Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.744 din 24 noiembrie 2021 pentru modificarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 2.526/2014 privind aprobarea cuantumului remuneraţiilor pentru cesiunea neexclusivă a dreptului de utilizare a filmelor ce fac parte din patrimoniul naţional al cinematografiei, aflat în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei
EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1164 din 8 decembrie 2021
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) pct. 25, precum şi ale art. 13 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul culturii emite următorul ordin:
ART. I
Anexa la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 2.526/2014 privind aprobarea cuantumului remuneraţiilor pentru cesiunea neexclusivă a dreptului de utilizare a filmelor ce fac parte din patrimoniul naţional al cinematografiei, aflat în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 8 august 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul culturii,
Camelia Veronica Marcu,
secretar general
Bucureşti, 24 noiembrie 2021.
Nr. 3.744.
ANEXA 1
(Anexa la Ordinul nr. 2.526/2014)
CUANTUMUL
remuneraţiilor pentru cesiunea neexclusivă a dreptului de utilizare a filmelor
ce fac parte din patrimoniul naţional al cinematografiei,
aflat în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC)
ART. 1
Valoarea remuneraţiilor pentru cesiunea neexclusivă a dreptului de utilizare a filmelor ce fac parte din patrimoniul naţional al cinematografiei se calculează în echivalent lei, la cursul anunţat de Banca Naţională a României pentru ziua emiterii facturii aferente contractului.
ART. 2
(1) Remuneraţiile pentru utilizarea prin distribuire pe suport digital, gen DVD, Blu-Ray şi alte tipuri de suporturi digitale asemănătoare, inclusiv pe un suport ataşat unei publicaţii, pe teritoriul unui singur stat sunt următoarele:
a) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mare de 71 de minute .............................. 350 euro + TVA/titlu;
b) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata între 31 şi 70 de minute .................................... 200 euro + TVA/titlu;
c) filme artistice şi de animaţie cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute ........................................ 100 euro + TVA/titlu;
d) documentare cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute, jurnale sau cinecronici ............................... 4 euro + TVA/minut.
(2) În cazul filmelor artistice, documentare, de animaţie, al jurnalelor şi cinecronicilor, produse înainte de anul 1945, distribuite pe suport digital, remuneraţiile prevăzute la alin. (1) se majorează cu 100%.
(3) Valoarea remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se majorează cu 150%, în cazul distribuirii pe teritoriul a două până la patru state.
(4) Valoarea remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se majorează cu 200%, în cazul distribuirii pe teritoriul a mai mult de patru state.
(5) Remuneraţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) sunt stabilite pentru o perioadă de utilizare de 12 luni, fiind posibilă calcularea proporţională a acestora, în funcţie de perioada de utilizare solicitată.
(6) Remuneraţia prevăzută la alin. (1) lit. d) este stabilită pentru o perioadă de utilizare de 30 de zile calendaristice, fiind posibilă calcularea proporţională a acesteia, în funcţie de perioada solicitată.
(7) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), minutul este considerat indivizibil.
ART. 3
(1) Cuantumul remuneraţiilor pentru utilizarea prin difuzare TV, prin cablu şi satelit, internet, cu excepţia programelor video la cerere, pe teritoriul unui singur stat, sunt următoarele:
a) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mare de 71 de minute .............................. 350 euro + TVA/titlu;
b) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata între 31 şi 70 de minute .................................... 200 euro + TVA/titlu;
c) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute ................ 5 euro + TVA/minut;
d) jurnale sau cinecronici ........................ 7 euro + TVA/minut.
(2) Remuneraţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) sunt stabilite pentru o difuzare şi o reluare, fiind posibilă calcularea proporţională a remuneraţiilor, în funcţie de numărul de difuzări solicitate.
(3) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), minutul este considerat indivizibil.
(4) În cazul filmelor artistice, documentare, de animaţie, al jurnalelor şi cinecronicilor, produse înainte de anul 1945, remuneraţia datorată, potrivit prevederilor alin. (1), se majorează cu 100%.
(5) Pentru televiziunile cu arie de acoperire locală şi pentru posturile cu difuzare doar pe internet, cu excepţia programelor video la cerere, remuneraţia datorată, potrivit prevederilor alin. (1), se reduce cu 50%.
(6) Televiziunile care îşi difuzează programele şi pe internet, cu excepţia programelor video la cerere, datorează doar remuneraţia pentru utilizare TV.
(7) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (4) se majorează cu 150%, în cazul distribuirii pe teritoriul a două până la patru state.
(8) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (4) se majorează cu 200%, în cazul distribuirii pe teritoriul a mai mult de patru state.
ART. 4
(1) Remuneraţiile pentru utilizarea prin internet, în regim de serviciu video la cerere, pe teritoriul unui singur stat sunt următoarele:
a) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mare de 71 de minute .............................… 60 euro + TVA/titlu;
b) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata între 31 şi 70 de minute ……............................... 30 euro + TVA/titlu;
c) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute .................. 1 euro + TVA/minut;
d) jurnale sau cinecronici …..…...……… 7 euro + TVA/minut.
(2) În cazul filmelor artistice, documentare, de animaţie, al jurnalelor şi cinecronicilor, produse înainte de anul 1945, remuneraţiile prevăzute la alin. (1) se majorează cu 100%.
(3) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se majorează cu 150%, în cazul utilizării pe teritoriul a două până la patru state.
(4) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se majorează cu 200%, în cazul utilizării pe teritoriul a mai mult de patru state.
(5) Remuneraţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) sunt stabilite pentru o perioadă indivizibilă, de 30 de zile calendaristice, fiind posibilă calcularea proporţională a acestora, în funcţie de perioada solicitată.
(6) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), minutul este considerat indivizibil.
ART. 5
(1) Remuneraţia pentru utilizarea prin proiecţie publică în sălile sau grădinile de cinematograf ori în alte spaţii special amenajate pentru vizionarea publică a filmelor, inclusiv proiecţie digitală, pe teritoriul unui singur stat sunt următoarele:
a) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mare de 71 de minute .............................. 150 euro + TVA/titlu;
b) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata între 31 şi 70 de minute …............................…. 100 euro + TVA/titlu;
c) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute ................ 2 euro + TVA/minut;
d) jurnale sau cinecronici ……………… 7 euro + TVA/minut.
(2) În cazul filmelor artistice, documentare, de animaţie, al jurnalelor şi cinecronicilor, produse înainte de anul 1945, remuneraţiile prevăzute la alin. (1) se majorează cu 100%.
(3) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se majorează cu 150% în cazul utilizării pe teritoriul a două până la patru state.
(4) Valoarea remuneraţiilor stabilită potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se majorează cu 200% în cazul utilizării pe teritoriul a mai mult de patru state.
(5) Remuneraţiile prevăzute la alin. (1) sunt stabilite pentru o perioadă indivizibilă, de 30 de zile calendaristice, fiind posibilă calcularea proporţională a acestora, în funcţie de perioada solicitată.
(6) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), minutul este considerat indivizibil.
ART. 6
(1) Remuneraţiile datorate pentru o singură proiecţie cinematografică, în cadrul festivalurilor sau caravanelor cinematografice, a căror desfăşurare este pe o perioadă mai scurtă de 7 zile, sau pentru difuzarea pe internet, în regim gratuit, pentru o perioadă de maximum 7 zile sunt următoarele:
a) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mare de 71 de minute …........................ 40 euro + TVA/titlu;
b) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata între 31 şi 70 de minute ……................................ 30 euro + TVA/titlu;
c) filme artistice, documentare şi de animaţie cu durata mai mică sau egală cu 30 de minute ................ 1 euro + TVA/minut;
d) jurnale sau cinecronici ……………… 2 euro + TVA/minut.
(2) Valoarea remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) se poate calcula proporţional cu perioada solicitată şi numărul de proiecţii.
(3) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), minutul este considerat indivizibil.
ART. 7
Pentru filmele utilizate ocazional de către autorităţile publice centrale sau locale, unităţile de învăţământ sau instituţiile publice de cultură, în cadrul proiectelor, acţiunilor sau evenimentelor culturale, care îşi propun proiecţia unor filme româneşti din patrimoniul naţional al cinematografiei, aflat în administrarea CNC, se poate acorda cesiune neexclusivă cu titlu gratuit, pentru o singură proiecţie, prin decizie a directorului general al CNC, în următoarele condiţii cumulative:
a) specificarea locului şi a datei exacte în care va avea loc proiecţia;
b) manifestarea să fie una cultural-artistică şi fără un avantaj comercial sau economic, direct sau indirect, pentru beneficiarul cesiunii;
c) inserarea menţiunii „Manifestare realizată cu sprijinul CNC“ pe toate materialele publicitare şi pe programul evenimentului, organizatorii având obligaţia de a transmite către CNC câte un exemplar din fiecare material de acest tip;
d) respectarea de către solicitanţi a prevederilor Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, CNC fiind exonerat de orice răspundere în acest sens.
ART. 8
(1) Remuneraţiile pentru utilizarea de secvenţe din filmele româneşti aflate în patrimoniul naţional al cinematografiei, aflat în administrarea CNC, sunt următoarele:
a) pentru includerea de secvenţe într-o operă audiovizuală nouă ........................................... 200 euro + TVA/minut utilizat;
b) pentru includerea de secvenţe în reportaje sau emisiuni de televiziune ….......................…. 80 euro + TVA/minut utilizat;
c) pentru includerea de secvenţe produse până în anul 1945 într-o operă audiovizuală nouă .... 600 euro + TVA/minut utilizat.
(2) În cazul remuneraţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), minutul este considerat indivizibil.
(3) Perioada de utilizare a secvenţelor precizate la alin. (1) este pe toată durata de exploatare a noii opere audiovizuale sau a difuzării reportajelor sau a emisiunilor de televiziune realizate.
(4) Pentru includerea de secvenţe de maximum un minut întro nouă operă audiovizuală realizată exclusiv în cadrul proiectelor de cercetare sau învăţământ se poate acorda cesiune neexclusivă cu titlu gratuit, prin decizie a directorului general al CNC.
(5) Pentru utilizarea, cu titlu de exemplificare sau informare, de scurte extrase sau secvenţe cu durata de maximum un minut/film, din filme româneşti din patrimoniul cinematografic naţional aflat în administrarea CNC, fără drept de includere a secvenţelor într-o nouă operă audiovizuală, se poate acorda cesiune neexclusivă cu titlu gratuit, prin decizie a directorului general al CNC, cu respectarea prevederilor art. 35 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 9
Pentru distribuţia de filme se acordă cesiune în cuantum de minimum 25% din venitul net realizat din cesiunea drepturilor de exploatare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 10
Obligaţiile legale stabilite potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt în sarcina beneficiarului cesiunii, CNC fiind exonerat de orice răspundere materială faţă de autori, organismele de gestiune colectivă sau entităţile de gestiune independente.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: