Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, raportat la prevederile art. 23 şi 29 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 90 alin. (1) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Se aprobă Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 3 Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 4 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 10 martie 2021. Nr. 3.473. ANEXA 1 METODOLOGIE ANEXA 2 CALENDARUL ÎNSCRIERII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul şcolar 2021-2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│Data-limită/ │Evenimentul │
│Perioada │ │
├─────────────┴────────────────────────┤
│Pregătirea înscrierii în învăţământul │
│primar │
├─────────────┬────────────────────────┤
│ │Afişarea │
│ │circumscripţiilor │
│ │şcolare şi a planului de│
│ │şcolarizare propus, │
│ │respectiv numărul de │
│ │clase pregătitoare │
│ │alocate, la fiecare │
│ │unitate de învăţământ, │
│ │inclusiv pe site-ul │
│ │acesteia, dacă există, │
│ │şi pe site-ul │
│ │inspectoratului şcolar │
│ │Afişarea, la sediul │
│ │fiecărei unităţi de │
│ │învăţământ şi pe site-ul│
│ │acesteia, dacă există, │
│ │sau pe site-ul │
│ │inspectoratului şcolar, │
│ │pentru unităţile de │
│17 martie │învăţământ care nu au │
│2021 │site propriu, a │
│ │informaţiilor care │
│ │permit părinţilor să │
│ │cunoască activitatea │
│ │specifică clasei │
│ │pregătitoare din cadrul │
│ │unităţii, cum ar fi: │
│ │posibilitatea │
│ │organizării procesului │
│ │de învăţământ în cadrul │
│ │unei grădiniţe aflate în│
│ │structura şcolii sau în │
│ │consorţiu cu şcoala, │
│ │posibilitatea │
│ │organizării programului │
│ │Şcoala după şcoală, │
│ │fotografii ale spaţiului│
│ │în care se desfăşoară │
│ │activitatea la clasa │
│ │pregătitoare │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Postarea pe site-ul │
│ │CJRAE/CMBRAE a modelului│
│ │de cerere-tip (anexa nr.│
│ │2 la ordin) pentru │
│ │evaluarea dezvoltării │
│ │copiilor care împlinesc │
│ │vârsta de 6 ani în │
│ │perioada 1 septembrie-31│
│ │decembrie 2021 inclusiv │
│ │şi care: │
│ │• nu au frecventat │
│ │grădiniţa; │
│ │• s-au întors din │
│ │străinătate. │
│ │Afişarea programului de │
│18 martie │evaluare a copiilor la │
│2021 │avizierul şi pe site-ul │
│ │CJRAE/CMBRAE Postarea pe│
│ │site-ul inspectoratelor │
│ │şcolare, respectiv al │
│ │unităţilor de învăţământ│
│ │cu nivel preşcolar/ │
│ │primar a modelului de │
│ │cerere-tip (anexa nr. 1 │
│ │la ordin) pentru │
│ │evaluarea dezvoltării │
│ │copiilor care au │
│ │frecventat grădiniţa şi │
│ │care împlinesc vârsta de│
│ │6 ani în perioada 1 │
│ │septembrie-31 decembrie │
│ │2021 inclusiv │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Anunţarea, prin afişare │
│ │la sediul unităţii de │
│ │învăţământ/pe site-ul │
│ │acestora, a criteriilor │
│ │specifice de departajare│
│ │elaborate de unităţile │
│ │de învăţământ, în urma │
│ │consultării cadrelor │
│ │didactice şi a │
│ │partenerilor sociali - │
│ │sindicate, consiliu │
│ │reprezentativ al │
│ │părinţilor - după │
│ │verificarea existenţei │
│ │unor elemente de │
│19 martie │discriminare de către │
│2021 │consilierul juridic al │
│ │inspectoratului şcolar │
│ │şi aprobate în consiliul│
│ │de administraţie al │
│ │unităţii de învăţământ │
│ │Anunţarea, prin afişare │
│ │la sediul unităţii de │
│ │învăţământ/pe site-ul │
│ │acestora, a listei │
│ │documentelor care să │
│ │dovedească îndeplinirea │
│ │criteriilor specifice de│
│ │departajare şi a │
│ │procedurii privind │
│ │constituirea │
│ │formaţiunilor de elevi │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Evaluarea dezvoltării │
│ │copiilor care împlinesc │
│ │6 ani în perioada 1 │
│ │septembrie-31 decembrie │
│ │2021 şi eliberarea │
│ │recomandării pentru │
│ │înscrierea în │
│ │învăţământul primar │
│ │Pentru copiii care au │
│ │frecventat grădiniţa │
│ │• Înregistrarea │
│ │cererilor transmise/ │
│ │depuse la unităţile de │
│ │învăţământ cu nivel │
│ │preşcolar pentru │
│ │obţinerea recomandării │
│ │de înscriere în clasa │
│ │pregătitoare │
│ │• Eliberarea/ │
│ │transmiterea către │
│ │părinte de către │
│ │unitatea de învăţământ │
│ │cu nivel preşcolar a │
│ │recomandării de │
│ │înscriere în clasa │
│ │pregătitoare sau în │
│22 martie-27 │grupa mare, după caz │
│aprilie 2021 │Pentru copiii care NU au│
│ │frecventat grădiniţa sau│
│ │au revenit din │
│ │străinătate │
│ │• Înregistrarea de către│
│ │CJRAE/CMBRAE a cererilor│
│ │de evaluare, depuse/ │
│ │transmise de părinţi │
│ │pentru copiii care │
│ │îndeplinesc criteriile │
│ │prevăzute la art. 7 │
│ │alin. (1) din ordin │
│ │• Planificarea de către │
│ │CJRAE/CMBRAE a │
│ │organizării evaluării; │
│ │afişarea şi comunicarea │
│ │programării pentru │
│ │participarea la evaluare│
│ │• Desfăşurarea evaluării│
│ │copiilor de către CJRAE/│
│ │CMBRAE │
│ │• Eliberarea/ │
│ │transmiterea către │
│ │părinte de către CJRAE/ │
│ │CMBRAE a recomandării de│
│ │înscriere în clasa │
│ │pregătitoare sau în │
│ │grupa mare, după caz │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Transmiterea │
│ │proceselor-verbale care │
│ │cuprind listele cu │
│ │numele copiilor şi │
│ │rezultatele evaluării, │
│ │respectiv recomandarea │
│29 aprilie │de înscriere în clasa │
│2021 │pregătitoare sau în │
│ │grupa mare, după caz, de│
│ │la unităţile de │
│ │învăţământ preşcolar sau│
│ │CJRAE/CMBRAE, către │
│ │comisiile judeţene/ │
│ │Comisia Municipiului │
│ │Bucureşti │
├─────────────┴────────────────────────┤
│Completarea şi validarea cererilor-tip│
│de înscriere în învăţământul primar │
├─────────────┬────────────────────────┤
│ │Completarea │
│ │cererilor-tip de │
│ │înscriere de către │
│ │părinţii/tutorii legal │
│ │instituiţi/ │
│ │reprezentanţii legali, │
│ │online sau la unitatea │
│ │de învăţământ la care │
│ │solicită înscrierea │
│ │copiilor Depunerea/ │
│ │transmiterea │
│ │cererilor-tip de │
│29 martie-28 │înscriere la unitatea de│
│aprilie 2021 │învăţământ la care │
│ │solicită înscrierea │
│ │copiilor, inclusiv a │
│ │recomandării de │
│ │înscriere în clasa │
│ │pregătitoare, după caz, │
│ │respectiv a declaraţiei │
│ │pe proprie răspundere şi│
│ │a documentelor necesare │
│ │în copie simplă │
│ │Validarea fişelor de │
│ │înscriere generate de │
│ │aplicaţia informatică │
├─────────────┴────────────────────────┤
│Prima etapă de înscriere în │
│învăţământul primar │
├─────────────┬────────────────────────┤
│ │Procesarea de către │
│ │Comisia naţională a │
│ │cererilor-tip de │
│10-11 mai │înscriere, cu ajutorul │
│2021 │aplicaţiei informatice, │
│ │şi repartizarea copiilor│
│ │la şcoala de │
│ │circumscripţie │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Procesarea la nivelul │
│ │unităţilor de │
│ │învăţământ, pe baza │
│ │informaţiilor din │
│ │cererile-tip de │
│ │înscriere şi din │
│ │documentele depuse/ │
│ │transmise de părinţi/ │
│ │tutorii legal instituiţi│
│ │/reprezentanţii legali, │
│ │a cererilor prin care se│
│ │solicită înscrierea la o│
│ │altă unitate de │
│ │învăţământ decât la │
│ │şcoala de │
│ │circumscripţie, pe │
│ │locurile rămase libere. │
│11-18 mai │Admiterea sau │
│2021 │respingerea cererilor │
│ │acestora, la nivelul │
│ │comisiei de înscriere │
│ │din unităţile de │
│ │învăţământ, prin │
│ │aplicarea criteriilor │
│ │generale şi specifice de│
│ │departajare şi validarea│
│ │de către consiliul de │
│ │administraţie al │
│ │unităţii de învăţământ a│
│ │listei candidaţilor │
│ │admişi în această fază │
│ │Marcarea, în aplicaţia │
│ │informatică, a │
│ │cererilor-tip de │
│ │înscriere pentru │
│ │candidaţii admişi în │
│ │această fază │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Procesarea de către │
│ │Comisia naţională a │
│ │cererilor-tip de │
│ │înscriere, cu ajutorul │
│ │aplicaţiei informatice, │
│ │şi repartizarea la │
│ │şcoala de circumscripţie│
│ │a copiilor ai căror │
│ │părinţi/tutori legal │
│ │instituiţi/reprezentanţi│
│19 mai 2021 │legali au solicitat │
│ │înscrierea la o altă │
│ │unitate de învăţământ │
│ │decât la şcoala de │
│ │circumscripţie, dar nu │
│ │au fost admişi din lipsă│
│ │de locuri şi care au │
│ │exprimat în această fază│
│ │opţiunea pentru │
│ │înscrierea în şcoala de │
│ │circumscripţie │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Afişarea în unităţile de│
│ │învăţământ şi pe site-ul│
│ │inspectoratului şcolar a│
│20 mai 2021 │candidaţilor │
│ │înmatriculaţi şi a │
│ │numărului de locuri │
│ │rămase libere │
├─────────────┴────────────────────────┤
│A doua etapă de înscriere în │
│învăţământul primar │
├─────────────┬────────────────────────┤
│ │Comunicarea, prin │
│ │afişare la unităţile de │
│ │învăţământ şi pe site-ul│
│ │inspectoratului, a │
│ │procedurii specifice de │
│ │repartizare a copiilor │
│ │pe locurile disponibile,│
│ │elaborate de │
│ │inspectoratul şcolar │
│ │Informarea Ministerului │
│21 mai 2021 │Educaţiei şi Cercetării │
│ │de către comisia │
│ │judeţeană/a municipiului│
│ │Bucureşti cu privire la │
│ │procedura specifică de │
│ │repartizare a copiilor │
│ │pe locurile disponibile,│
│ │în etapa a doua. │
│ │Procedurile vor viza │
│ │modalităţi de comunicare│
│ │şi transfer de documente│
│ │online, după caz. │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Depunerea/transmiterea │
│ │cererii-tip de înscriere│
│ │la secretariatul │
│ │unităţii de învăţământ │
│ │aflate pe prima poziţie │
│ │dintre cele trei opţiuni│
│ │exprimate pentru etapa a│
│ │doua, de către părinţii │
│ │copiilor care nu au fost│
│24 mai-31 mai│cuprinşi în nicio │
│2021 │unitate de învăţământ în│
│ │etapa anterioară sau │
│ │care nu au participat la│
│ │prima etapă │
│ │Validarea cererilor-tip │
│ │de înscriere la unitatea│
│ │de învăţământ aflată pe │
│ │prima poziţie în │
│ │opţiunile privind │
│ │înscrierea copiilor │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Procesarea la nivelul │
│ │unităţilor de învăţământ│
│ │a cererilor-tip de │
│ │înscriere depuse de │
│ │părinţi/tutorii legal │
│ │instituiţi/ │
│ │reprezentanţii legali, │
│ │aplicând procedura │
│ │specifică elaborată de │
│2 iunie-3 │inspectoratul şcolar, pe│
│iunie 2021 │baza criteriilor │
│ │generale şi a celor │
│ │specifice de │
│ │departajare, în limita │
│ │locurilor disponibile │
│ │Completarea în aplicaţia│
│ │informatică a datelor │
│ │din cererile-tip de │
│ │înscriere pentru │
│ │candidaţii înscrişi în │
│ │această etapă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Afişarea la fiecare │
│ │unitate de învăţământ a │
│4 iunie 2021 │listelor finale ale │
│ │copiilor înscrişi în │
│ │clasa pregătitoare │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │Centralizarea şi │
│ │soluţionarea de către │
│ │inspectoratul şcolar a │
│ │cererilor părinţilor/ │
│ │tutorilor legal │
│ │instituiţi/ │
│ │reprezentanţilor legali │
│ │ai copiilor care nu au │
│1 │fost încă înscrişi la │
│septembrie-10│vreo unitate de │
│septembrie │învăţământ │
│2021 │Soluţionarea de către │
│ │inspectoratul şcolar a │
│ │oricărei alte situaţii │
│ │referitoare la │
│ │înscrierea în │
│ │învăţământul primar, │
│ │având în vedere, cu │
│ │prioritate, interesul │
│ │superior al copilului │
└─────────────┴────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.