Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 147.121/DMRC din 5.03.2018, în temeiul prevederilor art. 5 şi ale art. 53 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin: ART. I Anexele nr. 1-5 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2002, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La anexa nr. 1 „Centralizatorul fondurilor de vânătoare constituite la nivel de ţară“, poziţiile nr. 5, 13, 30, 36 şi rubrica „TOTAL“ se modifică şi vor avea următorul cuprins: "
┌─────┬───────────────────────┬──────────┬───────────────┐
│Nr. │ │Numărul │Suprafaţa │
│crt. │Judeţul │fondurilor│totală (ha) │
│ │ │cinegetice│ │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│0 │1 │2 │3 │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│.....│.......................│..... │...............│
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│„5 │Bihor │69 │695.583 │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│.....│.......................│..... │...............│
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│13 │Cluj │56 │604.376 │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│.....│.......................│..... │...............│
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│30 │Olt │57 │489.406 │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│.....│.......................│..... │...............│
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│36 │Teleorman │62 │565.850 │
├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│.....│.......................│..... │...............│
├─────┴───────────────────────┼──────────┼───────────────┤
│TOTAL: │2.152 │22.045.909“ │
└─────────────────────────────┴──────────┴───────────────┘
" 2. La anexa nr. 2, „Centralizatorul fondurilor de vânătoare constituite în judeţul Bihor“, „Centralizatorul fondurilor de vânătoare constituite în judeţul Cluj“, „Centralizatorul fondurilor de vânătoare constituite în judeţul Olt“ şi „Centralizatorul fondurilor de vânătoare constituite în judeţul Teleorman“ se modifică şi se înlocuiesc cu cele prevăzute în anexa nr. 1. 3. La anexa nr. 3, paginile nr. 1 şi 2 din „Fişa fondului de vânătoare nr. 69 Valea Drăganului“ din judeţul Bihor, din „Fişa fondului de vânătoare nr. 50 Giurcuţa“ şi din „Fişa fondului de vânătoare nr. 55 Valea Drăganului“ din judeţul Cluj, din „Fişa fondului de vânătoare nr. 43 Frunzaru“ din judeţul Olt şi din „Fişa fondului de vânătoare nr. 11 Beciu“ din judeţul Teleorman se modifică şi se înlocuiesc cu cele prevăzute în anexa nr. 2. 4. La anexa nr. 4, „Harta fondurilor de vânătoare la nivelul judeţului Bihor“, „Harta fondurilor de vânătoare la nivelul judeţului Cluj“, „Harta fondurilor de vânătoare la nivelul judeţului Olt“ şi „Harta fondurilor de vânătoare la nivelul judeţului Teleorman“, precum şi anexa nr. 5 „Harta fondurilor de vânătoare la nivel de ţară“ se modifică, potrivit schiţelor aprobate prin prezentul ordin, de către Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea“, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. ART. II În tot cuprinsul Ordinului ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezentul ordin, sintagma „fond de vânătoare“ se înlocuieşte cu sintagma „fond cinegetic“. ART. III (1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, gărzile forestiere Oradea, Cluj, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti şi gestionarii fondurilor cinegetice menţionate la art. I pct. 3 completează, în 3 exemplare, fişele fondurilor cinegetice rearondate şi întocmesc actele adiţionale la contractele de gestionare în vigoare pentru modificarea tarifelor de gestionare potrivit noilor suprafeţe rezultate, potrivit legii. (2) Pentru calculul tarifelor de gestionare a fondurilor cinegetice rearondate prin prezentul ordin se folosesc tarifele unitare, pe categorii de folosinţă, stabilite potrivit contractelor de gestionare în vigoare. (3) Scrisorile de garanţie bancară de bună execuţie se modifică corespunzător noilor tarife de gestionare rezultate în urma aplicării prezentului ordin. (4) Câte un exemplar original al documentelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se depune la Ministerul Apelor şi Pădurilor, în termen de 5 zile de la semnare. ART. IV Gărzile forestiere Oradea, Cluj, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti, precum şi gestionarii fondurilor cinegetice răspund de aplicarea prevederilor prezentului ordin. ART. V Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin şi se comunică sau, după caz, se pun la dispoziţia celor interesaţi de către Direcţia generală păduri din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor. ART. VI Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul apelor şi pădurilor, Ilie Covrig, secretar de stat Bucureşti, 26 martie 2018. Nr. 319. ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.