Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere: - prevederile art. 25 alin. (6), art. 76 alin. (4) şi (5) şi ale art. 94 alin. (2) lit. e) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; – prevederile art. 15 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. I Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.449/2020 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat şi în învăţământul dual de stat pentru anul şcolar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 11 septembrie 2020, se modifică după cum urmează: 1. În anexa nr. 1 „Calendarul admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2021-2022“, la secţiunea „Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi“, subsecţiunea „Pregătirea admiterii“ se modifică conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. 2. În anexa nr. 2 „Calendarul admiterii în învăţământul dual de stat pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2021-2022“, la secţiunea „Admiterea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi“, subsecţiunea „Pregătirea admiterii“ se modifică conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul educaţiei, Gigel Paraschiv, secretar de stat Bucureşti, 26 februarie 2021. Nr. 3.337. ANEXA 1 MODIFICĂRI LA CALENDARUL admiterii în învăţământul profesional de stat pentru anul şcolar 2021-2022
┌───────────┬──────────────────────────┐
│Data-limită│Activitatea │
│/Perioada │ │
├───────────┴──────────────────────────┤
│Admiterea candidaţilor pe locurile │
│speciale pentru romi │
├──────────────────────────────────────┤
│Pregătirea admiterii │
├───────────┬──────────────────────────┤
│ │Şedinţe de instruire a │
│ │profesorilor diriginţi de │
│ │către inspectorii şcolari │
│ │pentru minorităţi privind │
│ │prezentarea procedurilor │
│ │de admitere pe locurile │
│2 octombrie│speciale pentru romi │
│2020- 23 │Şedinţe de informare şi │
│aprilie │instruire cu părinţii şi │
│2021 │elevii privind admiterea │
│ │pe locurile speciale │
│ │pentru romi │
│ │NOTĂ: │
│ │După fiecare şedinţă se va│
│ │întocmi proces-verbal de │
│ │informare/instruire │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Eliberarea recomandărilor │
│ │scrise de apartenenţă la │
│ │etnia romă │
│ │NOTĂ: │
│ │Recomandările scrise │
│ │vizând apartenenţa la │
│ │etnia romă pot fi │
│ │eliberate şi on-line. În │
│ │această situaţie, │
│ │recomandarea este │
│ │transmisă, prin e-mail, │
│ │unităţii de învăţământ din│
│ │care provine candidatul, │
│5 octombrie│în format pdf, având │
│2020- 29 │semnătura electronică a │
│aprilie │emitentului. Răspunderea │
│2021 │pentru autenticitatea şi │
│ │conţinutul recomandării │
│ │revine atât organizaţiei │
│ │romilor, care o emite, │
│ │potrivit statutului şi │
│ │procedurilor interne │
│ │proprii cu privire la │
│ │eliberarea recomandării, │
│ │cât şi părintelui/ │
│ │reprezentantului legal al │
│ │elevului care solicită │
│ │eliberarea unei │
│ │recomandări de apartenenţă│
│ │la etnia romă. │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Depunerea şi înregistrarea│
│ │de către părinte/ │
│ │reprezentantul legal a │
│ │recomandării scrise, de │
│ │apartenenţă la etnia romă,│
│ │la unitatea de învăţământ │
│ │de provenienţă, în vederea│
│ │înscrierii elevilor pe │
│ │locurile speciale pentru │
│29 aprilie │romi. │
│2021 │NOTĂ: │
│ │Orice recomandare depusă │
│ │la unitatea de învăţământ │
│ │ulterior acestei perioade │
│ │nu va mai fi luată în │
│ │considerare pentru nicio │
│ │etapă de admitere în │
│ │învăţământul profesional │
│ │şi dual de stat pentru │
│ │anul şcolar 2021-2022! │
├───────────┼──────────────────────────┤
│ │Afişarea locurilor │
│ │speciale pentru candidaţii│
│ │romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Locurile speciale pentru │
│ │candidaţii romi se │
│ │stabilesc de comisiile de │
│ │admitere judeţene/a │
│ │municipiului Bucureşti ca │
│ │locuri alocate peste │
│ │numărul de locuri acordat │
│ │prin planul de │
│ │şcolarizare, în limita a │
│ │1-2 locuri suplimentare la│
│10 mai 2021│clasă. Nu se alocă locuri │
│ │speciale pentru candidaţii│
│ │romi la clasele/unităţile │
│ │de învăţământ profesional │
│ │la care se organizează │
│ │preselecţie şi nici la │
│ │calificările din oferta │
│ │pentru învăţământul dual │
│ │la care sunt prevăzute │
│ │probe eliminatorii sau │
│ │probe de admitere │
│ │independent de numărul │
│ │candidaţilor înscrişi pe │
│ │numărul de locuri │
│ │disponibile │
└───────────┴──────────────────────────┘
ANEXA 2 MODIFICĂRI LA CALENDARUL admiterii în învăţământul dual de stat pentru calificări profesionale de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, pentru anul şcolar 2021-2022
┌──────────────────────────────────────┐
│Admiterea candidaţilor pe locurile │
│speciale pentru romi │
├──────────────────────────────────────┤
│Pregătirea admiterii │
├─────────┬────────────────────────────┤
│ │Şedinţe de instruire a │
│ │profesorilor diriginţi de │
│ │către inspectorii şcolari │
│ │pentru minorităţi privind │
│ │prezentarea procedurilor de │
│2 │admitere pe locurile │
│octombrie│speciale pentru romi │
│2020-23 │Şedinţe de informare şi │
│aprilie │instruire cu părinţii şi │
│2021 │elevii privind admiterea pe │
│ │locurile speciale pentru │
│ │romi │
│ │NOTĂ: │
│ │După fiecare şedinţă se va │
│ │întocmi proces-verbal de │
│ │informare/instruire. │
├─────────┼────────────────────────────┤
│ │Eliberarea recomandărilor │
│ │scrise de apartenenţă la │
│ │etnia romă │
│ │NOTĂ: │
│ │Recomandările scrise vizând │
│ │apartenenţa la etnia romă │
│ │pot fi eliberate şi on-line.│
│ │În această situaţie, │
│ │recomandarea este transmisă,│
│ │prin e-mail, unităţii de │
│ │învăţământ din care provine │
│5 │candidatul, în format pdf., │
│octombrie│având semnătura electronică │
│2020-29 │a emitentului. Răspunderea │
│aprilie │pentru autenticitatea şi │
│2021 │conţinutul recomandării │
│ │revine atât organizaţiei │
│ │romilor, care o emite, │
│ │potrivit statutului şi │
│ │procedurilor interne proprii│
│ │cu privire la eliberarea │
│ │recomandării, cât şi │
│ │părintelui/reprezentantului │
│ │legal al elevului care │
│ │solicită eliberarea unei │
│ │recomandări de apartenenţă │
│ │la etnia romă. │
├─────────┼────────────────────────────┤
│ │Depunerea şi înregistrarea │
│ │de către părinte/ │
│ │reprezentantul legal a │
│ │recomandării scrise, de │
│ │apartenenţă la etnia romă, │
│ │la unitatea de învăţământ de│
│ │provenienţă, în vederea │
│ │înscrierii elevilor pe │
│29 │locurile speciale pentru │
│aprilie │romi │
│2021 │NOTĂ: │
│ │Orice recomandare depusă la │
│ │unitatea de învăţământ │
│ │ulterior acestei perioade nu│
│ │va mai fi luată în │
│ │considerare, pentru nicio │
│ │etapă de admitere în │
│ │învăţământul profesional şi │
│ │dual de stat pentru anul │
│ │şcolar 2021-2022! │
├─────────┼────────────────────────────┤
│ │Afişarea locurilor speciale │
│ │pentru candidaţii romi │
│ │NOTĂ: │
│ │Pentru învăţământul dual, │
│ │locurile speciale pentru │
│ │candidaţii romi se stabilesc│
│ │de comisiile de admitere │
│ │judeţene/a municipiului │
│ │Bucureşti împreună cu │
│ │operatorii economici şi se │
│ │alocă numai după acordul în │
│ │scris al respectivilor │
│ │operatori, ca locuri alocate│
│ │peste numărul de locuri │
│ │acordat prin planul de │
│ │şcolarizare, în limita a 1-2│
│10 mai │locuri suplimentare la clasă│
│2021 │/grupă pentru fiecare │
│ │domeniu de pregătire/ │
│ │calificare. │
│ │Nu se alocă locuri speciale │
│ │pentru candidaţii romi la │
│ │clasele/unităţile de │
│ │învăţământ profesional la │
│ │care se organizează │
│ │preselecţie şi nici la │
│ │calificările din oferta │
│ │pentru învăţământul dual la │
│ │care, conform procedurii de │
│ │admitere, se organizează │
│ │probe eliminatorii sau probe│
│ │de admitere independent de │
│ │numărul candidaţilor │
│ │înscrişi pe numărul de │
│ │locuri disponibile. │
└─────────┴────────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.