Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (1) şi ale art. 11 lit. k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Regulamentul de autorizare a laboratoarelor de încercări la foc, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
(1) Nu se supun autorizării laboratoarele acreditate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 339/93, care efectuează încercări la foc în domeniul acreditat.
(2) Regulamentul menţionat la art. 1 nu se aplică laboratoarelor de încercări care emit rapoarte de încercare în domeniile reglementate de legislaţia Uniunii Europene de armonizare.
ART. 3
Prevederile regulamentului prevăzut la art. 1 se duc la îndeplinire de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi de laboratoarele de încercări la foc care solicită autorizarea.
ART. 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 770/2005 pentru aprobarea Regulamentului de autorizare a laboratoarelor şi poligoanelor de încercări la foc şi a celor de distrugere a muniţiei neexplodate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 5 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se abrogă.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne,
Carmen Daniela Dan
Bucureşti, 20 ianuarie 2017.
Nr. 3.
ANEXA 1
REGULAMENT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: