Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 12 alin. (2) şi (4), art. 51, 52, art. 73 alin. (2) şi (3), art. 75 alin. (1) lit. c) şi art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare, având în vedere Standardul internaţional de educaţie nr. 7 privind dezvoltarea profesională continuă (IES 7) şi Standardul internaţional nr. 8 privind competenţa profesională pentru partenerii de audit responsabili pentru auditul situaţiilor financiare (IES 8), emise de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC), preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar emite prezentul ordin. ART. I Normele privind formarea profesională continuă a auditorilor financiari, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 90/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 31 august 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar, Georgiana-Oana Stănilă Bucureşti, 19 august 2022. Nr. 356. ANEXA 1 (Anexa la Ordinul nr. 90/2018) NORME privind formarea profesională continuă a auditorilor financiari CAP. I Dispoziţii generale ART. 1 Obiect (1) Prezentele norme reglementează formarea profesională continuă în activitatea de audit financiar pentru auditorii financiari autorizaţi şi înregistraţi în Registrul public electronic al auditorilor financiari şi firmelor de audit, denumit în continuare Registrul public electronic (RPE), precum şi cerinţele de atestare a lectorilor, în vederea asigurării unei pregătiri profesionale unitare şi de calitate a profesioniştilor din domeniul auditului financiar. (2) Prezentele norme au în vedere preluarea, dezvoltarea şi adaptarea cerinţelor Standardului internaţional de educaţie nr. 7 „Dezvoltare profesională continuă“ (revizuit) şi ale Standardului internaţional de educaţie nr. 8 „Competenţa profesională pentru partenerii de misiune responsabili pentru auditurile situaţiilor financiare“ (revizuit), emise de Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC). ART. 2 Competenţă (1) În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare, Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS) organizează programele de formare profesională continuă a auditorilor financiari. (2) În cazul delegării, îndeplinirea atribuţiei privind organizarea programelor de formare profesională continuă a auditorilor financiari revine Camerei Auditorilor Financiari din România, denumită în continuare CAFR. CAP. II Formarea profesională continuă a auditorilor financiari ART. 3 Domenii de studii Activităţile de formare profesională continuă necesare menţinerii la un nivel înalt a competenţelor practice şi valorilor profesionale ale auditorilor financiari, precum şi dezvoltării cunoştinţelor teoretice pentru exercitarea profesiei de auditor financiar acoperă următoarele domenii de studii: A. Competenţe tehnice: A.1. Audit; A.2. Contabilitate: A.2.1. Contabilitate financiară şi raportare; Standardele internaţionale de raportare financiară - IFRS; A.2.2. Contabilitatea costurilor şi managerială; A.3. Guvernanţa corporativă, managementul riscului; A.4. Mediul de afaceri; A.5. Fiscalitate; A.6. Tehnologia informaţiei şi statistică; A.7. Drept civil şi legislaţie de afaceri; A.8. Finanţe şi management financiar; B. Aptitudini profesionale; C. Valori, etică şi atitudine profesională: C.1. Sistemul intern de control al calităţii (ISQC/ISQM); C.2. Etică profesională şi independenţă. ART. 4 Cerinţe privind formarea profesională continuă (1) Prezentele norme se aplică tuturor auditorilor financiari autorizaţi şi înregistraţi în RPE. (2) Îndeplinirea cerinţelor privind formarea profesională continuă are scopul de a contribui la menţinerea cunoştinţelor teoretice, a competenţelor şi a valorilor profesionale la un nivel înalt şi constituie condiţie obligatorie pentru acordarea vizei anuale emise de ASPAAS, în conformitate cu Normele privind acordarea vizei anuale pentru exercitarea activităţii de audit financiar, aprobate prin Ordinul preşedintelui ASPAAS nr. 383/2019, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Auditorii financiari înregistraţi în RPE ca auditori financiari activi trebuie să efectueze anual un număr de cel puţin 40 de ore de formare profesională continuă (ore FPC), din care cel puţin 20 de ore trebuie să fie ore de formare profesională continuă structurată (ore FPCS). (4) Pentru auditorii financiari înregistraţi în RPE în cursul anului, obligaţia de formare profesională continuă începe de la data înregistrării în RPE. (5) Orele de formare profesională continuă efectuate între data înregistrării în RPE şi data de 31 decembrie a anului respectiv se iau în considerare proporţional la calculul cerinţelor minime de formare profesională anuale stabilite potrivit alin. (3), pentru anul în curs. (6) Auditorii financiari înregistraţi în RPE ca auditori financiari nonactivi trebuie să efectueze anual 50% din numărul total de ore FPC, respectiv FPCS, stabilit pentru auditorii financiari activi. (7) Cerinţele minime anuale de ore FPCS stabilite potrivit alin. (3) pentru auditorii financiari activi sunt următoarele: a) în domeniul „Audit“ (pct. A.1.) - minimum 10 ore/an, din care minimum 8 ore în audit statutar; b) în domeniul „Valori, etică şi atitudine profesională“ (pct. C) - minimum 4 ore/an; c) în alte domenii decât cele specificate la lit. a) şi b) - minimum 6 ore/an. (8) Auditorii financiari care efectuează misiuni de audit statutar la entităţi de interes public, în calitate de partener-cheie sau partener de revizuire al controlului calităţii, pe lângă cerinţele minime prevăzute la alin. (3) au obligaţia efectuării de cursuri specializate, în număr de minimum 8 ore/an, în conformitate cu Programul de formare profesională continuă prevăzut la art. 6. (9) Pentru activităţile de FPCS recunoscute de către ASPAAS, în conformitate cu prevederile art. 8, auditorii financiari au obligaţia de a încărca anual, pe platforma online de raportare a ASPAAS, documente justificative, precum adeverinţe, certificate de participare din care să reiasă cursurile de formare profesională structurată efectuate, perioada, durata, tematica şi organizatorul. (10) Auditorilor financiari înregistraţi în RPE ca auditori financiari activi şi care se află în perioada de suspendare a activităţii nu le sunt aplicabile prevederile alin. (1)-(9), în situaţia în care suspendarea activităţii are loc pentru o perioadă de maximum 3 ani consecutivi. ART. 5 Modalităţi de formare profesională continuă (1) Formarea profesională continuă a auditorilor financiari are două componente: a) formarea profesională continuă structurată (FPCS) - componenta verificabilă presupune dobândirea de competenţe profesionale pe cale formală. Prin cale formală se înţelege parcurgerea unei activităţi de formare organizate sau recunoscute de către ASPAAS, având obiective clare de învăţare, participarea cursantului fiind întotdeauna intenţionată, având ca obiectiv explicit acela de a dobândi noi cunoştinţe, abilităţi şi/sau competenţe; b) formarea profesională continuă nestructurată (FPCN) - componenta neverificabilă presupune dobândirea de competenţe profesionale pe cale nonformală şi/sau informală. Prin cale nonformală se înţelege participarea la activităţi de formare organizate de un furnizor de formare profesională continuă nerecunoscut de ASPAAS, practicarea unor activităţi specifice direct la locul de muncă sau autoinstruire, aceasta fiind mai degrabă organizată şi putând avea obiective de învăţare. Prin cale informală se înţelege modalităţile de formare profesională neinstituţionalizate, nestructurate şi neintenţionate - contact nesistematic cu diferite surse ale câmpului socioeducaţional, familie, societate sau mediu profesional, aceasta nefiind organizată şi neavând obiective de învăţare. (2) FPCS se realizează prin participarea la cursurile obligatorii anuale organizate în conformitate cu prevederile art. 6. (3) FPCN se realizează prin una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la lit. a)-h), prin echivalarea numărului de ore alocat activităţilor respective, asumat prin declaraţie pe propria răspundere, după cum urmează: a) participarea la studii postuniversitare în domeniu, organizate de către universităţi sau instituţii specializate; b) participarea la colocvii, seminare sau conferinţe direct legate de exercitarea profesiei; c) participarea la o formare profesională organizată la locul de muncă; d) participarea la cursuri de formare profesională, congrese sau conferinţe organizate în sistem clasic sau online de către organisme sau instituţii profesionale din domeniu, pe plan naţional sau internaţional; e) redactarea articolelor, lucrărilor ştiinţifice sau practice, cărţilor etc., publicate în domeniul auditului financiar sau susţinute în cadrul unor evenimente profesionale şi/sau ştiinţifice; f) participarea la sesiuni de formare profesională, organizate de un furnizor de formare profesională continuă nerecunoscut de ASPAAS, în măsura în care conţinutul acestora este în principal legat de activităţile profesiei; g) susţinerea de cursuri/activităţi didactice de predare în domeniul profesiei contabile; h) alte activităţi relevante pentru dezvoltarea profesională continuă. ART. 6 Organizarea FPCS (1) FPCS se realizează prin Programul de formare profesională continuă, denumit în continuare PFPC, care include cerinţele specifice privind natura şi numărul de ore de formare. (2) Cursurile de FPCS se organizează în fiecare an, în perioada ianuarie-decembrie. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru anul 2022, FPCS se organizează în perioada octombrie 2022 - 15 mai 2023. (4) Cursurile aferente domeniilor de studii incluse în PFPC organizate de către ASPAAS sau CAFR, în cazul delegării, pot fi susţinute, atât la sală, cât şi online, numai de lectori atestaţi de ASPAAS şi/sau de persoanele prevăzute la art. 7 alin. (2). (5) Pentru fiecare curs de formare prevăzut în PFPC lectorul trebuie să pună la dispoziţia ASPAAS sau CAFR, în cazul delegării, în prealabil, suportul de curs care trebuie să conţină obiectivele de învăţare, rezultatele aşteptate în urma participării la curs, numărul de ore FPCS şi domeniul de studiu. (6) Pentru susţinerea unor subiecte specifice aferente altor domenii decât cele prevăzute la art. 4 alin. (7) lit. a) şi b) sau în cazul unor prelegeri specifice, cursurile pot fi susţinute şi de persoane care nu sunt atestate ca lectori în condiţiile prezentelor norme, cu condiţia ca ponderea acestor subiecte să nu depăşească 20% din durata PFPC. (7) Auditorilor financiari care susţin cursuri aferente domeniilor de studii incluse în PFPC li se echivalează orele de predare cu ore FPCS numai pentru cursurile cu tematică diferită. (8) PFPC se întocmeşte anual, de către ASPAAS, în baza propunerilor personalului de specialitate din cadrul ASPAAS, a propunerilor transmise de CAFR, în cazul delegării, precum şi a informaţiilor obţinute în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2), şi include: a) cursurile de formare profesională continuă organizate de către ASPAAS sau de către CAFR, în cazul delegării, pentru auditorii financiari înregistraţi în RPE; b) cursurile recunoscute de către ASPAAS, în conformitate cu prevederile art. 8. (9) PFPC, inclusiv modificările ulterioare, se aprobă de către preşedintele ASPAAS. (10) PFPC se publică pe site-ul ASPAAS şi pe site-ul CAFR, în cazul delegării. ART. 7 Atestarea lectorilor (1) Condiţiile de atestare a lectorilor pentru susţinerea cursurilor aferente domeniilor de studii prevăzute la art. 3 sunt următoarele: a) să fie absolvenţi cu diplomă ai unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată din România sau din Spaţiul Economic European; b) să aibă o experienţă practică relevantă în profesie, în domeniul auditului financiar sau în alte activităţi care au implicaţii asupra acestui domeniu, în concordanţă cu prevederile art. 5. (2) Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. b) nu se aplică cadrelor didactice din învăţământul superior, specialiştilor desemnaţi de către ASPAAS şi nici reprezentanţilor unor autorităţi/ instituţii/organisme profesionale din România sau din străinătate al căror obiect de activitate are implicaţii în domeniul auditului financiar şi în domeniile relevante ale programului de formare profesională continuă (PFPC). (3) Persoanele care doresc să fie atestate ca lectori pentru susţinerea cursurilor în domeniul auditului financiar sau în alte activităţi care au implicaţii asupra acestui domeniu depun la ASPAAS un dosar conţinând următoarele documente: a) cerere de atestare, cu indicarea domeniului/domeniilor prevăzut/prevăzute la art. 3 pentru care solicită atestarea; b) copie a cărţii de identitate/paşaportului, aflată/aflat în termen de valabilitate; c) curriculum vitae, model Europass, cu semnătură olografă, din care să reiasă experienţa profesională relevantă, fie în domeniul/domeniile pentru care solicită atestarea, fie în cadrul ASPAAS, fie în mediul universitar de profil; d) copie a diplomei de absolvire a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată; pentru absolvenţii din Spaţiul Economic European, aceasta va fi tradusă în limba română de un traducător autorizat; e) în cazul în care numele titularului înscris pe diploma prevăzută la lit. d) diferă de numele din cartea/buletinul de identitate sau din paşaport, se vor prezenta copii ale documentelor care atestă că este vorba despre una şi aceeaşi persoană; f) documente care să dovedească experienţa relevantă în domeniul/domeniile pentru care solicită atestarea (copie a carnetului de muncă, adeverinţe, contracte de management etc.); g) declaraţia pe propria răspundere, sub semnătură olografă, din care să rezulte că nu au fost sancţionate pentru încălcarea legislaţiei în domeniul auditului financiar; h) suportul de curs exemplificator pe o temă din cadrul domeniului pentru care este solicitată atestarea. (4) Persoanele prevăzute la alin. (2), în vederea atestării ca lectori, depun un dosar care conţine: a) documentele prevăzute la alin. (3), cu excepţia celor prevăzute la lit. f) şi h); b) copie după documentul care atestă acordarea titlului didactic, pentru cadrele didactice din învăţământul superior, respectiv adresa de desemnare din partea conducerii autorităţii/instituţiei/organismului profesional, pentru celelalte persoane, după caz. (5) Dosarele prevăzute la alin. (3) şi (4) se analizează de către personalul Biroului reglementare, autorizare, înregistrare şi formare continuă (BRAIFC) din cadrul ASPAAS. (6) Pentru aprecierea calităţii suportului de curs prevăzut la alin. (3) lit. h), ASPAAS contractează specialişti/auditori cu experienţă relevantă în vederea evaluării acestuia pe bază de anonimat. (7) Lista persoanelor care participă la evaluarea suporturilor de curs şi tarifele pentru evaluare se aprobă prin ordin al preşedintelui ASPAAS. (8) În urma verificărilor menţionate la alin. (5) şi (6), personalul BRAIFC întocmeşte un raport cu propunerea de aprobare sau respingere a cererii de atestare ca lector, după caz, care se înaintează preşedintelui ASPAAS. (9) În cazul propunerii de respingere a cererilor de atestare, ASPAAS comunică solicitanţilor acest fapt, precum şi motivarea respingerii. (10) În cazul aprobării cererii de atestare se va emite un ordin al preşedintelui ASPAAS privind atestarea ca lector. (11) Ordinul preşedintelui ASPAAS prevăzut la alin. (10) se emite, în termen de 30 de zile de la data depunerii dosarului complet, potrivit prevederilor alin. (3) sau ale alin. (4), după caz, şi se comunică lectorului. (12) Lectorii atestaţi de ASPAAS sunt înregistraţi în Registrul lectorilor atestaţi pentru formarea profesională continuă, care se întocmeşte în format electronic, se actualizează de către personalul BRAIFC ori de câte ori este necesar şi se publică pe site-ul propriu, conform anexei nr. 2. (13) Radierea unui lector din registrul prevăzut la alin. (12) se dispune de către ASPAAS şi poate avea loc în următoarele situaţii: a) la solicitarea acestuia; b) în cazul unor sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei în domeniul auditului financiar; c) nerespectarea obligaţiilor privind asigurarea calităţii activităţii de formare, dovedite conform art. 10. CAP. III Recunoaşterea formării profesionale continue ART. 8 Recunoaşterea formării profesionale continue ASPAAS poate recunoaşte FPCS în următoarele situaţii: a) FPCS este organizată de CAFR, în baza unui protocol încheiat între ASPAAS şi CAFR, pe perioada în care aceasta nu este delegată CAFR, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2); b) FPCS este organizată de către un alt organism profesional sau o instituţie de învăţământ superior din domeniu, pe plan naţional sau internaţional, în baza unui protocol încheiat între ASPAAS şi organismul profesional sau instituţia respectiv/ă; c) FPCS este organizată de către un furnizor de servicii de formare profesională în baza unui contract încheiat în acest sens. CAP. IV Verificarea formării profesionale continue ART. 9 Verificarea îndeplinirii cerinţelor de formare profesională continuă (1) ASPAAS verifică modul de îndeplinire de către auditorii financiari a cerinţelor de formare profesională continuă impuse de prezentele norme. (2) În vederea demonstrării îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege şi de prezentele norme cu privire la formarea profesională continuă, auditorii financiari păstrează o evidenţă proprie detaliată a activităţilor de formare la care au participat. (3) În cazul delegării activităţii, CAFR transmite către ASPAAS, la finalul termenului prevăzut pentru efectuarea formării profesionale continue sau ori de câte ori este necesar, la solicitarea ASPAAS, evidenţa auditorilor financiari care au participat la cursurile de formare profesională continuă, care include cel puţin următoarele informaţii: numele şi prenumele auditorului, numărul din Registrul public electronic, denumirea cursului la care a participat, numărul de ore efectuate pe fiecare domeniu de formare, precum şi orice alte informaţii necesare. ART. 10 Monitorizarea programelor de formare profesională (1) Monitorizarea calităţii cursurilor din cadrul PFPC se realizează astfel: a) prin controale efectuate de personalul ASPAAS la locul de desfăşurare a acestora; b) prin intermediul sondajelor efectuate în rândul cursanţilor de personalul ASPAAS şi/sau al CAFR, în cazul delegării, cu scopul de a evalua gradul de satisfacţie a acestora în legătură cu tematica, conţinutul şi modul de predare a cursului; c) prin intermediul inspecţiilor efectuate. (2) În vederea identificării necesităţii dezvoltării unor competenţe specifice, precum şi a elaborării/actualizării PFPC, personalul ASPAAS şi/sau al CAFR, în cazul delegării, poate efectua sondaje adresate membrilor profesiei şi poate utiliza informaţiile obţinute în urma efectuării inspecţiilor. ART. 11 Obligaţii şi sancţiuni (1) Auditorii financiari au obligaţia de a depune anual, pe platforma online de raportare a ASPAAS, declaraţia privind formarea profesională continuă, semnată olograf sau cu semnătură electronică calificată, conform anexei nr. 1. (2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de documente justificative care să ateste îndeplinirea cerinţelor de FPCS în anul precedent, pentru cursurile recunoscute de ASPAAS conform prevederilor art. 8. (3) Nerespectarea cerinţelor privind formarea profesională continuă, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 162/2017, cu modificările ulterioare, constituie abatere administrativă şi se sancţionează conform prevederilor art. 40 alin. (4) din aceeaşi lege. (4) În cazul în care se constată nerespectarea prezentelor norme, personalul BRAIFC din cadrul ASPAAS întocmeşte un raport care se înaintează Comisiei de disciplină, cu aprobarea preşedintelui ASPAAS. CAP. V Dispoziţii finale ART. 12 Dispoziţii finale În situaţii excepţionale care duc la imposibilitatea organizării cursurilor de FPCS într-un an, ASPAAS sau CAFR, în cazul delegării, organizează cursuri de FPCS în perioada imediat următoare, astfel încât auditorii financiari să îşi poată îndeplini obligaţiile minime de FPCS. ART. 13 Anexe Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA la norme Declaraţie anuală privind formarea profesională continuă 1. Toţi auditorii financiari trebuie să completeze această secţiune. [ ] Declar că mi-am îndeplinit obligaţia privind pregătirea profesională continuă structurată pentru anul .............. . Modalitatea prin care mi-am îndeplinit cerinţele de pregătire profesională: [ ] prin participarea la programe de formare profesională organizate de către Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS) am îndeplinit cerinţa de a efectua numărul de ........... ore de formare profesională continuă structurată (ore FPCS); [ ] prin participarea la programe de formare profesională organizate de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), în cazul delegării, am îndeplinit cerinţa de a efectua numărul de ........... ore FPCS; [ ] prin participarea la programe de formare profesională recunoscute de către ASPAAS am îndeplinit cerinţa de a efectua numărul de .......... ore FPCS, conform documentelor justificative anexate. [ ] Declar că mi-am îndeplinit obligaţia privind pregătirea profesională continuă nestructurată. [ ] Am înţeles că pregătirea profesională continuă este o obligaţie pentru a-mi putea menţine cunoştinţele teoretice, competenţele şi valorile profesionale la un nivel suficient de înalt, precum şi pentru dezvoltarea cunoştinţelor teoretice pentru exercitarea profesiei de auditor financiar. 2*. Această secţiune se completează numai de către auditorii financiari activi care efectuează misiuni de audit statutar la entităţi de interes public, în calitate de partener-cheie sau partener de revizuire al controlului calităţii misiunii. * Această secţiune se completează obligatoriu de către auditorii financiari angajaţi sau asociaţi care participă la efectuarea misiunilor de audit în calitate de partener-cheie sau partener de revizuire al controlului calităţii. [ ] Declar că am parcurs un număr de ....... ore FPCS care acoperă elemente specifice entităţilor de interes public (PIE). Numele şi prenumele .................... Semnătura .............................. Nr. de înregistrare în Registrul public electronic ............. Data .................. ANEXA 2 la norme Registrul lectorilor atestaţi pentru formarea profesională continuă
┌────┬──────┬─────────────┬─────────┬─────────┬──────────┬────────┐
│ │Codul │ │ │Datele de│ │ │
│Nr. │unic │Data │Numele şi│contact │ │Data │
│crt.│alocat│înregistrării│prenumele│(telefon,│Observaţii│radierii│
│ │de │ │ │e-mail) │ │ │
│ │ASPAAS│ │ │ │ │ │
├────┼──────┼─────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────┼─────────────┼─────────┼─────────┼──────────┼────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└────┴──────┴─────────────┴─────────┴─────────┴──────────┴────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.