Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.505 din 20 martie 2017 privind acordarea acreditării pentru nivelul de învăţământ „liceal“, profilul „umanist“, specializarea „filologie“ din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“ din localitatea Târgu Lăpuş
EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 233 din 5 aprilie 2017
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 844/2002 privind aprobarea nomenclatoarelor calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar, precum şi durata de şcolarizare, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului naţional al calificărilor, cu modificările ulterioare,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 11 din 25.11.2016 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 19 septembrie-18 noiembrie 2016,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ „liceal“ (nivel 3, conform Hotărârii Guvernului nr. 844/2002, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nivel 4, conform Hotărârii Guvernului nr. 918/2013, cu modificările ulterioare), profilul „umanist“, specializarea „filologie“ din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“, cu sediul în localitatea Târgu Lăpuş, str. 1 Mai nr. 82, judeţul Maramureş, începând cu anul şcolar 2017-2018.
ART. 2
Personalul didactic, didactic auxiliar şi personalul nedidactic, angajat conform prevederilor legii la nivelul de învăţământ „liceal“, specializarea „filologie“, autorizate, se preia la nivelul de învăţământ „liceal“, specializarea „filologie“, acreditate în cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“ din localitatea Târgu Lăpuş.
ART. 3
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“ din localitatea Târgu Lăpuş are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2021-2022.
ART. 4
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“ din localitatea Târgu Lăpuş este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 5
Direcţia generală evaluare şi monitorizare învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management preuniversitar din Ministerul Educaţiei Naţionale, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic „George Pop de Băseşti“ din localitatea Târgu Lăpuş, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 6
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 20 martie 2017.
Nr. 3.505.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: