Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - prevederile art. 242-244 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare; – Referatul de aprobare nr. 2.176 din 12.04.2021 al proiectului de ordin pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. I Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 şi 767 bis din 31 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 10 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) prima dintre cele două inspecţii curente se programează, la solicitarea cadrelor didactice, în anul şcolar premergător înscrierii pentru susţinerea gradului didactic II, pe baza unei cereri. Pentru candidaţii programaţi pentru efectuarea primei inspecţii curente în anul şcolar 2020-2021, inspecţia poate fi susţinută şi în anul şcolar 2021-2022, anul şcolar în care depun dosarul de înscriere;" 2. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 11 (1) Înscrierea pentru acordarea gradului didactic II se face în perioada 1 octombrie-29 noiembrie. Candidatul depune la conducerea unităţii de învăţământ dosarul de înscriere, care conţine următoarele documente: a) fişa de înscriere completată, confirmată de conducerea şcolii, conform anexei nr. 5 la metodologie; b) copii ale următoarelor documente, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ unde candidatul are norma de bază: buletin/carte de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie, document privind schimbarea numelui - după caz; c) copii ale diplomelor de studii, însoţite de foaia matricolă/ suplimentul la diplomă, certificate «conform cu originalul» de către conducerea unităţii de învăţământ; d) copia de pe certificatul de acordare a definitivării în învăţământ, semnată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unităţii de învăţământ; în cazul schimbării specialităţii faţă de examenul de definitivare în învăţământ se vor depune în copie, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unităţii de învăţământ, diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru noua specializare; e) dovada privind calificativele acordate la evaluările anuale din ultimii 2 ani şcolari; f) dovada privind calificativele acordate la inspecţiile şcolare din ultimii 2 ani şcolari; g) recomandare scrisă asupra activităţii candidatului din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ unde este încadrat; h) copia de pe autorizaţia de funcţionare provizorie/acreditarea unităţii de învăţământ, pentru cadrele didactice care funcţionează în unităţile de învăţământ particular; i) copia raportului scris al inspecţiei curente efectuate înainte de înscriere, certificată pentru conformitate cu originalul de către conducerea unităţii de învăţământ." 3. La articolul 12, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Pentru sesiunea 2021, termenul prevăzut la alin. (1) lit. b) se prelungeşte până la data de 18 iunie." 4. La articolul 14, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2^1) Pentru sesiunea 2021, termenul prevăzut la alin. (2) se prelungeşte până la data de 1 iulie." 5. La articolul 18, alineatul (2^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2^1) Pentru sesiunea de examen 2021, candidaţii la obţinerea gradului didactic II susţin o singură probă scrisă, cu durata de 3 ore, care conţine un subiect cu elemente de pedagogie şi de psihologie şi un subiect cu elemente din didactica/metodica specialităţii. Celor două subiecte li se atribuie punctaje egale în baremul de evaluare." 6. La articolul 18, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Perioada de susţinere a probei scrise pentru toate categoriile de cadre didactice este ultima săptămână din luna august. Instituţiile şi unităţile de învăţământ - centre de perfecţionare - vor stabili şi afişa data şi locul desfăşurării probei de examen." 7. La articolul 19, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1^1) Pentru sesiunea 2021, proba scrisă va fi susţinută, în baza planificării fiecărui centru de perfecţionare, cu respectarea condiţiilor speciale de distanţare socială minimă şi securitate sanitară, în conformitate cu actele normative care reglementează cu privire la prevenirea infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2." 8. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 20 (1) Verificarea şi evaluarea celor două subiecte ale lucrării scrise se efectuează în mod independent, fiecare de către 2 examinatori, cu note de la 1 la 10, exprimate prin numere întregi sau cu două zecimale. Pentru validarea evaluărilor, diferenţa dintre notele celor 2 examinatori nu trebuie să fie mai mare de un punct. Notele astfel acordate se trec în borderouri în care se menţionează numărul lucrării, subiectul şi nota acordată de fiecare examinator." 9. La articolul 22, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Se pot depune contestaţii privind evaluarea subiectelor de la proba scrisă." 10. La articolul 22, alineatele (6) şi (7) se abrogă. 11. La articolul 23, prevederile alineatelor (1) şi (2) se suspendă pentru sesiunea 2021. 12. La articolul 23, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins: "(3^1) Pentru sesiunea de examen 2021, nota de promovare este media aritmetică a notelor obţinute la cele două subiecte ale probei scrise şi care nu poate fi mai mică de nota 8 (opt)." 13. La articolul 29, alineatele (1^1) şi (1^2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), în anul şcolar 2021-2022, candidaţii din seria 2022-2024 pot programa prima inspecţie curentă (IC1) în acelaşi an în care se depune dosarul de înscriere, dar anterior depunerii acestuia.(1^2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), candidaţii din seria 2019-2021 pot programa a doua inspecţie curentă (IC2) şi în semestrul II al anului şcolar 2020-2021, după avizarea şi depunerea lucrării metodico-ştiinţifice şi înainte de susţinerea inspecţiei speciale şi a lucrării metodico-ştiinţifice în semestrul II al aceluiaşi an şcolar." 14. La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 30 (1) Înscrierea pentru acordarea gradului didactic I se face pe baza dosarului de înscriere, în perioada 1 octombrie-29 noiembrie a anului şcolar în care se susţine colocviul de admitere." 15. La articolul 36, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. 36 (1) Inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice pentru acordarea gradului didactic I se desfăşoară în unitatea de învăţământ în care este încadrat candidatul sau, cu avizul inspectorului pentru dezvoltarea resursei umane şi al directorului unităţii şcolare respective, întro altă unitate de învăţământ/unitate conexă, în perioada 1 noiembrie-31 mai a anului şcolar următor celui în care s-a depus lucrarea metodico-ştiinţifică. Prin excepţie, în anul şcolar 2020-2021, perioada în care se desfăşoară inspecţia specială şi susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice poate fi prelungită. În ultimele două săptămâni de cursuri ale anului şcolar nu se susţin inspecţii speciale." 16. La articolul 38, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) La inspecţia specială se încheie un raport scris după modelul prezentat în anexa nr. 14 la prezenta metodologie. Raportul de inspecţie va fi consemnat în registrul de inspecţii al unităţii de învăţământ în care s-a desfăşurat inspecţia. În cazul în care inspecţia s-a desfăşurat într-o unitate de învăţământ/unitate conexă, alta decât cea la care este încadrat candidatul, copiile documentelor rezultate în urma inspecţiei «conform cu originalul» se transmit unităţii de învăţământ la care cadrul didactic inspectat este angajat cu contract de muncă." 17. La articolul 42 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: "c) în anul şcolar premergător înscrierii a susţinut o inspecţie curentă la care a obţinut calificativul «foarte bine». Prin excepţie, în anul şcolar 202-2022, candidaţii pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor pot programa inspecţia curentă, în vederea înscrierii, în acelaşi an în care se depune dosarul de înscriere, dar anterior depunerii acestuia, conform calendarului prevăzut la alin. (2)." 18. La articolul 43, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Aprobarea propunerilor de comisii este valabilă 6 luni, iar, la propunerea obiectiv întemeiată şi argumentată a centrelor de perfecţionare, direcţia de specialitate din Ministerul Educaţiei poate aproba prelungirea valabilităţii comisiei pentru perioade succesive, după caz, dar nu mai mult de 12 luni calendaristice de la data aprobării iniţiale a comisiei pentru efectuarea inspecţiei speciale." 19. La articolul 44, alineatul (1^1) se abrogă. 20. Anexele nr. 2, 3, 8, 10, 14 şi 16 se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6 care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Aplicarea prevederilor art. 21 din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.561/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă pentru sesiunea 2021. ART. III Direcţia generală învăţământ preuniversitar, prin Direcţia formare continuă din cadrul Ministerului Educaţiei, inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, instituţiile de învăţământ - centre de perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar - duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. IV Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 21 aprilie 2021. Nr. 3.713. ANEXA 1 (Anexa nr. 2 la metodologie) FIŞĂ DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei curente/speciale pentru acordarea gradului didactic II
┌──────────────────────────────────────┐
│Numele, iniţiala tatălui, prenumele │
│cadrului didactic inspectat: │
├──────────────────────────────────────┤
│Numele avut înainte de căsătorie │
│(acolo unde este cazul): │
├──────────────────────────────────────┤
│Funcţia didactică: Specialitatea: │
├──────────────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ/conexă în care │
│se desfăşoară inspecţia: │
├──────────────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ/conexă în care │
│este încadrat: │
├──────────────────────────────────────┤
│Data efectuării inspecţiei: │
├──────────────────────────────────────┤
│Inspector şcolar/metodist numit prin │
│delegaţia nr. din │
├──────────────────────────────────────┤
│(numele şi prenumele, funcţia │
│didactică, specialitatea, gradul │
│didactic, unitatea şcolară de la care │
│provine) │
├──────────────────────────────────────┤
│ACTIVITATEA DIDACTICĂ │
├─┬──────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │Clasa/grupa │Titlul │
│A│ACTIVITATE│Tipul │lecţiei/ │
│ │VERIFICATĂ│lecţiei/ │activităţii │
│ │ │activităţii │ │
└─┴──────────┴────────────┴────────────┘
┌──────────┬───────────┬───────┬───────┐
│GRUPA DE │CRITERII DE│PUNCTAJ│PUNCTAJ│
│INDICATORI│EVALUARE │MAXIM │ACORDAT│
└──────────┴───────────┴───────┴───────┘
┌─┬───────────┬─────────────────────┬─┬┐
│ │ │Documentare │2││
│ │ │ştiinţifică │ ││
│ │ ├─────────────────────┼─┼┤
│ │ │Definirea │ ││
│ │ │competenţelor │ ││
│ │ │specifice şi │2││
│ │ │obiectivelor │ ││
│ │PROIECTAREA│operaţionale │ ││
│B│ACTIVITĂŢII├─────────────────────┼─┼┤
│ │(maximum 10│Corelaţia dintre │ ││
│ │p) │obiective şi │ ││
│ │ │celelalte componente │ ││
│ │ │ale actului didactic │ ││
│ │ │(conţinut, strategie,│6││
│ │ │mijloace de │ ││
│ │ │învăţământ, forme de │ ││
│ │ │organizare, evaluare │ ││
│ │ │etc.) │ ││
└─┴───────────┴─────────────────────┴─┴┘
┌─┬────────────┬────────────────────┬─┬┐
│ │ │Reprezentarea │2││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Economia │ ││
│ │ │(esenţializarea) │ ││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ │Gradul de │ ││
│ │ │structurare şi │2││
│ │ │organizare a │ ││
│ │ │materialului │ ││
│ │ │(schema, planul, │ ││
│ │ │structura logică │ ││
│ │ │etc.) │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Puterea efectivă a │ ││
│ │ │conţinutului (de a │ ││
│ │ │genera idei noi, │2││
│ │ │opinii, soluţii │ ││
│ │ │etc.) │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Caracterul │2││
│ │ │ştiinţific │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Corelaţii intra- şi │ ││
│ │ │interdisciplinare, │2││
│ │ │caracter │ ││
│ │ │practic-aplicativ │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Corelaţia │ ││
│ │ │conţinutului cu │ ││
│ │ │strategia didactică │4││
│ │ │şi cu tipul de │ ││
│ │ │interacţiune │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │durata afectată │ ││
│ │DESFĂŞURAREA│solicitării copiilor│ ││
│C│ACTIVITĂŢII │/elevilor şi cea │ ││
│ │(maximum 40 │afectată │ ││
│ │p) │explicaţiilor, în │ ││
│ │ │funcţie de │ ││
│ │ │specificul │6││
│ │ │conţinutului, de │ ││
│ │ │tipul şi de varianta│ ││
│ │ │lecţiei, de │ ││
│ │ │particularităţile │ ││
│ │ │dezvoltării │ ││
│ │ │psihointelectuale │ ││
│ │ │etc. │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Concordanţa naturii │ ││
│ │ │solicitărilor cu │4││
│ │ │particularităţile │ ││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │activitatea │ ││
│ │ │personală a elevilor│3││
│ │ │şi activitatea │ ││
│ │ │frontală, în │ ││
│ │ │contextul dat │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Activitatea copiilor│ ││
│ │ │/elevilor la nivelul│3││
│ │ │proximei dezvoltări │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Organizarea │ ││
│ │ │colectivului şi a │1││
│ │ │activităţii │ ││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Acţiuni logice de │ ││
│ │ │organizare şi │ ││
│ │ │prelucrare a │2││
│ │ │informaţiei. Acţiuni│ ││
│ │ │strategice de │ ││
│ │ │dezvoltare │ ││
├─┼────────────┼────────────────────┼─┼┤
│ │ │Impunere │1││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Diferenţiere │2││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Evaluarea │2││
│ │ ├────────────────────┼─┼┤
│ │ │Crearea climatului │2││
│ │ │afectiv-emoţional │ ││
└─┴────────────┴────────────────────┴─┴┘
┌─┬─────────────┬─────────────────────────┬─┬┐
│ │ │Realizarea evaluării │ ││
│ │ │predictive (matricea │1││
│ │ │conceptuală de bază) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Realizarea evaluării │1││
│ │ │formative │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Relaţia cerinţe-obiective│1││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Realizarea progresului │ ││
│ │ │şcolar (raportul dintre │ ││
│ │ │rezultatele obţinute de │1││
│ │ │copii/elevi la începutul │ ││
│ │ │şi la finalul unei │ ││
│ │ │secvenţe de învăţare) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Preocuparea pentru │ ││
│ │ │motivarea notei şi/sau │ ││
│ │EVALUAREA │pentru formarea │1││
│ │RANDAMENTULUI│capacităţii de │ ││
│D│ŞCOLAR │autoevaluare │ ││
│ │(maximum 10 ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │p) │Raportul dintre │ ││
│ │ │conţinutul evaluării şi │ ││
│ │ │conţinutul învăţării │ ││
│ │ │(cunoştinţe, priceperi, │2││
│ │ │deprinderi, capacităţi, │ ││
│ │ │aptitudini, atitudini, │ ││
│ │ │interese etc.) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │rezultatul evaluării │ ││
│ │ │copiilor/elevilor de │1││
│ │ │către profesor şi norma │ ││
│ │ │docimologică │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Relaţia dintre │ ││
│ │ │predare-învăţare-evaluare│ ││
│ │ │şi (compensare) │2││
│ │ │ameliorare, pe parcursul │ ││
│ │ │activităţii didactice │ ││
└─┴─────────────┴─────────────────────────┴─┴┘
┌─┬────────────────┬─────────────────┬─┬┐
│ │ │Strategii de │ ││
│ │ │diferenţiere şi │4││
│ │ │individualizare │ ││
│ │ ├─────────────────┼─┼┤
│ │ │Adaptarea │ ││
│ │CUNOAŞTEREA ŞI │exigenţelor la │ ││
│ │CONSILIEREA │particularităţile│3││
│E│COPIILOR/ │de vârstă / │ ││
│ │ELEVILOR │individuale ale │ ││
│ │(maximum 10 p) │copiilor/elevilor│ ││
│ │ ├─────────────────┼─┼┤
│ │ │Adaptarea │ ││
│ │ │exigenţelor la │ ││
│ │ │programul zilnic │3││
│ │ │al copiilor/ │ ││
│ │ │elevilor │ ││
├─┼────────────────┼─────────────────┼─┼┤
│ │COMPETENŢE │În raporturile cu│ ││
│F│PSIHORELAŢIONALE│copiii/elevii │5││
│ │(maximum 5 p) │ │ ││
├─┼────────────────┼─────────────────┼─┼┤
│ │ │Autoanaliza │5││
│G│AUTOEVALUAREA ├─────────────────┼─┼┤
│ │(maximum 10 p) │Aprecierea │5││
│ │ │obiectivă │ ││
└─┴────────────────┴─────────────────┴─┴┘
┌────────────────────────────────┬───┬┐
│PUNCTAJ TOTAL ACORDAT │85 ││
└────────────────────────────────┴───┴┘
Inspector/Metodist, Candidat, NOTĂ: Inspectorul şcolar/cadrul didactic metodist care a efectuat inspecţia: - utilizează fişa de evaluare a activităţii didactice pentru redactarea raportului de inspecţie scris şi pentru stabilirea calificativului final; – predă (la finalizarea activităţii) inspectorului şcolar pentru dezvoltarea resursei umane fişele de evaluare a activităţii didactice (în număr de 4 sau, în cazul învăţământului preşcolar, un număr mai mic de fişe, în funcţie de tipul de activitate: monodisciplinară sau integrată), ca anexe ale raportului scris încheiat la inspecţia curentă. ANEXA 2 (Anexa nr. 3 la metodologie) RAPORT SCRIS Încheiat la inspecţia curentă pentru acordarea gradului didactic II Numele şi prenumele cadrului didactic inspectat: .............................. Funcţia didactică şi specialitatea: ................................................ Unitatea de învăţământ: ............................................................. Data efectuării inspecţiei: ........................................................... Cine efectuează inspecţia: .......................................................... ............................................................................................... (numele şi prenumele, funcţia, gradul didactic, unitatea de învăţământ de la care provine) Constatări şi aprecieri: 1. Activitatea didactică: a) Activităţi verificate: ................................................................... .............................................................................................. .............................................................................................. b) Proiectarea activităţilor (creativitate în proiectarea didactică a lecţiilor/activităţilor, corelarea dintre componentele actului didactic, strategii didactice şi evaluare): .............................................................................................. c) Desfăşurarea activităţilor (comportamentul cadrului didactic, utilizarea strategiilor didactice, integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţie, creativitate în conducerea lecţiilor şi orientarea acţiunilor şi gândirii copiilor/elevilor, gestionarea timpului didactic, atingerea performanţei etc.): .............................................................................................. .............................................................................................. d) Evaluarea randamentului şcolar (metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor învăţării din perspectiva competenţelor specifice stabilite): .............................................................................................. .............................................................................................. e) Nivelul pregătirii copiilor/elevilor, apreciat pe baza observaţiei directe, a probelor de control aplicate şi a evaluării longitudinale: .............................................................................................. .............................................................................................. f) Cunoaşterea copiilor/elevilor (strategii de diferenţiere şi individualizare, conţinutul fişelor psihopedagogice): .............................................................................................. .............................................................................................. g) Competenţe psihorelaţionale (în raporturile cu copiii/elevii, cu părinţii, cu cadrele didactice şi cu comunitatea locală): .............................................................................................. .............................................................................................. h) Autoevaluarea (capacitatea de a raporta propriul comportament didactic la exigenţele unui stil didactic elevat): .............................................................................................. .............................................................................................. 2. Activitatea educativă în unitatea de învăţământ şi în afara ei (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. 3. Activitatea de perfecţionare - metodică şi ştiinţifică (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. 4. Aprecierea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ cu privire la conduita în cadrul unităţii de învăţământ şi al comunităţii şcolare (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. 5. Concluzii - puncte forte, puncte slabe (Se completează obligatoriu.): .............................................................................................. .............................................................................................. 6. Recomandări (Se completează obligatoriu.): .............................................................................................. ..............................................................................................
┌──────────────────────┬───────┬───────┐
│ │Punctaj│Punctaj│
│ │maxim │acordat│
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea didactică │ │ │
│(punctajul acordat la │ │ │
│această activitate se │ │ │
│calculează ca media │ │ │
│aritmetică a │85 │ │
│punctajelor consemnate│ │ │
│în cele 4 fişe de │ │ │
│evaluare a activităţii│ │ │
│didactice*) │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea educativă │ │ │
│în unitatea de │5 │ │
│învăţământ şi în afara│ │ │
│ei │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea de │ │ │
│perfecţionare - │5 │ │
│metodică şi │ │ │
│ştiinţifică │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Aprecierea consiliului│ │ │
│de administraţie al │ │ │
│unităţii de învăţământ│ │ │
│cu privire la conduita│5 │ │
│în cadrul unităţii de │ │ │
│învăţământ şi al │ │ │
│comunităţii şcolare │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Total │100 │ │
└──────────────────────┴───────┴───────┘
NOTĂ: În învăţământul preşcolar, conform prevederilor Curriculumului pentru educaţie timpurie în vigoare, se pot completa un număr mai mic de fişe, în funcţie de tipul de activitate desfăşurată de cadrul didactic: monodisciplinară sau integrată.
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Punctaj │Calificativ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│91-100 │Foarte bine │
├────────────┼─────────────────────────┤
│81-90 │Bine │
├────────────┼─────────────────────────┤
│65-80 │Satisfăcător │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Sub 65 │Nesatisfăcător │
└────────────┴─────────────────────────┘
Calificativ: ..................................... Data întocmirii raportului scris: ................................ Inspector şcolar/Metodist ANEXA 3 (Anexa nr. 8 la metodologie) FIŞĂ DE EVALUARE a activităţii didactice în cadrul inspecţiei curente pentru acordarea gradului didactic I
┌──────────────────────────────────────┐
│Numele, iniţiala tatălui, prenumele │
│cadrului didactic inspectat: │
├──────────────────────────────────────┤
│Numele avut înainte de căsătorie │
│(acolo unde este cazul): │
├──────────────────────────────────────┤
│Funcţia didactică: Specialitatea: │
├──────────────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ/conexă în care │
│se desfăşoară inspecţia: │
├──────────────────────────────────────┤
│Unitatea de învăţământ/conexă în care │
│este încadrat: │
├──────────────────────────────────────┤
│Data efectuării inspecţiei: │
├──────────────────────────────────────┤
│Inspector şcolar/metodist numit prin │
│delegaţia nr. din │
├──────────────────────────────────────┤
│(numele şi prenumele, funcţia │
│didactică, specialitatea, gradul │
│didactic, unitatea de învăţământ de la│
│care provine) │
├──────────────────────────────────────┤
│ACTIVITATEA DIDACTICĂ │
├─┬──────────┬────────────┬────────────┤
│ │ │Clasa/grupa │Titlul │
│A│ACTIVITATE│Tipul │lecţiei/ │
│ │VERIFICATĂ│lecţiei/ │activităţii │
│ │ │activităţii │ │
└─┴──────────┴────────────┴────────────┘
┌──────────┬───────────┬───────┬───────┐
│GRUPA DE │CRITERII DE│PUNCTAJ│PUNCTAJ│
│INDICATORI│EVALUARE │MAXIM │ACORDAT│
└──────────┴───────────┴───────┴───────┘
┌─┬───────────┬─────────────────────┬─┬┐
│ │ │Documentare │2││
│ │ │ştiinţifică │ ││
│ │ ├─────────────────────┼─┼┤
│ │ │Definirea │ ││
│ │ │competenţelor │ ││
│ │ │specifice şi a │2││
│ │ │obiectivelor │ ││
│ │PROIECTAREA│operaţionale │ ││
│B│ACTIVITĂŢII├─────────────────────┼─┼┤
│ │(maximum 10│Corelaţia dintre │ ││
│ │p) │obiective şi │ ││
│ │ │celelalte componente │ ││
│ │ │ale actului didactic │ ││
│ │ │(conţinut, strategie,│6││
│ │ │mijloace de │ ││
│ │ │învăţământ, forme de │ ││
│ │ │organizare, evaluare │ ││
│ │ │etc.) │ ││
└─┴───────────┴─────────────────────┴─┴┘
┌─┬─────────────┬─────────────────────────┬─┬┐
│ │ │Reprezentarea │2││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Economia (esenţializarea)│ ││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ │Gradul de structurare şi │2││
│ │ │organizare a materialului│ ││
│ │ │(schema, planul, │ ││
│ │ │structura logică etc.) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Puterea efectivă a │ ││
│ │ │conţinutului (de a genera│2││
│ │ │idei noi, opinii, soluţii│ ││
│ │ │etc.) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Caracterul ştiinţific │2││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Corelaţii intra- şi │ ││
│ │ │interdisciplinare, │2││
│ │ │caracter │ ││
│ │ │practic-aplicativ │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Corelaţia conţinutului cu│ ││
│ │ │strategia didactică şi cu│4││
│ │ │tipul de interacţiune │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre durata │ ││
│ │ │afectată solicitării │ ││
│ │ │copiilor/elevilor şi cea │ ││
│ │ │afectată explicaţiilor, │ ││
│ │ │în funcţie de specificul │6││
│ │ │conţinutului, de tipul şi│ ││
│ │DESFĂŞURAREA │de varianta lecţiei, de │ ││
│C│ACTIVITĂŢII │particularităţile │ ││
│ │(maximum 40 │dezvoltării │ ││
│ │p) │psihointelectuale etc. │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Concordanţa naturii │ ││
│ │ │solicitărilor cu │4││
│ │ │particularităţile │ ││
│ │ │conţinutului │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │activitatea personală a │ ││
│ │ │copiilor/elevilor şi │3││
│ │ │activitatea frontală, în │ ││
│ │ │contextul dat │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Activitatea copiilor/ │ ││
│ │ │elevilor la nivelul │3││
│ │ │proximei dezvoltări │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Organizarea colectivului │1││
│ │ │şi a activităţii │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Acţiuni logice de │ ││
│ │ │organizare şi prelucrare │2││
│ │ │a informaţiei. Acţiuni │ ││
│ │ │strategice de dezvoltare │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Impunere │1││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Diferenţiere │2││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Evaluarea │2││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Crearea climatului │2││
│ │ │afectiv-emoţional │ ││
├─┼─────────────┼─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Realizarea evaluării │ ││
│ │ │predictive (matricea │1││
│ │ │conceptuală de bază) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Realizarea evaluării │1││
│ │ │formative │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Relaţia cerinţe-obiective│1││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Realizarea progresului │ ││
│ │ │şcolar (raportul dintre │ ││
│ │ │rezultatele obţinute de │1││
│ │ │elevi la începutul şi la │ ││
│ │ │finalul unei secvenţe de │ ││
│ │ │învăţare) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Preocuparea pentru │ ││
│ │ │motivarea notei/ │ ││
│ │EVALUAREA │rezultatului evaluării şi│1││
│ │RANDAMENTULUI│/sau pentru formarea │ ││
│D│ŞCOLAR │capacităţii de │ ││
│ │(maximum 10 │autoevaluare │ ││
│ │p) ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │conţinutul evaluării şi │ ││
│ │ │conţinutul învăţării │ ││
│ │ │(cunoştinţe, priceperi, │2││
│ │ │deprinderi, capacităţi, │ ││
│ │ │aptitudini, atitudini, │ ││
│ │ │interese etc.) │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Raportul dintre │ ││
│ │ │rezultatul evaluării │ ││
│ │ │copiilor/elevilor de │1││
│ │ │către profesor şi norma │ ││
│ │ │docimologică │ ││
│ │ ├─────────────────────────┼─┼┤
│ │ │Relaţia dintre │ ││
│ │ │predare-învăţare-evaluare│ ││
│ │ │şi (compensare) │2││
│ │ │ameliorare, pe parcursul │ ││
│ │ │activităţii didactice │ ││
└─┴─────────────┴─────────────────────────┴─┴┘
┌─┬────────────────┬─────────────────┬─┬┐
│ │ │Strategii de │ ││
│ │ │diferenţiere şi │4││
│ │ │individualizare │ ││
│ │ ├─────────────────┼─┼┤
│ │ │Adaptarea │ ││
│ │CUNOAŞTEREA ŞI │exigenţelor la │ ││
│ │CONSILIEREA │particularităţile│3││
│E│COPIILOR/ │de vârstă/ │ ││
│ │ELEVILOR │individuale ale │ ││
│ │(maximum 10 p) │copiilor/elevilor│ ││
│ │ ├─────────────────┼─┼┤
│ │ │Adaptarea │ ││
│ │ │exigenţelor la │ ││
│ │ │programul zilnic │3││
│ │ │al copiilor/ │ ││
│ │ │elevilor │ ││
├─┼────────────────┼─────────────────┼─┼┤
│ │COMPETENŢE │În raporturile cu│ ││
│F│PSIHORELAŢIONALE│copiii/elevii │5││
│ │(maximum 5 p) │ │ ││
├─┼────────────────┼─────────────────┼─┼┤
│ │ │Autoanaliza │5││
│G│AUTOEVALUAREA ├─────────────────┼─┼┤
│ │(maximum 10 p) │Aprecierea │5││
│ │ │obiectivă │ ││
└─┴────────────────┴─────────────────┴─┴┘
┌────────────────────────────────┬───┬┐
│PUNCTAJ TOTAL ACORDAT │85 ││
└────────────────────────────────┴───┴┘
Inspector/Metodist, Candidat, NOTĂ: Inspectorul şcolar/Cadrul didactic metodist care a efectuat inspecţia utilizează fişa de evaluare a activităţii didactice pentru redactarea raportului de inspecţie scris şi pentru stabilirea calificativului final. ANEXA 4 (Anexa nr. 10 la metodologie) RAPORT SCRIS Încheiat la inspecţia curentă pentru acordarea gradului didactic I Numele şi prenumele cadrului didactic inspectat: ............................. Funcţia didactică şi specialitatea: ................................................ Unitatea de învăţământ: ............................................................. Data efectuării inspecţiei: ........................................................... Cine efectuează inspecţia: ......................................................... .............................................................................................. (numele şi prenumele, funcţia, gradul didactic, unitatea de învăţământ de la care provine) Constatări şi aprecieri: 1. Activitatea didactică: a) Activităţi verificate: ................................................................... .............................................................................................. b) Proiectarea activităţilor (creativitate în conceperea lecţiilor/activităţilor, corelarea dintre componentele actului didactic, strategii didactice şi evaluare): .............................................................................................. .............................................................................................. c) Desfăşurarea activităţilor (comportamentul cadrului didactic, utilizarea strategiilor didactice, integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţie/activitate, creativitate în conducerea lecţiilor/activităţilor şi orientarea acţiunilor şi gândirii elevilor/copiilor, gestionarea timpului didactic, atingerea performanţei etc.): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. d) Evaluarea randamentului şcolar (metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor învăţării): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. e) Nivelul pregătirii copiilor/elevilor, apreciat pe baza observaţiei directe, a probelor de control aplicate şi a evaluării longitudinale: .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. f) Cunoaşterea copiilor/elevilor (strategii de diferenţiere şi individualizare, conţinutul fişelor psihopedagogice): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. g) Competenţe psihorelaţionale (în raporturile cu copiii/elevii, cu părinţii, cu cadrele didactice şi cu comunitatea locală): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. h) Autoevaluarea (capacitatea de a raporta propriul comportament didactic la exigenţele unui stil didactic elevat): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. 2. Activitatea educativă în unitatea de învăţământ şi în afara ei (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. .............................................................................................. 3. Activitatea de perfecţionare - metodică şi ştiinţifică (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. 4. Aprecierea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ cu privire la conduita în cadrul unităţii şi al comunităţii şcolare (maximum 5 p): .............................................................................................. .............................................................................................. 5. Concluzii (puncte forte, puncte slabe): .............................................................................................. .............................................................................................. 6. Recomandări (Se completează obligatoriu.): .............................................................................................. ..............................................................................................
┌──────────────────────┬───────┬───────┐
│ │Punctaj│Punctaj│
│ │maxim │acordat│
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea didactică │ │ │
│(Punctajul acordat la │ │ │
│această activitate se │ │ │
│calculează ca media │ │ │
│aritmetică a │85 │ │
│punctajelor consemnate│ │ │
│în cele 4 fişe de │ │ │
│evaluare a activităţii│ │ │
│didactice.) │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea educativă │ │ │
│în unitatea de │5 │ │
│învăţământ şi în afara│ │ │
│ei │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Activitatea de │ │ │
│perfecţionare - │5 │ │
│metodică şi │ │ │
│ştiinţifică │ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Aprecierea consiliului│ │ │
│de administraţie al │ │ │
│unităţii de învăţământ│5 │ │
│cu privire la conduita│ │ │
│în cadrul unităţii şi │ │ │
│al comunităţii şcolare│ │ │
├──────────────────────┼───────┼───────┤
│Total │100 │ │
└──────────────────────┴───────┴───────┘
┌────────────┬─────────────────────────┐
│Punctaj │Calificativ │
├────────────┼─────────────────────────┤
│91-100 │Foarte bine │
├────────────┼─────────────────────────┤
│81-90 │Bine │
├────────────┼─────────────────────────┤
│65-80 │Satisfăcător │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Sub 65 │Nesatisfăcător │
└────────────┴─────────────────────────┘
Calificativ: ........................... Data întocmirii raportului scris:......................... Inspector şcolar/metodist, Pentru conformitate Director, ANEXA 5 (Anexa nr. 14 la metodologie) Instituţia de învăţământ/centru de perfecţionare ............................................. RAPORT SCRIS Încheiat la inspecţia specială pentru acordarea/echivalarea gradului didactic I/acordarea titlului de profesor emerit Numele şi prenumele cadrului didactic inspectat: ....................................... Funcţia didactică şi specialitatea: ................................................ Unitatea de învăţământ: ............................................................. Data efectuării inspecţiei: ........................................................... Comisia numită prin Adresa ME/ISJ nr. ..................................... 1. .............................................................................................. (numele şi prenumele, funcţia, gradul didactic, unitatea de la care provine) 2. .............................................................................................. 3. .............................................................................................. Constatări şi aprecieri: 1. Activitatea didactică: a) Activităţi verificate: .............................................................................................. b) Proiectarea activităţilor (creativitate în conceperea lecţiilor/activităţilor, corelarea dintre componentele actului didactic, strategii didactice şi evaluare): .............................................................................................. .............................................................................................. c) Desfăşurarea activităţilor (comportamentul cadrului didactic, utilizarea strategiilor didactice, integrarea mijloacelor de învăţământ în lecţie/activitate, creativitate în conducerea lecţiilor/activităţilor şi orientarea acţiunilor şi gândirii copiilor/elevilor, gestionarea timpului didactic, atingerea performanţei etc.): .............................................................................................. .............................................................................................. d) Evaluarea randamentului şcolar (metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor învăţării): .............................................................................................. .............................................................................................. e) Nivelul pregătirii copiilor/elevilor, apreciat pe baza observaţiei directe, a probelor de control aplicate şi a evaluării longitudinale: .............................................................................................. .............................................................................................. f) Cunoaşterea copiilor/elevilor (strategii de diferenţiere şi individualizare, conţinutul fişelor psihopedagogice): .............................................................................................. .............................................................................................. g) Competenţe psihorelaţionale (în raporturile cu copiii/elevii, cu părinţii, cu cadrele didactice şi cu comunitatea locală): .............................................................................................. h) Autoevaluarea (capacitatea de a raporta propriul comportament didactic la exigenţele unui stil didactic elevat): .............................................................................................. 2. Activitatea educativă în unitatea de învăţământ şi în afara ei: .............................................................................................. 3. Activitatea de perfecţionare (metodică şi ştiinţifică): .............................................................................................. .............................................................................................. 4. Aprecierea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ cu privire la activitatea didactică şi la conduita în cadrul unităţii şi al comunităţii şcolare: .............................................................................................. Concluzii (puncte forte, puncte slabe): ..............................................................................................
┌──────────┬──────────────────────────────────────┬───────────────────────────────┬───────────────────────────┐
│Preşedinte│......................................│.............................. │.......................... │
├──────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ │(numele şi prenumele) │(nota) │(semnătura) │
├──────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│Membri │1. .................................. │...............................│...........................│
├──────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ │(numele şi prenumele) │(nota) │(semnătura) │
├──────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ │2. ................................. │...............................│...........................│
├──────────┼──────────────────────────────────────┼───────────────────────────────┼───────────────────────────┤
│ │(numele şi prenumele) │(nota) │(semnătura) │
└──────────┴──────────────────────────────────────┴───────────────────────────────┴───────────────────────────┘
Media notelor ............................................ Data întocmirii raportului scris .............................................. Pentru conformitate Director, ANEXA 6 (Anexa nr. 16 la metodologie) Instituţia de învăţământ/centru de perfecţionare ........................................ RAPORT SCRIS Încheiat la susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice pentru acordarea gradului didactic I Comisia numită de Ministerul Educaţiei prin Adresa nr. ................. a dezbătut în sesiune publică la*) *) Denumirea unităţii de învăţământ în care s-a desfăşurat susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice. ................................................................... Lucrarea intitulată ..................................................................... elaborată şi prezentată de: ......................................................... (numele şi prenumele, funcţia didactică, specialitatea şi locul de muncă) În urma susţinerii lucrării se acordă nota:
┌──────────┬────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────┬─────────────────────────────┐
│Preşedinte│....................................... │................................... │............................ │
├──────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │(numele şi prenumele) │(semnătura) │(nota acordată) │
├──────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Conducător│........................................│................................... │............................ │
│ştiinţific│ │ │ │
├──────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ │(numele şi prenumele) │(semnătura) │(nota acordată) │
├──────────┼────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│Inspector/│........................................│....................................│.............................│
│Metodist ├────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────┼─────────────────────────────┤
│ISJ/ ISMB │(numele şi prenumele) │(semnătura) │(nota acordată) │
└──────────┴────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────┴─────────────────────────────┘
Motivarea aprecierii susţinerii lucrării metodico-ştiinţifice: .............................................................................................. Nota acordată la recenzarea lucrării metodico-ştiinţifice ................................... Nota medie acordată pentru susţinerea lucrării ........................................ Nota de promovare a examenului .................................. Preşedintele comisiei, Pentru conformitate Director, ----