Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar, ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont de dispoziţiile Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 5.488/2013*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie Fundaţiei „Tabor“ din localitatea Baia de Aramă pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu Program Normal „Tabor“ din localitatea Baia de Aramă, *) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.488/2013 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 14 din 29.10.2018 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada 17 mai-15 iunie 2018, în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Tabor“, cu sediul în oraşul Baia de Aramă, Aleea Stadionului nr. 7, judeţul Mehedinţi, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, program „normal“, începând cu anul şcolar 2019-2020, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege. ART. 3 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2023-2024. ART. 4 Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa cu program normal „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă. ART. 5 Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării. ART. 6 Fundaţia „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa cu program normal „Tabor“ din oraşul Baia de Aramă, Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia generală educaţie timpurie, învăţământ primar şi gimnazial din Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu Bucureşti, 20 martie 2019. Nr. 3.717. ANEXA 1 Judeţul Mehedinţi
┌────┬──────────┬──────────┬───────────┬───────────┬──────────┬────────┬──────────┬─────────────┬───────┬──────────┐
│ │Denumirea │Hotărârea │Denumirea │Adresa │Nivel de │ │ │ │ │ │
│Nr. │unităţii │ARACIP de │persoanei │unităţii de│învăţământ│Profilul│Domeniul │Calificarea │Limba │Forma de │
│crt.│de │evaluare/ │juridice │învăţământ,│/Nivel de │/ │pregătirii│profesională/│de │învăţământ│
│ │învăţământ│dată │iniţiatoare│tel./fax, │calificare│Domeniul│de bază │Specializarea│predare│ │
│ │ │ │ │e-mail │ │ │ │ │ │ │
├────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼────────┼──────────┼─────────────┼───────┼──────────┤
│ │ │ │ │Oraşul Baia│ │ │ │ │ │ │
│ │ │ │ │de Aramă, │ │ │ │ │ │ │
│ │Grădiniţa │13/ │Fundaţia │Aleea │Preşcolar │ │ │ │Română │PN │
│ │cu program│11.06.2018│„Tabor“ │Stadionului│ │ │ │ │ │ │
│1 │normal │ │ │nr. 7, tel.│ │ │ │ │ │ │
│ │„Tabor“ │ │ │0252/381266│ │ │ │ │ │ │
│ │ ├──────────┴───────────┴───────────┴──────────┴────────┴──────────┴─────────────┴───────┴──────────┤
│ │ │Capacitate maximă de şcolarizare* - 3 formaţiuni de studiu, într-un schimb │
│ │ │(maximum 3 formaţiuni de studiu/schimb) │
└────┴──────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
* Capacitatea de şcolarizare reprezintă numărul maxim de formaţiuni de studiu care pot fi şcolarizate în două schimburi în sălile de clasă şi cabinete (excluzând laboratoare, ateliere) la nivelul unităţii de învăţământ. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.