Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.931 din 28 februarie 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Amicus Junior" din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 513 din 3 iunie 2024
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.293/2020 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. Amicus Junior - S.R.L. din municipiul Iaşi pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 16 din 14.12.2023;
– Referatului de aprobare nr. 14.281 din 21.12.2023 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“, cu sediul în str. Valea Adâncă nr. 18, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program prelungit“, începând cu anul şcolar 2024-2025.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
ART. 3
Personalul didactic şi personalul administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar particular autorizată Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform dispoziţiilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi.
ART. 4
Capacitatea maximă de şcolarizare este de 7 formaţiuni de studiu/1 schimb.
ART. 5
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, revine fondatorilor.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 7
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2028-2029.
ART. 8
Fundaţia Amicus (Prieten) Junior, în calitate de persoană juridică iniţiatoare, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Amicus Junior“ din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 28 februarie 2024.
Nr. 3.931.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: