Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.899 din 26 mai 2015 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ "preşcolar", respectiv "gimnazial" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione" din municipiul Oradea
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 12 iunie 2015
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 2 din 26 februarie 2015 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 19 ianuarie-20 februarie 2015,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "română", program "prelungit", respectiv pentru nivelul de învăţământ "gimnazial" (nivel 1, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor), limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione", cu sediul în municipiul Oradea, str. Cazaban nr. 49/E, judeţul Bihor, începând cu anul şcolar 2015-2016.
ART. 2
Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelurile de învăţământ "preşcolar", respectiv "gimnazial", se preia la nivelurile de învăţământ "preşcolar", respectiv "gimnazial", acreditate în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione" din municipiul Oradea.
ART. 3
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione" din municipiul Oradea este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 4
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară din Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Liceul "Don Orione" din municipiul Oradea, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 26 mai 2015.
Nr. 3.899.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: