Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.750 din 28 februarie 2023 pentru aprobarea Metodologiei-cadru de evaluare în mediul online a performanţelor şcolare şi a competenţelor elevilor
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 195 din 8 martie 2023
În conformitate cu prevederile art. 94 şi ale art. 236-246 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată prin Legea nr. 230/2021, cu modificările şi completările ulterioare,
în acord cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la 15 decembrie 2021, aprobată prin Legea nr. 114/2022, precum şi ale Acordului de tip operaţional nr. 12.319/21/ADD, încheiat între România, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Comisia Europeană,
în baza Acordului de finanţare privind implementarea reformelor şi/sau investiţiilor finanţate prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă nr. 31.394 din 18.03.2022, încheiat între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Educaţiei,
având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, precum şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.150/2022 pentru aprobarea cadrului de competenţe digitale al profesionistului din educaţie,
ţinând cont de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor (COM/2020/625) privind realizarea Spaţiului european al educaţiei până în 2025 şi de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Busola pentru dimensiunea digitală 2030: modelul european pentru deceniul digital (COM/2021/118),
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă Metodologia-cadru de evaluare în mediul online a performanţelor şcolare şi a competenţelor elevilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală managementul resurselor umane şi reţea şcolară, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei,
Ligia Deca
Bucureşti, 28 februarie 2023.
Nr. 3.750.
ANEXA
METODOLOGIE-CADRU
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: