Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 3.881 din 11 aprilie 2019 privind modificarea programelor şcolare pentru limbi moderne din ciclul inferior şi superior al liceului - filiera teoretică, toate profilurile şi specializările; filiera vocaţională, toate profilurile şi specializările, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.598/2004
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 2 alin. (4) şi ale art. 45 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. I Programele şcolare pentru limba modernă pentru ciclul inferior al liceului şi ciclul superior al liceului - filiera teoretică, toate profilurile şi specializările; filiera vocaţională, toate profilurile şi specializările, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.598/2004*), vor fi actualizate astfel: sintagma „în limba română“, care face parte din enunţul competenţelor specifice subsumate competenţei generale 4 „Transferul şi medierea mesajelor orale sau scrise în situaţii variate de comunicare“, prezentă în programele şcolare pentru limbi moderne, se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „în limba română/în limba maternă“. *) Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.598/2004 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. II Prezentul ordin se aplică unităţilor care cuprind tipuri de şcoli/clase din învăţământul preuniversitar (cu predare în limba română/cu predare în limbi materne ale minorităţilor naţionale din România).
ART. III Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia minorităţi, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.