Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.838 din 23 mai 2016 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 8 iunie 2016
În temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.247/2010 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional al elevilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 8 iulie 2010, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
ART. 3
Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prezentul ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei naţionale
şi cercetării ştiinţifice,
Adrian Curaj
Bucureşti, 23 mai 2016.
Nr. 3.838.
ANEXĂ
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor
CAP. I
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor din România (CNE).
ART. 2
Consiliul Naţional al Elevilor este structura naţională de reprezentare a elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi privat din România.
ART. 3
Consiliul Naţional al Elevilor este partener al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu rol consultativ în procesul decizional.
ART. 4
În sensul prezentului act normativ:
a) majoritatea simplă se defineşte ca numărul de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor prezenţi, excluzând abţinerile;
b) majoritatea absolută se defineşte ca numărul de voturi egal cu minimum jumătate plus unu din voturile tuturor membrilor;
c) majoritatea calificată se defineşte ca numărul de voturi egal cu minimum două treimi din voturile tuturor membrilor.
ART. 5
Consiliul Naţional al Elevilor şi toate substructurile sale menţin o poziţie neutră faţă de orice cult religios, asociaţie religioasă, partid politic sau formaţiune politică.
ART. 6
Consiliul Naţional al Elevilor are următoarele obiective:
a) reprezentarea elevilor ca beneficiari principali ai sistemului de învăţământ preuniversitar din România;
b) participarea activă a elevilor în procesul decizional în legătură cu problemele care îi vizează;
c) supravegherea respectării drepturilor elevilor;
d) încurajarea schimburilor de experienţă şi a exemplelor de bune practici;
e) sprijinirea dezvoltării tuturor substructurilor sale.
ART. 7
Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, CNE are în vedere următoarele direcţii de acţiune:
a) apără interesele tuturor elevilor din România;
b) reprezintă elevii în faţa instituţiilor şi organismelor abilitate;
c) acţionează ca organism care sprijină toate substructurile sale;
d) utilizează orice modalităţi legale şi legitime pentru a-şi atinge obiectivele;
e) elaborează şi propune politici publice, alături de instituţiile abilitate, în ceea ce priveşte problemelor elevilor şi ale învăţământul preuniversitar.
CAP. II
Organizare şi funcţionare
II.1. Componenţa Consiliului Naţional al Elevilor şi durata mandatului
ART. 8
Consiliul Naţional al Elevilor este format din consiliile judeţene ale elevilor şi Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
ART. 9
Consiliul Naţional al Elevilor îşi desfăşoară activitatea prin următoarele organisme:
a) Adunarea generală;
b) Biroul executiv;
c) Comisia Naţională de Etică.
ART. 10
(1) Durata mandatului membrilor Consiliului Naţional al Elevilor, ai consiliilor judeţene ale elevilor şi ai consiliilor şcolare ale elevilor este de 2 ani.
(2) După un an, persoana care ocupă o funcţie în Consiliul Naţional al Elevilor, consiliile judeţene ale elevilor (CJE) şi consiliile şcolare ale elevilor îşi prezintă raportul de activitate, situaţie în care Adunarea generală poate respinge raportul de activitate pe primul an de mandat cu majoritate absolută, decizie ce duce la demiterea din funcţie.
II.2.1. Adunarea generală ordinară a Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 11
(1) Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor este cel mai înalt organism decizional al CNE. Adunarea generală se întruneşte în şedinţă ordinară de două ori pe an în cadrul Conferinţei Consiliului Naţional al Elevilor.
(2) Adunarea generală are autoritate supremă asupra tuturor deciziilor din cadrul CNE care nu au fost reglementate prin lege sau alte acte normative.
(3) Adunarea generală este formată din preşedinţii consiliilor judeţene ale elevilor, preşedintele şi cei 3 prim-vicepreşedinţi ai Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti (CMEB).
(4) Preşedinţii fiecărui consiliu judeţean al elevilor, respectiv preşedintele şi 3 prim-vicepreşedinţi delegaţi ai Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti pot fi însoţiţi la dezbaterile Adunării generale şi de către o delegaţie din cadrul consiliului pe care îl reprezintă.
(5) În cazul în care un membru al Adunării generale nu poate participa, acesta poate delega în scris un alt membru al Biroului executiv al consiliului judeţean al elevilor.
(6) Adunarea generală este întrunită regulamentar dacă în plen sunt prezenţi jumătate plus unu dintre membrii Adunării generale.
(7) În cazul în care cvorumul nu este îndeplinit, Adunarea generală se va reconvoca conform prevederilor actualului regulament.
(8) La Adunarea generală participă de asemenea, fără drept de vot, membrii Comisiei Naţionale de Etică şi membrii Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, dar cu drept de participare la dezbateri.
(9) La Adunarea generală mai pot participa de asemenea, fără drept de vot, şi:
a) echipa de organizare a Conferinţei;
b) alumni Consiliului Naţional al Elevilor;
c) profesorii consilieri ai consiliilor judeţene ale elevilor;
d) reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
e) parteneri ai Consiliului Naţional al Elevilor.
(10) Persoanele nominalizate la alin. (9) pot participa la dezbateri cu votul a două treimi din membrii Adunării generale.
(11) Adunarea generală poate decide cu majoritate calificată să permită accesul şi altor persoane sau organizaţii partenere la lucrările plenare.
(12) Adunarea generală funcţionează după propriul regulament de ordine interioară, votat cu majoritate simplă de către membrii Adunării generale.
ART. 12
Conferinţele Consiliului Naţional al Elevilor beneficiază de sprijinul logistic, financiar, material şi legal al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
ART. 13
(1) Cheltuielile ocazionate de participarea membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor la adunările generale şi întâlniri de lucru constând în transport, cazare şi masă vor fi suportate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar Municipal Bucureşti.
(2) Cheltuielile legate de deplasarea membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor vor fi decontate în baza ordinului de deplasare.
ART. 14
Adunarea generală a CNE are şi următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) adoptă şi modifică acte şi regulamente interne cu majoritate simplă;
b) adoptă agenda de lucru a plenului Adunării generale cu majoritate simplă;
c) dispune prezentarea şi dezbaterea Raportului Comisiei Naţionale de Etică;
d) dezbate şi avizează cu majoritate calificată propunerile de sancţiuni disciplinare recomandate de Comisia Naţională de Etică sau de Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, aplicate de Biroul executiv;
e) organizează alegeri pentru funcţiile vacante din Biroul executiv;
f) stabileşte, dezbate şi adoptă cu votul majorităţii absolute Strategia de dezvoltare a Consiliului Naţional al Elevilor;
g) avizează proiectul de Plan de acţiune al Biroului executiv pentru mandatul în curs, cu votul majorităţii simple;
h) dezbate şi votează propunerile Comisiei de etică de suspendare a aplicării unor acte emise de către Biroul executiv, cu votul a trei pătrimi din membrii Adunării generale;
i) dezbate şi aprobă cu majoritate simplă raportul de activitate al Biroului executiv şi al membrilor acestuia;
j) dezbate şi aprobă parteneriate internaţionale cu votul majorităţii simple;
k) dezbate şi votează raportul comisiei de vizită sau studiu la un consiliu judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti cu votul majorităţii simple. Comisia este formată din 3 membri: un vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor sau un membru al Biroului executiv delegat şi un membru delegat de către Comisia Naţională de Etică;
l) propune Adunării generale a consiliului judeţean al elevilor revocarea din funcţie a membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, la propunerea Biroului executiv, prin votul majorităţii simple, ca urmare a lipsei de activitate sau a lezării imaginii şi activităţii CNE.
ART. 15
(1) Adunarea generală ordinară poate fi convocată de Biroul executiv cu votul majorităţii absolute. Aceasta va cuprinde convocarea pentru data iniţială şi o a doua dată la interval de două săptămâni de la prima convocare, în cazul în care pragul de cvorum nu va fi atins.
(2) Convocarea va fi făcută în scris şi trimisă consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti cu cel puţin 30 de zile înainte de deschiderea Conferinţei Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 16
(1) Amendamentele la documentele interne şi rezoluţiile din partea consiliilor judeţene ale elevilor vor fi transmise către Secretariatul pe Departamentul de organizare internă în scris cu cel puţin 5 zile înainte de deschiderea lucrărilor Adunării generale.
(2) Secretariatul pe Departamentul de organizare internă va transmite către toate consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti amendamentele şi rezoluţiile primite cu cel puţin 3 zile înainte de deschiderea lucrărilor Adunării generale.
(3) Secretarul pe Departamentul de organizare internă are obligaţia de a se asigura că conţinutul amendamentelor şi rezoluţiilor primite şi transmise nu sunt şi nu vor fi în niciun fel viciate.
II.2.2. Adunarea generală extraordinară a Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 17
Adunările generale extraordinare ale Consiliului Naţional al Elevilor se desfăşoară conform prevederilor art. 11-16 din prezentul regulament de organizare şi funcţionare.
ART. 18
Adunările generale extraordinare se desfăşoară atunci când este nevoie şi pot fi convocate la iniţiativa Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, a unei treimi dintre consiliile judeţene ale elevilor sau a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, după consultarea Biroului executiv, cu minimum 15 zile înainte.
II.2.3. Actele emise de către Adunarea generală a CNE
ART. 19
Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor emite următoarele tipuri de acte:
a) hotărâri ale Adunării generale. Hotărârile sunt acte interne ale CNE şi se emit cu votul majorităţii simple a membrilor Adunării generale. Hotărârile au caracter regulamentar intern şi sunt obligatorii pentru toţi membrii Adunării generale, Biroul executiv şi consiliile judeţene ale elevilor. Adunarea generală nu poate adopta hotărâri care ating autonomia consiliilor judeţene ale elevilor, decât în cazul în care acestea încalcă regulamentul de organizare şi funcţionare sau legislaţia în vigoare, printr-un act constatator emis de către Comisia de etică sau Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor. Altfel de hotărâri ce ating autonomia locală sunt nule de drept;
b) decizii ale Adunării generale. Deciziile Adunării generale sunt acte cu caracter organizatoric, ce ajută la interpretarea actelor interne, de asemenea numiri în funcţie/demiteri din funcţie, delegări de atribuţii şi dispoziţii date de către Adunarea generală pentru Biroul executiv;
c) rapoarte ale Adunării generale. Rapoartele sunt acte organizatorice interne prezentate şi adoptate de Adunarea generală ce au legătură cu activitatea Consiliului Naţional al Elevilor şi a structurilor sale;
d) recomandări ale Adunării generale. Recomandările Adunării generale sunt acte cu caracter organizatoric adresate consiliilor judeţene ale elevilor, consiliilor şcolare ale elevilor, Biroului executiv sau altor structuri ale Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 20
Actele emise de către Adunarea generală se adoptă cu majoritatea simplă, dacă nu se prevede altfel.
II.2.4. Sistemul de vot în Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 21
(1) Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor foloseşte un sistem de vot majoritar, atât pentru alegerea în funcţiile de conducere a organismelor Consiliului Naţional al Elevilor, cât şi în cadrul activităţii curente a Consiliului Naţional al Elevilor.
(2) Fiecare membru al Adunării generale are dreptul la un singur vot exercitat conform mandatului acordat de către consiliul judeţean al elevilor pentru fiecare subiect în parte, excepţie făcând Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti, care deţine 4 voturi.
II.3.1. Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 22
Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor este organul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, cel mai înalt organism de luare a deciziilor în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor, între adunările generale.
ART. 23
Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor este format din 11 persoane care îndeplinesc următoarele funcţii:
a) un preşedinte;
b) 8 vicepreşedinţi;
c) 2 secretari executivi.
ART. 24
Comisia Naţională de Concurs şi Validare se constituie prin decizia Biroului executiv şi este formată din membrii Biroului executiv în funcţie, care nu candidează la o nouă funcţie, şi un membru al Comisiei de etică.
ART. 25
Biroul executiv se va întruni în şedinţă de cel puţin 2 ori pe semestru sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea a cel puţin unei treimi din membrii Biroului executiv sau a preşedintelui.
ART. 26
(1) Biroul executiv se convoacă cu cel puţin 7 zile înainte de întâlnire.
(2) Biroul executiv se poate întâlni şi în şedinţe informale, online.
(3) Şedinţa Biroului executiv este constituită regulamentar prin prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor.
ART. 27
(1) Cheltuielile ocazionate de participarea membrilor Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor la adunările generale, conferinţe, seminare, întâlniri de lucru constând în transport, cazare şi masă vor fi suportate de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
(2) Decontul legat de deplasarea membrilor Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor se va face în baza ordinului de deplasare.
II.3.2. Atribuţiile şi responsabilităţile Biroului executiv
ART. 28
Biroul executiv asigură comunicarea între consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, identificând, receptând şi propunând acestuia din urmă spre dezbatere şi soluţionare aspecte ale vieţii şcolare ale elevilor din întreaga ţară.
ART. 29
(1) Biroul executiv este autorizat să constituie comisii de lucru prin decizie scrisă.
(2) Membrii Biroului executiv pot reprezenta Consiliul Naţional al Elevilor la dezbateri, activităţi, evenimente şi întâlniri cu potenţiali parteneri, în baza unui mandat emis de către Biroul executiv sau de către Adunarea generală, cu avizul preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor, în cazul în care preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor nu poate participa.
(3) Consiliul Naţional al Elevilor poate fi reprezentat de asemenea de orice alt membru al Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor care primeşte un mandat de reprezentare din partea Biroului executiv, cu avizul preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor, în cazul în care preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor sau un membru al Biroului executiv nu poate participa.
(4) Biroul executiv comunică şi sprijină permanent consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
(5) Biroul executiv exprimă opinii, puncte de vedere şi reacţii ale Consiliului Naţional al Elevilor prin votul majorităţii simple.
(6) Aprobă comunicatele de presă elaborate de Biroul de presă în numele Consiliului Naţional al Elevilor sau de către alţi membri ai Biroului executiv.
ART. 30
Alte atribuţii ale Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor sunt:
a) este autorizat să încheie acorduri şi parteneriate cu terţe organizaţii şi instituţii, cu condiţia îndeplinirii şi apărării intereselor şi obiectivelor Consiliului Naţional al Elevilor;
b) desemnează reprezentanţi în comisiile de lucru ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi ale altor instituţii care se consultă sau conlucrează cu reprezentanţii elevilor;
c) elaborează şi propune spre aprobare Adunării generale strategia de dezvoltare a Consiliului Naţional al Elevilor, strategia de acţiune, precum şi strategia de mediere a unor conflicte, când este cazul;
d) aprobă, promovează şi implementează politica de acţiune şi imagine a Consiliului Naţional al Elevilor;
e) elaborează proiecte naţionale şi internaţionale proprii sau în colaborare cu diverse instituţii;
f) organizează şi aprobă seminare, întâlniri, conferinţe, dezbateri, schimburi de experienţă, competiţii, tabere şi concursuri între elevi, care se desfăşoară sub egida Consiliului Naţional al Elevilor;
g) formulează propuneri pentru îmbunătăţirea vieţii şcolare, a proiectelor şcolare şi extraşcolare;
h) formulează propuneri pentru îmbunătăţirea politicilor educaţionale, sociale şi culturale către partenerii decizionali la nivel central şi local;
i) efectuează sondaje de opinie cu privire la diverse aspecte ale vieţii şcolare;
j) comunică permanent cu consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti şi le oferă consiliere şi asistenţă;
k) elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional al Elevilor şi îl înaintează Adunării generale, dacă este cazul;
l) elaborează documente şi seturi de proceduri privind organizarea internă şi funcţionarea Consiliului Naţional al Elevilor;
m) prezintă anual un raport privind starea sistemului de învăţământ românesc, din perspectiva elevilor;
n) redactează şi aprobă Metodologia de alegeri din cadrul consiliului elevilor din anul şcolar următor. În cazul în care Metodologia nu este contestată în termen de 10 zile de cel puţin o pătrime din membrii Adunării generale sau de către Comisia de etică, Metodologia se consideră general obligatorie. În caz contrar, Biroul executiv are obligaţia de a armoniza Metodologia cu contestaţiile Adunării generale;
o) avizează cu majoritate calificată proiectele de conferinţe şi acţiuni interjudeţene şi interregionale aflate sub egida Consiliului Naţional al Elevilor. Lezarea imaginii Consiliului Naţional al Elevilor în cadrul evenimentelor precizate se sancţionează conform prezentului regulament.
ART. 31
Relaţia dintre consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti şi Consiliul Naţional al Elevilor, prin Biroul executiv, este una de subordonare, cu caracter de mentorat. În cazul în care aceste organisme încalcă atribuţiile specifice prezentului regulament, Consiliul Naţional al Elevilor poate interveni şi aplica regulamentul mergând până la destituirea conducerilor acestor organisme şi organizarea de noi alegeri, în baza unor argumente solide şi justificate.
II.3.3. Actele emise de Biroul executiv
ART. 32
Biroul executiv emite următoarele tipuri de acte:
a) decizii ale Biroului executiv. Deciziile sunt acte cu caracter organizatoric care ajută la îndeplinirea atribuţiilor Biroului executiv. Deciziile au caracter obligatoriu şi le pot modifica pe cele anterioare emise de Biroul executiv;
b) buletine informative ale Biroului executiv. Acestea sunt destinate informării terţilor cu privire la acţiuni sau evenimente interne din cadrul Consiliului Naţional al Elevilor, pot exprima opinii ale Biroului executiv;
c) sesizări ale Biroului executiv. Sesizările Biroului executiv sunt acte prin care acesta constată anumite nereguli în activitatea consiliilor judeţene ale elevilor sau a factorilor de decizie ce afectează elevii din România;
d) rapoarte ale Biroului executiv. Rapoartele sunt acte organizatorice interne prezentate şi adoptate de Biroul executiv ce au legătură cu activitatea Biroului executiv şi a structurilor sale;
e) recomandări ale Biroului executiv. Recomandările Biroului executiv sunt acte cu caracter organizatoric adresate consiliilor judeţene ale elevilor, consiliilor şcolare ale elevilor sau altor structuri ale Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 33
(1) Actele emise de Biroul executiv se adoptă cu majoritate simplă, dacă nu se prevede altfel.
(2) Actele emise de Biroul executiv intră în vigoare de la publicarea lor pe site-ul Consiliului Naţional al Elevilor sau pe alte platforme de comunicare internă.
(3) Ca o derogare de la alin. (2), în cazuri excepţionale, Biroul executiv îşi rezervă dreptul de a nu publica anumite acte ce ţin de organizarea internă şi administrarea structurii sub auspiciul intereselor Consiliului Naţional al Elevilor, fără a leza principiul transparenţei sau caracterul lor aplicabil.
(4) Adunarea generală are autoritatea de a anula sau/şi schimba orice act emis de Biroul executiv prin votul a trei pătrimi din Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 34
Toate actele emise de Biroul executiv se semnează de către preşedinte şi se contrasemnează de către secretarul Departamentului de organizare internă.
II.3.4. Mandatul membrilor Biroului executiv
ART. 35
Membrii Biroului executiv sunt aleşi pentru un mandat de 2 ani de la data alegerilor.
ART. 36
Mandatul membrilor Biroului executiv încetează în următoarele cazuri:
a) demisie, care trebuie anunţată Biroului executiv cu cel puţin 10 de zile înainte;
b) imposibilitatea exercitării mandatului şi a atribuţiilor pentru o perioadă mai lungă de 3 luni;
c) după încetarea calităţii de elev, la decizia Consiliului Naţional al Elevilor;
d) conform deciziei Consiliului Naţional al Elevilor în baza activităţii desfăşurate prin votul majorităţii calificate a Adunării generale, în cazul preşedintelui;
e) conform deciziei Consiliului Naţional al Elevilor în baza activităţii desfăşurate prin votul majorităţii absolute a Adunării generale, în cazul secretarilor executivi şi al vicepreşedinţilor.
ART. 37
În cazul în care mandatul unui vicepreşedinte din cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor încetează înainte de termen, Biroul executiv desemnează un vicepreşedinte interimar din rândul membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, cu majoritate absolută.
ART. 38
În cazul în care mandatul unui secretar executiv din cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor încetează înainte de termen, Biroul executiv desemnează un secretar executiv interimar din rândul membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, cu majoritate absolută, timp de maximum 45 de zile, perioadă în care va fi convocată Adunarea generală extraordinară a Consiliului Naţional al Elevilor, conform prevederilor actualului regulament.
ART. 39
(1) În cazul în care mandatul preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor încetează înainte de termen, funcţia de preşedinte interimar este preluată de secretarul Departamentului de organizare internă al Consiliului Naţional al Elevilor timp de maximum 45 de zile, timp în care va fi convocată Adunare generală extraordinară, conform prevederilor actualului regulament.
(2) Pe perioada interimatului, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă al Consiliului Naţional al Elevilor va deservi şi atribuţiile de secretar executiv.
II.3.5. Comisii de lucru ale Biroului Executiv
ART. 40
(1) Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor formează comisii de lucru cu caracter provizoriu sau permanent.
(2) Comisiile au atribuţii de elaborare a unor documente, de a efectua vizite de lucru sau de a reprezenta organizaţia la diferite evenimente.
(3) Componenţa comisiilor de lucru trebuie să reflecte toate ideile şi opiniile existente în cadrul Consiliului Naţional al Elevilor.
(4) Comisiile de lucru nu au puterea de a lua decizii cu caracter obligatoriu.
(5) Comisiile de lucru pot emite amendamente şi propuneri Biroului executiv sau Adunării generale ale Consiliului Naţional al Elevilor.
(6) Comisiile de lucru vor sprijini Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, la solicitarea acestuia, în dezvoltarea unor politici sau proceduri.
(7) Sub responsabilitatea Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, comisiile de lucru sunt autorizate să realizeze anumite obiective stabilite de către Biroul executiv, legate de elaborarea, implementarea şi monitorizarea de politici sau proiecte.
(8) Comisiile de lucru vor raporta regulat activitatea lor Adunării generale şi Biroului executiv ale Consiliului Naţional al Elevilor, pe întreg parcursul desfăşurării activităţii lor.
ART. 41
(1) În cadrul Consiliului Naţional al Elevilor funcţionează următoarele comisii cu caracter permanent:
a) Comisia pentru învăţământ gimnazial;
b) Comisia pentru învăţământ profesional şi tehnic;
c) Comisia pentru învăţământ confesional şi vocaţional;
d) Comisia pentru integrarea grupurilor vulnerabile şi a celor etnice;
e) Comisia pentru învăţământ special;
f) Comisia pentru voluntariat şi educaţie nonformală.
(2) Preşedinţii comisiilor sunt vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor, numiţi prin consens în cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi validaţi prin votul Adunării generale.
(3) Membrii comisiilor sunt directorii departamentelor judeţene omoloage.
(4) Comisiile au obligaţia de a se întâlni semestrial şi de a menţine comunicarea permanentă între membrii săi.
(5) Şedinţele comisiilor se vor desfăşura semestrial, la convocarea preşedintelui comisiei cu cel mult 15 zile înainte sau on-line.
(6) Comisiile au următoarele obligaţii:
a) de a informa în permanenţă Biroul executiv cu privire la probleme specifice comisiei;
b) de a analiza şi dezbate probleme specifice, înaintând Biroului executiv şi Adunării generale rezoluţii cu privire la starea actuală şi soluţii privind îmbunătăţirea problemelor identificate.
II.4. Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 42
(1) Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor este ales pe o perioadă de 2 ani dintre preşedinţii de consilii judeţene ale elevilor, prin votul majoritar al membrilor Consiliului Naţional al Elevilor prezenţi la Adunarea generală.
(2) Fiecare judeţ, cu excepţia municipiului Bucureşti, are un singur drept de vot, exercitat de preşedintele consiliului judeţean al elevilor, respectiv de delegatul consiliului judeţean al elevilor în cazul absenţei preşedintelui consiliului judeţean al elevilor. Pentru exercitarea dreptului de vot, delegatul trebuie să predea secretarului Departamentului de organizare internă decizia de delegare elaborată de preşedintele consiliului judeţean al elevilor.
(3) Municipiul Bucureşti are dreptul la 4 voturi, exprimate de către preşedinte şi de către cei 3 prim-vicepreşedinţi.
(4) Este declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate ale Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
(5) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritate absolută, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. În final, este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi din partea Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 43
Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor are următoarele atribuţii:
a) conduce întâlnirile Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor;
b) prezidează plenul Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor;
c) reprezintă Consiliul Naţional al Elevilor la diverse evenimente şi manifestări naţionale sau internaţionale;
d) avizează comunicatele de presă;
e) propune spre adoptare hotărârile CNE;
f) avizează politica de acţiune aprobată de către Biroul executiv al CNE;
g) reprezintă Biroul executiv al CNE atunci când se solicită intervenţia sau prezenţa acestuia;
h) pregăteşte alături de secretarul Departamentului de organizare internă agenda şedinţelor;
i) asigură desfăşurarea discuţiilor într-un spirit de corectitudine şi respectarea disciplinei şi libertăţii de exprimare a tuturor reprezentanţilor Consiliului Naţional al Elevilor şi ai consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti;
j) propune un locţiitor dintre membrii Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, în cazul în care nu poate fi prezent la o activitate care implică Consiliul Naţional al Elevilor;
k) exprimă opinii, puncte de vedere şi reacţii ale Consiliului Naţional al Elevilor;
l) intermediază legătura dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Consiliul Naţional al Elevilor;
m) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, preşedintele trebuie să aibă în vedere doar interesul general şi specific al Consiliului Naţional al Elevilor şi interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acţiune sau inacţiune prin care preşedintele favorizează un consiliu judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
ART. 44
(1) Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor este garantul respectării prezentului regulament de către toţi membrii Consiliului Naţional al Elevilor.
(2) Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor îşi poate păstra funcţiile din structurile inferioare cu acordul majorităţii simple a Adunării generale a respectivei structuri.
(3) În cazul în care preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor deţine şi funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean al elevilor, acesta deleagă dreptul de vot în Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor altui membru al Biroului executiv al consiliului judeţean al elevilor.
ART. 45
Schimbarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor se poate face la propunerea majorităţii absolute a membrilor Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor sau la propunerea unei treimi din membrii Adunării generale prin decizie adoptată cu votul majorităţii calificate a Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
II.5. Vicepreşedinţii
ART. 46
(1) Vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor sunt membri ai Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor.
(2) Vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor sunt aleşi pe o perioadă de 2 ani, prin vot democratic, de către membrii Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, cu majoritate simplă.
(3) În cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, vicepreşedinţii trebuie să aibă în vedere doar interesul general şi specific al Consiliului Naţional al Elevilor şi interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acţiune sau inacţiune prin care un vicepreşedinte favorizează un consiliu judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
(4) Vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor îşi pot păstra funcţiile din structurile inferioare cu acordul majorităţii simple a Adunării generale a respectivei structuri.
(5) În cazul în care un vicepreşedintele al Consiliului Naţional al Elevilor deţine şi funcţia de preşedinte al unui consiliu judeţean al elevilor, acesta deleagă dreptul de vot în Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor altui membru al Biroului executiv al consiliului judeţean al elevilor.
ART. 47
Vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor au următoarele atribuţii:
a) se asigură de aplicarea corectă a hotărârilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor;
b) oferă consiliere şi suport consiliilor judeţene ale elevilor la solicitarea acestora;
c) moderează discuţiile dintre consiliile judeţene ale elevilor, la solicitarea acestora;
d) moderează şi facilitează întâlnirile pe probleme specifice elevilor;
e) asigură buna desfăşurare a activităţii din cadrul consiliilor judeţene ale elevilor de care sunt răspunzători;
f) aduc la cunoştinţă Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice încălcări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar;
g) reprezintă Consiliul Naţional al Elevilor la diverse activităţi, ceremonii, proiecte şi acţiuni la care Consiliul Naţional al Elevilor este invitat şi preşedintele nu poate participa;
h) vicepreşedinţii pot îndeplini şi alte atribuţii stabilite de Adunarea generală, Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor sau preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 48
(1) Fiecare vicepreşedinte este preşedintele uneia dintre comisiile precizate la art. 41, la care se adaugă vicepreşedinte pentru organizare internă şi un responsabil de relaţii internaţionale.
(2) Pentru conducerea comisiilor, vicepreşedinţii sunt numiţi prin decizie de către preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor şi validaţi prin votul Adunării generale.
ART. 49
Pentru conducerea comisiilor prevăzute la art. 41, vicepreşedinţii au următoarele atribuţii:
a) menţin permanent legătura şi colaborează cu departamentele judeţene omoloage;
b) prezidează comisiile de lucru;
c) coordonează şi implementează proiecte educaţionale, dezbateri, seminare, întâlniri, conferinţe, simpozioane, schimburi de tineri, competiţii, tabere sau concursuri între elevi;
d) menţin în permanenţă informaţi membrii Biroului executiv şi ai Adunării generale cu privire la problemele specifice;
e) analizează şi dezbat în comisii probleme specifice, înaintând Biroului executiv şi Adunării generale rezoluţii cu privire la starea actuală şi soluţii privind îmbunătăţirea problemelor identificate.
ART. 50
Atribuţiile vicepreşedintelui pentru organizare internă sunt următoarele:
a) colaborează şi oferă sprijin secretarilor din cadrul consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti;
b) asigură o bună coordonare a activităţii tehnice interne a Consiliului Naţional al Elevilor, precum şi diseminarea corectă, eficientă şi imediată a informaţiilor şi documentelor cu caracter intern;
c) pregăteşte la solicitarea Adunării generale şi a Biroului executiv ale Consiliului Naţional al Elevilor orice tip de materiale, rapoarte şi analize necesare Adunării generale;
d) îl asistă pe secretarul Departamentului de organizare internă în orice altă activitate ce ţine de organizarea internă a Consiliului Naţional al Elevilor;
e) promovează şi asigură coordonarea tuturor activităţilor legate de o mai bună administrare din cadrul Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 51
Atribuţiile responsabilului de relaţii internaţionale sunt următoarele:
a) intermediază relaţia cu alte instituţii publice şi private internaţionale, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale internaţionale;
b) facilitează încheierea de parteneriate între Consiliul Naţional al Elevilor şi alte instituţii publice şi private internaţionale, organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale internaţionale.
ART. 52
Schimbarea din funcţie a vicepreşedinţilor Consiliului Naţional al Elevilor se poate face la propunerea majorităţii simple a membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor sau la recomandarea Comisiei Naţionale de Etică, prin hotărârea adoptată cu votul majorităţii absolute a Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
II.6. Secretariatul Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 53
Secretariatul Consiliului Naţional al Elevilor cuprinde două departamente, Departamentul de organizare internă şi Departamentul educaţie şi comunicare (relaţii externe). Fiecare este coordonat de către un secretar executiv.
ART. 54
Secretarii departamentelor de organizare internă şi educaţie şi comunicare (relaţii externe) ale Consiliului Naţional al Elevilor sunt aleşi pe o perioadă de 2 ani cu majoritatea simplă a voturilor obţinute în urma susţinerii candidaturii în faţa membrilor Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 55
Secretarii de departamente au următoare atribuţii:
(1) secretarul Departamentului de organizare internă:
a) elaborează strategia de dezvoltare pe departamentul pe care îl conduce;
b) asigură buna desfăşurare a lucrărilor Biroului executiv, Adunării generale şi a altor evenimente organizate de către Consiliul Naţional al Elevilor;
c) gestionează ansamblul relaţiilor şi circulaţia documentelor la nivelul organismelor Consiliului Naţional al Elevilor, între Consiliul Naţional al Elevilor şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii publice, monitorizează elaborarea şi transmiterea principalelor rapoarte periodice prevăzute de reglementările în vigoare;
d) pregăteşte agenda şedinţelor Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor împreună cu preşedintele CNE, totodată o face cunoscută membrilor Consiliului Naţional al Elevilor cu o săptămână înainte desfăşurării şedinţelor;
e) pregăteşte materialele necesare întâlnirilor şi logistica aferentă;
f) redactează procesele-verbale ale întâlnirilor şi menţine activă comunicarea dintre membrii Consiliului Naţional al Elevilor, Biroul executiv, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, consiliile regionale ale elevilor şi consiliile judeţene ale elevilor;
g) înregistrează şi urmăreşte fluxul unor documente ca procesele-verbale, propunerile de proiecte şi alte documente ale Consiliului Naţional al Elevilor;
h) menţine în permanenţă legătura cu preşedinţii şi secretarii consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor;
i) acordă asistenţă consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti;
j) pregăteşte, la solicitarea Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, documente, rapoarte şi analize necesare desfăşurării şedinţelor;
k) alături de vicepreşedinţii Consiliului National al Elevilor pe organizare internă asigură îndeplinirea tuturor atribuţiilor menţionate în prezentul regulament;
l) în absenţa preşedintelui, secretarul Departamentului de organizare internă preia atribuţiile acestuia, în baza unui mandat de delegare;
m) în cazul în care preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor îşi încetează activitatea înainte de termen, secretarul Departamentului de organizare internă devine preşedinte interimar al Consiliului Naţional al Elevilor, pe perioada de 45 de zile, timp în care este convocată Adunarea generală extraordinară a Consiliului Naţional al Elevilor pentru reorganizarea alegerilor;
n) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă trebuie să aibă în vedere doar interesul general şi specific al Consiliului Naţional al Elevilor şi interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acţiune sau inacţiune prin care secretarul favorizează un consiliu judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
(2) Secretarul Departamentului educaţie şi comunicare (relaţii externe):
a) elaborează strategia de dezvoltare pe departamentul pe care îl conduce;
b) elaborează activităţi şi proiecte de promovare a Consiliului Naţional al Elevilor;
c) actualizează periodic informaţia de pe site-ul oficial şi de pe celelalte reţele de promovare ale Consiliului Naţional al Elevilor;
d) menţine o legătură strânsă cu directorii Departamentului de relaţii externe de la nivelul consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti;
e) coordonează activitatea Biroului de presă al Consiliului Naţional al Elevilor;
f) reprezintă Consiliul Naţional al Elevilor în relaţia cu reprezentanţii mass-mediei şi menţine o strânsă legătură cu aceştia;
g) avizează comunicate de presă elaborate de către Biroul de presă şi le propune spre aprobare Biroului executiv şi avizarea preşedintelui CNE;
h) transmite comunicatele şi informările de presă ale Consiliului Naţional al Elevilor;
i) organizează conferinţele de presă ale Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor;
j) alături de vicepreşedinţii Consiliului Naţional al Elevilor pe relaţii externe asigură îndeplinirea tuturor atribuţiilor menţionate în prezentul regulament;
k) elaborează parteneriate, pe care le înaintează Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor spre aprobare şi menţine o legătură strânsă cu partenerii;
l) în cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, secretarul Departamentului de organizare internă trebuie să aibă în vedere doar interesul general şi specific al Consiliului Naţional al Elevilor şi interesul superior al elevilor. Este interzisă orice acţiune sau inacţiune prin care secretarul favorizează un consiliu judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
ART. 56
În cazul în care secretarul nu poate fi prezent la o întâlnire a Biroului executiv sau a Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, atribuţiile sale sunt preluate de către un vicepreşedinte cu atribuţii în domeniu.
ART. 57
Secretarul poate fi schimbat ca urmare a neîndeplinirii atribuţiilor la propunerea majorităţii absolute a membrilor Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor sau a unei treimi din membrii Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, cu votul a jumătate plus unu din membrii Adunării generale.
II.7. Comisia Naţională de Etică a Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 58
(1) Comisia Naţională de Etică este formată din 3 membri aleşi anual de către Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor. Niciunul dintre membrii Comisiei Naţionale de Etică nu poate fi membru al Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor.
(2) Din partea fiecărui consiliu judeţean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti poate participa la alegerile pentru desemnarea membrilor Comisiei Naţionale de Etică un singur candidat ales cu votul majorităţii simple a Adunării generale a consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti din care face parte.
(3) Membrii aleşi ai Comisiei Naţionale de Etică îşi pierd calitatea de membrii ai Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, în cazul în care aceştia sunt membri ai Adunării generale a CNE.
(4) Membrii Comisiei Naţionale de Etică sunt aleşi de către Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor cu votul a jumătate plus unu dintre membri. Fiecare membru alege 3 candidaţi.
(5) Selecţia candidaţilor se realizează în conformitate cu metodologia de alegeri din mandatul respectiv.
(6) Calitatea de membru al Comisiei Naţionale de Etică încetează în condiţiile în care acesta lezează imaginea Consiliului Naţional al Elevilor sau acţiunile întreprinse de către acesta sau încalcă regulamentul, în urma analizei unui raport asupra acţiunilor întreprinse la propunerea a jumătate plus unu din membrii Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor, a Biroului executiv sau a preşedintelui CNE, cu votul a 2/3 din membri Adunării generale CNE.
ART. 59
(1) Comisia Naţională de Etică acţionează ca un organism de monitorizare a conduitei membrilor Consiliului Naţional al Elevilor, oferă consiliere pentru toate organismele Consiliului Naţional al Elevilor, precum şi consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti.
(2) Comisia monitorizează punerea în aplicare a prezentului regulament, a hotărârilor, a deciziilor şi a celorlalte tipuri de acte emise de Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor şi de Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 60
(1) Comisia se întruneşte în conferinţe online cel puţin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie.
(2) Întrunirile Comisiei Naţionale de Etică sunt prezidate prin rotaţie de către fiecare membru, alfabetic.
ART. 61
(1) Comisia Naţională de Etică adoptă avize consultative prin consens. Dacă după două tururi de vot membrii Comisiei nu pot ajunge la un consens, decizia se poate adopta în al treilea tur de vot cu o majoritate simplă din voturile membrilor.
(2) Comisia este regulamentar întrunită dacă toţi membrii sunt prezenţi.
(3) Adunarea generală şi Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor vor primi permanent informări cu privire la discuţiile din cadrul Comisiei.
(4) Avizele consultative ale Comisiei Naţionale de Etică se transmit Biroului executiv în termen de maximum 48 de ore de la adoptare.
ART. 62
(1) Comisia are acces la documentele considerate relevante de către Biroul executiv, emise de Consiliul Naţional al Elevilor.
(2) Comisia Naţională de Etică va prezenta un raport anual către Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor.
(3) Comisia Naţională de Etică poate solicita şi beneficia de asistenţă juridică din exterior.
II.8. Candidatura la nivel naţional
ART. 63
(1) Alegerile pentru toate funcţiile din cadrul Biroului executiv al Consiliului Naţional al Elevilor se organizează într-o sesiune electorală. Sesiunea electorală este organizată în a doua zi a Adunării generale ordinare a Consiliului Naţional al Elevilor pentru funcţiile vacante din cadrul structurii.
(2) Ca o derogare de la alin. (1), se organizează alegeri pentru funcţiile vacante în timpul mandatului în afara sesiunii electorale ordinare. La aceste alegeri nu pot candida elevii cu funcţie în Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 64
Candidaturile pentru funcţiile din cadrul Consiliului Naţional al Elevilor se depun la Comisia Naţională de Validare după criteriile şi în intervale de timp stabilite anual de către Metodologia de organizare a alegerilor din Consiliul Naţional al Elevilor.
ART. 65
Candidaţii pentru funcţiile din cadrul Consiliului Naţional al Elevilor trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) candidatul trebuie să deţină funcţia de preşedinte al consiliului judeţean al elevilor/CMEB.
b) să fi avut calitatea de membru în Consiliul Naţional al Elevilor de cel puţin un an;
c) să nu se afle în an terminal de liceu;
d) să nu fie afiliat unei entităţi cu caracter politic sau unui partid politic;
e) să aibă calitatea de elev.
ART. 66
Dosarul de candidatură trebuie să conţină formularul de candidatură pentru Consiliul Naţional al Elevilor, a cărui componenţă se regăseşte în Metodologia de organizare a alegerilor.
CAP. III
Relaţia dintre Consiliul Naţional al Elevilor şi consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti
III.1.1. Relaţia dintre CNE şi CJE/CMEB
ART. 67
(1) Consiliul Naţional al Elevilor este format din 41 de consilii judeţene ale elevilor şi din Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti.
(2) Consiliile judeţene ale elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti menţin o relaţie de subordonare cu Consiliul Naţional al Elevilor.
III.1.2. Competenţe
ART. 68
Delimitarea competenţelor Consiliului Naţional al Elevilor de cele ale consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti este guvernată de principiul atribuirii. Exercitarea acestor competenţe este reglementată de principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 69
Conform principiul subsidiarităţii, Consiliul Naţional al Elevilor intervine numai în măsura în care obiectivele acţiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti nici la nivel judeţean, nici la nivel local sau şcolar, iar efectele acţiunii preconizate pot fi realizate mai bine la nivelul Consiliului Naţional al Elevilor.
CAP. IV
Consiliile judeţene ale elevilor şi consiliile şcolare ale elevilor
IV.1. Regulamentul Intern al Consiliului Naţional al Elevilor
ART. 70
Regulamentul consiliilor judeţene ale elevilor, al Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, respectiv al consiliilor şcolare ale elevilor, precum şi alte aspecte ale organizării Consiliului Naţional al Elevilor se aprobă prin Regulamentul intern al Consiliului Naţional al Elevilor.
ART. 71
Regulamentul intern se modifică la propunerea Biroului executiv sau a unei treimi din numărul membrilor Adunării generale, cu votul a două treimi din numărul membrilor Adunării generale.
ART. 72
Regulamentul intern este general obligatoriu pentru toate consiliile judeţene ale elevilor, Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti, respectiv consiliile şcolare ale elevilor, din momentul adoptării.
IV.2. Consiliul judeţean al elevilor
ART. 73
(1) Consiliul judeţean al elevilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti, este structura reprezentativă a elevilor la nivel judeţean, respectiv municipal, parte a Consiliului Naţional al Elevilor, care exercită atribuţiile consiliului elevilor la nivel judeţean, respectiv municipal şi coordonează activitatea consiliilor şcolare ale elevilor subordonate.
(2) Consiliile judeţene ale elevilor şi Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti sunt formate din consiliile şcolare ale elevilor din respectiva unitate administrativ-teritorială din învăţământul preuniversitar liceal. Consiliile şcolare ale elevilor din învăţământul gimnazial au statut de observator.
ART. 74
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, consiliul judeţean al elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti poate colabora cu inspectorul pentru educaţie permanentă de la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu palatele şi cluburile copiilor, cu direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, cu structurile asociative ale părinţilor, dar şi cu alte instituţii şi organisme de specialitate de la nivel local, regional şi naţional.
ART. 75
(1) Cheltuielile de transport ocazionate de participarea membrilor consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti la conferinţe, seminare, întâlniri de lucru sunt decontate de inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.
(2) Cheltuielile de transport ocazionate de participarea membrilor consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti la adunările generale sunt decontate de unitatea de învăţământ de provenienţă a elevilor.
(3) Decontul legat de deplasarea membrilor consiliilor judeţene ale elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, şi consiliile şcolare ale elevilor se face în baza ordinului de deplasare.
IV.3. Consiliul şcolar al elevilor
ART. 76
(1) Consiliul şcolar al elevilor este structura reprezentativă a elevilor la nivel şcolar, substructură a consiliului judeţean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, respectiv Consiliului Naţional al Elevilor. Consiliul şcolar al elevilor este format din reprezentanţii claselor, aleşi prin vot democratic la începutul anului şcolar.
(2) Activitatea consiliului şcolar al elevilor se desfăşoară la nivel şcolar, respectând principiul reprezentativităţii elevilor din cadrul structurilor sale.
CAP. V
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 77
(1) Prezentul regulament este adoptat de către Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor, în cadrul celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării generale organizate la Buzău în iulie 2015, cu modificările ulterioare realizate de către Biroul executiv, cu avizul Adunării generale.
(2) Comisia Naţională de Etică se constituie prin decizie a primei Adunări generale ordinare a Consiliului Naţional al Elevilor. Prevederile referitoare la Comisia Naţională de Etică se aplică din momentul constituirii acesteia.
(3) La data intrării în vigoare a prezentului regulament, consiliile regionale ale elevilor îşi încetează existenţa.
(4) Până la organizarea Adunării generale ordinare a Consiliului Naţional al Elevilor imediat următoare intrării în vigoare a prezentului regulament, Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor ales în temeiul Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.247/2010 îşi păstrează mandatul.
ART. 78
(1) Prevederile prezentului regulament şi cele ale regulamentului intern sunt obligatorii pentru toate consiliile judeţene ale elevilor/Consiliul Municipal al Elevilor Bucureşti şi pentru toate organismele interne ale CNE.
(2) Procedura de revizuire a Regulamentului de organizare şi funcţionare poate fi iniţiată de majoritatea absolută a membrilor Adunării generale sau a majorităţii calificate a membrilor Biroului executiv.
(3) Proiectul de revizuire este înaintat Adunării generale CNE de către Biroul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, cu votul majorităţii calificate.
(4) Regulamentul de organizare şi funcţionare se modifică cu votul majorităţii calificate a Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: