Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN  nr. 3.741 din 10 decembrie 2019  privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat  cu cupon denominate în euro lansate în luna decembrie 2019    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.741 din 10 decembrie 2019 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna decembrie 2019

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1003 din 13 decembrie 2019
    În temeiul:
    - art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Regulamentului-cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.245/2016, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare, şi al Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiate între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României,

    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
    ART. 1
    În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna decembrie 2019 se aprobă prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, în valoare nominală totală de 400.000.000 euro, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2
    Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 3
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul finanţelor publice,
                    Attila György,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 10 decembrie 2019.
    Nr. 3.741.
    ANEXA 1

    PROSPECT DE EMISIUNE
    a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna decembrie 2019
    ART. 1
    În vederea finanţării deficitului bugetului de stat şi refinanţării datoriei publice în luna decembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice anunţă redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro şi lansarea unei emisiuni de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro, cu următoarele caracteristici:

┌────────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬─────────┬─────────┬───────────┐
│ │Data │Data │Data │Maturitate│Maturitate│Rata │Dobânda │Valoarea │
│Cod ISIN*) │licitaţiei│emisiunii │scadenţei │iniţială │reziduală │cuponului│acumulată│nominală │
│ │ │ │ │Nr. de ani│Nr. de ani│% │EUR/titlu│totală EUR │
├────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│RO1621DBE048│18.12.2019│20.12.2019│26.02.2021│5 │1,19 │1,25 │50,86 │200.000.000│
├────────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼─────────┼─────────┼───────────┤
│RO7KP2U5BMO3│18.12.2019│20.12.2019│28.04.2025│5 │5,36 │0,60 │19,34 │200.000.000│
└────────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴─────────┴─────────┴───────────┘

    *) În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.231/2008 privind titlurile de stat ce urmează a fi tranzacţionate şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti“ - S.A., această serie se poate tranzacţiona simultan pe piaţa secundară administrată de Banca Naţională a României şi pe piaţa reglementată administrată de Societatea Comercială „Bursa de Valori Bucureşti“ - S.A.


    ART. 2
    Valoarea nominală totală a emisiunii de obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro poate fi majorată prin redeschideri ulterioare ale acesteia.

    ART. 3
    Valoarea nominală individuală a unei obligaţiuni de stat cu cupon denominate în euro este de 5.000 euro.

    ART. 4
    Dobânda (cuponul) se plăteşte pentru RO1621DBE048 conform prospectului de emisiune aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 131/2016 privind prospectul de emisiune a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro lansate în luna februarie 2016 şi pentru RO7KP2U5BMO3 se plăteşte anual la data de 28 aprilie, începând cu 28 aprilie 2020 şi terminând cu 28 aprilie 2025, fiind determinate conform formulei:
    D = VN* r/frecvenţa anuală a cuponului (1),
    în care:
    D = dobânda (cuponul);
    VN = valoarea nominală;
    r = rata cuponului.



    ART. 5
    Metoda de vânzare este licitaţia, care va avea loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua după metoda cu preţ multiplu. Cotaţia de preţ va fi exprimată sub formă procentuală, cu patru zecimale.

    ART. 6
    Obligaţiunile de stat cu cupon denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor transmite oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi juridice.

    ART. 7
    (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi necompetitive.
    (2) În cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 6.3 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare.
    (3) Numărul cotaţiilor de preţ nu este restricţionat.
    (4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari.
    (5) În cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor indica elementele cuprinse în anexa nr. 5.2 la Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2016 pentru aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 7/2016 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, cu modificările ulterioare. Se admit oferte de cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul emisiunii anunţate. Oferta necompetitivă depusă de dealerul primar în contul unui singur client nu va putea depăşi valoarea calculată prin aplicarea ponderii anterior menţionate. Executarea acestora se va efectua la nivelul mediu ponderat al preţului la care s-au adjudecat ofertele competitive.
    (6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive sau necompetitive va fi de minimum 5.000 euro.

    ART. 8
    (1) Ofertele de cumpărare se transmit la Banca Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei în intervalul orar 10,00-12,00.
    (2) Şedinţa de licitaţie începe după încheierea orarului de transmitere a ofertelor de cumpărare prevăzut la alin. (1).

    ART. 9
    În funcţie de necesităţile de finanţare şi/sau de nivelul randamentului rezultat în urma licitaţiei, Ministerul Finanţelor Publice îşi rezervă dreptul ca suma împrumutată aferentă unei serii să fie majorată, micşorată sau anulată.

    ART. 10
    Rezultatul licitaţiei se va stabili în aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către Comisia de licitaţie constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.

    ART. 11
    Plata obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data emisiunii, până cel târziu la ora 15,00 - ora României, prin transferarea de către dealerul primar şi/sau de către instituţiile de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, în contul în euro al Băncii Naţionale a României din sistemul TARGET2 (participant BIC: NBORROBUXXX), a sumei reprezentând costul obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro aferent tranşelor adjudecate.

    ART. 12
    Răscumpărarea obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se va efectua la data scadenţei, prin creditarea conturilor corespondente în euro ale dealerilor primari şi/sau ale instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, comunicate oficial Băncii Naţionale a României cu cel puţin două zile lucrătoare anterior datei scadenţei, cu suma reprezentând valoarea nominală a obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro, inclusiv cuponul aferent acestora.

    ART. 13
    Evenimentele de plată aferente obligaţiunilor de stat cu cupon denominate în euro se gestionează în conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.

    ART. 14
    Dacă data la care trebuie efectuată una dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.

    ART. 15
    Regimul fiscal al titlurilor de stat prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016