de tip trebuie sa conţinã denumirea/numele şi sediul/adresa fabricantului, importatorului sau distribuitorului autorizat, locul de fabricare a echipamentului tehnic şi sa fie însoţit de:
a) documentaţia tehnica prevãzutã la anexa nr. 3;
b) un exemplar din modelul de echipament tehnic supus certificãrii sau, dupã caz, indicarea locului unde acesta poate fi examinat.
(4) Organismul de certificare recunoscut, sesizat prin cererea de certificare de conformitate, prin examen CS de tip, va proceda la evaluarea sistemului de calitate, la examinarea documentaţiei tehnice şi va supune echipamentul tehnic încercãrilor corespunzãtoare în laboratoarele proprii sau în alte laboratoare de încercãri recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(5) Dupã examinarea modelului de echipament tehnic, organismul de certificare recunoscut va întocmi procesul-verbal de certificare, în care se va concluziona dacã:
a) modelul de echipament tehnic, supus procedurii de certificare, este conform cu cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate ce îi sînt aplicabile şi nu expune la riscuri utilizatorii sau alte persoane.
Organismul recunoscut va lua în evidenta şi va pãstra un exemplar din documentaţia tehnica şi, în înţelegere cu solicitantul, exemplarul modelului de echipament tehnic sau pãrţi de echipament tehnic, dacã sînt necesare pentru comparare cu procedura proprie. Aceste materiale de referinta trebuie sa fie confidenţiale.
În acest caz, organismul recunoscut va transmite solicitantului certificatul de conformitate, întocmit conform anexei nr. 4, procesul-verbal de certificare şi va inregistra echipamentul tehnic în Registrul echipamentelor tehnice supuse examenului CS de tip.
Registrul echipamentelor tehnice supuse examenului CS de tip este administrat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi gestionat de organismul recunoscut.
Dupã înregistrare, fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat poate aplica marcajul de securitate, iar echipamentele tehnice, însoţite de declaraţia de conformitate, pot fi puse pe piata;
b) modelul de echipament tehnic supus procedurii de certificare prin examen CS de tip nu este conform cu cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate din prezentele norme metodologice.
În acest caz, organismul recunoscut va transmite solicitantului un exemplar din procesul-verbal de certificare, în care se va motiva cauza respingerii şi, totodatã, va informa despre aceasta Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 18
(1) Orice modificare facuta sau care se intenţioneazã a fi facuta modelului de echipament tehnic certificat trebuie adusã la cunostinta organismului de certificare.
(2) Organismul de certificare ia cunostinta de aceste modificãri şi, în cazul în care se asigura ca ele nu fac necesarã o noua certificare, comunica solicitantului ca certificarea iniţialã rãmîne valabilã pentru modelul astfel modificat.
(3) În caz contrar, organismul de certificare comunica fabricantului, importatorului sau distribuitorului autorizat ca certificarea iniţialã îşi înceteazã valabilitatea pentru modelul astfel modificat. Dacã fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat decide sa menţinã modificãrile aduse echipamentului tehnic, acesta trebuie sa supunã modelul modificat unei noi proceduri de certificare.

CAP. 4
Organisme de certificare
ART. 19
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale recunoaşte organismele de certificare a echipamentelor tehnice, conform prezentelor norme metodologice, şi publica, pentru informare, lista acestora.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa aplice criteriile prevãzute în anexa nr. 6 pentru evaluarea organismelor de certificare care urmeazã sa fie recunoscute.
(3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate sa retragã recunoaşterea unui organism de certificare, dacã constata ca acesta nu satisface criteriile prevãzute în anexa nr. 6, fãcînd publica decizia luatã.
(4) Organismele recunoscute vor întocmi proceduri proprii de certificare, avînd drept baza prevederile prezentelor norme metodologice, care vor fi aprobate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(5) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale recunoaşte laboratoarele de încercãri, conform criteriilor prevãzute în anexa nr. 6, pentru evaluarea acestora.
(6) Organismele de certificare, laboratoarele de încercãri din cadrul altor sisteme de certificare a calitãţii pot aplica prevederile prezentelor norme metodologice, numai dupã obţinerea recunoaşterii din partea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 20
Organismele de certificare trebuie:
a) sa îndeplineascã condiţiile prevãzute în anexa nr. 6;
b) sa permitã persoanelor desemnate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale accesul liber, în vederea efectuãrii acţiunilor de control şi a verificãrilor privind îndeplinirea obligaţiilor care le revin prin prezentele norme metodologice;
c) sa furnizeze Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale toate informaţiile solicitate privind operaţiunile de certificare sau de control al conformitatii.
ART. 21
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale abiliteaza Institutul de Cercetãri Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii (I.C.S.P.M.) Bucureşti sa aplice procedurile de certificare prevãzute în prezentele norme metodologice, cu obligaţia încadrãrii în prevederile art. 20 lit. a).
(2) I.C.S.P.M. Bucureşti aplica procedurile de certificare pentru echipamentele tehnice, fabricate în ţara sau importate, cu excepţia celor destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive.
(3) Organismele de certificare recunoscute trebuie sa colaboreze şi sa se informeze reciproc, astfel ca împreunã sa asigure îndeplinirea corecta şi completa a prevederilor prezentelor norme metodologice.

CAP. 5
Control şi prevenire
ART. 22
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale are dreptul şi este obligat sa controleze în unitãţile de fabricaţie, depozitare, comercializare şi utilizare dacã echipamentele tehnice îndeplinesc prevederile prezentelor norme metodologice şi poate dispune prelevarea de esantioane pentru efectuarea unor verificãri şi încercãri la organismele recunoscute.
(2) Costurile examinarilor sau ale încercãrilor efectuate de organismele de certificare recunoscute, ca urmare a unor inspecţii sau controale dispuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în baza unor constatãri, reclamaţii etc., vor fi suportate de cãtre fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat.
(3) Fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat comunica reprezentanţilor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale rezultatele verificãrilor, cel tirziu în termen de 15 zile de la primirea lor de la organismul recunoscut.
ART. 23
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale controleazã modul de organizare, la fabricant, a activitãţii de control al conformitatii pe fluxul de fabricaţie şi a echipamentului tehnic (E.T.) finit sau a sistemului de asigurare a calitãţii pe care-l aplica.
ART. 24
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu poate interzice sau restringe comercializarea, punerea în funcţiune şi utilizarea echipamentelor tehnice care respecta prevederile prezentelor norme metodologice.
ART. 25
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale poate interzice punerea în vînzare, importul, închirierea, punerea la dispoziţie, cedarea, sub orice titlu, punerea în funcţiune şi utilizarea, şi poate dispune retragerea de pe piata a unui model de echipament tehnic care face obiectul prezentelor norme metodologice, dacã acesta:
a) pune în pericol securitatea şi sãnãtatea persoanelor şi, dupã caz, a bunurilor;
b) nu este conform cu prevederile art. 1 alin. (2) referitoare la cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate etc.;
c) nu a fost supus procedurilor de certificare aplicabile, conform prezentelor norme metodologice;
d) este însoţit de declaraţia de conformitate şi/sau este prevãzut cu marcajul de securitate CS, întocmit şi, respectiv, aplicat fãrã respectarea prevederilor prezentelor norme metodologice.
ART. 26
(1) În cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale constata ca echipamentul tehnic însoţit de declaraţia de conformitate şi/sau prevãzut cu marcajul de securitate, utilizat conform destinaţiei prevãzute de fabricant, risca sa compromita securitatea persoanelor şi, dupã caz, a bunurilor, ia toate mãsurile necesare pentru retragerea echipamentului tehnic de pe piata, interzicerea comercializãrii şi utilizãrii.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale informeazã imediat persoanele fizice şi/sau juridice interesate asupra mãsurii luate, indicind ratiunile deciziei sale şi cauza neconformitatii rezultate:
a) din nerespectarea cerinţelor esenţiale de securitate şi sãnãtate şi/sau dintr-o necorespunzãtoare aplicare a standardelor prevãzute la art. 6;
b) dintr-o lacuna a standardelor prevãzute la art. 6.
ART. 27
În cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale constata ca standardele şi normele referitoare la securitatea muncii nu satisfac în totalitate cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate, acesta expune ratiunile constatãrii, pe care le comunica organelor în drept, notificind, dupã caz, admiterea, completarea sau interzicerea aplicãrii acestora.
Notificãrile se înscriu într-un registru special de evidenta.
ART. 28
(1) Fabricantul, importatorul sau distribuitorul autorizat trebuie sa conserve şi sa ţinã la dispoziţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a organismelor de certificare recunoscute documentaţia tehnica, întocmitã conform prevederilor prezentelor norme metodologice, minimum 10 ani de la data fabricaţiei ultimului exemplar al modelului de echipament tehnic.
(2) Nepunerea la dispoziţie a respectivei documentaţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în termenul stabilit constituie un indiciu de neconformitate a echipamentului tehnic şi va fi susceptibilã interzicerea comercializãrii şi utilizãrii oricãrui exemplar al modelului de echipament tehnic care face obiectul documentaţiei tehnice.
ART. 29
(1) Certificatul de conformitate, emis conform prezentelor norme metodologice, poate fi retras din dispoziţia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, dacã se constata nerespectarea cerinţelor esenţiale de securitate şi sãnãtate, a standardelor şi normelor de securitate a muncii aplicabile. Aceasta decizie este luatã dupã ce titularul certificatului de conformitate a fost solicitat sa-şi prezinte punctul de vedere.
(2) Decizia trebuie sa fie motivatã prin neconformitãţi suficient de importante pentru a justifica punerea în cauza a deciziei iniţiale de eliberare a certificatului de conformitate.
ART. 30
Deciziile luate de organismele recunoscute în ceea ce priveşte declaraţia de conformitate, întocmirea şi înregistrarea certificatului de conformitate stabilit prin procedura de certificare, neconfirmarea primirii documentaţiei tehnice şi nerespectarea de cãtre organismele recunoscute a termenelor prevãzute pentru efectuarea acestor formalitãţi pot constitui obiectul unei reclamaţii adresate Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, care trebuie sa hotãrascã soluţia definitiva în termen de maximum doua luni.
ART. 31
(1) Contestaţiile cu privire la deciziile luate de organismul de certificare recunoscut se adreseazã Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
(2) Rezolvarea contestaţiilor se face de cãtre o comisie constituitã în acest scop, dupã examinarea poziţiei solicitantului cererii de certificare şi a organismului recunoscut.

CAP. 6
Dispoziţii finale
ART. 32
Încãlcarea prevederilor prezentelor norme metodologice atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, administrativã, materialã, civilã sau penalã, potrivit Legii protecţiei muncii.
ART. 33
Rãspunderea pentru daunele provocate de echipamentele tehnice fabricate în ţara sau importate, care nu îndeplinesc prevederile prezentelor norme metodologice, revine celor care le-au fabricat, comercializat sau utilizat fãrã declaraţia de conformitate şi/sau marcajul de securitate.
ART. 34
Toate deciziile luate în vederea aplicãrii prezentelor norme metodologice, care conduc la interzicerea sau restrîngerea comercializãrii şi utilizãrii echipamentelor tehnice, trebuie bine argumentate, indicindu-se cãile şi termenele de contestaţie.
ART. 35
Documentaţia tehnica, certificatul de conformitate, declaraţia de conformitate, reclamaţiile şi intreaga corespondenta legatã de acestea etc., precum şi toate deciziile luate în aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice trebuie redactate în limba romana.
ART. 36
Se interzice ca personalul propriu sau atras din instituţiile publice şi organismele recunoscute, care exercita activitãţi legate de aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice, sa divulge informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor lor.
ART. 37
(1) Specialiştii altor sisteme de certificare a calitãţii, care desfãşoarã activitãţi de audit în domeniul securitãţii muncii, trebuie sa fie autorizaţi printr-un certificat de competenta emis de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau de cãtre organismele mandatate de acesta.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale publica lista specialiştilor pe care îi autorizeaza pentru activitatea de audit.
ART. 38
(1) Pentru maşinile, utilajele şi instalaţiile prevãzute în anexa nr. 7 la poz. 5), 8), 14), 15) şi 16) şi, de asemenea, pentru dispozitivele de securitate, termenul pentru iniţierea procedurilor de certificare este de 12 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentelor norme metodologice.
(2) Pentru celelalte categorii de maşini, utilaje şi instalaţii, termenul pentru iniţierea procedurilor de certificare este de 24 de luni de la data intrãrii în vigoare a prezentelor norme metodologice.

SECŢIUNEA B

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale,
avînd în vedere Tratatul de constituire a Comunitãţii Europene şi, în special, art. 100A al acestuia,
luind în considerare Directiva nr. 94/9/EC privind echipamentele şi sistemele protectoare destinate utilizãrii în atmosfere potenţial explozive,
în temeiul art. 12 alin. (2), (3), (4), art. 18 alin. (1) lit. a) şi al <>art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ,
luind în considerare ca este de datoria Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale sa asigure pe teritoriul României securitatea şi sãnãtatea persoanelor şi, dacã este cazul, a bunurilor, în special cea a lucrãtorilor impotriva pericolelor care rezulta din folosirea echipamentelor şi a sistemelor care asigura protecţia impotriva atmosferelor potenţial explozive,
luind în considerare ca prevederi obligatorii din statele membre ale Uniunii Europene determina nivelul de securitate care trebuie atins de echipamente şi sisteme protectoare destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive; luind în considerare ca acestea sînt în general specificaţii electrice şi neelectrice, avînd un efect asupra conceptiei şi structurii echipamentelor care pot fi folosite în atmosfere potenţial explozive,
luind în considerare faptul ca între statele membre ale Uniunii Europene şi România diferã cerinţele care trebuie îndeplinite, în ceea ce priveşte amploarea lor, şi diferitele proceduri de certificare; luind în considerare ca asemenea diferenţe ar putea deci ridica unele bariere comerţului dintre statele membre ale Uniunii Europene şi România,
luind în considerare ca armonizarea legislaţiei romane cu cea existenta în statele membre ale Uniunii Europene este singurul mod de a elimina aceste bariere ale comerţului liber; luind în considerare ca acest obiectiv nu poate fi realizat în mod satisfãcãtor de cãtre România, separat; luind în considerare ca aceste norme metodologice stabilesc cerinţele care sînt vitale pentru libertatea de mişcare a echipamentelor la care se referã,
luind în considerare ca reglementãrile destinate eliminãrii barierelor tehnice din comerţ trebuie sa urmeze Noua abordare a directivelor Uniunii Europene, care impune o definire a cerinţelor privind securitatea şi a altor cerinţe ale societãţii, fãrã reducerea nivelurilor existente; luind în considerare ca rezoluţia Consiliului Uniunii Europene privind Noua abordare a directivelor Uniunii Europene din mai 1985 prevede ca un numãr foarte mare de produse sa fie acoperit de o singura directiva pentru evitarea amendamentelor frecvente şi a proliferarii unor asemenea documente,
luind în considerare ca directivele au contribuit ca legislaţia statelor membre ale Uniunii Europene pentru echipamente electrice utilizate în atmosfere potenţial explozive sa facã pasi concreti spre protecţia contra exploziilor, prin mãsurile legate de structura echipamentelor în chestiune, şi ca au contribuit la eliminarea barierelor în comerţ în acest domeniu; luind în considerare ca, în paralel, este necesarã o revizie şi o expansiune a directivelor existente, întrucît trebuie luate mãsuri de apãrare impotriva pericolelor potenţiale generate de asemenea echipamente. Aceasta înseamnã în special ca mãsurile destinate garantarii protecţiei eficiente a utilizatorilor şi a terţelor pãrţi trebuie sa fie deja avute în vedere în fazele de proiectare şi fabricare,
luind în considerare ca formele de pericol, mãsurile de protecţie şi metodele de încercare sînt adesea foarte asemãnãtoare, dacã nu identice, atît pentru echipamentele miniere cît şi pentru cele de suprafata; luind în considerare ca, din aceste motive, este absolut necesar sa se acopere prin prezentele norme metodologice echipamentele şi sistemele protectoare ce intra în ambele grupe,
luind în considerare ca cele doua grupe de echipamente menţionate mai sus sînt folosite într-un mare numãr de sectoare comerciale şi industriale şi au o deosebita semnificatie economicã; luind în considerare ca respectarea cerinţelor de securitate şi sãnãtate sînt esenţiale pentru a se asigura securitatea echipamentelor şi a sistemelor protectoare, luind în considerare ca aceste cerinţe au fost subdivizate în cerinţe generale şi suplimentare care trebuie respectate de echipamente şi sisteme protectoare; luind în considerare ca, în special, cerinţele suplimentare sînt destinate pentru a se tine seama de pericolele existente sau potenţiale; luind în considerare ca echipamentele şi sistemele protectoare trebuie sa includã, deci, cel puţin una dintre aceste cerinţe, în cazul în care aceasta este necesarã pentru funcţionarea lor corespunzãtoare sau trebuie sa se aplice la utilizarea destinatã acestora; luind în considerare ca noţiunea de utilizare destinatã este de importanta primordialã pentru asigurarea protecţiei la explozie a echipamentelor şi sistemelor protectoare; luind în considerare ca este esenţial ca fabricantii sa furnizeze informaţii complete; luind în considerare ca este, de asemenea, necesarã marcarea clara, specifica a echipamentelor enunţate, care stabileşte utilizarea într-o atmosfera potenţial exploziva,
luind în considerare, deci, ca aceste norme metodologice prezintã numai cerinţele esenţiale; luind în considerare faptul ca, în scopul de a se facilita sarcina dovedirii conformitatii cu cerinţele esenţiale, sînt necesare standarde româneşti care preiau standarde europene armonizate, mai ales cu privire la aspectele neelectrice ale protecţiei impotriva exploziilor, standardele privind proiectarea, fabricarea şi încercarea echipamentelor, încît conformitatea cu acestea sa permitã sa se presupunã ca un produs întruneşte asemenea cerinţe esenţiale,
luind în considerare ca trebuie imbunatatita structura legislativã pentru a se asigura ca patronii şi lucrãtorii sa-şi aducã o contribuţie eficienta şi adecvatã la procesul de standardizare,
luind în considerare ca, avînd în vedere natura riscurilor implicate în folosirea echipamentelor în atmosfere potenţial explozive, este necesarã stabilirea unor proceduri care sa se aplice la evaluarea conformitatii cu cerinţele de baza ale normelor metodologice; luind în considerare ca aceste proceduri trebuie concepute în lumina nivelului de risc care poate fi inerent la echipamente şi/sau impotriva cãruia sistemele trebuie sa protejeze mediul înconjurãtor invecinat; luind în considerare, deci, ca fiecare categorie de conformitate a echipamentelor trebuie sa fie completatã printr-o procedura adecvatã sau o selecţie între mai multe proceduri echivalente; luind în considerare ca s-a prevãzut de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale aplicarea marcajului de fabricant sau al reprezentantului sau autorizat din România; luind în considerare ca marcarea înseamnã ca produsul este în conformitate cu toate cerinţele de baza şi cu procedurile de evaluare care se aplica la produsul respectiv,
luind în considerare ca Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, conform prevederii art. 100A al tratatului, poate lua mãsuri temporare pentru a se limita sau interzice punerea pe piata şi folosirea echipamentelor şi sistemelor protectoare, în cazurile în care acestea prezintã un risc deosebit pentru securitatea persoanelor şi, dacã este cazul, a animalelor domestice sau a proprietãţii, cu condiţia ca mãsurile sa fie supuse unei proceduri de control,
luind în considerare ca este necesar sa se prevadã un aranjament de tranzitie care sa permitã echipamentelor fabricate în conformitate cu regulamentele naţionale în vigoare la data adoptãrii prezentelor norme metodologice sa fie comercializate şi puse în serviciu,
a adoptat Secţiunea "B" a prezentelor norme metodologice, referitoare la certificarea calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate a fi utilizate în atmosfere potenţial explozive.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
(1) Secţiunea B a prezentelor norme metodologice se referã la echipamente şi sisteme protectoare destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive.
(2) Dispozitivele de siguranta, dispozitivele de control şi dispozitivele de reglare, destinate folosirii în afarã atmosferelor potenţial explozive, dar necesare pentru/sau care contribuie la funcţionarea în condiţii de securitate a echipamentelor şi sistemelor protectoare cu referire la riscurile de explozii, sînt, de asemenea, incluse sub incidenta prezentelor norme metodologice.
(3) În cadrul prezentelor norme metodologice sînt valabile urmãtoarele definiţii:

Echipamente şi sisteme protectoare destinate folosirii în atmosfere potenţial explozive:
a) echipamente - maşini, instalaţii, utilaje, aparatura, dispozitive fixe sau mobile, componente de control şi instrumentatia din acestea, sisteme de detectare sau prevenire care, separat sau împreunã, sînt destinate generarii, transferului, stocãrii, masurarii, controlului sau transformarii energiei folosite pentru prelucrarea materiei şi care pot cauza o explozie prin propriile lor surse potenţiale de aprindere;
b) sisteme protectoare - entitãţi constructive destinate opririi imediate a exploziilor incipiente şi/sau limitãrii domeniului efectiv al flacarilor de explozie şi al presiunilor de explozie. Sistemele protectoare pot fi integrate în echipamente sau pot fi puse separat pe piata în sisteme autonome;
c) componente - orice piesa esenţialã pentru funcţionarea sigura a echipamentelor şi sistemelor protectoare, dar fãrã a avea funcţie autonomã.

Atmosfere explozive:
Amestecul cu aer, în condiţii atmosferice, al substanţelor inflamabile sub forma de gaze, vapori, ceturi sau prafuri în care, dupã ce s-a produs aprinderea, combustia se propaga la întregul amestec nears.

Atmosfera potenţial exploziva:
O atmosfera care poate deveni exploziva în urma condiţiilor locale şi operationale.

Grupe şi categorii de echipamente:
Echipamente din grupa I se referã la echipamente destinate folosirii în minele subterane şi la acele pãrţi ale instalaţiilor de suprafata ale unor astfel de mine, care pot fi expuse la grizu şi/sau praf de combustibil.
Echipamente din grupa a II-a se referã la echipamente destinate folosirii în alte locuri, care pot fi expuse la atmosfere explozive.
Categoriile de echipamente care definesc nivelurile cerute de protecţie sînt descrise în anexa nr. 1.
Echipamentele şi sistemele protectoare pot fi destinate numai unei anumite atmosfere explozive. În acest caz, acestea trebuie sa fie marcate corespunzãtor.

Utilizare destinatã:
Folosirea echipamentelor, sistemelor protectoare şi a dispozitivelor menţionate în art. 1 alin. (2) în conformitate cu grupa şi cu categoria echipamentelor, trebuie sa se facã cu toate informaţiile furnizate de fabricant, care sînt necesare pentru funcţionarea sigura a echipamentelor, sistemelor protectoare şi dispozitivelor.
(4) Urmãtoarele echipamente sînt excluse din domeniul prezentelor norme metodologice:
- dispozitive medicale destinate a fi folosite într-un mediu ambiant medical;
- echipamente şi sisteme protectoare, la care pericolul de explozie rezulta exclusiv din prezenta substanţelor explozive sau a substanţelor chimice instabile;
- echipamente destinate a fi folosite în medii ambiante domestice şi necomerciale în care atmosferele potenţial explozive pot fi create, doar rareori, numai în urma unei scurgeri accidentale de gaz combustibil;
- echipamente individuale de protecţie (E.I.P.) cuprinse în Normele metodologice privind certificarea calitãţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie;
- nave şi platforme marine mobile, împreunã cu echipamentele de la bordul acestora;
- mijloace de transport, adicã vehicule şi remorcile lor, destinate numai pentru transportul aerian al pasagerilor sau pe reţelele rutiere, feroviare, sau pe apa, ca şi acele mijloace destinate transportului aerian de bunuri, pe reţele rutiere, feroviare sau pe apa. Nu trebuie excluse vehiculele destinate folosirii într-o atmosfera potenţial exploziva.
ART. 2
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa ia toate mãsurile adecvate pentru a se asigura ca echipamentele, sistemele protectoare şi dispozitivele menţionate în art. 1 alin. (2) sa poatã fi puse pe piata şi puse în funcţiune, numai dacã, în cazul instalãrii, întreţinerii şi folosirii pentru scopul destinat, ele nu pericliteazã sãnãtatea şi securitatea persoanelor şi, dacã este cazul, a bunurilor.
(2) Prevederile prezentelor norme metodologice nu limiteazã dreptul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale de a stabili şi alte cerinţe care apar necesare în scopul asigurãrii protecţiei persoanelor şi, în special, a lucrãtorilor, atunci cînd folosesc echipamentele, sistemele protectoare şi dispozitivele menţionate la art. 1 alin. (2).
(3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu trebuie sa împiedice expunerea la tîrguri, expoziţii sau demonstratii a echipamentelor, sistemelor protectoare sau dispozitivelor menţionate la art. 1 alin. (2), care nu sînt conforme prevederilor prezentelor norme metodologice, cu condiţia ca un semn vizibil sa indice clar ca asemenea echipamente, sisteme protectoare şi dispozitive nu se conformeazã şi ca ele nu se oferã la vînzare pînã cînd nu au fost aduse în conformitate de cãtre fabricant sau de cãtre reprezentantul sau autorizat stabilit în România.
(4) Pe durata demonstratiilor trebuie luate mãsuri de securitate adecvate pentru asigurarea protecţiei persoanelor.
ART. 3
Echipamentele, sistemele protectoare şi dispozitivele menţionate la art. 1 alin. (2), la care se referã prezentele norme metodologice, trebuie sa satisfacã cerinţele esenţiale de securitate şi de sãnãtate în munca, stabilite în anexa nr. 2, care se aplica tinindu-se seama de utilizarea destinatã lor.
ART. 4
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu trebuie sa interzicã, sa restrîngã sau sa împiedice punerea pe piata şi punerea în funcţiune pe teritoriul României a echipamentelor, sistemelor protectoare sau dispozitivelor menţionate la art. 1 alin. (2), care sînt conforme prevederilor acestor norme.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu trebuie sa interzicã, sa restrîngã sau sa împiedice punerea pe piata a unor componente care, fiind însoţite de un certificat de conformitate, asa cum se menţioneazã în art. 8 alin. (3), sînt destinate incorporarii în echipamente sau sisteme protectoare, asa cum sînt ele definite în prezentele norme metodologice.
ART. 5
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale se conformeazã prevederilor prezentelor norme metodologice, inclusiv procedurilor relevante pentru evaluarea conformitatii stabilite la cap. 2, şi anume:
a) echipamentele, sistemele protectoare şi dispozitivele menţionate la art. 1 alin. (2) vor fi însoţite de declaraţia de conformitate menţionatã în anexa nr. 10B şi vor avea marcajul "Ex" prevãzut în art. 10;
b) componentele menţionate la art. 4 alin. (2) vor fi însoţite de certificatul de conformitate menţionat la art. 8 alin. (3) din cap. 2.
(2) În absenta unor standarde româneşti care preiau standarde europene armonizate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa ia toate mãsurile necesare pentru a aduce la cunostinta pãrţilor interesate standardele şi specificaţiile tehnice existente, referitoare la ceea ce este important sau relevant pentru implementarea cerinţelor esenţiale privind securitatea şi sãnãtatea în munca.
(3) În cazul în care un standard romanesc, care preia un standard european armonizat, cuprinde una sau mai multe dintre cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate, se presupune ca echipamentele şi sistemele protectoare, dispozitivele menţionate la art. 1 alin. (2) sau componentele menţionate la art. 4 alin. (2), construite în conformitate cu standardul respectiv, trebuie sa fie considerate în conformitate cu cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate aplicabile.
(4) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va publica lista standardelor româneşti de securitatea muncii obligatorii.
(5) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa se asigure ca sînt luate mãsuri adecvate pentru a permite partenerilor sociali sa influenteze procedeul de elaborare şi monitorizare a standardelor româneşti.
ART. 6
În cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale constata ca standardele şi normele referitoare la securitatea muncii nu satisfac, în totalitate, cerinţele esenţiale de securitate şi sãnãtate expune ratiunile constatãrii, pe care le comunica organelor în drept, notificind, dupã caz, admiterea, completarea sau interzicerea aplicãrii acestora. Notificãrile se înscriu într-un registru special de evidenta.
ART. 7
(1) În cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale considera ca echipamentele, sistemele protectoare sau dispozitivele menţionate la art. 1 alin. (2), prevãzute cu marcajul de securitate "Ex" şi folosite în conformitate cu utilizarea destinatã, pot pune în pericol securitatea persoanelor şi, dacã este cazul, a bunurilor şi animalelor domestice, acesta trebuie sa ia toate mãsurile necesare pentru a retrage aceste echipamente, sisteme protectoare sau dispozitive de pe piata, pentru a interzice punerea pe piata, punerea în funcţiune sau folosirea acestora, sau pentru a restringe libera circulaţie a acestora.
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va informa factorii interesaţi cu privire la orice mãsura de acest gen, indicind motivele deciziei luate şi, în special, dacã neconformitatea se datoreazã:
a) nesatisfacerii cerinţelor esenţiale menţionate la art. 3;
b) aplicãrii incorecte a standardelor menţionate la art. 5 alin. (2);
c) lacunelor din standardele menţionate la art. 5 alin. (2).
(3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va începe, fãrã intirziere, consultaţii cu pãrţile interesate.
(4) În cazul în care, dupã consultãri, acesta considera ca mãsura este justificatã, va informa imediat factorii interesaţi.
(5) În cazul în care considera, dupã consultaţii, ca acţiunea este nejustificatã, va informa pe fabricant sau pe reprezentantul acestuia.
(6) În cazul în care decizia menţionatã la alin. (1) se bazeazã pe o lacuna a standardelor şi în cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale îşi menţine poziţia, se va trece la modificarea standardului în cauza.
(7) În cazul în care un echipament sau un sistem protector, care nu respecta conformitatea, are prevãzut marcajul de securitate "Ex", Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va lua mãsurile corespunzãtoare impotriva persoanei sau persoanelor care au aplicat acest marcaj şi va informa factorii interesaţi.
(8) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa se asigure ca factorii interesaţi au fost informati asupra desfãşurãrii şi asupra rezultatelor acestei proceduri.

CAP. 2
Proceduri pentru evaluarea conformitatii
ART. 8
(1) Procedurile pentru evaluarea conformitatii echipamentelor, inclusiv, dacã este necesar, a dispozitivelor menţionate la art. 1 alin. (2) trebuie sa ţinã seama de urmãtoarele:

A) Echipamente din grupa I şi a II-a, categoriile M1 şi 1
Fabricantul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România trebuie, pentru a aplica marcajul "Ex", sa respecte procedura de certificare prin examen CS de tip (menţionatã în anexa nr. 3), împreunã cu:
a) procedura referitoare la asigurarea calitãţii producţiei (menţionatã în anexa nr. 4); sau
b) procedura referitoare la verificarea produsului (menţionatã în anexa nr. 5).

B) Echipamente din grupa I şi a II-a, categoriile M2 şi 2
(1) În cazul motoarelor cu combustie interna şi al echipamentelor electrice din aceste grupe şi categorii, fabricantul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România trebuie sa urmeze procedura de certificare prin examen CS de tip (menţionatã în anexa nr. 3), împreunã cu:
a) procedura referitoare la conformitatea de tip (menţionatã în anexa nr. 6); sau
b) procedura referitoare la asigurarea calitãţii de produs (menţionatã în anexa nr. 7).
(2) În cazul altor echipamente din aceste grupe şi categorii, fabricantul sau reprezentantul sau autorizat în România trebuie, pentru a aplica marcajul "Ex", sa respecte procedura privind controlul intern al producţiei (menţionatã în anexa nr. 8) şi sa înainteze dosarul prevãzut la paragraful 3 al anexei nr. 8 organismului recunoscut, care trebuie sa confirme primirea lui, îndatã ce este posibil, şi sa-l retina.

C) Echipamente din grupa a II-a, categoria 3
Fabricantul sau reprezentantul sau autorizat în România trebuie, pentru a aplica marcajul "Ex", sa urmeze procedura referitoare la controlul intern al producţiei (menţionatã în anexa nr. 8).

D) Echipamente din grupele I şi a II-a
Pe lîngã procedurile menţionate în alin. 1 lit. a), b) şi c), fabricantul sau reprezentantul sau autorizat în România poate urma, de asemenea, pentru a aplica marcajul "Ex", procedura cu privire la verificarea entitatii (menţionatã în anexa nr. 9).
(2) Prevederile alin. 1 lit. a) sau d) de mai sus trebuie folosite pentru evaluarea conformitatii sistemelor protectoare autonome.
(3) Prevederile menţionate la alin. (1) trebuie aplicate la componentele menţionate la art. 4 alin. (2), cu excepţia aplicãrii marcajului "Ex".
Trebuie emis un certificat de cãtre fabricant sau de cãtre reprezentantul sau autorizat stabilit în România, declarind conformitatea componentelor cu prevederile care se referã la ele din prezentele norme metodologice şi enuntind caracteristicile lor şi cum trebuie sa fie ele încorporate în echipamentele sau în sistemele protectoare, pentru a ajuta conformarea cu cerinţele esenţiale aplicabile la echipamente sau la sistemele protectoare complete.
(4) Fabricantul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România poate urma, pentru a aplica marcajul "Ex", procedura referitoare la controlul intern al producţiei (menţionatã în anexa nr. 8) cu referire la aspectele de securitate specificate la pct. 1.2.7. din anexa nr. 2.
(5) Neluind în considerare paragrafele anterioare, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, în caz de solicitãri justificate, poate autoriza punerea pe piata şi punerea în funcţiune pe teritoriul României a echipamentelor, sistemelor protectoare şi dispozitivelor individuale menţionate la art. 1 alin. (2), în legatura cu care nu s-au aplicat procedurile menţionate la alineatele anterioare şi a cãror folosire este în interesul protecţiei.
(6) Documentele şi corespondenta privind procedurile menţionate la alineatele de mai sus trebuie redactate în limba romana.
ART. 9
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale recunoaşte organismele care trebuie sa aplice procedurile menţionate la art. 8 alin. (1).
(2) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa aplice criteriile prevãzute în anexa nr. 11 la evaluarea organismelor recunoscute. Organismele care îndeplinesc criteriile de evaluare prevãzute în standardele româneşti corespunzãtoare trebuie considerate ca îndeplinesc aceste criterii.
(3) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale care a recunoscut un organism poate sa-şi retragã recunoaşterea, dacã constata ca organismul nu mai satisface criteriile menţionate în anexa nr. 11.
În consecinta, va informa imediat toţi factorii interesaţi.
(4) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale recunoaşte Centrului autonom de încercare şi certificare de pe lîngã Institutul Naţional pentru Securitate Miniera şi Protecţie Antiexploziva (I.N.S.E.M.E.X.) Petrosani dreptul de a aplica procedurile de certificare prevãzute la art. 8, cu obligaţia încadrãrii în prevederile anexei nr. 11.
(5) Centrul autonom de încercare şi certificare de pe lîngã I.N.S.E.M.E.X. Petrosani cuprinde serviciul pentru certificarea echipamentelor "Ex", care aplica procedurile de certificare pentru echipamente şi pentru sisteme protectoare pentru atmosfere potenţial explozive şi subterane.
(6) Organismele de certificare recunoscute trebuie sa colaboreze şi sa se informeze reciproc, astfel ca, împreunã, sa asigure îndeplinirea corecta şi completa a procedurilor prevãzute în prezentele norme metodologice.

CAP. 3
Marcajul de securitate "Ex"
ART. 10
(1) Marcajul de securitate "Ex" va consta în initialele "Ex". Forma marcajului care trebuie folosit este prezentatã în anexa nr. 10A.
(2) Marcajul "Ex" trebuie sa fie urmat de numãrul de identificare a organismului recunoscut, acolo unde un asemenea organism este implicat în etapa de control al producţiei.
(3) Marcajul "Ex" trebuie fixat distinct, vizibil, lizibil şi indelebil pe echipamente şi pe sisteme protectoare, în plus fata de prevederile pct. 1.0.5. din anexa nr. 2.
(4) Trebuie sa se interzicã aplicarea pe echipamente şi pe sisteme protectoare a marcajelor care ar putea induce în eroare terţe pãrţi, în ceea ce priveşte înţelesul şi forma marcajului "Ex".
(5) Se poate aplica orice alt marcaj pe echipamente sau pe sisteme protectoare, cu condiţia sa nu se reducã prin aceasta vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului "Ex".
ART. 11
(1) În cazul în care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale constata ca marcajul "Ex" a fost aplicat incorect, fabricantul sau reprezentantul sau autorizat stabilit în România va fi obligat sa ia mãsuri ca produsul sa se conformeze prevederilor privind marcajul "Ex" şi sa înceteze încãlcarea conformitatii în condiţiile impuse de prezentele norme metodologice.
(2) În cazul în care se menţine neconformitatea, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va lua toate mãsurile corespunzãtoare pentru a limita sau pentru a interzice punerea produsului respectiv pe piata sau pentru a asigura retragerea lui de pe piata, în conformitate cu prevederile prevãzute la art. 7.

CAP. 4
Dispoziţii finale
ART. 12
(1) Toate deciziile luate în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice, care limiteazã sau interzic punerea pe piata şi/sau punerea în funcţiune sau solicita retragerea de pe piata a unui echipament, sistem protector sau dispozitiv menţionat la art. 1 alin. (2) trebuie sa stabileascã temeiurile exacte pe care se bazeazã.
(2) O asemenea decizie trebuie sa fie notificatã imediat partii interesate, care trebuie informatã în acelaşi timp asupra remedierilor legale pe care trebuie sa le efectueze în cadrul legilor în vigoare şi asupra limitelor de timp la care sînt supuse aceste remedieri.
ART. 13
(1) Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale trebuie sa se asigure ca toate pãrţile implicate în aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice sînt obligate sa respecte confidenţialitatea în ceea ce priveşte toate informaţiile obţinute în procesul de desfãşurare a sarcinilor lor.
(2) Aceasta nu afecteazã obligaţiile Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ale organismelor recunoscute în ceea ce priveşte informarea reciprocã şi difuzarea avertismentelor.
ART. 14
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va permite, pe o perioada de 6 ani, punerea pe piata şi în funcţiune a echipamentelor şi sistemelor protectoare care se conformeazã reglementãrilor de securitate în vigoare la data adoptãrii prezentelor norme metodologice.

MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

NORME METODOLOGICE
privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii

În aplicarea prevederilor <>art. 47 alin. (1) lit. d) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezentele norme metodologice au ca scop, în principal, stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii, care se supune avizãrii, a cerinţelor care stau la baza realizãrii acestora, precum şi a procedurii de avizare.
ART. 2
(1) În sensul prezentelor norme metodologice, prin documentaţii cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii, care se supun avizãrii, se înţelege:
a) filme de protecţie a muncii, realizate de studiouri profesioniste;
b) afişe şi pliante de protecţie a muncii;
c) manuale şi cursuri destinate formãrii şi perfecţionãrii angajaţilor în domeniul protecţiei muncii;
d) manuale şi cursuri de protecţie a muncii pentru elevi şi studenţi;
e) cãrţi şi broşuri de specialitate;
f) teste de verificare a cunoştinţelor de protecţie a muncii;
g) diapozitive şi altele asemenea.
(2) Nu se supun avizãrii materialele realizate de persoane juridice sau fizice, care conţin informaţii şi aspecte din activitatea proprie şi sînt utilizate pentru instruirea şi informarea în domeniul protecţiei muncii a angajaţilor sãi, ca de exemplu: folii transparente, machete, mulaje, grafice, fotomontaje, casete video, simulatoare.
ART. 3
Avizarea materialelor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii, menţionate la art. 2 alin. (1), se face de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia Muncii.

CAP. 2
Cerinţe obligatorii de realizare a materialelor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii

ART. 4
(1) Cerinţele generale pentru realizarea materialelor specificate la art. 2 sînt:
a) conţinutul materialelor sa fie în concordanta cu legislaţia în domeniu, în vigoare;
b) conţinutul materialelor sa reflecte în mod corect bazele teoretice şi metodologico-aplicative ale protecţiei muncii;
c) realizarea materialelor sa se bazeze pe principiile pedagogiei moderne;
d) conţinutul şi realizarea materialelor sa fie în concordanta cu nivelul de pregãtire a subiectilor cãrora li se adreseazã.
(2) Cerinţele specifice pentru realizarea materialelor menţionate la art. 2 sînt:
2.1. pentru realizarea filmelor de protecţie a muncii:
a) scenariul sa asigure perceperea corecta şi clara a mesajului;
b) imagine clara şi sugestiva (cromatica, fond, iluminare, unghiulatie, efecte speciale);
c) sonor clar (dialog, comentarii, muzica, zgomot);
d) sincronizare imagine-sunet;
e) forme de prezentare; filmare realã şi animatie;
f) durata proiectiei: 10-20 de minute;
2.2. pentru realizarea afiselor şi pliantelor de protecţie a muncii:
a) grafica simpla, fãrã greşeli tehnice, subliniindu-se elementele principale ale temei şi suprimindu-se detaliile nesemnificative;
b) utilizarea unor culori vii, contrastante, în concordanta cu subiectul;
c) fãrã text sau cu text scurt, concis şi vizibil de la o distanta de 4-5 metri;
2.3. pentru realizarea manualelor şi cursurilor de protecţie a muncii pentru elevi şi studenţi:
a) sa fie elaborate în baza unei documentari bibliografice la zi;
b) sa foloseascã terminologia specifica protecţiei muncii;
c) redactarea cursului sa fie clara, concisã, fãrã formulari sablon;
d) cunoştinţele sa fie expuse în mod sistematic, într-o ordine logica;
e) gradul de abstractizare sa fie în concordanta cu nivelul persoanelor cãrora li se adreseazã;
f) structura materialelor sa asigure o alternanta şi un raport între cunoştinţele teoretice şi practice corespunzãtoare nivelului de pregãtire a personalului cãruia le sînt adresate;
g) sa cuprindã ilustratii şi desene, ideograme şi tabele;
2.4. pentru realizarea testelor de verificare a cunoştinţelor de protecţie a muncii:
a) sa cuprindã un numãr suficient de întrebãri-problema din materialul de instruire utilizat (Norme de protecţie a muncii);
b) întrebãrile care compun textul sa fie formulate într-o forma clara şi concisã;
c) întrebãrile care compun textul sa fie astfel formulate încît sa permitã un rãspuns scurt, care sa necesite cît mai puţin timp pentru scris (sublinierea, numerotarea, un singur cuvint scris, un semn fãcut etc.);
d) sa fie însoţite de sistemul de cotare, grile de verificare, instrucţiuni de completare şi foaia de rãspuns.

CAP. 3
Criterii şi proceduri de avizare
ART. 5
Materialele cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul protecţiei muncii, menţionate la art. 2 alin. (1), pot fi utilizate sau comercializate, numai dacã sînt avizate de cãtre comisia de avizare din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 6
În vederea obţinerii avizului, elaborãrii vor prezenta materialele comisiei de avizare în mod etapizat, astfel:
- filme:
* etapa 1 - tematica şi scenariul;
* etapa a 2-a - vizionare şi avizare în faza premergãtoare montajului final, organizatã de realizatori;
* etapa a 3-a - vizionare finala organizatã de realizatori;
- afişe, pliante:
* macheta afisului
- manuale, cãrţi, broşuri şi cursuri:
a) conţinutul tematic
b) manuscris
- teste de verificare a cunoştinţelor:
* conţinutul testului
- diapozitive:
* tematica
ART. 7
Comisia de avizare din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia Muncii va comunica în scris solicitanţilor concluzia privind avizarea sau neavizarea materialelor, în termen de 30 de zile de la data primirii lor.
ART. 8
Documentaţiile respinse vor fi returnate elaboratorului pentru a fi refãcute în sensul celor specificate în referatele de specialitate.

CAP. 4
Dispoziţii finale
ART. 9
(1) Comisia de avizare va fi numita de conducerea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi îşi va desfasura activitatea în baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare.
(2) În comisia de avizare vor fi cooptati, dupã caz, şi specialişti din domeniile: pedagogie, arta cinematografica (regizor sau critic de film), arta plastica (grafician).
ART. 10
Obligaţia privind obţinerea avizului pentru documentaţiile precizate la art. 2 alin. (1) revine elaboratorilor acestora.
ART. 11
Folosirea sau difuzarea materialelor prezentate la art. 2 alin. (1), neavizate, constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform legii.
ART. 12
Este interzisã realizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii, prevãzute la art. 2 alin. (1), de cãtre producãtorii care nu au fost avizaţi de comisia Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 13
Producerea, folosirea sau difuzarea materialelor prezentate la art. 2 alin. (1), neavizate, constituie contravenţie şi se sancţioneazã conform legii.

NORME METODOLOGICE
privind clasificarea minelor din punct de vedere al emanatiilor de gaze

În aplicarea prevederilor <>art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice.

CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezentele norme metodologice au ca obiectiv cunoaşterea regimului de degajare naturala a gazelor din zacamint în reţeaua de lucrãri miniere subterane.
ART. 2
În accepţiunea prezentelor norme metodologice, prin mina se înţelege:
a) minele de cãrbuni, nisipuri şi sisturi bituminoase;
b) minele de sare;
c) minele de minereuri sau zone ale acestora;
d) lucrãrile miniere subterane de prospecţiuni şi explorari geologice şi cu caracter special.
ART. 3
Prezenta gazelor în subteran se poate manifesta prin:
a) emanatie lenta de metan sau de bioxid de carbon, degajare continua a gazului de pe suprafata masivului de roci aflat în contact cu atmosfera subterana, respectiv din pori, fisuri şi crapaturi, precum şi din apele subterane care au strabatut roci calcaroase;
b) suflai de metan sau bioxid de carbon, manifestare dinamica şi concentrata a gazului din fisuri, crapaturi, goluri vizibile cu ochiul liber, cu efecte sonore şi care, în condiţiile asigurãrii debitelor de aer calculate dupã factorul gaz, produce creşterea concentratiei de metan sau de bioxid de carbon peste 1% volum în pinza, profil sau la vatra lucrãrii miniere;
c) scurgerea de gaze şi de cãrbune şi manifestarea dinamica a rocilor în care indicele de fragilitate (F3), specific structurii şi rezistentei mecanice a carbunelui, are valori peste limita stabilitã (30), iar cantitãţile de gaze, care se produc, se datoreazã emanatiilor de metan ce au loc în carbunele marunt, scurs în lucrarea miniera într-un interval de timp relativ scurt;
d) eruptia de metan, de bioxid de carbon şi de material marunt, manifestare dinamica sub greutatea coloanei de material, care provoacã pãtrunderea acestuia în lucrarea miniera, fiind însoţitã de degajarea metanului sau a bioxidului de carbon.

CAP. 2
Criterii de clasificare a minelor
ART. 4
Clasificarea minelor se efectueazã luindu-se în considerare atît degajarile de metan (gaz exploziv), cît şi degajarile de bioxid de carbon (gaz asfixiant).
ART. 5
(1) În funcţie de absenta sau prezenta metanului în atmosfera subterana sau în masivul de roci, minele pot fi:
a) cu regim negrizutos;
b) cu regim grizutos.
(2) În categoria minelor cu regim grizutos se includ minele la care s-a pus în evidenta prezenta metanului în atmosfera subterana sau în masivul de roci.
(3) Dupã debitul relativ de metan, minele grizutoase se clasifica în:
a) mine de categoria I;
b) mine de categoria a II-a.

CAP. 3
Proceduri de clasificare
ART. 6
Clasificarea minelor se executa la cererea unitãţii economice de cãtre un institut de specialitate autorizat, care întocmeşte documentaţia de clasificare sau de verificare a clasificarii.
ART. 7
Documentaţia de verificare a clasificarii poate fi întocmitã şi de cãtre agentul economic, în care caz aceasta va fi avizatã de cãtre un institut de specialitate autorizat.
ART. 8
Verificarea clasificarii se efectueazã ori de cîte ori se constata modificãri ale degajarii de gaze (metan sau bioxid de carbon) şi în mod obligatoriu la fiecare 2 ani.
ART. 9
Minele de cãrbuni şi sisturi bituminoase, care au fost încadrate în regim grizutos, nu pot fi trecute în categoria minelor negrizutoase.
ART. 10
Documentaţia de clasificare şi de verificare a clasificarii va fi însuşitã de organul coordonator al unitãţii economice şi va fi aprobatã de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 11
În cazul menţinerii categoriei de încadrare, documentaţia de verificare a clasificarii se avizeazã de cãtre un institut de specialitate autorizat, urmînd ca organul coordonator al agentului economic sa înştiinţeze Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
ART. 12
Documentaţia de clasificare şi de verificare a clasificarii va cuprinde:
a) memoriu tehnic de prezentare a minei (lucrãrile miniere subterane);
b) rezultatele studiului degajarilor de gaze (mãsurãtori în subteran, analize, documentaţii de specialitate etc.), care determina încadrarea;
c) partea grafica actualizatã;
d) avizul de clasificare sau de verificare a clasificarii, eliberat de institutul de specialitate autorizat.
ART. 13
Mãsurãtorile în vederea clasificarii minelor, precum şi cele de verificare periodicã se efectueazã dupã cum urmeazã:

A. În raport cu degajarile de metan:
a) Se controleazã prezenta metanului în curentii secundari şi principali de evacuare a aerului viciat din mina.
b) În cazul în care, în curentii de evacuare a aerului viciat, nu s-a pus în evidenta prezenta metanului, se va proceda la mãsurarea conţinutului acestuia în atmosfera subterana a locurilor de munca, cu aparatura de detectie adecvatã, în zonele unde este posibila acumularea acestui gaz.
c) Dacã prin aceste mãsurãtori nu s-a pus în evidenta prezenta metanului, în limita de precizie a aparaturii utilizate, se procedeazã la depistarea acestuia într-un front de lucru în fund de sac cu deranjamente tectonice, cu avansare ascendenta, situat la nivelul inferior al minei. Mãsurãtorile se vor executa dupã oprirea instalaţiei de aeraj parţial, pe o durata de maximum 24 de ore. În cazul în care concentratia de metan a atins valoarea de 2% în volum, mãsurãtorile vor fi sistate şi se va repune în funcţiune instalatia de aeraj, parţial.
d) Dacã prezenta metanului nu a fost constatatã în atmosfera subterana, se procedeazã la cercetarea acestuia în masivul de roca utila. În acest scop se vor executa trei gãuri de proba cu lungimea maxima de 3 m fiecare, amplasate pe suprafata frontului, direcţia acestora fiind prezentatã în fig. nr. 1 (în Monitorul Oficial nr. 249 pagina 21). În acelaşi scop se pot folosi şi sondele de cercetare geologica, executate în sau spre stratul de cãrbune.
Dupã executarea gaurilor de proba, în acestea se amplaseaza cîte o sonda de colectare a gazelor şi se etanseaza corespunzãtor (fig. nr. 2 şi 3 din Monitorul Oficial nr. 249 pag. 21).
Concentratia gazelor acumulate în spaţiul izolat al gaurii de proba se determina cu aparatura de detectie adecvatã, la un interval de 24 de ore de la etansarea acestora.

B. În raport cu degajarile de bioxid de carbon:
a) Se controleazã prezenta bioxidului de carbon în curentii secundari şi principali de evacuare a aerului.
b) În cazul în care nu s-a detectat prezenta bioxidului de carbon în curentii de evacuare, în concentraţie de minimum 1% în volum, se continua cu cercetarea prezentei acestui gaz într-un front de lucru în fund de sac cu deranjamente tectonice, cu avansare descendenta (sau într-o lucrare orizontala), situat la nivelul inferior al minei. În aceste fronturi de lucru determinarea concentratiei de bioxid de carbon se face dupã ce instalatia de aeraj parţial a fost opritã 24 de ore şi numai de cãtre echipe dotate cu aparate izolante de salvare.
ART. 14
(1) Pentru stabilirea categoriei minei (I şi II) în funcţie de debitul relativ de metan, se vor mãsura debitele de aer şi concentratiile procentuale de metan în curentii principali de evacuare a aerului viciat.
(2) Concentratia de metan se determina cu aparatura de mãsura corespunzãtoare, pe baza a minimum doua mãsurãtori, respectîndu-se condiţia ca diferenţa dintre doua determinãri sa nu depãşeascã eroarea de mãsurare a aparaturii utilizate, indicate de producãtor. În caz contrar, operaţiunea se repeta.
ART. 15
Detectarea prezentei metanului în curentii de evacuare a aerului necesita executarea de mãsurãtori specifice, dupã cum urmeazã:
a) în cursul unei luni calendaristice, trei mãsurãtori la interval de 10 zile, fiecare mãsurãtoare efectuindu-se într-o zi normalã de lucru;
b) mãsurãtorile se vor efectua în toţi curentii principali de evacuare a aerului, în fiecare schimb al zilei, în a doua jumãtate a schimbului.
ART. 16
(1) Debitul relativ de metan (qr) specific unei staţii principale de ventilaţie se determina cu relaţia:

qa
qr = ----(mc/t),
T
unde:
qa = debitul maxim absolut de metan (mc/min.);
T = producţia realizatã în tone în luna (perioada) în care s-au efectuat mãsurãtorile.
(2) Debitul maxim absolut de metan se va calcula cu relaţia:

31 x 24 x 60 x (Q1C1 + Q2C2 + Q3C3)
qa = -------------------------------------(mc/luna),
3 x 100

în care: Q1, Q2, Q3 (mc/min.) şi C1, C2, C3 (% în vol.) reprezintã debitele de aer, respectiv concentratiile de metan mãsurate în lucrarea miniera de evacuare a aerului viciat, în cele trei schimburi. În cazul activitãţii desfãşurate în patru schimburi, se vor efectua patru mãsurãtori (debit, concentraţie de metan).
(3) În cazul minelor cu mai multe staţii principale de ventilaţie, la stabilirea categoriei minei se va lua în considerare debitul relativ cu valoarea maxima.

NORME METODOLOGICE
privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de munca şi declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum şi a celorlalţi indicatori care definesc morbiditatea profesionalã

În temeiul <>art. 47 alin. (1) lit. f) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , se emit prezentele norme metodologice.

Dispoziţii generale

Prezentele norme metodologice constituie cadrul de reglementare a unor proceduri, metode şi mijloace de aplicare unitarã a prevederilor <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 pentru activitatea celor ce au în preocuparile lor rezolvarea problemelor privind accidentele de munca şi bolile profesionale.
ART. 1
Obiectivele principale sînt:
a) stabilirea unui sistem unitar de proceduri privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, evidenta şi declararea accidentelor de munca, a incidentelor periculoase, precum şi a bolilor profesionale;
b) stabilirea unui sistem coerent şi eficient de colectare şi prelucrare a informaţiilor privind accidentele de munca, incidentele periculoase şi bolile profesionale, care sa permitã evidenta efectelor produse şi cauzele acestora, în vederea:
- orientarii activitãţii de prevenire;
- evaluãrii stãrii de sãnãtate a participanţilor la procesul de munca;
- stabilirii unor mãsuri eficiente de profilaxie;
- realizãrii unei bãnci de date - istoric cu principalele caracteristici ale evenimentului;
c) validarea unor metode de comparare, în vederea efectuãrii de analize statistice, pe diferite criterii, pentru activitatea specifica protecţiei muncii, care sa permitã fundamentarea unor mãsuri eficiente de prevenire şi profilaxie;
d) asigurarea evidentei prin care se înregistreazã şi se conserva drepturile ce decurg dintr-un accident de munca sau dintr-o boala profesionalã pentru victime, ca prestatori de munca.
ART. 2
Prezentele norme metodologice constituie cerinţe fundamentale referitoare la comunicarea, cercetarea, înregistrarea, declararea şi evidenta accidentelor de munca, a imbolnavirilor profesionale şi a incidentelor periculoase.
ART. 3
Dispoziţiile prezentelor norme metodologice sînt obligatorii şi se aplica (cu excepţia celor prevãzute în <>Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ):
a) tuturor domeniilor de activitate economicã;
b) tuturor persoanelor juridice şi fizice, inclusiv celor cu capital strãin, care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României, precum şi persoanelor juridice şi fizice romane care desfãşoarã activitãţi în afarã graniţelor tarii;
c) tuturor participanţilor la procesul muncii, indiferent de situaţia lor profesionalã.

CAP. 1
Accidente de munca şi incidente periculoase

Secţiunea 1
Definitia şi clasificarea accidentului de munca

ART. 4
Prin accident de munca, potrivit legislaţiei în vigoare, se înţelege vãtãmarea violenta a organismului uman, precum şi intoxicatia acuta profesionalã, care au loc în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridicã a raportului de munca în baza cãruia se desfãşoarã activitatea, şi care provoacã incapacitate temporarã de munca (ITM) de cel puţin 3 zile, invaliditate (INV) ori deces (D).
ART. 5
În sensul celor prevãzute la art. 4, este, de asemenea, accident de munca:
a) accidentul suferit de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuãrii practicii profesionale;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, în ţara sau în afarã graniţelor tarii, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activitãţilor cultural-sportive organizate de instituţii autorizate, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activitãţi;
d) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoana, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie initiativa pentru prevenirea ori înlãturarea unui pericol care ameninta avutul public;
f) accidentul de traseu, dacã deplasarea s-a fãcut în timpul şi pe traseul normal;
g) accidentul cauzat de activitãţi care nu au legatura cu procesul muncii, dacã se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice ori în orice alt loc de munca organizat de acestea, în timpul programului de munca;
h) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau fizice la locul de munca sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
i) accidentul suferit în timpul deplasarii de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este incadrata victima, sau de la orice alt loc de munca organizat de acestea, la o alta persoana juridicã sau fizica, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, pe durata normalã de deplasare.
În situaţiile menţionate la lit. h) şi i), deplasarea trebuie sa se facã fãrã abateri nejustificate de la traseul normal şi, de asemenea, transportul sa se facã în condiţiile prevãzute de normele de protecţie a muncii sau de circulaţie, în vigoare;
j) accidentul suferit înainte sau dupã încetarea lucrului, dacã victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de munca, utilajul sau materialele, dacã schimba îmbrãcãmintea personalã, de protecţie sau de lucru, dacã se afla în baie sau în spalator, sau dacã se deplasa de la locul de munca la ieşirea din incinta persoanei juridice sau fizice şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare;
l) accidentul suferit de angajaţi ai persoanelor juridice romane sau de persoane fizice romane, delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afarã graniţelor tarii, pe durata prevãzutã în documentul de deplasare.
Deplasarea trebuie sa se facã fãrã abateri nejustificate de la traseul programat;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectueazã lucrãri şi servicii pe teritoriul altor tari, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevãzute de lege, încheiate de persoane juridice romane cu parteneri strãini, în timpul şi din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmeazã cursuri de calificare, recalificare sau perfecţionare a pregãtirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuãrii activitãţilor de instruire practica (de exemplu: somerii);
o) accidentul determinat de fenomene sau calamitati naturale cum ar fi: furtuna, viscol, cutremur, inundaţie, alunecãri de teren, trasnet (electrocutare) etc., dacã victima se afla în timpul procesului de munca sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) accidentul survenit în timpul vizitelor organizate la o persoana juridicã sau fizica în scop profesional;
r) disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurãri care indreptatesc presupunerea decesului acestuia;
s) accidentul suferit de o persoana, aflatã în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni;
t) accidentul suferit de o persoana care se afla în perioada de proba, în vederea angajãrii.
ART. 6
Accidentele de munca, în raport cu urmãrile produse, se clasifica astfel:
a) accidente care produc incapacitate temporarã de munca (ITM)
Accidentul care produce ITM determina întreruperea activitãţii lucrãtorului pe o anumitã perioada, cu o durata de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmatã prin certificat medical ca fiind urmare a accidentului produs.
Perioada de ITM se calculeazã prin însumarea numãrului de zile calendaristice consecutive, acordat imediat dupã producerea accidentului, prin certificatul/certificatele medicale, începînd cu prima zi şi terminind cu ultima zi înscrisã în acestea.
În cazul în care accidentatul şi-a reluat activitatea dupã o perioada de ITM şi, ulterior, apar consecinţe asupra sãnãtãţii victimei, confirmate prin act medical ca fiind urmare a accidentului suferit, accidentatul va beneficia în continuare de drepturile ce decurg dintr-un accident de munca;

b) accident care produce invaliditate
Accidentul de munca care produce INV determina pierderea totalã sau parţialã a capacitãţii de munca, confirmatã prin decizie de încadrare într-un grad de INV, emisã de organele medicale în drept.
În situaţia în care, la momentul producerii accidentului, consecinta acestuia este o infirmitate evidenta (de exemplu: un braţ smuls din umar), evenimentul va fi declarat ca accident de urmãri de INV, numai dupã emiterea deciziei de INV de cãtre organele medicale;

c) accident mortal
Accidentul de munca mortal presupune decesul accidentatului imediat sau dupã un interval de timp, dacã acesta este confirmat, în baza unui act medico-legal, ca fiind urmare a accidentului suferit;

d) accident colectiv - dacã au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment.

Secţiunea a 2-a
Comunicarea evenimentelor

ART. 7
(1) Orice eveniment produs în incinta persoanei juridice sau fizice, sau în orice alt loc de munca organizat de acestea, va fi comunicat, de îndatã, conducerii respective, de cãtre conducãtorul locului de munca sau de orice alta persoana, care are cunostinta despre producerea acestuia.
(2) Se va proceda în conformitate cu prevederile de la alin. (1) şi în cazul persoanelor date dispãrute, al accidentelor de traseu, precum şi al accidentelor de circulaţie în care, printre victime, sînt şi persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu.
(3) În cazul accidentelor de circulaţie soldate cu decesul victimelor, precum şi în cazul vatamarilor grave şi a incidentelor periculoase, produse pe drumurile publice, serviciile poliţiei rutiere/brigada de poliţie rutiera a Capitalei vor anunta operativ, prin telefon, inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii (ISTPM) din judeţul respectiv.
(4) Dacã printre victimele accidentului se afla şi angajaţi ai altor persoane juridice, accidentul va fi comunicat şi acestora, de cãtre conducãtorul persoanei juridice sau de cãtre persoana fizica la care s-a produs evenimentul.
(5) Accidentul produs în condiţiile prevãzute la art. 5 lit. d) şi e), dacã a avut loc în afarã incintei persoanei juridice sau fizice şi nu a avut nici o legatura cu aceasta, va fi comunicat primãriei pe raza cãreia s-a produs, de cãtre orice persoana care are cunostinta despre producerea evenimentului.
(6) Victimele sau familia victimelor unui accident care are legatura cu serviciul au dreptul sa sesizeze şi sa se informeze la ISTPM din judeţul respectiv asupra accidentului suferit.
ART. 8
(1) Accidentul produs în condiţiile prevãzute la art. 4 şi 5, urmat de ITM, va fi comunicat, în maximum 48 de ore de la data producerii, prin orice mijloace, de cãtre conducãtorul persoanei juridice sau de cãtre persoana fizica la care s-a produs accidentul, la ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia a avut loc accidentul, precum şi la cel din judeţul pe teritoriul cãruia îşi are sediul persoana juridicã unde era angajata victima.
(2) Accidentul mortal, cel care produce vãtãmarea grava, cel colectiv, precum şi incidentul periculos vor fi comunicate, imediat, de cãtre conducãtorul persoanei juridice sau de cãtre persoana fizica la care s-a produs evenimentul, organelor prevãzute la alin. (1), precum şi organelor de urmãrire penalã, competente teritorial.
(3) În cazul persoanei date disparuta, al accidentului de traseu şi al accidentului de circulaţie, conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica la care este/a fost angajata victima va proceda conform prevederilor alin. (1) şi (2).
(4) Comunicarea evenimentelor menţionate la alin. (2) şi (3) este obligatorie, indiferent dacã acestea întrunesc sau nu condiţiile unui accident de munca.
ART. 9
(1) Comunicarea operativã a accidentului va cuprinde urmãtoarele informaţii:
a) denumirea/numele persoanei juridice sau al persoanei fizice la care s-a produs accidentul şi, dacã este cazul, denumirea persoanei juridice la care este/a fost angajat accidentatul;
b) sediul/adresa şi numãrul de telefon ale persoanei juridice sau fizice;
c) locul unde s-a produs accidentul (secţie, atelier, DN - în cazul accidentului de circulaţie etc.);
d) data şi ora la care s-a produs accidentul/data şi ora la care a decedat accidentatul;
e) datele personale ale victimei (numele şi prenumele, ocupaţia, virsta, starea civilã, vechimea în ocupaţie şi la locul de munca);
f) împrejurãrile care se cunosc şi cauzele prezumtive;
g) consecinţele accidentului;
h) numele şi funcţia persoanei care comunica accidentul;
i) data comunicãrii.
(2) Comunicarea operativã a incidentelor periculoase va cuprinde informaţiile solicitate, prevãzute la alin. (1), mai puţin datele personale ale victimei.
ART. 10
(1) În cazul persoanei spitalizate ca urmare a unui accident, conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica la care s-a produs accidentul se va informa asupra stãrii de sãnãtate a victimei şi va comunica sãptãmînal, ISTPM, informaţiile primite, pînã la rezolvarea definitiva a cazului.
(2) În cazul accidentului urmat de ITM şi care, ulterior, are drept consecinta decesul sau invaliditatea victimei, confirmatã prin acte medicale, conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica la care s-a produs accidentul va înştiinţa, imediat, ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia s-a produs accidentul, precum şi pe cel din judeţul pe teritoriul cãruia îşi are sediul.
ART. 11
(1) Conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica va lua mãsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultatã din producerea evenimentului, pînã la primirea acordului din partea organelor care efectueazã cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stãri ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentatilor sau ar pune în pericol viata celorlalţi participanţi la procesul muncii.
(2) În situaţia în care este necesar sa se modifice starea de fapt rezultatã din producerea evenimentului, se vor face, dupã posibilitãţi, schite sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poarta o urma a evenimentului. Aceste obiecte vor fi predate organelor care efectueazã cercetarea, acestea constituind probe în cercetarea evenimentului.
(3) Pentru orice modificare a stãrii de fapt iniţiale, rezultatã din producerea evenimentului, conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica va asigura consemnarea într-un proces-verbal a tuturor modificãrilor efectuate, pe propria rãspundere.
ART. 12
(10 Accidentul mortal, inclusiv persoanele date dispãrute, accidentul colectiv, precum şi incidentul periculos vor fi comunicate, de îndatã, la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii (MMPS - Pr. M), de cãtre ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia a avut loc evenimentul, indiferent ca întrunesc sau nu condiţiile unui accident de munca.
(2) Accidentul urmat de INV va fi comunicat la MMPS - Pr. M, de cãtre ISTPM care îl are în evidenta, imediat dupã primirea, la inspectorat, a deciziei de încadrare într-un grad de INV.
(3) Comunicarea operativã a accidentului, cãtre MMPS - Pr. M, va cuprinde informaţiile specificate în anexa nr. 1.
(4) Comunicarea operativã a incidentului periculos, cãtre MMPS - Pr. M, va cuprinde informaţiile specificate în anexa nr. 1, mai puţin cele referitoare la datele personale ale victimei.
ART. 13
(1) Unitatea sanitarã care acorda asistenta medicalã de urgenta se va pronunţa, în scris, cu privire la diagnosticul provizoriu, în cazurile de vãtãmare grava, în termen de maximum 3 zile de la solicitarea organelor care efectueazã cercetarea accidentului.
În aceste cazuri, unitatea sanitarã va lua mãsuri pentru recoltarea probelor de laborator, în vederea determinãrii consumului de alcool sau de droguri, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de ISTPM, urmînd sa comunice rezultatul determinarilor specifice, în termen de 5 zile de la obţinerea acestora.
(2) În caz de deces al persoanei accidentate în munca, ISTPM va solicita, în scris, unitãţii medico-legale competente, aprecierea faptului ca decesul a fost sau nu urmarea unei vãtãmãri violenţe. Unitatea medico-legalã va rãspunde, în scris, imediat, acestei solicitãri, urmînd ca raportul de constatare medico-legalã sa fie trimis în termenul prevãzut de lege. Raportul de constatare medico-legalã va conţine şi rezultatele determinarilor specifice.
(3) În cazul accidentului urmat de INV, unitatea de expertiza medicalã şi recuperare a capacitãţii de munca, care a emis decizia de încadrare într-un grad de INV, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile de la data eliberãrii acesteia, la ISTPM din judeţul respectiv.

Secţiunea a 3-a
Cercetarea evenimentelor
ART. 14
(1) Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurãrilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementãrilor legale incalcate, a raspunderilor şi a mãsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.
(2) Cercetarea oricãrui eveniment este obligatorie, inclusiv în cazul persoanelor date dispãrute, indiferent dacã întruneşte sau nu condiţiile unui accident de munca.
(3) Cercetarea se face, imediat dupã comunicare, astfel:
a) de cãtre persoana juridicã la care s-a produs evenimentul, în cazul accidentelor care au antrenat ITM.
În cazul accidentelor urmate de vãtãmare grava, cercetarea se face de cãtre persoana juridicã, sub supravegherea ISTPM.
Persoana juridicã sau persoana fizica va cerceta, de asemenea, accidentul uşor;
b) de cãtre ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia s-a produs evenimentul, în cazul accidentelor mortale, al situaţiilor cu persoane date dispãrute, al accidentelor care produc INV, al celor colective, precum şi în cazul incidentelor periculoase.
ISTPM va cerceta, de asemenea, accidentele care produc ITM, suferite de angajaţii persoanelor fizice;
c) de cãtre MMPS - Pr. M, în cazul accidentelor colective şi al incidentelor periculoase, care prezintã un grad ridicat de complexitate.
ART. 15
Evenimentele care se produc în unitãţi ale Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generalã a penitenciarelor - şi ale Ministerului Finanţelor - Garda financiarã -, precum şi ale Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Paza se cerceteazã de cãtre organele acestor ministere şi servicii, în conformitate cu normele metodologice proprii privind comunicarea, cercetarea şi raportarea accidentelor de munca, emise în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
ART. 16
(1) Pentru cercetarea accidentelor care produc ITM rãspunde conducãtorul persoanei juridice care organizeazã activitatea în care s-a produs evenimentul, acesta avînd obligaţia sa numeascã, de îndatã, prin decizie scrisã, comisia de cercetare din care va face parte şi o persoana din compartimentul de protecţie a muncii cu atribuţii speciale de protecţie a muncii.
(2) Comisia de cercetare a accidentului se recomanda a avea în componenta cel puţin trei persoane.
(3) Dacã în accident sînt implicate una sau mai multe victime angajate la persoane juridice diferite, la cercetare pot participa şi delegaţi ai acestora.
(4) Pentru cercetarea accidentului de traseu, urmat de ITM, rãspunde conducãtorul persoanei juridice la care este angajata victima;
(5) Pentru cercetarea accidentului de circulaţie pe drumurile publice, urmat de ITM, rãspunde conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica care a organizat transportul.
(6) Pentru cercetarea evenimentului prevãzut la art. 5 lit. d) şi e), dacã acesta a avut loc în afarã teritoriului unei persoane juridice şi nu a avut nici o legatura cu aceasta, rãspunderea revine primãriei pe raza cãreia s-a produs.
(7) Persoanele împuternicite, potrivit legii, cu efectuarea cercetãrii accidentului trebuie sa aibã pregãtire tehnica corespunzãtoare şi sa nu fie implicate cu raspunderi în producerea evenimentului.
(8) Persoana fizica, precum şi persoana juridicã care nu dispune de personal competent, nu îndeplineşte condiţiile de la alin. (7) sau nu are personal suficient, trebuie sa asigure cercetarea apelind la persoane abilitate sa efectueze cercetãri ale accidentelor, respectiv la ISTPM, în condiţiile prevederilor art. 20 lit. n) din Legea protecţiei muncii, sau la un agent economic din sectorul privat, autorizat de cãtre MMPS - Pr. M sa desfãşoare activitate de consulting în domeniul protecţiei muncii.
În aceasta situaţie, cheltuielile ocazionate de cercetarea accidentului vor fi suportate de persoana juridicã sau fizica pentru care se solicita cercetarea.
ART. 17
(1) În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice, serviciile poliţiei rutiere/brigada de poliţie rutiera a Capitalei vor transmite organelor împuternicite sa efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen de 5 zile de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la fata locului şi orice alte documente existente, necesare cercetãrii, copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, delegaţie, schite, persoanele rãspunzãtoare de încãlcarea prevederilor din reglementãrile legale privind circulaţia rutiera şi precizãri privind eventuala începere a cercetãrii penale.
(2) În baza acestor acte şi a altor documente din care sa rezulte ca victima se afla sau nu în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor efectua cercetarea de specialitate, determinînd caracterul accidentului şi, dupã caz, sancţiunile.
ART. 18
(1) Evenimentele produse în activitãţile nucleare, datoritã unor cauze specifice acestor activitãţi, se vor cerceta de cãtre organele Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, potrivit atribuţiilor ce le revin.
(2) În cazul evenimentelor produse în activitãţile nucleare, soldate cu victime, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi înaintat, în cel mult 5 zile de la data la care accidentul a fost comunicat Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitãţilor Nucleare, la ISTPM din judeţul respectiv, care va finaliza cercetarea de specialitate şi va stabili caracterul accidentului.
ART. 19
Persoanele împuternicite, potrivit legii, sa efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul sa ia declaraţii scrise, sa solicite sau sa consulte orice acte sau documente ale persoanei juridice sau persoanei fizice, sa preleveze/sa solicite prelevarea de probe necesare cercetãrii, iar cei ce le deţin sînt obligaţi sa le punã la dispoziţie.
ART. 20
(1) Pentru cercetarea evenimentelor, MMPS - Pr. M şi ISTPM pot solicita, dupã caz, experţi sau specialişti din cadrul unor agenţi economici sau de la inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã, Inspecţia de Stat pentru Cazane, Recipienţi sub Presiune şi Instalaţii de Ridicat (ISCIR), Comandamentul pompierilor, Institutul Naţional de Securitate Miniera şi Protecţie Antiexploziva (INSEMEX) etc., iar acestea sînt obligate sa rãspundã solicitãrii.
(2) În aceste situaţii, specialiştii solicitati întocmesc un act de expertiza tehnica ce va face parte din dosarul de cercetare.
(3) Cheltuielile aferente efectuãrii expertizelor se suporta de persoana juridicã sau persoana fizica la care a avut loc evenimentul.
ART. 21
(1) Cercetarea accidentului urmat de ITM se va încheia în cel mult 5 zile de la data producerii, cu excepţia cazurilor cînd sînt necesare expertize, situaţii în care termenul se poate prelungi cu cel mult 5 zile.
(2) Cercetarea accidentului urmat de vãtãmare grava se va încheia în cel mult 7 zile de la data producerii acestuia.
(3) Cercetarea accidentului mortal, inclusiv a situaţiilor cu persoane date dispãrute, a celui colectiv, precum şi a incidentului periculos se va încheia în cel mult 10 zile de la data comunicãrii acestora.
(4) În cazuri excepţionale, ISTPM, care cerceteazã evenimentele arãtate la alin. (3), poate solicita, argumentat, la MMPS - Pr. M, prelungirea termenului de cercetare.
ART. 22
(1) În cazul accidentului, care iniţial a antrenat ITM şi care, ulterior, a devenit accident mortal sau urmat de INV, confirmat prin decizie, ISTPM va completa, dupã caz, dosarul de cercetare, întocmit la data producerii evenimentului şi, în baza actelor aflate în dosarul respectiv, va încheia procesul-verbal de cercetare care va fi atasat la dosar.
(2) Revizuirea dosarului de cercetare a accidentului prevãzut la alin. (1) se face în cel mult 3 zile de la primirea deciziei la ISTPM.
ART. 23
Pentru unele situaţii neprevãzute în prezentele norme metodologice, privind cercetarea accidentelor care produc ITM, ISTPM vor stabili modul în care se va efectua cercetarea.
ART. 24
(1) Cu prilejul cercetãrii evenimentelor, se întocmeşte un dosar, care va cuprinde:
a) opisul actelor aflate în dosar;
b) procesul-verbal de cercetare;
c) schite, fotografii referitoare la eveniment;
d) declaraţia accidentatului/accidentatilor, în cazul accidentului urmat de itm sau de INV;
e) declaraţiile martorilor şi ale oricãror persoane care pot contribui la elucidarea împrejurãrilor şi a cauzelor reale ale producerii evenimentului;
f) declaraţiile persoanelor rãspunzãtoare de nerespectarea reglementãrilor legale;
g) copii de pe actele şi documentele necesare pentru elucidarea împrejurãrilor şi a cauzelor reale ale evenimentului;
h) orice alte documente, declaraţii, necesare pentru a determina caracterul accidentului;
i) formularul pentru înregistrarea accidentului de munca - FIAM.
(2) În funcţie de eveniment, dosarul de cercetare va mai cuprinde, dupã caz:
a) copie de pe autorizaţie, în cazul în care victima, în momentul accidentului, desfasura o activitate care necesita autorizare;
b) acte de expertiza tehnica, întocmite cu ocazia cercetãrii evenimentului;
c) concluziile raportului de constatare medico-legalã, în cazul accidentului mortal;
d) copie de pe hotãrîrea judecãtoreascã prin care se declara decesul, în cazul persoanelor date dispãrute;
e) actul medical, emis de unitatea sanitarã care a acordat asistenta medicalã de urgenta, din care sa rezulte diagnosticul provizoriu, în cazul accidentelor urmate de vãtãmare grava;
f) copie de pe certificatul/certificatele de concediu medical, în cazul accidentului urmat de ITM, şi copie de pe decizia de încadrare într-un grad de INV, în cazul accidentului urmat de INV, care se vor ataşa la dosar dupã eliberarea de cãtre unitatea sanitarã;
g) actul emis de unitatea sanitarã care a acordat asistenta medicalã de urgenta, din care sa rezulte data şi ora cînd accidentatul s-a prezentat pentru consultatie, precum şi diagnosticul, în cazul accidentelor de traseu;
h) orice acte doveditoare, emise de organe autorizate şi prezentate de accidentat, din care sa se poatã stabili locul, data şi ora producerii accidentului sau sa se poatã justifica prezenta victimei la locul, ora şi data accidentarii;
i) copie de pe procesul-verbal de cercetare la fata locului, încheiat de serviciile poliţiei rutiere/brigada poliţiei rutiere a Capitalei, în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice;
j) documente din care sa rezulte ca accidentatul îndeplinea îndatoriri de serviciu (foaie de parcurs, ordin de serviciu etc., în cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice şi al accidentelor în care sînt implicate persoane aflate în delegaţie).
ART. 25
(1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:
a) într-un exemplar (originalul), pentru accidentele care produc ITM, care se pãstreazã în arhiva persoanei juridice sau fizice care înregistreazã accidentul;
b) într-un exemplar (originalul), pentru accidentele urmate de vãtãmãri grave, care se pãstreazã la ISTPM pînã la soluţionarea cazului;
c) în doua exemplare, pentru accidentele mortale, inclusiv pentru persoanele date dispãrute, pentru accidentele colective şi pentru cele care au produs INV, confirmate prin decizie, din care, un exemplar (originalul) se înainteazã organului de urmãrire penalã şi un exemplar se pãstreazã la ISTPM care a efectuat cercetarea;
d) într-un exemplar, pentru incidentele periculoase, care se pãstreazã la ISTPM care a efectuat cercetarea;
e) în trei exemplare, pentru evenimentele deosebite cercetate de MMPS - Pr. M, dintre care originalul se înainteazã la organele de urmãrire penalã, un exemplar rãmîne la MMPS - Pr. M şi un exemplar la ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia s-a produs evenimentul.
(2) În cazul în care faptele care au generat accidentele urmate de ITM, inclusiv vãtãmare grava, sau incidentele periculoase au fost comise în astfel de condiţii încît, potrivit legii, sa fie considerate infracţiuni, dosarul de cercetare se încheie în doua exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmãrire penalã.
ART. 26
(1) Dosarul de cercetare a accidentului, întocmit de comisia persoanei juridice sau de persoana fizica la care s-a produs evenimentul, va fi înaintat, pentru verificare şi avizare, la ISTPM din judeţul respectiv, în termen de 5 zile de la finalizarea cercetãrii.
(2) ISTPM va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile de la data primirii.
(3) În cazul în care cercetarea nu a fost efectuatã corespunzãtor, ISTPM poate dispune completarea sau, dupã caz, refacerea dosarului, iar persoana juridicã sau fizica va rãspunde solicitãrilor stabilite de inspectorat.
(4) Dacã accidentul urmat de ITM s-a produs în condiţiile prevãzute la art. 25 alin. (2), ISTPM va inainta originalul dosarului de cercetare la organul de urmãrire penalã, imediat dupã avizare.
ART. 27
(1) Dosarul de cercetare a accidentului mortal, a celui colectiv, precum şi a incidentului periculos, întocmit de ISTPM, va fi înaintat, în vederea avizãrii, la MMPS - Pr. M, în cel mult 5 zile de la finalizarea cercetãrii.
(2) MMPS - Pr. M va aviza şi va restitui dosarele prevãzute la alin. (1) în cel mult 10 zile de la data primirii.
(3) Dosarele de cercetare prevãzute la alin. (1) vor fi trimise, de cãtre ISTPM, organelor de urmãrire penalã, numai dupã ce au fost avizate de MMPS Pr. M.
(4) Dosarul de cercetare pentru cazul dispariţiei unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurãri care indreptatesc presupunerea decesului acesteia, va fi pãstrat la ISTPM care a efectuat cercetarea, pînã la emiterea hotãrîrii judecãtoreşti prin care se declara decesul persoanei dispãrute, conform prevederilor legale în vigoare, dupã care va fi înaintat în vederea avizãrii la MMPS - Pr. M.
ART. 28
Parchetele de pe lîngã tribunale şi judecãtorii vor comunica ISTPM rezultatul anchetei penale, în termen de 15 zile de la definitivarea acesteia.
ART. 29
Procesul-verbal de cercetare a evenimentelor va conţine urmãtoarele informaţii:
a) data încheierii procesului-verbal;
b) numele persoanelor care efectueazã cercetarea accidentului şi calitatea acestora, cu indicarea documentului potrivit cãruia sînt îndreptãţite sa efectueze cercetarea, precum şi instituţia unde lucreazã;
c) perioada de timp şi locul în care s-a efectuat cercetarea;
d) obiectul cercetãrii;
e) data (ziua, luna, anul) şi ora producerii evenimentului. În cazul în care s-a produs un accident şi ulterior a survenit decesul victimei/victimelor implicate în acest accident, se va preciza şi data decesului;
f) locul producerii evenimentului [subunitate, secţie, atelier etc., drum naţional (DN), în cazul accidentelor de circulaţie];
g) datele de identificare a persoanei juridice sau fizice la care s-a produs evenimentul, activitatea principala desfasurata de aceasta şi, dacã este cazul, datele de identificare a persoanei juridice la care este/a fost încadrat accidentatul;
h) datele de identificare a accidentatului/accidentatilor (numele, prenumele, cetãţenia, virsta, starea civilã, numãrul de copii minori, domiciliul, locul de munca la care este încadrat, profesia de baza, ocupaţia în momentul accidentarii, vechimea în munca, în funcţie sau în meserie şi la locul de munca, iar pentru persoanele care, în momentul accidentarii, desfasurau o activitate pentru care este necesarã autorizare, se va face referire şi la aceasta);
i) descrierea detaliatã a locului, echipamentului tehnic, a împrejurãrilor şi modului în care s-a produs evenimentul, reconstituite, în special, în baza:
- constatãrilor fãcute la locul accidentului;
- declaraţiei conducatorului locului de munca;
- declaraţiei accidentatului/accidentatilor, în cazul în care este posibil;
- declaraţiilor martorilor;
- verificãrii altor acte şi documente necesare stabilirii împrejurãrilor;
k) urmãrile evenimentului şi/sau urmãrile suferite de accidentat/accidentati;
l) cauzele reale ale evenimentului, cu trimitere la reglementãrile legale în vigoare, incalcate, precizînd actele normative nerespectate, cu redarea integrala a textului acestora.
De asemenea, cauzele accidentului se vor clasifica şi se vor codifica în funcţie de elementele sistemului de munca (executant, sarcina de munca, mijloc de producţie, mediu de munca), conform instrucţiunilor în vigoare privind completarea FIAM.
Se considera utila sinteza metodologicã prezentatã în anexa nr. 12;
m) alte constatãri fãcute cu ocazia cercetãrii evenimentului;
n) persoanele rãspunzãtoare de încãlcarea reglementãrilor legale cu trimitere la actele normative şi la articolele incalcate, în condiţiile precizate la lit. l);
o) sancţiunile contravenţionale aplicate, cu precizarea prevederilor legale incalcate şi, dupã caz, propuneri pentru cercetare penalã şi/sau propuneri pentru sancţiuni administrative şi/sau disciplinare;
p) persoana juridicã sau fizica care va inregistra şi va declara accidentul de munca;
r) mãsurile stabilite pentru prevenirea altor evenimente similare, precum şi termenul de raportare la ISTPM privind soluţionarea deficienţelor;
s) numãrul de exemplare în care s-a încheiat procesul-verbal de cercetare şi repartizarea acestora;
s,) semnatura persoanei/persoanelor care au efectuat cercetarea;
t) viza inspectorului-şef, în cazul evenimentelor cercetate de ISTPM, iar în cazul accidentelor cercetate de comisia persoanei juridice sau de persoana fizica, viza conducatorului acesteia sau a unei persoane cu delegaţie de competenta.
ART. 30
În situaţiile în care, din cercetare, rezulta ca accidentul nu întruneşte condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de munca, se va face aceasta menţiune în procesul-verbal de cercetare şi, dupã caz, se vor dispune mãsurile care trebuie luate de conducãtorul persoanei juridice sau de persoana fizica, pentru prevenirea unor cazuri asemãnãtoare.
ART. 31
(1) În situaţia în care, cu ocazia cercetãrii unui eveniment, persoana/persoanele imputernicita/împuternicite în acest scop constata contravenţii şi, în acelaşi timp, face/fac şi propuneri de ancheta penalã, în procesul-verbal de cercetare se va mentiona ca sancţiunile dispuse contravenientilor devin aplicabile imediat dupã finalizarea cercetãrii, fãrã a se aştepta instrumentarea cazului de cãtre organele de urmãrire penalã competente.
(2) În cazul în care, cu ocazia cercetãrii unui eveniment, persoana/persoanele imputernicita/împuternicite în acest sens considera ca este necesar, poate/pot face şi propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va/le vor mentiona în procesul-verbal de cercetare.
ART. 32
Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte:
a) în doua exemplare, în cazul accidentului urmat de ITM, din care:
- un exemplar la dosarul de cercetare a persoanei juridice sau fizice la care s-a produs accidentul;
- un exemplar la ISTPM care a avizat dosarul;
b) în trei exemplare, în cazul accidentului urmat de INV, din care:
- un exemplar la persoana juridicã sau fizica la care s-a produs accidentul;
- un exemplar la dosarul înaintat organului de urmãrire penalã;
- un exemplar la dosarul ISTPM care a efectuat cercetarea;
c) în patru exemplare, în cazul accidentului mortal sau al celui colectiv, din care:
- un exemplar la persoana juridicã sau fizica la care s-a produs accidentul;
- un exemplar la dosarul înaintat organului de urmãrire penalã;
- un exemplar la dosarul ISTPM care a efectuat cercetarea;
- un exemplar la MMPS - Pr. M;
d) în cazul în care accidentul va fi înregistrat de alta persoana juridicã sau fizica decît cea la care acesta s-a produs, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acesteia;
e) în cazul în care persoana juridicã sau fizica la care se înregistreazã accidentul de munca îşi are sediul pe teritoriul altui judeţ decît cel în care s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare şi ISTPM din judeţul respectiv;
f) în patru exemplare, în cazul incidentului periculos, din care:
- un exemplar la persoana juridicã sau fizica la care a avut loc incidentul;
- un exemplar la dosarul înaintat organelor de urmãrire penalã, dacã este cazul;
- un exemplar la dosarul ISTPM care a efectuat cercetarea;
- un exemplar la MMPS - Pr. M;
g) dupã caz, la solicitare, procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un numãr mai mare de exemplare (exemplu: pentru instituţiile de asigurãri).
ART. 33
În cazul unui accident, cu ITM sau INV, certificatul medical, cu cod sau diagnostic de accident, va fi însoţit obligatoriu de declaraţia scrisã a celui pentru care s-a eliberat certificatul, din care sa rezulte împrejurãrile în care a avut loc accidentul suferit, indiferent dacã accidentul întruneşte sau nu condiţiile unui accident de munca.

Secţiunea a 4-a
Înregistrarea, evidenta, declararea accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase

ART. 34
(1) Înregistrarea, la nivel naţional, a accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase se face în baza procesului-verbal de cercetare, de cãtre persoana juridicã, precum şi de persoana fizica la care s-a produs evenimentul.
La nivelul persoanei juridice sau fizice, înregistrarea se extinde şi asupra accidentului uşor şi se face în baza procesului-verbal de cercetare întocmit de comisia acesteia.
(2) Accidentul de munca produs pe teritoriul unei persoane juridice sau fizice, alta decît cea la care este incadrata victima, în timpul prestãrii unor servicii pe baza de contract, comanda sau alte forme legale încheiate, se înregistreazã potrivit clauzelor prevãzute, în acest sens, în documentele încheiate.
(3) În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens sau clauzele nu sînt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile, accidentul se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica rãspunzãtoare de conducerea şi/sau de organizarea activitãţii în care s-a produs evenimentul.
(4) Accidentul de munca produs în timpul prestãrii unor servicii, pe baza de comanda, la domiciliul clientului, se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica la care este/a fost angajata victima.
(5) Accidentul suferit de o persoana, aflatã în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu pe baza de delegaţie, pe teritoriul unei persoane juridice sau fizice, se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica rãspunzãtoare de conducerea şi/sau de organizarea activitãţii în cadrul cãreia s-a produs accidentul.
(6) Accidentele suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul desfãşurãrii practicii profesionale se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica la care se efectueazã practica.
(7) Accidentul de munca suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, pe teritoriul altor tari, se înregistreazã de cãtre persoana juridicã romana la care este/a fost angajat accidentatul.
(8) Accidentul de munca suferit de o persoana, în cadrul activitãţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activitãţi, se înregistreazã de cãtre instituţia organizatoare a acţiunii respective.
(9) Accidentul de munca produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoana, din proprie initiativa, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlãturarea unui pericol ce ameninta avutul public, se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica la care s-a produs evenimentul.
În cazul accidentului de aceasta natura, produs în afarã teritoriului unei persoane juridice sau fizice şi care nu are nici o legatura cu aceasta, înregistrarea se face de cãtre primãria pe raza cãreia s-a produs.
(10) Accidentul de munca de traseu şi accidentul de munca de circulaţie se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica la care este/a fost angajata victima.
(11) Accidentul produs în afarã teritoriului persoanei juridice sau fizice la care este angajata victima, ca urmare a neluãrii unor mãsuri de securitate (locuri periculoase nesemnalizate - exemplu: gropi, canale, -, drumuri neintretinute, conductori electrici neizolati etc.), se înregistreazã de cãtre persoana juridicã sau fizica care a creat sau este rãspunzãtoare de existenta pericolului.
(12) Accidentul de munca suferit de insotitorii de incarcaturi (animale, substanţe periculoase), personalul de posta de la vagoanele C.F.R. etc., angajaţi ai unor persoane juridice care, potrivit legii, sînt obligate sa delege insotitori pentru astfel de incarcaturi, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va inregistra de cãtre persoana juridicã sau fizica rãspunzãtoare de organizarea activitãţii în care s-a produs accidentul.
(13) Accidentul de munca suferit de persoanele aflate la cursurile de reconversie, în timpul şi din cauza activitãţilor de instruire practica, se înregistreazã de cãtre persoana juridicã unde se efectueazã practica.
(14) Pentru unele situaţii neprevãzute în prezentele reglementãri, cu privire la înregistrarea accidentelor de munca, ISTPM vor stabili modul de înregistrare a accidentului în cauza.
ART. 35
(1) Disparitia unei persoane, în condiţiile unui accident de munca şi în împrejurãri care indreptatesc presupunerea decesului acesteia, se înregistreazã ca accident mortal, dupã o perioada de un an, respectiv, dupã emiterea hotãrîrii judecãtoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul.
(2) Data înregistrãrii şi deci a luãrii în evidenta a accidentului de munca mortal coincide cu data înscrisã în hotãrîrea judecãtoreascã.
(3) Persoana juridicã sau fizica la care a fost angajat disparutul va comunica, imediat, numãrul şi data hotãrîrii judecãtoreşti la ISTPM, pentru a fi înregistratã şi de acesta.
ART. 36
Accidentul de munca urmat de INV se va inregistra pe baza procesului-verbal de cercetare întocmit de ISTPM, dupã emiterea deciziei de încadrare a victimei într-un grad de INV de cãtre comisia de expertiza medicalã.
ART. 37
(1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de organele abilitate prin lege, persoana juridicã sau fizica la care se înregistreazã accidentul va completa FIAM, care va fi tipizat, conform modelului din anexa nr. 2.
(2) FIAM se completeazã pentru fiecare persoana accidentata în parte şi constituie documentul de declarare oficialã a accidentului de munca.
FIAM va purta semnatura şi ştampila conducatorului persoanei juridice sau persoanei fizice, sau a unei persoane cu delegare de competenta şi, de asemenea, semnatura şi ştampila conducatorului ISTPM şi semnatura inspectorului de specialitate care a verificat formularul.
(3) FIAM se completeazã, imediat dupã încheierea cercetãrii accidentului, conform instrucţiunilor de completare a FIAM, aflate în vigoare, în trei exemplare, care vor fi distribuite astfel:
a) un exemplar la persoana juridicã sau fizica la care se înregistreazã accidentul;
b) un exemplar la ISTPM din judeţul respectiv, în termen de 5 zile de la finalizarea cercetãrii (o data cu dosarul pentru avizare);
c) un exemplar la persoana accidentata;
d) în cazul în care victima unui accident de munca a fost propusã pentru pensionare, se va completa un exemplar de FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unitãţii de expertiza medicalã şi recuperare a capacitãţii de munca.
(4) În cazul accidentelor mortale, FIAM va fi înaintat la ISTPM, în termen de 5 zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare întocmit de inspectorat şi avizat de MMPS - Pr. M.
ART. 38
(1) Persoana juridicã sau fizica va tine evidenta evenimentelor, pe care le înregistreazã în:
a) Registrul de evidenta a accidentatilor în munca, conform anexei nr. 3;
b) Registrul de evidenta a incidentelor periculoase, conform anexei nr. 4;
c) Registrul de evidenta a accidentelor uşoare, conform anexei nr. 5.
(2) În situaţia în care evenimentele se produc la subunitati, inclusiv la cele dispersate pe teritoriul altor judeţe, evidenta primara a acestora se tine la fiecare subunitate şi, centralizat, la unitatea cu personalitate juridicã.
(3) Dacã prin sistemul de organizare, unitatea cu personalitate juridicã este subordonata unei alte unitãţi coordonatoare, aceasta îşi va organiza evidenta evenimentelor rezultate din intreaga activitate, respectiv din unitãţile subordonate.
Modalitatea de raportare a evenimentelor de la unitãţile subordonate la unitatea coordonatoare se va stabili de cãtre acestea.
(4) Registrele de evidenta se ţin la zi şi se completeazã pentru fiecare an calendaristic în parte, în baza FIAM şi, respectiv, a procesului-verbal de cercetare a accidentelor uşoare şi a incidentelor periculoase.
(5) Registrele de accidente vor cuprinde evidenta nominalã a persoanelor vãtãmate, iar în FIAM se va trece acelaşi numãr ca cel înscris în registru, în dreptul fiecãrei persoane.
ART. 39
Dacã o persoana este victima a doua sau mai mult de doua accidente, în cursul aceluiaşi an, fiecare accidentare este tratata distinct, procedîndu-se conform prevederilor prezentelor norme metodologice şi, de fiecare data, se înregistreazã în registrul de evidenta corespunzãtor.
ART. 40
(1) În baza formularelor de înregistrare a accidentelor de munca şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, ISTPM va inregistra şi va tine evidenta tuturor accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase înregistrate de persoanele juridice sau fizice care au sediul pe teritoriul judeţului respectiv.
(2) Evidenta se tine, de asemenea, în Registrul de evidenta a accidentatilor în munca şi, respectiv, în Registrul de evidenta a incidentelor periculoase.
ART. 41
(1) Dacã, prin sistemul de organizare, unitatea cu personalitate juridicã are subunitati cu autonomie funcţionalã şi cu posibilitãţi de organizare a unui compartiment de protecţie a muncii, ce desfãşoarã o activitate cu caracter permanent sau de minimum 3 ani pe teritoriul altor judeţe, acestea vor declara şi vor raporta statistic accidentele de munca şi incidentele periculoase la ISTPM din judeţele pe teritoriul cãrora funcţioneazã.
(2) ISTPM respective vor inregistra şi vor tine în evidenta accidentele de munca şi incidentele periculoase înregistrate de subunitatile menţionate.
(3) În cazul subunitatilor dispersate pe teritoriul altor judeţe, care desfãşoarã activitãţi cu caracter temporar, ocazional sau activitãţi cu caracter permanent, dar nu îndeplinesc condiţiile precizate la alin. (1), declararea şi raportarea statistica a accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase se vor face la ISTPM din judeţul unde îşi are sediul unitatea cu personalitate juridicã.
(4) ISTPM respectiv va inregistra şi va tine evidenta accidentelor de munca şi a incidentelor periculoase produse la subunitatile menţionate la alin. (3).
(5) ISTPM din judeţele pe teritoriul cãrora funcţioneazã subunitatile menţionate mai sus vor controla activitatea acestor subunitati, vor cerceta evenimentele produse şi vor aviza dosarele pentru accidentele care au antrenat ITM.
(6) Un exemplar din procesele-verbale de cercetare a accidentelor vor fi înaintate, în vederea înregistrãrii, şi la ISTPM din judeţul unde îşi are sediul unitatea cu personalitate juridicã.
ART. 42
(1) Persoanele juridice, inclusiv subunitatile menţionate la art. 41 alin. (1) şi persoanele fizice care au înregistrat accidentele de munca întocmesc, semestrial, un raport privind situaţia accidentatilor care şi-au încheiat perioada de ITM, conform anexei nr. 6, pe care îl înainteazã ISTPM din judeţul respectiv, în cel mult 5 zile de la încheierea semestrului.
(2) Raportul va purta semnatura şi ştampila conducatorului persoanei juridice sau ale persoanei fizice ori ale unei persoane cu delegare de competenta, precum şi semnatura persoanei care l-a întocmit.

Secţiunea a 5-a
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi declararea evenimentelor produse în afarã graniţelor României, în care sînt implicaţi angajaţi ai unor persoane juridice sau fizice romane, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu

ART. 43
(1) Comunicarea evenimentelor, produse în afarã graniţelor tarii, în care sînt implicaţi angajaţi ai unor persoane juridice/persoane fizice romane, se face conform prevederilor secţiunii a 2-a din prezentele norme metodologice, privind comunicarea evenimentelor, cu urmãtoarele precizãri:
a) Orice eveniment, produs pe teritoriul altei tari cu ocazia efectuãrii unor lucrãri cu personal roman, pe baza de contracte bilaterale, convenţii internaţionale sau în alte condiţii prevãzute de lege, va fi comunicat, imediat, conducatorului formatiei de lucru, de cãtre orice persoana care are cunostinta despre accident.
b) Conducãtorul formatiei de lucru va înştiinţa, imediat, pe conducãtorul persoanei juridice din ţara (antreprenorul general) care a încheiat contractul cu partenerul strãin, precum şi misiunea diplomaticã sau oficiul consular roman din ţara respectiva.
c) Orice accident, suferit de personalul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare romane, care funcţioneazã pe teritoriul altor tari, precum şi orice accident suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afarã graniţelor României, vor fi comunicate, imediat, şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ţara respectiva.
d) Se va proceda conform prevederilor lit. c) şi în cazul angajaţilor unei persoane juridice sau fizice romane, aflaţi în delegaţie în afarã graniţelor României, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, în timpul deplasarii şi pe perioada înscrisã în documentul de deplasare.
e) Conducãtorul misiunii diplomatice sau al oficiului consular roman, care a primit comunicarea, va anunta, imediat, Ministerul Afacerilor Externe din România.
f) Dacã persoana vãtãmatã este/a fost angajata la alta persoana juridicã sau fizica, Ministerul Afacerilor Externe va comunica acesteia producerea evenimentului.
g) Conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica din ţara care a primit comunicarea şi al carei angajat este/a fost persoana vãtãmatã, precum şi antreprenorul general care a încheiat contractul cu partenerul strãin vor proceda conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
ART. 44
Cercetarea evenimentelor produse în afarã graniţelor tarii, în care sînt implicaţi angajaţi ai unor persoane juridice sau fizice romane, se va face conform prevederilor secţiunii a 3-a din prezentele norme metodologice, cu urmãtoarele precizãri:
1. Pentru cercetarea evenimentelor care s-au produs cu ocazia efectuãrii de lucrãri cu personal roman pe teritoriul altor tari, rãspunde persoana juridicã romana care a încheiat contractul cu partenerul strãin, indiferent de gravitatea evenimentului.
Cercetarea se face în conformitate cu precizãrile stabilite, în acest sens, în contractul încheiat de persoana juridicã romana cu partenerul strãin şi cu societãţile comerciale asociate, din ţara, tinindu-se seama de prevederile prezentelor norme metodologice.
La cercetare poate participa şi un delegat din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular roman din ţara respectiva.
2. Pentru cercetarea evenimentelor în care au fost implicaţi lucrãtorii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare romane, persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, în afarã graniţelor României, precum şi angajaţii unei persoane juridice sau fizice romane, aflaţi în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afarã graniţelor României, rãspunde Ministerul Afacerilor Externe roman, indiferent de gravitatea evenimentului.
3. Sub aspect infractional, cercetarea evenimentelor menţionate la pct. 1 şi 2 se efectueazã de organele competente din ţara respectiva (poliţie, parchet etc.), urmînd ca persoanele juridice romane sa facã cercetarea de specialitate, stabilind caracterul accidentului.
Pentru aceasta, atît antreprenorul general care a încheiat contractul cu partenerul strãin, cît şi Ministerul Afacerilor Externe, imediat ce au fost înştiinţaţi despre producerea evenimentului, vor numi, prin decizie scrisã, persoanele care vor efectua cercetarea de specialitate.
4. În cazul accidentului mortal, inclusiv al persoanelor date dispãrute, al celui colectiv, al celui care a antrenat vãtãmarea grava precum şi în cazul incidentului periculos, dacã organele romane, abilitate prin lege sa efectueze cercetarea acestor evenimente, considera ca este necesar, vor delega reprezentanţi care sa efectueze cercetarea de specialitate, la fata locului.
În aceasta situaţie, cercetarea va începe conform prevederilor pct. 1 şi 2 şi se va finaliza, dupã caz, de ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia se afla persoana juridicã romana sau de MMPS - Pr. M.
Cheltuielile efectuate cu ocazia deplasarii în vederea finalizarii cercetãrii de cãtre organele menţionate vor fi suportate de cãtre persoana juridicã romana care a încheiat contractul cu partenerul strãin sau de cãtre persoana juridicã sau fizica al carei angajat este accidentatul.
ART. 45
(1) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor rãspunde persoana juridicã care a încheiat contractul cu partenerul strãin, în cazul efectuãrii de lucrãri cu personal roman, şi, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de angajaţii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare romane.
(2) Dosarul de cercetare întocmit va cuprinde actele prevãzute la art. 24, completat cu:
a) copii de pe originalul documentelor de cercetare, emise de organele competente din ţara pe teritoriul cãreia s-a produs evenimentul, precum şi traducerea acestora în limba romana sau într-o limba de circulaţie internationala;
b) copie de pe contractul încheiat cu partenerul strãin, din care sa rezulte: cine a încheiat contractul, obiectul contractului, ce fel de lucrãri se executa, pe ce durata, locul unde se executa lucrãrile respective, clauzele referitoare la activitatea de protecţie a muncii şi la comunicarea, cercetarea şi înregistrarea accidentelor, în cazul efectuãrii de lucrãri cu personal roman.
(3) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi în numãrul de exemplare precizat la art. 25.
(4) Imediat dupã finalizarea dosarului de cercetare, acesta va fi trimis persoanei juridice romane semnatare a contractului cu partenerul strãin sau persoanei juridice sau fizice al carei angajat este/a fost accidentatul, care va proceda conform prevederilor prezentelor norme metodologice.
Dosarul va fi trimis în ţara prin misiunea diplomaticã sau prin oficiul consular roman.
(5) Dosarele de cercetare, inclusiv cele pentru accidentele care au antrenat ITM, vor fi verificate şi avizate, conform prevederilor prezentelor norme metodologice, de ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia se afla persoana juridicã sau fizica semnatara a contractului cu partenerul strãin sau la care este/a fost accidentatul.
(6) În cazul în care cercetarea de specialitate a evenimentelor a fost efectuatã de cãtre comisia persoanei juridice romane şi, cu ocazia verificãrii, ISTPM considera ca este necesar a se completa dosarul cu alte documente, persoana juridicã va rãspunde acestei solicitãri, în termenul stabilit de ISTPM sau, dupã caz, de MMPS - Pr. M.
ART. 46
Înregistrarea, evidenta şi declararea accidentelor de munca, precum şi a incidentelor periculoase se face de cãtre persoana juridicã sau fizica romana al carei angajat este/a fost accidentatul, iar în cazul efectuãrii de lucrãri cu personal roman, se face conform precizãrilor din contractele încheiate de persoana juridicã romana, atît cu partenerul strãin, cît şi cu partenerii de afaceri din ţara.

Secţiunea a 6-a
Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul României în care sînt implicaţi cetãţeni strãini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

ART. 47
(1) Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sînt implicaţi cetãţeni strãini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, va fi comunicat, imediat, la ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia a avut loc, de cãtre conducãtorul persoanei juridice sau fizice sau de cãtre orice alta persoana care are cunostinta despre eveniment.
(2) ISTPM care a primit comunicarea va înştiinţa misiunea diplomaticã sau consulatul tarii din care provine persoana accidentata, prin intermediul MMPS - Pr. M.
ART. 48
(1) Cercetarea unor astfel de evenimente se face de cãtre ISTPM din judeţul pe teritoriul cãruia s-au produs, împreunã cu celelalte organe competente (parchet, poliţie etc.), precum şi cu reprezentanţi ai firmei strãine implicate în eveniment.
La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al consulatului tarii respective.
(2) Termenul cercetare va fi cel prevãzut de legislaţia romana în vigoare.
(3) Dosarul de cercetare va fi întocmit de ISTPM şi va cuprinde actele prevãzute la art. 24 din prezentele norme metodologice.
(4) Dosarul de cercetare se va întocmi în trei exemplare, din care:
a) originalul se va transmite organelor de urmãrire penalã;
b) un exemplar rãmîne în arhiva inspectoratului care a efectuat cercetarea;
c) un exemplar se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului tarii de unde provine accidentatul şi acesta va conţine copii de pe originalul actelor de cercetare, precum şi traducerea acestora în limba tarii respective sau într-o limba de circulaţie internationala.

CAP. 2
Bolile profesionale şi bolile legate de profesie

Secţiunea 1
Definiţii
ART. 49
Bolile profesionale sînt afectiunile care se produc ca urmare a exercitãrii unei meserii sau a unei profesiuni, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de munca, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de munca.
ART. 50
Sînt boli profesionale şi afectiunile suferite de elevi, studenţi şi ucenici în timpul efectuãrii practicii profesionale, produse în condiţiile menţionate la art. 49.
ART. 51
Intoxicatia acuta profesionalã se considera şi accident de munca, iar boala transmisibila profesionalã se declara şi ca boala transmisibila, conform normelor antiepidemice în vigoare.
ART. 52
Imbolnavirile de cancer la locurile de munca în care exista noxe potenţial cancerigene se declara obligatoriu ca boli profesionale.
ART. 53
(1) Bolile profesional, ale cãror cercetare, declarare şi evidenta sînt obligatorii, sînt cele prevãzute în lista-anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice.
(2) Cercetarea, declararea şi evidenta bolilor profesionale enumerate în lista nationala sînt obligatorii indiferent dacã sînt sau nu urmate de incapacitate temporarã de munca sau dacã aceeaşi persoana a mai contractat boala respectiva, declarata anterior şi vindecata.
ART. 54
Bolile legate de profesiuni sînt boli cu determinare multifactoriala, factorii profesionali avînd o contribuţie semnificativã. Lista acestora este prezentatã în anexa nr. 8.

Secţiunea a 2-a
Semnalarea, declararea, cercetarea şi confirmarea bolilor profesionale
ART. 55
(1) Bolile profesionale cît şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de cãtre toţi medicii care depisteaza astfel de îmbolnãviri cu prilejul oricãrei prestaţii medicale: examene profilactice, consultaţii la cerere etc.
(2) Instituţiile medicale în care se interneaza bolnavi de cancer ce lucreazã în locuri de munca unde exista noxe potenţial cancerigene sînt obligate sa investigheze pacientii asupra activitãţii lor profesionale în astfel de locuri de munca şi sa semnaleze, în scris, situaţiile în care se suspecteaza riscul profesional, la inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã judeţean în raza cãruia se afla locul de munca, respectiv al municipiului Bucureşti.
(3) Semnalarea se face prin completarea fisei BP1, prezentatã în anexa nr. 9, care se transmite, în cel mai scurt termen, la inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti.
ART. 56
(1) Cercetarea bolilor profesionale şi a suspiciunilor de boala profesionalã se face în scopul confirmãrii diagnosticului de boala, al confirmãrii sau infirmarii caracterului profesional, precum şi pentru stabilirea cauzelor care au favorizat îmbolnãvirea.
(2) Confirmarea diagnosticului de boala se va face de cãtre medicii de medicina a muncii, care pot efectua în acest scop investigaţii de specialitate cu sprijinul dispensarelor-policlinici, spitalelor, laboratoarelor şi al clinicilor sau al institutelor de cercetãri medicale.
Imbolnavirile de pneumoconioze se confirma numai pe baza diagnosticului precizat de cãtre comisiile teritoriale de pneumoconioze, potrivit reglementãrilor în vigoare.
(3) Cercetarea cauzelor şi confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al bolii se fac de cãtre medicul de medicina a muncii desemnat de inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã. Agenţii economici, organele de protecţia muncii şi personalul medico-sanitar din toate categoriile de unitãţi sanitare, economice şi social culturale sînt obligaţi sa punã la dispoziţia medicului de medicina a muncii documentaţia şi datele necesare cercetãrii cauzelor acestor îmbolnãviri.
ART. 57
(1) Factorii determinanţi, condiţiile care au favorizat apariţia bolii, precum şi mãsurile ce se impun pentru prevenirea unor situaţii similare se consemneazã într-un proces-verbal (anexa nr. 11), stabilindu-se, împreunã cu conducãtorul unitãţii, termenele pentru remedierea deficienţelor constatate.
(2) Urmãrirea eliminãrii sau reducerii factorilor generatori de îmbolnãviri profesionale, precum şi aplicarea mãsurilor stabilite conform prevederilor alineatului precedent se vor face de cãtre inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã judeţean sau al municipiului Bucureşti, împreunã cu ISTPM.

Secţiunea a 3-a
Declararea şi evidenta bolilor profesionale

ART. 58
(1) Declararea bolilor profesionale se face de cãtre inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã judeţene sau al municipiului Bucureşti pe formularul BP2, care se înainteazã la Institutul de Igiena, Sãnãtate Publica, Servicii de Sãnãtate şi Conducere Bucureşti - Secţia "Medicina muncii" - în cursul lunii în care s-a confirmat îmbolnãvirea.
(2) În baza prelucrãrii acestor fise se vor face informãri periodice cãtre organele interesate şi analize anuale ale cauzelor imbolnavirilor, cu propuneri de imbunatatire a activitãţii în acest domeniu.
ART. 59
(1) Inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã vor pãstra evidenta centralizata a bolilor profesionale confirmate, înregistrate în judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti, într-un registru conţinînd rubricile din fişa BP2 prezentatã în anexa nr. 10.
(2) O evidenta similarã vor avea şi cabinetele de medicina a muncii pentru teritoriul arondat.
(3) Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se înregistreazã la ultimul agent economic unde a lucrat bolnavul şi unde exista noxele care puteau produce aceste îmbolnãviri; ele se declara şi se pãstreazã în evidenta de cãtre inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã din judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se afla agentul economic respectiv.
(4) Inspectoratul de poliţie sanitarã şi medicina preventivã va trimite lunar la ISTPM situaţia statistica a bolilor profesionale înregistrate.
ART. 60
(1) La agenţii economici cu factori de risc susceptibili de a produce boli profesionale dupã o perioada mai mare de latenta se vor pãstra în evidenta, dupã încetarea expunerii, atît lista persoanelor expuse, cît şi dosarul medical al acestora.
(2) Factorii de risc mentionati la alin. (1), precum şi durata pãstrãrii documentelor respective în funcţie de perioada de latenta se vor stabili de cãtre medicii de medicina a muncii din teritoriu, pentru fiecare agent economic.
ART. 61
Evidenta bolilor profesionale, precum şi a bolilor multifactoriale constituie documentaţia de baza în evaluarea stãrii de sãnãtate a angajaţilor în raport cu factorii de risc, precum şi în vederea stabilirii unor mãsuri eficiente de profilaxie.
ART. 62
(1) Periodic, serviciul medical al agentului economic, cabinetele de medicina a muncii şi inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, vor face analiza imbolnavirilor profesionale şi a celor multifactoriale din cadrul agenţilor economici arondati, precizînd cauzele acestor boli şi mãsurile de profilaxie necesare.
(2) Informarea întocmitã se va comunica celor interesaţi, în vederea remedierii deficienţelor semnalate.

CAP. 3
Dispoziţii finale
ART. 63
În contractele încheiate între persoanele juridice sau fizice pentru prestarea de activitãţi şi servicii vor fi prevãzute şi clauze privind rãspunderile referitoare la comunicarea, cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de munca.
ART. 64
(1) În situaţia în care conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica, precum şi persoanele implicate, din rindul angajaţilor acestora, nu sînt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare a accidentului sau cu mãsura de înregistrare a acestuia, se pot adresa, în termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare, la ISTPM sau, dupã caz, la MMPS - Pr. M.
(2) Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei şi rãmîn definitive.
ART. 65
Dosarele şi procesele-verbale de cercetare a accidentelor de munca, precum şi registrele de evidenta se pãstreazã în arhiva timp de minimum 30 de ani de la data producerii evenimentului. Pentru incidentele periculoase, aceasta perioada este de 10 ani.
ART. 66
(1) Sesizãrile şi reclamaţiile cu privire la accidente se rezolva de cãtre ISTPM, care are obligaţia sa pãstreze confidenţialitatea în legatura cu acestea şi sa comunice rãspunsul în termen de 20 de zile de la data primirii sesizãrii.
(2) Dacã în urma investigatiilor rezulta ca accidentul este de munca, ISTPM va lua mãsuri pentru efectuarea cercetãrii în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice, dispunind conducatorului persoanei juridice sau persoanei fizice în cauza completarea FIAM.
ART. 67
(1) Conducãtorul persoanei juridice sau persoana fizica are responsabilitatea juridicã de a asigura respectarea şi aplicarea prezentelor norme pentru tori angajaţii şi pentru ceilalţi participanţi la procesul de munca, indiferent dacã aceştia se afla la locul de munca obişnuit sau nu.
(2) Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice atrage sancţionarea conform prevederilor stipulate în <>Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 .
ART. 68
(1) Periodic, compartimentele de protecţie a muncii ale agenţilor economici ISTPM vor face analiza evenimentelor înregistrate, sub aspectul cauzelor şi al împrejurãrilor în care s-au produs sau sub alte aspecte concludente, în baza cãrora se vor stabili mãsurile de prevenire necesare, iar rezultatele vor fi comunicate celor interesaţi, în vederea eliminãrii deficienţelor constatate. Persoanele juridice sau fizice vor face, de asemenea, analiza periodicã a accidentelor uşoare.
(2) La solicitarea persoanelor juridice sau fizice, ISTPM, precum şi MMPS - ISPM pot efectua studii şi analize statistice în condiţiile prevãzute la <>art. 20 lit. n) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 .
(3) Periodic, serviciile medicale ale agenţilor economici, cabinetele de medicina a muncii şi inspectoratele de poliţie sanitarã şi medicina preventivã vor face analize ale bolilor profesionale şi ale celor legate de profesiune din întreprinderile arondate, sub aspectul cauzelor care au favorizat imbolnavirile, precum şi al mãsurilor de profilaxie necesare.
(4) Rezultatul analizelor va fi comunicat celor interesaţi, în vederea remedierii deficienţelor constatate.

TERMINOLOGIE
În prezentele norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au semnificatiile specificate mai jos:
* accident de munca de circulaţie: accidentul survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, care are drept cauze încãlcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, dacã persoana vãtãmatã se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
* accident de munca de traseu: accidentul survenit pe traseul normal pe care lucrãtorul îl parcurge între locul sau de munca şi:
- domiciliu şi invers;
- locul unde îşi ia mesele în mod normal (dacã accidentul s-a produs în timpul de lucru remunerat);
- locul unde îşi încaseazã salariul în mod normal, cu mijloace de transport conforme cu prevederile legale în vigoare, şi care a antrenat decesul acestuia sau vãtãmãri ale organismului;
* accident uşor: evenimentul survenit în condiţiile prevãzute la art. 4 şi 5 din prezentele norme metodologice, dar care are drept consecinta leziuni superficiale:
- care necesita numai acordarea primelor îngrijiri medicale;
- care au antrenat incapacitate de munca cu o durata mai mica de 3 zile;
* caracterul accidentului: rezulta în urma cercetãrii, cînd se stabileşte ca accidentul este:
- de munca, dacã îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 1 şi 2 din prezentele norme metodologice;
- în afarã muncii, dacã nu îndeplineşte aceste condiţii;
- uşor, dacã se încadreazã în definitia data accidentului uşor;
* comunicare: procedura care defineste cãile şi mijloacele de înştiinţare privind producerea unui eveniment.
Este supus comunicãrii:
- orice eveniment, imediat dupã declansare/producere;
- orice boala profesionalã, precum şi cazurile suspecte de boala profesionalã;
* comunicare operativã: înştiinţarea imediata a organelor competente asupra producerii unui eveniment;
* declarare: procedura prin care se transmit informaţii referitoare la accidentele de munca şi bolile profesionale înregistrate, de la persoana juridicã sau fizica la inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii, instituţiile de asigurãri sau alte organisme competente, prin cãile şi mijloacele stabilite de legislaţia în vigoare (de exemplu: formulare tipizate).
Declararea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale se face dublu scop:
1. al reparatiei (despãgubire);
2. statistic.
Declararea se face conform reglementãrilor legale în vigoare.
* de îndatã: imediat, fãrã intirziere, numaidecit;
* echipamente tehnice, în sensul <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 , sînt: maşinile, utilajele, instalaţiile, aparatura, uneltele, dispozitivele şi alte mijloace asemãnãtoare, necesare în procesul muncii;
* eveniment:
- orice accident care a antrenat decesul sau vãtãmãri ale organismului sau orice incident periculos care s-a produs pe teritoriul persoanei juridice sau fizice sau în orice loc de munca organizat de aceasta sau în timpul îndeplinirii unor sarcini de serviciu;
- situaţiile privind persoanele date dispãrute;
- accidentul de traseu sau de circulaţie, în condiţiile în care în accident au fost implicate persoane angajate la o persoana juridicã sau fizica;
- bolile profesionale care figureazã pe lista nationala sau corespund definitiei date pentru aceste boli;
- orice caz suspect de boala profesionalã;
- boli legate de profesiune;
* evidenta: procedura prin care se stabilesc mijloacele şi modalitãţile de pãstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele şi la bolile profesionale înregistrate.
Sînt supuse înregistrãrii şi evidentei toate evenimentele, dintre care, în mod distinct:
- accidentele de munca;
- incidentele periculoase;
- bolile profesionale care figureazã pe lista nationala sau care corespund definitiei date pentru aceste boli;
- bolile legate de profesiune.
La nivelul persoanelor juridice sau fizice, înregistrarea şi evidenta se extind şi asupra accidentelor uşoare.
Accidentele uşoare se înregistreazã şi se ţin în evidenta, în principal, pentru a conserva drepturile accidentatilor, în cazul în care, ulterior, apar consecinţe asupra sãnãtãţii acestora, care ar putea modifica caracterul accidentului.
Înregistrarea şi evidenta se realizeazã conform reglementãrilor în vigoare;
* incapacitate de munca: întrerupere temporarã sau permanenta a activitãţii lucrãtorului la locul sau de munca, ca urmare a producerii unui eveniment;
* incident periculos: eveniment identificabil (explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisii majore de noxe etc.), rezultat din disfunctionalitatea unei activitãţi sau a unui echipament tehnic sau/şi din comportamentul neadecvat al factorului uman, care nu a afectat persoanele participante la procesul de munca, dar este posibil sa aibã asemenea urmãri şi/sau a cauzat sau era posibil sa producã pagube materiale la locurile de munca cu pericol deosebit şi/sau în imprejurimi;
* îndatoriri de serviciu: sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de munca sau convenţia civilã, regulamentele de ordine interioarã, regulamentele de organizare şi funcţionare, deciziile scrise, dispoziţiile scrise sau verbale ale conducatorului direct, în legatura cu activitatea profesionalã a participanţilor la procesul de munca;
* înregistrarea: procedura de înscriere/preluare într-un sistem de evidenta a informaţiilor referitoare la un eveniment sau la o boala profesionalã;
* intoxicatie acuta profesionalã: stare patologica aparuta brusc, ca urmare a expunerii organismului la vapori, gaze, pulberi nocive sau iritante, substanţe toxice în stare lichidã sau solida, radiatii ionizante din mediul de munca.
EXEMPLU: intoxicatia acuta cu monoxid de carbon, hidrogen sulfurat etc., iritari sau tulburãri ale aparatului respirator datorate inhalarii clorului şi altele.
Determinantul de baza pentru a clasifica (a încadra) efectul unui accident ca vãtãmare violenta sau ca boala profesionalã este dat de natura evenimentului, respectiv de o expunere instantanee sau de o expunere în timp îndelungat la factorii de risc caracteristici muncii respective şi/sau mediului de munca.
EXEMPLE: 1. O deficienta auditiva se încadreazã ca accident de munca, dacã este cauzatã de o explozie, şi, ca boala profesionalã, dacã este urmarea unei expuneri în timp îndelungat la zgomotul industrial (trauma sonora).
2. Vãtãmarea tendoanelor de la o mina este consideratã accident de munca, dacã este cauzatã de o lovitura, iar afectiunile tendoanelor provocate de miscari repetative şi ritmice (vibratiile), specifice locului de munca, sînt încadrate ca boli profesionale.
3. Eforturile extreme, cum sînt ridicãrile accidentale de greutãţi, care produc vãtãmãri ale organismului, cu efect nociv imediat (imobilizarea acuta a victimei), sînt încadrate ca accidente de munca; dacã aceste eforturi au un caracter permanent, legat de specificul muncii, şi provoacã afecţiuni, sînt încadrate ca boli profesionale.
Intoxicatia acuta profesionalã se încadreazã şi ca accident de munca şi ca boala profesionalã, dacã expunerea lucrãtorului este instantanee şi accidentala. Dacã expunerea se face în timp îndelungat, intoxicatia acuta profesionalã se încadreazã numai ca boala profesionalã;
* loc de munca: - orice loc (zona, încãpere, vehicul etc.) unde îşi desfãşoarã activitatea unul sau mai mulţi lucrãtori şi unde se exercita autoritatea conducatorului persoanei juridice sau a persoanei fizice;
- orice loc organizat, inclusiv punctele de lucru dispersate, unde persoana juridicã sau persoana fizica desfãşoarã o activitate cu caracter permanent sau temporar.
* participanţi la procesul de munca: persoane care presteazã o activitate de munca pe cont propriu sau pentru o persoana juridicã, indiferent de natura juridicã a raportului de munca stabilit. Sînt participanţi la procesul de munca:
a) salariaţii;
b) persoanele angajate cu contract individual, pe o perioada determinata sau pentru o lucrare determinata;
c) persoanele angajate cu convenţie civilã;
d) membrii asociaţiilor familiale constituite legal;
e) membrii cooperatori;
f) lucrãtorii independenţi (persoane autorizate sa lucreze pe cont propriu);
g) somerii, pe perioada reconversiei;
h) ucenici, elevi şi studenţi în perioada efectuãrii practicii profesionale;
i) persoana care coordoneazã activitatea unitãţii al carei proprietar este (patron);
* persoane juridice:
- agenţii economici din sectorul public, privat şi cooperatist, inclusiv cei cu capital strãin, care desfãşoarã activitãţi pe teritoriul României;
- autoritãţile şi instituţiile publice;
- agenţii economici romani care efectueazã lucrãri cu personal roman, pe teritoriul altor tari, în baza unor convenţii internaţionale, contracte bilaterale sau alte forme prevãzute de lege;
- asociaţiile cu scop lucrativ, constituite potrivit prevederilor legii (<>Decretul-lege nr. 54/1990 ), care au dobîndit personalitate juridicã;
- asociaţiile şi organizaţiile nonprofit constituite ca persoane juridice;
* persoane fizice:
- membrii asociaţiilor cu scop lucrativ, care nu au dobîndit personalitate juridicã (<>Decretul-lege nr. 54/1990 );
- membrii asociaţiilor familiale constituite potrivit prevederilor legale (<>Decretul-lege nr. 54/1990 );
- lucrãtorii independenţi;
- fiecare participant la procesul de munca;
* practica profesionalã: instruire practica, specifica meseriei şi specialitatii în care se pregãtesc elevii, studenţii şi ucenicii în atelierele şi laboratoarele persoanelor juridice şi fizice;
* puncte de lucru dispersate: sondele, traseele de cale feratã, reţelele electrice şi telefonice, şoselele, tarlalele agricole, parchetele forestiere, prospectiunile (geologice, geofizice, seismice etc.), sectoarele în care îşi exercita activitatea picherii, factorii postali, controlorii de conducte etc., precum şi locurile unde se efectueazã prestãri de servicii pe baza de comanda, contract sau alte forme legale (inclusiv domiciliul clientului);
* raportare (statistica): procedura prin care se transmit periodic, prin mijloacele stabilite de legislaţie (tabele, situaţii, rapoarte etc), date referitoare la accidente şi boli profesionale, de la persoana juridicã sau fizica cãtre organismele interesate, pe fluxul informaţional intern şi extern;
* subunitate: atelier, secţie, uzina, filiala etc., inclusiv cele dispersate pe teritoriul altor judeţe, aparţinînd unei persoane juridice;
* termenele stabilite în prezentele norme metodologice se referã la zile lucrãtoare;
* vãtãmare grava: vãtãmarea violenta a organismului, care, prin gravitatea sa, este posibil sa antreneze invaliditatea sau decesul victimei;
* vãtãmare profesionalã: decesul, vãtãmarea corporalã sau boala provocatã de un accident imputabil procesului muncii sau survenit în timpul muncii, care impiedica lucrãtorul sa-şi îndeplineascã munca în mod normal, ducind la o incapacitate de munca temporarã sau permanenta.
Consecinţele unui accident de traseu nu se considera vãtãmãri profesionale.
* vãtãmare violenta a organismului: afectarea integritãţii anatomo-functionale, cu efecte imediate asupra stãrii de sãnãtate a persoanei accidentate, care are drept consecinta urmãtoarele traume:
a) o leziune fizica acuta asupra corpului uman, cum sînt: arsura, contuzia, plaga, fractura, luxatia, entorsa, intepaturi, inflamatii etc., produsã în condiţiile şi cu consecinţele prevãzute la art. 1;
EXEMPLE: - arsura pielii provocatã de un arc electric sau de o flacara, de contactul accidental cu substanţe chimice agresive - cum sînt acizii şi bazele - sau cu substanţe şi suprafeţe fierbinti;
- o lovitura care cauzeazã contuzia tendoanelor de la o mina;
b) un efect negativ şi acut, rezultat dintr-o expunere instantanee, care are drept consecinta leziuni multiple asupra corpului uman, cum sînt: electrocutarea, asfixia, inecul etc., produs în condiţiile prevãzute la art. 1;
c) pierderea sau dereglarea unui simt, dereglarea unui aparat sau a unui sistem al organismului, precum şi trauma neuropsihica cauzatã de leziuni fizice, de dereglari senzoriale, de climatul psihosocial existent sau de intoxicatii acute, produse în condiţiile prevãzute la art. 1;
EXEMPLE: - o tulburare respiratorie cauzatã de explozia unui agent toxic;
- iritarea gitului datoritã unei expuneri instantanee la gaze, vapori, emanate, de exemplu, de o conducta fisurata;
- suprasolicitarea organismului la eforturi suplimentare mari (ridicarea intimplatoare de greutãţi mari), cu efecte dãunãtoare imediate.

Prescurtãri utilizate
MMPS = Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale;
Pr. M - protecţia muncii;
ISTPM = Inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii;
ISPM = Inspecţia de stat pentru protecţia muncii din MMPS;
ITM = incapacitate temporarã de munca;
INV = invaliditate;
D = deces;
RA = reluarea activitãţii
FIAM = formular-tip de înregistrare a accidentelor de munca;
BP1 = fişa de semnalare a bolilor profesionale;
BP2 = fişa de înregistrare a bolilor profesionale.

NORME METODOLOGICE
privind finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii

În aplicarea prevederilor <>art. 47 alin. (1) lit. g) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 se emit prezentele norme metodologice.

CAP. 1
Dispoziţii generale şi definiţii
ART. 1
(1) Prin mãsuri de protecţie a muncii se înţelege ansamblul lucrãrilor şi acţiunilor tehnice şi organizatorice de prevenire a accidentelor de munca şi a bolilor profesionale.
(2) Mãsurile de protecţie a muncii sînt:
a) de interes naţional;
b) de interes local.
ART. 2
(1) Mãsurile de protecţie a muncii de interes naţional se stabilesc de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin programe anuale, care se supun spre aprobare Guvernului.
(2) Mãsurile de protecţie a muncii de interes local se stabilesc de cãtre conducerea persoanei juridice şi de persoana fizica.

CAP. 2
Finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii de interes naţional

ART. 3
(1) Mãsurile de protecţie a muncii de interes naţional, prezentate în anexa nr. 1, se propun de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin programe naţionale şi se aproba de cãtre Guvern.
(2) Finanţarea cheltuielilor pentru lucrãrile şi acţiunile de protecţie a muncii de interes naţional se face de la bugetul de stat, prin fondurile prevãzute, conform legii, inclusiv din fondurile de asigurãri sociale.

CAP. 3
Finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii de interes local
ART. 4
(1) Persoanele juridice vor elabora anual, cu consultarea sindicatelor şi/sau a reprezentanţilor salariaţilor, programe proprii de mãsuri de protecţie a muncii pe baza evaluãrii riscurilor la locurile de munca.
(2) Programul de mãsuri se aproba de cãtre consiliul de administraţie, care poate sa dispunã şi completarea acestuia ori de cîte ori situaţia o impune.
(3) Persoanele fizice vor elabora, de asemenea, programe de mãsuri de protecţie a muncii.
(4) Categoriile de mãsuri de protecţie a muncii de interes local sînt prezentate în anexa nr. 2.
ART. 5
(1) Persoanele juridice şi fizice vor constitui fondurile necesare finanţãrii cheltuielilor pentru realizarea programelor proprii de mãsuri de protecţie a muncii.
(2) Cheltuielile aferente realizãrii mãsurilor de protecţie a muncii se suporta integral din costurile de producţie ale persoanelor juridice sau fizice sau de la bugetul de stat, respectiv din bugetele locale, pentru persoanele juridice finanţate de la buget.
ART. 6
Inspectorii de protecţie a muncii vor controla modul în care persoanele juridice şi fizice utilizeazã sumele alocate pentru protecţia muncii, precum şi eficienta obţinutã.

CAP. 4
Dispoziţii finale
ART. 7
Contractele colective de munca pot cuprinde pe lîngã mãsurile de protecţie a muncii prevãzute de Legea protecţiei muncii, şi alte clauze a cãror aplicare sa asigure condiţii normale de munca, prevenirea accidentelor de munca şi a bolilor profesionale.
ART. 8
La analizele periodice privind activitatea de protecţie a muncii ce se efectueazã în cadrul unitãţii se vor evidenţia şi cheltuielile aferente acestei activitãţi, precum şi eficienta obţinutã.

NORME METODOLOGICE
privind locul de munca cu pericol deosebit şi pericol iminent de accidentare

În aplicarea prevederilor <>art. 47 alin. (1) lit. h) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 se emit prezentele norme metodologice.

A. Pericol deosebit
ART. 1
Prin loc de munca cu pericol deosebit se înţelege locul de munca cu un nivel ridicat de risc de accidentare sau de imbolnavire profesionalã care poate genera accidente cu consecinţe grave, ireversibile (deces sau invaliditate).
ART. 2
Persoanele juridice şi fizice sînt obligate sa identifice şi sa evidentieze locurile de munca cu pericol deosebit din activitatea proprie.
ART. 3
(1) Conducerea persoanelor juridice şi persoanelor fizice au obligaţia de a întocmi, pentru fiecare loc de munca cu pericol deosebit, o fişa care va cuprinde date concrete privind criteriile care stau la baza stabilirii locurilor de munca cu pericol deosebit.
(2) Lista locurilor de munca identificate şi fişele acestora vor fi ţinute în evidenta şi vor fi reactualizate ori de cîte ori intervin modificãri ale proceselor şi parametrilor care caracterizeazã locul de munca respectiv.
(3) Fişele se întocmesc în 2 exemplare, dintre care un exemplar la conducerea unitãţii şi un exemplar, la conducãtorul locului de munca respectiv.
ART. 4
(1) La stabilirea locurilor de munca cu pericol deosebit se vor avea în vedere urmãtoarele criterii:
a) identificarea factorilor de risc de accidentare şi de imbolnavire profesionalã, precum şi consecinţele acţiunii acestora asupra organismului uman (deces sau invaliditate);
b) nivelul cantitativ al factorilor de risc în cazul imbolnavirilor profesionale;
c) durata de expunere la acţiunea factorilor de risc;
d) nivelul morbiditatii prin accidente şi boli profesionale.
(2) Locurile de munca cu pericol deosebit se caracterizeazã prin existenta unuia sau a mai multor factori de risc prezentaţi în continuare:
a) factori de risc care pot genera explozii:
- pulberi în suspensie în aer;
- gaze cu vapori explozivi;
- substanţe explozive;
- recipiente sub presiune;
- alţi factori;
b) factori de risc care genereazã incendii:
- gaze cu vapori inflamabili;
- substanţe inflamabile;
- alţi factori;
c) factori de risc mecanic şi termic:
- surpare, prabusire, scufundare;
- scurgere, deversare, eruptie, jet de fluide la temperaturi şi presiuni ridicate;
- corpuri cu temperaturi ridicate din domeniile: metalurgie, siderurgie, deformare plastica la cald, tratament termic, fabricarea sticlei şi a produselor ceramice, fabricarea produselor refractare şi altele;
d) factori de risc chimic:
- substanţe toxice, caustice, cancerigene;
- gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici;
e) factori de risc fizic:
- zgomot şi vibratii;
- radiatii electromagnetice şi ionizante;
- pulberi pneumoconiogene;
f) factori de risc biologic:
- microorganisme patogene;
- plante periculoase;
- animale periculoase;
g) factori de risc datorati caracterului special al mediului:
- subteran;
- acvatic;
- subacvatic;
- aerian;
h) factori naturali de risc:
- avalanse;
- trasnet;
- viitura;
i) factori de risc psihic:
- ritm mare de munca impus de tehnologie;
- monotonia muncii.
ART. 5
(1) Identificarea locurilor de munca cu pericol deosebit se face la nivelul unitãţii de cãtre o comisie mixtã formatã din specialişti desemnaţi de conducãtorul unitãţii, reprezentanţi ai sindicatelor sau/şi reprezentanţi ai salariaţilor.
(2) La stabilirea locurilor de munca cu pericol deosebit, unitãţile pot solicita, dupã caz, asistenta tehnica de la institutele de specialitate (I.C.S.P.M. Bucureşti, INSEMEX Petrosani etc.) sau experţi abilitaţi în acest sens.
ART. 6
(1) La locurile de munca cu pericol deosebit se iau una sau mai multe dintre urmãtoarele mãsuri de protecţie a muncii, organizatorice sau tehnice:
a) adoptarea tehnologiilor de lucru cu risc minim;
b) dotarea cu aparatura de control, semnalizare şi avertizare a depãşirii parametrilor de securitate;
c) selecţia personalului de decizie şi operativ pe baza verificãrii pregãtirii profesionale şi a examinãrii medicale şi psihologice;
d) elaborarea programelor de lucru specifice pe baza fişelor tehnologice şi a instrucţiunilor de lucru;
e) instruirea şi testarea personalului cu privire la cunoştinţele de protecţie a muncii specifice locurilor de munca;
f) repartizarea sarcinilor şi supravegherea îndeplinirii acestora conform instrucţiunilor tehnologice;
g) verificarea dotãrii şi folosirii echipamentului individual de protecţie;
h) dotarea cu sisteme de protecţie colectivã (de exemplu: ventilaţie, captare noxe etc.);
i) organizarea sistemului informaţional şi luarea deciziei de prevenire;
j) alte mãsuri.
(2) Mãsurile de prevenire care se stabilesc vor fi adaptate specificului locului de munca şi vor fi aprobate şi avizate o data cu lista locurilor de munca cu pericol deosebit.
(3) Situaţia locurilor de munca cu pericol deosebit de accidentare şi imbolnavire profesionalã şi mãsurile de prevenire aferente constituie prioritate pentru controalele preventive.
ART. 7
Evidenta locurilor de munca cu pericol deosebit constituie obligaţia persoanelor juridice şi a persoanelor fizice.

B. Pericol iminent
ART. 8
(1) Prin pericol iminent de accidentare se înţelege situaţia concretã, realã şi actuala, cãreia îi lipseşte doar prilejul declansator pentru a deveni realitate în orice moment.
(2) Constatarea stãrii de pericol iminent se face de cãtre executant sau de cãtre conducãtorul procesului de munca în raport cu prevederile normelor specifice, normativelor, standardelor, instrucţiunilor tehnice, precum şi de cãtre persoanele care au atribuţii de control în domeniul protecţiei muncii.
(3) La constatarea stãrii de pericol iminent se vor lua imediat una sau mai multe dintre urmãtoarele mãsuri de securitate, dupã caz:
a) oprirea instalaţiilor şi/sau a activitãţii;
b) evacuarea personalului din zonele periculoase;
c) anunţarea conducãtorilor ierarhici;
d) eliminarea stãrii care a condus la oprirea instalaţiilor şi/sau a activitãţii.
(4) În vederea realizãrii mãsurilor precizate la alin. (3), conducerea persoanei juridice şi persoana fizica au urmãtoarele obligaţii:
a) sa stabileascã mãsurile necesare pentru: acordarea primului ajutor în caz de accident, eliminarea cauzelor care creeazã situaţia de pericol iminent, evacuarea rapida a lucrãtorilor; la stabilirea acestor mãsuri se va tine seama de natura activitãţilor, mãrimea unitãţii, precum şi de prezenta altor persoane în afarã celor implicate direct în procesul muncii;
b) sa asigure sistemul de contactare a serviciilor exterioare pentru intervenţie în cazul producerii unui accident, şi anume: serviciul medical de urgenta, salvarea şi pompierii;
c) sa desemneze persoanele responsabile cu asigurarea mãsurilor privind acordarea primului ajutor şi evacuarea lucrãtorilor; numãrul persoanelor desemnate în acest sens, instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţie vor fi stabilite în funcţie de condiţiile concrete;
d) sa asigure un sistem operativ de informare a lucrãtorilor asupra pericolului iminent la care sînt expusi şi asupra mãsurilor de protecţie care au fost luate;
e) sa asigure instruirea lucrãtorilor privind modul în care urmeazã sa intrerupa lucrul şi sa pãrãseascã locul de munca spre o zona sigura, în cazul apariţiei unei situaţii de pericol iminent. În situaţia în care conducãtorul locului de munca lipseşte, instructajul trebuie sa asigure securitatea lucrãtorilor pentru desfãşurarea acţiunilor proprii în condiţii corespunzãtoare;
f) sa interzicã prin mãsuri severe continuarea sau reluarea activitãţii înainte de eliminarea cauzelor care au creat situaţia de pericol iminent.
ART. 9
Conducerea persoanei juridice sau persoana fizica este obligatã sa identifice locurile de munca unde pot aparea stãri de pericol iminent de accidentare, în vederea realizãrii mãsurilor menţionate la art. 7.

NOTA:
Anexele la normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 388/1996 vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi de cãtre inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii.
--------------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Ordin, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, ORDIN Nr. 388 din 10 septembrie 1996

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016