Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.682 din 30 decembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.083/2020 pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene
EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1315 din 30 decembrie 2020
Având în vedere:
- prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
– prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru IMM-uri în vederea depăşirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1.060/2.857/2020, cu modificările ulterioare;
– Comunicarea Comisiei - a patra modificare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19;
– Comunicarea Comisiei C(2020) 9.494 din 18.12.2020 privind modificarea schemei de ajutor de stat;
– Adresa nr. 4.382/IMB din 25.11.2020 a Ministerului Fondurilor Europene;
– Referatul de aprobare nr. 441.357/DAPIMM din 23.12.2020 întocmit de către Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM,
ţinând cont de prevederile art. 57 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului emite următorul ordin:
ART. I
Anexa la Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.083/2020 pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor“ din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 965 şi 965 bis din 20 octombrie 2020, se modifică după cum urmează:
1. La punctul 2, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Măsura este valabilă până la 30 iunie 2021, plăţile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. În condiţiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislaţiei în vigoare, prevederea se va aplica de drept şi asupra prezentei proceduri şi anexelor acesteia."
2. La punctul 6 subpunctul 6.8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"6.8. (1) Pentru aplicanţii acceptaţi în urma verificărilor administrative şi de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicaţia informatică va genera contract de finanţare (anexa nr. 2) care se va regăsi în front office şi va trimite pe adresa de corespondenţă un mesaj de atenţionare în acest sens. Aplicanţii vor intra în aplicaţie, vor descărca contractul de finanţare, îl vor semna cu semnătură electronică şi îl vor reîncărca semnat în aplicaţie în maximum 20 de zile de la primire, dar nu mai mult de 15 iunie 2021, împreună cu dovada cofinanţării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit). După semnarea acestuia de către ordonatorul terţiar de credite şi reîncărcarea în aplicaţie a contractului semnat de ambele părţi, instituţia de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înştiinţată electronic că poate face plata ajutorului financiar nerambursabil. Beneficiarii eligibili declaraţi admişi vor deschide conturi curente distincte pentru proiect la instituţia parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea măsurii pe perioada de derulare a acesteia. Aplicanţii la măsura 1 «Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile» din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt eligibili în cadrul prezentei măsuri «Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor."
3. La punctul 6 subpunctul 6.8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) MEEMA prin AIMMAIPE va transfera în contul de tranzit deschis la instituţia parteneră selectată, cu rol de agenţie de implementare, sumele reprezentând ajutor de stat aferente cererilor de finanţare admise ale beneficiarilor preselectaţi la finanţare."
ART. II
Direcţia de antreprenoriat şi programe pentru IMM şi Agenţiile pentru IMM, atragere de investiţii şi promovare a exportului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,
Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
Bucureşti, 30 decembrie 2020.
Nr. 3.682.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: