Având în vedere prevederile art. 14 din Legea zootehniei nr. 72/2002 şi ale art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 940/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii zootehniei nr. 72/2002, văzând Referatul de aprobare nr. 131.318 din 28 martie 2003 al Direcţiei generale de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 362/2002 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi ministrul sănătăţii şi familiei emit următorul ordin: ART. 1 Se aproba Normele privind parametrii de calitate şi salubritate pentru producerea, importul, controlul calităţii, comercializarea şi utilizarea nutreţurilor concentrate simple, combinate, aditivilor furajeri, premixurilor, substanţelor energetice, substanţelor minerale şi a nutreţurilor speciale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor Ilie Sarbu Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartos ANEXA NORMĂ privind parametrii de calitate şi salubritate pentru producerea, importul, controlul calităţii, comercializarea şi utilizarea nutreţurilor concentrate simple, combinate, aditivilor furajeri, premixurilor, substanţelor energetice, substanţelor minerale şi a nutreţurilor speciale ART. 1 (1) Prezentele norme se aplica ansamblului de activităţi privind producerea, importul, controlul şi examenul calitativ, individualizarea, desfacerea şi utilizarea nutreţurilor combinate, aditivilor şi preparatelor furajere de tipul nutreţurilor combinate medicamentate, premixurilor, concentratelor proteino-vitamino-minerale, probioticelor, suplimentelor furajere destinate alimentaţiei animalelor din toate speciile. (2) Sunt abilitate să desfăşoare activităţi economice în domeniul producerii, comercializării şi utilizării nutreţurilor menţionate la alin. (1), persoanele fizice sau juridice şi asociaţii agricole care deţin unităţi autorizate, numite unităţi producătoare de nutreţuri combinate. (3) Înfiinţarea unităţilor producătoare de nutreţuri combinate se face prin respectarea condiţiilor de protecţie a mediului, sănătăţii publice şi normelor sanitare veterinare. (4) Abilitarea unităţilor producătoare de nutreţuri combinate se face prin expertizarea tehnica de către instituţiile abilitate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Institutul de Biologie şi Nutriţie Animala şi Asociaţia Naţională Patronală a Producătorilor de Nutreţuri Combinate din România, care se reînnoieşte anual. (5) Expertiza tehnica trebuie să constate dacă unitatea producătoare de nutreţuri, deţine condiţii şi tehnici proprii producerii nutreţurilor combinate, conform cerinţelor calitative şi efectuează continuu controlul calităţii acestora. (6) Abilitarea trebuie să cuprindă gama nutreţurilor ce pot fi produse, conform alin. (1) din art. 1. ART. 2 (1) Controlul calităţii este efectuat de unităţile producătoare de nutreţuri combinate, cuprinde controlul respectării tehnologiei, examenul de laborator al materiilor prime ce urmează a fi utilizate în producerea nutreţurilor şi respectiv, al produselor finite. (2) în cazul când unitatea producătoare de nutreţuri combinate nu deţine laborator propriu, examenele necesare controlului calităţii vor fi executate în laboratoare autorizate. (3) Rezultatele examenelor de laborator privind controlul calităţii trebuie păstrate un an, iar unitatea producătoare de nutreţuri combinate este obligată să le prezinte când acestea sunt solicitate în timpul efectuării unei inspecţii. ART. 3 Este interzisă deţinerea în scopul vânzării sau distribuirii cu titlu gratuit, scoaterea la vânzare a produselor şi substanţelor destinate alimentaţiei animalelor, produse în ţara sau provenind din import, care nu se conformează denumirilor caracteristice şi prevederilor acestor norme. ART. 4 Produsele şi substanţele comercializate pentru a fi administrate ca atare în alimentaţia animalelor, nu trebuie să prezinte nici un pericol pentru sănătatea animalelor şi nici să provoace modificări dăunătoare produselor animaliere consumate de om. ART. 5 Definirea termenilor specifici prezentului ordin este înscrisă în anexa nr. 1 la prezentele norme. ART. 6 (1) Nutreţurile simple cuprinse în anexa nr. 2 la prezentele norme nu pot fi comercializate decât sub denumirile, descrierile prevăzute, precum şi dacă îndeplinesc condiţiile de salubritate cuprinse în anexa nr. 3 la prezentele norme. (2) Se pot comercializa ca nutreţuri simple, sub denumirea lor obişnuită, cerealele, nutreţurile fibroase şi suculente, rădăcinoasele şi tuberculii în stare naturala fără nici un fel de procesare, cu excepţia extragerii apei, şroturi diferite, subproduse vegetale, produse din industria amidonului, produse şi subproduse de la fabricarea zahărului, produse şi subproduse din alte industrii prelucrătoare, produse deshidratate artificial, produse şi subproduse de origine animala, produse proteice obţinute prin participarea bacteriilor. ART. 7 (1) Fac parte din nutreţuri simple făinurile şi granulele obţinute din deshidratarea artificială sau naturala a leguminoaselor perene sau amestecurilor de leguminoase şi graminee perene. (2) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor sprijină cultivatorii de furaje verzi şi producătorii de făinuri şi granule, prevăzute la alin. (1), prin acordarea anuala de alocaţii, diferenţiat în funcţie de modul de deshidratare. (3) Sprijinul acordat anual este fixat pentru doua cantităţi maxime distincte, una pentru nutreţurile uscate artificial prin expunere la căldura şi alta pentru nutreţurile uscate natural. ART. 8 (1) Producătorul de nutreţuri deshidratate artificial sau natural, care solicita sprijinul, are dreptul la plata unui avans de până la 50% din valoarea acestuia, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (2) Producătorul de nutreţuri deshidratate artificial sau natural trebuie să încheie contracte cu cultivatorii de furaje verzi, în cazul în care acesta nu procesează producţia proprie. (3) Anul de comercializare a nutreţurilor deshidratate artificial sau natural, pentru care se acorda sprijinul, este cuprins între 1 aprilie a fiecărui an şi 31 martie a anului următor. (4) Nutreţurile deshidratate artificial sau natural pentru care se acorda sprijinul, care au fost prelucrate şi comercializate, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: conţinutul maxim de umiditate să fie cuprins între 11% şi 14%, conţinutul minim de proteina bruta în masa uscată să nu fie mai mic de 15% şi să fie de calitate buna. ART. 9 Comercializarea nutreţurilor simple se face în vrac, în containere sau ambalate. Nutreţurile de origine animala se pot comercializa numai în ambalaje închise a căror reutilizare după deschidere este interzisă. ART. 10 (1) Nutreţurile simple care se comercializează vor fi însoţite de documente cuprinzând următoarele indicaţii în limba romănă: nutreţ simplu, denumire, indicaţii corespunzând denumirii prevăzute în anexa nr. 3, conţinutul în constituenţi analitici enumeraţi în anexa nr. 2 exprimat în raport de greutatea produsului, masa netă pentru produsele solide, masa sau volumul net pentru lichide, masa netă sau numărul pentru produsele comercializate la bucata, numele persoanei fizice sau juridice, adresa responsabilului pentru indicaţiile de etichetare - producător, condiţionator, importator, vânzător sau distribuitor. Documentul de însoţire a mărfii poate fi constituit de avizul de însoţire a mărfii şi/sau de factura eliberată cumpărătorului la livrare. (2) În afară celor prevăzute la alin. (1), mai pot fi înscrise pe ambalaj, recipient, eticheta sau documentul de însoţire, următoarele: marca de identificare sau marca comercială, modul de folosire, termenul limita de valabilitate a produsului, ţara de producere sau fabricaţie a nutreţului simplu, numărul lotului, preţul produsului. Atunci când pe ambalaje, recipiente, etichete sau documente de însoţire sunt înscrise alte informaţii decât cele obligatorii sau facultative prevăzute mai sus, ele trebuie să fie net separate de aceste menţiuni. Ele nu trebuie să le contrazică sau să le modifice conţinutul şi trebuie să fie verificabile. ART. 11 (1) Substanţele şi produsele avizate şi înregistrate în România, parametrii de calitate şi condiţiile de utilizare sunt cele prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele norme, corelate cu respectarea normelor privind salubritatea produselor şi substanţelor prevăzute în anexa nr. 3 la prezentele norme. (2) Unităţile producătoare de nutreţuri trebuie să asigure fabricarea acestora, conform normelor calitative şi să aibă autorizarea necesară specifica desfăşurării acestei activităţi. (3) Nutreţurile vor putea fi comercializate doar în cazul în care unităţile întocmesc fişa tehnica de produs, conform anexelor nr. 4 şi 5 la prezentele norme. (4) Conţinutul în substanţe toxice şi nocive al nutreţurilor produse, comercializate, importate şi utilizate nu pot depăşi valorile prevăzute în anexele nr. 6 şi 7 la prezentele norme şi nu pot conţine substanţele interzise prevăzute în anexa nr. 8 la prezentele norme. ART. 12 (1) Unităţile producătoare de nutreţuri combinate trebuie să aibă în evidenta: nutreţurile produse şi calitatea lor, nutreţurile înscrise pe loturi, circulaţia materiilor prime furajere cu menţionarea locului de origine şi indicarea cumpărătorilor. (2) La producerea nutreţurilor combinate, în compoziţia acestora, se va utiliza sarea iodată, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universala a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi utilizării în industria alimentara. ART. 13 Pentru producerea nutreţurilor combinate medicamentate se pot folosi doar produse de uz veterinar omologate şi se pot fabrica exclusiv pe baza normelor avizate de medicul veterinar. Medicamentele omologate de uz veterinar necesare producerii nutreţurilor combinate medicamentate vor fi păstrate în încăperi separate, conform prevederilor legale în vigoare. ART. 14 Substanţele care au devenit improprii pentru producerea nutreţurilor combinate vor fi distruse. ART. 15 Nutreţurile se depozitează şi se desfac în spaţii special amenajate, în care nu se pot păstra substanţe nocive animalelor sau omului, respectiv substanţe care influenţează negativ caracteristicile calitative ale nutreţurilor. ART. 16 Compoziţia şi valorile nutritive ale furajelor şi nutreţurilor combinate comercializate trebuie să corespundă, în perioada de valabilitate, cu valorile înscrise pe fişa tehnica a produsului - diferenţele acceptabile fiind prevăzute în anexa nr. 9 la prezentele norme. ART. 17 Importul de materii prime pentru producerea nutreţurilor combinate se face după autorizarea acestora de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, conform prevederilor anexelor nr. 10, 11-a, 11-b şi 11-c la prezentele norme. ART. 18 (1) Materiile prime furajere, aditivii furajeri, nutreţurile combinate medicamentate, amestecurile furajere şi nutreţurile concentrate pot fi comercializate în ambalaje care asigura menţinerea calităţii acestora. (2) Pe eticheta ambalajului materiilor prime furajere, aditivilor furajeri, nutreţurilor combinate medicamentate, amestecurilor furajere şi nutreţurilor concentrate trebuie să fie înscrise citeţ, observabil, nedetasabil şi în limba romănă: - numele sau firma şi adresa producătorului, conditionatorului, importatorului, vânzătorului sau distribuitorului; - denumirea furajului sau nutreţului combinat, componentele nutreţului combinat, parametrii analitici garantaţi ai nutreţului, denumirea medicamentului inclus în nutreţul combinat şi cantitatea de substanţa activa calculată pe unitatea de cantitate a nutreţului combinat; - menţiunea "numai pentru uz furajer"; - masa netă, iar pentru aditivii sub forma lichidă volumul net şi/sau masa netă - facultativ; - numărul de referinţa al lotului; - data fabricaţiei; - termen de valabilitate; - modul de întrebuinţare şi măsuri de protecţie specifice pentru cei ce le manipulează sau animalele care le consuma, iar pentru substanţele cu acţiune antioxidantă, substanţele colorante sau pigmenţi, se menţionează expres denumirea specifica a substanţei active. (3) Pentru nutreţurile în vrac, producătorul trebuie să evidenţieze pe actele care însoţesc nutreţul, datele enumerate la alin. (2). (4) Pe ambalajul materiilor prime furajere care sunt produse în alte locuri decât în unitatea producătoare de nutreţuri combinate, respectiv pe actele însoţitoare ale acestora, trebuie menţionate: denumirea, data, locul producerii şi originea. ART. 19 (1) Ambalajele trebuie să asigure menţinerea calităţii nutreţurilor concentrate. (2) Materialele pentru ambalaj, recipientele şi locul de depozitare al ambalajelor nu pot conţine substanţe dăunătoare sănătăţii animalelor. (3) Este interzisă refolosirea ambalajelor. (4) Nutreţurile combinate medicamentate pot fi distribuite şi vândute numai în ambalaje nedesfăcute. (5) La locul de desfacere a nutreţurilor combinate, cele care provin din ambalaje originale desfăcute, vor fi marcate identic cu lotul iniţial, cu excepţia nutreţurilor combinate medicamentate. (6) Nutreţurile combinate trebuie ţinute separat, individualizate şi marcate fără posibilitatea de a se amesteca. (7) Nutreţurile combinate ambalate în saci se pot păstra doar în locuri răcoroase, cu podeaua uscată şi pe fiecare unitate de nutreţ ambalat se aplica, în mod corect şi vizibil, marcaje. Datele înscrise pe marcaje trebuie evidenţiate vizibil şi asigurată imposibilitatea de a fi şterse. (8) Este interzisă înscrierea datelor inexacte şi eronate pe marcajul nutreţurilor, fapt ce ar putea să inducă în eroare cumpărătorul. ART. 20 La livrare, nutreţurile combinate, preamestecurile concentrate proteino-vitamino-minerale şi suplimentele furajere trebuie să fie însoţite de un certificat de conformitate prin care se garantează valoarea nutritiva, precum şi salubritatea produsului conform normei şi tehnologiei de fabricaţie. Responsabilitatea corectitudinii datelor revine integral emitentului - producător, condiţionator, importator, vânzător sau distribuitor. ART. 21 (1) Preparatele biotehnologice "probiotice" sunt produse rezultate din multiplicarea unuia sau mai multor culturi bacteriene special selecţionate, care au efect benefic în conservarea furajelor şi îmbunătăţirea indicatorilor tehnici de producţie, precum şi asupra sănătăţii animalelor, care tind să înlocuiască antibioticele şi alţi promotori de creştere folosiţi în nutriţia animalelor. (2) Omologarea producerii în România a preparatelor biotehnologice şi a celor importate, precum şi avizarea folosirii acestora, se face de către Institutul de Biologie şi Nutriţie Animala cu acordul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. ART. 22 în funcţie de tehnologia de creştere şi exploatare a animalelor sunt stabilite norme de energie, substanţe nutritive şi norme de hrana, folosind valorile nutritive medii prevăzute în anexele nr. 12 şi 13 la prezentele norme. ART. 23 (1) Producătorii de nutreţuri combinate, preamestecuri, concentrate proteino-vitamino-minerale şi suplimente furajere care se comercializează, au obligaţia de a asigura controlul de calitate şi de salubritate al tuturor materiilor prime furajere, inclusiv aditivii furajeri, folosite în producţie, precum şi al produselor finite, pe loturi de fabricaţie. (2) Pentru asigurarea controlului materiilor prime şi a produselor finite, producătorii sunt obligaţi să-şi organizeze şi doteze corespunzător laboratoarele proprii, în funcţie de denumirea produsului pe care îl fabrica şi comercializează, sau să angajeze pe baza de contract serviciile unui laborator autorizat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. (3) Certificatele de conformitate eliberate de aceste laboratoare au caracter de garanţie faţă de cumpărător şi utilizator, angajând direct responsabilitatea producătorului. ART. 24 Producătorii de nutreţuri combinate şi preparate biotehnologice destinate comercializării, vor avea un sistem organizat de urmărire a calităţii, bazat pe analiza riscurilor în punctele critice de control, ale căror documente să poată fi prezentate organelor de control oficiale. ART. 25 Producătorii de nutreţuri concentrate şi preparate biotehnologice răspund de calitatea, salubritatea şi conformitatea mărfii până la livrare, inclusiv. Agenţii economici autorizaţi să comercializeze nutreţuri combinate şi preparate biotehnologice - producătorii, condiţionatorii, importatorii, vânzătorii şi distribuitorii - răspund de calitatea şi salubritatea produselor şi vor suporta daunele provocate clienţilor pentru livrarea de produse necorespunzătoare. ART. 26 (1) în cazul litigiilor privind rezultatele analizelor, determinările de control vor fi efectuate de către laboratoare independente, autorizate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. (2) Certificatele de conformitate emise de acestea constituie singurele documente opozabile la organele judecătoreşti sau de arbitraj intern sau internaţional. Interpretarea datelor se va face conform anexei nr. 9 la prezentele norme. ART. 27 (1) Controlul oficial al nutreţurilor şi preparatelor biotehnologice urmăreşte ca producerea, importul, fabricarea, manipularea, comercializarea şi folosirea acestora să se efectueze în conformitate cu reglementările legale privind protecţia sănătăţii omului şi animalelor, cu interesele beneficiarilor, precum şi cu cele privind protejarea unei concurente corecte pe piaţa. (2) Organismele responsabile pentru efectuarea controlului oficial sunt: a) autorităţile sanitare veterinare, fitosanitare şi laboratoarele pentru controlul calităţii nutreţurilor şi nutriţiei animalelor desemnate de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor; b) autorităţile sanitare desemnate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei; c) autorităţile abilitate pentru protecţia consumatorilor. ART. 28 Producerea, manipularea şi comercializarea nutreţurilor şi preparatelor biotehnologice sunt controlate de inspectorii de specialitate care au obligaţia păstrării secretelor de fabricaţie şi a datelor cunoscute despre unităţile controlate, pe care le pot folosi numai în conformitate cu reglementările în vigoare. Inspecţiile se fac fără anunţare prealabilă. ART. 29 Inspecţia cuprinde examinarea vizuala, prelevarea şi analizarea de probe, examinarea documentelor şi sistemului intern de control al calităţii nutreţurilor, verificarea depozitelor, a mijloacelor de transport şi a echipamentelor de producţie. Inspecţia poate fi completată cu informaţii obţinute de la conducătorul sau angajaţii unităţii controlate. ART. 30 (1) Inspectorii de specialitate autorizaţi să exercite controlul, au dreptul ca în baza procesului verbal, din care un exemplar rămâne la unitatea controlată, să preleveze şi să ridice fără plata probe, în scopul analizării. La cererea celui controlat se vor ridica şi contraprobe, cu excepţia probelor destinate examenului microbiologic. (2) Analizele efectuate ca urmare a controlului vor evidenţia modul în care parametri calitativi stabiliţi în norme, specificaţia tehnica sau eticheta produsului, corespund realităţii. Modul de interpretare a rezultatelor analizelor va fi corelat cu prevederile din anexa nr. 9. (3) Inspectorii de specialitate sunt nutriţionişti atestaţi de către o comisie alcătuită din specialişti în domeniu, aparţinând unităţilor de învăţământ superior, de cercetare şi Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. ART. 31 Inspectorii de specialitate - nutriţionişti atestaţi, care descoperă nereguli sunt împuterniciţi: a) să interzică funcţionarea unităţii, utilajelor, echipamentelor, respectiv utilizarea ambalajului, a depozitului, a mijloacelor de transport, şi poate iniţia revocarea autorizaţiei de funcţionare; b) să condiţioneze reînceperea funcţionarii, utilizării şi exploatării celor menţionate la litera a; c) să declare necorespunzătoare nutreţurile şi să interzică sau să restricţioneze, respectiv să condiţioneze desfacerea şi utilizarea acestora sau să dispună distrugerea lor, respectând prevederile protecţiei mediului; d) să propună revocarea licenţelor, avizelor şi acordului producătorului, conditionatorului, importatorului, vânzătorului sau distribuitorului de nutreţuri; e) să declare "cu valoare scăzută" nutreţurile ale căror valori privind compoziţia şi conţinutul nu corespund cu normele, specificaţia tehnica sau eticheta care îl însoţesc, dar care nu pun în pericol sănătatea animalelor şi/sau indirect a oamenilor. Declaraţia "cu valoare scăzută" va fi adusă la cunoştinţa utilizatorului; f) să iniţieze procedurile legale în cazul infracţiunilor; g) să aplice amenzi în cazul contravenţiilor; ART. 32 (1) Producătorii de nutreţuri combinate şi preparate biotehnologice destinate comercializării pot desfăşura activitatea numai pe baza licenţelor de fabricaţie. (2) Licenţele de fabricaţie se solicita de către toţi producătorii care desfăşoară activităţi în domeniul producerii de nutreţuri combinate şi preparate biotehnologice şi se acorda de către direcţiile generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de dotări, de pregătirea de specialitate a personalului, de condiţiile de igiena şi de posibilităţile de garantare a calităţii produselor fabricate. (3) Licenţele de fabricaţie acordate, atesta faptul ca producătorii de nutreţuri combinate au dreptul să efectueze astfel de activităţi, la un nivel de siguranţa şi calitate, care să asigure protecţia animalelor, oamenilor şi mediului. (4) Producătorul de nutreţuri combinate şi preparate biotehnologice, în vederea desfăşurării activităţii de producţie, înaintează direcţiei generale pentru agricultura şi industrie alimentara judeţene, sau a municipiului Bucureşti, în a carei raza teritorială este amplasată unitatea pentru care solicita licenţa de fabricaţie, cererea-tip pentru acordarea licenţei de fabricaţie, întocmită conform anexei nr. 14 la prezentele norme, însoţită de documente justificative ca: a) statutul persoanelor juridice sau autorizaţia de producere a nutreţurilor combinate şi a preparatelor biotehnologice pentru asociaţiile familiale şi persoanele fizice, în copie; b) codul unic de înregistrare a societăţii comerciale, în copie; c) certificatul de înregistrare fiscală a societăţii comerciale, a asociaţiei familiale şi persoanei fizice, în copie; d) autorizaţia sanitară de funcţionare a unităţii pentru care se solicita licenţa de fabricaţie, eliberată de către direcţia de sănătate publică judeţeana, în copie; e) autorizaţia sanitară veterinară de funcţionare pentru unităţile care sunt supuse controlului sanitar veterinar, eliberată de către direcţia sanitară veterinară judeţeana, în copie; f) specificaţia tehnica a fiecărei categorii de produse pentru care se solicita licenţa de fabricaţie, care trebuie să cuprindă condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească produsul, condiţiile specifice de ambalare, etichetare, manipulare, transport şi depozitare, regulile de verificare a calităţii, precum şi termenul de valabilitate al acestuia. g) schema tehnologică pentru fiecare categorie de produse, care trebuie să cuprindă toate fazele fluxului tehnologic, începând cu recepţia materiilor prime până la depozitarea produsului finit; h) instrucţiunile tehnologice pentru fiecare categorie de produse pentru care se solicita licenţa de fabricaţie, în care sunt descrise în amănunt toate operaţiunile din fluxul tehnologic, modul în care sunt verificaţi şi controlaţi parametrii tehnologici, precum şi utilajele şi instalaţiile tehnologice; i) fişa cu privire la pregătirea de specialitate atestată a personalului, în care să se menţioneze: personalul de conducere a procesului de fabricaţie, personalul de laborator şi personalul de execuţie calificat. ART. 33 (1) Cererea, completată cu datele necesare, împreună cu documentaţia în vederea obţinerii licenţei de fabricaţie, se depune la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeţeana, care se înregistrează în registrul de evidenta a cererilor pentru acordarea licenţelor de fabricaţie. (2) în situaţia în care se constata ca datele înscrise în documentaţie corespund cu realitatea de pe teren, aceasta se menţionează în procesul-verbal, al cărui model este prezentat în anexa nr. 15 la prezentele norme, care constituie actul pe baza căruia se eliberează licenţa de fabricaţie. (3) Producătorul de nutreţuri combinate va depune la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeţeana, documentul prin care se dovedeşte plata taxei pentru acordarea licenţei de fabricaţie, în termen de 5 zile de la data încheierii procesului-verbal. Taxa se achită prin virare, cu ordin de plata, în contul bugetului de stat "Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare" deschis la trezoreria statului în raza căreia se afla sediul fiscal al producătorilor respectivi. Documentul de justificare a achitării taxei îl reprezintă copia de pe ordinul de plata, confirmată de unitatea bancară, pentru virarea sumei la bugetul de stat. (4) Licenţa de fabricaţie, al carei model este prevăzut în anexa nr. 16 la prezentele norme, se va înregistra la direcţia generală pentru agricultura şi industrie alimentara judeţeana, sau a municipiului Bucureşti, în registrul de evidenta a licenţelor de fabricaţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 17 la prezentele norme. ART. 34 Este obligatorie certificarea sănătăţii animalelor, atunci când pentru producerea nutreţurilor combinate se folosesc ca materii prime, organe şi ţesuturi de la animale. ART. 35 Metodele de analiza pentru controlul oficial al nutreţurilor, respectiv a nutrienţilor, a conţinutului în antibiotice şi aflatoxine, de determinare a spiramicinei, halufuginonelor, valorii energetice şi proteice, aminoacizilor, uleiurilor şi grăsimilor brute adăugate, armonizate cu reglementările Uniunii Europene, se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. ART. 36 Anexele 1-17 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA 1 la norme DEFINIREA UNOR TERMENI SPECIFICI 1. Nutreţ - termen general pentru toate produsele sau subprodusele de origine vegetala, animala, minerala sau de sinteza, inclusiv aditivii nutritivi, care se folosesc în alimentaţia animalelor. 2. Furaj - termen utilizat pentru produse sau subproduse de origine vegetala cum sunt fanurile, paiele, cocenii, plantele verzi, rădăcinoasele, tuberculiferele, nutreţurile murate etc. folosite în alimentaţia animalelor, în stare proaspăta (nutreţuri verzi) sau conservată (nutreţuri verzi uscate). 3. Materii prime furajere - produse de origine vegetala, animala, minerala, sintetice, fermentative sau create prin alte procedee tehnologice, care sunt rezultatul unor procese naturale sau artificiale şi prin a căror amestecare în proporţii bine stabilite se pot produce, amestecuri furajere, premixuri şi nutreţuri combinate. 4. Nutreţuri simple - produse de origine vegetala sau animala în stare naturala, proaspete sau conservate şi derivate din transformarea lor industriala (ex. porumb boabe - borhot de porumb, mălai declasat, tarate), ca şi diferite substanţe organice sau anorganice (sarea) destinate ca atare nutriţiei animalelor sau ca materii prime în obţinerea diferitelor preparate furajere (nutreţ concentrat, premix, nutreţuri concentrate medicamentate, etc.). 5. Nutreţuri combinate - amestecuri de nutreţuri de origine vegetala, animala, microorganica, minerala, precum şi de aditivi furajeri cu acţiune specifica, care sunt astfel dozate încât să asigure cerinţele nutritive pe specii, categorii de vârsta şi producţie. 6. Concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM) - amestec format din materii proteice, săruri minerale, aditivi nutritivi şi premixuri vitamino-minerale, care se introduc în structura nutreţului combinat complet în proporţia stabilită de producător alături de cereale, eventual materii proteice şi grăsimi, în funcţie de categoria de animale căreia ii este destinat. 7. Nutreţ combinat de completare - amestec format din materii prime nutritive în special nutreţuri concentrate şi săruri minerale, care se administrează în hrana erbivorelor şi eventual a porcilor împreună cu nutreţurile de volum pentru a completa energia şi substanţele nutritive a raţiilor, dozate astfel încât să asigure cerinţele nutritive pe specii, categorii de vârsta şi niveluri de producţie. 8. Nutreţuri combinate speciale - produse folosite la înlocuirea laptelui matern, administrate ca atare în alimentaţia animalelor ţinere, substituienti de lapte praf degresat adăugaţi în diferite proporţii în nutreţurile combinate administrate animalelor ţinere. 9. Aditiv furajer - ingrediente nutritive care intra în structura nutreţurilor combinate în vederea măririi valorii nutritive, a valorificării componentilor hranei, a gradului de consumabilitate, a performantelor de producţie, a calităţii produselor animaliere, a menţinerii sănătăţii animalelor şi profilaxiei în combaterea unor boli, a stimulării ritmului de creştere şi a producţiei (de carne, lapte, oua etc.), a reducerii cantităţii substanţelor eliminate prin dejecţii în vederea protecţiei mediului şi a îmbunătăţirii condiţiilor de mediu. Principalii aditivi furajeri sunt reprezentaţi de - aminoacizi de sinteza, enzime, vitamine, săruri minerale, probiotice, prebiotice, antibiotice, corectori de gust şi miros, coloranţi, emulgatori, antioxidanti, surse sintetice de azot etc. 10. Premixuri - amestecuri de aditivi furajeri pe un suport vegetal sau mineral. 11. Premix vitaminic - amestec de vitamine pe un suport vegetal sau mineral. 12. Premix mineral - amestec de micro şi macro elemente pe un suport vegetal sau mineral. 13. Premix vitamino-mineral complet - amestec de vitamine, micro elemente şi unele macroelemente elaborat după o anumită formula sau reţeta care se introduce în structura nutreţului complet în proporţia stabilită de producător pentru a satisface cerinţele vitaminice şi minerale ale categoriei de animale căreia ii este destinat. Opţional poate conţine şi alţi aditivi furajeri. 14. Nutreţuri medicamentate - conţin substanţe care cad sub incidenta regulilor referitoare la produsele de uz veterinar, introduse şi procesate în scopul de a asigura profilaxia, combaterea şi/sau tratarea unor boli. 15. Nutreţuri fibroase şi de volum - sunt nutreţuri cu valoare nutritiva şi energetica redusă, în stare proaspăta sau conservată şi cu conţinut mare de celuloza (cazul fibroaselor). 16. Substanţe toxice şi nedorite - interzise în furajarea animalelor, care nu satisfac nevoile alimentare, iar prezenta lor în nutreţuri periclitează sănătatea şi productivitatea acestora, respectiv sănătatea omului, consumator de produse animaliere. 17. Producerea de nutreţuri - consta în organizarea activităţii de fabricaţie (recepţia, condiţionarea, omogenizarea, dozarea, controlul de calitate pe faze tehnologice a produselor finite şi ambalate). 18. Calitatea furajelor - stabilirea caracteristicilor nutreţurilor prin compoziţie chimica, fizica, valoare energetica şi proteica, ingestibilitate cu respectarea limitelor admise toxicologice. 19. Controlul furajelor - controlul materiilor prime furajere (indigene sau importate), a producerii, depozitarii, comercializării, utilizării lor cu anumite caracteristici, în prealabil stabilite; controlul substanţelor nocive şi toxice, precum şi controlul stării de igiena a furajelor. 20. Lot - o cantitate de amestec, de nutreţuri combinate sau premixuri, produse printr-o tehnologie continua, în lant, dacă acestea pot fi individualizate; - cantitatea de nutreţ cu aceeaşi compoziţie care se produce în aceeaşi fabrica, în aceeaşi zi, schimb şi cu acelaşi utilaj. 21. Proba - o mostra (cantitate) reprezentativa prelevata dintr-un lot. 22. Timp de valabilitate - perioada de timp, socotită de la data fabricaţiei şi definită de unitatea producătoare, în care nutreţurile îşi păstrează proprietăţile fizice, chimice, organoleptice şi starea microbiologica iniţială. 23. Manipularea nutreţurilor - activitatea de măcinare, cântărire, încărcare, deversare, decontaminare, aerisire, răcire, depozitare, conservare precum şi alte activităţi ce nu se referă la valorificarea şi comercializarea acestora. 24. Comercializarea nutreţurilor - cuprinde operaţiunile de depozitare şi eventual ambalarea, păstrarea nutreţurilor în vederea vânzării, inclusiv ofertarea şi participarea la licitaţie, precum şi livrarea sau transferul acestora. 25. Autorizaţia de comercializare - document emis în temei legal pe baza calităţii produselor în vederea comercializării. 26. Unităţi producătoare de nutreţuri (nutreţuri combinate, premixuri, CPVM, făinuri vegetale brichetate etc.) - unităţi specializate care dispun de un flux şi dotare tehnica specifica (instalaţii şi utilaje pentru mărunţit, omogenizatoare pentru integrarea grăsimilor, cântare, buncare de depozitare sau maşini de ambalare prin insacuire a produsului finit. Pentru obţinerea produsului finit de calitate, unităţile pot fi dotate cu instalaţii şi utilaje pentru uscarea materiilor prime, degerminare, decontaminare, melasare, extrudare, granulare, brizurare şi brichetare. 27. Salubritatea nutreţurilor - reprezintă complexul de cerinţe în vederea prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor la animale, a transmiterii bolilor contagioase, a prevenirii îmbolnăvirii oamenilor ca urmare a contactului direct sau ca urmare a ingestiei produselor animale. 28. Norma - cantitatea de energie şi substanţe nutritive necesare unui animal în 24 de ore pentru întreţinere şi producţie. 29. Raţie - cantitatea de nutreţuri care se administrează unui animal în 24 de ore în unul sau mai multe tainuri pentru asigurarea energiei şi substanţelor nutritive prevăzute de norma. 30. Terminologie şi simboluri folosite: - SU - substanţa uscată; - UNC - unităţi nutritive carne; - UNL - unităţi nutritive lapte; - PBD - proteina bruta digestibila; - PDIN - proteina digestibila la nivel intestinal permisă de conţinutul în azot al ratiei; - PDIE - proteina digestibila la nivel intestinal permisă de conţinutul în energie al ratiei; - PDI - proteina digestibila la nivel intestinal; - EM - energie metabolizabila. ANEXA 2 la norme
DENUMIREA, DESCRIEREA ŞI PARAMETRII DE CALITATE
ALE NUTREŢURILOR SIMPLE
┌───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┐
│ Denumirea │ Descrierea │ Declaraţii │ Declaraţii │
│ │ │ obligatorii │ facultative │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│1. CEREALE │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│1.1. Porumb │Boabe de culoare alb-galbui la │Umiditatea │Proteina bruta │
│boabe furajer │galben portocaliu, cu miros │Corpuri străine │Grasimea bruta │
│ │caracteristic porumbului sănătos │Examen organoleptic │Celuloza bruta │
│ │ │ │Ex. micologic şi │
│ │ │ │micotoxicologic │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│1.2. Orz │Boabe de culoare caracteristica │Umiditatea │Proteina bruta │
│furajer │soiului şi varietăţii cultivate, cu │Corpuri străine │Grasimea bruta │
│ │mirosul orzului sănătos │Greutate │Celuloza bruta │
│ │ │hectolitrica │Ex. micologic şi │
│ │ │Examen organoleptic │micotoxicologic │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│1.3. Grâu │Boabe de culoare galben deschis sau │Umiditatea │Proteina bruta │
│furajer │galben roscat, cu miros │Corpuri străine │Grasimea bruta │
│ │caracteristic grâului sănătos │Greutate │Celuloza bruta │
│ │ │hectolitrica │Ex. micologic şi │
│ │ │Examen organoleptic │micotoxicologic │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│1.4. Ovaz │Boabe de culoare alb-gălbuie la │Umiditatea │Proteina bruta │
│ │galben brun, cu miros caracteristic │Corpuri străine │Celuloza bruta │
│ │ovăzului sănătos │Greutate │Ex. micologic şi │
│ │ │hectolitrica │micotoxicologic │
│ │ │Examen organoleptic │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│1.5. Secara │Boabe de culoare cenuşiu-verzui, cu │Umiditatea │Proteina bruta │
│ │miros caracteristic secarei │Corpuri străine │Celuloza bruta │
│ │sănătoase │Greutate │Ex. micologic şi │
│ │ │hectolitrica │micotoxicologic │
│ │ │Examen organoleptic │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│La toate cerealele nu se admite prezenta dăunătorilor (exemplare adulte vii şi larvele lor) │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2. Şroturi obţinute de la prelucrarea seminţelor de plante oleaginoase │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│2.1. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│rapita │uleiului prin procesarea grauntelor │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │de rapita Brassica napus ssp │Celuloza bruta │ │
│ │oleifera (Metze) Buisk, Brassica │ │ │
│ │napus e. var. glauca (Roxb) Brassica│ │ │
│ │compositus │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.2. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│rapita │uleiului prin extracţia grauntelor │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │de rapita │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.3. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│soia │uleiului prin presarea grauntelor de│Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │soia │Celuloza bruta │ │
│ │ │Activitate ureazica │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.4. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│soia │uleiului prin extracţia din boabele │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │de soia supuse unui tratament termic│Activitate ureazica │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.5. Şroturi de│Subprodus obţinut de la extracţia │Proteina bruta │Umiditatea │
│soia │uleiului din boabele de soia │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │depeliculate supuse unui tratament │Activitate ureazica │Grăsime bruta │
│ │termic │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.6. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│arahide │uleiului prin presarea grauntelor de│Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │arahide Arachis hypogaea şi alte │Celuloza bruta │ │
│ │specii de Arachis │Ex. micotoxicologic │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.7. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│arahide │uleiului prin extracţia grauntelor │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │de arahide decorticate │Ex. micotoxicologic │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.8. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│arahide │uleiului prin presarea grauntelor de│Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │arahide parţial decorticate │Celuloza bruta │ │
│ │ │Ex. micotoxicologic │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.9. Şroturi de│Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│arahide │uleiului prin extracţia grauntelor │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │de arahide parţial decorticate │Celuloza bruta │Grăsime bruta │
│ │ │Ex. micotoxicologic │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.10. Şroturi │Subprodus obţinut prin presarea │Proteina bruta │Umiditate │
│de bumbac │seminţelor de bumbac (Gossypium spp)│Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │debarasate de fibra şi coaja │Celuloza bruta │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.11. Şroturi │Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│de bumbac │uleiului prin extracţia seminţelor │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │de bumbac debarasate de fibra şi │ │Grăsime bruta │
│ │coaja │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.12 Şroturi │Subproduse de la fabricarea uleiului│Proteina bruta │Umiditatea │
│de bumbac │prin presarea seminţelor de bumbac │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │debarasate de fibra şi parţial de │Celuloza bruta │ │
│ │coaja │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.13. Şroturi │Subprodus obţinut de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│de bumbac │uleiului prin extracţia seminţelor │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │de bumbac debarasate de fibra şi │ │ │
│ │coaja │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.14. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Cenusa bruta │
│de floarea │prin presarea seminţelor de floarea │Grăsime bruta │ │
│soarelui │soarelui debarasate de coji │Celuloza bruta │ │
│ │ │Umiditatea │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.15. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Cenusa bruta │
│de floarea │prin extracţia seminţelor de floarea│Celuloza bruta │Grăsime bruta │
│soarelui │soarelui debarasate de coji │Umiditatea │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.16. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Cenusa bruta │
│de floarea │prin presarea seminţelor de floarea │Celuloza bruta │Grăsime bruta │
│soarelui │soarelui debarasate de coji │Umiditatea │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.17. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Cenusa bruta │
│de floarea │prin extracţia seminţelor de floarea│Celuloza bruta │Grăsime bruta │
│soarelui │soarelui parţial debarasate de coji │Umiditatea │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.18. Şroturi │Subproduse de la fabricarea uleiului│Proteina bruta │Umiditatea │
│de în │prin presarea seminţelor de în │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │(Linum usitatissimum) │Celuloza bruta │ │
│ │ │Examen botanic │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.19. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Cenusa bruta │
│de în │prin extracţia din seminţele de în │Celuloza bruta │Umiditatea │
│ │ │Examen botanic │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.20. Şroturi │Subprodus de la fabricarea prin │Proteina bruta │Umiditatea │
│de orez │presarea germenilor de orez │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │ │Celuloza bruta │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.21. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de orez │prin extragerea din germeni de orez │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │ │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.22. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de susan │prin presarea seminţelor de susan │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │(Sesamum idicum) │Celuloza bruta │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.23. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de susan │prin extracţia seminţelor de susan │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │ │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.24. Şroturi │Subprodus obţinut prin extracţia │Proteina bruta │Umiditatea │
│de cacao │boabelor de cacao uscate şi prăjite │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │debarasate de coji │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.25. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de grâu │prin presarea germenilor de grâu │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │ │Celuloza bruta │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.26. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de porumb │prin presarea germenilor de porumb │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │pe cale uscată │Celuloza bruta │Amidon │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.27. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de porumb │prin extracţia pe cale uscată │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│ │germenilor de porumb │ │Grăsime bruta │
│ │ │ │Amidon │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.28. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de porumb │prin presarea pe cale umeda │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │germenilor de porumb │Celuloza bruta │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.29. Şroturi │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de porumb │prin extracţie pe cale umeda │Cenusa bruta │Cenusa bruta │
│ │germenilor de porumb │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│2.30. Turte │Subprodus de la fabricarea uleiului │Proteina bruta │Umiditatea │
│de măsline │prin extracţia măslinelor debarasate│Cenusa bruta │Cenusa bruta │
│ │de rămăşiţe de sâmburi │ │Grăsime bruta │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3. Subproduse vegetale │
├───────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3.1. Subproduse│de morărit şi din prelucrarea boabelor de cereale sau leguminoase │
├───────────────┼────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.1.1. Tarate │Subprodus obţinut de la producerea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│de grâu │fainii de grâu constituit din │ │Cenusa bruta │
│ │fragmente de ectoderm şi din părţi │ │ │
│ │din graunte │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.2. Tarate │Subprodus obţinut de la producerea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│de grâu │fainii de grâu sau arpacas │ │Amidon │
│ │decorticat │ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.3. Făina │Subprodus constituit în principal de│Celuloza bruta │Umiditatea │
│neagra de grâu │părţi din ectoderm şi deşeuri de │ │Amidon │
│ │graunte de grâu │ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.4. Tarate │Subprodus obţinut la producerea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│de secara │fainii de secara constituit din │ │Cenusa bruta │
│ │fragmente de ectoderm şi părţi din │ │ │
│ │graunte de secara │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.5. Tarate │Subproduse de la lustruirea orezului│Proteina bruta │Umiditatea │
│de orez │fără utilizarea carbonatului de │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │calciu constituit din pelicule, miez│Celuloza bruta │Cenusa insolubila │
│ │făinos şi germeni │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.6. Tarate │Subprodus al fainii sau grisului de │Celuloza bruta │Umiditatea │
│de porumb │porumb, constituit din învelişuri şi│ │Cenusa bruta │
│ │de germeni de porumb şi fragmente │ │Grăsime bruta │
│ │din miez │ │Proteina bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.7. Făina de│Subprodus bogat în amidon din ovaz │Celuloza bruta │Umiditatea │
│ovaz │decorticat în arpacas sau făina │Amidon │Cenusa bruta │
│ │cernuta de ovaz │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.8. Fulgi de│Produs obţinut prin aplatizarea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│orz │orzului decorticat tratat în vapori │ │Amidon │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.9. Fulgi de│Produs obţinut prin aplatizarea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│porumb │porumbului tratat în vapori │ │Amidon │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.10. Făina │Subprodus din făina de mazăre │Proteina bruta │Umiditatea │
│furajera de │constituită din părţi de endosperm │Celuloza bruta │Cenusa bruta │
│mazăre │şi pelicule │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.11. Fulgi │Produs obţinut în fabricarea │Celuloza bruta │Umiditatea │
│de cartofi │amidonului din cartofi prin uscarea │ │Amidon │
│ │pulpei │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.1.12. Brizura│Subprodus de la prepararea orezului │Amidon │ │
│de orez │lucios sau alunecos constituit din │ │ │
│ │boabe sau boabe brizurate │ │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3.2. Produse din industria amidonului │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.2.1. Amidon │Amidon de porumb pur, tratat termic │Amidon │Umiditatea │
│de porumb │ │ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.2. Gluten │Subprodus uscat de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│de porumb │amidonului din porumb constituit în │ │Celuloza bruta │
│ │principal de gluten obţinut de la │ │Cenusa bruta │
│ │separarea amidonului │ │Grăsime bruta │
│ │ │ │Xantofile │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.3. Amidon │Amidon pur din orez obţinut prin │Amidon │Umiditatea │
│de orez │tratament termic │ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.4. Gluten │Subprodus uscat de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│de orez │amidonului de orez constituit în │ │Celuloza bruta │
│ │principal din gluten │ │Cenusa bruta │
│ │ │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.5. Amidon │Amidon de grâu pur obţinut printr-un│Amidon │Umiditatea │
│de grâu │tratament termic │ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3 2.6 Gluten de│Subprodus uscat de la fabricarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│grâu │amidonului de grâu constituit în │ │Cenusa bruta │
│ │principal din glutenul obţinut la │ │ │
│ │separarea amidonului │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.7. Glucoza │Produs de zaharificare a amidonului │Glucoza │Umiditatea │
│ │sau a feculei constituită din │ │ │
│ │glucoza purificata şi cristalizata │ │ │
│ │(cu sau fără apa de cristalizare) │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.2.8. Melasa │Subprodus obţinut de la │Zaharuri reducatoare│Umiditatea │
│de dextroza │cristalizarea dextrozei │în glucoza │Cenusa bruta │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3.3. Produse şi subproduse de la fabricarea zahărului │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.3.1. Zahăr │Zaharuri din sfecla sau din trestie │Zaharoza │Cenusa │
│ │în stare solida │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.3.2. Tăiţei │Subprodus de la fabricarea zahărului│Zaharuri totale în │Umiditatea │
│de sfecla de │obţinut prin uscarea fragmentelor │zaharoza │Cenusa bruta │
│zahăr uscati │provenite de la sfecla de zahăr, │ │ │
│ │spălata, extrase şi deshidratate │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.3.3. Melasa │Subprodus constituit din rezid │Zahăr total în │ │
│din sfecla de │siropos provenit de la fabricarea │zaharoza │ │
│zahăr │sau rafinarea zahărului din sfecla │ │ │
│ │de zahăr │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.3.4. Melasa │Subprodus constituit din rezid │Zahăr total în │ │
│din trestie de │siropos provenit de la fabricarea │zaharoza │ │
│zahăr │sau rafinarea zahărului │ │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3.4. Produse şi subproduse din alte industrii prelucrătoare │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.4.1. Malt │Subprodus de la industria │Proteina bruta │Umiditatea │
│furajer │fermentativa (de producerea │ │Cenusa bruta │
│ │malturilor) constituit din rădăcini │ │Celuloza bruta │
│ │uscate de cereale graminee │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.4.2. Drojdii │Drojdii în amestec sau nu, │Proteina bruta │Umiditatea │
│uscate │aparţinând următoarelor familii: │ │Cenusa bruta │
│ │Saccharomycetaceae, Endomycetaceae, │ │Cenusa insolubila │
│ │Crytococaceae, cultivate pe │ │în HCl │
│ │substraturi organice: suc şi melasa │ │ │
│ │de sfecla sau trestie, drojdii de la│ │ │
│ │prepararea vinurilor, lactoserum, │ │ │
│ │graunte de cereale, tarate, lichide │ │ │
│ │provenite din hidroliza materiei │ │ │
│ │celulozice ale căror celule au fost │ │ │
│ │omorâte şi uscate │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.4.3. Borhot │Subprodus obţinut în industria berii│Proteina bruta │Umiditatea │
│uscat de bere │prin uscarea rezidurilor de cereale │ │Celuloza bruta │
│ │maltate sau nemaltate, precum şi │ │ │
│ │alte materii amilacee │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.4.4. Borhot │Subprodus de distilarie obţinut prin│Proteina bruta │Umiditatea │
│uscat de │uscarea rezidurilor de cereale şi │ │Celuloza bruta │
│distilarie │altor materii prime amilacee │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.4.5. Pulpa de│Subprodus obţinut prin deshidratare │ │Umiditatea │
│citrice │de la fabricarea sucului de citrice │ │Celuloza bruta │
│deshidratate │ │ │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3.5. Produse agricole deshidratate artificial │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.5.1. Făina de│Produs obţinut prin uscarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│iarba │artificială a plantelor furajere │ │Cenusa bruta │
│deshidratata │ │ │Cenusa insolubila │
│ │ │ │în HCl │
│ │ │ │Celuloza bruta │
│ │ │ │Caroten │
│ │ │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.5.2. Făina de│Produs obţinut prin uscarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│lucerna │artificială a lucernei │ │Cenusa bruta │
│deshidratata │ │ │Cenusa insolubila │
│ │ │ │în HCl │
│ │ │ │Celuloza bruta │
│ │ │ │Caroten │
│ │ │ │Grăsime bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.5.3. Făina de│Produs obţinut prin uscarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│trifoi │artificială a trifoiului │ │Cenusa bruta │
│deshidratata │ │ │Cenusa insolubila │
│ │ │ │în HCl │
│ │ │ │Celuloza bruta │
│ │ │ │Caroten │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.5.4. Colete │Produs obţinut prin uscarea │ │Umiditatea │
│de frunze │artificială a coletelor şi frunzelor│ │Proteina bruta │
│deshidratate de│de sfecla de zahăr tăiate sau nu, │ │Zahăr total │
│sfecla de zahăr│spălate în prealabil │ │Cenusa insolubila │
│ │ │ │în HCl │
│ │ │ │Celuloza bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.5.5. Manioc │Rădăcini de manioc uscate, spălate │Amidon │Umiditatea │
│furajer │şi decojite sau produs obţinut prin │ │Cenusa bruta │
│ │zdrobirea sau măcinarea maniocului │ │Celuloza bruta │
│ │(cu sau fără granulare ulterioara) │ │Grăsime bruta │
│ │ │ │Proteina bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.5.6. Pulpa de│Deşeuri provenite de la fabricarea │Amidon │Umiditatea │
│manioc │amidonului din manioc uscate şi │ │Cenusa bruta │
│ │măcinate │ │Celuloza bruta │
│ │ │ │Grăsime bruta │
│ │ │ │Proteina bruta │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│3.6. Alte produse de origine vegetala │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│3.6.1. Ulei sau│Produs constituit din grăsime sau │ │Umiditatea │
│grăsimi │ulei de origine vegetala │ │Indice de aciditate│
│vegetale │ │ │Substanţe │
│ │ │ │insolubile în eter │
│ │ │ │de petrol │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│3.6.2. Făina de│Produs obţinut prin zdrobirea │Umiditate │Umiditatea │
│roscove │fructelor uscate de roscove, fără │Zahăr total în │Zahăr total în │
│ │sâmburi │zaharoza │zaharoza │
│ │ │Cenusa bruta │Cenusa bruta │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│4. Produse de origine animala │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4.1. Produse de lapte │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│4.1.1. Lapte │Produs obţinut prin deshidratarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│ecremat pudra │laptelui ecremat, fie prin │ │Lactoza │
│ │vaporizare într-un curent de aer │ │Grăsime bruta │
│ │cald (lapte ecremat în pudra spray),│ │Cenusa bruta │
│ │fie prin uscarea pe cilindru (lapte │ │ │
│ │pudra Hatmaker sau roller) │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│4.1.2. Zer │Produs obţinut prin deshidratarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│pudra │zerului, fie prin vaporizare în │Grăsime bruta │Cenusa bruta │
│ │curent de aer cald (zer pudra │Lactoza │ │
│ │spray), fie prin uscare pe cilindru │ │ │
│ │(zer pudra) │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│4.1.3. Ser de │Produs obţinut prin eliminarea apei │Proteina bruta │Umiditatea │
│lapte pudra │conţinută în serul de lapte │Lactoza │Grăsime bruta │
│ │ │ │Cloruri de NaCl │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│4.1.4. Ser de │Produs obţinut prin eliminarea apei │Lactoza │Umiditatea │
│lapte pudra │conţinute în serul de lapte din care│Proteina bruta │Grăsime bruta │
│delactozat │o parte a lactozei a fost extrasa │ │Cloruri de NaCl │
│ │ │ │Cenusa bruta │
│ │ │ │Sodiu │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│4.1.5. Proteina│Produse obţinute prin uscarea │Proteina bruta │Umiditatea │
│serica pura │componentilor proteici extrase din │ │Cenusa bruta │
│ │serul de lapte sau din lapte, │ │Grăsime bruta │
│ │tratate chimic sau fizic │ │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5. Produse obţinute prin transformarea produselor pr│venite de la animale│e terestre │
├───────────────┬────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.1. Făina de│Produs obţinut prin uscarea sângelui│Proteina bruta │Umiditatea │
│sânge │de animale de macelarie şi de pasare│ │Cenusa bruta │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.2. Făina de│Produs obţinut prin uscarea şi │Proteina bruta │Umiditatea │
│carne - oase │măcinarea cărnii şi oaselor, │ │Cloruri exprimat în│
│ │provenite de la animale terestre cu │ │NaCl │
│ │sânge cald. Produsul nu trebuie să │ │Fosfor total │
│ │conţină piele, pământ, pene, carne, │ │Cenusa bruta │
│ │copite, par şi sânge, precum şi │ │Metionina │
│ │conţinutul stomacului şi viscer. Nu │ │Lizina │
│ │trebuie să conţină reziduri de │ │Baze azotate │
│ │solvenţi organici. │ │volatile │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.3. Făina de│Produs obţinut prin uscarea şi │Proteina bruta │Umiditatea │
│oase │măcinarea oaselor degresate │ │Cenusa bruta │
│ │provenite de la animale terestre cu │ │Fosfor total │
│ │sânge cald. Produsul trebuie să fie │ │Grăsime bruta │
│ │liber de par, pământ, pene, coarne, │ │ │
│ │copite, piele, sânge şi conţinutul │ │ │
│ │din stomac şi viscere. Nu trebuie să│ │ │
│ │conţină aşchii şi fragmente de os. │ │ │
│ │Să nu conţină reziduri organice. │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.4. Făina de│Produs obţinut prin uscarea şi │Proteina bruta │Umiditatea │
│carne │măcinarea carcaselor şi a părţilor │Grăsime bruta │Fosfor total │
│ │de carcase de animale terestre cu │(produse a căror │Cloruri de NaCl │
│ │sânge cald, degresate. Nu trebuie să│conţinut de grăsime │Cenusa insolubila │
│ │conţină par, pământ, pene, coarne, │depăşeşte 11% │în NaCl │
│ │piele, precum şi conţinutul stomacal│trebuie să fie │Metionina │
│ │şi visceral. Să nu conţină reziduri │denumit ca bogat în │Lizina │
│ │de solvenţi organici. │grăsime) │Baze azotate │
│ │ │ │volatile │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.5. Jumări │Produs provenit din rezidurile de la│Proteina bruta │Umiditatea │
│de carne │fabricarea seului şi a altor materii│ │Cloruri de NaCl │
│ │grase de origine animala. Nu trebuie│ │Grăsime bruta │
│ │să conţină reziduri de solvenţi │ │Cenusa bruta │
│ │organici. │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.6. Făina │Produs obţinut prin uscarea şi │Proteina bruta │Umiditatea │
│furajera de la │măcinarea deşeurilor de la │(dacă conţinutul │Cloruri de NaCl │
│abatorul de │abatoarele de păsări. Produsul nu │în grăsime este │Grăsime bruta │
│păsări │trebuie să conţină pene. │de 12% acest │Cenusa bruta │
│ │ │produs va fi │ │
│ │ │desemnat bogat │ │
│ │ │în grăsime) │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.7. Făina de│Produs obţinut din hidroliza, │Proteina bruta │Umiditatea │
│pene │uscarea şi măcinarea penelor de │ │Cenusa insolubila │
│hidrolizata │păsări. │ │în NaCl │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│5.1.8. Grăsimi │Produs constituit din grăsimi care │ │Umiditatea │
│animale │provin de la animale terestre cu │ │Indici de aciditate│
│ │sânge cald. Să nu conţină reziduri │ │Substanţe solubile │
│ │de solvenţi. │ │în eter de petrol │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│5.2. Produse care provin din transformarea peştilor sau a altor animale marine │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│5.2.1. Făina de│Produs obţinut prin uscarea şi │Proteina bruta │Umiditatea │
│peste │măcinarea peştilor din diferite │Grăsime │Cloruri (în NaCl) │
│ │specii sub forma integrala sau a │(produse a căror │Carbonat de calciu │
│ │anumitor porţiuni. │conţinut în NaCl │Fosfor total │
│ │ │este sub 2%, pot fi │ │
│ │ │desemnate ca sărace │ │
│ │ │în sare) │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│6. Substanţe minerale │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│6.1. Carbonat │Produse provenite din carbonatul de │Calciu │ │
│de calciu │calciu, roca calcica macinata, creta│Cenusa insolubila │ │
│(natura │spălata, creta granulata, cochilii │în HCl │ │
│produsului │măcinate de stridii sau de midii │ │ │
│trebuie să fie │ │ │ │
│indicată în │ │ │ │
│denumire) │ │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│6.2. Carbonat │Amestec natural de carbonat de │Calciu │ │
│de calciu şi de│calciu şi carbonat de magneziu │Magneziu │ │
│magneziu │ │ │ │
├───────────────┼────────────────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│6.3. Alge │Produs obţinut din alge marine │Calciu │ │
│marine călcare │călcare măcinate │Magneziu │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│7. Produse de substituire │
├─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│7.1. Produse proteice obţinute prin participarea bacteriilor │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│7.1.1. Drojdii │Produs proteic de fermentaţie, │Metanol │Proteina bruta │
│furajere pe │obţinut de cultura de Methylophilus,│ │minim 50% │
│metanol │Methyotropus pe metanol │ │Indice de reflexie │
│ │ │ │minim 50% │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│7.2. Drojdii │
├───────────────┬────────────────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│7.2.1. Drojdii │Toate drojdiile obţinute cu │Melasa, drojdii de │Proteina bruta │
│cultivate pe │participarea microorganismelor de │cereale, produse │minim 40% │
│substraturi de │tip Saccharomyces şi Kluyveromyces │amilacee, suc de │ │
│origine animala│ │fructe, lactoseum, │ │
│sau vegetala │ │acid lactic, │ │
│ │ │hidrolizate de fibre│ │
│ │ │vegetale │ │
├───────────────┴────────────────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┤
│7.3. Componenţi azotaţi neproteici şi produşi analogi din grupele următoare │
├────────────────────────┬───────────────────────────┬────────────────────┬───────────────────┤
│7.3.1. Uree şi derivaţi │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│7.3.1.1. Uree │ │Puritate minim 98% │ │
├────────────────────────┼───────────────────────────┤ ├───────────────────┤
│7.3.1.2. Biuret │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────────┤ ├───────────────────┤
│7.3.1.3. Fosfat de uree │ │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────────┤ ├───────────────────┤
│7.3.1.4. Diuredoisobutan│ │ │ │
├────────────────────────┼───────────────────────────┼────────────────────┼───────────────────┤
│7.3.2. Acetat de amoniu │Acetat de amoniu soluţie │Acetat de amoniu │ │
│ │apoasă │minim 55% │ │
└────────────────────────┴───────────────────────────┴────────────────────┴───────────────────┘
ANEXA 3 la norme
LIMITE DE SIGURANŢA PRIVIND SALUBRITATEA
┌────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┐
│ │ │ Conţinut maxim │
│Substanţe şi produse│ Nutreţuri pentru animale │ admis în mg/kg │
│ │ │ de produs ca │
│ │ │ atare │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ 1 │ 2 │ 3 │
├────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│A. Substanţe minerale cu efect toxic (ioni sau elemente) │
├────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│1. Arsenic │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 2 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- făina de iarba, de lucerna şi de trifoi deshidratata │ 4 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- fosfati şi alimente pentru animale provenite din │ 10 │
│ │transformarea peştilor sau a altor animale marine │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate │ 2 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri complementare cu excepţia: │ 4 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- componentilor minerali │ 12 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│2. Plumb │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 10 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- furajelor verzi │ 40 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- fosfaţilor │ 30 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- drojdiilor │ 5 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate │ 5 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri complementare cu excepţia: │ 10 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- componentilor minerali │ 30 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│3. Fluor │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 150 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor de origine animale │ 500 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- fosfaţilor │ 2000 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate cu excepţia: │ 150 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor combinate pentru bovine, ovine, caprine:│ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- în lactaţie │ 30 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- altele │ 50 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru porci │ 100 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru păsări │ 350 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru pui │ 250 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- compuşi minerali pentru bovine, ovine şi caprine │ 2000 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- alte nutreţuri complementare │125 (conţinut în│
│ │ │fluor pe procent│
│ │ │ de fosfor) │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│4. Mercur │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 0.1 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri provenite din transformarea peştilor sau │ 0.5 │
│ │altor animale manne │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate cu excepţia: │ │

│ │- nutreţurilor combinate pentru câini şi pisici │ 0.4 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri complementare cu excepţia nutreţurilor │ 0.2 │
│ │complementare pentru câini şi pisici │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│5. Nitriti │Făinuri de peste │ 60 (în nitriti │
│ │ │ de Na) │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate cu excepţia: │ 15 (în nitriti │
│ │ │ de Na) │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri destinate animalelor de casa cu excepţia │ - │
│ │pasarilor şi a peştilor de acvarium │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│6. Cadmiu │Nutreţuri simple de origine vegetala │ 1 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri simple de origine animala, cu excepţia │ 2 │
│ │nutreţurilor pentru animale de casa │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- fosfati │ 15 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate pentru bovine, ovine şi caprine cu │ 1 │
│ │excepţia nutreţurilor pentru viţei, miei şi iezi │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Alte nutreţuri combinate, cu excepţia nutreţurilor │ 0.5 │
│ │pentru animalele de casa │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri minerale │ 5 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Alte nutreţuri complementare pentru bovine, ovine şi │ 0.5 │
│ │caprine │ │
├────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│B. Factori toxici │
├────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│1. Aflatoxina B(1) │Nutreţuri simple │ 0.05 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate pentru bovine, ovine şi caprine, cu│ 0.05 │
│ │excepţia animalelor pentru laptele viţeilor şi mieilor │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate pentru porcine şi păsări, cu │ 0.02 │
│ │excepţia animalelor ţinere │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Alte nutreţuri combinate │ 0.01 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri complementare pentru bovine, ovine şi │ 0.05 │
│ │caprine, cu excepţia nutreţurilor complementare pentru │ │
│ │animalele de lapte, viţei şi miei │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri complementare pentru porcine şi păsări, cu │ 0.03 │
│ │excepţia tineretului │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Alte nutreţuri combinate în special pentru animalele de│ 0.01 │
│ │lapte │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│2. Acid cianhidric │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 50 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- grauntelor de în │ 250 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- turtelor de în │ 350 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- produselor de manioc şi a turtelor de migdale │ 100 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate cu excepţia: │ 50 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor combinate pentru pui │ 10 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│3. Gossipol liber │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 20 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- turtelor de bumbac │ 1200 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │Nutreţuri combinate cu excepţia: │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor combinate pentru bovine, ovine şi │ 500 │
│ │caprine │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor combinate pentru păsări (cu excepţia │ 100 │
│ │pasarilor ouătoare) şi viţei │ │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru iepuri şi porcine (în │ 60 │
│ │afară de purcei) │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│4. Theobromina │Nutreţuri combinate │ 300 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│5. Esenţa volatila │Nutreţuri simple cu excepţia: │ 100 │
│de mustar ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- turtelor de rapita │ 4000 │
│ │ │ (în izocianat │
│ │ │ de alyl) │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- Nutreţuri combinate cu excepţia: │ 150 │
│ │ │ (în izocianat │
│ │ │ de alyl) │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţurilor combinate pentru bovine, ovine şi │ 1000 │
│ │caprine (cu excepţia tineretului) │ (în izocianat │
│ │ │ de alyl) │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru porcine (cu excepţia │ 500 │
│ │purceilor şi pasarilor) │ (în izocianat │
│ │ │ de alyl) │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│6. │Nutreţuri combinate pentru păsări, cu excepţia: │ 1000 │
│Vinylthiooxazolidona├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│(Vinyloxazolidon │- nutreţuri combinate pentru găini ouătoare │ 500 │
│thiona) │ │ │
│ │ │ │
├────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│C. Ciuperci, seminţe şi plante toxice │
├────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│1. Cornul secarei │Toate nutreţurile care conţin cereale măcinate │ 1000 │
│(claviceps purpurea)│ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│2. Seminţe de │ │ │
│ierburi otravitoare │ │ │
│şi fructe nemacinate│ │ │
│care conţin │ │ │
│alcaloizi, glucozizi│ │ │
│şi alte substanţe │ │ │
│toxice izolat sau │ │ │
│împreună, din care: │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│a) lolium temulentum│- toate nutreţurile │ 1000 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│b) lolium remotun, │- toate nutreţurile │ 1000 │
│schrank │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│c) datura sp. │- toate nutreţurile │ 1000 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│3. Ricin (Ricinus │- toate nutreţurile │10 (exprimate în│
│comunis L) │ │coaja de ricin) │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│4. Crotalaria (Spp) │- toate nutreţurile │ 100 │
├────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│D. Pesticide şi substanţe de tratament │
├────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│1. Aldrin - izolat │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.01 │
│sau împreună │- grăsimilor │ │
├────────────────────┤ ├────────────────┤
│2. Dieldrin │ │ 0.2 │
│(exprimat în │ │ │
│dieldrin) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│3. Camfleclor │- toate nutreţurile │ 0.1 │
│(toxafen) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│4. Clordan (suma │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.02 │
│izomerilor cis şi │- grăsimilor: │ 0.05 │
│trans şi a │ │ │
│oxiclordanului │ │ │
│exprimat în clordan)│ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│5. DDT (suma │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.05 │
│izomerilor DDT, DTE │- grăsimilor │ 0.5 │
│şi DDC exprimate în │ │ │
│DDT) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│6. Eudosulfan (suma │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.1 │
│izomerilor alfa şi ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│beta şi a sulfatului│- porumbului │ 0.2 │
│de endosulfan ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│exprimat în │- seminţelor de oleaginoase │ 0.5 │
│endosulfan) ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru peşti │ 0.005 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│7. Endrin (suma │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.01 │
│endrinului şi delta-│- grăsimilor │ 0.05 │
│cetoendrinului │ │ │
│exprimat în endrein)│ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│8. Heptaclor (suma │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.01 │
│heptaclorului şi a │- grăsimilor │ 0.2 │
│heptaclorului epoxyd│ │ │
│exprimat în │ │ │
│heptaclor) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│9. Hexaclorobenzen │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.01 │
│(H.C.B) │- grăsimilor │ 0.2 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│10. │ │ │
│Hexaclorcyclohexan │ │ │
│(H.C.H.) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│10.1 Izomer alfa │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.02 │
│ │- grăsimilor │ 0.2 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│10.2 Izomer beta │- nutreţuri combinate cu excepţia: │ 0.01 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri combinate pentru animalele de lapte │ 0.005 │
│ ├───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│ │- nutreţuri simple cu excepţia: │ 0.01 │
│ │- grăsimilor │ 0.1 │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│10.3 Izomer gama │- toate nutreţurile cu excepţia: │ 0.2 │
│ │- grăsimilor │ 2.0 │
├────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┤
│E. Impurităţi botanice │
├────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┬────────────────┤
│1. Caisa (Prunus │- toate nutreţurile │- seminţele şi │
│armeniaca (L) │ │fructele │
│ │ │speciilor │
│ │ │vegetale, precum│
│ │ │şi derivaţii lor│
│ │ │de transformare │
│ │ │nu pot fi │
│ │ │prezentate în │
│ │ │nutreţ decât în │
│ │ │stare de urme │
│ │ │nedeterminabile │
│ │ │cantitativ. │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│2. Migdale amare │- toate nutreţurile │- seminţele şi │
│(Prunus dulcis │ │fructele │
│(Mill) D.A. Webb │ │speciilor │
│var. amara (D.C.) │ │vegetale, precum│
│Focke (Prunus │ │şi derivaţiilor │
│amygdalus Batsch │ │de transformare │
│var. amara (D.C.) │ │nu pot fi │
│Focke │ │prezentate în │
│ │ │nutreţ decât în │
│ │ │stare de urme │
│ │ │nedeterminabile │
│ │ │cantitativ. │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│3. Jir nedecorticat │- toate nutreţurile │- seminţele şi │
│(Fagus silvatica (L)│ │fructele │
│ │ │speciilor │
│ │ │vegetale, precum│
│ │ │şi derivaţiilor │
│ │ │de transformare │
│ │ │nu pot fi │
│ │ │prezentate în │
│ │ │nutreţ decât în │
│ │ │stare de urme │
│ │ │indeterminabile │
│ │ │cantitativ. │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│4. Camelina, │- toate nutreţurile │ │
│Camelina sativa (L) │ │ │
│Crantz │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│5. Mawrah bassia │- toate nutreţurile │ │
│maduca-Madhuca │ │ │
│longifolia (L) │ │ │
│Machor │ │ │
│(Bassialongi-folia │ │ │
│(L) Madhuca indica │ │ │
│Gmelin (Bassia │ │ │
│latifolia, Roxbllipe│ │ │
│latifolia Roxb F │ │ │
│Mucller) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│6. Purger jagropha │- toate nutreţurile │ │
│curcas (L) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│7. Croton-Croton │- toate nutreţurile │ │
│tiglium (L) │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│8. Mustar indian │- toate nutreţurile │ │
│Brassica juncea (L),│ │ │
│Czern şi Coss ssp. │ │ │
│integrifolia west) │ │ │
│Thell │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│9. Mustar de │- toate nutreţurile │ │
│sarepta. Brassica │ │ │
│juncea (L) Czern et │ │ │
│Cross. ssp. juncea │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│10. Mustar │- toate nutreţurile │ │
│chinezesc. Brassica │ │ │
│juncea (L) Czer şi │ │ │
│coss spp. juncea │ │ │
│var. lutea Batalin │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│11. Mustar negru. │- toate nutreţurile │ │
│Brassica nigra (L) │ │ │
│Koch │ │ │
├────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┼────────────────┤
│12. Mustar de │- toate nutreţurile │ │
│Etiopia. Brassica │ │ │
│carinata A Braun │ │ │
└────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┴────────────────┘
ANEXA 4 la norme
FIŞA TEHNICA A PRODUSULUI
Denumirea nutreţului ..........................................................
Număr de lot prin care poate fi identificat ...................................
Număr autorizaţie ........... pentru desfacere ................................
Destinaţia ....................................................................
Numele producătorului .........................................................
Adresa ........................................................................
Locul producerii ..............................................................
Adresa ........................................................................
Data producerii nutreţului ....................................................
Compoziţia amănunţită a nutreţului ............................................
Valorile parametrilor calitativi garantaţi de producător ......................
...............................................................................
Valoarea minima ....................... valoarea maxima ......................
Denumirea substanţei active medicamentoase din nutreţ .........................
Concentraţia ..................................................................
Numărul de omologare ..........................................................
Destinaţia şi propuneri de utilizare ..........................................
Condiţii de depozitare ........................................................
Ambalarea nutreţului ..........................................................
Măsuri de protecţia muncii pe parcursul producerii, depozitarii ...............
...............................................................................
În cazul nutreţului care conţine medicamente, pentru eliberarea căruia este
nevoie de reţeta se face menţiunea expresă "SE ELIBEREAZĂ NUMAI PE BAZA DE
REŢETA".
Termenul de valabilitate ......................................................
ANEXA 5 la norme
GAMA INDICILOR DE CALITATE DIFERENŢIAŢI PE TIPURI DE NUTREŢ
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumire Unitate de
Măsura
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Umiditate, maximum (conţinutul în apa) ................ % .....................
Proteina bruta, minimum ............................... % .....................
- din aceasta NPN/maxim ............................... % .....................
Lipide brute, minimum ................................ % .....................
Fibra bruta, maximum ................................. % .....................
Metionina, minimum .................................... % .....................
Lizina, minimum ....................................... % .....................
Metionina - Cistina, minimum .......................... % .....................
Sodiu, minimum ........................................ % .....................
Calciu, minimum ....................................... % .....................
Fosfor, minimum ....................................... % .....................
Zinc, minimum ....................................... mg/Kg ...................
Cupru, minimum ...................................... mg/Kg ...................
Fier, minimum ....................................... mg/Kg ...................
Mangan, minimum ..................................... mg/Kg ...................
Iod, minimum ........................................ mg/Kg ...................
Cobalt, minimum ..................................... mg/Kg ...................
Seleniu, minimum .................................... mg/Kg ...................
Vitamina A .......................................... mg/Kg ...................
Vitamina D .......................................... mg/Kg ...................
Vitamina E .......................................... mg/Kg ...................
Valoarea energetica calculată
(conf. speciei de animale), minimum ................ kcal/Kg ..................
Vitamina K, minimum ................................. mg/Kg ...................
Vitamina B 1, minimum ............................... mg/Kg ...................
Vitamina B 2, minimum ............................... mg/Kg ...................
Acid pantotenic, minimum ............................ mg/Kg ...................
Clorura de cholina, minimum ......................... mg/Kg ...................
Acid nicotinic, minimum ............................. mg/Kg ...................
Vitamina B6, minimum ................................ mg/Kg ...................
Vitamina B12, minimum ............................... mg/Kg ...................
Biotina, minimum .................................... mg/Kg ...................
Vitamina C, minimum ................................. mg/Kg ...................
Grad de aciditate maxim .............................. SH° ....................
Indice max. de salubritate ....................................................
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 6 la norme
SUBSTANŢE NOCIVE TOXICE DIN FURAJE
I. Valorile substanţelor nocive
* se referă la un conţinut de 80% s.u. din furaj
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
conţinut
Substanţa nociva furajul maxim
mg/kg.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
samanta de bambus, de bumbac, arahide, cocos, porumb
Aflatoxina B boabe, samanta de palier şi produsele rezultate din 0,02
prelucrarea lor.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte materii prime furajere, amestecuri furajere şi
concentrate pentru bovine, ovine, caprine, cu excepţia 0,05
furajelor vacilor de lapte, viţeilor şi mieilor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate pentru porcine şi păsări, cu excepţia
furajelor pentru animale ţinere 0,03
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru porcine şi
păsări, cu excepţia furajelor pentru animalele în creştere 0,02
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru vaci de lapte, oi şi capre de
lapte 0,005
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte furaje, amestecuri furajere şi concentrate 0,01
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
făina de iarba, trifoi, lucerna, felie de sfecla de zahăr,
Arsen felie parţial dezaharata, uscată 4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere rezultate din prelucrarea peştilor
şi a altor animale de mare şi materii prime furajere cu un 10
conţinut mai mare de 8% în P
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte materii prime furajere 2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere 2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
premix mineral şi alte substanţe aditive furajere 12
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Azbest materii prime de origine minerala (ex. clinoptilolit, sub nivel
perlit, sepidit, bentonit, caolin, stedit, vermiculit, de
montmorilonit) evidenţiere
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hidrogen de
cianura (acid samanta de in 250
albastru) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
tarata de in extrahat, turte de seminţe de in 350
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere obţinute din manioca şi migdale 100
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
furaje pentru pui de gaina şi amestecuri furajere 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajer 50
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Plumb materii prime furajere cu un conţinut de P mai ridicat
de 8%. 30
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
furaje verzi (iarba, seminţe de sfecla, furaj verde,
fan, siloz) 25
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
drojdie de furaj 5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte materii prime furajere 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru miei, vieri, viţei 20
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru vaci de lapte, oi şi capre
cu lapte 40
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte amestecuri furajere pentru bovine, ovine, caprine 30
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajere 5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
premix mineral 30
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ocharatoxina A alte substanţe completatoare de furaj 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate pentru porcine şi păsări, amestecuri furajere 0,05
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Clordan (oxiclordan
suma izomerilor cis lipide vegetale şi animale 0,05
şi trans socotiţi ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
la clordan) alte materii prime furajere 0,05
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere de origina vegetala 1,0
Cadmiu ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere de origina animala, cu excepţia
materiilor prime furajere 2,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
pentru animalele de hobby materii prime furajere cu
conţinut în P între 8-20% 0,5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere cu conţinut în P peste 20% 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru bovine, ovine, caprine cu
excepţia amestecurilor furajere pentru miei, vieri, viţei 1,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajere, cu excepţia
concentratelor furajere pentru animalele de hobby 0,5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
premixuri minerale cu conţinut în P sub 6% 0,1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
premixuri minerale cu conţinut în P peste 60% 5,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru bovine, ovine, caprine 0,5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Specii Clotaralia toate materiile prime furajere 100,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
DDT (DDT, TDE şi dde lipide de origine vegetala şi animala 0,5
izomeri suma acestora ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
calculată la DDT) alte materii prime furajere
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Aldrin, diedrin lipide de origine vegetala şi animala 0,2
(separat sau calculat ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
la dieldrin) alte materii prime furajere
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Endosulfan produse şi materii prime furajere fabricate din porumb 0,2
(respectiv suma ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
calculată la sulfat de materii prime furajere şi produse fabricate din seminţe
endosulfan izomerilor) oleaginoase) 0,5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
furaje pentru peşti 0,005
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte materii prime furajere 0,1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Endrin (suma de endrin lipide de origine vegetala şi animala 0,2
şi deltacetoendrin ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
calculată la endrin) alte materii prime furajere 0,1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
materii prime furajere de origine animala 500
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fluor materii prime furajere cu conţinut în P peste 8% 2000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte materii prime furajere 150
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte amestecuri furajere pentru bovine, ovine, caprine 50
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furaje pentru vaci, oi şi capre cu lapte 30
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru porc 100
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru viţei 250
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajere, pentru păsări 150
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
substanţe completatoare de furaje 125
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Gossypol liber tarate de seminţe de bumbac extrahat, turte de seminţe de
bumbac 1200
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte materii prime 20
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestec furajer pentru viţei 100
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte amestecuri furajere pentru bovine 50
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru purcei 20
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru porcine 60
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
amestecuri furajere pentru ovine şi caprine 500
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru găini de oua 20
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajere pentru păsări 100
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
concentrate şi amestecuri furajere pentru iepuri 60
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
alte concentrate şi amestecuri furajere 20
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Heptaclor (suma de Lipide de origine vegetala şi animala 0,2
heptaclor şi ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
heptaclorperoxid Alte materii prime furajere 0,01
calculată la heptaclor)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hexaclorbenzol Lipide de origine vegetala şi animala 0,2
(H.C.B.) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte materii prime furajere 0,01
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Hexaclorciclohexan Lipide de origine vegetala şi animala 0,2
(H.C.B.) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Izomerul Alte materii prime furajere 0,02
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Lipide de origine vegetala şi animala 0,2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Izomerul Amestecuri furajere pentru vaci de lapte 0,005
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Izomerul Alte materii prime furajere 0,01
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
- Izomerul Lipide de origine vegetala şi animala 2,0
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte materii prime furajere 0,2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Inhibitor de Trepsina Materii prime furajere pe baza de soia tratat termic sau
pe baza de proteine din soia TIV/mg 0,3
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Activitate mecanică Materii prime furajere pe baza de soia tratat termic sau
pe baza de proteine din soia mg/N c 30°C
─────────── 0,3
g c minut
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cornul secarei Seminţe de cereale 1000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Făina de peste 60
Nitriti ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate şi amestecuri furajere pentru animale de
renta, animale de laborator, păsări şi peşti de acvariu 15
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Mercur Materii prime rezultate din prelucrarea peştilor şi a
altor animale de mare 0,5
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte materii prime furajere 0,1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate şi amestecuri furajere pentru câini şi pisici 0,4
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte concentrate şi amestecuri furajere 0,1
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate 0,2
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ricin exprimat în
sambure de ricin materii prime furajere şi amestecuri furajere 10
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Seminţele, fructele şi NU
toate furajele poate atinge
fabricatedin următoarele: cantitatea determinabilă
────────────────────────────────────
Prunus armeniaca L.
────────────────────────────────────
Prunus dulcis (Mill) D.A.
Web. Var. amara (de Focke) = Prunus
amigdalus Batsch. Var. Amara (DC
Focke)
────────────────────────────────────
Fagus silvatica L.
────────────────────────────────────
Camelina sativa L. Grantz
────────────────────────────────────
Madhuca longifolia (L) L. Macbr.
(-Bassia longifolia L. illipe
malabrorum Engl.) Madhuca indica
Gmelin (-Bassia longifolia Roxb.
-illipe latifolia F. Mueller)
────────────────────────────────────
Butyrospermum parkii (G. Don)
Kotschy
────────────────────────────────────
Croton Tiglium L.
────────────────────────────────────
Jatropha curcas L.
────────────────────────────────────
Brassica carinata A. Braun
────────────────────────────────────
Brasica juneea L. Czerm et Coss.
Ssp. Juneea var. Iutea Batalin
────────────────────────────────────
Brasica juneea L. Czerm et Coss.
Ssp. Integritolia (West) Thell
────────────────────────────────────
Brasica juneea L.Czerm et Coss. Ssp.
Juneea
────────────────────────────────────
Brasica nigra (L.) W.D.J. Koch
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ulei de mustar Tarate de rapita, pogaci de rapita 4000
calculat la ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
izotiocianat de allil Alte materii prime furajere 100
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amestecuri furajere pentru viţei, miei şi vieri 150
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Amestecuri furajere pentru bovine, ovine, caprine 1000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate şi amestecuri furajere pentru purcei 150
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate şi amestecuri furajere pentru porci 500
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Concentrate şi amestecuri furajere pentru păsări 500
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte concentrate şi amestecuri furajere 150
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Teobronina Amestecuri furajere pentru bovine 700
───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte concentrate şi amestecuri furajere 300
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Seminţe şi fructe de Materii prime furajere 3000
buruieni care conţin
alcaloizi şi glicozizi
în cadrul acestora
Datura stramoniu L. şi 1000
Datura ferox L.
Lolium remotum L. 1000
Lolium temulentum L. 1000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Viniltiooxazolidon Concentrate şi amestecuri furajere pentru găini ouătoare 500
(VTO) ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
Alte concentrate şi amestecuri furajere 1000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
* % de P în furaje
─────────────────────
Valorile maxime ale poluării radioactive ale furajelor
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cesiu 134 + 137 Bq/kg furaj
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Furaj pentru suine 1250
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Furaj pentru păsări, miei, viţei 2500
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Furajele altor specii de animale 5000
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
* valorile se referă la utilizarea directa
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
II. Valoarea limita microbiologica a furajelor
Numărul total
de germeni/gr. furaj
Furajul nu poate conţine microorganisme dăunătoare
sănătăţii oamenilor şi animalelor (ex. Salmonella)
1.a) Premixuri, concentrate, amestecuri furajere
Escherichia Colii. max. 10^2
Număr de mucegai max. 5-10^4
Cantitatea totală de specii de ciuperci, potenţiale
producătoare de toxine (Aspergillis, Penicillium,
Fusarium, Alternaria) max. 5-10^3
b) Amestecuri furajere granulate
Escherichia Colii. max. 10^2
Mucegai max. 5-10^3
(în cadrul furajului pentru păsări prezenta
Aspergillus, Fumigatus nu este de dorit)
2. Furaje proteice de origine vegetala şi animala
Escherichia Colii. max. 10^2
Mucegai max. 10^3
3. Furaje boabe şi tarate rezultate din acestea
Cantitatea totală de specii de ciuperci potantiale
producătoare de toxine (Aspergillis, Penicillium,
Fusarium, Alternaria) max. 5-10^3
4. Furaje ambalate în conserve:
a) Nu pot conţine Salmonella în 25 g: n = 0, m = 0,07
b) Enterobacteriae; n = 5, c = 2, m = 10, M = 3100/1 g.
unde:
n = numărul unităţilor care conţin probe,
m = valoarea limita a numărului bacteriilor,
M = valoarea maxima a bacteriilor. Rezultatul nu este satisfăcător, dacă
numărul bacteriilor în unul sau mai multe unităţi de probe este M sau
mai mult.
c = este numărul acelor unităţi de probe în care nr. bacteriilor este între
m şi M.
Probele se considera încă satisfăcătoare, dacă nr. bacteriilor celorlalte
unităţi de proba = m sau mai puţin.
Numărul permis de acid, peroxid şi paraanizidiu din furaj
Examenul numărului de peroxid şi numărul de acid ale materiilor prime
furajere este justificat doar la un conţinut de lipide peste 2%.
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Denumirea Număr Număr Număr
Furajului acid peroxid paraanizidiu
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Furaj din industria morii incoltit 50 25 _
Fosfatid de origine animala 45 10 -
Furaj de industria amidonului 50 25 -
Furaj proteic de origina animala 50 25 -
Premixuri lipide ale furajelor înlocuitoare de
lapte 5 8 25
Furaj pentru peşti 40 20 -
Grăsimi furajere 50 25 -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Tabel de clasificare
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Număr de peroxid Apreciere calitativă Număr de acid
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0 - 15 proaspăt 0 - 35
16 - 25 uşor statut 36 - 45
26 - 40 statut 46 - 55
41 - 50 foarte statut 56 - 60
60 < rânced 70 <
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 7 la norme
Cantităţile maxime de microelemente din amestecurile
furajere şi concentratele
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul maxim (mg/kg)
Microelementul Specia şi vârsta referitor la conţinutul în
S.U.
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Fe Toate speciile 1250
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Iod cabaline 4 în total
Alte specii şi categorii de vârsta 40 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Ca toate speciile 10 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cu viţei 30 în înlocuitori de lapte
viţei 50
oi 15
porcine - grasuni < 16 săptămâni 175
- grasuni > 16 săptămâni 35
porcine de reproducţie 35
alte specii şi categorii de vârsta 35 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Mn toate speciile 250 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Mo toate speciile 2,5 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Se toate speciile 0,5 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Zn toate speciile 250 în total
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
ANEXA 8 la norme Substanţe interzise în nutreţuri 1. Piele cruda, tabacita sau altfel prelucrata; 2. Deşeuri menajere solide, respectiv altele; 3. Drojdie fermentată cu tulpina n. Alkanon Candida; 4. Lemnul tratat cu substanţe protejatoare, produse rezultate din prelucrarea acestui lemn inclusiv rumegusul; 5. Namolul apelor reziduale; 6. Urina şi materiile fecale eliminate din fosele septice sau orice produs rezultat din prelucrarea acestora; 7. Acele plante, seminţe şi alte materiale reproductive vegetale care au fost tratate cu substanţe protejatoare, respectiv orice produs rezultat din prelucrarea acestora; 8. Reziduuri menajere din cantine şi restaurante, laturi din cantine - cu excepţia alimentelor de origine vegetala uşor ofilite - în cazul în care nu sunt prelucrate termic conform prevederilor sanitare-veterinare; 9. Substanţe aromatizate, colorante care să mascheze unele deficiente în cazul produselor cu probleme calitative; 10. Este interzisă pasunarea animalelor pe o raza de 20 m lângă drumurile judeţene, comunale şi pe o raza de 50 m lângă drumurile naţionale, iar fanul rezultat din aceste locuri nu se va folosi în scopuri furajere. 11. Este interzisă refolosirea ambalajelor utilizate la ambalarea altor produse agricole sau alimentare. 12. Restricţia în furaje a substanţelor hormonale naturale sau sintetice este reglementată de legislaţia sanitară - veterinară. ANEXA 9 la norme
DIFERENŢE ADMISE DE LA VALORILE GARANTATE ALE FURAJELOR
- CU EXCEPŢIA FURAJELOR PENTRU CÂINI ŞI PISICI -
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Parametri analizaţi Limitele de valoare Diferenţe
admise
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în apa până la 5% 0,5% A
5 - 10% 10,0% R
10 - 20% 1,0% A
peste 20% 5,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în proteina bruta până la 10% 1,0% A
10 - 20% 10,0% R
peste 20% 2,0% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în proteina bruta digestibila până la 10% 2,0% A
10 - 20% 20,0% R
peste 20% 4,0% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Valoare energetica 10 MJ/kg 10,0% R
10 MJ/kg 1,0% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în lipide brute până la 8% 0,8% A
8 - 15% 10,0% R
peste 15% 1,5% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în fibra bruta până la 6% 1,5% A
6 - 12% 25,0% R
peste 12% 3,0% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în amidon 3,0% A
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în cenusa bruta până la 5% 0,8% A
5 - 10% 16,0% R
peste 10% 1,6% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în cenusa (NISIP) nedizolvabil până la 4% 0,6% A
în acid clorhidric 4 - 10% 15,0% R
peste 10% 1,5% A
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în Potasiu, Magneziu, Sodiu până la 0,2% 0,06% A
0,2 - 1,0% 30,0% R
1,0 - 2,0% 0,3% A
peste 2,0% 15,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în calciu, fosfor până la 1% 0,3% A
1 - 2% 30,0% R
2 - 5% 0,6% A
peste 5% 12,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Parametri analizaţi Limite de valoare Devieri
admise
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în cupru, cobalt, Fier, până la 30 mg/kg 15,0 mg/kg A
mangan, zinc 30 - 50 mg/kg 50,0% R
50 - 100 mg/kg 25,0 mg/kg A
peste 100 mg/kg 25,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în seleniu până la 0,5 mg/kg 70,0% R
0,5 - 1 mg/kg 0,35 mg/kg A
1,0 - 10,0 mg/kg 35,0% R
10,0 - 14,0 mg/kg 12,0 mg/kg A
peste 14,0 mg/kg 25,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în iod 40,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în Lizina, Metionina,
treonina 15,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în cistina, Triptofan 20,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în Vitamina A până la 10000 NE/kg 40,0% R
10000 NE - 20000 NE/kg 4000 NE/kg A
20000 NE - 100000 NE/kg 20,0% R
100000 - 125000 NE/kg 20000 NE/kg A
peste 125000 NE/kg 16,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în grupa Vitaminelor D până la 3000 NE/kg 60,0% R
3000 - 6000 NE/kg 1800 NE/kg A
6000 - 60000 NE/kg 30,0% R
60000 - 100000 NE/kg 18000 NE/kg A
peste 100000 NE/kg 18,0% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în Vitamina E până la 150 mg/kg 30,0% R
150 - 180 mg/kg 450 mg/kg A
180 - 400 mg/kg 25,0% R
400 - 800 mg/kg 100,0 mg/kg A
peste 800 mg/kg 12,5% R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în vitamina K (Menadion) până la 100 mg/kg 40,0% R
100 - 200 mg/kg 40,0 mg/kg A
peste 200 mg/kg 20,0 % R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în alte vitamine până la 150 mg/kg 40,8 % R
150 - 200 mg/kg 60,0 mg/kg A
peste 250 mg/kg 24,0 % R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Conţinutul în substanţe active până la 5 mg/kg 40,0 % R
medicamentoase 5 - 10 mg/kg 2,0 mg/kg A
10 - 100 mg/kg 20,0 % R
100 - 125 mg/kg 20,0 mg/kg A
125 - 500 mg/kg 16,0% R
500 - 800 mg/kg 80,0 mg/kg A
peste 800 mg/kg 10,0 % R
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
● R = valoare relativă
● A = valoare aparenta
ANEXA 10 la norme FOAIE DE DATE PENTRU AUTORIZAREA SUBSTANŢELOR COMPLETATOARE A NUTREŢURILOR Sl ADITIVILOR FURAJERI 1. Denumirea substanţei, numărul autorizaţiei; 2. Compoziţia (cota parte a substanţelor active); 3. Numele şi adresa (sediul) solicitantului; 4. Denumirea firmei producătoare şi adresa acesteia; 5. Denumirea şi adresa distribuitorului; 6. Ambalajul, modul de ambalare; 7. Modalitatea de păstrare, termenul de valabilitate a substanţei active; 8. Caracteristicile fizice şi chimice: 8.1. caracteristicile chimice şi fizice ale substanţei active (denumirea chimica, formula chimica, starea de agregare, culoare, miros, solubilitate, pH etc.); 8.2. date referitoare la puritatea şi identificarea chimica şi microbiologica a nutreţului (conţinutul în substanţa activa, denumirea şi cantitatea produselor secundare şi reziduurilor rezultate); 9. Date privind utilizarea: 9.1. destinaţia substanţei active (ex. Colorant, creşterea palatabilitatii); 9.2. justificarea tehnologică a utilizării substanţei; 9.3. modul de folosire; 10. Date justificatoare a inofensivitatii substanţei aditive; 10.1. analiza de toxicitate acuta; 10.1.1. DL per os - oral; 10.1.2. DL 50 dermal concentrat; 10.1.3. DL 50 intra peritoneal; 10.1.4. DL 50 inhalant 10.1.5. iritaţie oculara; 10.1.6. iritaţie cutanată; 10.1.7. alte date; 10.2. analize de toxicitate subacuta; 10.2.1. per os - oral 10.2.2. dermal - cutanat 10.2.3. inhalant; 10.2.4. sensibilizare cutanată 10.3. analize de toxicitate cronica; 10.3.1. per os - oral 10.3.2. inhalant (pe baza analizei toxicităţii subacute) 10.4. efecte toxice întârziate 10.4.1. efect genotoxic în vivo, asupra a trei puncte finale; 10.4.2. efect embiotoxic şi tetratogen; 10.4.3. efect carcinogen; 10.4.4. alte efecte întârziate. Ziua _____________ luna ______________ anul ___________ Semnătura __________________ Cel care a completat _______________ Cel care a controlat ________________ ANEXA 11-a la norme
Cerere pentru obţinerea autorizaţiei de import, desfacere şi utilizarea
în scopuri furajere a materiilor prime furajere proteice din import
Va rog să aprobaţi acordarea autorizaţiei de import, desfacere şi utilizare
în scopuri furajere pentru următoarele materii prime furajere proteice din
import.
Denumirea materiei prime (nutreţului) ......................................
Locul de origine ...........................................................
Producătorul ...............................................................
Importatorul ...............................................................
Sediul importatorului ......................................................
Sediul distribuitorului, primul loc de depozitare ..........................
Cantitatea importata .......................................................
Scopul importului ..........................................................
Ziua ................ luna ................. anul ..........................
Numele şi adresa solicitantului ............................................
La cerere trebuie anexat:
- descrierea amănunţită a compoziţiei produsului;
- caracteristicile fizice, chimice şi microbiologice ale produsului;
- certificatul de fabricaţie al produsului, semnat şi ştampilat de producă-
tor sau copie autentificată a acestuia, tradus în limba romănă;
- declaraţia producătorului, în care sunt garantaţi componenţii utilizaţi
din punct de vedere calitativ conform prevederilor U.E.;
- certificatul sanitar veterinar;
- termenul de valabilitate;
- prospect de utilizare şi propuneri de utilizare;
- prevederi pentru ambalare, depozitare;
- o proba de 1 kg pentru analize, sigilată şi stampilata de producător.
ANEXA 11-b la norme
Cerere pentru obţinerea autorizaţiei de import, desfacere şi
utilizare în scopuri furajere a premixurilor,
nutreţurilor combinate, concentratelor din import
Va rog să aprobaţi acordarea autorizaţiei de import, desfacere şi utilizare
în scopuri furajere pentru următoarele premixuri*), nutreţuri combinate*),
concentrate*), etc.
_________
*) Se subliniază cuvântul corespunzător
Denumirea produsului .......................................................
Definirea conceptuală a produsului .........................................
Producătorul ...............................................................
Importatorul ...............................................................
Sediul importatorului ......................................................
Sediul distribuitorului, primul loc de depozitare ..........................
Cantitatea importata .......................................................
Scopul importului - utilizare în scopuri proprii
- distribuţie continua
- manipulare
- altele
Ziua ............... luna .................... anul ........................
Numele şi adresa solicitantului ............................................
La cerere trebuie anexat:
- descrierea amănunţită a compoziţiei produsului;
- caracteristicile fizice, chimice şi microbiologice ale produsului;
- certificatul de fabricaţie al produsului, semnat şi ştampilat de producă-
tor sau copie autentificată a acestuia, tradus în limba romănă;
- declaraţia producătorului, în care sunt garantaţi componenţii utilizaţi
din punct de vedere calitativ conform prevederilor U.E.;
- certificatul sanitar veterinar;
- termenul de valabilitate;
- prospect de utilizare şi propuneri de utilizare;
- prevederi pentru ambalare, depozitare;
- în cazul nutreţului combinat medicamentat, certificat de la producătorul
medicamentului;
- o proba de 1 kg pentru analize, sigilată şi stampilata de producător.
ANEXA 11-c la norme
Cerere pentru obţinerea autorizaţiei de import, desfacere şi
utilizare a materiilor prime furajere, substanţelor completatoare
a nutreţurilor şi aditivilor furajeri
Va rog să aprobaţi acordarea autorizaţiei de import, desfacere şi utilizare
a materiilor prime furajere*), substanţelor completatoare a nutreţurilor*),
aditivilor furajeri*), conform celor de mai jos
___________
*) Se subliniază cuvântul corespunzător
Denumirea produsului .......................................................
Definirea conceptuală a produsului .........................................
Producătorul ...............................................................
Importatorul ...............................................................
Sediul importatorului ......................................................
Sediul distribuitorului, primul loc de depozitare ..........................
Distribuitorul produsului în ţara ..........................................
Cantitatea importata .......................................................
Scopul importului - utilizare în scopuri proprii
- distribuţie continua
- manipulare
- altele
Ziua ................. luna ................ anul ..........................
Numele şi adresa solicitantului ............................................
La cerere trebuie anexat:
- descrierea amănunţită a compoziţiei produsului;
- caracteristicile fizice, chimice şi microbiologice ale produsului;
- certificatul de fabricaţie al produsului, semnat şi ştampilat de producător
sau copie autentificată a acestuia, tradus în limba romănă;
- declaraţia producătorului, în care sunt garantaţi componenţii utilizaţi din
punct de vedere calitativ conform prevederilor U.E.;
- certificatul sanitar veterinar;
- termenul de valabilitate;
- prospect de utilizare şi propuneri de utilizare;
- prevederi pentru ambalare, depozitare;
- foaie de date pentru autorizarea substanţelor completatoare a nutreţurilor
şi aditivilor furajeri;
- o proba de 1 kg pentru analize, sigilată şi stampilata de producător.
ANEXA 12 la norme
NORME PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE TAURINE
Norme pentru viţei
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 40 │ 400 │ 0,8 │ 1,27 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 600 │ 0,8 │ 1,48 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 0,8 │ 1,69 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 60 │ 600 │ 1,2 │ 1,8 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 1,2 │ 2,01 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 1,2 │ 2,38 │ - │ - │ - │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 80 │ 600 │ 1,7 │ 2,14 │ 240 │ 14 │ 8 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 1,7 │ 2,43 │ 283 │ 19 │ 10 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 1,7 │ 2,8 │ 328 │ 23 │ 12 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 100 │ 600 │ 2,3 │ 2,48 │ 273 │ 15 │ 9 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 2,3 │ 2,91 │ 320 │ 20 │ 11 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 2,3 │ 3,33 │ 369 │ 24 │ 13 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 125 │ 600 │ 3 │ 2,91 │ 265 │ 16 │ 10 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 3 │ 3,38 │ 308 │ 21 │ 12 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 3 │ 3,96 │ 351 │ 25 │ 14 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru tineretul taurin la îngrăşat
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNC │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 150 │ 600 │ 4,43 │ 3,35 │ 298 │ 16 │ 10 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 4,43 │ 3,68 │ 338 │ 19 │ 13 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 4,43 │ 4 │ 378 │ 24 │ 16 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1200 │ 4,43 │ 4,34 │ 418 │ 29 │ 18 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 250 │ 800 │ 6,02 │ 5,14 │ 420 │ 28 │ 19 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 6,02 │ 5,57 │ 460 │ 33 │ 21 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1200 │ 6,02 │ 6,02 │ 498 │ 38 │ 23 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1400 │ 6,02 │ 6,51 │ 532 │ 43 │ 25 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 350 │ 800 │ 7,35 │ 6,43 │ 492 │ 37 │ 25 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 7,35 │ 6,95 │ 529 │ 42 │ 27 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1200 │ 7,35 │ 7,51 │ 561 │ 47 │ 29 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1400 │ 7,35 │ 8,12 │ 589 │ 52 │ 31 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 450 │ 800 │ 8,56 │ 7,62 │ 563 │ 45 │ 29 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 8,56 │ 8,22 │ 596 │ 49 │ 31 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1200 │ 8,56 │ 8,89 │ 621 │ 54 │ 33 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1400 │ 8,56 │ 9,62 │ 640 │ 59 │ 35 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 550 │ 800 │ 9,66 │ 8,74 │ 639 │ 51 │ 34 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 9,66 │ 9,42 │ 666 │ 56 │ 36 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1200 │ 9,66 │ 10,19 │ 683 │ 61 │ 38 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1400 │ 9,66 │ 11,03 │ 691 │ 66 │ 40 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru tineretul taurin femel de reproducţie
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 150 │ 400 │ 5,19 │ 2,86 │ 275 │ 18 │ 10 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 600 │ 5,19 │ 3,24 │ 319 │ 22 │ 12 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 5,19 │ 3,84 │ 361 │ 26 │ 14 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 250 │ 400 │ 7,05 │ 4,01 │ 358 │ 24 │ 15 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 600 │ 7,05 │ 4,55 │ 403 │ 30 │ 17 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 7,05 │ 5,37 │ 442 │ 36 │ 19 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 350 │ 400 │ 8,69 │ 5,06 │ 434 │ 28 │ 19 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 600 │ 8,69 │ 5,75 │ 474 │ 34 │ 21 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 8,69 │ 6,79 │ 505 │ 40 │ 23 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 450 │ 400 │ 10,03 │ 6,06 │ 509 │ 33 │ 22 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 600 │ 10,03 │ 6,91 │ 540 │ 38 │ 24 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 10,03 │ 8,16 │ 557 │ 43 │ 26 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru tineretul taurin mascul de reproducţie
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNC │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 150 │ 600 │ 3,75 │ 3,21 │ 285 │ 18 │ 10 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 3,75 │ 3,67 │ 330 │ 23 │ 13 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 3,75 │ 4,18 │ 370 │ 27 │ 15 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 250 │ 600 │ 6 │ 4,36 │ 363 │ 24 │ 15 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 6 │ 4,87 │ 407 │ 29 │ 17 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 6 │ 5,51 │ 450 │ 33 │ 19 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 350 │ 600 │ 8,07 │ 5,45 │ 435 │ 30 │ 21 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 8,07 │ 6,08 │ 480 │ 36 │ 24 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 8,07 │ 6,83 │ 520 │ 41 │ 26 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 450 │ 600 │ 10,2 │ 6,54 │ 507 │ 38 │ 28 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 10,2 │ 7,29 │ 550 │ 44 │ 31 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 10,2 │ 8,15 │ 585 │ 50 │ 34 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 550 │ 600 │ 12,18 │ 7,63 │ 588 │ 46 │ 32 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 12,18 │ 8,61 │ 623 │ 51 │ 34 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 12,18 │ 9,64 │ 640 │ 57 │ 36 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru taurii de reproducţie
┌─────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 700 │ 10 │ 7,23 │ 460 │ 56 │ 42 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 800 │ 10,5 │ 8,03 │ 510 │ 65 │ 48 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 900 │ 11 │ 8,72 │ 560 │ 68 │ 52 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 1000 │ 12 │ 9,4 │ 605 │ 72 │ 56 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 1100 │ 13 │ 10,21 │ 650 │ 74 │ 58 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 1200 │ 14 │ 10,9 │ 695 │ 76 │ 60 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 1300 │ 15 │ 11,47 │ 740 │ 78 │ 62 │
└─────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru întreţinere - vaci de lapte
┌─────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 450 │ 10,36 │ 4,64 │ 225 │ 18 │ 18 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 500 │ 11,26 │ 5,08 │ 243 │ 20 │ 20 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 550 │ 12,12 │ 5,46 │ 262 │ 22 │ 22 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 600 │ 12,96 │ 5,82 │ 279 │ 24 │ 24 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 650 │ 13,77 │ 6,18 │ 296 │ 26 │ 26 │
└─────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru 1 kg lapte de vacă
┌─────────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│ │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ % grăsime │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
├─────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │ 0,45 │ 50 │ 3 │ 1,5 │
├─────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 3,5 │ 0,47 │ 50 │ 3,1 │ 1,6 │
├─────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │ 0,51 │ 50 │ 3,2 │ 1,7 │
├─────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 4,5 │ 0,54 │ 50 │ 3,3 │ 1,8 │
└─────────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Norme pentru vacile în lactaţie (întreţinere + producţie)*)
__________
*) calculate pentru 550 kg greutate corporală, corecţia pentru 100 kg
este de 0,8 - 1,5 kg SU, 0,66 UNL, 50 g PDI, 6 g Ca, 5 g P.
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ │ Producţia de │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ % grăsime │ lapte │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ │ (l/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 3,5 │ 5 │ 14,2 │ 7,83 │ 538 │ 38 │ 29 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 10 │ 15,9 │ 10,27 │ 800 │ 53 │ 38 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 15 │ 17,5 │ 12,59 │ 1062 │ 69 │ 46 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 20 │ 18,9 │ 14,97 │ 1325 │ 84 │ 54 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 25 │ 20,4 │ 17,35 │ 1589 │ 100 │ 62 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 30 │ 22 │ 19,72 │ 1850 │ 115 │ 70 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 35 │ 22,5 │ 22,1 │ 2113 │ 131 │ 78 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 40 │ 23,5 │ 24,48 │ 2375 │ 146 │ 86 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 4 │ 5 │ 14,2 │ 8 │ 538 │ 38 │ 31 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 10 │ 16,2 │ 10,53 │ 800 │ 54 │ 39 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 15 │ 18,1 │ 13,07 │ 1062 │ 70 │ 47 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 20 │ 19,5 │ 15,59 │ 1325 │ 86 │ 56 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 25 │ 21,3 │ 18,14 │ 1589 │ 102 │ 65 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 30 │ 22,6 │ 20,68 │ 1850 │ 118 │ 73 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 35 │ 23,3 │ 23,21 │ 2113 │ 134 │ 82 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 40 │ 23,8 │ 25,75 │ 2375 │ 150 │ 90 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 4,5 │ 5 │ 14,2 │ 8,15 │ 538 │ 39 │ 31 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 10 │ 16,5 │ 10,85 │ 800 │ 55 │ 40 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 15 │ 18,6 │ 13,54 │ 1062 │ 72 │ 49 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 20 │ 20,1 │ 16,24 │ 1325 │ 88 │ 58 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 25 │ 22,1 │ 18,93 │ 1589 │ 105 │ 67 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 30 │ 23,2 │ 21,62 │ 1850 │ 121 │ 76 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 35 │ 24,1 │ 24,32 │ 2113 │ 138 │ 85 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 40 │ 24,1 │ 27,01 │ 2375 │ 154 │ 94 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru vacile adulte reformate
┌─────────────┬──────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNC │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 500 │ 600 │ 14 │ 9,15 │ 700 │ 45 │ 30 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 14 │ 10,37 │ 800 │ 50 │ 32 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 14 │ 11,54 │ 890 │ 55 │ 35 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 600 │ 600 │ 15 │ 9,91 │ 770 │ 50 │ 32 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 15 │ 11,08 │ 860 │ 54 │ 34 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 15 │ 12,36 │ 950 │ 59 │ 36 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 700 │ 600 │ 17 │ 10,61 │ 820 │ 55 │ 34 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 800 │ 17 │ 11,89 │ 920 │ 60 │ 36 │
├─────────────┼──────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 1000 │ 17 │ 13,06 │ 1010 │ 65 │ 38 │
└─────────────┴──────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru vacile gestante şi pentru juninci
┌────────────────┬────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Luna de │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ gestaţie │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│450 kg (juninci)│ 8 │ 13 │ 6,94 │ 436 │ 52 │ 28 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 9 │ 13 │ 7,92 │ 484 │ 57 │ 30 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 500 (vaci şi │ │ │ │ │ │ │
│ juninci) │ 8 │ 14 │ 7,3 │ 455 │ 52 │ 29 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 9 │ 14 │ 8,28 │ 503 │ 55 │ 31 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 600 │ 8 │ 15 │ 8,05 │ 494 │ 55 │ 32 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 9 │ 15 │ 9,03 │ 541 │ 61 │ 34 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 700 │ 8 │ 16 │ 8,76 │ 533 │ 59 │ 40 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 9 │ 16 │ 9,74 │ 582 │ 67 │ 42 │
└────────────────┴────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
NORME PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE OVINE
Norme pentru oi la întreţinere
(inclusiv primele 3 luni de gestaţie)
┌───────────┬───────────┬─────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐
│ │ Greutate │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ Categorie │ corporală │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ │ (kg) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ adulte │ 40 │ 1,6 │ 0,55 │ 58 │ 3 │ 2 │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 50 │ 1,8 │ 0,66 │ 65 │ 3,5 │ 2,5 │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 60 │ 2 │ 0,75 │ 71 │ 4 │ 3 │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 70 │ 2,1 │ 0,85 │ 77 │ 4,5 │ 3,5 │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ mioare │ 30 │ 1,5 │ 0,48 │ 51 │ 2,5 │ 2 │
├───────────┼───────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 40 │ 1,6 │ 0,6 │ 58 │ 3 │ 2,5 │
└───────────┴───────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘
Norme pentru oi în ultimele 2 luni de gestaţie
┌────────────────┬────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ Luna de │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ gestaţie │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 40 │ 4 │ 1,1 │ 0,79 │ 71 │ 5,8 │ 2,8 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 5 │ 1,1 │ 1,05 │ 84 │ 7,1 │ 3,3 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 50 │ 4 │ 1,37 │ 0,95 │ 79 │ 7,6 │ 3,6 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 5 │ 1,37 │ 1,27 │ 96 │ 9,2 │ 4,2 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 60 │ 4 │ 1,67 │ 1,08 │ 87 │ 9 │ 4,1 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 5 │ 1,67 │ 1,44 │ 106 │ 10,9 │ 5 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 70 │ 4 │ 1,88 │ 1,22 │ 97 │ 10,3 │ 4,7 │
├────────────────┼────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ │ 5 │ 1,88 │ 1,62 │ 117 │ 12,5 │ 5,7 │
└────────────────┴────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
Norme pentru oi în alăptare (întreţinere + producţie)
┌─────────────┬───────────┬─────────┬──────────┬────────┬──────┐
│ Greutate │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │(g/zi)│
│ (kg) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 40 │ 2,7 │ 1,54 │ 147 │ 9,9 │ 4,9 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 50 │ 2,9 │ 1,64 │ 154 │ 10,4 │ 5,4 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 60 │ 3,1 │ 1,7 │ 160 │ 10,9 │ 5,9 │
├─────────────┼───────────┼─────────┼──────────┼────────┼──────┤
│ 70 │ 3,3 │ 1,79 │ 166 │ 11,4 │ 6,4 │
└─────────────┴───────────┴─────────┴──────────┴────────┴──────┘
*) la păşune, norma de energie se majorează cu 15%.
Norme pentru 1 kg lapte de oaie
┌────────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│ luni după │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ intarcare │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
├────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 1-2 luni │ 0,68 │ 82 │ 6,4 │ 2,5 │
├────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 3-4 luni │ 0,79 │ 93 │ 6,4 │ 2,5 │
└────────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Norme pentru tineretul ovin mascul
┌───────────┬────────────┬─────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNC │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 20 │ 150 │ 1,2 │ 0,85 │ 80 │ 4,6 │ 1,9 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 250 │ 1,2 │ 1,12 │ 110 │ 6,8 │ 2,7 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 30 │ 150 │ 1,4 │ 1,12 │ 85 │ 5,8 │ 2,4 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 250 │ 1,4 │ 1,42 │ 114 │ 8,5 │ 3,2 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 40 │ 150 │ 1,55 │ 1,33 │ 91 │ 7,5 │ 3,1 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 250 │ 1,55 │ 1,76 │ 119 │ 10,5 │ 3,9 │
└───────────┴────────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘
*) la păşune, norma de energie se majorează cu 15%.
Norme pentru tineretul ovin femel
┌───────────┬────────────┬─────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐
│ Greutate │ Spor mediu │ SU │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ corporală │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ (kg) │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 20 │ 100 │ 1,2 │ 0,64 │ 62 │ 3,5 │ 1,5 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 1,2 │ 0,88 │ 88 │ 5,7 │ 2,3 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 30 │ 100 │ 1,4 │ 0,9 │ 67 │ 4,5 │ 2 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 1,4 │ 1,25 │ 91 │ 7,1 │ 2,8 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 40 │ 100 │ 1,55 │ 1,02 │ 71 │ 6 │ 2,7 │
├───────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 1,55 │ 1,42 │ 95 │ 9 │ 3,5 │
└───────────┴────────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘
*) la păşune, norma de energie se majorează cu 15%.
Norme pentru berbeci adulţi
┌────────────────┬────────────────────┬───────────┬───────┬──────┬──────┬──────┐
│ Număr de monte │ Greutate corporală │ SU maxima │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ │ (kg) │ (kg/zi) │ (/zi) │(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 0 │ 80 │ 2,41 │ 2,66 │ 166 │ 8 │ 7 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 0 │ 90 │ 2,51 │ 2,77 │ 173 │ 9 │ 8 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 0 │ 100 │ 2,61 │ 2,88 │ 180 │ 10 │ 8 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7 │ 80 │ 2,65 │ 2,9 │ 172 │ 10 │ 9 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7 │ 90 │ 2,75 │ 3 │ 178 │ 11 │ 10 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 7 │ 100 │ 2,85 │ 3,12 │ 185 │ 13 │ 10 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 14 │ 80 │ 2,7 │ 3,1 │ 178 │ 12 │ 10 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 14 │ 90 │ 2,87 │ 3,22 │ 182 │ 14 │ 11 │
├────────────────┼────────────────────┼───────────┼───────┼──────┼──────┼──────┤
│ 14 │ 100 │ 3 │ 3,36 │ 190 │ 16 │ 12 │
└────────────────┴────────────────────┴───────────┴───────┴──────┴──────┴──────┘
NORME PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE CAPRINE
Norme pentru caprine (întreţinere + gestaţie)*)
┌──────────────────┬──────────────────┬─────────┬──────┬──────┬──────┬──────┐
│Greutate corporală│Starea fiziologica│SU maxima│ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ (kg) │ │ (kg/zi) │(/zi) │(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 40 │Primele 3 luni │ 1,66 │ 0,84 │ 38 │ 3 │ 2 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 4 │ 1,66 │ 1,18 │ 58 │ 5 │ 2,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 5 │ 1,66 │ 1,53 │ 80 │ 7 │ 3 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 50 │Primele 3 luni │ 1,9 │ 0,99 │ 45 │ 3,5 │ 2,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 4 │ 1,9 │ 1,35 │ 67 │ 6 │ 3,1 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 5 │ 1,9 │ 1,73 │ 90 │ 8,5 │ 3,7 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 60 │Primele 3 luni │ 2,1 │ 1,14 │ 52 │ 4 │ 3 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 4 │ 2,1 │ 1,53 │ 75 │ 7 │ 3,8 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 5 │ 2,1 │ 1,93 │ 100 │ 10 │ 4,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ 70 │Primele 3 luni │ 2,2 │ 1,29 │ 59 │ 4,5 │ 3,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 4 │ 2,2 │ 1,68 │ 82 │ 8 │ 4,4 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼──────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Luna 5 │ 2,2 │ 2,08 │ 107 │ 11,5 │ 5,3 │
└──────────────────┴──────────────────┴─────────┴──────┴──────┴──────┴──────┘
*) calculate pentru 2 iezi; la păşune, norma de energie se majorează cu 5%.
Norme pentru capre în prima luna de lactaţie (întreţinere + producţie)*)
┌──────────────────┬──────────────────┬─────────┬─────┬──────┬──────┬──────┐
│Greutate corporală│Producţia de lapte│SU maxima│ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ (kg) │ (l/zi) │ (kg/zi) │(/zi)│(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 40 │ 1 │ 3,1 │ 1,3 │ 93 │ 7,5 │ 4 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 2 │ 3,1 │1,65 │ 133 │ 11,5 │ 6 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 3 │ 3,1 │2,05 │ 174 │ 15 │ 7 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 4 │ 3,1 │2,45 │ 214 │ 18 │ 8 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 5 │ 3,1 │2,94 │ 254 │ 20,5 │ 9 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 60 │ 1 │ 3,4 │1,64 │ 106 │ 8,5 │ 5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 2 │ 3,4 │1,96 │ 147 │ 12,5 │ 6,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 3 │ 3,4 │2,36 │ 187 │ 16 │ 8 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 4 │ 3,4 │2,76 │ 233 │ 19 │ 9 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 5 │ 3,4 │3,23 │ 273 │ 21,5 │ 10 │
└──────────────────┴──────────────────┴─────────┴─────┴──────┴──────┴──────┘
*) la păşune, norma de energie se majorează cu 5%.
Norme pentru capre, după prima luna de lactaţie
(întreţinere + producţie)*)
┌──────────────────┬──────────────────┬─────────┬─────┬──────┬──────┬──────┐
│Greutate corporală│Producţia de lapte│SU maxima│ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ (kg) │ (l/zi) │ (kg/zi) │(/zi)│(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 40 │ 1 │ 3,2 │1,34 │ 93 │ 7,5 │ 4 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 2 │ 3,2 │1,81 │ 133 │ 11,5 │ 6 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 3 │ 3,2 │ 2,3 │ 174 │ 15 │ 7 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 4 │ 3,2 │2,79 │ 214 │ 18 │ 8 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 5 │ 3,2 │3,28 │ 254 │ 20,5 │ 9 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 60 │ 1 │ 3,7 │1,55 │ 106 │ 8,5 │ 5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 2 │ 3,7 │2,13 │ 147 │ 12,5 │ 6,5 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 3 │ 3,7 │2,62 │ 187 │ 16 │ 8 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 4 │ 3,7 │ 3,1 │ 233 │ 19 │ 9 │
├──────────────────┼──────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 5 │ 3,7 │3,59 │ 273 │ 21,5 │ 10 │
└──────────────────┴──────────────────┴─────────┴─────┴──────┴──────┴──────┘
*) la păşune, norma de energie se majorează cu 5%
Norme pentru tineretul femel caprin
┌──────────┬──────────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│ Vârsta │ SU maxima │ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ (luni) │ (kg/zi) │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 1 │ │ 0,52 │ 49 │ 3,4 │ 1,6 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 2 │ 0,8 │ 0,65 │ 65 │ 3,5 │ 1,6 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 3 │ 0,9 │ 0,73 │ 66 │ 3,6 │ 1,7 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 4 │ 1,1 │ 0,77 │ 56 │ 3,6 │ 1,7 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 5 │ 1,15 │ 0,77 │ 57 │ 3,7 │ 1,8 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 6 │ 1,2 │ 0,82 │ 55 │ 3,7 │ 1,8 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 7 │ 1,4 │ 0,83 │ 54 │ 3,8 │ 1,8 │
├──────────┼──────────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ 8 │ 1,4 │ 0,86 │ 53 │ 3,8 │ 1,8 │
└──────────┴──────────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Norme pentru tapi
┌──────────────────┬─────────────────┬─────────┬─────┬──────┬──────┬──────┐
│Greutate corporală│Stare fiziologica│SU maxima│ UNL │ PDI │ Ca │ P │
│ (kg) │ │ (kg/zi) │(/zi)│(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 60 │Întreţinere │ 1,33 │1,01 │ 50 │ 4 │ 3 │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Monta │ 1,33 │1,16 │ 53 │ 4,6 │ 3,4 │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 80 │Întreţinere │ 1,6 │1,28 │ 62 │ 5 │ 4 │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Monta │ 1,6 │1,47 │ 72 │ 5,8 │ 4,6 │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ 100 │Întreţinere │ 1,87 │1,54 │ 73 │ 6 │ 5 │
├──────────────────┼─────────────────┼─────────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│ │Monta │ 1,87 │1,77 │ 84 │ 6,9 │ 5,7 │
└──────────────────┴─────────────────┴─────────┴─────┴──────┴──────┴──────┘
NORME PENTRU PRINCIPALELE CATEGORII DE CABALINE
Norme pentru tineretul cabalin (rase uşoare)
┌────────┬────────────┬─────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐
│ Vârsta │ Spor mediu │ SU │ UNc │ PBDc │ Ca │ P │
│ (luni) │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 2-6 │ 600 │ 4 │ 4,2 │ 530 │ 14 │ 10 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 800 │ 4 │ 4,62 │ 618 │ 16 │ 11 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 1000 │ 4 │ 5,08 │ 705 │ 18 │ 13 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 7-12 │ 400 │ 5,7 │ 5,31 │ 455 │ 21 │ 15 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 600 │ 5,7 │ 5,83 │ 537,5 │ 23 │ 16 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 800 │ 5,7 │ 6,39 │ 620,5 │ 25 │ 18 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 13-18 │ 200 │ 7 │ 5,84 │ 397 │ 28 │ 20 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 400 │ 7 │ 6,31 │ 475 │ 30 │ 21 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 600 │ 7 │ 6,81 │ 555 │ 32 │ 22 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 19-24 │ 100 │ 7,9 │ 6,66 │ 375 │ 33 │ 23 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 7,9 │ 6,89 │ 413 │ 34 │ 23 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 300 │ 7,9 │ 7,12 │ 450 │ 35 │ 24 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 25-36 │ 100 │ 8,5 │ 6,89 │ 405 │ 37 │ 26 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 8,5 │ 7,12 │ 441 │ 38 │ 26 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 300 │ 8,5 │ 7,35 │ 477 │ 39 │ 27 │
└────────┴────────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘
Norme pentru tineretul cabalin (rase grele)
┌────────┬────────────┬─────────┬───────┬────────┬────────┬────────┐
│ Vârsta │ Spor mediu │ SU │ UNc │ PBDc │ Ca │ P │
│ (luni) │ zilnic │ maxima │ (/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ │ (g/zi) │ (kg/zi) │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 2-6 │ 600 │ 4,2 │ 4,31 │ 597 │ 16 │ 12 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 800 │ 4,2 │ 4,75 │ 685 │ 18 │ 13 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 1000 │ 4,2 │ 5,26 │ 772 │ 20 │ 15 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 7-12 │ 400 │ 5,9 │ 5,515 │ 531 │ 23 │ 17 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 600 │ 5,9 │ 6,05 │ 613,5 │ 25 │ 18 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 800 │ 5,9 │ 6,63 │ 696,5 │ 27 │ 20 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 13-18 │ 200 │ 7,3 │ 6,15 │ 478 │ 30 │ 22 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 400 │ 7,3 │ 6,68 │ 557 │ 32 │ 23 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 600 │ 7,3 │ 7,24 │ 637 │ 34 │ 24 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 19-24 │ 100 │ 8,2 │ 6,68 │ 464 │ 35 │ 25 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 8,2 │ 6,89 │ 501 │ 36 │ 25 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 300 │ 8,2 │ 7,17 │ 539 │ 37 │ 26 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ 25-36 │ 100 │ 8,7 │ 7,26 │ 501 │ 39 │ 28 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 200 │ 8,7 │ 7,51 │ 538 │ 40 │ 28 │
├────────┼────────────┼─────────┼───────┼────────┼────────┼────────┤
│ │ 300 │ 8,7 │ 7,76 │ 575 │ 41 │ 29 │
└────────┴────────────┴─────────┴───────┴────────┴────────┴────────┘
Norme pentru cai de munca şi de sport
┌───────────────────────────────────────────┬───────┬─────┬──────┬──────┬──────┐
│ │ SU │ UNc │ PBDc │ Ca │ P │
│ Specificare │maxima │(/zi)│(g/zi)│(g/zi)│(g/zi)│
│ │(kg/zi)│ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│500 kg │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Întreţinere │ 6 │ 4,8 │ 318 │ 25 │ 15 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu uşor │ 7,5 │6,17 │ 400 │ 25 │ 15 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu mijlociu │ 8,5 │6,85 │ 440 │ 26 │ 15 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu greu │ 9,5 │7,54 │ 480 │ 28 │ 16 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│600 kg │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Întreţinere │ 6,6 │5,48 │ 363 │ 30 │ 18 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu uşor │ 8,4 │7,02 │ 455 │ 31 │ 18 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu mijlociu │ 9,6 │7,79 │ 500 │ 32 │ 18 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu greu │ 10,8 │8,56 │ 545 │ 34 │ 19 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│700 kg │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Întreţinere │ 7,7 │6,16 │ 408 │ 35 │ 21 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu uşor │ 9,1 │7,87 │ 510 │ 36 │ 21 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu mijlociu │ 11,2 │8,77 │ 563 │ 37 │ 21 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu greu │ 12,6 │9,67 │ 615 │ 40 │ 22 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│800 kg │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Întreţinere │ 8 │6,79 │ 450 │ 40 │ 24 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu uşor │ 10,4 │8,76 │ 565 │ 41 │ 24 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu mijlociu │ 12 │ 9,7 │ 620 │ 42 │ 24 │
├───────────────────────────────────────────┼───────┼─────┼──────┼──────┼──────┤
│Travaliu greu │ 13,6 │10,64│ 675 │ 46 │ 25 │
└───────────────────────────────────────────┴───────┴─────┴──────┴──────┴──────┘
Norme pentru iepe gestante (ultimele 4 luni)
┌──────────────────┬───────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│ Specificare │ Greutate vie │ 500 │ 600 │ 700 │ 800 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Luna a VIII-a │SU max. (kg/zi)│ 7,2 │ 8 │ 8,6 │ 9 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 5,33 │ 6,09 │ 6,84 │ 7,55 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 410 │ 470 │ 530 │ 580 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 35 │ 42 │ 49 │ 56 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 24 │ 28 │ 32 │ 37 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Lunile IX şi X │SU max. (kg/zi)│ 7 │ 7,8 │ 8,4 │ 8,8 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 5,69 │ 6,46 │ 7,22 │ 7,99 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 470 │ 530 │ 600 │ 660 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 38 │ 45 │ 52 │ 59 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 26 │ 30 │ 34 │ 39 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Luna a XI-a │SU max. (kg/zi)│ 6,8 │ 7,6 │ 8,2 │ 8,6 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 5,98 │ 6,85 │ 7,67 │ 8,46 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 520 │ 590 │ 670 │ 740 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 42 │ 49 │ 56 │ 63 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 29 │ 33 │ 37 │ 42 │
└──────────────────┴───────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
Norme pentru iepe în lactaţie
┌──────────────────┬───────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┐
│ Specificare │ Greutate vie │ 500 │ 600 │ 700 │ 800 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Luna I-a │SU max. (kg/zi)│ 10 │ 11,5 │ 13 │ 14,1 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 9,47 │ 10,82 │ 12,16 │ 13,42 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 1060 │ 1210 │ 1360 │ 1500 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 50 │ 58 │ 66 │ 75 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 38 │ 44 │ 50 │ 57 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Luna a III-a │SU max. (kg/zi)│ 11 │ 12,6 │ 14 │ 15,2 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 10,05 │ 11,49 │ 12,9 │ 14,23 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 1110 │ 1270 │ 1430 │ 1570 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 53 │ 61 │ 69 │ 78 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 40 │ 46 │ 52 │ 59 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│Luna a V-a │SU max. (kg/zi)│ 11,5 │ 13 │ 14,5 │ 15,6 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │UNc (/zi) │ 8,44 │ 9,64 │ 10,83 │ 11,95 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │PBDc (g/zi) │ 830 │ 940 │ 1060 │ 1170 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │Ca (g/zi) │ 47 │ 55 │ 64 │ 73 │
├──────────────────┼───────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
│ │P (g/zi) │ 32 │ 37 │ 42 │ 48 │
└──────────────────┴───────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘
NORME PENTRU NUTRII (PE ANIMAL/ZI)
┌─────────────────┬──────┬──────┬──────┬───┬────┬────┬────┬──────┬──────┬──────┐
│ Categoria │Vârsta│Greut.│ EN │PB │ Ca │ P │NaCl│Vit. A│Vit. D│Vit. E│
│ │(luni)│corp. │(Kcal)│(g)│(g) │(g) │(g) │ (UI) │ (UI) │ (mg) │
│ │ │ (Kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Femele în │ 6-9 │ 4 │ 440 │28 │1,2 │0,9 │1,0 │ 1600 │ 320 │ 32 │
│pregătire ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│monta │12-48 │ 6 │ 550 │48 │1,5 │1,0 │1,1 │ 1600 │ 320 │ 32 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Nutrii în │ 8-11 │ 4-5 │ 500 │33 │1,4 │1,0 │0,9 │ 1750 │ 350 │ 35 │
│gestaţie ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│perioada I │16-48 │ 6-7 │ 598 │39 │1,7 │1,2 │1,1 │ 1750 │ 350 │ 35 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Nutrii în │11-12 │ 5-6 │ 598 │43 │2,0 │1,3 │1,1 │ 3000 │ 600 │ 60 │
│gestaţie ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│perioada II │18-48 │ 6-7 │ 579 │43 │2,0 │1,3 │1,2 │ 3000 │ 600 │ 60 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Nutrii în │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│alăptare │12-14 │ 5-6 │ 550 │38 │1,6 │1,1 │0,9 │ 2000 │ 400 │ 40 │
│primipare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Nutrii în │20-48 │ 6-7 │ 598 │34 │1,7 │1,2 │1,0 │ 2000 │ 400 │ 40 │
│alăptare adulte │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────┴──────┴──────┴──────┴───┴────┴────┴────┴──────┴──────┴──────┤
│Supliment pentru pui: │
├─────────────────┬──────┬──────┬──────┬───┬────┬────┬────┬──────┬──────┬──────┤
│decada 1 │ - │ 0,3 │ 55 │ 4 │0,3 │0,2 │0,10│ 300 │ 60 │ 6 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│decada 2 │ - │ 0,5 │ 100 │ 8 │0,3 │0,2 │0,15│ 500 │ 100 │ 10 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│decada 3 │ - │ 0,7 │ 130 │ 9 │0,4 │0,3 │0,20│ 650 │ 130 │ 13 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│decada 4 │ - │ 0,9 │ 160 │11 │0,5 │0,35│0,25│ 750 │ 150 │ 15 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│decada 5 │ - │ 1,1 │ 179 │12 │0,6 │0,4 │0,30│ 850 │ 170 │ 17 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│decada 6 │ - │ 1,3 │ - │ - │0,7 │0,45│0,35│ 950 │ 190 │ 19 │
├─────────────────┼──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 2-3 │ 1,8 │ 230 │15 │0,75│0,5 │0,40│ 1000 │ 200 │ 20 │
│ ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 3-4 │ 2,0 │ 275 │18 │0,90│0,6 │0,50│ 1100 │ 220 │ 22 │
│ ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│Tineret intarcat │ 4-5 │ 2,6 │ 330 │21 │1,00│1,65│ - │ 1200 │ 240 │ 24 │
│ ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 5-6 │ 3,2 │ 390 │24 │1,00│0,75│ - │ 1400 │ 380 │ 28 │
│ ├──────┼──────┼──────┼───┼────┼────┼────┼──────┼──────┼──────┤
│ │ 6-8 │ 4,0 │ 550 │34 │1,7 │1,2 │ - │ 2000 │ 400 │ 40 │
└─────────────────┴──────┴──────┴──────┴───┴────┴────┴────┴──────┴──────┴──────┘
NORME PENTRU NURCI ŞI VULPI
┌───────────────────┬─────────┬──────────────┬──────────────────┬───────────────────┬─────────────┐
│ │Greutate │ Energie │ Grăsimi │ Glucide │ Proteine │
│ │corporală│metabolizabila│ digestibile │ digestibile │ digestibile │
│ Perioada │ │ (KJ/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │ (g/zi) │
│ ├────┬────┼──────┬───────┼─────────┬────────┼─────────┬─────────┼──────┬──────┤
│ │ M │ F │ M │ F │ M │ F │ M │ F │ M │ F │
├───────────────────┴────┴────┴──────┴───────┴─────────┴────────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┤
│ NURCI ADULTE │
├───────────────────┬────┬────┬──────┬───────┬─────────┬────────┬─────────┬─────────┬──────┬──────┤
│dec. - fătare │1800│1000│ 1170 │ 880 │7,8-12,5 │5,9-9,4 │10,3-20,6│7,8-15,5 │ 24,5 │ 18,5 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│fătare - 15 iulie │1500│900 │ 1090 │ 840 │10,2-14,5│9,4-11,2│ 4,9-9,9 │ 7,9-9,9 │ 22,5 │ 17,5 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15 iulie - 15 sept.│1500│850 │ 1050 │ 820 │8,4-12,6 │6,6-9,9 │7,2-14,5 │7,2-14,8 │ 19,5 │ 15,5 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│15 sept. - dec. │1850│1100│ 1300 │ 950 │10,4-15,6│7,6-11,7│11,2-16,8│11,2-16,8│ 24,0 │ 17,0 │
├───────────────────┴────┴────┴──────┴───────┴─────────┴────────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┤
│ NURCI TINERET │
├───────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1 - 15 iunie │ 290*) │
├───────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│15 - 30 iunie │ 670*) │
├───────────────────┼────┬────┬──────┬───────┬─────────┬────────┬─────────┬─────────┬──────┬──────┤
│1 - 15 iulie │550 │450 │ 1000 │ 750 │ 4,0-6,4 │3,0-4,8 │11,8-20,5│8,8-15,5 │ 20,0 │ 14,5 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16 - 31 iulie │710 │540 │ 1700 │ 960 │ 5,3-8,4 │3,9-6,2 │15,3-26,8│11,3-19,8│ 24,5 │ 18,2 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│1 - 15 august │950 │650 │ 1510 │ 1090 │ 6,1-9,7 │4,4-7,0 │17,8-31,1│12,8-22,5│ 28,7 │ 20,7 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│16 - 31 august │1100│730 │ 1550 │ 1130 │6,7-10,7 │4,7-7,5 │27,4-36,5│20,0-26,6│ 26,3 │ 20,3 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│septembrie │1400│850 │ 1590 │ 1170 │7,0-11,9 │5,2-8,3 │31,2-37,4│20,6-27,5│ 25,4 │ 18,7 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│octombrie │1710│940 │ 1590 │ 1170 │7,1-11,4 │5,2-8,3 │31,2-37,4│20,6-27,5│ 24,9 │ 17,9 │
├───────────────────┼────┼────┼──────┼───────┼─────────┼────────┼─────────┼─────────┼──────┼──────┤
│noiembrie │1760│1030│ 1380 │ 960 │6,5-10,4 │6,2-10,0│24,3-32,5│16,9-22,6│ 21,0 │ 14,6 │
├───────────────────┴────┴────┴──────┴───────┴─────────┴────────┴─────────┴─────────┴──────┴──────┤
│ *) Se suplimentează femelele în lactaţie cu 40-80 KJ EM/pui/zi în primele doua săptămâni şi cu │
│130-210 KJ EM/pui/zi în săptămânile 3 şi 4 │
└─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ NORME PENTRU VULPI │
│ │
│ VULPI ADULTE │
├──────────┬───┬───┬────┬────┬───────────┬───────────┬───────────┬───────────┬────┬────┤
│Decembrie │6,7│5,5│2340│2050│ 9,6 - 14,4│ 8,4 - 12,6│31,3 - 55,1│36,2 - 48,2│55,0│44,9│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Ianuarie │6,7│5,5│2180│1970│ 9,0 - 13,4│ 8,1 - 12,1│38,5 - 51,3│34,8 - 46,4│52,0│43,4│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Februarie │6,5│5,4│1930│1800│ 7,2 - 10,8│ 6,6 - 9,9│34,0 - 45,5│31,8 - 32,4│45,0│43,2│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Martie │6,0│5,2│1800│1670│ 6,4 - 9,6│ 5,9 - 8,8│32,0 - 42,5│29,5 - 39,3│44,5│37,8│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Aprilie │5,7│5,0│1880│1760│ 7,0 - 10,5│ 6,2 - 9,4│33,0 - 44,5│31,1 - 41,4│50,0│40,6│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Mai │5,5│4,8│2130│1970│12,6 - 18,9│10,9 - 15,8│25,0 - 31,3│23,2 - 29,0│51,5│50,0│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Iunie │5,4│4,6│2300│2130│14,1 - 21,1│11,3 - 17,0│27,0 - 33,8│25,1 - 31,3│54,0│53,8│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Iulie │5,5│4,6│2390│2180│12,3 - 19,7│10,3 - 16,5│42,2 - 56,2│38,5 - 51,3│57,5│44,3│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│August │5,6│4,7│2510│2160│10,3 - 15,5│ 8,8 - 13,2│44,3 - 59,1│40,0 - 53,2│60,0│50,8│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Septembrie│5,8│4,8│2680│2300│11,0 - 16,5│ 9,2 - 13,9│47,3 - 63,1│40,1 - 54,1│63,5│51,0│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Octombrie │6,2│5,1│2760│2430│11,4 - 17,0│10,0 - 15,0│48,7 - 65,0│43,6 - 57,2│65,0│53,0│
├──────────┼───┼───┼────┼────┼───────────┼───────────┼───────────┼───────────┼────┼────┤
│Noiembrie │6,5│5,4│2640│2340│10,9 - 16,3│ 9,6 - 14,4│46,6 - 6,1 │41,3 - 55,0│64,0│53,0│
├──────────┴───┴───┴────┴────┴───────────┴───────────┴───────────┴───────────┴────┴────┤
│ VULPI TINERET │
├──────────┬───────┬─────────┬───────────────────────┬───────────────────────┬─────────┤
│ 2-3 luni │ 1,80 │ 1880 │ 9,0 - 13,5 │ 22,1 - 27,7 │ 3,6 │
├──────────┼───────┼─────────┼───────────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ 3-4 luni │ 3,00 │ 2470 │ 10,8 - 17,2 │ 29,1 - 50,1 │ 42,0 │
├──────────┼───────┼─────────┼───────────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ 4-5 luni │ 4,10 │ 2630 │ 11,4 - 18,2 │ 30,9 - 54,2 │ 40,5 │
├──────────┼───────┼─────────┼───────────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ 5-6 luni │ 5,00 │ 2760 │ 12,0 - 19,2 │ 48,7 - 64,9 │ 42,0 │
├──────────┼───────┼─────────┼───────────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ 6-7 luni │ 5,75 │ 2340 │ 10,2 - 16,3 │ 41,3 - 55,1 │ 36,5 │
├──────────┼───────┼─────────┼───────────────────────┼───────────────────────┼─────────┤
│ 7-8 luni │ 6,00 │ 2050 │ 8,9 - 14,3 │ 36,2 - 48,2 │ 32,0 │
└──────────┴───────┴─────────┴───────────────────────┴───────────────────────┴─────────┘
NORME PENTRU IEPURI
┌────────────────────┬───────┬────────────┬───────────┬──────────┬─────────────┐
│Raportat la hrana cu│ UM │ Tineret în │ Femele în │ Femele │ Adulţi la │
│89% substanţa uscată│ │ creştere │ alăptare │ gestante │ întreţinere │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Energie digestibila │kcal/kg│ 2500 │ 2600 │ 2500 │ 2200 │
│Lipide │ % │ 3 │ 3 │ 3 │ 3 │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Celuloza bruta │ % │ 14 │ 12 │ 14 │ 15 │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Proteina bruta │ % │ 16 │ 18 │ 16 │ 13 │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Aminoacizi │ │ │ │ │ │
│Lizina │ % │ 0,65 │ 0,75 │ - │ - │
│Metionina + cistina │ % │ 0,60 │ 0,60 │ - │ - │
│Triptofan │ % │ 0,13 │ 0,22 │ - │ - │
│Treonina │ % │ 0,55 │ 0,70 │ - │ - │
│Leucina │ % │ 1,05 │ 1,25 │ - │ - │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Minerale │ │ │ │ │ │
│Calciu │ % │ 0,40 │ 1,10 │ 0,80 │ 0,40 │
│Fosfor │ % │ 0,30 │ 0,80 │ 0,50 │ 0,30 │
│Sodiu │ % │ 0,30 │ 0,30 │ 0,30 │ - │
│Potasiu │ % │ 0,60 │ 0,90 │ 0,90 │ - │
│Clor │ % │ 0,30 │ 0,30 │ 0,30 │ - │
│Magneziu │ % │ 0,03 │ 0,04 │ 0,04 │ - │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Fier │ ppm │ 50 │ 100 │ 50 │ 50 │
│Cupru │ ppm │ 5 │ 5 │ - │ - │
│Zinc │ ppm │ 50 │ 70 │ 70 │ - │
│Mangan │ ppm │ 8,5 │ 2,5 │ 2,5 │ 2,5 │
│Cobalt │ ppm │ 0,1 │ 0,1 │ - │ - │
│Iod │ ppm │ 0,2 │ 0,2 │ 0,2 │ 0,2 │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Vitamine │ │ │ │ │ │
│Vitamina A │ UI/kg │ 6000 │ 12000 │ 12000 │ 6000 │
│Vitamina D │ UI/kg │ 900 │ 900 │ 900 │ 900 │
│Vitamina E │ ppm │ 50 │ 50 │ 50 │ 50 │
│Vitamina K │ ppm │ 0 │ 2 │ 2 │ 0 │
├────────────────────┼───────┼────────────┼───────────┼──────────┼─────────────┤
│Vitamina B1 │ ppm │ 2 │ - │ 0 │ 0 │
│Vitamina B2 │ ppm │ 6 │ - │ 0 │ 0 │
│Vitamina B6 │ ppm │ 2 │ - │ 0 │ 0 │
│Vitamina B12 │ ppm │ 0,01 │ 0 │ 0 │ 0 │
│Acid pantotenic │ ppm │ 20 │ - │ 0 │ 0 │
│Niacina │ ppm │ 50 │ - │ - │ - │
│Biotina │ ppm │ 0,2 │ - │ - │ - │
│Acid folic │ ppm │ 5 │ - │ 0 │ 0 │
└────────────────────┴───────┴────────────┴───────────┴──────────┴─────────────┘
NECESARUL DE PROTEINA
(procent din total raţie/greutate, pentru o creştere rapida)
pentru diferite specii de peşti
┌────────────────┬─────────────────┬───────────────────┬───────────────────────┐
│ SPECIA │ ALEVINI - PUIET │ PUIET - SUBADULTI │ ADULŢI ŞI REPRODUCŢIE │
│ │ (%) │ (%) │ (%) │
├────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────────────┤
│ PnSTRnV │ 50 │ 35 - 40 │ 32 - 34 │
├────────────────┼─────────────────┼───────────────────┼───────────────────────┤
│ Crap comun │ 43 - 47 │ 37 - 42 │ 28 - 32 │
└────────────────┴─────────────────┴───────────────────┴───────────────────────┘
Necesarul de energie pentru peşti este în funcţie de: specie, mărime, vârsta, sex, stagiu de reproducţie, temperatura apei, calitatea apei, expunerea la lumina, activitate. Pestii folosesc ca sursa de energie proteina şi grăsimile preferenţial comparativ cu animalele cu sânge cald care utilizează glucidele. ANEXA 13 la norme
Valoarea nutritiva medie a principatelor nutreţuri
folosite în hrana rumegatoarelor
(pe kg substanţa uscată)
┌─────────────────────────────────────────────────┬───┬────┬────┬───┬────┬────┬────┬────┐
│ Nutreţuri │SU │UNL │UNC │PBD│PDIN│PDIE│ Ca │ P │
│ │(g)│ │ │(g)│(g) │(g) │(g) │(g) │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Nutreţuri verzi │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, început de inspicare │188│1,03│1,02│101│ 87 │ 80 │4,3 │3,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, sfârşit de inspicare │263│0,93│0,89│95 │ 81 │ 81 │ 3 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, inflorire │280│0,89│0,85│84 │ 59 │ 73 │3,2 │2,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, imbobocire │180│0,93│0,88│149│133 │ 90 │ 20 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, început de inflorire │212│0,82│0,75│142│126 │108 │20,3│2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, sfârşit de inflorire │234│0,76│0,68│131│101 │ 94 │15,8│2,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Orz, început de inspicare │175│1,04│1,03│86 │ 85 │ 83 │5,1 │ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Orz, inflorire │220│0,88│0,84│64 │ 57 │ 72 │4,1 │3,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Ovaz, început de inspicare │170│1,1 │1,11│80 │ 64 │ 79 │4,7 │3,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Ovaz, inflorire │205│0,91│0,86│60 │ 55 │ 73 │3,9 │2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, început de inspicare │188│1,07│1,07│96 │ 86 │ 83 │ 8 │3,7 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, sfârşit de inspicare │221│0,98│0,89│82 │ 72 │ 78 │ 5 │2,7 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, inflorire │290│0,88│0,76│75 │ 59 │ 77 │5,2 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate buna, înainte de inspicare │158│1,15│1,17│96 │109 │ 88 │7,6 │4,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate buna, început de inspicare │167│1,06│1,05│85 │ 80 │ 80 │ 6 │3,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate buna, inflorire │200│0,83│0,77│71 │ 62 │ 79 │6,5 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate medie, înainte de inspicare │158│1,03│1,02│96 │102 │ 83 │7,6 │4,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate medie, început de inspicare │167│0,97│0,94│85 │ 81 │ 77 │6,6 │3,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate medie, inflorire │200│0,77│0,69│71 │ 62 │ 76 │ 6 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb, inflorire │175│0,98│0,96│65 │ 62 │ 74 │5,1 │2,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb, boabe în lapte │200│0,98│0,96│56 │ 50 │ 71 │4,0 │2,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb, boabe în lapte ceara │250│1,02│1,0 │41 │ 49 │ 73 │4,8 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, început de inspicare │185│1,05│1,05│88 │ 83 │ 81 │5,9 │3,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, sfârşit de inspicare │202│0,97│0,94│80 │ 74 │ 76 │5,9 │3,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, inflorire │250│0,84│0,78│73 │ 56 │ 77 │5,6 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, început de inspicare │178│1,05│1,03│88 │ 90 │ 83 │5,7 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, sfârşit de inspicare │210│0,98│0,95│82 │ 77 │ 79 │5,7 │3,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, inflorire │251│0,85│0,8 │72 │ 54 │ 70 │4,8 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Secara, început de inspicara │190│1,04│1,03│76 │ 85 │ 80 │4,7 │3,7 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Secara, inflorire │222│0,9 │0,9 │65 │ 67 │ 75 │3,6 │3,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, început de inspicare │200│1,01│0,98│64 │ 70 │ 76 │4,5 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, sfârşit de inspicare │260│0,93│0,89│62 │ 66 │ 77 │ 5 │3,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, inflorire │265│0,80│0,72│58 │ 57 │ 66 │3,8 │1,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi alb, imbobocire │130│1,13│1,14│154│161 │ 95 │22,3│3,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi alb, început de inflorire │185│0,97│0,94│149│134 │ 91 │16,2│3,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi alb, sfârşit de inflorire │205│0,76│0,68│133│118 │109 │14,6│0,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, imbobocire │151│1,0 │0,97│139│122 │ 89 │16,6│2,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, început de inflorire │183│0,95│0,91│133│115 │ 87 │ 18 │3,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, sfârşit de inflorire │225│0,85│0,79│124│ 90 │ 93 │15,1│2,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┴───┴────┴────┴───┴────┴────┴────┴────┤
│Nutreţuri insilozate (fără conservanţi, palire moderata) │
├─────────────────────────────────────────────────┬───┬────┬────┬───┬────┬────┬────┬────┤
│Golomat, început de inspicare │300│0,98│0,95│87 │ 79 │ 63 │4,6 │ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, sfârşit de inspicare │300│0,89│0,84│74 │ 53 │ 56 │4,3 │2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Lucerna, început de inflorire │350│0,9 │0,84│121│106 │ 59 │16,9│3,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, în plină inflorire │350│0,82│0,74│112│ 96 │ 55 │19,7│2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Orz, boabe în lapte │300│0,82│0,75│61 │ 73 │ 51 │2,6 │1,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Ovaz, boabe în lapte │300│0,76│0,67│58 │ 52 │ 52 │3,2 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, început de inspicare │300│1,03│1,01│84 │ 79 │ 66 │6,6 │4,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, sfârşit de inspicare │300│0,91│0,86│71 │ 53 │ 56 │ 6 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb, boabe în lapte ceara │350│1,04│1,02│40 │ 47 │ 57 │3,7 │2,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, început de inspicare │300│1,07│1,06│86 │ 80 │ 67 │6,9 │4,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, sfârşit de inspicare │300│0,92│0,88│74 │ 75 │ 61 │6,3 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, început de inspicare │300│1,09│1,1 │77 │ 76 │ 65 │6,9 │ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, sfârşit de inspicare │300│0,93│0,9 │74 │ 74 │ 59 │6,3 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Secara, sfârşit de inspicare │300│0,89│0,73│62 │ 73 │ 51 │3,6 │3,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, început de inspicare │300│ 1 │0,97│60 │ 70 │ 63 │5,7 │ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, sfârşit de inspicare │300│0,90│0,85│56 │ 62 │ 57 │5,4 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi alb, început de inflorire │350│1,01│0,99│132│121 │ 67 │18,3│ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, început de inflorire │350│0,91│0,87│120│ 89 │ 59 │18,3│2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, în plină inflorire │350│0,84│0,79│114│ 79 │ 55 │17,4│2,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Fanuri │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, început de inspicare │850│0,87│0,82│85 │ 82 │ 82 │3,6 │2,6 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Golomat, sfârşit de inspicare │850│0,79│0,73│78 │ 64 │ 76 │3,8 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, început de inflorire, calitate buna │850│0,76│0,68│106│107 │ 68 │14,9│2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, sfârşit de inflorire, calitate buna │850│0,67│0,58│100│ 91 │ 60 │16,1│2,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, început de inflorire, calitate medie │850│0,67│0,58│105│ 94 │ 61 │13,9│1,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna, sfârşit de inflorire, calitate medie │850│0,65│0,55│98 │ 85 │ 58 │14,1│ 2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, început de inspicare │850│0,94│0,91│72 │ 78 │ 84 │ 6 │3,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paius de livada, sfârşit de inspicare │850│0,84│0,78│64 │ 61 │ 73 │5,3 │3,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate buna, început de inspicare │850│0,8 │0,74│80 │ 62 │ 70 │ 6 │3,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Pajişti calitate medie, început de inspicare │850│0,77│0,7 │74 │ 56 │ 67 │6,5 │2,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, început de inspicare │850│0,93│0,89│75 │ 87 │ 87 │6,4 │3,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras englezesc, sfârşit de inspicare │850│0,86│0,81│69 │ 62 │ 76 │5,4 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, început de inspicare │850│0,91│0,91│63 │ 67 │ 78 │5,3 │2,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Raigras italian, sfârşit de inspicare │850│0,84│0,79│58 │ 59 │ 74 │5,9 │3,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, început de inspicare │850│0,84│0,78│60 │ 65 │ 75 │4,4 │2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Timoftica, sfârşit de inspicare │850│0,76│0,68│55 │ 54 │ 68 │ 4 │1,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi alb, început de inflorire │850│0,89│0,84│117│109 │ 74 │15,1│3,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, început de inflorire, calitate buna │850│0,85│0,79│115│ 90 │ 70 │16,5│2,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, în plină inflorire, calitate buna │850│0,78│0,7 │97 │ 79 │ 64 │15,9│2,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, început de inflorire, calitate medie│850│0,8 │0,73│109│ 70 │ 63 │15,6│2,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Trifoi roşu, în plină inflorire, calitate medie │850│0,71│0,63│92 │ 67 │ 59 │13,9│ 2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Grosiere │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Coceni porumb │755│0,7 │0,62│16 │ 40 │ 57 │8,1 │ 3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paie grâu │875│0,53│0,42│ 8 │ 22 │ 43 │2,4 │1,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paie orz │875│0,58│0,5 │11 │ 23 │ 46 │3,3 │0,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Paie ovaz │875│0,63│0,53│ 8 │ 24 │ 49 │2,7 │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Vreji mazăre │860│0,6 │0,5 │62 │ 60 │ 59 │ 14 │1,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Vreji mazariche │860│0,61│0,5 │65 │ 65 │ 61 │14,3│2,4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Rădăcinoase, tuberculifere şi subproduse ale lor │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Sfecla furajera proaspăta │140│1,3 │1,38│50 │ 34 │ 67 │ 5 │2,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Tăiţei de sfecla, proaspeţi │150│1,18│1,21│60 │ 65 │ 80 │9,1 │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Tăiţei de sfecla, uscati │846│1,24│1,3 │61 │ 66 │ 82 │9,4 │ 1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Borhot de cartofi │150│0,8 │0,73│174│137 │ 63 │ 3 │ 8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Cartofi cruzi │231│1,18│1,2 │48 │ 48 │ 78 │0,7 │2,7 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Concentrate şi subproduse ale lor │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Borhot de grâu │934│0,84│0,74│254│202 │ 62 │1,2 │6,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Borhot de orz │900│1,03│0,99│203│174 │126 │2,2 │ 5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Borhot de porumb │920│1,18│1,16│252│202 │146 │ 1 │4,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Drojdie de bere, deshidratata │917│1,23│1,25│401│350 │234 │1,5 │14,4│
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Grâu │881│1,41│1,49│107│ 83 │ 89 │0,7 │ 4 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lapte de vacă integral │125│1,86│1,98│250│201 │166 │9,6 │7,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Lupin alb dulce │885│1,47│1,52│406│222 │105 │2,3 │6,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Mazăre │872│1,33│1,38│220│156 │100 │1,3 │4,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Mazariche │868│1,39│1,45│234│188 │109 │1,5 │4,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Orz │868│1,22│1,25│85 │ 73 │ 81 │0,8 │4,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Ovaz │874│1,14│1,14│93 │ 77 │ 68 │1,3 │4,1 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb │873│1,43│1,52│73 │ 96 │116 │0,3 │2,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Rapita │922│1,71│1,74│168│174 │ 89 │4,2 │7,3 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Secara │875│1,38│1,46│93 │ 76 │ 86 │0,7 │3,8 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Soia boabe │894│1,59│1,63│330│250 │133 │2,6 │6,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│orot de floarea soarelui │887│0,87│0,79│340│247 │103 │4,5 │11,2│
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│orot de rapita │886│1,04│ 1 │332│248 │111 │7,1 │11,2│
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│orot de soia │890│1,36│1,4 │446│307 │174 │3,6 │7,5 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Tarate de grâu │878│0,71│0,62│111│ 91 │ 61 │1,9 │8,9 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Tarate de orez │895│1,04│ 1 │82 │ 96 │ 88 │0,6 │8,2 │
├─────────────────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼───┼────┼────┼────┼────┤
│Turte de floarea soarelui │915│0,79│0,68│285│258 │ 77 │2,4 │6,4 │
└─────────────────────────────────────────────────┴───┴────┴────┴───┴────┴────┴────┴────┘
Valoarea nutritiva medie a principalelor nutreţuri
folosite în hrana cabalinelor
(pe kg substanţa uscată)
┌───────────────────────────────────────┬───┬────┬────┬────┬───┐
│ Nutreţuri │SU │UNc │PBDc│ Ca │ P │
│ │(g)│ │(g) │(g) │(g)│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Nutreţuri verzi │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Raigras englezesc, înainte de inspicare│170│1,05│108 │6,2 │4,2│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Raigras englezesc, inspicare │185│0,8 │ 80 │ 6 │3,4│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Lucerna, imbobocire │180│0,81│145 │ 20 │ 3 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Lucerna, început de inflorire │212│0,74│130 │20,1│2,7│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Trifoi roşu, imbobocire │151│0,94│126 │16,5│2,9│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Trifoi roşu, început inflorire │183│0,85│116 │17,9│3,3│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Trifoi alb, început inflorire │185│0,83│143 │16,7│3,6│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Ovaz, început inspicare │170│0,92│ 49 │4,5 │3,5│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Orz, început inspicare │175│0,88│ 79 │ 5 │3,8│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Secara, început inspicare │190│0,92│ 66 │4,5 │3,6│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Porumb, boabe în lapte │200│0,86│ 31 │ 4 │2,3│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Silozuri │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Pajişti naturale, la inspicare │300│0,86│ 61 │5,8 │ 4 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Graminee perene, la inspicare │300│0,81│ 54 │6,1 │ 4 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Secara, la inspicare │300│0,82│ 51 │4,1 │3,3│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Porumb, boabe în lapte-ceara │350│0,97│ 20 │3,9 │2,3│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Fanuri │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Pajişti calitate buna, la inspicare │850│0,71│ 50 │ 6 │ 3 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Pajişti calitate buna, la inflorire │850│0,6 │ 40 │5,5 │2,5│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Golomat, inspicare │850│0,67│ 52 │ 3 │3,5│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Golomat, inflorire │850│0,57│ 42 │2,5 │ 2 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Lucerna, inflorire │850│0,59│ 84 │ 15 │ 2 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Trifoi roşu, inflorire │850│0,59│ 80 │11,5│ 2 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Paie │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Paie de ovaz │875│0,47│ 4 │3,5 │ 1 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Paie de orz │875│0,41│ 4 │3,5 │ 1 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Paie de grâu │875│0,38│ 2 │ 2 │ 1 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Paie de secara │875│0,38│ 2 │2,5 │1,7│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Rădăcinoase │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Sfecla furajera │112│1,24│ 75 │2,5 │ 2 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Gulii │110│1,26│ 91 │7,3 │4,4│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Concentrate │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Porumb │873│1,53│ 85 │0,4 │2,9│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Ovaz │874│1,14│104 │ 1 │3,8│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Orz │868│1,34│ 97 │0,8 │ 4 │
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Secara │875│1,38│103 │0,7 │3,8│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Tarate de grâu │872│1,07│142 │ 2 │8,9│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Mazăre │872│1,39│213 │1,3 │4,7│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Bob │869│1,3 │253 │1,5 │4,7│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Şrot de floarea soarelui │907│0,9 │370 │4,7 │1,9│
├───────────────────────────────────────┼───┼────┼────┼────┼───┤
│Şrot de soia │900│1,2 │418 │3,7 │7,6│
└───────────────────────────────────────┴───┴────┴────┴────┴───┘
VALOAREA NUTRITIVA MEDIE A PRINCIPALELOR NUTREŢURI FOLOSITE
┌─────────────────────┬──────┬───────────┬────────┬──────┬───────┬─────┬─────┬────┬────────┬───────┐
│ │ SU │ EM │Proteina│Lizina│ Met. │ Ca │ P │ Na │ Beta- │Vit. E │
│ NUTREŢURI │(g/kg)│ (Kcal/Kg) │ bruta │ (%) │+ cist.│ (%) │total│(%) │Caroten │(mg/kg)│
│ │ ├────┬──────┤ │ │ │ │ (%) │ │ │ │
│ │ │porc│pasare│ (%) │ │ (%) │ │ │ │(mg/kg*)│ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│A. Nutreţuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ concentrate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ cultivate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Porumb │ 870 │3400│ 3320 │ 9,0 │ 0,26 │ 0,38 │0,01 │0,25 │0,03│ 8,3 │ 8,3 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Sorg │ 870 │3170│ 3000 │ 9,5 │ 0,23 │ 0,34 │0,04 │0,30 │0,03│ - │ 5,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Orz │ 870 │2960│ 2710 │ 10,0 │ 0,37 │ 0,28 │0,06 │0,35 │0,05│ 4,1 │ 7,4 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Grâu │ 870 │3290│ 3060 │ 11,5 │ 0,33 │ 0,35 │0,05 │0,33 │0,05│ 0,4 │ 11,6 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Secara │ 870 │3140│ 2780 │ 9,5 │ 0,37 │ 0,39 │0,07 │0,30 │0,02│ - │ 9,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Ovaz │ 870 │2550│ 2540 │ 10,5 │ 0,41 │ 0,48 │0,09 │0,34 │0,06│ 3,7 │ 7,8 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Soia toastata │ 900 │3970│ 3300 │ 37,0 │ 2,39 │ 1,06 │0,25 │0,58 │0,03│ 1,9 │ 18,1 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Mazăre │ 900 │3420│ 2650 │ 23,0 │ 1,70 │ 0,62 │0,10 │0,40 │0,04│ 1,0 │ 0,2 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Rapita │ 900 │5080│ 3900 │ 20,0 │ 1,17 │ 0,97 │0,40 │0,60 │0,05│ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│B. Nutreţuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ concentrate de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ provenienta │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ industriala │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Tarata de grâu │ 880 │2690│ 2000 │ 15,5 │ 0,68 │ 0,55 │0,11 │0,90 │0,05│ 1,0 │ 16,5 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de soia 44% PB │ 900 │3230│ 2210 │ 43,5 │ 2,74 │ 1,23 │0,20 │0,60 │0,04│ 0,2 │ 2,3 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de soia 46% PB │ 900 │3280│ 2330 │ 46,0 │ 2,89 │ 1,30 │0,22 │0,62 │0,04│ 0,2 │ 2,3 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de soia 48% PB │ 900 │3320│ 2460 │ 49,0 │ 3,07 │ 1,39 │0,25 │0,65 │0,04│ 0,2 │ 2,3 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de floarea │ 900 │1750│ 1180 │ 29,0 │ 1,01 │ 1,09 │0,35 │0,90 │0,03│ - │ 9,1 │
│soarelui 30% PB │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de floarea │ 900 │1810│ 1300 │ 34,0 │ 1,18 │ 1,27 │0,30 │1,00 │0,10│ - │ 9,1 │
│soarelui 34% PB │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot din germeni de │ 900 │2910│ 1770 │ 22,0 │ 0,98 │ 0,86 │0,06 │0,45 │0,03│ - │ - │
│porumb │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de rapita │ 900 │2710│ 1790 │ 35,5 │ 2,03 │ 1,64 │0,70 │0,90 │0,07│ - │ 13,4 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Şrot de in │ 900 │2970│ 1350 │ 36,0 │ 1,33 │ 1,70 │0,39 │0,83 │0,13│ 0,2 │ 2,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Borhot de distilerie │ 900 │2710│ 2350 │ 27,0 │ 0,60 │ 1,00 │0,35 │0,95 │0,90│ - │ - │
│+ solubil │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Gluten de porumb │ 900 │4040│ 3500 │ 62,0 │ 1,07 │ 2,58 │0,02 │0,40 │0,03│ - │ 6,7 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de peste 60% │ 920 │3270│ 2930 │ 59,0 │ 4,49 │ 2,05 │5,50 │3,30 │0,70│ - │ 5,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de peste 65% │ 920 │3560│ 3040 │ 65,5 │ 5,05 │ 2,39 │4,00 │2,50 │0,90│ - │ 5,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de peste 70% │ 920 │3330│ 2750 │ 69,5 │ 5,06 │ 2,61 │4,00 │2,50 │0,95│ - │ 5,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de carne 50% │ 930 │2920│ 2350 │ 49,50 │ 2,42 │ 0,58 │10,0 │4,50 │0,70│ - │ 1,2 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de carne 55% - │ 930 │2970│ 2450 │ 55,0 │ 2,82 │ 0,69 │8,00 │3,70 │0,60│ - │ 1,2 │
│cu grăsimi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de carne 55% - │ 930 │2580│ 2080 │ 55,50 │ 2,85 │ 0,71 │9,50 │4,50 │0,70│ - │ 1,2 │
│degresata │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de carne 60% │ 930 │2750│ 2390 │ 60,0 │ 3,05 │ 0,80 │7,00 │3,30 │0,50│ - │ 1,2 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de oase │ 930 │2480│ 1950 │ 39,0 │ 2,09 │ 0,75 │12,0 │5,00 │0,80│ - │ 1,6 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Drojdie de bere │ 950 │3180│ 2070 │ 47,0 │ 3,25 │ 1,19 │0,10 │1,40 │0,07│ - │ 10,0 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Grăsimi animale │ 990 │8560│ 7700 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Grăsimi vegetale │ 990 │8560│ 8800 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│C. Produse │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ animaliere │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Lapte degresat │ 950 │3700│ 2780 │ 35,0 │ 2,93 │ 1,16 │1,30 │1,00 │0,55│ - │ 4,1 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│D. Nutreţuri verzi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ deshidratate │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Făina de lucerna │ 900 │1810│ 720 │ 15,5 │ 0,66 │ 0,39 │1,40 │0,25 │0,07│ 94,6 │ 49,8 │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│E. Nutreţuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ suculente │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Cartofi (cruzi) │ 231 │3160│ 3130 │ 16,0 │ 0,10 │ 0,07 │0,10 │0,50 │0,05│ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│F. Aminoacizi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ sintetici │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│DL - Metionina │ 980 │5280│ 5020 │ 58,1 │ - │ 98,00 │ - │ - │ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│L - Lizina │ 980 │4050│ 3625 │ 94 │78,80 │ - │ - │ - │ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│G. Săruri minerale │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Carbonat de calciu │ 980 │ - │ - │ - │ - │ - │38,00│ - │ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Fosfat dicalcic │ 940 │ - │ - │ - │ - │ - │24,00│18,50│ - │ - │ - │
├─────────────────────┼──────┼────┼──────┼────────┼──────┼───────┼─────┼─────┼────┼────────┼───────┤
│Fosfat monocalcic │ 940 │ - │ - │ - │ - │ - │16,0 │22,00│ - │ - │ - │
└─────────────────────┴──────┴────┴──────┴────────┴──────┴───────┴─────┴─────┴────┴────────┴───────┘
*) Pentru porcine 1 mg beta caroten = 267 UI vitamina A şi pentru păsări 1 mg beta caroten = 1667 UI vitamina A
CONŢINUTUL MINIM ÎN SUBSTANŢE NUTRITIVE ALE NUTREŢURILOR COMBINATE (NC) PENTRU PORCI
(valorile se referă la 88% substanţa uscată)*)
┌───────────────────────────────────┬──────┬────────┬──────┬────┬────┬─────┬────┬───────┬───────┬──────┐
│ Categoria, direcţia de │ EM │Proteina│Lizina│Met.│ Ca │ P │ Na │Vit. A │Vit. D3│Vit. E│
│ exploatare, vârsta │kcal/k│ bruta │ │+Cis│ │total│ │U.I./kg│U.I./kg│mg/kg │
│ │ g │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru scroafe gestante │ 2850 │ 12,3 │ 0,54 │0,35│0,94│0,67 │0,12│ 4.000 │ 200 │ 40 │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru scroafe lactante │ 3100 │ 15,9 │ 0,78 │0,50│1,09│0,78 │0,12│ 4.000 │ 200 │ 40 │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru vieri de reproducţie │ 2960 │ 15,0 │ 0,61 │0,40│0,74│0,50 │0,16│ 4.000 │ 200 │ 40 │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru purcei sugari │ 3350 │ 20,0 │ 1,40 │0,84│0,90│0,70 │0,10│ 2.500 │ 250 │ 16 │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru purcei după │ 3300 │ 18,3 │ 1,15 │0,70│0,80│0,60 │0,10│ 2.500 │ 250 │ 16 │
│intarcare - 15 kg │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru purcei 15 - 30 kg │ 3250 │ 17,3 │ 0,95 │0,57│0,80│0,60 │0,10│ 2.500 │ 250 │ 16 │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru porci la îngrăşare I │ 3100 │ 15,5 │ 0,80 │0,48│0,70│0,55 │0,12│ 1.500 │ 200 │ 11 │
│(30 - 50 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru porci la îngrăşare II │ 3100 │ 14,5 │ 0,70 │0,42│0,60│0,50 │0,12│ 1.500 │ 200 │ 11 │
│(50 - 80 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru porci la îngrăşare │ 3100 │ 13,5 │ 0,60 │0,36│0,60│0,45 │0,12│ 1.500 │ 200 │ 11 │
│(80 - 110 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru tineret de reproducţie I │ 3000 │ 15,5 │ 0,80 │0,48│0,85│0,63 │0,12│ 2.500 │ 250 │ 16 │
│(30 - 80 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────────────────────────────┼──────┼────────┼──────┼────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC pentru tineret de reproducţie II│ 3000 │ 14,0 │ 0,70 │0,42│0,75│0,54 │0,12│ 2.500 │ 250 │ 16 │
│(80 - 120 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────────────────────────────┴──────┴────────┴──────┴────┴────┴─────┴────┴───────┴───────┴──────┘
*) Conţinutul în apa al nutreţurilor combinate nu poate depăşi 14%.
CONŢINUTUL MINIM ÎN SUBSTANŢE NUTRITIVE ALE NUTREŢURILOR COMBINATE (NC) PENTRU PĂSĂRI
(valorile se referă la 88% substanţa uscată)*)
┌───────────────────────────┬─────┬──────┬────────┬───┬───────┬────┬───┬───────┬───┬───────┬───────┬──────┐
│ Specia, direcţia de │ EM │ EM │Proteina│Met│Met+Cis│Liz.│Ca │P total│Na │Vit. A │Vit. D3│Vit. E│
│ exploatare, vârsta │MJ/kg│Kcal/k│ bruta │ │ │ │ │ │ │U.I./kg│U.I./kg│mg/kg │
│ │ │ g │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC prestart, broiler │12,6 │ 3010 │ 22,0 │0,5│ 0,90 │1,2 │0,9│ 0,60 │0,1│ 8.000 │ 1.500 │ 30 │
│(0-1 săptămâni) │ │ │ │ 5 │ │ 0 │ 0 │ │ 2 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC start, broiler │12,5 │ 2990 │ 21,0 │0,5│ 0,85 │1,1 │0,9│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│(0-3 săptămâni) │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 2 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere-dezvoltare, │13,0 │ 3100 │ 20,0 │0,4│ 0,75 │1,0 │0,8│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1 000 │ 10 │
│broiler (3-5 săptămâni) │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 2 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC finisare, broiler │13,3 │ 3180 │ 18,0 │0,3│ 0,65 │0,9 │0,7│ 0,50 │0,1│ 5.000 │ 750 │ 7,5 │
│(5-7 săptămâni) │ │ │ │ 5 │ │ 0 │ 0 │ │ 2 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC start, tineret înlocuire│11,5 │ 2750 │ 19,0 │0,4│ 0,65 │0,9 │1,0│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│(0-6 săptămâni) │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere, tineret │11,5 │ 2750 │ 17,0 │0,3│ 0,60 │0,8 │1,0│ 0,50 │0,1│ 4.000 │ 750 │ 10 │
│înlocuire (6-11 săptămâni) │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC dezvoltare, tineret │11,5 │ 2750 │ 15,0 │0,3│ 0,50 │0,6 │1,0│ 0,50 │0,1│ 4.000 │ 750 │ 10 │
│înlocuire (11-16 săptămâni)│ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC pregătitor, găini │11,5 │ 2750 │ 14,0 │0,2│ 0,40 │0,6 │2,0│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│ouătoare (16-18 săptămâni) │ │ │ │ 5 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC găini ouătoare, faza I │11,5 │ 2750 │ 16,0 │0,3│ 0,50 │0,7 │3,5│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1 000 │ 10 │
│(> 70% ouat) │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 3 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC găini ouătoare, faza II │11,5 │ 2750 │ 15,0 │0,2│ 0,45 │0,6 │3,5│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 5,0 │
│(< 70% ouat) │ │ │ │ 5 │ │ 0 │ 0 │ │ 3 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC start, tineret │11,5 │ 2750 │ 17,0 │0,3│ 0,60 │0,8 │1,0│ 0,60 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│reproducţie │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere-dezvoltare, │12,0 │ 2870 │ 15,0 │0,3│ 0,50 │0,6 │1,0│ 0,50 │0,1│ 4.000 │ 750 │ 10 │
│tineret reproducţie │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC pregătitor, găini │11,5 │ 2750 │ 16,0 │0,3│ 0,50 │0,6 │1,5│ 0,50 │0,1│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│reproducţie │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 1 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC găini reproducţie, rase │11,5 │ 2750 │ 17,0 │0,3│ 0,60 │0,8 │3,5│ 0,60 │0,1│10.000 │ 1.500 │ 15 │
│uşoare │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 3 │ │ │ │
├───────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼───┼───────┼────┼───┼───────┼───┼───────┼───────┼──────┤
│NC găini reproducţie, rase │11,5 │ 2750 │ 16,0 │0,3│ 0,50 │0,7 │3,2│ 0,50 │0,1│10.000 │ 1.500 │ 15 │
│grele │ │ │ │ 0 │ │ 0 │ 0 │ │ 3 │ │ │ │
└───────────────────────────┴─────┴──────┴────────┴───┴───────┴────┴───┴───────┴───┴───────┴───────┴──────┘
*) Conţinutul în apa al nutreţurilor combinate nu poate depăşi 14%.
CONŢINUTUL MINIM ÎN SUBSTANŢE NUTRITIVE ALE NUTREŢURILOR COMBINATE (NC) PENTRU PĂSĂRI
(valorile se referă la 88% substanţa uscată)*)
┌─────────────────────────┬─────┬───────┬────────┬────┬────────┬──────┬────┬─────┬────┬───────┬───────┬──────┐
│ Specia, direcţia de │ EM │ EM │Proteina│Met.│Met.+Cis│Lizina│ Ca │ P │ Na │Vit. A │Vit. D3│Vit. E│
│ exploatare, vârsta │MJ/kg│Kcal/kg│ bruta │ │ │ │ │total│ │U.I./kg│U.I./kg│mg/kg │
│ │ │ │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC start, broiler curca │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(0-4 săptămâni) │11,7 │ 2800 │ 26,0 │0,55│ 1,00 │ 1,50 │1,20│0,80 │0,14│10.000 │ 2.000 │ 15 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere I, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│curca (4-8 săptămâni) │12,1 │ 2890 │ 23,0 │0,45│ 0,85 │ 1,30 │1,00│0,70 │0,14│ 8.000 │ 1.500 │ 12 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere II, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│curca (8-12 săptămâni) │12,3 │ 2950 │ 21,0 │0,40│ 0,75 │ 1,10 │1,00│0,60 │0,14│ 8.000 │ 1.500 │ 10 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC finisare I, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│curca (12 - 16 săptămâni)│12,4 │ 2970 │ 18,0 │0,35│ 0,63 │ 0,80 │0,90│0,60 │0,12│ 5.000 │ 1.000 │ 10 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC finisare II, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│curca (16 - sacrificare) │12,5 │ 2990 │ 16,0 │0,30│ 0,54 │ 0,70 │0,90│0,60 │0,12│ 5.000 │ 1.000 │ 10 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC start, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│prepelita (0-2 săptămâni)│12,0 │ 2870 │ 25,0 │0,45│ 0,80 │ 1,20 │0,80│0,70 │0,14│ 8.000 │ 1.500 │ 15 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere, broiler │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│prepelita (3-6 săptămâni)│11,1 │ 2650 │ 20,0 │0,35│ 0,70 │ 1,10 │0,80│0,70 │0,14│ 5.000 │ 1.000 │ 10 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC prepelite reproducţie │11,5 │ 2750 │ 22,0 │0,35│ 0,65 │ 1,00 │2,20│0,60 │0,14│ 8.000 │ 1.500 │ 10 │
├─────────────────────────┼─────┼───────┼────────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC prepelite ouătoare │11,5 │ 2750 │ 18,0 │0,30│ 0,60 │ 0,80 │2,50│0,60 │0,14│ 6.000 │ 1.000 │ 5,0 │
└─────────────────────────┴─────┴───────┴────────┴────┴────────┴──────┴────┴─────┴────┴───────┴───────┴──────┘
*) Conţinutul în apa al nutreţurilor combinate nu poate depăşi 14%.
CONIINUTUL MINIM ÎN SUBSTANIE NUTRITIVE ALE NUTREŢURILOR COMBINATE (NC) PENTRU PĂSĂRI
(valorile se referă la 88% substanţa uscată)*)
┌──────────────────────────┬─────┬──────┬────────┬─────┬────┬────────┬──────┬────┬─────┬────┬───────┬───────┬──────┐
│ Specia, direcţia de │ EM │ EM │Proteina│Cel. │Met.│Met.+Cis│Lizina│ Ca │ P │ Na │Vit. A │Vit. D3│Vit. E│
│ exploatare, vârsta │MJ/kg│Kcal/ │ bruta │bruta│ │ │ │ │total│ │U.I./kg│U.I./kg│mg/kg │
│ │ │ kg │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC starter, broiler fazan │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(0-4 săptămâni) │12,5 │ 3000 │ 27,70 │ - │0,55│ 1,00 │ 1,50 │1,25│0,80 │0,14│12.000 │ 2.500 │ 20 │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere, broiler fazan│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(4-12 săptămâni) │12,1 │ 2900 │ 17,00 │ - │0,45│ 0,63 │ 0,90 │1,00│0,60 │0,14│10.000 │ 2.000 │ 15 │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC fazani reproducţie, │11,5 │ 2750 │ 16,00 │ - │0,30│ 0,50 │ 0,70 │3,50│0,60 │0,13│ 6.000 │ 1.000 │ 10 │
│ouătoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC prestarter, struti │9,15 │ 2190 │ 20,5- │5,00 │0,55│ 0,90 │ 1,20 │0,90│0,60 │0,15│24.000 │ 2.400 │ 210 │
│(0-2 luni) │ │ │ 22,0 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC starter, struti │ │ │ 18,0- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│(2-4 luni) │11,0 │ 2630 │ 20,0 │6,20 │0,80│ 1,30 │ 1,00 │1,45│0,90 │0,16│24.000 │ 2.400 │ 210 │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC creştere-dezvoltare, │ 8,5 │ 2030 │ 16,0 │10,7 │0,66│ 1,10 │ 0,70 │1,73│0,92 │0,20│24.000 │ 2.400 │ 210 │
│struti (4-14 luni) │ │ │ │ 0 │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├──────────────────────────┼─────┼──────┼────────┼─────┼────┼────────┼──────┼────┼─────┼────┼───────┼───────┼──────┤
│NC struti reproducţie, │9,10 │ 2170 │ 17,9 │8,60 │0,30│ 0,71 │ 0,86 │3,50│0,88 │0,18│24.000 │ 2.400 │ 210 │
│ouătoare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└──────────────────────────┴─────┴──────┴────────┴─────┴────┴────────┴──────┴────┴─────┴────┴───────┴───────┴──────┘
*) Conţinutul în apa al nutreţurilor combinate nu poate depăşi 14%.
VALOAREA NUTRITIVA A PRINCIPALELOR NUTREŢURI FOLOSITE ÎN HRANA
IEPURILOR ŞI NUTRIILOR
┌──────────────┬──┬───────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┐
│ Nutreţuri │SU│ ED │ PB │Liz │M+C │ GB │ CB │CenB│ Ca │ P │
│ │% │kcal/kg│ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │ % │
├──────────────┼──┼───────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│Porumb │86│ 3260 │ 8,5│0,25│0,39│ 4,2│ 2,2│1,35│0,01│0,27│
│Sorg │86│ 3160 │ 9,0│0,23│0,33│ 3,0│ 3,0│1,65│0,04│0,34│
│Orz │86│ 3000 │ 9,5│0,37│0,42│ 2,0│ 4,0│2,30│0,05│0,35│
│Ovaz │86│ 2800 │10,0│0,40│0,50│ 5,3│10,2│2,70│0,08│0,34│
│Secara │86│ 3120 │ 9,5│0,36│0,38│ 3,0│ 2,4│1,72│0,06│0,34│
│Grâu │86│ 3070 │11,3│0,32│0,47│ 1,9│ 2,3│1,65│0,06│0,33│
│Tarate grâu │87│ 2180 │14,7│0,55│0,49│ 4,0│10,6│5,80│0,14│1,30│
├──────────────┼──┼───────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│Mazăre │86│ 2800 │22,0│1,60│0,59│ 1,6│ 6,3│3,40│0,08│0,40│
│Lupin alb │87│ 2890 │35,7│1,68│0,80│ 9,6│10,7│3,40│0,18│0,40│
│Rapita │90│ 4740 │19,5│1,09│0,96│41,0│ 7,0│5,10│0,30│0,48│
├──────────────┼──┼───────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│Lucerna │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│deshidratata │90│ 2450 │16,6│0,73│0,45│ 2,9│25,0│9,45│1,50│0,25│
│Drojdii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│furajere │93│ 2990 │48,4│3,38│1,19│ 1,8│ 2,8│7,25│0,14│1,40│
│orot soia 44 │88│ 3260 │42,5│2,70│1,27│ 1,8│ 7,4│6,00│0,30│0,62│
│orot fl. soare│90│ 2770 │29,5│1,07│1,26│ 1,8│26,5│6,22│0,35│0,90│
│orot rapita │89│ 2800 │32,4│1,81│1,59│ 7,7│ 8,9│6,51│0,75│1,05│
├──────────────┼──┼───────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤
│Sfecla fur. │13│ 492 │ 1,4│0,06│0,04│ 0,2│ 1,0│1,20│0,03│0,03│
│Melasa │77│ 2600 │ 7,7│0,04│0,10│ 0,3│ 0,3│8,93│0,25│0,02│
│Morcov │12│ 400 │ 1,1│0,05│0,03│ 0,2│ 1,0│1,00│0,05│0,03│
│Varza │13│ 400 │ 2,3│0,08│0,05│ 0,3│ 2,2│1,89│0,06│0,05│
│Paie │88│ 700 │ 4,0│0,20│0,12│ 1,3│42,0│8,30│0,47│0,09│
│DL-Met │99│ 5750 │58,7│ - │99,0│ - │ - │0,20│0,02│ - │
│L-Liz HCl │98│ 4970 │95,6│78,4│ - │ - │ - │0,50│0,04│ - │
│Carbonat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Ca │98│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │38,0│ - │
│Fosfat │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│dicalcic │98│ - │ - │ - │ - │ - │ - │ - │24,0│18,0│
└──────────────┴──┴───────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘
VALOAREA NUTRITIVA A NUTREŢURILOR LA NURCI ŞI VULPI
┌─────────────────────────────────────────────┬────────────────────────┬───────┐
│ │ Substanţe nutritive % │ │
│ ├────────┬───────┬───────┤ E.M. │
│ Nutreţuri │Proteina│Grăsime│Glucide│Kcal/kg│
│ │ bruta │ bruta │ │ SU │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Făinuri din nutreţuri proteice │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Făina carne │ 73,8 │ 10,2 │ - │ 4031 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Făina peste │ 61,0 │ 17,5 │ - │ 3852 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Făina de came, oase │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│deshidratata optim │ 57,7 │ 8,3 │ - │ 2727 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│deshidratata normal │ 55,8 │ 10,0 │ - │ 2495 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│deshidratata la temperaturi înalte │ 54,5 │ 11,2 │ - │ 2261 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Făina de peste hidrolizata │ 90,0 │ 2,7 │ - │ 2931 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Făina de sânge │ 87,7 │ - │ - │ 4012 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Făina de soia │ 37,8 │ 20,8 │ 33,7 │ 2325 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Concentrat proteic din soia │ 62,5 │ 2,5 │ 19,2 │ 2907 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Proteina din cartofi │ 83,0 │ - │ 1,3 │ 3620 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Peste proaspăt şi resturi de peste │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Cod │ 72,3 │ 7,8 │ - │ 4005 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Peste cu > 10% grăsime │ 67,6 │ 10,0 │ - │ 3880 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Peste cu 10 - 13% grăsime │ 72,3 │ 13,0 │ - │ 4342 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Peste cu > 13% grăsime │ 72,6 │ 15,0 │ - │ 4522 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi de peste cu 28% cenusa │ 61,0 │ 11,1 │ - │ 3646 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi de peste cu 35% cenusa │ 59,0 │ 6,1 │ - │ 2995 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi de peste cu 37% cenusa │ 57,0 │ 5,5 │ - │ 2703 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi de peste cu 41% cenusa │ 55,0 │ 3,4 │ - │ 2254 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Resturi de la abatoarele de vite │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Rumen │ 81,0 │ 15,0 │ 7,2 │ 4440 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Ficat │ 69,6 │ 18,3 │ - │ 4727 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi cu 10% grăsime │ 87,5 │ 10,0 │ 7,0 │ 4294 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Resturi de la abatoarele de porci şi păsări │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Trahee │ 68,7 │ 26,5 │ - │ 4990 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Piele │ 40,0 │ 55,5 │ - │ 6519 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│oira spinării │ 33,6 │ 28,7 │ - │ 3672 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Copite (sfărâmate) │ 38,8 │ 35,2 │ - │ 4440 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Resturi de pui │ 49,0 │ 34,2 │ - │ 4859 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Găini ouătoare │ 55,0 │ 33,5 │ - │ 4213 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Sânge proaspăt │ 80,7 │ - │ - │ 3648 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Făinuri din nutreţuri bogate în glucide │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Grâu │ 13,0 │ 2,0 │ 82,8 │ 2091 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Grâu gelatinizat │ 13,0 │ 2,0 │ 82,8 │ 3093 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Orz │ 12,0 │ 2,5 │ 83,5 │ 2304 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Orz gelatinizat │ 12,0 │ 2,5 │ 83,5 │ 2770 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Ovaz │ 12,8 │ 5,4 │ 78,0 │ 2395 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Ovaz gelatinizat │ 12,8 │ 5,4 │ 78,0 │ 2557 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Porumb │ 10,6 │ 4,5 │ 83,0 │ 2151 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Cartofi copti │ 7,3 │ - │ 87,0 │ 3098 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Terci de făina de cartofi │ 7,2 │ - │ 87,0 │ 2919 │
├─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┤
│Nutreţuri bogate în grăsimi │
├─────────────────────────────────────────────┬────────┬───────┬───────┬───────┤
│Ulei de soia │ - │ 99 │ - │ 9134 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Untura de peste │ - │ 99 │ - │ 8945 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Slanina │ - │ 99 │ - │ 8565 │
├─────────────────────────────────────────────┼────────┼───────┼───────┼───────┤
│Seu │ - │ 99 │ - │ 7227 │
└─────────────────────────────────────────────┴────────┴───────┴───────┴───────┘
VALOAREA ENERGIEI METABOLIZABILE (EM)
a principalelor nutreţuri pentru pastravi
┌────────────────────────────────────────┬───────────────────────┐
│ Nutreţuri │ EM (Kcal/kg) │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina de lucerna (17% PB) │ 1269 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina de sânge │ 2600 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Cazeina │ 3909 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Porumb │ 1500 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina de gluten de porumb │ 3000 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina de peste │ 3700 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina de carne/oase │ 2660 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Deşeuri abator pasare │ 2560 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Făina pene hidrolizata │ 2880 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│orot de rapita (Canola) │ 2470 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│orot de soia nedecorticata │ 2890 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Boabe de soia (tratate termic 175°C) │ 3638 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Tarate de grâu │ 1230 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Grâu │ 1229 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Drojdie de bere │ 2710 │
├────────────────────────────────────────┼───────────────────────┤
│Drojdie torula │ 3088 │
└────────────────────────────────────────┴───────────────────────┘
NECESARUL ZILNIC ESTIMAT DE SUBSTANŢE NUTRITIVE LA PORCINE
┌─────────────────────────┬─────┬───────────┬────────┬──────┬──────┬────┬───────┬───┬──────┬───────┬──────┐
│ \ Substanţe nutritive│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│ \ │Cant.│ EM │Proteina│Lizina│Met. +│ Ca │P total│Na │Vit. A│Vit. D3│Vit. E│
│ \ │furaj├─────┬─────┤ bruta │ (g) │Cist. │(g) │ (g) │(g)│ (UI) │ (UI) │ (UI) │
│ \ │(Kg) │ MJ │Kcal │ (g) │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Categoria \ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Scroafe gestante 1 │2,000│24,00│ 5700│ 246 │ 10,8 │ 7,0 │18,8│ 13,4 │2,4│ 8000 │ 400 │ 80 │
│(0-85 zile) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Scroafe gestante 11 │2,500│ 32,5│ 7750│ 362 │ 17,5 │ 10,0 │25,0│ 20,0 │3,0│10000 │ 500 │ 100 │
│(86-115 zile) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Scroafe lactante │5,500│71,50│17050│ 875 │ 42,9 │ 27,5 │60,0│ 42,9 │6,6│22000 │ 1100 │ 220 │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Vieri de reproducţie │2,000│24,80│ 5920│ 300 │ 12,2 │ 8,0 │14,8│ 10,0 │3,2│ 8000 │ 400 │ 80 │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Purcei sugari │0,250│ 3,50│ 838│ 50 │ 3,5 │ 2,1 │ 2,3│ 1,8 │0,3│ 625 │ 63 │ 4 │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Purcei după intarcare - │0,750│10,35│ 2475│ 137 │ 8,6 │ 5,3 │ 6,0│ 4,5 │0,8│ 1875 │ 188 │ 12 │
│15 kg │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Purcei 15-30 kg │1,400│19,04│ 4550│ 242 │ 13,3 │ 8,0 │11,2│ 8,4 │1,4│ 3500 │ 350 │ 22 │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Porci la îngrăşare I │2,000│26,00│ 6200│ 310 │ 16,0 │ 9,6 │14,0│ 11,0 │2,4│ 3000 │ 400 │ 22 │
│(30-50 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Porci la îngrăşare II │2,600│33,80│ 8060│ 377 │ 18,2 │ 10,9 │15,6│ 13,0 │3,1│ 3900 │ 520 │ 29 │
│(50-80 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Porci la îngrăşare III │3,000│39,00│ 9300│ 405 │ 18,0 │ 10,8 │18,0│ 13,5 │3,6│ 4500 │ 600 │ 33 │
│(80-110 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Tineret de reproducţie I │2,500│31,25│ 7500│ 388 │ 20,0 │ 12,0 │21,3│ 15,8 │3,0│ 6250 │ 625 │ 40 │
│(30-80 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼────────┼──────┼──────┼────┼───────┼───┼──────┼───────┼──────┤
│Tineret de reproducţie II│3,000│37,50│ 9000│ 420 │ 21,0 │ 12,6 │22,5│ 16,1 │3,6│ 7500 │ 750 │ 48 │
│(80-120 kg) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴────────┴──────┴──────┴────┴───────┴───┴──────┴───────┴──────┘
ANEXA 14 la norme
Nr. ......... din .........
CERERE
pentru acordarea licenţei de fabricaţie pentru producerea
de nutreţuri combinate şi/sau preparate biotehnologice
Agentul economic, persoana juridică/persoana fizica .........................
cu sediul în ..........., str. ................. nr. ........., cu codul unic de
înregistrare .........., telefon ......., fax ........, reprezentat de ........,
domiciliat în .........., str. ................ nr. ....., bl. ...., sc. ......,
et. ........, ap. ........, sectorul ........., judeţul ............, posesor al
B.I./C.I. seria ...... nr. ............. eliberat/a de ........... având funcţia
de ............ pe baza pieselor anexate la dosar solicit eliberarea licenţei de
fabricaţie pentru unitatea cu sediul în ............., str. ...................,
nr. ...., sectorul/judeţul ..............., în vederea fabricării următoarelor
produse:
1. ..........................................................................
2. ..........................................................................
3. ..........................................................................
Data .............
.................
(semnătura)
Domnului director general al Direcţiei generale pentru agricultura şi
industrie alimentara a judeţului ............./municipiului Bucureşti
ANEXA 15 la norme
PROCES-VERBAL
Nr. ........ din .........
de verificare a realităţii datelor înscrise în documentaţia
pentru acordarea licenţei de fabricaţie a nutreţurilor
combinate şi preparatelor biotehnologice
Subsemnatul(a) ............., în urma verificării realităţii datelor înscrise
în documentaţia depusa la Direcţia generală pentru agricultura şi industrie
alimentara ................ cu cererea nr. ...... din ......... pentru acordarea
Licenţei de fabricaţie pentru unitatea de producere de nutreţuri combinate şi
preparate biotehnologice din ............., str. ................, nr. ........,
sectorul/judeţul ............., în vederea producerii următoarelor nutreţuri sau
preparate biotehnologice .......................................................
................................................................................

(Se vor înscrie categoriile de nutreţuri combinate sau preparatele
biotehnologice menţionate în cerere)
aparţinând producătorului .................................................., cu
(societate comercială/persoana fizica autorizata)
sediul/domiciliul în ........., str. .......... nr. ..., sectorul/judeţul .....,
cu codul unic de ≤nregistrare/Autorizaţia nr. ......., codul fiscal ............
telefon .........., fax ........., reprezentată de ................., domiciliat
în ......, str. ............ nr. ..., bl. ......., sc. ......, et. ..., ap. ...,
sectorul/judeţul ............., posesor al B.I./C.I. seria ....., nr. .........,
eliberat/a de ............ .
am constat următoarele:
1. unitatea de producere a nutreţurilor combinate sau preparatelor
biotehnologice îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea licenţei de
fabricaţie
sau
2. unitatea de producere a nutreţurilor combinate sau preparatelor
biotehnologice nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea licenţei de
fabricaţie din următoarele motive:
a) ...................................................................
b) ...................................................................
c) ...................................................................
(Se vor menţiona distinct motivele neacordării licenţei de fabricaţie)
Responsabilul cu acordarea licenţelor Reprezentantul unităţii de producere
din cadrul D.G.A.I.A. a nutreţurilor combinate sau preparatelor
biotehnologice
ANEXA 16 la norme
ROMÂNIA
MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR
DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU AGRICULTURA ŞI INDUSTRIE ALIMENTARA
A JUDEŢULUI .............../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
Directorul general al Direcţiei generale pentru agricultura şi industrie
alimentara,
în temeiul Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr.
...../2003 pentru aprobarea Normelor privind parametrii de calitate şi
salubritate pentru producerea, importul, controlul calităţii, comercializarea şi
utilizarea nutreţurilor concentrate simple, combinate, aditivilor furajeri,
premixurilor, substanţelor energetice, substanţelor minerale şi a nutreţurilor
speciale,
emite următoarea
LICENŢA DE FABRICAŢIE
pentru producerea de nutreţuri combinate şi/sau
preparate biotehnologice
seria ........ nr. ............
pentru producătorul ..................................... cu sediu/domiciliul
(societate comercială/persoana
fizica autorizata)
în ........, str. ..............., nr. ..........., sectorul/judeţul...........,
cu codul unic de înregistrare/Autorizaţia nr. ...... codul fiscal ..............
Producătorul ................... are capacitatea tehnica şi profesională de a
produce nutreţuri combinate şi/sau preparate biotehnologice
................................................................................
................................................................................
................................................................................
(categoriile de nutreţuri combinate sau preparatele biotehnologice)
la unitatea de producţie din ..................................................,
(satul, comuna, oraşul, municipiul)
str. ............... nr. ...... sectorul .......... judeţul ...............
Director general,
............................
Emisă la ............
(data)
Am primit licenţa de fabricaţie .....................
(data)
.....................................................
(numele şi prenumele, semnătura)
ANEXA 17 la norme
REGISTRUL DE EVIDENTA A LICENŢELOR DE FABRICAŢIE PENTRU PRODUCEREA
NUTREŢURILOR COMBINATE ŞI PREPARATELOR BIOTEHNOLOGICE
┌────┬────────────────┬──────────────────┬──────────────────────────┬──────────┐
│ │Seria şi numărul│Titularul licenţei│Unităţile de producţie şi │ │
│Nr. │ licenţei de │ de fabricaţie │ categoriile de nutreţuri │Observaţii│
│crt.│ fabricaţie │ │combinate şi/sau preparate│ │
│ │ │ │ biotehnologice │ │
├────┼────────────────┼──────────────────┼──────────────────────────┼──────────┤

└────┴────────────────┴──────────────────┴──────────────────────────┴──────────┘
---------