Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Referatul DPC 478(2020) din 11 iulie 2023 pentru aprobarea proiectului Ordinului ministrului culturii privind clasarea staţiilor de Cale Ferată Podari, Sălcuţa, Segarcea, Portăreşti, Băileşti, Moţăţei, Golenţi şi Calafat, aflate pe secţia de circulaţie Craiova-Calafat, judeţul Dolj, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul culturii emite următorul ordin: ART. 1 (1) Se clasează Ansamblul Gării Calafat, amplasat în str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21209. (2) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Calafat, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C11 UAT Calafat, având codul DJ-II-m-B-21209.01; b) Locuinţă, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.02; c) Clădire administrativă, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C1 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.03; d) Clădire administrativă, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C14 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.04; e) Magazie mărfuri, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C22 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.05; f) Corp grupuri sanitare, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C13 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.06; g) Remiză, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C4 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.07; h) Placă turnantă depou, str. Al.I. Cuza nr. 72A, municipiul Calafat, judeţul Dolj, nr. cadastral 31536-C4 UAT Calafat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-m-B-21209.08. (3) Se clasează Ansamblul Gării Golenţi, amplasat în extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, comuna Golenţi, judeţul Dolj, nr. cadastral 31881 UAT Poiana Mare, având codul DJ-II-a-B-21210. (4) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Golenţi, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881-C4 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.01; b) District 6 (poliţie), extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881-C2 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.02; c) Locuinţă, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881-C1 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.03; d) Locuinţă, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881-C6 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.04; e) Corp grupuri sanitare, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881-C5 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.05; f) Corp de iluminat, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.06; g) Bordură de piatră, extravilan, lot 1 km CF 344 + 544, km CF 345 + 147 partea stângă, staţia CF Golenţi, km CF 343 + 380 - km CF 345 + 486, linia 912, nr. cadastral: 31881 UAT Poiana Mare, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21210.07. (5) Se clasează Ansamblul Gării Moţăţei, amplasat în extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895, nr. cadastral 32900 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211. (6) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Moţăţei, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895-C1 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.01; b) Locuinţă de serviciu, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895-C3 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.02; c) Locuinţă de serviciu, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895-C4 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.03; d) Magazie de lemn, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895-C2 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.04; e) Corp grupuri sanitare, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895-C2 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.05; f) Fântână cu roată, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.06; g) Bordură din piatră, extravilanul comunei Moţăţei, lot 2 km CF 331 + 444, km CF 332 + 342 partea dreaptă, staţia CF Moţăţei, km CF 331 + 223 - km CF 332 + 521, linia 912, nr. cadastral 32895 UAT Moţăţei, comuna Moţăţei, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21211.07. (7) Se clasează Ansamblul Gării Portăreşti, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003, nr. cadastral 30803, nr. cadastral 30807 UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212. (8) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Portăreşti, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003-C1, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.01; b) Locuinţă, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.02; c) Locuinţă, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.03; d) Cazarmă, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003-C3, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.04; e) Magazie, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003-C2, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.05; f) Corp grupuri sanitare, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 – km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003-C2, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţ Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.06; g) Fântână cu roată, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.07; h) Bordură din piatră, lot 2 - km CF 294 + 764, km CF 295 + 204 partea stângă, staţia CF Portăreşti km 294 + 592 - km CF 295 + 891, linia 912, judeţul Dolj, nr. cadastral 31003, UAT Cerat, comuna Cerat, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21212.08. (9) Se clasează Ansamblul Gării Băileşti, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30837, nr. cadastral 30803, nr. cadastral 30801, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213. (10) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Băileşti, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30837-C1, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.01; b) Locuinţă, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30837, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.02; c) Locuinţă şi poliţie T.F., nr. cadastral 30803-C2, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.03; d) Castel de apă cu locuinţă, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30794-C1, nr. cadastral 30794-C2, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.04; e) Cazarmă şi locuinţă şef echipă, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30801-C2, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.05; f) Corp grupuri sanitare, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, nr. cadastral 30837-C2, UAT Băileşti, având codul DJ-II-a-B-21213.06; g) Bordură din piatră, Str. Victoriei nr. 1, incinta 4, municipiul Băileşti, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21213.07. (11) Se clasează Ansamblul Gării Segarcea, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768, nr. cadastral 35159 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214. (12) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Segarcea, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C7 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.01; b) Locuinţă, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C9 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.02; c) Locuinţă, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C9 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.03; d) Castel de apă cu locuinţă, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţ Dolj, nr. cadastral 30768-C3, nr. cadastral 30768-C4 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.04; e) Corp vechi (Chioşc), Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.05; f) Cazarmă km 286, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C1 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.06; g) Corp grupuri sanitare, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C6 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.07; h) Locuinţă, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C14 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.08; i) Construcţie anexă, Str. Gării nr. 11A, staţia CF Segarcea, incinta 2, judeţul Dolj, nr. cadastral 30768-C1 UAT Segarcea, având codul DJ-II-a-B-21214.09. (13) Se clasează Ansamblul Gării Sălcuţa, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275 + 893, partea dreaptă, Staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138, nr. cadastral 32137 UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215. (14) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Sălcuţa, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275 + 893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 - km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138-C1, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.01; b) Locuinţă, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275+893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138-C3, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.02; c) Magazie, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275 + 893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 - km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32137-C2, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.03; d) Corp grupuri sanitare, lot 2 km CF 275 + 543 -km CF 275 + 893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 - km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138-C2, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.04; e) Fântână cu roată, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275 + 893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 - km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.05; f) Bordură de piatră, lot 2 km CF 275 + 543 - km CF 275 + 893, partea dreaptă, staţia CF Sălcuţa km CF 274 + 801 - km, CF 276 + 054, linia 912, nr. cadastral 32138, UAT Calopăr, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21215.06. (15) Se clasează Ansamblul Gării Podari, Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari -– trup 3 (incinta 3) nr. cadastral 31705, staţia CF Podari - trup 4 (incinta 4) nr. cadastral 31582, staţia CF Podari - trup 5 (incinta 5), nr. cadastral 31592, UAT Podari, având codul DJ-II-a-B-21216; (16) Se clasează în categoria m - monument, grupa II - arhitectură, grupă valorică B: a) Gara Podari - Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), NC 31705 - C2 UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.01; b) Locuinţă de serviciu - Strada Gării nr. 28, corp C3, nr. cadastral 31705-C3, Podari, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), NC 31705 - C3, UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.02; c) Magazie mărfuri - Strada Gării nr. 28, Corp C2, nr. cadastral 31582-C2, Podari, staţia CF Podari - trup 4 (incinta 4), NC 31582 - C2, UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.03; d) Locuinţă - Strada Gării nr. 28B, staţia CF Podari - trup 5 (incinta 5), NC 31592 - C1, UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.04; e) Corp grupuri sanitare - Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), nr. cadastral 31705-C1, UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.05; f) Fântână cu roată - Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), nr. cadastral 31705 UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.06; g) Cişmea de fontă cu pompă - Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), nr. cad. 31705 UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.07; h) Bordură din piatră - Strada Gării nr. 28, staţia CF Podari - trup 3 (incinta 3), nr. cadastral 31705 UAT Podari, satul Podari, comuna Podari, judeţul Dolj, având codul DJ-II-a-B-21216.08. ART. 2 Zonele de protecţie ale monumentelor istorice sunt prevăzute în anexele nr. 1-8 care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul culturii, Diana-Ştefana Baciuna, secretar de stat Bucureşti, 24 octombrie 2023. Nr. 3.503. ANEXA 1 Zona de protecţie a Ansamblului Gării Calafat, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │279046.006 │333743.285 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │279063.200 │333746.160 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │279064.069 │333747.013 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │279080.324 │333749.525 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │279101.628 │333747.139 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │279108.767 │333748.558 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │279139.545 │333760.292 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │279145.806 │333761.572 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │279145.950 │333760.869 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │279164.299 │333764.619 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │279163.713 │333773.286 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │279196.865 │333776.538 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │279230.694 │333780.773 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │279247.140 │333781.459 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │279415.925 │333809.025 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │279488.857 │333818.662 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │279510.397 │333876.132 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │279533.254 │333931.578 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │279581.830 │334015.220 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │279610.970 │334082.560 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │279620.380 │334079.180 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │279637.200 │334117.200 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │279637.863 │334116.915 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │279640.774 │334115.662 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │279645.170 │334113.770 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │279651.480 │334111.470 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │279651.750 │334107.470 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │279650.410 │334104.060 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │279611.310 │334011.120 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │279609.460 │334006.700 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │279610.040 │333967.690 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │279595.600 │333934.920 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │279584.490 │333908.190 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │279579.290 │333896.670 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │279552.760 │333833.000 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │279543.900 │333811.590 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │279534.040 │333788.050 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │279519.320 │333753.670 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│39 │279515.037 │333741.259 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│40 │279513.692 │333737.362 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│41 │279512.439 │333733.732 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│42 │279511.009 │333729.588 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│43 │279506.130 │333715.450 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│44 │279502.490 │333701.920 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│45 │279499.930 │333698.610 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│46 │279483.520 │333664.350 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│47 │279479.530 │333652.873 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│48 │279478.475 │333649.847 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│49 │279452.000 │333576.000 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│50 │279447.589 │333563.360 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│51 │279421.067 │333573.659 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│52 │279366.129 │333517.092 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│53 │279367.045 │333566.303 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│54 │279356.586 │333589.071 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│55 │279316.361 │333584.098 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│56 │279230.439 │333575.666 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│57 │279207.323 │333571.083 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│58 │279201.242 │333569.601 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│59 │279191.338 │333567.187 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│60 │279185.693 │333565.812 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│61 │279180.270 │333564.650 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│62 │279159.390 │333560.318 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│63 │279126.570 │333554.329 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│64 │279098.987 │333548.606 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│65 │279056.726 │333539.823 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│66 │278917.505 │333510.888 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│67 │278814.440 │333489.468 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│68 │278608.990 │333446.768 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│69 │278570.071 │333438.680 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│70 │278486.649 │333421.340 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│71 │278462.589 │333417.231 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│72 │278462.678 │333414.718 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│73 │278462.706 │333413.920 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│74 │278479.308 │333415.813 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│75 │278511.455 │333421.390 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│76 │278558.089 │333431.083 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│77 │278599.317 │333439.651 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│78 │278754.754 │333471.956 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│79 │278849.640 │333491.490 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│80 │278883.970 │333498.810 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│81 │278918.530 │333505.920 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│82 │278953.047 │333513.168 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│83 │278986.874 │333520.198 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│84 │279022.512 │333527.605 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│85 │279037.678 │333530.757 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│86 │279058.023 │333534.985 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│87 │279084.626 │333540.514 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│88 │279097.252 │333542.135 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│89 │279101.354 │333542.661 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│90 │279132.690 │333543.490 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│91 │279147.946 │333541.684 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│92 │279162.571 │333539.335 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│93 │279209.917 │333527.285 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│94 │279221.351 │333525.105 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│95 │279236.340 │333522.190 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│96 │279263.197 │333520.156 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│97 │279285.381 │333519.602 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│98 │279318.424 │333519.148 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│99 │279318.282 │333506.535 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│100 │279132.331 │333494.126 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│101 │279097.486 │333489.587 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│102 │279025.155 │333480.216 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│103 │278811.326 │333432.625 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│104 │278755.050 │333424.747 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│105 │278641.164 │333399.733 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│106 │278610.563 │333395.650 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│107 │278562.352 │333374.620 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│108 │278552.396 │333371.445 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│109 │278541.206 │333372.573 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│110 │278474.031 │333375.543 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│111 │278423.694 │333364.015 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│112 │278414.581 │333362.487 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│113 │278396.799 │333359.503 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│114 │278360.000 │333358.145 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│115 │278359.690 │333358.134 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│116 │278318.855 │333356.626 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│117 │278313.424 │333356.427 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│118 │278297.216 │333352.526 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│119 │278271.320 │333347.471 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│120 │278270.965 │333351.254 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│121 │278270.625 │333354.884 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│122 │278270.372 │333357.586 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│123 │278270.059 │333360.922 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│124 │278269.740 │333364.327 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│125 │278269.165 │333370.559 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│126 │278271.750 │333371.500 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│127 │278268.290 │333380.045 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│128 │278267.228 │333391.564 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│129 │278242.247 │333392.519 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│130 │278164.844 │333419.188 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│131 │278161.690 │333417.537 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│132 │278144.607 │333428.450 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│133 │278143.687 │333427.069 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│134 │278064.607 │333487.356 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│135 │278040.793 │333514.263 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│136 │277986.250 │333575.889 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│137 │277937.094 │333631.428 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│138 │277900.913 │333708.298 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│139 │277884.787 │333742.558 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│140 │277848.952 │333818.694 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│141 │277867.366 │333827.377 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│142 │277868.746 │333827.936 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│143 │277870.481 │333828.114 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│144 │277878.714 │333807.961 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│145 │277894.964 │333768.185 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│146 │277915.355 │333719.103 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│147 │277927.726 │333693.388 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│148 │277945.168 │333661.481 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│149 │277949.276 │333654.967 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│150 │277954.758 │333646.472 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│151 │277960.275 │333638.132 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│152 │277975.062 │333616.733 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│153 │277997.411 │333587.472 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│154 │278001.429 │333590.841 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│155 │278004.756 │333593.629 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│156 │278014.321 │333581.824 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│157 │278051.299 │333528.490 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│158 │278060.842 │333517.133 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│159 │278073.872 │333509.614 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│160 │278082.448 │333504.533 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│161 │278103.089 │333493.639 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│162 │278124.703 │333483.870 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│163 │278153.809 │333473.074 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│164 │278174.714 │333466.592 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│165 │278193.584 │333461.930 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│166 │278205.282 │333459.252 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│167 │278213.423 │333489.633 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│168 │278237.455 │333484.423 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│169 │278258.273 │333482.533 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│170 │278261.060 │333479.522 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│171 │278303.774 │333478.217 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│172 │278400.663 │333487.291 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│173 │278423.842 │333493.243 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│174 │278458.660 │333502.184 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│175 │278533.073 │333519.941 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│176 │278618.066 │333538.434 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│177 │278627.589 │333540.445 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│178 │278625.437 │333547.703 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│179 │278626.124 │333547.907 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│180 │278610.084 │333620.477 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│181 │278605.495 │333619.505 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│182 │278588.743 │333614.502 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│183 │278584.620 │333632.285 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│184 │278588.160 │333632.319 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│185 │278567.046 │333700.618 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│186 │278622.837 │333722.396 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│187 │278624.408 │333729.187 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│188 │278633.431 │333731.481 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│189 │278637.975 │333731.248 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│190 │278640.708 │333728.652 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│191 │278646.880 │333689.751 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│192 │278662.197 │333693.922 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│193 │278663.515 │333689.001 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│194 │278679.470 │333690.880 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│195 │278738.819 │333698.795 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│196 │278755.391 │333700.952 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│197 │278835.389 │333711.037 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│198 │278848.487 │333714.307 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│199 │278842.660 │333752.932 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│200 │278839.490 │333766.431 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│201 │278900.352 │333774.315 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│202 │278900.352 │333717.536 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
ANEXA 2 Zona de protecţie a Ansamblului Gării Golenţi, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │277386.653 │343487.594 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │277387.876 │343492.349 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │277380.631 │343493.333 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │277361.198 │343501.354 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │277358.484 │343496.333 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │277349.460 │343502.195 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │277342.110 │343490.418 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │277352.772 │343482.921 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │277337.141 │343460.362 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │277315.419 │343430.141 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │277290.874 │343397.008 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │277270.512 │343371.878 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │277266.888 │343374.912 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │277277.940 │343392.850 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │277276.142 │343393.991 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │277328.883 │343505.947 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │277343.785 │343531.683 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │277387.841 │343599.277 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │277448.813 │343705.133 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │277452.244 │343719.269 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │277457.812 │343750.306 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │277463.188 │343777.762 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │277486.150 │343829.910 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │277501.117 │343855.498 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │277502.483 │343855.014 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │277504.766 │343853.826 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │277526.848 │343895.165 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │277528.515 │343894.428 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │277554.491 │343882.935 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │277554.538 │343882.911 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │277588.709 │343863.182 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │277588.959 │343863.649 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │277590.837 │343862.363 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │277620.240 │343924.138 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │277622.072 │343923.330 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │277654.113 │343981.530 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │277670.611 │344011.772 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │277718.875 │343984.117 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│39 │277643.713 │343840.928 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│40 │277655.158 │343835.650 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│41 │277650.634 │343809.263 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│42 │277588.706 │343680.884 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│43 │277536.819 │343561.333 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│44 │277492.562 │343473.008 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│45 │277481.858 │343457.058 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│46 │277467.284 │343439.194 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│47 │277452.168 │343437.324 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│48 │277419.168 │343450.612 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│49 │277410.628 │343472.999 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
ANEXA 3 Zona de protecţie a Ansamblului Gării Moţăţei, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├───────────┬──────────────┬───────────┤
│Nr. puncte │X [m] - Nord │Y [m] │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│1 │283272.894 │354641.075 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│2 │283281.614 │354630.901 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│3 │283293.494 │354627.406 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│4 │283310.292 │354625.773 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│5 │283344.376 │354635.977 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│6 │283359.773 │354636.071 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│7 │283362.798 │354636.882 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│8 │283370.881 │354684.387 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│9 │283368.424 │354782.524 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│10 │283366.397 │354848.601 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│11 │283383.473 │354842.061 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│12 │283421.526 │354862.132 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│13 │283396.266 │354915.542 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│14 │283397.491 │354914.835 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│15 │283420.383 │354926.062 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│16 │283420.383 │354928.562 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│17 │283421.709 │354929.460 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│18 │283420.524 │354931.403 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│19 │283439.229 │354942.047 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│20 │283428.823 │354963.770 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│21 │283427.130 │354965.001 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│22 │283418.058 │354983.144 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│23 │283379.236 │355065.402 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│24 │283376.669 │355098.051 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│25 │283373.215 │355122.103 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│26 │283355.721 │355122.322 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│27 │283356.072 │355150.380 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│28 │283351.184 │355223.410 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│29 │283340.240 │355328.466 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│30 │283326.671 │355422.065 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│31 │283322.473 │355451.104 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│32 │283304.684 │355533.724 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│33 │283277.684 │355533.724 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│34 │283273.471 │355683.921 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│35 │283271.343 │355706.894 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│36 │283270.161 │355719.658 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│37 │283264.523 │355720.376 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│38 │283262.336 │355720.376 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│39 │283266.943 │355613.212 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│40 │283268.447 │355576.504 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│41 │283268.398 │355575.298 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│42 │283269.299 │355552.756 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│43 │283270.791 │355551.209 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│44 │283270.951 │355544.111 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│45 │283269.749 │355542.735 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│46 │283270.485 │355519.895 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│47 │283270.520 │355518.711 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│48 │283271.215 │355496.055 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│49 │283270.479 │355494.526 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│50 │283271.116 │355480.641 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│51 │283270.891 │355439.714 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│52 │283273.043 │355378.857 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│53 │283275.196 │355318.000 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│54 │283276.364 │355292.019 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│55 │283279.662 │355195.689 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│56 │283280.655 │355178.494 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│57 │283281.806 │355178.536 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│58 │283285.388 │355076.212 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│59 │283265.183 │355075.448 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│60 │283266.554 │355053.579 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│61 │283259.829 │354973.704 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│62 │283262.846 │354887.642 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│63 │283255.746 │354829.969 │
├───────────┼──────────────┼───────────┤
│64 │283267.528 │354674.870 │
└───────────┴──────────────┴───────────┘
ANEXA 4 Zona de protecţie Ansamblul Gării Portăreşti, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├───────────┬─────────────┬────────────┤
│Nr. puncte │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│1 │283103.583 │391830.603 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│2 │283100.360 │391826.290 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│3 │283057.585 │391857.502 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│4 │282831.535 │391569.353 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│5 │282803.855 │391534.068 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│6 │282792.106 │391519.092 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│7 │282822.739 │391486.835 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│8 │282515.173 │391069.042 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│9 │282507.586 │391037.031 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│10 │282513.287 │391021.142 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│11 │282518.002 │391008.002 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│12 │282566.195 │391068.103 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│13 │282575.249 │391076.721 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│14 │282575.289 │391076.765 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│15 │282575.325 │391076.813 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│16 │282581.088 │391085.794 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│17 │282619.039 │391125.983 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│18 │282662.150 │391174.120 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│19 │282718.390 │391245.620 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│20 │282748.362 │391251.456 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│21 │282780.353 │391281.669 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│22 │282786.796 │391289.127 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│23 │282786.345 │391291.030 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│24 │282797.987 │391308.766 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│25 │282813.297 │391332.389 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│26 │282811.529 │391333.833 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│27 │282824.526 │391352.329 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│28 │282831.801 │391363.261 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│29 │282828.952 │391364.994 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│30 │282926.225 │391496.928 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│31 │282987.725 │391579.252 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│32 │282999.894 │391596.361 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│33 │283016.866 │391623.905 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│34 │283061.754 │391681.029 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│35 │283124.441 │391775.428 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│36 │283131.747 │391782.842 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│37 │283138.846 │391803.957 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│38 │283137.990 │391804.590 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│39 │283137.580 │391803.930 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│40 │283133.210 │391807.340 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│41 │283133.570 │391807.880 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│42 │283126.671 │391813.166 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│43 │283122.020 │391816.730 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│44 │283120.430 │391817.950 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│45 │283119.240 │391818.860 │
├───────────┼─────────────┼────────────┤
│46 │283117.570 │391820.150 │
└───────────┴─────────────┴────────────┘
ANEXA 5 Zona de protecţie Ansamblul Gării Băileşti, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │282755.912 │367777.321 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │282775.358 │367777.608 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │282776.243 │367804.600 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │282799.855 │367805.574 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │282799.333 │367811.565 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │282798.905 │367812.513 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │282797.791 │367836.747 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │282797.630 │367840.820 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │282797.391 │367840.799 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │282797.177 │367843.216 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │282796.943 │367848.214 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │282796.838 │367853.394 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │282797.635 │367856.123 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │282797.253 │367863.860 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │282794.482 │367944.586 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │282794.761 │367944.586 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │282794.776 │367945.179 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │282794.481 │367945.179 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │282794.477 │367950.203 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │282794.647 │367950.208 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │282794.656 │367950.813 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │282794.486 │367950.808 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │282794.276 │367957.308 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │282793.359 │367958.253 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │282792.741 │367978.890 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │282790.686 │368020.405 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │282768.083 │368054.329 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │282804.790 │368076.590 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │282804.989 │368072.778 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │282834.185 │368089.754 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │282835.944 │368090.107 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │282835.970 │368089.358 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │282848.563 │368089.793 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │282858.180 │368089.281 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │282857.164 │368101.973 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │282856.275 │368113.083 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │282855.704 │368120.208 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │282857.174 │368120.641 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│39 │282857.684 │368120.609 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│40 │282858.900 │368120.532 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│41 │282862.452 │368120.309 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│42 │282861.722 │368142.655 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│43 │282859.543 │368142.663 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│44 │282859.526 │368147.473 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│45 │282861.565 │368147.468 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│46 │282860.011 │368195.062 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│47 │282860.306 │368302.262 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│48 │282865.590 │368302.410 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│49 │282871.732 │368302.582 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│50 │282873.293 │368302.495 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│51 │282877.389 │368302.268 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│52 │282880.432 │368302.099 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│53 │282882.723 │368302.062 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│54 │282880.723 │368180.391 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│55 │282890.637 │368117.753 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│56 │282891.888 │368111.230 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│57 │282891.304 │368103.939 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│58 │282892.905 │368096.439 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│59 │282895.543 │368081.272 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│60 │282898.317 │368065.318 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│61 │282898.764 │368050.553 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│62 │282903.658 │367885.379 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│63 │282908.353 │367873.198 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│64 │282912.113 │367864.084 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│65 │282929.504 │367821.926 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│66 │282931.207 │367812.386 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│67 │282932.525 │367749.607 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│68 │282934.103 │367674.510 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│69 │282939.780 │367503.883 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│70 │282939.832 │367502.343 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│71 │282940.084 │367500.736 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│72 │282940.224 │367499.876 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│73 │282940.687 │367497.035 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│74 │282940.765 │367496.559 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│75 │282941.265 │367493.493 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│76 │282942.763 │367476.060 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│77 │282938.170 │367387.490 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│78 │282943.748 │367219.604 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│79 │282920.175 │367218.597 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│80 │282922.814 │367251.181 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│81 │282904.546 │367252.760 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│82 │282903.310 │367252.866 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│83 │282902.812 │367252.906 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│84 │282901.336 │367253.054 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│85 │282900.837 │367253.069 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│86 │282900.372 │367253.059 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│87 │282900.483 │367268.167 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│88 │282900.590 │367282.708 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│89 │282899.691 │367306.910 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│90 │282898.792 │367330.571 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│91 │282898.075 │367351.696 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│92 │282894.356 │367462.464 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│93 │282890.395 │367578.642 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│94 │282889.045 │367618.240 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│95 │282852.242 │367616.985 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│96 │282814.551 │367614.871 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│97 │282805.720 │367614.374 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│98 │282804.953 │367643.641 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│99 │282803.542 │367685.270 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│100 │282802.728 │367712.025 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│101 │282776.302 │367711.470 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│102 │282758.802 │367710.890 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│103 │282756.996 │367759.262 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
ANEXA 6 Zona de protecţie Ansamblul Gării Segarcea, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │287831.423 │398192.129 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │287839.892 │398186.796 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │287864.710 │398168.523 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │287856.028 │398158.029 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │287798.526 │398079.624 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │287799.738 │398074.585 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │287795.771 │398068.975 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │287794.422 │398067.634 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │287791.657 │398064.041 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │287790.801 │398062.408 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │287763.451 │398025.771 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │287760.823 │398025.109 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │287758.297 │398026.741 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │287749.852 │398014.245 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │287753.214 │398012.364 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │287754.882 │398008.793 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │287736.647 │397984.355 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │287740.067 │397981.840 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │287536.035 │397705.779 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │287522.548 │397695.226 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │287414.224 │397563.436 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │287329.694 │397453.257 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │287242.042 │397354.679 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │287200.420 │397313.051 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │287118.231 │397202.852 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │287022.554 │397077.998 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │286965.317 │397010.531 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │286960.930 │397013.880 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │286958.617 │397015.651 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │286984.683 │397053.760 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │286992.595 │397064.675 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │286999.436 │397073.475 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │287004.051 │397082.741 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │287008.034 │397089.061 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │287011.061 │397092.642 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │287144.772 │397273.894 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │287162.964 │397297.114 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │287173.374 │397309.425 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│39 │287204.030 │397346.613 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│40 │287204.398 │397346.373 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│41 │287205.638 │397345.561 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│42 │287206.039 │397345.262 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│43 │287206.729 │397344.746 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│44 │287222.474 │397366.019 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│45 │287232.200 │397376.378 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│46 │287235.222 │397379.597 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│47 │287233.175 │397381.442 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│48 │287260.426 │397417.007 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│49 │287274.741 │397436.248 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│50 │287303.782 │397475.123 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│51 │287444.172 │397664.893 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│52 │287417.399 │397684.699 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│53 │287408.789 │397691.094 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│54 │287419.699 │397706.563 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│55 │287540.375 │397881.371 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│56 │287522.884 │397894.321 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│57 │287523.172 │397894.745 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│58 │287556.831 │397937.960 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│59 │287590.652 │397981.384 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│60 │287614.206 │397994.298 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│61 │287650.085 │398024.693 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│62 │287684.078 │398067.334 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│63 │287796.402 │398218.493 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│64 │287806.696 │398210.812 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│65 │287826.203 │398196.073 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│66 │287826.662 │398196.710 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│67 │287829.693 │398200.911 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│68 │287869.040 │398255.434 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│69 │287894.896 │398288.986 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│70 │287930.568 │398329.081 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│71 │287957.062 │398354.059 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│72 │288019.743 │398402.909 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│73 │288030.597 │398408.250 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│74 │288041.048 │398413.585 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│75 │288052.474 │398419.927 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│76 │288074.014 │398431.037 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│77 │288127.013 │398452.465 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│78 │288167.709 │398464.201 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│79 │288186.248 │398468.387 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│80 │288237.408 │398476.452 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│81 │288266.590 │398477.019 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│82 │288266.814 │398474.974 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│83 │288266.858 │398474.574 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│84 │288266.994 │398473.327 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│85 │288267.245 │398471.032 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│86 │288267.234 │398468.063 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│87 │288247.432 │398468.136 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│88 │288192.760 │398460.709 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│89 │288183.660 │398459.442 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│90 │288141.900 │398448.699 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│91 │288103.830 │398435.578 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│92 │288059.624 │398415.552 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│93 │288028.808 │398398.090 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│94 │288017.460 │398391.112 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│95 │287951.222 │398339.793 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│96 │287927.905 │398317.286 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│97 │287860.210 │398232.380 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│98 │287839.735 │398205.073 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│99 │287840.481 │398204.455 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│100 │287834.943 │398196.922 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
ANEXA 7 Zona de protecţie a Ansamblului Gării Sălcuţa, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │296896.063 │396930.163 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │296902.375 │396909.803 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │296942.809 │396918.638 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │296949.552 │396919.993 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │296961.648 │396922.456 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │296956.796 │396944.224 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │297102.762 │396979.369 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │297113.175 │396936.696 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │297327.341 │396978.279 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │297333.550 │396979.221 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │297335.181 │396970.946 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │297337.289 │396959.509 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │297339.319 │396946.782 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │297344.518 │396922.979 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │297348.456 │396904.095 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │297336.925 │396900.756 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │297289.117 │396890.087 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │297227.753 │396876.766 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │297229.990 │396866.462 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │297220.968 │396864.566 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │297072.236 │396833.318 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │297063.262 │396831.432 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │297042.581 │396827.086 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │297037.277 │396825.801 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │297031.973 │396824.515 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │296762.006 │396768.398 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │296757.314 │396767.021 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │296754.993 │396775.681 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │296744.848 │396773.457 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │296745.230 │396786.955 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │296738.206 │396787.346 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │296742.684 │396796.643 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │296746.852 │396797.442 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │296738.182 │396817.421 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │296722.995 │396820.300 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │296730.315 │396823.634 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │296726.290 │396842.823 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │296715.235 │396895.523 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
ANEXA 8 Zona de protecţie Ansamblul Gării Podari, judeţul Dolj
┌──────────────────────────────────────┐
│Coordonate puncte de contur │
├──────────┬──────────────┬────────────┤
│Nr. punct │X [m] - Nord │Y [m] - Est │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│1 │305358.694 │403043.435 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│2 │305350.644 │403010.736 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│3 │305302.088 │403022.665 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│4 │305298.940 │403013.289 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│5 │305293.642 │403014.771 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│6 │305285.870 │402994.570 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│7 │305253.126 │403008.269 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│8 │305270.801 │403063.925 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│9 │305270.959 │403064.616 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│10 │305271.294 │403066.079 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│11 │305271.881 │403068.644 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│12 │305272.893 │403089.237 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│13 │305280.510 │403087.998 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│14 │305281.544 │403093.822 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│15 │305283.229 │403102.536 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│16 │305288.826 │403100.865 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│17 │305292.627 │403097.660 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│18 │305368.698 │403080.108 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│19 │305375.152 │403078.699 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│20 │305383.559 │403076.865 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│21 │305421.521 │403068.583 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│22 │305435.213 │403109.396 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│23 │305475.767 │403100.372 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│24 │305461.349 │403050.938 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│25 │305544.157 │403028.793 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│26 │305543.840 │403024.672 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│27 │305599.027 │403011.092 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│28 │305598.242 │403008.081 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│29 │305597.812 │403006.436 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│30 │305597.439 │403005.006 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│31 │305597.004 │403003.340 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│32 │305594.870 │402995.163 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│33 │305734.624 │402960.156 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│34 │305743.444 │402992.697 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│35 │305787.307 │402984.229 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│36 │305811.222 │402978.205 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│37 │305819.608 │402976.322 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│38 │305828.591 │402974.306 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│39 │305853.599 │402967.978 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│40 │305878.821 │402961.595 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│41 │305881.467 │402960.909 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│42 │305888.918 │402996.129 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│43 │305896.784 │402994.671 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│44 │305881.830 │402934.206 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│45 │305875.960 │402935.477 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│46 │305877.323 │402941.770 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│47 │305853.042 │402951.190 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│48 │305848.878 │402941.569 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│49 │305827.362 │402949.263 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│50 │305819.592 │402935.693 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│51 │305818.605 │402933.952 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│52 │305818.004 │402932.893 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│53 │305817.833 │402932.423 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│54 │305817.083 │402930.392 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│55 │305816.963 │402930.174 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│56 │305808.037 │402893.909 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│57 │305913.019 │402868.068 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│58 │305922.005 │402865.861 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│59 │305956.236 │402857.440 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│60 │306028.775 │402840.331 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│61 │306016.068 │402837.185 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│62 │306007.065 │402839.761 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│63 │306005.570 │402840.012 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│64 │306001.583 │402841.790 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│65 │305960.162 │402851.316 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│66 │305952.946 │402852.976 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│67 │305931.694 │402859.184 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│68 │305861.343 │402877.525 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│69 │305807.216 │402887.105 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│70 │305701.853 │402908.422 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│71 │305697.592 │402908.334 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│72 │305693.215 │402908.085 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│73 │305687.922 │402908.866 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│74 │305598.989 │402922.947 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│75 │305596.580 │402906.788 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│76 │305511.987 │402927.550 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│77 │305518.450 │402964.869 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│78 │305527.526 │403001.846 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│79 │305517.412 │403004.329 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│80 │305499.726 │403008.836 │
├──────────┼──────────────┼────────────┤
│81 │305404.160 │403032.242 │
└──────────┴──────────────┴────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.