Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.795 din 13 februarie 2024  privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.795 din 13 februarie 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 326 din 9 aprilie 2024
        Având în vedere prevederile:
    - Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior;
    – art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
    – Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
    – Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.950/2018 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ "primar" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Panda" din municipiul Cluj-Napoca;
    – Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 16 din 14.12.2023;
    – Referatului de aprobare nr. 14.231 din 20.12.2023 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru nivelul de învăţământ "primar",

     în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
        ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
    ART. 1
        Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda", cu sediul în Str. Fagului nr. 79-81A, municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru nivelul de învăţământ "primar", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)", începând cu anul şcolar 2024-2025.

    ART. 2
        Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.

    ART. 3
        Personalul didactic şi personalul administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar particular autorizată Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj.

    ART. 4
        Capacitatea maximă de şcolarizare este de 34 de formaţiuni de studiu/2 schimburi (maximum 22 de formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 12 formaţiuni de studiu/schimbul 2).

    ART. 5
    (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
    (2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular acreditate Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, revine fondatorilor.

    ART. 6
        Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

    ART. 7
        Unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2028-2029.

    ART. 8
        Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Panda" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 9
        Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                                               p. Ministrul educaţiei,
                                                 Gigel Paraschiv,
                                                 secretar de stat

        Bucureşti, 13 februarie 2024.
        Nr. 3.795
                                    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016