Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.486 din 14 septembrie 2020  privind modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.486 din 14 septembrie 2020 privind modificarea anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 881 din 28 septembrie 2020
    Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
    ART. I
    Anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 16 iulie 2019, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. II
    Direcţiile de specialitate din cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, inclusiv direcţiile regionale vamale şi unităţile subordonate acestora, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
                    Mirela Călugăreanu

    Bucureşti, 14 septembrie 2020.
    Nr. 3.486.
    ANEXA 1

    PROCEDURĂ
    privind modalitatea de ducere la îndeplinire a atribuţiilor
    Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în domeniul sancţiunilor internaţionale
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Obiectul procedurii
    Procedura defineşte activităţile desfăşurate de direcţiile de specialitate din cadrul aparatului central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi unităţilor subordonate acestora, în vederea dispunerii şi aplicării măsurilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice sau juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, inclusiv a fondurilor sau a resurselor economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, sau de revocare a măsurilor dispuse.

    ART. 2
    Atribuţiile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
    În aplicarea prezentei proceduri structurile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi Comisia permanentă constituită la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală desfăşoară următoarele activităţi:
    a) monitorizarea actelor internaţionale prin care se instituie sancţiuni internaţionale;
    b) publicitatea şi comunicarea actelor internaţionale prin care se instituie sancţiuni internaţionale;
    c) gestionarea din oficiu a informaţiilor şi soluţionarea înştiinţărilor privind persoanele sau entităţile desemnate de regimurile de sancţiuni internaţionale;
    d) identificarea persoanelor sau entităţilor desemnate de regimurile de sancţiuni internaţionale şi a fondurilor sau resurselor economice deţinute de acestea;
    e) analizarea informaţiilor colectate cu privire la persoanele sau entităţile desemnate de regimurile de sancţiuni internaţionale;
    f) identificarea sau individualizarea fondurilor sau resurselor care fac obiectul sancţiunilor internaţionale;
    g) emiterea ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale;
    h) aplicarea ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale;
    i) soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva ordinelor de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale;
    j) autorizarea unor tranzacţii pentru protejarea drepturilor terţilor;
    k) autorizarea unor tranzacţii pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate;
    l) administrarea bunurilor cărora li se aplică sancţiuni internaţionale;
    m) crearea şi gestionarea bazei de date centralizate cu privire la fonduri şi resurse economice blocate;
    n) monitorizarea periodică a măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale;
    o) revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale atunci când măsura dispusă nu se mai justifică;
    p) constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G. nr. 202/2008.


    CAP. II
    Monitorizarea, publicitatea şi comunicarea actelor prin care se instituie sancţiuni internaţionale
    ART. 3
    Monitorizarea actelor prin care se instituie sancţiuni internaţionale
    În vederea monitorizării actelor internaţionale prin care se instituie sancţiuni internaţionale, precum şi în exercitarea atribuţiilor în domeniul blocării fondurilor şi resurselor economice, Direcţia generală de informaţii fiscale desfăşoară următoarele activităţi:
    a) urmăreşte săptămânal site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), al Uniunii Europene (UE) şi Monitorul Oficial al României, în vederea identificării actelor privind sancţiuni internaţionale, respectiv rezoluţiile ONU, regulamente, decizii, poziţii comune şi alte instrumente juridice ale UE, precum şi alte acte publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I;
    b) urmăreşte săptămânal lista consolidată a regimurilor sancţionatorii publicate în Jurnalul Oficial UE prin accesarea linkului dedicat de pe site-ul Comisiei Europene;
    c) primeşte comunicările Oficiului pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale în domeniul blocării fondurilor şi resurselor economice, direct sau prin preşedintele Consiliului Interinstituţional privind Implementarea Sancţiunilor Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe;
    d) asigură comunicarea agenţiei cu Ministerul Afacerilor Externe, în vederea participării la şedinţele Consiliului Interinstituţional privind Implementarea Sancţiunilor Internaţionale şi, în funcţie de subiectele supuse dezbaterilor, invită alte direcţii de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.


    ART. 4
    Publicitatea şi comunicarea actelor prin care se instituie sancţiuni internaţionale
    (1) Ulterior identificării actelor prin care se instituie sau se revocă regimuri sancţionatorii, Direcţia generală de informaţii fiscale desfăşoară următoarele activităţi:
    a) solicită Serviciului comunicare, relaţii publice şi mass-media publicarea pe pagina de internet a instituţiei, în secţiunea special creată, a actelor prin care se instituie sau se revocă sancţiuni internaţionale de blocare de fonduri sau resurse economice obligatorii în România şi a listei consolidate actualizate a regimurilor sancţionatorii publicate în Jurnalul Oficial UE;
    b) notifică Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală executări silite cazuri speciale, Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile subordonate acestora cu privire la actualizarea listei consolidate a regimurilor sancţionatorii.

    (2) Serviciul comunicare, relaţii publice şi mass-media verifică solicitarea primită şi transmite, în termen de două zile de la primire, Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare actele şi lista consolidată, în vederea publicării acestora în secţiunea dedicată sancţiunilor internaţionale, pe pagina de internet a instituţiei.

    CAP. III
    Soluţionarea înştiinţărilor şi raportărilor privind persoane sau entităţi desemnate
    ART. 5
    Înştiinţări şi raportări
    (1) Direcţia generală de informaţii fiscale primeşte informaţii privind persoanele sau entităţile desemnate de regimurile de sancţiuni internaţionale din următoarele surse:
    a) înştiinţările privind fonduri şi resurse economice deţinute de persoane sau entităţi desemnate, transmise conform art. 7 din O.U.G. nr. 202/2008 de către orice persoană de pe teritoriul naţional;
    b) informaţii privind fonduri şi resurse economice care se află în proprietatea, sunt deţinute sau aflate sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, inclusiv privind fondurile sau resursele economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, transmise de către Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală executări silite cazuri speciale, Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile subordonate acestora, identificate ca urmare a activităţii specifice desfăşurate de acestea, inclusiv informaţiile recepţionate de acestea;
    c) raportările persoanelor fizice şi juridice efectuate conform art. 18 din O.U.G. nr. 202/2008;
    d) înştiinţări primite prin Serviciul informaţii clasificate.

    (2) Direcţia generală de informaţii fiscale, în vederea supravegherii punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale care intră în sfera de competenţă a agenţiei, poate propune dezvoltarea unor aplicaţii pentru monitorizarea respectării obligaţiei ce revine persoanelor fizice şi persoanelor juridice conform prevederilor art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2008.

    ART. 6
    Comunicarea înştiinţărilor şi raportărilor privind persoane sau entităţi desemnate
    (1) Înştiinţările şi raportările prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-c) privind fonduri şi resurse economice deţinute de entităţi desemnate sunt primite de Direcţia generală de informaţii fiscale astfel:
    a) prin registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau la adresa de e-mail sanctiuni.internationale@anaf.ro;
    b) prin intermediul Direcţiei generale antifraudă fiscală, Direcţiei generale coordonare control fiscal, Direcţiei generale executări silite cazuri speciale, Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi unităţilor subordonate acestora.

    (2) Structurile menţionate la alin. (1) lit. b) au obligaţia redirecţionării, de îndată, a înştiinţării către Direcţia generală de informaţii fiscale.
    (3) La primirea unei înştiinţări, Direcţia generală de informaţii fiscale analizează dacă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are sau nu calitatea de autoritate competentă în soluţionarea acesteia.
    (4) În cazul în care se constată că înştiinţarea primită nu face obiectul domeniului de competenţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală de informaţii fiscale transmite înştiinţarea primită către autoritatea competentă în soluţionarea acesteia sau, în situaţia în care aceasta nu poate fi identificată, către Ministerul Afacerilor Externe.
    (5) În cazul în care se constată că înştiinţarea intră în competenţa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia generală de informaţii fiscale ia măsurile necesare în scopul identificării persoanelor sau entităţilor vizate de înştiinţare.

    ART. 7
    Identificarea persoanelor sau entităţilor desemnate
    (1) Identificarea presupune cunoaşterea următoarelor date:
    a) în cazul persoanelor fizice: numele şi prenumele, codul numeric personal, adresa de rezidenţă sau adresa de rezidenţă temporară înregistrată la structurile Ministerului Afacerilor Interne, data naşterii sau alte date de identificare colectate de autorităţile publice naţionale şi internaţionale;
    b) în cazul persoanelor juridice sau a altor entităţi fără personalitate juridică: denumirea, codul unic de înregistrare atribuit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, numărul de înregistrare atribuit de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, atunci când entitatea este înregistrată fiscal în România, sau alte date de identificare colectate de autorităţile naţionale şi internaţionale.

    (2) Informaţiile necesare identificării se obţin prin efectuarea de verificări în bazele de date ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în bazele de date la care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are acces, precum şi prin solicitarea sprijinului Oficiului pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi oricăror alte autorităţi, instituţii publice sau entităţi care deţin informaţii cu privire la fonduri şi resurse economice aflate în proprietatea, deţinute sau avute sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor sau entităţilor desemnate, inclusiv cu privire la fondurile şi resursele economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate.

    ART. 8
    Transmiterea unor solicitări
    În vederea obţinerii de informaţii suplimentare sau a clarificării situaţiei de fapt, Direcţia generală de informaţii fiscale poate transmite solicitări despre persoane sau entităţi desemnate de regimurile de sancţiuni internaţionale către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală executări silite cazuri speciale, Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile subordonate acestora, precum şi către orice alte autorităţi, instituţii publice sau entităţi care deţin informaţii cu privire la fonduri şi resurse economice deţinute sau avute sub control, direct sau indirect, de persoane sau entităţi desemnate, inclusiv cu privire la fondurile şi resursele economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate.

    ART. 9
    Atribuţiile autorităţilor competente
    (1) În 48 de ore de la primirea solicitării menţionate la art. 8 de la Direcţia generală de informaţii fiscale, direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia vor lua următoarele măsuri:
    a) Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală executări silite cazuri speciale, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, conform competenţelor ce le revin:
    - identifică persoane sau entităţi desemnate, care fac obiectul solicitării Direcţiei generale de informaţii fiscale, în propriile evidenţe şi baze de date, în funcţie de datele de identificare existente sau, dacă acestea nu sunt suficiente, pe baza similitudinilor de nume, prenume sau denumire;
    – identifică, prin structurile teritoriale coordonate metodologic, bunurile care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul persoanelor sau entităţilor desemnate, precum şi locaţiile unde acestea se găsesc;
    – consultă bazele de date disponibile pentru identificarea partenerilor comerciali, entităţilor afiliate, precum şi a altor persoane care au legătură cu bunuri deţinute sau avute sub control de persoane sau entităţi desemnate, în vederea identificării tuturor bunurilor care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul persoanelor şi entităţilor care fac obiectul solicitării Direcţiei generale de informaţii fiscale;
    – solicită informaţii de la terţi în scopul identificării bunurilor, inclusiv a fondurilor şi resurselor economice;
    – se deplasează la locaţiile identificate ca domiciliu sau sediu ale persoanei sau entităţii desemnate, persoanelor afiliate sau aflate în legătură cu bunuri deţinute sau avute sub control de persoane sau entităţi desemnate, precum şi în locaţiile unde se află bunuri deţinute sau avute sub control de persoane sau entităţi desemnate, în vederea identificării bunurilor şi constatării stării de fapt, conform solicitării Direcţiei generale de informaţii fiscale;
    – verifică documente comerciale, fiscale, financiare şi contabile, precum şi orice alte documente, în scopul identificării bunurilor, inclusiv a fondurilor şi resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul persoanelor sau entităţilor desemnate;
    – efectuează verificări la terţi în vederea identificării sumelor datorate de aceştia persoanelor sau entităţilor desemnate, precum şi obţinerii oricăror informaţii pe care le au cu privire la bunuri sau resurse economice deţinute sau aflate sub controlul persoanelor sau entităţilor desemnate, inclusiv cu privire la alte circumstanţe legate de acestea, sau cu privire la persoanele care, în orice mod, au legătură cu aceste bunuri;
    – efectuează orice alte activităţi specifice, conform atribuţiilor şi competenţelor, care au drept scop obţinerea oricăror informaţii cu privire la persoanele sau entităţile desemnate;
    – transmit Direcţiei generale de informaţii fiscale rezultatele verificărilor efectuate, inclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail sanctiuni.internationale@anaf.ro;

    b) Direcţia Generală a Vămilor:
    - identifică persoane sau entităţi desemnate, care fac obiectul solicitării Direcţiei generale de informaţii fiscale, în propriile evidenţe şi baze de date, în funcţie de datele de identificare existente sau, dacă acestea nu sunt suficiente, pe baza similitudinilor de nume sau prenume;
    – identifică bunurile care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul persoanelor sau entităţilor desemnate, aflate sub supraveghere vamală;
    – instituie măsuri specifice de supraveghere vamală, în vederea aplicării măsurilor restrictive prevăzute de regulamentele, deciziile şi rezoluţiile care instituie regimuri sancţionatorii;
    – transmite Direcţiei generale de informaţii fiscale rezultatele verificărilor efectuate, inclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail sanctiuni.internationale@anaf.ro.


    (2) Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, la cererea Direcţiei generale de informaţii fiscale, interoghează bazele de date deţinute, conform solicitărilor formulate, şi transmite, inclusiv în format electronic pe adresa e-mail sanctiuni.internationale@anaf.ro, Direcţiei generale de informaţii fiscale rezultatele verificărilor efectuate.
    (3) În formularea solicitărilor către alte autorităţi, instituţii publice sau entităţi, Direcţia generală de informaţii fiscale poate avea în vedere date gestionate de:
    - Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, privind bunurile imobile aflate în patrimoniul persoanei sau entităţii desemnate;
    – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, privind bunurile mobile reprezentând vehicule înmatriculate în România, aflate în patrimoniul persoanei sau entităţii desemnate;
    – Autoritatea Navală Română, privind bunurile mobile reprezentând nave de tip transport sau agrement;
    – Autoritatea Aeronautică Civilă Română, privind bunurile mobile reprezentând aeronave de tip transport sau agrement;
    – Depozitarul Central, cu privire la deţinerile persoanei sau entităţii desemnate;
    – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, privind acţiunile şi părţile sociale deţinute de către persoana sau entitatea desemnată la societăţi comerciale;
    – orice alte autorităţi, instituţii publice sau entităţi (administratori ai fondurilor de investiţii, fondurilor de pensii, societăţi de servicii de intermediere financiară, societăţi de administrare a investiţiilor, brokeri etc.) care pot deţine informaţii cu privire la fonduri sau resurse economice deţinute de persoane sau entităţi desemnate.


    ART. 10
    Analiza informaţiilor obţinute
    (1) Direcţia generală de informaţii fiscale realizează o analiză unitară a datelor obţinute direct sau ca urmare a solicitărilor efectuate.
    (2) În cazul identificării unor bunuri sau resurse economice aflate în proprietatea, deţinute sau avute sub controlul, direct sau indirect, unor persoane sau entităţi desemnate, inclusiv a unor fonduri şi resurse economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, Direcţia generală de informaţii fiscale va formula o propunere motivată de emitere a ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice ale persoanelor sau entităţilor desemnate, pe care o va transmite Direcţiei generale juridice.
    (3) În situaţia unor omonimii sau atunci când fondurile sau resursele economice nu se află în proprietatea şi nu sunt deţinute sau aflate sub controlul, direct sau indirect, al unor persoane fizice sau juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate sau nu sunt derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoane fizice sau juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, Direcţia generală de informaţii fiscale va comunica rezultatul analizei persoanei care a transmis informaţiile conform art. 5.

    CAP. IV
    Emiterea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale
    ART. 11
    Emiterea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice
    (1) Direcţia generală juridică, la propunerea motivată a Direcţiei generale de informaţii fiscale, procedează la întocmirea, în termen de 3 zile de la primire, a proiectului de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind blocarea fondurilor şi resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, inclusiv a fondurilor şi resurselor economice derivate ori generate din bunuri deţinute sau controlate de persoanele fizice ori juridice identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate, sau, după caz, de revocare a măsurilor dispuse anterior.
    (2) În vederea întocmirii proiectului de ordin privind blocarea fondurilor şi resurselor economice, Direcţia generală juridică poate solicita informaţii suplimentare şi clarificări cu privire la propunerea formulată de Direcţia generală de informaţii fiscale, în termen de o zi de la primirea acesteia. Direcţia generală de informaţii fiscale, în situaţia deţinerii informaţiilor ce fac obiectul solicitării Direcţiei generale juridice, le va transmite în termen de o zi de la solicitare. În situaţia în care Direcţia generală de informaţii fiscale nu deţine informaţiile solicitate, va proceda la solicitarea de informaţii suplimentare de la alte autorităţi, instituţii publice sau entităţi; în această situaţie, termenul de emitere al proiectului de ordin privind blocarea fondurilor şi resurselor economice se prelungeşte până la obţinerea informaţiilor solicitate, după caz.
    (3) Proiectul de ordin este avizat de către Direcţia generală juridică, Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală executări silite cazuri speciale şi, după caz, în limita competenţelor ce le revin, potrivit activităţilor subsecvente elaborării proiectului de ordin desfăşurate, de direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv Direcţia generală coordonare control fiscal, Direcţia generală antifraudă fiscală şi Direcţia Generală a Vămilor.
    (4) Proiectul de ordin este înaintat de către Direcţia generală juridică către preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea semnării acestuia.

    ART. 12
    Publicitatea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice
    (1) Direcţia generală juridică face demersuri şi urmăreşte publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului, în termen de 3 zile de la data emiterii.
    (2) Direcţia generală juridică comunică Serviciului comunicare, relaţii publice şi mass-media o copie a ordinului în vederea publicării pe pagina de internet a agenţiei.
    (3) Direcţia generală juridică transmite o copie a ordinului Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe, persoanelor sau entităţilor vizate de ordin, în măsura în care este posibil, precum şi direcţiilor de specialitate avizatoare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    CAP. V
    Aplicarea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale
    ART. 13
    Aplicarea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice
    (1) Direcţia generală executări silite cazuri speciale, în termen de 24 de ore de la primirea ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice transmis de către Direcţia generală juridică, va lua măsurile necesare ducerii la îndeplinire a blocării fondurilor şi resurselor economice indicate în ordin, prevederile art. 213 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător, numai în ceea ce priveşte indisponibilizarea.
    (2) Orice obstrucţionare în exercitarea activităţii de blocare a fondurilor şi resurselor economice, desfăşurată potrivit legii de către serviciile executări silite cazuri speciale regionale, precum şi măsurile legale dispuse sunt semnalate de către acestea Direcţiei generale de executări silite cazuri speciale.

    ART. 14
    Blocarea fondurilor sau resurselor economice
    (1) Serviciile de executare silită cazuri speciale regionale din cadrul Direcţiei generale executări silite cazuri speciale procedează la blocarea, fără întârziere, a fondurilor şi resurselor economice indicate în ordinul de blocare transmis.
    (2) În vederea blocării fondurilor şi resurselor economice prevăzute la alin. (1), serviciile de executare silită cazuri speciale regionale vor transmite copii certificate ale ordinului de blocare tuturor instituţiilor publice şi private care gestionează informaţii despre aceste bunuri şi venituri, solicitând notarea indisponibilizării, până la primirea de noi dispoziţii.
    (3) În cazul în care sunt blocate bunuri mobile sau imobile de către serviciile executări silite cazuri speciale regionale, acestea se predau printr-un document administrativ autorităţilor sau instituţiilor publice competente în domeniul de activitate, în funcţie de natura bunurilor blocate şi specificul activităţii.
    (4) Autorităţile sau instituţiile publice competente în gestionarea bunurilor mobile sau imobile blocate fac toate actele de conservare şi administrare a bunurilor blocate în scopul împiedicării deprecierii acestora, prevederile O.U.G. nr. 202/2008 aplicându-se în mod corespunzător.
    (5) În situaţia în care bunurile blocate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi se depun cel târziu a doua zi lucrătoare la unităţile specializate.
    (6) În cazul în care se blochează bunuri care au un regim special de circulaţie, serviciile de executare silită cazuri speciale regionale le predau de îndată unităţilor specializate în gestionarea acestora.

    ART. 15
    Gestionarea bunurilor sau resurselor economice blocate
    (1) În situaţia în care autorităţile sau instituţiile publice competente în gestionarea bunurilor sau resurselor economice blocate nu pot realiza administrarea bunurilor blocate din motive temeinic justificate şi propun motivat serviciilor de executare silită cazuri speciale regionale predarea bunurilor blocate în custodia altei persoane, se procedează de îndată la identificarea unui custode.
    (2) Custodele bunurilor poate fi orice persoană fizică sau juridică ce activează în domeniul respectiv, cu care se încheie un contract de administrare a bunurilor blocate. Contractele pentru administrare trebuie să precizeze suma stabilită pentru administrare, modul de atribuire a responsabilităţii pentru paguba produsă bunurilor în timpul administrării, precum şi limitele dreptului de administrare acordat.
    (3) Custodele are următoarele responsabilităţi în ceea ce priveşte custodia şi administrarea bunului blocat:
    a) execută lucrări de reparaţii la imobile, în vederea prevenirii deteriorării acestora;
    b) ia măsuri pentru menţinerea în stare de funcţionare a utilajelor şi echipamentelor date în custodie;
    c) efectuează cheltuieli pentru a asigura paza bunurilor primite în custodie;
    d) administrează bunurile blocate, chiriile, arenda şi alte venituri obţinute din administrarea acestora, consemnând veniturile încasate la unităţile abilitate şi depunând recipisa la serviciul executări silite cazuri speciale regional;
    e) îndeplineşte orice alte activităţi stabilite de serviciul executări silite cazuri speciale regional.


    ART. 16
    Obligaţiile custodelui
    (1) Custodele primeşte pentru responsabilităţile îndeplinite o remuneraţie, ţinând seama de activitatea depusă şi avându-se în vedere următoarele aspecte:
    a) caracteristicile specifice bunului dat în custodie;
    b) condiţiile pe care custodele trebuie să le asigure pentru păstrarea, conservarea, menţinerea în stare de funcţionare a bunului;
    c) capacitatea juridică a custodelui, persoană fizică sau persoană juridică;
    d) valoarea bunului dat în custodie;
    e) preţurile de piaţă practicate în zona pentru depozitarea (păstrarea) bunurilor similare;
    f) dificultăţile întâmpinate în îndeplinirea sarcinilor sale;
    g) orice alte elemente relevante pentru evaluarea remuneraţiei custodelui.

    (2) Pentru acoperirea cheltuielilor legate de remuneraţia custodelui şi administrarea bunurilor se folosesc, în primul rând, sporurile şi veniturile realizate pe durata administrării acestora.
    (3) În cazul în care sporurile sau veniturile nu există sau nu sunt suficiente şi nu poate fi identificată nicio altă sursă de acoperire a cheltuielilor de administrare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia generală de executări silite cazuri speciale, poate decide vânzarea bunurilor sau a unei părţi a acestora, efectuată în proporţie strict necesară pentru acoperirea cheltuielilor.
    (4) Valorificarea efectuată în condiţiile menţionate mai sus se realizează de către Direcţia generală de executări silite cazuri speciale, dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi ale actelor normative subsecvente aplicându-se în mod corespunzător.

    CAP. VI
    Monitorizarea aplicării măsurilor de blocare a fondurilor şi resurselor economice
    ART. 17
    Monitorizarea aplicării măsurilor de blocare a fondurilor şi resurselor economice
    (1) Direcţia generală executări silite cazuri speciale are obligaţia de a raporta trimestrial Direcţiei generale de informaţii fiscale modul în care sunt aplicate măsurile dispuse prin ordinele de blocare a fondurilor şi resurselor economice, dificultăţile întâmpinate şi orice alte situaţii în legătură cu acestea.
    (2) Direcţia generală de informaţii fiscale informează Ministerul Afacerilor Externe, semestrial sau ori de câte ori este nevoie, despre:
    a) modul în care sunt aplicate sancţiunile internaţionale de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul propriu de competenţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
    b) încălcări ale aplicării sancţiunilor internaţionale de blocare de fonduri sau resurse economice în domeniul propriu de competenţă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
    c) cazuri aflate în curs de soluţionare;
    d) orice alte dificultăţi de implementare a sancţiunilor internaţionale de blocare a fondurilor sau resurselor economice, conform competenţelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.


    ART. 18
    Evidenţa sancţiunilor internaţionale şi a măsurilor luate
    (1) În îndeplinirea atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind organizarea evidenţei sancţiunilor internaţionale şi a măsurilor luate în aplicarea acestora, Direcţia generală de informaţii fiscale, cu sprijinul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare, creează şi gestionează aplicaţia „Sancţiuni internaţionale“ care cuprinde următoarele informaţii:
    a) persoanele şi entităţile vizate de sancţiunile internaţionale, cu datele de identificare aferente, acolo unde acestea există, conform listei consolidate;
    b) date privind fondurile şi resursele economice identificate ca aparţinând sau fiind sub controlul persoanelor sau entităţilor vizate de sancţiunile internaţionale;
    c) măsurile de blocare a fondurilor şi resurselor economice;
    d) măsurile de deblocare a fondurilor şi resurselor economice;
    e) înştiinţările şi raportările primite, precum şi măsurile luate în scopul soluţionării acestora;
    f) informările primite de la autorităţile competente cu supravegherea punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale;
    g) cererile de autorizare a unor tranzacţii şi modul de soluţionare a acestora;
    h) contestaţiile formulate împotriva ordinelor de blocare şi modul de soluţionare a acestora.

    (2) În vederea constituirii şi actualizării bazei de date centralizate cu privire la fondurile şi resursele economice blocate, Direcţia generală de informaţii fiscale poate solicita, după caz, informaţii autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în supravegherea punerii în aplicare a sancţiunilor internaţionale.
    (3) Direcţia generală de informaţii fiscale analizează periodic măsurile dispuse prin ordinele de blocare, propunând revocarea acestora:
    a) în situaţia în care persoanele sau entităţile sunt delistate;
    b) când constată, din oficiu, erori de identificare;
    c) ca urmare a sentinţelor definitive pronunţate de instanţele de judecată.

    (4) În cazurile prevăzute la alin. (3), revocarea măsurilor dispuse se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 11 şi 12 din prezenta procedură.

    CAP. VII
    Comisia permanentă constituită la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
    ART. 19
    Competenţa comisiei
    Pentru analizarea contestaţiilor, a cererilor privind autorizarea unor tranzacţii, a cererilor de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, precum şi a cererilor privind revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale se constituie o comisie permanentă la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, denumită în continuare comisie.

    ART. 20
    Componenţa comisiei
    (1) Comisia are următoarea componenţă:
    a) directorul general al Direcţiei generale juridice - preşedinte, membru titular;
    b) directorul general al Direcţiei generale de informaţii fiscale - vicepreşedinte, membru titular;
    c) directorul general al Direcţiei generale de executări silite cazuri speciale - membru titular;
    d) directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor - membru titular;
    e) directorul general al Direcţiei generale antifraudă fiscală - membru titular.

    (2) În cazul absenţei unuia dintre membri, la lucrările comisiei va participa persoana desemnată în scris de acesta, funcţionar public de conducere din subordinea membrului titular, care îi va prelua atribuţiile privind dreptul de vot.

    ART. 21
    Funcţionarea comisiei
    (1) Comisia funcţionează în prezenţa tuturor membrilor, prin participarea acestora în mod direct sau în baza desemnării.
    (2) Şedinţele comisiei sunt conduse de preşedintele acesteia. În cazul absenţei preşedintelui comisiei, atribuţiile privind convocarea membrilor şi/sau conducerea lucrărilor comisiei vor fi exercitate de către vicepreşedinte.
    (3) Secretariatul comisiei, denumit în continuare secretariat, este asigurat de către Direcţia generală de informaţii fiscale, prin funcţionarii publici desemnaţi în acest sens de către directorul general.

    ART. 22
    Convocarea comisiei
    (1) În termen de 24 de ore de la primirea unei contestaţii, a unei cereri privind autorizarea unor tranzacţii, a unei cereri de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, precum şi a unei cereri privind revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice, Direcţia generală de informaţii fiscale, prin intermediul secretariatului, va transmite preşedintelui comisiei solicitarea de convocare a acesteia, însoţită de contestaţia sau cererea depusă, împreună cu documentaţia anexată acesteia.
    (2) În termen de 24 de ore de la primirea solicitării din partea Direcţiei generale de informaţii fiscale, preşedintele comisiei, prin intermediul secretariatului, convoacă în scris comisia.
    (3) Direcţia generală de informaţii fiscale pune la dispoziţia membrilor comisiei, în termen de 3 zile de la convocare, documentele care fac obiectul convocării şedinţei, referatul cu propuneri de soluţionare, documentele care au stat la baza emiterii ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice şi, după caz, actele întocmite de către serviciile de executare silită cazuri speciale regionale.
    (4) În vederea soluţionării contestaţiei şi a cererilor prevăzute la art. 19 din prezenta procedură, comisia poate solicita Direcţiei generale de informaţii fiscale, suplimentar faţă de referatul întocmit, alte documente sau informaţii utile.
    (5) În acelaşi scop şi pentru determinarea stării de fapt, comisia poate solicita, prin intermediul Direcţiei generale de informaţii fiscale, obţinerea de alte informaţii necesare în soluţionarea cauzei de la alte instituţii, entităţi sau autorităţi publice, inclusiv prin consultarea Consiliului Interinstituţional pentru Implementarea Sancţiunilor Internaţionale, prevăzut la art. 13 din O.U.G. nr. 202/2008.

    ART. 23
    Hotărârile comisiei
    (1) Comisia ia hotărâri cu majoritate de voturi, care vor fi validate prin semnarea de către toţi membrii prezenţi a procesului-verbal.
    (2) În baza hotărârii comisiei se emite proiectul deciziei, care se semnează de către toţi membrii comisiei. Proiectul deciziei se înaintează preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea aprobării.
    (3) După caz, în baza deciziei comisiei, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală poate emite ordin de revocare a măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice.

    ART. 24
    Participanţii la şedinţele comisiei
    (1) La şedinţele comisiei participă funcţionari publici din cadrul Direcţiei generale de informaţii fiscale, care vor asigura secretariatul şi vor consemna în procese-verbale aspectele analizate şi toate deciziile adoptate în cadrul şedinţelor.
    (2) La şedinţele comisiei va putea fi invitată, după caz, orice persoană fizică sau reprezentant al unei persoane juridice, entităţi fără personalitate juridică, instituţii sau autorităţi publice care deţin date sau informaţii relevante necesare emiterii deciziei.
    (3) Punctele de vedere exprimate de invitaţii care participă la şedinţele comisiei au caracter consultativ. Invitaţii nu participă la luarea deciziei de către comisie.

    CAP. VIII
    Soluţionarea unor sesizări sau cereri
    ART. 25
    Sesizările privind erori de identificare
    (1) Sesizările privind erori de identificare privind persoane sau entităţi desemnate, precum şi bunuri, depuse de orice persoană, sunt primite de Direcţia generală de informaţii fiscale, astfel:
    a) prin registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau la adresa de e-mail sanctiuni.internationale@anaf.ro;
    b) prin intermediul Direcţiei generale antifraudă fiscală, Direcţiei generale coordonare control fiscal, Direcţiei generale executări silite cazuri speciale, Direcţiei Generale a Vămilor, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice şi unităţilor subordonate acestora.

    (2) Structurile menţionate la alin. (1) lit. b) au obligaţia ca în termen de 24 de ore de la primirea sesizării să o transmită Direcţiei generale de informaţii fiscale.
    (3) La primirea unei sesizări, Direcţia generală de informaţii fiscale efectuează verificările necesare, putând solicita în acest scop informaţii, atât de la autorul sesizării, cât şi de la alte instituţii şi autorităţi competente.
    (4) În funcţie de rezultatele verificărilor efectuate, Direcţia generală de informaţii fiscale poate formula o propunere motivată de modificare a ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice ale persoanelor şi/sau entităţilor vizate de sesizare sau de revocare a măsurilor dispuse iniţial, propunere pe care o va transmite Direcţiei generale juridice. În situaţia în care în urma verificărilor efectuate nu au fost identificate date şi informaţii necesare modificării sau revocării ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice, Direcţia generală de informaţii fiscale va comunica răspunsul persoanei interesate.
    (5) Dispoziţiile art. 11 şi 12 se aplică şi în cazul modificării ordinului de blocare a fondurilor şi resurselor economice ale persoanelor şi entităţilor vizate de sesizare sau în cazul emiterii ordinului de revocare a măsurilor dispuse iniţial.

    ART. 26
    Cererea de revocare
    (1) În situaţia în care măsurile restrictive internaţionale dispuse împotriva unei persoane sau entităţi desemnate au încetat, aceasta poate solicita Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală revocarea măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale.
    (2) Cererea de revocare a măsurilor dispuse prin ordinul de blocare a fondurilor şi resurselor economice în domeniul sancţiunilor internaţionale se formulează în scris de către persoana vizată, reprezentantul legal sau împuternicitul entităţii supuse sancţiunilor internaţionale, în limba română, în dublu exemplar şi se depune la registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, însoţită de toate documentele relevante necesare în vederea susţinerii acesteia.
    (3) Prevederile cap. VII se aplică în mod corespunzător.

    ART. 27
    Derogarea de la aplicarea sancţiunilor internaţionale
    (1) Orice persoană interesată poate solicita Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală acordarea unei derogări de la aplicarea sancţiunilor internaţionale.
    (2) Cererea de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale se formulează în scris, în limba română, în dublu exemplar şi se depune la registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind completată şi semnată de persoana interesată, de reprezentantul legal sau împuternicitul entităţii supuse sancţiunilor internaţionale, şi cuprinde, după caz:
    a) data, numele, adresa, datele de identificare şi de contact ale persoanei care solicită derogarea;
    b) rolul solicitantului în transferul de fonduri sau de resurse economice;
    c) descrierea fondurilor sau resurselor economice;
    d) date privind plătitorul/furnizorul (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    e) datele de identificare ale prestatorului de servicii de plată al plătitorului (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    f) beneficiar (nume, adresă, date referitoare la cont);
    g) datele de identificare ale prestatorului de servicii de plată al beneficiarului (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    h) circuitul fondurilor sau resurselor economice (detalii despre alţi intermediari şi/sau prestatori de servicii de plată
    intermediari - nume, adrese, conturi date de identificare şi de contact);

    i) suma transferată (echivalent euro, dacă transferul se realizează în alte valute);
    j) scopul tranzacţiei;
    k) informaţii cu privire la tranzacţie, respectiv dacă se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par să aibă legătură între ele (detalii privind tranzacţiile succesive, scadenţare);
    l) menţiuni cu privire la alte autorizaţii şi licenţe emise de autorităţi ale statului român sau ale unui alt stat membru UE;
    m) descrierea împrejurărilor pentru care se solicită derogarea de la aplicarea sancţiunilor internaţionale conform prevederilor art. 8 din O.U.G. nr. 202/2008;
    n) alte informaţii relevante pentru efectuarea tranzacţiei;
    o) data, numele, prenumele şi, după caz, funcţia, precum şi semnătura.

    (3) Cererea de derogare va fi însoţită de documentele necesare susţinerii acesteia, precum şi de declaraţia pe propria răspundere a solicitantului conform căreia cererea de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, inclusiv tranzacţia în sine, nu este contrară dispoziţiilor actelor normative europene şi naţionale în vigoare.

    ART. 28
    Soluţionarea cererii de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale
    (1) Cererea de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale se soluţionează prin decizie de către comisie.
    (2) Comisia poate solicita solicitantului cererii de derogare, în scris, clarificări sau informaţii suplimentare, cu privire la cerere sau documente. Clarificările şi documentele solicitate se depun în termen de 24 de ore de la primirea solicitării.
    (3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (4), solicitantul are obligaţia de a comunica în cuprinsul cererii de derogare date de contact valabile, care să permită o comunicare promptă cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    (4) Comisia decide asupra acordării derogării solicitate, după obţinerea, din partea Ministerului Afacerilor Externe, a avizului de conformitate cu dreptul internaţional, ca urmare a solicitării formulate de Direcţia generală de informaţii fiscale.
    (5) Răspunsul la solicitarea de derogare de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, formulat în baza deciziei comisiei, se comunică de către Direcţia generală de informaţii fiscale solicitantului cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3) din O.U.G. nr. 202/2008.
    (6) La acordarea derogării de la aplicarea sancţiunilor internaţionale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală adoptă toate măsurile necesare pentru a evita utilizarea acesteia în scopuri incompatibile cu motivul acordării, cu respectarea condiţiilor prevăzute în actele care instituie sancţiunea internaţională respectivă.
    (7) Prevederile cap. VII din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

    ART. 29
    Cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate
    (1) Cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate se depune de către orice persoană interesată, de către reprezentantul legal sau împuternicitul acesteia.
    (2) Cererea de autorizare se formulează în scris, în limba română, în dublu exemplar şi se depune la registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală însoţită de documentele necesare în vederea susţinerii acesteia, fiind completată şi semnată de persoana interesată, reprezentantul legal sau împuternicitul acesteia. În situaţia în care documentele sunt redactate într-o limbă străină, se vor depune însoţite de traducerea autorizată în limba română.

    ART. 30
    Conţinutul cererii de autorizare
    (1) Cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate cuprinde, după caz:
    a) data, numele, adresa, datele de identificare şi de contact ale persoanei care solicită autorizarea;
    b) rolul solicitantului în transferul de fonduri sau de resurse economice;
    c) descrierea fondurilor sau resurselor economice;
    d) date privind plătitorul/furnizorul (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    e) datele de identificare ale prestatorului de servicii de plată al plătitorului (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    f) beneficiar (nume, adresă, date referitoare la cont);
    g) datele de identificare ale prestatorului de servicii de plată al beneficiarului (nume, adresă, date de identificare şi de contact);
    h) circuitul fondurilor sau resurselor economice (detalii despre alţi intermediari şi/sau prestatori de servicii de plată intermediari - nume, adrese, conturi date de identificare şi de contact);
    i) suma transferată (echivalent euro, dacă transferul se realizează în alte valute);
    j) scopul tranzacţiei;
    k) informaţii cu privire la tranzacţie, respectiv dacă se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par să aibă legătură între ele (detalii privind tranzacţiile succesive, scadenţare);
    l) menţiuni cu privire la alte autorizaţii şi licenţe emise de autorităţi ale statului român sau ale unui alt stat membru UE;
    m) descrierea împrejurărilor pentru care se solicită autorizarea conform art. 22 şi 23 din O.U.G. nr. 202/2008;
    n) alte informaţii relevante pentru efectuarea tranzacţiei;
    o) data, numele, prenumele şi, după caz, funcţia, precum şi semnătura.

    (2) Cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor va fi însoţită de documentele necesare susţinerii acesteia, precum şi de declaraţia pe propria răspundere a solicitantului conform căreia cererea de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor, inclusiv transferul în sine, nu este contrară dispoziţiilor actelor normative europene şi naţionale în vigoare.

    ART. 31
    Soluţionarea cererii de autorizare a tranzacţiilor pentru protejarea drepturilor terţilor sau pentru valorificarea unor drepturi ale persoanelor şi entităţilor desemnate
    (1) Cererea de autorizare se soluţionează prin decizie de către comisie.
    (2) Comisia poate solicita solicitantului cererii de autorizare, în scris, clarificări sau informaţii suplimentare cu privire la cerere sau documente. Clarificările şi documentele solicitate se depun la registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în termen de 3 zile de la primirea solicitării.
    (3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), solicitantul are obligaţia de a comunica în cuprinsul cererii de autorizare date de contact valabile, care să permită o comunicare promptă cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    (4) Decizia privind soluţionarea cererilor de autorizare a unor tranzacţii se comunică solicitantului de către Direcţia generală de informaţii fiscale, în termen de 3 zile de la emitere.
    (5) Prevederile cap. VII din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

    ART. 32
    Condiţiile autorizării
    (1) Autorizarea devine nulă în situaţia în care informaţiile solicitate nu sunt prezentate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, deşi solicitantul are cunoştinţă de acestea, fapt care va fi considerat ca fiind o disimulare a adevărului.
    (2) Autorizarea devine nulă dacă se constată faptul că au fost omise, disimulate sau ascunse anumite informaţii, în mod deliberat, din cauza solicitantului sau a altor persoane, al căror efect este de a denatura decizia de autorizare emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    (3) Autorizarea se acordă numai transferului indicat în cererea depusă. Solicitantul este direct responsabil de conformitatea cu reglementările legale în vigoare a operaţiunilor pe care le derulează, în situaţia în care nu comunică Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală toate informaţiile aferente transferului.
    (4) Solicitantul va renunţa la orice beneficiu care poate surveni în baza acestei autorizări, dacă ia cunoştinţă de elemente sau informaţii noi, ulterioare întocmirii acestei autorizaţii, de natură să facă tranzacţia incompatibilă cu reglementările europene sau naţionale din domeniu.
    (5) Solicitantul nu poate invoca această autorizare pentru a pune fondurile şi resursele economice la dispoziţia unei persoane sau entităţi desemnate.
    (6) În situaţia în care transferul de fonduri se efectuează prin intermediari, solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi pentru faptul că intermediarul respectă toate reglementările europene şi naţionale din domeniu.
    (7) Solicitantul răspunde în mod direct pentru corectitudinea şi veridicitatea tuturor datelor comunicate către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    (8) Pentru oricare din situaţiile prezentate anterior, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este exonerată de orice răspundere ulterioară.

    CAP. IX
    Soluţionarea contestaţiilor
    ART. 33
    Posibilitatea de contestare
    (1) Împotriva ordinului de blocare a fondurilor sau a resurselor economice, deciziei de respingere a cererii având ca obiect autorizarea unor tranzacţii conform art. 22 şi 23 din O.U.G. nr. 202/2008, deciziei de respingere a cererii de revocare, cererii de derogare, precum şi împotriva deciziei privind soluţionarea sesizării erorilor de identificare se poate formula contestaţie potrivit prezentului capitol.
    (2) Contestaţia este o cale administrativă de atac, are caracterul unei plângeri prealabile şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale prin emiterea actului contestat.
    (3) Contestaţia formulată se soluţionează prin decizie a Comisiei.

    ART. 34
    Forma şi conţinutul contestaţiei
    (1) Contestaţia se formulează în scris şi cuprinde:
    a) datele de identificare ale contestatarului;
    b) obiectul acesteia;
    c) motivele de fapt şi de drept;
    d) dovezile pe care se întemeiază;
    e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calităţii de împuternicit a contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

    (2) Contestaţia se depune la registratura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termenele prevăzute la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 35
    Analiza şi soluţionarea contestaţiei
    (1) Direcţia generală de informaţii fiscale va pune la dispoziţia membrilor comisiei contestaţia şi documentele justificative depuse de către solicitant împreună cu solicitarea de reunire a comisiei, în termen de 24 de ore de la înregistrarea acesteia.
    (2) Comisia se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei.
    (3) După caz, comisia analizează contestaţia în raport cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 202/2008 şi legislaţiei internaţionale direct aplicabile, obligaţiile speciale ale persoanei interesate, cu susţinerile formulate de contestatar, cu dispoziţiile legale invocate de acesta şi cu documentele existente la dosarul cauzei.
    (4) Comisia poate solicita, prin intermediul Direcţiei generale de informaţii fiscale, pentru lămurirea cauzei, punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din cadrul ministerelor sau al altor instituţii şi autorităţi publice.
    (5) Comisia poate solicita, prin Direcţia generală de informaţii fiscale, pentru lămurirea cauzei, orice alte acte, documente, date, informaţii sau verificări necesare în vederea soluţionării contestaţiei.
    (6) Comisia analizează şi probele noi depuse de contestatar sau împuterniciţii acestuia, în susţinerea cauzei pe parcursul soluţionării contestaţiei.
    (7) Contestaţia poate fi retrasă de contestatar până la soluţionarea acesteia. Comisia va lua act de retragerea contestaţiei, prin intermediul Direcţiei generale de informaţii fiscale, care va transmite comisiei adresa prin care contestatarul retrage contestaţia, în termen de 48 de ore de la data înregistrării la Direcţia generală de informaţii fiscale.
    (8) Prevederile cap. VII se aplică în mod corespunzător.

    ART. 36
    Decizia de soluţionare a contestaţiei
    (1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
    (2) Preambulul cuprinde numărul deciziei şi data la care a fost emisă, datele de identificare ale persoanei sau entităţii vizate de ordinul de blocare sau, după caz, de cerere, numărul de înregistrare al contestaţiei sau cererii şi obiectul cauzei.
    (3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei.
    (4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac şi termenul în care aceasta poate fi exercitată.
    (5) Decizia se întocmeşte în 2 (două) exemplare. Un exemplar din decizia de soluţionare este comunicat contestatorului, iar un exemplar este păstrat de către Direcţia generală de informaţii fiscale. Prevederile art. 23 din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător.

    ART. 37
    Soluţii asupra contestaţiei
    (1) Prin decizie, contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
    (2) Dacă se constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale la învestirea comisiei cu soluţionarea contestaţiei, aceasta va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
    (3) Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.

    ART. 38
    Comunicarea deciziei de soluţionare şi calea de atac
    (1) Decizia de soluţionare se comunică contestatorului sau, după caz, persoanei care a depus cererea, potrivit procedurii prevăzute la art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac şi poate fi atacată la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

    CAP. X
    Contravenţii
    ART. 39
    Aplicarea contravenţiilor
    Atât înainte, cât şi după emiterea ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice, Direcţia generală antifraudă fiscală va întreprinde verificări în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale contravenţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 202/2008.


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016