Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 130 alin. (1) lit. d^1) şi ale art. 179 alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. d) şi ale art. 10 alin. (1) lit. l) şi q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Metodologia de rezervare a capacităţii de transport şi de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă, denumită în continuare metodologie, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2012 pentru aprobarea Metodologiei de alocare a capacităţii pe conducta de tranzit Isaccea I-Negru Vodă I, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 11 iulie 2012, precum şi Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 159/2015 privind aprobarea Metodologiei de alocare a capacităţii şi de stabilire a tarifelor pe conducta de transport gaze naturale Isaccea III-Negru Vodă II, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 27 noiembrie 2015. ART. 3 Prevederile prezentului ordin se aplică ulterior încheierii tuturor acordurilor de interconectare cu operatorii sistemelor de transport adiacente. ART. 4 Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ Bucureşti, 19 iulie 2016. Nr. 34. ANEXĂ METODOLOGIE de rezervare a capacităţii de transport şi de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă CAP. I Rezervarea capacităţii de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă ART. 1 Prezenta metodologie se aplică conductelor de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă, respectiv: a) conducta de transport de gaze naturale Isaccea 1-Negru Vodă 1 destinată transportului gazelor naturale pe culoarul Federaţia Rusă-Bulgaria şi alimentării cu gaze naturale a unor localităţi de pe teritoriul României; b) conductele de transport de gaze naturale Isaccea 2 şi Isaccea 3-Negru Vodă 2 şi Negru Vodă 3 destinate transportului gazelor naturale pe culoarul Federaţia Rusă-Turcia, Grecia şi alte ţări; punctele de interconectare Isaccea 2 şi Isaccea 3 şi, respectiv, Negru Vodă 2 şi Negru Vodă 3 sunt grupate în două puncte virtuale de interconectare Isaccea 2,3, respectiv Negru Vodă 2,3. ART. 2 (1) Rezervarea capacităţii de transport în punctele aferente conductelor prevăzute la art. 1 se va realiza prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul Platformei regionale de rezervare de capacitate, denumită în continuare PRRC, operată de "Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag" - FGSZ Ltd., cu respectarea Regulilor de operare a PRRC şi a calendarului de licitaţie publicat anual de către Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi de Sistem de Gaze Naturale - ENTSOG. (2) Prin derogare de la calendarul de licitaţie publicat anual de către Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi de Sistem de Gaze Naturale - ENTSOG, în anul 2016, licitaţiile pentru produsele de capacitate standard anuale şi trimestriale se vor organiza conform calendarului de licitaţie publicat de operatorul de transport şi de sistem (OTS), pe pagina de internet www.transgaz.ro, la secţiunea "Informaţii clienţi", cu cel puţin 30 de zile anterior datei la care este organizată licitaţia. ART. 3 Produsele standard de capacitate oferite de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş prin intermediul licitaţiilor organizate în cadrul PRRC sunt cele prevăzute la art. 9 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului. ART. 4 (1) Capacitatea fermă este oferită cu respectarea principiului egalităţii între capacitatea fermă alocată în punctele de ieşire şi capacitatea fermă alocată în punctele de intrare aferente conductelor prevăzute la art. 1, respectiv capacitatea fermă alocată în cadrul licitaţiilor organizate conform art. 2 în punctele de ieşire se consideră alocată şi în punctele de intrare. (2) Capacitatea întreruptibilă (backhaul) este oferită cu condiţia respectării principiului egalităţii între capacitatea întreruptibilă alocată în punctele de intrare şi capacitatea întreruptibilă alocată în punctele de ieşire aferente conductelor prevăzute la art. 1, respectiv capacitatea întreruptibilă alocată în cadrul licitaţiilor organizate conform art. 2 în punctele de intrare se consideră alocată şi în punctele de ieşire. ART. 5 Capacitatea oferită în punctele aferente conductelor prevăzute la art. 1 este exprimată în kWh/zi în condiţiile de referinţă 0°C/25°C. ART. 6 Prin derogare de la dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ziua gazieră se consideră: a) perioada cuprinsă între ora 5,00 şi ora 5,00 UTC a următoarei zile, pentru ora de iarnă, şi între ora 4,00 şi ora 4,00 UTC a următoarei zile, pentru ora de vară, pentru conducta prevăzută la art. 1 lit. a); b) perioada cuprinsă între ora 6,00 şi ora 6,00 UTC a următoarei zile, pentru ora de iarnă, şi între ora 5,00 şi ora 5,00 UTC a următoarei zile, pentru ora de vară, pentru conductele prevăzute la art. 1 lit. b). ART. 7 Capacitatea întreruptibilă în punctele de interconectare pe direcţia Bulgaria-România şi, respectiv, România-Ucraina va fi oferită în limita capacităţii rezervate ferme pe direcţia România-Bulgaria şi, respectiv, Ucraina-România, în condiţiile convenite în cadrul acordurilor de interconectare încheiate cu operatorii de sisteme de transport adiacente. ART. 8 (1) Contractul de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductei prevăzute la art. 1 lit. a) între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea cuprinde: a) contractul-cadru prevăzut în anexa nr. 1; b) declaraţia pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal sau convenţional al utilizatorului reţelei, întocmită în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 3; c) mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC. (2) Contractul de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductelor prevăzute la art. 1 lit. b) între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea cuprinde: a) contractul-cadru prevăzut în anexa nr. 2; b) declaraţia pe propria răspundere, semnată de reprezentantul legal sau convenţional al utilizatorului reţelei, întocmită în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 3; c) mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC. (3) În plus faţă de documentele prevăzute la alin. (1) şi (2), în funcţie de tipul produsului standard oferit - pentru rezervarea de capacitate fermă/întreruptibilă anuală/trimestrială/ lunară/ zilnică, contractul-cadru de transport al gazelor naturale încheiat între Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi utilizatorii de reţea, ca urmare a derulării licitaţiilor în cadrul PRRC, se completează, după caz, cu următoarele documente: a) "Termeni şi condiţii specifice aferente contractelor anuale/trimestriale de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie", prevăzute în anexa nr. 4 la metodologie; b) "Termeni şi condiţii specifice aferente contractelor lunare de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie", prevăzute în anexa nr. 5 la metodologie; c) "Termeni şi condiţii specifice aferente contractelor zilnice de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie", prevăzute în anexa nr. 6 la metodologie; d) "Termeni şi condiţii specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate întreruptibilă în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie", prevăzute în anexa nr. 7 la metodologie. ART. 9 (1) Procedurile de nominalizare/renominalizare a cantităţilor de gaze naturale se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente. (2) Procedurile de alocare a cantităţilor de gaze naturale se realizează în conformitate cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), pentru punctele de ieşire aferente conductei prevăzute la art. 1 lit. a), destinată alimentării cu gaze naturale a unor localităţi de pe teritoriul României, alocarea se realizează de către operatorul sistemului adiacent, în baza informaţiilor primite de la OTS prin utilizarea profilelor de consum şi, după caz, a cantităţilor de gaze naturale măsurate. În situaţia în care operatorul sistemului adiacent nu realizează alocarea, aceasta va fi făcută de către OTS, în baza principiului pro rata, cu nominalizările aprobate. ART. 10 Participarea unui utilizator de reţea în cadrul fiecărei licitaţii organizate în conformitate cu prevederile Regulilor de operare a PRRC, în vederea alocării de capacitate în punctele aferente conductelor prevăzute la art. 1, este supusă procesului de validare de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, în măsura în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele cerinţe: a) utilizatorul de reţea prezintă declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. b), şi o depune la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş odată cu depunerea garanţiei financiare prevăzute la lit. b); b) utilizatorul de reţea depune, cu cel puţin 24 de ore înainte de deschiderea licitaţiei, o garanţie financiară de participare, constituită în favoarea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, în vederea stabilirii limitei de credit ce urmează a fi acordată acestuia în vederea participării la licitaţia pentru rezervarea capacităţii. ART. 11 (1) Nivelul garanţiei financiare de participare va fi apreciat de către utilizatorul de reţea, pe propria răspundere, pe baza estimărilor sale referitoare la preţul de adjudecare a licitaţiei ce ar urma să fie asumat de către acesta, şi va fi egal cu valoarea totală a capacităţii solicitate, conform art. 4. (2) Garanţia financiară de participare poate fi constituită în numerar, sub formă de cont garantat (depozit colateral) şi/sau de scrisoare de garanţie bancară, emisă de o bancă care are rating acordat de una dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poors, Moody's, Fitch, cel puţin la nivel de investment grade. (3) Garanţia financiară de participare este valabilă cel puţin 75 de zile calendaristice de la data de începere a perioadei de utilizare a capacităţii aferentă produsului standard de capacitate solicitat. (4) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş are dreptul de a reţine garanţia financiară de participare atunci când utilizatorul de reţea nu constituie garanţia financiară de plată în condiţiile specificate în contractele-cadru prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 şi în documentele prevăzute în anexele nr. 4-7, după caz. (5) Garanţia financiară de participare va fi returnată utilizatorului de reţea în termen de o zi lucrătoare de la data constituirii garanţiei financiare de plată sau de la data efectuării plăţii în avans, în cazul în care utilizatorul reţelei a optat pentru această modalitate de plată, respectiv în termen de o zi lucrătoare de la data încheierii licitaţiei pentru rezervarea de capacitate, în cazul în care, în urma licitaţiei, utilizatorului de reţea nu i-a fost alocată capacitate de transport. (6) Limita de credit acordată utilizatorului de reţea în vederea participării la licitaţie pentru rezervarea capacităţii este stabilită la nivelul garanţiei de participare corespunzătoare capacităţii solicitate în punctul pentru care se organizează licitaţia, respectiv 50% din valoarea garanţiei de participare depuse de utilizatorul de reţea. ART. 12 Preţul de adjudecare pentru un anumit produs standard de capacitate va fi calculat în conformitate cu următoarea formulă:
P(A) = P(R) + AP,
unde: P(A) este preţul de adjudecare; P(R) este preţul de rezervă pentru un produs standard de capacitate care este în vigoare la data la care acest produs este licitat; AP este comisionul de licitaţie. ART. 13 Preţul plătibil pentru un anumit produs standard de capacitate va fi calculat în conformitate cu următoarea formulă:
P(p) = P(Rp) + AP,
unde: P(p) este preţul plătibil; P(Rp) este preţul de rezervă pentru un produs standard de capacitate aplicabil la momentul în care acest produs poate fi utilizat, conform celor stabilite sau aprobate de către autoritatea naţională de reglementare; AP este comisionul de licitaţie. CAP. II Stabilirea tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă ART. 14 (1) Sistemul de tarife pentru activitatea de transport al gazelor naturale pe conductele de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă cuprinde un set de tarife de transport pentru rezervarea de capacitate de tipul "intrare/ieşire", stabilit pentru punctele de intrare în conductele de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă, denumite în continuare puncte de intrare, şi pentru punctele de ieşire din conductele de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă, denumite în continuare puncte de ieşire. (2) Tarifele de transport reprezintă contravaloarea serviciilor de transport al gazelor naturale prestate pentru rezervarea capacităţii de transport pe puncte de intrare/ieşire în condiţiile de presiune, temperatură şi calitate prevăzute în acordurile de interconectare încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. (3) Serviciile de transport al gazelor naturale pe conductele de transport Isaccea-Negru Vodă, prevăzute la art. 1, pentru care se stabilesc tarife de transport sunt următoarele: a) servicii ferme/întreruptibile de transport pe termen lung, contractate pentru un an; b) servicii ferme/întreruptibile de transport pe termen scurt, contractate pentru un trimestru; c) servicii ferme/întreruptibile de transport pe termen scurt, contractate pentru o lună; d) servicii ferme/întreruptibile de transport pe termen scurt, contractate pentru o zi. (4) Tarifele de transport nu includ TVA. ART. 15 Pentru determinarea tarifelor de transport se stabileşte venitul total, alocat integral în componenta de rezervare de capacitate, aferent serviciilor de transport al gazelor naturale prestate pentru rezervarea capacităţii de transport pe punctele aferente conductelor de transport Isaccea-Negru Vodă. ART. 16 (1) Venitul total se stabileşte pe baza analizei comparative de tip benchmarking, având la bază tarifele de transport practicate de ţări din Uniunea Europeană cu condiţii de transport comparabile cu profilul conductelor de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă şi oferta de servicii similare, într-o perioadă de 12 luni calendaristice. (2) La elaborarea analizei comparative de tip benchmarking sunt luate în considerare tarifele companiilor care practică acelaşi sistem de tarifare (de tip "intrare/ieşire") în reţele de înaltă presiune şi situaţia care corespunde profilului conductelor de transport Isaccea-Negru Vodă, după cum urmează: a) cantitate transportată; b) factor de încărcare: 8.000 ore/an; c) lungimea conductei: 200 km. (3) Pentru determinarea venitului total se utilizează media valorilor minime ale tarifelor orare analizate, capacitatea orară disponibilă şi numărul de ore din perioada pentru care se oferă serviciile, venit care stă la baza determinării componentei de rezervare a capacităţii pentru conductele de transport gaze naturale Isaccea-Negru Vodă. (4) Venitul total se stabileşte pentru conductele prevăzute la art. 1 separat pentru lit. a) şi, respectiv, lit. b). ART. 17 Pentru determinarea tarifelor de transport pentru rezervarea de capacitate, venitul total se alocă în proporţie de 50% pe puncte de intrare, respectiv 50% pe puncte de ieşire. ART. 18 (1) Tariful de transport pentru rezervarea de capacitate se stabileşte separat pentru punctele/grupul punctelor de intrare/ieşire aferente conductelor prevăzute la art. 1. (2) Punctele de intrare, respectiv punctele de ieşire se grupează după cum urmează: a) în cazul conductei prevăzute la art. 1 lit. a): (i) punctul de intrare Isaccea 1; (ii) grupul punctelor de ieşire (punctul de ieşire Negru Vodă 1 şi punctele de ieşire destinate alimentării cu gaze naturale a unor localităţi de pe teritoriul României); b) în cazul conductelor prevăzute la art. 1 lit. b): (i) punctul de intrare Isaccea 2,3; (ii) punctul de ieşire Negru Vodă 2,3. (3) Tariful de transport pentru rezervarea de capacitate se stabileşte pe kWh/oră în condiţiile de presiune şi temperatură prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. (4) Tarifele de transport pentru rezervarea de capacitate se stabilesc pentru serviciile prevăzute la art. 14 alin. (3). ART. 19 (1) Datele necesare în procesul de calcul al tarifelor de intrare/ieşire sunt următoarele: a) venitul total stabilit conform art. 16; b) venitul total alocat integral în componenta de rezervare de capacitate şi componenta de rezervare de capacitate repartizată pe puncte/grupul de puncte de intrare/ieşire; c) la determinarea venitului total aferent conductelor prevăzute la art. 1 lit. b) se scad veniturile estimate a se realiza din derularea contractului de transport gaze naturale prin Isaccea 3-Negru Vodă 3, valabil pentru perioada pentru care se stabilesc tarife şi încheiat înainte de intrarea în vigoare a metodologiei; d) capacitatea estimată a fi rezervată pe fiecare punct/grup de puncte de intrare/ieşire, pe perioada pentru care se stabilesc tarifele de transport; e) debitul zilnic maxim al fiecărui punct/grup de puncte de intrare/ieşire din ultimii 3 ani. (2) Pentru datele primare estimate vor fi prezentate justificări privind premisele considerate şi metodele utilizate la determinarea acestora. ART. 20 Tarifele de transport pentru rezervarea de capacitate se determină anual după cum urmează: a) se determină valoarea componentei de rezervare a venitului total conform art. 17 pentru punctele/grupul punctelor de intrare/ieşire; b) se determină tariful de transport pentru rezervarea de capacitate pe puncte/grup de puncte de intrare/ieşire pentru servicii ferme pe termen lung, după următoarea formulă:
VRCp
TCpl = ──────────────────────────────────── [lei/KWh/oră],
n
CR N + Σ (CR x N x K )
p x tl ts=1 p ts ts
tl ts
unde:
TCpl - reprezintă tariful de transport pentru rezervarea de capacitate
fermă pe termen lung aferent punctelor/grupului punctelor de
intrare/ieşire;
VRCp - reprezintă valoarea componentei de rezervare a venitului total
alocată punctelor/grupului punctelor de intrare/ieşire;
CR - reprezintă capacitatea estimată a fi rezervată pe termen lung
p în perioada pentru care se stabilesc tarifele de transport,
tl pe punctele/grupul de puncte de intrare/ieşire;
CR - reprezintă capacitatea estimată a fi rezervată pe termen scurt
p în perioada pentru care se stabilesc tarifele de transport,
ts pe punctele/grupul punctelor de intrare/ieşire;
N - numărul de ore aferent fiecărui tip de serviciu;
tl,ts
K - reprezintă coeficientul de multiplicare a tarifului de transport
ts pentru rezervarea de capacitate aferent tipului de serviciu ferm
pe termen scurt;
c) tariful de transport pentru rezervarea de capacitate pe puncte/grup de puncte de intrare/ieşire pentru servicii ferme pe termen scurt se determină după următoarea formulă:
TCps = TCpl x K(ts) [lei/KWh/oră],
unde: TCpl - reprezintă tariful de transport pentru rezervarea de capacitate fermă pe termen lung aferent punctelor/grupului punctelor de intrare/ieşire; TCps - reprezintă tariful de transport pentru rezervarea de capacitate fermă pe termen scurt aferent punctelor/grupului punctelor de intrare/ieşire; K(ts) - reprezintă coeficientul de multiplicare a tarifului de transport pentru rezervarea de capacitate aferent tipului de serviciu ferm pe termen scurt. ART. 21 (1) Tariful de transport pentru rezervarea de capacitate pentru servicii întreruptibile de transport pe termen lung/scurt se stabileşte la nivelul tarifului de transport pentru rezervarea de capacitate pentru serviciile ferme de transport pe termen lung/scurt aferente unui punct "p". (2) În situaţia în care apare o întrerupere a serviciului de transport al gazelor naturale, valoarea aferentă serviciului întreruptibil de transport pentru rezervarea de capacitate va fi determinată în funcţie de capacitatea rezervată efectiv neîntreruptă. ART. 22 În toate licitaţiile de capacitate tariful de transport pentru rezervarea de capacitate fermă/întreruptibilă stabilit pe baza acestei metodologii este utilizat ca preţ de rezervă pentru toate produsele de capacitate standard oferite şi reprezintă preţul minim admisibil în licitaţie. ART. 23 (1) Operatorul de transport şi de sistem va înainta Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea avizării coeficienţii de multiplicare pentru stabilirea tarifelor de rezervare de capacitate pe termen scurt, odată cu propunerea de tarif. (2) După avizare, coeficienţii de multiplicare vor fi publicaţi pe paginile web ale operatorului de transport şi de sistem şi, respectiv, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea perioadei de rezervare de capacitate. ART. 24 Venitul total şi tarifele aferente serviciilor de transport al gazelor naturale pe conductele de transport Isaccea-Negru Vodă, prevăzute la art. 1, stabilite pe baza prezentei metodologii, se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 25 Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş are obligaţia de a publica pe pagina sa de internet, în limba română şi în limba engleză, prezenta metodologie şi ordinul de aprobare a acesteia, Regulile de operare a PRRC, precum şi prevederile relevante pentru derularea contractelor de transport din acordurile de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente conductelor prevăzute la art. 1. ART. 26 Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta metodologie. ANEXA 1 la metodologie CONTRACT-CADRU DE TRANSPORT al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductei de transport gaze naturale Isaccea 1-Negru Vodă 1 Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., cu sediul în ............................., str. ...................... nr. ...., judeţul/sectorul ................., cod poştal ................., telefon ................., fax ................., cod unic de înregistrare ......................, cod de înregistrare fiscală ......................, nr. de ordine la oficiul registrului comerţului ......................, având contul nr. ...................... deschis la .................................., reprezentată legal prin .................................., în calitate de prestator al serviciului de transport gaze naturale, denumită în continuare "operatorul de transport şi de sistem" sau "OTS", pe de o parte, şi .........[Se va completa cu denumirea şi datele de identificare ale utilizatorului de reţea: sediul social, telefon, fax, e-mail, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, CIF, cod unic de înregistrare.]..............., în calitate de beneficiar al serviciilor de transport, denumită în cele ce urmează "utilizator al reţelei" sau "UR" pe de altă parte, denumite individual "partea" şi împreună "părţile", au convenit încheierea prezentului contract de transport al gazelor naturale, denumit în continuare "contract", ca urmare a derulării licitaţiei pentru rezervarea de capacitate din data de .......[Se va completa cu data organizării licitaţiei.]......... . CAP. I Terminologie, legislaţie şi alte documente aplicabile ART. 1 (1) Termenii utilizaţi în contract sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi în acordurile de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente. (2) Prevederile contractului se completează cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente, precum şi cu prevederile Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate, platformă denumită în continuare PRRC. (3) Declaraţia pe proprie răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al ...........[Se va completa cu denumirea utilizatorului reţelei.]............... şi mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC în data de ...[Se va completa cu data organizării licitaţiei.]..... fac parte integrantă din contract. (4) Prevederile contractului se completează, după caz, cu termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor, prevăzute în anexele nr. 4-7 la Metodologia de rezervare a capacităţii de transport şi de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016. CAP. II Obiectul contractului ART. 2 (1) Obiectul contractului îl constituie prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale, desemnând ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu rezervarea produselor de capacitate standard de transport în punctele aferente următoarelor conducte: a) conducta de transport de gaze naturale Isaccea 1-Negru Vodă 1 destinată transportului gazelor naturale pe culoarul Federaţia Rusă-Bulgaria; b) conducta de transport racordată la conducta prevăzută la lit. a) destinată alimentării cu gaze naturale a unor localităţi de pe teritoriul României. (2) În baza principiului egalităţii prevăzut la art. 4 din Metodologia aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016, capacitatea rezervată prin contract este compusă din: a) capacitatea alocată precizată în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei şi b) echivalentul valorii capacităţii specificate la lit. a) aferente punctului de intrare sau ieşire corespondent, după caz. (3) Capacitatea se rezervă în condiţiile prevăzute de Regulile de operare ale PRRC. (4) Capacitatea de transport rezervată este exprimată în kWh/zi (25°C/0°C). CAP. III Durata contractului ART. 3 (1) Contractul se încheie pentru perioada specificată în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC, în funcţie de produsul de capacitate standard rezervat. (2) Data încheierii contractului este data primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC. (3) După caz, OTS şi UR îşi exprimă în mod explicit acordul ca data încheierii contractului de rezervare de capacitate grupată pe partea română să coincidă cu data încheierii contractului corespondent de rezervare de capacitate grupată pe partea bulgară, începând cu momentul primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei. CAP. IV Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieşire din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România ART. 4 (1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale intrate în/ieşite din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) se face în conformitate cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente. (2) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale ieşite din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) se face în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 62/2008 privind aprobarea Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România, cu modificările ulterioare. (3) Gazele naturale vehiculate prin conductele prevăzute la art. 2 alin. (1) trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în acordurile de interconectare încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. CAP. V Tarife aplicabile. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată ART. 5 (1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată la care se adaugă, după caz, comisionul de licitaţie rezultat în urma derulării licitaţiei. (2) Facturarea contravalorii serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prestate se realizează în baza capacităţii rezervate şi a numărului de ore din perioada de facturare. (3) Facturarea contravalorii serviciilor întreruptibile de transport al gazelor naturale prestate se realizează în baza capacităţii rezervate şi a numărului de ore din perioada de facturare în care serviciile de transport nu au fost limitate/întrerupte. (4) Modalitatea de plată, precum şi desemnarea băncilor agreate pentru derularea operaţiunilor bancare se stabilesc de comun acord, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (5) Plata în avans a contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se realizează până, cel târziu, cu 24 de ore anterior datei de începere a prestării serviciului de transport, în baza facturii de avans emisă în acest sens conform prezentului contract. (6) Obligaţia de plată este considerată îndeplinită la data intrării sumelor respective totale în contul OTS. CAP. VI Drepturile şi obligaţiile OTS ART. 6 OTS are următoarele drepturi: a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere; b) să execute garanţia financiară de plată depusă de UR în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise; c) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de transport cu un preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract; d) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile cap. VIII "Garanţii"; e) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu notificarea UR cu cel puţin 3 zile anterior limitării/întreruperii; f) să refuze preluarea gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; g) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate în conformitate cu obiectul contractului, cu respectarea tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată plus eventualul comision rezultat în urma derulării licitaţiei, inclusiv eventualele majorări de întârziere; h) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă neplanificate, în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente, cu anunţarea UR în termen de maximum 2 ore de la momentul evenimentului care a determinat limitarea/întreruperea; i) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă planificate în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; j) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia; k) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin (2). ART. 7 OTS are următoarele obligaţii: a) să anunţe UR în legătură cu eventualele limitări sau, după caz, întreruperi în prestarea serviciilor de transport în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată; b) să reia prestarea serviciilor de transport în termen de 24 de ore de la data îndeplinirii obligaţiilor de plată ale UR; c) să permită accesul UR la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii în situaţia în care acesta contestă factura emisă; d) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile de energie, în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în acestea; e) să transmită UR un proces-verbal lunar de alocare a energiei în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 2 alin. (1); f) să răspundă sesizărilor UR referitoare la prestarea serviciilor de transport; g) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). CAP. VII Drepturile şi obligaţiile UR ART. 8 UR are următoarele drepturi: a) să refuze preluarea la punctele de ieşire din conductele prevăzute la art. 2 alin. (1) a gazelor naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; b) să conteste facturile emise de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii; c) să solicite OTS să modifice prezentul contract în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia; d) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). ART. 9 UR are următoarele obligaţii: a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS conform prevederilor menţionate contract şi ale documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2); b) să accepte limitarea/întreruperea serviciului de transport în condiţiile prevăzute de prezentul contract; c) să plătească depăşirea capacităţii rezervate la nivelul celui mai mare preţ de adjudecare a licitaţiei pentru produsele standard de capacitate oferite în cadrul licitaţiilor organizate de OTS, preţ care nu poate fi mai mic decât preţul de rezervă pentru produsul zilnic de capacitate, în situaţia în care cantităţile de gaze naturale alocate UR depăşesc nivelul capacităţii rezervate; d) să predea gazele naturale în punctul de interconectare Isaccea 1, cu respectarea condiţiilor de calitate a gazelor naturale prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; în situaţia în care, pe parcursul lunii de livrare, UR nu asigură condiţiile de calitate a gazelor naturale în punctul de interconectare Isaccea 1 cel puţin la nivelul prevăzut în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente, OTS va preda în punctele de ieşire din conductele prevăzute la art. 2 alin. (1) gaze naturale cu o calitate similară, UR fiind răspunzător de toate consecinţele care decurg din neîndeplinirea acestei obligaţii; e) să anunţe OTS prin intermediul nominalizării/ renominalizării în legătură cu partenerii săi şi respectiv cu cantităţile de energie aferente acestora, conform regulilor stabilite prin acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; f) să transmită la OTS nominalizări/renominalizări, în unităţi de energie, pentru fiecare zi gazieră, conform regulilor stabilite prin acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; g) să accepte cantităţile de gaze naturale alocate conform prevederilor Metodologiei aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016, să respecte principiul egalităţii între nominalizările/ renominalizările zilnice transmise OTS pentru punctele de intrare/ieşire din conductele prevăzute la art. 2 alin. (1); h) să constituie întocmai garanţiile prevăzute la art. 11-12 din prezentul contract; i) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). CAP. VIII Garanţii ART. 10 Pentru prestarea serviciilor de transport UR va prezenta OTS dovada bonităţii în vederea demonstrării capacităţii sale financiare de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin prezentul contract. ART. 11 (1) UR poate fi exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară de plată prevăzută la art. 12 în favoarea OTS dacă: a) face dovada unui rating de creditare, emis de una dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poors, Moody's, Fitch, cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării contractului; b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport conform art. 5 alin. (6) din contract. (2) În situaţia în care, pe durata contractului, se schimbă fie nivelul de rating acordat UR, fie agenţia emitentă a ratingului în raport cu prevederile alin. (1) lit. a), UR este obligat să notifice OTS în termen de 3 zile de la producerea modificării şi să facă dovada respectării prevederilor contractuale cu privire la modalitatea de constituire a garanţiilor financiare de plată, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data producerii modificării. ART. 12 (1) Garanţia financiară de plată este prezentată de către UR sub formă de: a) scrisoare de garanţie bancară, pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei; şi/sau b) cont garantat (depozit colateral) pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei; şi/sau c) cont escrow, pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei. (2) OTS acceptă scrisoare de garanţie bancară eliberată de către o bancă care are rating emis de una dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poors, Moody's, Fitch, cel puţin la nivel investment grade. Echivalenţa între nivelurile de rating acordate de cele 3 agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS. ART. 13 (1) În situaţia în care UR face dovada bonităţii conform art. 11 alin. (1) lit. a), OTS poate cere, în anumite cazuri justificate, constituirea unei garanţii financiare de plată în conformitate cu prevederile art. 12 sau plata în avans a obligaţiilor de plată care decurg din relaţia comercială cu UR. Cerinţele pentru o garanţie sau plată în avans se vor solicita şi explica UR în formă scrisă. (2) Pentru serviciile de transport este considerat "caz justificat" situaţia în care UR este în întârziere de plată pentru o sumă de cel puţin 10% din valoarea ultimei facturi sau din valoarea obligaţiilor de plată parţiale, după ce a fost primită de la OTS o notificare în acest sens. ART. 14 (1) OTS poate executa garanţiile prevăzute în prezentul capitol dacă UR nu îşi îndeplineşte integral sau parţial obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte cu întârziere. (2) Anterior executării garanţiei, OTS are obligaţia de a notifica UR, precizând obligaţiile care nu au fost respectate. (3) Notificarea privind executarea garanţiei va fi transmisă pe fax de către OTS, în termen de 24 ore de la expirarea termenului de plată a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de transport. (4) În situaţia executării garanţiei, parţial sau total, UR are obligaţia de a reconstitui garanţia, în termen de 5 zile lucrătoare conform prevederilor contractuale cu privire la nivelul garanţiilor financiare de plată. CAP. IX Clauza de confidenţialitate ART. 15 (1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derularea contractului. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii care: a) au fost cunoscute părţii contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă, sau; b) au fost dezvăluite după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire, sau; c) fac obiectul unei obligaţii legale privind dezvăluirea. (3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractuale. (4) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) atrage răspunderea părţii culpabile, stabilite în conformitate cu prevederile legale. CAP. X Răspundere contractuală ART. 16 Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor, în termenele prevăzute în contract, atrage executarea garanţiei constituite în acest sens şi plata de majorări de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală. ART. 17 (1) Ca efect al neîndeplinirii, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de UR, altele decât obligaţia de plată, OTS are dreptul de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (2) Neîndeplinirea, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de OTS conferă dreptul UR de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (3) Debitorul obligaţiei este de drept în întârziere prin simpla împlinire a termenelor stabilite pentru executarea obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazurilor anume stipulate în prezentul contract. CAP. XI Forţa majoră/Caz fortuit ART. 18 (1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. (2) În situaţia în care forţa majoră nu încetează în termen de 15 zile, în cazul contractelor lunare, respectiv în termen de 30 de zile în cazul contractelor trimestriale şi anuale, părţile au dreptul să invoce încetarea de plin drept a contractului, fără ca vreuna din ele să aibă dreptul de a pretinde daune-interese. (3) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum două zile de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în maximum 15 zile de la apariţie. ART. 19 (1) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către partea care ar fi fost chemată să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs în condiţiile art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. (2) Prevederile art. 18 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. CAP. XII Încetarea contractului ART. 20 (1) Contractul încetează: a) prin ajungerea la termen a contractului, conform prevederilor art. 3; b) de plin drept, prin încetarea contractului corespondent, încheiat între UR şi operatorul sistemului adiacent, în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată; c) prin acordul tripartit al operatorului sistemului adiacent, al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, indiferent de motiv, în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată; d) prin acordul părţilor, în cazul rezervării produselor de capacitate standard negrupată; e) prin denunţare unilaterală, în caz de faliment, dizolvare sau lichidare, după caz,a partenerului contractual în baza unei notificări prealabile; f) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 18-19. (2) Încetarea contractului nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale născute în mod valabil pe parcursul derulării prezentului contract, indiferent de momentul scadenţei acestora. CAP. XIII Notificări ART. 21 (1) OTS şi UR sunt obligaţi ca pe parcursul derulării contractului să îşi notifice reciproc, în scris, la sediul UR indicat în declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al acestuia, care face parte integrantă din prezentul contract, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, orice modificare a circumstanţelor avute în vedere la data intrării în vigoare a contractului. (2) În sensul prezentului contract, prin modificare de circumstanţe se înţelege intrarea în vigoare, modificarea sau abrogarea unui act normativ al cărui obiect de reglementare vizează, în tot sau în parte, termenii şi condiţiile generale şi/sau specifice aferente contractului. (3) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen. (4) Notificările între OTS şi UR se pot face şi prin fax sau email, sub condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. (5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. CAP. XIV Legea contractului şi soluţionarea litigiilor ART. 22 (1) Contractul este guvernat de legea română. (2) OTS şi UR convin că toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de pe teritoriul României. CAP. XV Cesionarea contractului ART. 23 (1) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferente produselor de capacitate standard grupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în orice mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din contract decât cu acordul expres şi în scris al operatorului sistemului adiacent, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, acord care nu poate fi refuzat nemotivat. (2) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferente produselor de capacitate standard negrupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în orice mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul scris al celeilalte părţi, care nu poate fi refuzat nemotivat. (3) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 5 zile lucrătoare înaintea datei de cesionare planificate. (4) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării. (5) În situaţia în care partea notificată în condiţiile alin. (3) nu răspunde sau, după caz, răspunde nemotivat, intenţia de cesionare se consideră: a) neacceptată, în situaţia cesionării contractului, conform legislaţiei în vigoare; b) acceptată, în situaţia cesiunilor de creanţă/de datorie. CAP. XVI Clauze finale ART. 24 Contractul se încheie în limba română şi este supus legislaţiei române. ANEXA 2 la metodologie CONTRACT-CADRU DE TRANSPORT al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductelor de transport gaze naturale Isaccea 2 şi Isaccea 3 - Negru Vodă 2 şi Negru Vodă 3 Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A., cu sediul în ............................., str. ...................... nr. ...., judeţul/sectorul ................., cod poştal ................., telefon ................., fax ................., cod unic de înregistrare ......................, cod de înregistrare fiscală ......................, nr. de ordine la oficiul registrului comerţului ......................, având contul nr. ...................... deschis la .................................., reprezentată legal prin .................................., în calitate de prestator al serviciului de transport gaze naturale, denumită în continuare "operatorul de transport şi de sistem" sau "OTS", pe de o parte, şi ..............[Se va completa cu denumirea şi datele de identificare ale utilizatorului de reţea: sediul social, telefon, fax, e-mail, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, CIF, cod unic de înregistrare.]...................., în calitate de beneficiar al serviciilor de transport, denumită în cele ce urmează "utilizator al reţelei" sau "UR" pe de altă parte, denumite individual "partea" şi împreună "părţile", au convenit încheierea prezentului contract de transport al gazelor naturale, denumit în continuare "contract", ca urmare a derulării licitaţiei pentru rezervarea de capacitate din data de .......[Se va completa cu data organizării licitaţiei.]........ . CAP. I Terminologie, legislaţie şi alte documente aplicabile ART. 1 (1) Termenii utilizaţi în contract sunt definiţi în Regulamentul (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi în acordurile de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente. (2) Prevederile contractului sunt completate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 984/2013 al Comisiei din 14 octombrie 2013 de stabilire a unui cod al reţelei privind mecanismele de alocare a capacităţii în sistemele de transport al gazelor şi de completare a Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului, cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente, precum şi cu prevederile Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate, platformă denumită în continuare PRRC. (3) Declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al ......[Se va completa cu denumirea utilizatorului reţelei.]...... şi mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC în data de .....[Se va completa cu data organizării licitaţiei.]......... fac parte integrantă din contract. (4) Prevederile contractului se completează, după caz, cu termenii şi condiţiile specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor, prevăzute în anexele nr. 4-7 la Metodologia de rezervare a capacităţii de transport şi de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea - Negru Vodă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016. CAP. II Obiectul contractului ART. 2 (1) Obiectul contractului îl constituie prestarea serviciilor de transport al gazelor naturale, desemnând ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu rezervarea produselor de capacitate standard de transport în punctele aferente conductelor de transport al gazelor naturale Isaccea 2 şi Isaccea 3 - Negru Vodă 2 şi Negru Vodă 3 destinate transportului gazelor naturale pe culoarul Federaţia Rusă - Turcia, Grecia şi alte ţări. (2) În baza principiului egalităţii prevăzut la art. 4 din Metodologia aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016, capacitatea rezervată prin contract este compusă din: a) capacitatea alocată precizată în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei şi b) echivalentul valorii capacităţii specificate la lit. a) aferente punctului de intrare/ieşire corespondent, după caz. (3) OTS şi UR iau act de faptul că, în baza contractului, capacitatea se rezervă în condiţiile prevăzute de Regulile de operare ale PRRC. (4) Capacitatea de transport rezervată este exprimată în kWh/zi (25°C/0°C). CAP. III Durata contractului ART. 3 (1) Contractul se încheie pentru perioada specificată în mesajul electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC, transmis de către operatorul PRRC, în funcţie de produsul de capacitate standard rezervat. (2) Data încheierii contractului este data primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei organizate în cadrul PRRC. (3) După caz, OTS şi UR îşi exprimă în mod explicit acordul ca data încheierii contractului de rezervare de capacitate grupată pe partea română să coincidă cu data încheierii contractului corespondent de rezervare de capacitate grupată pe partea bulgară, începând cu momentul primirii mesajului electronic de confirmare a adjudecării licitaţiei. CAP. IV Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieşire din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România ART. 4 (1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale intrate în/ieşite din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1) se face în conformitate cu prevederile acordurilor de interconectare încheiate de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş cu operatorii sistemelor adiacente. (2) Gazele naturale vehiculate prin conducta prevăzută la art. 2 alin. (1) trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în acordurile de interconectare încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. CAP. V Tarife aplicabile. Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată ART. 5 (1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată la care se adaugă, după caz, comisionul de licitaţie rezultat în urma derulării licitaţiei. (2) Facturarea contravalorii serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prestate se realizează în baza capacităţii rezervate şi a numărului de ore din perioada de facturare. (3) Modalitatea de plată, precum şi desemnarea băncilor agreate pentru derularea operaţiunilor bancare se stabilesc de comun acord, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (4) Plata în avans a contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se realizează până, cel târziu, cu 24 de ore anterior datei de începere a prestării serviciului de transport, în baza facturii de avans emisă în acest sens conform prezentului contract. (5) Obligaţia de plată este considerată îndeplinită la data intrării sumelor respective totale în contul OTS. CAP. VI Drepturile şi obligaţiile OTS ART. 6 OTS are următoarele drepturi: a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere; b) să execute garanţia financiară de plată depusă de UR în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise; c) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de transport cu un preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract; d) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile cap. VIII "Garanţii"; e) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2), cu notificarea UR cu cel puţin 3 zile anterior limitării/întreruperii; f) să refuze preluarea gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; g) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate în conformitate cu obiectul contractului, cu respectarea tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată plus eventualul comision rezultat în urma derulării licitaţiei, inclusiv eventualele majorări de întârziere; h) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă neplanificate, în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente, cu anunţarea UR în termen de maximum 2 ore de la momentul evenimentului care a determinat limitarea/întreruperea; i) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă planificate în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; j) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia; k) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). ART. 7 OTS are următoarele obligaţii: a) să anunţe UR în legătură cu eventualele limitări sau, după caz, întreruperi în prestarea serviciilor de transport în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată; b) să reia prestarea serviciilor de transport în termen de 24 de ore de la data îndeplinirii obligaţiilor de plată ale UR; c) să permită accesul UR la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii în situaţia în care acesta contestă factura emisă; d) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile de gaze naturale, în conformitate cu prevederile acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în acestea; e) să transmită UR un proces-verbal lunar de alocare a cantităţilor de gaze naturale în punctele de intrare/ieşire în/din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1); f) să răspundă sesizărilor UR referitoare la prestarea serviciilor de transport; g) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). CAP. VII Drepturile şi obligaţiile UR ART. 8 UR are următoarele drepturi: a) să refuze preluarea la punctul de ieşire din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1) a gazelor naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; b) să conteste facturile emise de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii; c) să solicite OTS să modifice prezentul contract în cazul modificării circumstanţelor care au stat la baza încheierii acestuia; d) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). ART. 9 UR are următoarele obligaţii: a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS în concordanţă cu prevederile prezentului contract şi ale documentelor prevăzute la art. 1 alin. (2); b) să accepte limitarea/întreruperea serviciului de transport în condiţiile prevăzute de prezentul contract; c) să plătească depăşirea capacităţii rezervate la nivelul celui mai mare preţ de adjudecare a licitaţiei pentru produsele standard de capacitate oferite în cadrul licitaţiilor organizate de OTS, preţ care nu poate fi mai mic decât preţul de rezervă pentru produsul zilnic de capacitate, în situaţia în care cantităţile de gaze naturale alocate UR depăşesc nivelul capacităţii rezervate; d) să predea gazele naturale în punctele de interconectare Isaccea 2 şi Isaccea 3, cu respectarea condiţiilor de calitate a gazelor naturale prevăzute în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; în situaţia în care, pe parcursul lunii de livrare, UR nu asigură condiţiile de calitate a gazelor naturale în punctele de interconectare Isaccea 2 şi Isaccea 3 cel puţin la nivelul prevăzut în acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente, OTS va preda în punctele de interconectare Negru Vodă 2 şi Negru Vodă 3 gaze naturale cu o calitate similară, UR fiind răspunzător de toate consecinţele care decurg din neîndeplinirea acestei obligaţii; e) să anunţe OTS prin intermediul nominalizării/ renominalizării în legătură cu partenerii săi şi, respectiv, cu cantităţile de gaze naturale aferente acestora, conform regulilor stabilite prin acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; f) să transmită la OTS nominalizări/renominalizări pentru fiecare zi gazieră, conform regulilor stabilite prin acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; g) să accepte cantităţile de gaze naturale alocate conform prevederilor acordurilor încheiate cu operatorii sistemelor adiacente; h) să respecte principiul egalităţii între nominalizările/ renominalizările zilnice transmise OTS pentru punctele de intrare/ieşire din conducta prevăzută la art. 2 alin. (1); i) să constituie întocmai garanţiile prevăzute la art. 11 şi 12 din prezentul contract; j) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în documentele menţionate la art. 1 alin. (2). CAP. VIII Garanţii ART. 10 Pentru prestarea serviciilor de transport UR va prezenta OTS dovada bonităţii în vederea demonstrării capacităţii sale financiare de a-şi îndeplini obligaţiile asumate prin prezentul contract. ART. 11 (1) UR poate fi exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară de plată prevăzută la art. 12 în favoarea OTS dacă: a) face dovada unui rating de creditare, emis de una dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poors, Moody's, Fitch, cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării contractului; b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport conform art. 5 alin. (5) din contract. (2) În situaţia în care, pe durata contractului, se schimbă fie nivelul de rating acordat UR, fie agenţia emitentă a ratingului în raport cu prevederile alin. (1) lit. a), UR este obligat să notifice OTS în termen de 3 zile de la producerea modificării şi să facă dovada respectării prevederilor contractuale cu privire la modalitatea de constituire a garanţiilor financiare de plată, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data producerii modificării. ART. 12 (1) Garanţia financiară de plată este prezentată de către UR sub formă de: a) scrisoare de garanţie bancară, pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei; şi/sau b) cont garantat (depozit colateral) pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei; şi/sau c) cont escrow, pentru suma de ... lei sau echivalentul în euro la cursul BCE din ziua emiterii garanţiei. (2) OTS acceptă scrisoarea de garanţie bancară eliberată de către o bancă care are rating emis de una dintre următoarele agenţii de rating: Standard & Poors, Moody's, Fitch, cel puţin la nivel investment grade. Echivalenţa între nivelurile de rating acordate de cele trei agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS. ART. 13 (1) În situaţia în care UR face dovada bonităţii conform art. 11 alin. (1) lit. a), OTS poate cere, în anumite cazuri justificate, constituirea unei garanţii financiare de plată în conformitate cu prevederile art. 12 sau plata în avans a obligaţiilor de plată care decurg din relaţia comercială cu UR. Cerinţele pentru o garanţie sau plată în avans se vor solicita şi explica UR în formă scrisă. (2) Pentru serviciile de transport este considerat caz justificat situaţia în care UR este în întârziere de plată pentru o sumă de cel puţin 10% din valoarea ultimei facturi sau din valoarea obligaţiilor de plată parţiale, după ce a fost primită de la OTS o notificare în acest sens. ART. 14 (1) OTS poate executa garanţiile prevăzute în prezentul capitol dacă UR nu îşi îndeplineşte integral sau parţial obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte cu întârziere. (2) Anterior executării garanţiei, OTS are obligaţia de a notifica UR, precizând obligaţiile care nu au fost respectate. (3) Notificarea privind executarea garanţiei va fi transmisă pe fax de către OTS, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de plată a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de transport. (4) În situaţia executării garanţiei parţial sau total, UR are obligaţia de a reconstitui garanţia, în termen de 5 zile lucrătoare, conform prevederilor contractuale cu privire la nivelul garanţiilor financiare de plată. CAP. IX Clauza de confidenţialitate ART. 15 (1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derularea contractului. (2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii care: a) au fost cunoscute părţii contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă; sau b) au fost dezvăluite după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvăluire; sau c) fac obiectul unei obligaţii legale privind dezvăluirea. (3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractuale. (4) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) atrage răspunderea părţii culpabile, stabilite în conformitate cu prevederile legale. CAP. X Răspundere contractuală ART. 16 Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor în termenele prevăzute în contract atrage executarea garanţiei constituite în acest sens şi plata de majorări de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală. ART. 17 (1) Ca efect al neîndeplinirii, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de UR, altele decât obligaţia de plată, OTS are dreptul de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (2) Neîndeplinirea, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale asumate de OTS conferă dreptul UR de a solicita, în raport cu eventualul prejudiciu înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (3) Debitorul obligaţiei este de drept în întârziere prin simpla împlinire a termenelor stabilite pentru executarea obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazurilor anume stipulate în prezentul contract. CAP. XI Forţă majoră/Caz fortuit ART. 18 (1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. (2) În situaţia în care forţa majoră nu încetează în termen de 15 zile, în cazul contractelor lunare, respectiv în termen de 30 de zile, în cazul contractelor trimestriale şi anuale, părţile au dreptul să invoce încetarea de plin drept a contractului, fără ca vreuna din ele să aibă dreptul de a pretinde daune-interese. (3) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum două zile de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în maximum 15 zile de la apariţie. ART. 19 (1) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către partea care ar fi fost chemată să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs în condiţiile art. 1.351 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. (2) Prevederile art. 18 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător. CAP. XII Încetarea contractului ART. 20 (1) Contractul încetează: a) prin ajungerea la termen a contractului, conform prevederilor art. 3; b) de plin drept, prin încetarea contractului corespondent, încheiat între UR şi operatorul sistemului adiacent, în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată; c) prin acordul tripartit al operatorului sistemului adiacent, al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, indiferent de motiv, în cazul rezervării produselor de capacitate standard grupată; d) prin acordul părţilor, în cazul rezervării produselor de capacitate standard negrupată; e) prin denunţare unilaterală, în caz de faliment, dizolvare sau lichidare, după caz, a partenerului contractual, în baza unei notificări prealabile; f) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 18 şi 19. (2) Încetarea contractului nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale născute în mod valabil pe parcursul derulării prezentului contract, indiferent de momentul scadenţei acestora. CAP. XIII Notificări ART. 21 (1) OTS şi UR sunt obligaţi ca pe parcursul derulării contractului să îşi notifice reciproc, în scris, la sediul UR indicat în declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal sau convenţional al acestuia, care face parte integrantă din prezentul contract, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş, orice modificare a circumstanţelor avute în vedere la data intrării în vigoare a contractului. (2) În sensul prezentului contract, prin modificare de circumstanţe se înţelege intrarea în vigoare, modificarea sau abrogarea unui act normativ al cărui obiect de reglementare vizează, în tot sau în parte, termenii şi condiţiile generale şi/sau specifice aferente contractului. (3) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen. (4) Notificările între OTS şi UR se pot face şi prin fax sau email, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării. (5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. CAP. XIV Legea contractului şi soluţionarea litigiilor ART. 22 (1) Contractul este guvernat de legea română. (2) OTS şi UR convin că toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de pe teritoriul României. CAP. XV Cesionarea contractului ART. 23 (1) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferente produselor de capacitate standard grupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda niciunui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din contract decât cu acordul, dat în mod expres, în scris, de operatorul sistemului adiacent, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi UR, acord care nu poate fi refuzat nemotivat. (2) În cazul contractului de transport având ca obiect prestarea serviciului de transport gaze naturale aferente produselor de capacitate standard negrupată, niciuna dintre părţi nu va putea ceda niciunui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul scris al celeilalte părţi, care nu poate fi refuzat nemotivat. (3) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 5 zile lucrătoare înaintea datei de cesionare planificate. (4) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării notificării. (5) În situaţia în care partea notificată în condiţiile alin. (3) nu răspunde sau, după caz, răspunde nemotivat, intenţia de cesionare se consideră: a) neacceptată, în situaţia cesionării contractului, conform legislaţiei în vigoare; b) acceptată, în situaţia cesiunilor de creanţă/de datorie. CAP. XVI Clauze finale ART. 24 Contractul se încheie în limba română şi este supus legislaţiei române. ANEXA 3 la metodologie DECLARAŢIE Subsemnatul, ...........[numele şi datele de identificare ale persoanei care completează declaraţia: CNP, seria şi numărul cărţii de identitate, adresă, telefon, e-mail]................., în calitate de reprezentant legal/convenţional*) al ..........[denumirea şi datele de identificare ale utilizatorului de reţea: sediul social, telefon, fax, e-mail, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, cod de înregistrare fiscală, cod unic de înregistrare, numărul contului bancar şi banca la care acesta este deschis].................,────────── *) În cazul reprezentantului convenţional, la declaraţie se anexează procura specială/împuternicirea.────────── declar pe propria răspundere următoarele: - cunosc şi sunt de acord în întregime cu prevederile "Regulilor de operare ale Platformei regionale de rezervare de capacitate operate de «Foldgazszallito Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag» - FGSZ Ltd", în baza cărora urmează a se organiza, în data de ....[Se va completa cu data organizării licitaţiei.]......, licitaţia pentru rezervarea produsului standard de capacitate ....[Se va completa cu tipul produsului; direcţia de transport; grupat sau negrupat; anual, trimestrial, lunar sau zilnic.]......, oferit pentru perioada ....[anul, trimestrul, luna sau ziua]....., în punctele aferente conductelor de transport prevăzute la art. 1 din Metodologia de rezervare a capacităţii de transport şi de stabilire a tarifelor pentru activitatea de prestare a serviciilor de transport al gazelor naturale prin conductele de transport Isaccea-Negru Vodă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016; - cunosc şi sunt de acord în întregime cu prevederile Contractului-cadru de transport al gazelor naturale încheiat în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductelor de transport prevăzute la art. 1 din metodologia aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016 şi cu prevederile termenilor şi condiţiilor specifice aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele aferente conductelor de transport prevăzute la art. 1 din metodologia aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 34/2016, aşa cum sunt prevăzute în anexele nr. ......[Se va completa în mod corespunzător.]........ şi nr. .......[Se va completa în mod corespunzător.]....... din aceasta. Prin prezenta declaraţie confirm cunoaşterea şi asumarea întocmai a dispoziţiilor art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare ("Falsul în declaraţii"), conform cărora "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă". Data: .......................... Utilizator de reţea Ştampilă Reprezentant legal/convenţional*) Semnătură:────────── *) În cazul reprezentantului convenţional, la declaraţie se anexează procura specială/împuternicirea.────────── ANEXA 4 la metodologie TERMENI ŞI CONDIŢII SPECIFICE aferente contractelor anuale/trimestriale de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie CAP. I Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată ART. 1 (1) Plata contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se face în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare. (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza după cum urmează: a) în situaţia în care UR nu optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, o factură aferentă serviciilor de transport prestate pentru luna precedentă, întocmită în conformitate cu prevederile contractului prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la metodologie; b) în situaţia în care UR optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, cu minimum 5 zile calendaristice anterior datei de începere a fiecărei luni de prestare a serviciilor, o factură de plată în avans, întocmită în conformitate cu prevederile contractului prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la metodologie. CAP. II Garanţii ART. 2 UR are obligaţia să prezinte OTS garanţia financiară de plată în suma prevăzută la art. 3, în termen de minimum 5 zile lucrătoare anterior prestării serviciului de transport. ART. 3 (1) Nivelul garanţiei financiare de plată constituite de UR va fi egal cu de două ori valoarea medie a facturilor lunare estimate pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare. (2) Garanţia financiară de plată constituită conform alin. (1) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului prin ajungerea lui la termen. ART. 4 (1) UR poate înlătura opţiunea de a constitui o garanţie pentru prestarea serviciului de transport prin efectuarea de plăţi în avans. În acest sens, UR declară OTS, în scris, cu minimum 10 zile calendaristice anterior datei de începere a prestării serviciului de transport, opţiunea de plată în avans. (2) Suma de plată în avans este egală cu contravaloarea facturii lunare pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare. (3) UR poate renunţa la opţiunea privind plata în avans, condiţionat de constituirea unei garanţii financiare de plată în condiţiile art. 11 alin. (1) lit. a) sau art. 12 din contract. CAP. III Răspundere contractuală ART. 5 Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage: a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei; b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise; c) limitarea/întreruperea prestării serviciului de transport, cu preaviz de 3 zile calendaristice, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de 15 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii integrale sau parţiale a obligaţiilor de plată. ANEXA 5 la metodologie TERMENI ŞI CONDIŢII SPECIFICE aferente contractelor lunare de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie CAP. I Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată ART. 1 (1) Plata contravalorii facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport se face în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare. (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza după cum urmează: a) în situaţia în care UR nu optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, până la data de 15 a lunii următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, o factură aferentă serviciilor de transport prestate pentru luna precedentă, întocmită în conformitate cu prevederile contractului prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la metodologie; b) în situaţia în care UR optează pentru plata în avans, OTS emite şi transmite UR, cu minimum 5 zile calendaristice anterior datei de începere a prestării serviciului, o factură de plată în avans, întocmită în conformitate cu prevederile contractului prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la metodologie. CAP. II Garanţii ART. 2 UR are obligaţia să prezinte OTS garanţia financiară de plată în suma prevăzută la art. 3, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei. ART. 3 (1) Nivelul garanţiei financiare de plată constituite de UR va fi egal cu valoarea facturii lunare estimate pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare. (2) Garanţia financiară de plată constituită conform alin. (1) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului prin ajungerea lui la termen. ART. 4 (1) UR poate înlătura opţiunea de a constitui o garanţie pentru prestarea serviciului de transport prin efectuarea de plăţi în avans. În acest sens, UR declară OTS, în scris, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data închiderii licitaţiei, opţiunea de plată în avans. (2) Suma de plată în avans este egală cu contravaloarea facturii lunare pentru serviciile de transport aferente următoarei perioade de utilizare. CAP. III Răspundere contractuală ART. 5 Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage: a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi calendaristică de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei; b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise. ANEXA 6 la metodologie TERMENI ŞI CONDIŢII SPECIFICE aferente contractelor zilnice de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie CAP. I Modalităţi şi condiţii de facturare şi plată ART. 1 (1) Plata contravalorii facturilor emise conform alin. (2) se face în termen de 5 zile de la data emiterii facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare. (2) Facturarea contravalorii serviciilor de transport se va realiza în ziua următoare celei pentru care a prestat serviciul de transport, OTS emite şi transmite UR o factură aferentă capacităţii rezervate, întocmită în conformitate cu prevederile contractului prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la metodologie. CAP. II Garanţii ART. 2 Garanţia financiară de participare la licitaţie devine garanţie financiară de plată. CAP. III Răspundere contractuală ART. 3 Neîndeplinirea obligaţiei de plată la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciului de transport atrage: a) perceperea unei cote a majorărilor de întârziere, calculată asupra valorii neachitate, egală cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 6-a zi calendaristică de la data emiterii facturii pentru capacitatea rezervată, până la achitarea integrală a acesteia, inclusiv ziua plăţii, în cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată la data scadenţei; b) reţinerea, din garanţia financiară constituită, a sumei necesare pentru a acoperi neplata totală sau parţială a facturilor emise. ANEXA 7 la metodologie TERMENI ŞI CONDIŢII SPECIFICE aferente contractelor de transport al gazelor naturale încheiate în urma derulării licitaţiilor pentru rezervarea de capacitate întreruptibilă în punctele de intrare/ieşire în/din conductele prevăzute la art. 1 din metodologie CAP. I Condiţii de limitare/întrerupere a capacităţilor întreruptibile de transport ART. 1 (1) OTS, acţionând corect şi prudent, are dreptul să limiteze/întrerupă capacitatea întreruptibilă de transport rezervată de UR, astfel: pe direcţia de transport Bulgaria-România/România-Ucraina, în scopul asigurării funcţionării conductelor prevăzute la art. 1 din metodologie în condiţii de siguranţă, în situaţia în care suma nominalizărilor pe direcţia de intrare/ieşire în/din România este mai mare decât suma nominalizărilor pe direcţia de ieşire/intrare din/în România. (2) OTS va notifica UR cu privire la limitarea/întreruperea capacităţii întreruptibile de transport, dispuse în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi cu respectarea condiţiilor din acordurile încheiate cu operatorii sistemelor adiacente. CAP. II Drepturile şi obligaţiile OTS ART. 2 OTS are dreptul să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor întreruptibile de transport în condiţiile art. 1. CAP. III Drepturile şi obligaţiile UR ART. 3 UR are obligaţia să accepte necondiţionat limitarea/întreruperea capacităţii întreruptibile de transport dispusă în condiţiile prevăzute la art. 1. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.