Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.597 din 23 aprilie 2013 privind aprobarea criteriilor necesare desemnarii reprezentantilor institutiilor membre, respectiv nominalizarii membrilor Consiliului National al Calificarilor, organ consultativ al Autoritatii Nationale pentru Calificari
EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 331 din 6 iunie 2013
În baza art. 340 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 7 şi 8 din Hotărârea Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013,
în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare*),
-------
*) Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 30 aprilie 2013.
ministrul educaţiei naţionale şi ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă criteriile necesare desemnării reprezentanţilor instituţiilor membre, respectiv nominalizării membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor, organ consultativ al Autorităţii Naţionale pentru Calificări, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Autoritatea Naţională pentru Calificări va duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei naţionale,
Remus Pricopie
Ministrul delegat pentru învăţământ
superior, cercetare ştiinţifică
şi dezvoltare tehnologică,
Mihnea Cosmin Costoiu
Bucureşti, 23 aprilie 2013.
Nr. 3.597.
ANEXĂ
CRITERIILE
necesare desemnării reprezentanţilor instituţiilor
membre, respectiv nominalizării membrilor Consiliului
Naţional al Calificărilor, organ consultativ al
Autorităţii Naţionale pentru Calificări
ART. 1
Criteriile generale care se aplică tuturor membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor desemnaţi de către ministere şi de către alte instituţii (3 reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, 2 reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, un reprezentant al Ministerului Sănătăţii, un reprezentant al Ministerului Transporturilor, un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, 2 reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, un reprezentant al Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic) sunt următoarele:
- studii superioare (studiile de masterat/doctorat constituie un avantaj);
- vechime relevantă în domeniul calificărilor şi al formării profesionale continue de minimum 7 ani;
- experienţă relevantă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte naţionale sau europene în domeniul educaţiei şi al formării profesionale continue;
- participarea la grupuri de lucru/consultative interinstituţionale, interministeriale, ale Comisiei Europene în domeniul educaţiei şi formării profesionale continue;
- cunoaşterea documentelor naţionale şi europene care stau la baza dezvoltării sistemului naţional de calificări şi al formării profesionale continue;
- cunoştinţe privind legislaţia existentă la nivel naţional în domeniul calificărilor şi al formării profesionale continue;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (limba engleză constituie un avantaj);
- capacitate decizională în instituţie.
ART. 2
(1) Criteriile generale prevăzute la art. 1 se aplică şi în cazul membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor care sunt nominalizaţi, respectiv: un reprezentant al instituţiilor de învăţământ preuniversitar, un reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior, un reprezentant al asociaţiilor profesionale, un reprezentant al confederaţiilor patronale, un reprezentant al confederaţiilor sindicale, un reprezentant al comitetelor sectoriale.
(2) Membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor care sunt nominalizaţi li se aplică şi următoarele criterii specifice:
a) pentru reprezentantul instituţiilor de învăţământ preuniversitar:
- să fie nominalizat de către o instituţie de învăţământ preuniversitar;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
b) pentru reprezentantul instituţiilor de învăţământ superior:
- să fie nominalizat de către o instituţie de învăţământ superior;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
c) pentru reprezentantul asociaţiilor profesionale:
- să fie nominalizat de către o asociaţie profesională;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
- cunoştinţe despre dinamica pieţei muncii şi despre cerinţele angajatorilor de la sistemul naţional de calificări;
d) pentru reprezentantul confederaţiilor patronale:
- să fie nominalizat de către o confederaţie patronală;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
- cunoştinţe despre negocierea contractelor colective de muncă la nivel de sector de activitate, în domeniul formării profesionale;
- cunoştinţe despre dinamica pieţei muncii şi despre cerinţele angajatorilor de la sistemul naţional de calificări;
e) pentru reprezentantul confederaţiilor sindicale:
- să fie nominalizat de către o confederaţie sindicală;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
- cunoştinţe despre negocierea contractelor colective de muncă la nivel de sector de activitate, în domeniul formării profesionale;
- cunoştinţe despre dinamica pieţei muncii şi despre cerinţele angajatorilor de la sistemul naţional de calificări;
f) pentru reprezentantul comitetelor sectoriale:
- să fie nominalizat de către un comitet sectorial;
- experienţă în management educaţional/organizaţional de minimum 5 ani;
- experienţă în elaborarea şi implementarea de programe şi proiecte (proiectele legate de domeniul calificărilor, al formării profesionale a adulţilor şi al asigurării calităţii reprezintă un avantaj);
- experienţă în verificarea şi validarea calificărilor şi a standardelor asociate acestora;
- cunoştinţe despre dinamica pieţei muncii şi despre cerinţele angajatorilor de la sistemul naţional de calificări;
g) pentru reprezentantul studenţilor:
- să fie nominalizat de către o federaţie studenţească reprezentativă la nivel naţional;
- să deţină cunoştinţe despre viaţa studenţească şi necesităţile specifice ale studenţilor;
- să deţină cunoştinţe despre Cadrul naţional al calificărilor (participarea la evenimentele organizate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări constituie un avantaj);
- să deţină o experienţă anterioară de reprezentare în structurile decizionale sau consultative ale facultăţii şi/sau universităţii din care provine (experienţa internaţională în activităţi de reprezentare constituie un avantaj);
- să fie implicat în activităţi, programe, proiecte derulate de către asociaţiile/alianţele/uniunile studenţeşti la nivel naţional şi european.
ART. 3
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Calificări este membru de drept al Consiliului Naţional al Calificărilor, conform legislaţiei în vigoare.
ART. 4
Procedura de selectare a membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor se elaborează de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, pe baza unor criterii de performanţă, şi se aprobă de către Comitetul de direcţie al Autorităţii Naţionale pentru Calificări.
ART. 5
Numirea membrilor Consiliului Naţional al Calificărilor se face prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, conform legislaţiei în vigoare.
În termen de 15 zile de la numire se organizează prima întâlnire a Consiliului Naţional al Calificărilor şi se aleg organele de conducere. Secretariatul Autorităţii Naţionale pentru Calificări are sarcini în acest sens, împreună cu directorul general adjunct al Autorităţii Naţionale pentru Calificări.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: