Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.632 din 12 aprilie 2016  privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.632 din 12 aprilie 2016 privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 18 aprilie 2016

    Luând în considerare Adresa nr. 685 din 22 martie 2016 a Consiliului pentru Finanţarea Învăţământului Superior, înregistrată la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice cu nr. 8.960 din 25 martie 2016,
    în temeiul art. 197, 219, 222 şi 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,

    ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

    ART. 1
    (1) Se aprobă Metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (2) Informaţiile privind calendarul de desfăşurare a competiţiei de proiecte, instrucţiunile pentru elaborarea proiectelor de dezvoltare instituţională şi orice alte informaţii suplimentare se comunică instituţiilor de învăţământ superior de stat şi se publică pe site-ul web al Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior.
    ART. 2
    Direcţia generală învăţământ superior şi Direcţia generală buget-finanţe din Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi instituţiile de învăţământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 3
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.651/2015 privind aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, se abrogă.
    ART. 4
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                     Ministrul educaţiei naţionale
                       şi cercetării ştiinţifice,
                             Adrian Curaj

    Bucureşti, 12 aprilie 2016.
    Nr. 3.632.

    ANEXĂ

                              METODOLOGIE
                de alocare şi utilizare a fondului pentru
            dezvoltarea instituţională a universităţilor de stat

    CAP. I
    Dispoziţii generale

    ART. 1
    (1) În conformitate cu art. 197 lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se formează un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională (FDI), din bugetul alocat Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
    (2) Fondurile alocate pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior sunt considerate ca venituri proprii ale acestora şi sunt utilizate în condiţiile autonomiei universitare şi în conformitate cu prevederile contractelor de finanţare instituţională în vederea realizării obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.
    (3) Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior sunt supuse controlului periodic efectuat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ) şi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS).
    ART. 2
    (1) Universităţile de stat beneficiază de un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională, din bugetul alocat Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice pentru învăţământul superior.
    (2) Fondul de dezvoltare instituţională se adresează celor mai performante instituţii de învăţământ superior din fiecare categorie (universităţi centrate pe educaţie; universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică/universităţi de educaţie şi creaţie artistică; universităţi de cercetare avansată şi educaţie).
    (3) Fondul de dezvoltare instituţională se alocă după criterii competitive bazate pe standarde internaţionale.
    (4) În vederea obţinerii de fonduri de dezvoltare instituţională, universităţile elaborează proiecte de dezvoltare instituţională pe care le transmit CNFIS.
    (5) Finanţarea universităţilor în vederea dezvoltării instituţionale se realizează pe baza unor acorduri instituţionale specifice cu MENCŞ. Acordurile-cadru se încheie pentru o perioadă de până la 5 ani (cu finanţare anuală a proiectului) şi specifică indicatorii care urmează să fie realizaţi, etapele de verificare, precum şi tipurile de cheltuieli eligibile.
    (6) Fondul de dezvoltare instituţională cuprinde sume pentru:
    a) dezvoltarea instituţională a universităţilor recent fuzionate;
    b) finanţarea unor proiecte specifice de dezvoltare instituţională pentru promovarea unor programe noi de studii, creşterea capacităţii instituţionale, îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea legăturilor cu comunitatea locală şi/sau regională, incluziunea socială, dezvoltarea programelor de studii şi/sau internaţionalizarea activităţii de învăţământ superior.
    ART. 3
    Categoriile de cheltuieli eligibile privind sumele alocate pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior sunt:
    1. cheltuieli de personal (CP): salarii pentru personalul didactic, auxiliar didactic, de cercetare implicat în desfăşurarea programelor de studii, sporuri, CAS, alte contribuţii legale, deplasări interne şi internaţionale;
    2. cheltuieli materiale (CM): cheltuieli de întreţinere şi gospodărie, cheltuieli pentru materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional, cheltuieli cu cercetarea aferente programelor de studii, obiecte de inventar, reparaţii, cărţi şi publicaţii, perfecţionarea personalului, protocol, protecţia muncii etc.;
    3. cheltuieli pentru susţinerea proiectelor educaţionale (inclusiv cele propuse de asociaţiile studenţeşti şi aprobate de universitate) şi de dezvoltare a resursei umane;
    4. cheltuieli cu regia instituţiilor de învăţământ superior

    CAP. II
    Procedura de alocare a fondului pentru dezvoltare instituţională

    ART. 4
    (1) Criteriile pentru alocarea fondului de dezvoltare instituţională sunt conforme cu standarde specifice aplicate la nivel internaţional şi vizează:
    a) conformitatea proiectului de dezvoltare instituţională cu politicile naţionale de dezvoltare a învăţământului superior privind:
    (i) armonizarea politicilor educaţionale cu cerinţele pieţei muncii;
    (ii) dezvoltarea politicilor de internaţionalizare a învăţământului;
    (iii) dezvoltarea politicilor de mobilitate a studenţilor şi a cadrelor didactice şi de cercetare în spaţiul european al educaţiei şi cercetării ştiinţifice;
    (iv) dezvoltarea de parteneriate cu operatorii economici şi cu comunitatea locală şi/sau regională la nivel naţional şi regional;
    (v) dezvoltarea programelor de învăţare inovativă în concordanţă cu nivelul progresului ştiinţific actual;
    (vi) accesul neîngrădit la baze de cercetare;
    b) conformitatea proiectului de dezvoltare instituţională cu planul strategic al instituţiei de învăţământ superior aplicante;
    c) calitatea proiectului (definirea obiectivelor; adecvarea mijloacelor pentru atingerea obiectivelor; fundamentarea bugetului; măsurile de asigurare a calităţii etc.);
    d) impactul anticipat al implementării proiectului şi sustenabilitatea efectelor acestuia;
    e) capacitatea instituţiei de implementare a proiectului.
    (2) La propunerea CNFIS, MENCŞ poate stabili anual defalcarea pe categorii de universităţi şi pe tipuri de proiecte a fondului pentru dezvoltarea instituţională, precum şi ponderea diferitelor criterii pentru alocarea acestuia.
    ART. 5
    (1) Universităţile de stat recent fuzionate pot depune la CNFIS proiecte de dezvoltare instituţională până la data de 1 noiembrie a fiecărui an. Aceste proiecte trebuie însoţite de acte doveditoare ale finalizării juridice a fuziunii, precum şi de planul strategic de dezvoltare instituţională adoptat de Senat.
    (2) CNFIS evaluează conform criteriilor şi ponderilor prevăzute la art. 4 proiectele de dezvoltare instituţională depuse de universităţile de stat recent fuzionate şi stabileşte lista proiectelor selectate pentru finanţare, în ordinea punctajelor obţinute, pe care o va înainta MENCŞ până cel târziu la data de 15 decembrie a fiecărui an.
    ART. 6
    (1) Toate instituţiile de învăţământ superior de stat sunt eligibile pentru a depune proiecte specifice de dezvoltare instituţională, care pot viza unul sau mai multe dintre următoarele domenii:
    a) echitate socială - creşterea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior (inclusiv cele privitoare la consilierea şi orientarea în carieră);
    b) internaţionalizarea învăţământului superior din România;
    c) asigurarea transparenţei în gestiunea studenţilor şi implementarea Registrului matricol unic al universităţilor din România;
    d) asigurarea funcţionării în bune condiţii a grădinilor botanice universitare şi a staţiunilor didactice din subordinea universităţilor;
    e) promovarea unor programe noi de studii;
    f) creşterea capacităţii instituţionale;
    g) îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice;
    h) dezvoltarea infrastructurii;
    i) cultivarea legăturilor cu comunitatea locală şi/sau regională;
    j) dezvoltarea programelor de studii;
    k) corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii;
    l) crearea sistemului informatic de gestiune educaţională integrată.
    (2) CNFIS evaluează conform criteriilor şi ponderilor prevăzute la art. 4 proiectele specifice de dezvoltare instituţională depuse şi stabileşte lista ordonată a proiectelor selectate pentru finanţare, pe care o va înainta MENCŞ până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior celui pentru care se propune alocarea finanţării. Pentru activitatea de evaluare CNFIS poate apela la experţi pe domeniile specifice, menţionate la art. 6 alin. (1), inclusiv la reprezentanţi ai federaţiilor studenţeşti naţionale.
    ART. 7
    În cazul în care fondul pentru dezvoltarea instituţională nu a fost alocat în întregime la prima rundă de aplicaţii, MENCŞ poate decide, la propunerea CNFIS, organizarea în decursul aceluiaşi an a unei a doua competiţii de proiecte de dezvoltare instituţională.

    CAP. III
    Dispoziţii tranzitorii

    ART. 8
    (1) Pentru anul 2016, domeniile pentru care se pot depune proiecte de dezvoltare instituţională sunt:
    a) echitate socială - creşterea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior (inclusiv cele privitoare la consilierea şi orientarea în carieră);
    b) internaţionalizarea învăţământului superior din România;
    c) asigurarea transparenţei în gestiunea studenţilor şi implementarea Registrului matricol unic al universităţilor din România;
    d) asigurarea funcţionării în bune condiţii a grădinilor botanice universitare şi a staţiunilor didactice din subordinea universităţilor.
    (2) Instituţiile de învăţământ superior de stat pot depune maximum 3 proiecte pe domenii diferite de dezvoltare instituţională.
    (3) Prin derogare de la termenele prevăzute la art. 5-6, pentru anul 2016 instituţiile de învăţământ superior pot depune la CNFIS proiectele anuale de dezvoltare instituţională într-o primă etapă până la data de 4 mai 2016, iar CNFIS va înainta MENCŞ lista proiectelor selectate pentru finanţare, în ordinea punctajelor, până cel târziu la data de 23 mai 2016 (prima competiţie), în cea de-a doua etapă proiectele pot fi depuse până la data de 6 iunie 2016, iar CNFIS va înainta MENCŞ lista proiectelor selectate pentru finanţare, în ordinea punctajelor, până cel târziu la data de 23 iunie 2016 (a doua competiţie).

                               -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016