Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile <>Legii învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ţinând cont de prevederile <>Hotãrârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului, ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobã Curriculumul pentru clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologicã, pentru domeniul de pregãtire de bazã "Producţie media", prevãzut în anexa ce face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Prezentul ordin intrã în vigoare începând cu anul şcolar 2010-2011. ART. 3 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. ART. 4 Secretariatul de Stat pentru Învãţãmântul Preuniversitar, Direcţia generalã educaţie şi învãţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generalã învãţãmânt în limbile minoritãţilor, relaţia cu Parlamentul şi sindicatele, Direcţia generalã economic, finanţe, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învãţãmântului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, precum şi conducerile unitãţilor de învãţãmânt preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului, Daniel Petru Funeriu Bucureşti, 25 februarie 2010. Nr. 3.330. ANEXĂ CURRICULUM pentru clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologicã, pentru domeniul de pregãtire de bazã "Producţie media" 2010 PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT pentru clasa a IX-a, aria curricularã "Tehnologii"
Domeniul pregãtirii de bazã: Producţie media
Culturã de specialitate şi pregãtire practicã sãptãmânalã
Modul I. Tehnologia filmului
Total ore/an: 144
din care: Laborator tehnologic -
Instruire practicã 72
Modul II. Electroacusticã
Total ore/an: 144
din care: Laborator tehnologic -
Instruire practicã 36
Modul III. Sãnãtatea şi securitatea muncii
Total ore/an: 36
din care: Laborator tehnologic -
Instruire practicã -
Total ore/an = 9 ore/sãpt. x 36 sãptãmâni = 324 ore
Stagiu de pregãtire practicã - Curriculum în dezvoltare localã
Modul V.*) ......................................
Total ore/an: 90
Total ore/an = 3 sãptãmâni x 5 zile x 6 ore/zi = 90 ore/an
TOTAL GENERAL: 414 ore/an
NOTĂ: În clasa a IX-a stagiul de pregãtire practicã se desfãşoarã în atelierele-şcoalã.--------- *) Denumirea şi conţinutul modulului/modulelor vor fi stabilite de cãtre unitatea de învãţãmânt cu avizul inspectoratului şcolar, în vederea dobândirii unitãţilor de competenţe-cheie "Rezolvarea de probleme" şi "Organizarea locului de muncã" din standardul de pregãtire profesionalã. Lista unitãţilor de competenţe din standardele de pregãtire profesionalã pe care se fundamenteazã curriculumul
┌────┬───────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Modulul │ Unitãţi de competenţã │
│crt.│ │ │
├────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1. │Tehnologia filmului │Aplicarea tehnologiilor de filmare │
│ │ │ ● Descrie sistemele cinematografice │
│ │ │ ● Prezintã schema tehnologicã a realizãrii filmelor │
│ │ │ ● Precizeazã modalitãţile de filmare │
├────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2. │Electroacusticã │Utilizarea echipamentelor de înregistrare-redare a sunetului │
│ │ │ ● Prezintã metodele de înregistrare şi redare a sunetului │
│ │ │ ● Deserveşte instalaţia de transpunere opticã a sunetului │
│ │ │ ● Deserveşte echipamentele de înregistrare şi redare magneticã a │
│ │ │ sunetului │
├────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3. │Sãnãtatea şi securitatea muncii│Igiena şi securitatea muncii (nivel 1) │
│ │ │ ● Numeşte factorii de risc şi bolile profesionale la locul de muncã │
│ │ │ ● Aplicã regulile de igienã individualã a muncii │
│ │ │ ● Aplicã normele de securitate şi sãnãtate la locul de muncã, precum │
│ │ │ şi normele de prevenire şi stingere a incendiilor │
│ │ │ ● Acordã primul ajutor în caz de accident │
│ │ │Igiena şi securitatea muncii (nivel 2) │
│ │ │ ● Aplicã legislaţia şi reglementãrile privind securitatea şi sãnãtatea│
│ │ │ la locul de muncã, prevenirea şi stingerea incendiilor │
│ │ │ ● Ia mãsuri pentru reducerea factorilor de risc de la locul de muncã │
├────┼───────────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4. │CDL │Rezolvarea de probleme │
│ │ │ ● Identificã probleme simple │
│ │ │ ● Alcãtuieşte şi aplicã un plan de rezolvare a unei probleme simple │
│ │ │ ● Verificã rezultatele obţinute în urma aplicãrii planului de │
│ │ │ rezolvare a unei probleme simple │
│ │ │Organizarea locului de muncã │
│ │ │ ● Asigurã ordinea şi curãţenia la locul de muncã │
│ │ │ ● Aplicã principiile ergonomice în organizarea locului de muncã │
│ │ │ ● Foloseşte instrucţiuni de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor │
└────┴───────────────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
MODULUL I Tehnologia filmului 1. Notã introductivã Programa şcolarã pentru clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologicã, domeniul de pregãtire de bazã "Producţie media", cuprinde unitatea de competenţe "Aplicarea tehnologiilor de filmare" din standardul de pregãtire profesionalã. Modulul "Tehnologia filmului" are alocat un numãr de 144 de ore, din care 72 de ore de instruire practicã. 2. Unitãţile de competenţe/rezultate ale învãţãrii la care se referã modulul Aplicarea tehnologiilor de filmare ● Descrie sistemele cinematografice ● Prezintã schema tehnologicã a realizãrii filmelor ● Precizeazã modalitãţile de filmare 3. Corelarea rezultatelor învãţãrii şi criteriilor de evaluare
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea modulului: Tehnologia filmului │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┤
│ Cunoştinţe │ Deprinderi │ Criterii de evaluare │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 1: Descrie sistemele cinematografice │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┤
│1. Cadre cinematografice: normal, │1. Identificarea cadrelor │1. Identificarea tipurilor de formate │
│caşetat, cinemascop, panoramic │cinematografice │cinematografice │
│2. Sisteme de redare a sunetului: │2. Identificarea sistemelor de redare a │2. Determinarea dimensiunilor cadrului │
│monoaural, stereo, analogic, digital │sunetului │cinematografic │
│3. Genuri de film: ficţiune, documentar, │3. Interpretarea genului de film │3. Clasificarea sistemelor de cinema │
│ştiinţific, animaţie, publicitar │ │ │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 2: Prezintã schema tehnologicã a realizãrii filmelor │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┤
│1. Etape de realizare a filmului: de │1. Interpretarea schemei tehnologice de │1. Identificarea etapelor de realizare a │
│pregãtire, de producţie, de filmare │realizare a filmelor │filmelor │
│2. Activitãţi cu caracter tehnic: filmare, │2. Identificarea etapelor de realizare a │2. Reprezentarea schemei tehnologice │
│înregistrare-redare sunet, mixare, │filmelor │de realizare a filmelor │
│montare, transpunere, prelucrare │3. Executarea operaţiilor cu caracter │3. Identificarea activitãţilor desfãşurate│
│3. Schema tehnologicã: reprezentarea │tehnic din cadrul etapelor de filmare │în cadrul studioului cinematografic │
│graficã a operaţiunilor pe fluxul │ │ │
│tehnologic │ │ │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 3: Precizeazã modalitãţile de filmare │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────┤
│1. Tipuri de filmare: cu prizã directã, │1. Selectarea tipului de filmare în │1. Descrierea particularitãţilor tipurilor│
│postsincron, cu frecvenţã normalã, cu │funcţie de genul filmului │de filmãri │
│frecvenţã redusã, cu frecvenţã │2. Alegerea aparatului de filmat în │2. Prezentarea criteriilor de selectare a │
│acceleratã, tipuri speciale │funcţie de tipul de filmare şi formatul │aparaturii de filmat │
│2. Criterii de alegere a aparatului de │peliculei │3. Executarea corectã a operaţiilor │
│filmat: formatul peliculei, tipul de filmare│3. Alegerea utilajelor auxiliare în funcţie│pregãtitoare filmãrii │
│3. Criterii de alegere a utilajelor │de decupajul regizoral │ │
│auxiliare: tipuri de mişcare, condiţii de │4. Alegerea peliculei │ │
│filmare │ │ │
│4. Condiţii de alegere a peliculei: │ │ │
│condiţii de iluminare, natura surselor de │ │ │
│luminã, sensibilitate, formatul cadrului, │ │ │
│sistemul cinematografic │ │ │
└────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────┘
4. Conţinutul formãrii 1. Elemente de bazã ale cinematografiei 1.1. Mecanismul perceperii mişcãrii cinematografice 1.2. Imaginea cinematograficã 1.3. Principiile înregistrãrii şi redãrii imaginii cinematografice 2. Pelicula cinematograficã 2.1. Tipuri de purtãtori de imagine 2.2. Pelicula cinematograficã 3. Sisteme cinematografice 3.1. Cadre cinematografice 3.2. Sisteme de redare a sunetului 3.3. Genuri de film 4. Procesul filmãrii 4.1. Etapele de realizare a filmului 4.2. Schema tehnologicã a realizãrii filmelor 4.3. Modalitãţi de filmare 5. Resurse materiale minime necesare parcurgerii modulului: - atelier-şcoalã; - salã de curs. 6. Sugestii metodologice Activitãţile de învãţare se vor desfãşura dupã caz în: ● sala de curs; ● ministudioul TV din dotarea atelierului-şcoalã. Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularitãţile elevilor, de a centra procesul de învãţare pe elev, pe nevoile şi disponibilitãţile sale, în scopul unei valorificãri optime a acestora, individualizãrii învãţãrii, al lãrgirii orizontului şi perspectivelor educaţionale, precum şi al diferenţierii sarcinilor şi a timpului alocat ş.a. În context, lucrul în grup, simularea, practica în atelier/la locul de muncã, discuţiile de grup, prezentãrile video, multimedia şi electronice, temele şi proiectele integrate, vizitele etc. contribuie la învãţarea eficientã, prin dezvoltarea abilitãţilor de comunicare, negociere, de luare a deciziilor, de asumare a responsabilitãţii, de sprijin reciproc, precum şi a spiritului de echipã, competiţional şi a creativitãţii elevilor. Specificul disciplinei impune metode didactice interactive, recomandând cu precãdere aplicaţiile practice în echipã, metoda descoperirii, a demonstraţiei, conversaţia euristicã. 7. Sugestii cu privire la evaluare Evaluarea trebuie sã fie corelatã cu criteriile de performanţã şi cu tipul probelor de evaluare care sunt precizate în standardul de pregãtire profesionalã. Se evalueazã numai competenţele din acest modul, evaluarea altor competenţe nefiind relevantã. O competenţã se evalueazã o singurã datã. Demonstrarea unei alte abilitãţi în afara celor din competenţele specificate este lipsitã de semnificaţie în cadrul evaluãrii. Elevii trebuie evaluaţi numai în ceea ce priveşte dobândirea competenţelor specificate. Pe parcursul modulului se realizeazã evaluarea formativã, iar la sfârşitul acestuia se realizeazã evaluarea sumativã, pentru verificarea atingerii competenţelor. Pentru evaluare se recomandã a fi utilizate, cu precãdere, alãturi de metodele tradiţionale: ● portofoliu didactic; ● fişe de observaţie; ● metoda proiectelor; ● fişe de autoevaluare etc. Utilizarea mijloacelor audio-video îmbogãţeşte paleta stilurilor de învãţare ale elevilor. Se propune un exemplu de instrument de evaluare pentru competenţa 2 "Prezintã schema tehnologicã a realizãrii filmelor". Instrument de evaluare Completaţi în scris tabelul de mai jos, respectând cerinţele din coloanele 1, 2, 3 şi 4.
┌───────────────────┬─────────────────────┬───────────────────────┬──────────────────────┬─────────┐
│Descrieţi sistemele│Prezentaţi schematic │ Descrieţi │ Enumeraţi etapele │ │
│ cinematografice │ fazele realizãrii │ procesele tehnologice │ producerii unui film │Evaluator│
│ │ unui film │de realizare a filmelor│ │ │
├───────────────────┼─────────────────────┼───────────────────────┼──────────────────────┼─────────┤
│ │ │ │ │ │
└───────────────────┴─────────────────────┴───────────────────────┴──────────────────────┴─────────┘
Verificaţi dacã respectivul candidat a efectuat cu succes activitãţile de mai sus. Semnaţi şi specificaţi data pe document. 8. Bibliografie 1. Tehnica filmãrii şi aparatura - P. Alexandrescu, Al. Petculescu, I. Popescu, Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1977 2. Arta imaginii color video-TV, C-tin. Manoilã, Ed. Militarã, 1997 3. Tehnica iluminatului artistic, V. Petrovici, Ed. Tehnicã, 1976 4. Sisteme de înregistrare audio-video, Marius Oteşteanu, Florin Alexa, Ed. De Vest, Timişoara, 1997 5. Tehnica filmului de la A la Z, Al. Marin, D. Morozan, Ed. Tehnicã 1989 6. Percepţia imaginii cinematografice şi de televiziune, Ovidiu Rãduleţ, Ed. Pritech, 2002 7. Tehnologia filmului, Al. Marin, D. Morozan, V. Stãtescu, EDP, 1974 MODULUL II Electroacusticã 1. Notã introductivã Programa şcolarã pentru clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologicã, domeniul de pregãtire de bazã "Producţie media" cuprinde unitatea de competenţe "Utilizarea echipamentelor de înregistrare şi redare a sunetului" din standardul de pregãtire profesionalã. Modulul "Electroacusticã" are alocat un numãr de 144 de ore, din care: ● 36 de ore - laborator tehnologic. 2. Unitãţile de competenţe/rezultate ale învãţãrii la care se referã modulul Utilizarea echipamentelor de înregistrare şi redare a sunetului: ● prezintã metodele de înregistrare şi redare a sunetului; ● deserveşte instalaţia de transpunere opticã a sunetului; ● deserveşte echipamentele de înregistrare şi redare magneticã a sunetului. 3. Corelarea rezultatelor învãţãrii şi criteriilor de evaluare
┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea modulului: Electroacusticã │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│ Cunoştinţe │ Deprinderi │ Criterii de evaluare │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│1. Rezultatul învãţãrii 1: Prezintã metodele de înregistrare şi redare a sunetului │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│1. Metoda fotograficã: principiile │1. Aplicarea metodei fotografice de │1. Descrierea metodei fotografice de │
│înregistrãrii şi redãrii optice a sunetului,│înregistrare şi redare a sunetului │înregistrare şi redare a sunetului │
│tipuri de fonograme optice, avantajele │2. Aplicarea metodei magnetice de │2. Descrierea metodei magnetice de │
│şi dezavantajele metodei fotografice │înregistrare şi redare a sunetului │înregistrare şi redare a sunetului │
│2. Metoda magneticã: principiile │3. Descrierea benzii magnetice │3. Clasificarea benzilor magnetice │
│înregistrãrii şi redãrii magnetice a │ │4. Prezentarea structurii benzii │
│sunetului, avantajele şi dezavantajele │ │magnetice │
│metodei magnetice │ │ │
│3. Banda magneticã: structurã, │ │ │
│clasificare, caracteristici electroacustice │ │ │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│2. Rezultatul învãţãrii 2: Deserveşte instalaţia de transpunere opticã a sunetului │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│1. Instalaţia de transpunere: schema │1. Transpunerea fotograficã a peliculei│1. Prezentarea instalaţiei de │
│funcţionalã, pãrţi componente, │ │transpunere a sunetului │
│parametrii de lucru, tipuri de instalaţii │ │2. Identificarea tipului de peliculã pentru│
│2. Pelicula pentru transpunere sunet: │ │transpunerea sunetului │
│proprietãţi fotografice │ │3. Prezentarea tipului de distorsiuni la │
│3. Distorsiuni: clasificare, cauze care le │ │înregistrarea opticã │
│produc, mãsuri de remediere │ │ │
│4. Transpunere fotograficã: │ │ │
│înregistrarea fotograficã a sunetului │ │ │
│magnetic pe peliculã cinematograficã │ │ │
├────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│3. Rezultatul învãţãrii 3: Deserveşte echipamentele de înregistrare şi redare magneticã a sunetului │
├────────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│1. Magnetofonul: schema funcţionalã, │1. Utilizarea magnetofonului │1. Efectuarea de probe tehnice: de │
│pãrţi componente, clasificare │2. Utilizarea filmfonografului │microfon, de înregistrare, de redare │
│2. Filmfonograf: principiu de │3. Utilizarea meselor de montaj │2. Analizarea parametrilor │
│funcţionare, pãrţi componente │ │electroacustici de performanţã │
│3. Masa de montaj: operaţii care se │ │caracteristici echipamentelor audio │
│efectueazã la masa de montaj, │ │(dinamicã, raport semnal-zgomot, │
│principiul de funcţionare, tipuri de mese │ │zgomot de redare, undã de frecvenţã) │
│de montaj │ │ │
└────────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘
4. Conţinutul formãrii 1. Unda sonorã: - mãrimi caracteristice (viteza de propagare, lungimea de undã, frecvenţa) - energie, intensitate, presiune acusticã - sunet pur, sunet complex Fenomene acustice: - reflexie; - interferenţã; - absorbţie; - difracţie. 2. Domeniul de audibilitate: - Legea lui Weber-Fecher; - audiograma; - sensibilitatea organului auditiv. Parametri specifici: - tãria sunetului; - înãlţimea; - timbrul. Particularitãţile auzului: - bãtãi, tonuri, ecou, reverberaţie, caracteristicile vorbirii. 3. Metode de înregistrare a sunetului: a) metoda fotograficã: principiile înregistrãrii şi redãrii optice a sunetului, tipuri de fonograme optice, avantajele şi dezavantajele metodei fotografice; b) metoda magneticã: principiile înregistrãrii şi redãrii magnetice a sunetului, avantajele şi dezavantajele metodei magnetice. 4. Banda magneticã: - structurã, clasificare, caracteristici electroacustice. 5. Echipamente de înregistrare-redare a sunetului: - microfoane, amplificatoare, filmfonograf: principiu de funcţionare, pãrţi componente; masa de montaj: operaţii care se efectueazã la masa de montaj, principiul de funcţionare, tipuri de mese de montaj; - instalaţia de transpunere: schema funcţionalã, pãrţi componente, parametrii de lucru, tipuri de instalaţii; - pelicula pentru transpunere sunet: proprietãţi fotografice. 6. Distorsiuni: - clasificare, cauze care le produc, mãsuri de remediere. 7. Transpunere fotograficã: - înregistrarea fotograficã a sunetului magnetic pe peliculã cinematograficã. 5. Resurse materiale minime necesare parcurgerii modulului: a) atelier-şcoalã; b) salã de curs. 6. Sugestii metodologice Modulul oferã elevilor oportunitatea de a utiliza o gamã largã de cunoştinţe teoretice în activitãţile practice desfãşurate. Programa modulului trebuie utilizatã împreunã cu standardul de pregãtire profesionalã, pentru a corela în permanenţã rezultatele învãţãrii cu criteriile de realizare care descriu modul de integrare a cunoştinţelor, deprinderilor şi atitudinilor în abilitãţi transferabile în activitatea curentã. Parcurgerea conţinuturilor este obligatorie, dar se impune abordarea flexibilã şi diferenţiatã a acestora, în funcţie de resursele disponibile şi de nevoile locale de formare. Aşteptãrile de învãţare sunt stabilite sub forma unor rezultate de performanţã, profesorul având libertatea de a dezvolta anumite conţinuturi şi de a le eşalona în timp, utilizând activitãţi variate de învãţare, cu caracter preponderent aplicativ. Tabelul de corelare între competenţe şi conţinuturi, prezentat la pct. 3, specificã din ce unitate de competenţã provin competenţele care se agregã şi care sunt conţinuturile ce permit profesorului sã formeze, elevului sã demonstreze şi evaluatorului sã evalueze performanţa vizatã de respectivele competenţe. Se va ţine cont de faptul cã profesorul are libertatea de a alege ordinea conţinuturilor şi modul de organizare a activitãţilor de învãţare, în raport cu experienţa şi viziunea proprie. Procesul de predare-învãţare trebuie sã aibã un caracter activ şi centrat pe elev. În acest sens se recomandã realizarea unei evaluãri iniţiale care sã permitã obţinerea unor informaţii relevante despre stilul de învãţare al elevilor (auditiv, vizual, practic) şi tipul de inteligenţã al acestora. Aceste informaţii vor sta la baza adaptãrii strategiilor de predare-învãţare la particularitãţile elevilor. Plecând de la principiul integrãrii, care asigurã accesul în şcoalã al oricãrui copil, acceptând cã fiecare copil este diferit, se va avea în vedere utilizarea de metode specifice pentru dezvoltarea abilitãţilor, cunoştinţelor şi atitudinilor pentru acei elevi care prezintã deficienţe integrabile, adaptându-le la specificul condiţiilor de învãţare şi comportament (utilizarea de programe individualizate, pregãtirea de fişe individuale pentru elevii care au nevoie şi care le cer, utilizarea instrumentelor ajutãtoare de învãţare, aducerea de laude chiar şi pentru cele mai mici progrese şi stabilirea împreunã a paşilor urmãtori). Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularitãţile elevilor, de a centra procesul de învãţare pe elev, pe nevoile şi disponibilitãţile sale, în scopul unei valorificãri optime a acestora, individualizãrii învãţãrii, lãrgirii orizontului şi perspectivelor educaţionale, de a diferenţia sarcinile şi timpul alocat etc. Lucrul în grup, simularea, practica în atelier/la locul de muncã, discuţiile de grup, prezentãrile video, multimedia şi electronice, temele şi proiectele integrate, vizitele etc. contribuie la învãţarea eficientã, prin dezvoltarea abilitãţilor de comunicare, negociere, luarea deciziilor, asumarea responsabilitãţii, sprijin reciproc, precum şi a spiritului de echipã, competiţional şi a creativitãţii elevilor. Specificul disciplinei impune metode didactice interactive, recomandând cu precãdere aplicaţiile practice în echipã, metoda descoperirii, a demonstraţiei, conversaţia euristicã. 7. Sugestii cu privire la evaluare Evaluarea continuã a elevilor va fi realizatã de cãtre cadrele didactice pe baza unor probe scrise, orale sau practice, care se referã explicit la criteriile de realizare menţionate în standard, respectând specificaţiile diferitelor circumstanţe sau contexte de aplicare. Activitãţile propuse pot fi evaluate folosind diverse tehnici şi instrumente de evaluare: probe orale, scrise, practice, observarea activitãţii şi comportamentului elevului consemnatã în fişele de evaluare şi de progres al elevului. Rezultatele activitãţilor desfãşurate şi rezultatele evaluãrilor, colectate atât de profesor, cât şi de elev, trebuie strânse şi organizate astfel încât informaţiile sã poatã fi regãsite cu uşurinţã: - elevilor le pot fi necesare pentru actualizarea, pentru reluarea unor secvenţe la care nu au obţinut feedback pozitiv; - profesorilor le pot fi necesare ca dovezi ale progresului înregistrat de elev şi ca dovezi de evaluare. 8. Bibliografie 1. Echipamente electrice şi electronice pentru cinematografie, Al. Marin, P. Alexandru, ş.a., Editura Didacticã şi Pedagogicã, Bucureşti, 1978 2. Sonorizarea filmului de amatori, Al. Marin, A. Mâscã, Ed. Tehnicã, Bucureşti, 1987 3. Sunetul în sala de cinematograf, Al. Marin, V. Burlacu, N. Niculescu, Ed. Tehnicã, Bucureşti 1985 4. Tehnologia prelucrãrii peliculei, V. Munteanu, EDP, 1975 5. Sisteme de înregistrare audio-video, Marius Oteşteanu, Florin Alexa, Ed. De Vest, Timişoara, 1997 6. Tehnica înregistrãrii sunetului şi aparatura, Al. Marin, V. Burlacu, EDP, 1977 MODULUL III Sãnãtatea şi securitatea muncii 1. Notã introductivã Modulul "Sãnãtatea şi securitatea muncii" face parte din cultura de specialitate pentru domeniul de pregãtire de bazã "Protecţia mediului", clasa a IX-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologicã şi are alocat un numãr de ore conform planului de învãţãmânt. Acest modul reuneşte unitãţile de competenţe-cheie "Igiena şi securitatea muncii" din standardele de pregãtire de nivel 1 şi 2 de calificare şi ca urmare vizeazã competenţe general valabile în orice domeniu de pregãtire de bazã. Aspectele specifice privitoare la securitatea şi sãnãtatea în muncã vor fi precizate la modulele de specialitate, unde vor fi prezentate cerinţele fiecãrui loc de muncã sau ale fiecãrei tehnologii şi fiecãrui echipament. 2. Unitatea/Unitãţile de competenţe/rezultate ale învãţãrii la care se referã modulul - Igiena şi securitatea muncii - nivel 1 - Igiena şi securitatea muncii -- nivel 2 3. Corelarea rezultatelor învãţãrii şi criteriilor de evaluare
┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Denumirea modulului: Sãnãtatea şi securitatea muncii │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│ Cunoştinţe │ Deprinderi │ Criterii de evaluare │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 1: Numeşte factorii de risc şi bolile profesionale la locul de muncã │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│- Factori de risc: agenţi patogeni, │1. Observarea existenţei factorilor de │1. Enumerarea factorilor de risc în │
│substanţe toxice, substanţe explozive, │risc │funcţie de specificul locului de muncã │
│factori de climat (temperaturã, │2. Raportarea prezenţei factorilor de │2. Recunoaşterea riscului practicãrii │
│umiditate, curenţi de aer), vibraţii, │risc sau a situaţiilor de muncã care │unei calificãri │
│zgomote, radiaţii etc. │prezintã pericol pentru securitatea şi │3. Asocierea factorilor de risc cu bolile │
│- Risc de îmbolnãvire, risc de │sãnãtatea muncitorilor din domeniul │profesionale în funcţie de specificul │
│accidentare, risc de invaliditate │chimie industrialã │locului de muncã │
│- Boli profesionale: boli ale cãilor │3. Raportarea deficienţelor sistemelor │ │
│respiratorii, boli ale pielii, afecţiuni ale │de protecţie │ │
│diferitelor organe de simţ, boli interne │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 2: Ia mãsuri pentru reducerea factorilor de risc │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│- Factori de risc: agenţi patogeni, │- Raportarea prezenţei factorilor de │1. Identificarea factorilor de risc pentru │
│substanţe toxice, substanţe explozive, │risc sau a situaţiilor de muncã care │fiecare loc de muncã │
│factori de climat (temperaturã, │prezintã pericol pentru securitatea şi │2. Descrierea consecinţelor riscurilor │
│umiditate, curenţi de aer), vibraţii, │sãnãtatea lucrãtorilor │identificate │
│zgomote, radiaţii etc. │- Raportarea deficienţelor sistemelor │ │
│ │de protecţie │ │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 3: Aplicã legislaţia şi reglementãrile privind securitatea şi sãnãtatea la locul de muncã, │
│prevenirea şi stingerea incendiilor │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│- Termeni şi definiţii specifice │- Însuşirea şi respectarea legislaţiei │1. Utilizarea termenilor şi expresiilor │
│- Politica de sãnãtate şi securitate a │din domeniul securitãţii şi sãnãtãţii în│specifice domeniului │
│muncii - Legea securitãţii şi sãnãtãţii │muncã şi a mãsurilor de aplicare a │2. Identificarea persoanelor │
│în muncã │acestora │responsabile cu sãnãtatea şi │
│- Responsabilitãţi generale şi │- Utilizarea corectã a echipamentului │securitatea la locul de muncã │
│specifice: ale angajatorilor, angajaţilor, │individual de protecţie │3. Definirea regulilor specifice privitoare│
│managementului întreprinderii, │ │la sãnãtatea şi securitatea muncii │
│inspecţiei muncii, autoritãţilor locale │ │descrise de reglementãrile de la locul │
│etc. │ │de muncã │
│- Mijloace de protecţie: echipamente │ │4. Descrierea echipamentelor de │
│de protecţie specifice locului de muncã │ │protecţie specifice locului de muncã │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 4: Acordã primul ajutor în caz de accident │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│- Manifestãri de alterare a stãrii de │- Anunţarea imediatã a situaţiilor de │1. Recunoaşterea manifestãrilor în caz │
│sãnãtate produse în caz de accident: │accident şi a incidentelor │de accident │
│stãri de ameţealã, leşin, stop │ │2. Utilizarea materialelor din trusa de │
│cardiorespirator, stãri de greaţã, │ │prim ajutor │
│hemoragii etc. │ │3. Aplicarea mãsurilor de prim ajutor │
│- Trusa de prim ajutor │ │ │
│- Mãsuri de prim ajutor │ │ │
├──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┤
│Rezultatul învãţãrii 5: Aplicã regulile de sãnãtate şi igienã individualã la locul de muncã │
├──────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┤
│- Reguli de igienã: igiena corporalã, │- Aplicarea regulilor de igienã │1. Adoptarea regulilor de igienã │
│igiena vestimentaţiei, igiena alimentaţiei │individualã la locul de muncã │individualã la locul de muncã │
│- Materiale de întreţinere a igienei: │- Utilizarea materialelor de igienã │2. Folosirea materialelor de igienã │
│materiale igienico-sanitare, produse │individualã la locul de muncã │individualã la locul de muncã │
│cosmetice, alimente de protecţie │ │3. Evaluarea consecinţelor │
│- Consecinţe ale nerespectãrii │ │nerespectãrii regulilor de igienã │
│regulilor de igienã: intoxicaţii, toxiinfecţii│ │individualã la locul de muncã │
│alimentare, boli parazitare, dermatoze etc. │ │ │
└──────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘
4. Conţinutul formãrii
┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐
│ Conţinuturi tematice │ Activitãţi de învãţare propuse │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│1. Noţiuni generale de securitate şi sãnãtate în muncã │Documentarea cu ajutorul internetului │
│1.1. Termeni şi definiţii specifice │Completarea de formulare de instructaj de protecţie a muncii│
│1.2. <>Legea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006 │Prezentarea deechipamente de protecţie utilizate în domeniul│
│1.3. <>Legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor, │chimie industrialã │
│cu modificãrile ulterioare │ │
│1.4. Pregãtirea şi instruirea personalului │ │
│1.5. Tipuri de instructaje de protecţie a muncii │ │
│1.6. Drepturi şi obligaţii ale angajatorului şi angajatului │ │
│1.7. Mijloace de protecţie: echipamente de protecţie specifice │ │
│locului de muncã │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│2. Accidente de muncã şi boli profesionale │Filme pe teme de securitate şi sãnãtate în muncã │
│2.1. Accidente de muncã. Clasificarea accidentelor de muncã │Studii de caz │
│2.2. Cauzele producerii accidentelor de muncã: │Completarea fişelor de evaluare │
│- nerespectarea instrucţiunilor de lucru; │ │
│- apariţia accidentalã a substanţelor explozive, caustice, │ │
│toxice, inflamabile, pulberilor industriale la locul de muncã │ │
│2.3. Mãsuri de prevenire a accidentelor │ │
│2.4. Declararea şi cercetarea accidentelor de muncã │ │
│2.5. Mãsuri de prim ajutor în caz de accident │ │
│2.6. Boli profesionale: boli ale cãilor respiratorii, boli ale pielii,│ │
│afecţiuni ale diferitelor organe de simţ, boli interne │ │
│2.7. Cauzele producerii bolilor profesionale: condiţii speciale │ │
│de muncã, agenţi patogeni, agenţi chimici, vibraţii, │ │
│zgomote, radiaţii etc. │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│3. Apãrarea împotriva incendiilor │Aplicaţii privind folosirea stingãtoarelor de incendiu │
│3.1. Mijloace de stingere a incendiilor (hidranţi, stingãtoare de │ │
│incendiu) │ │
│3.2. Indicatoare şi panouri avertizoare │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│4. Microclimatul la locul de muncã │Studii de caz pe teme ergonomice │
│4.1. Factori de climat (temperaturã, umiditate, ventilaţie, │ │
│luminozitate, cromaticã) │ │
│4.2. Principii ergonomice în organizarea locului de muncã │ │
├──────────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│5. Igiena muncii │Studii de caz │
│5.1. Reguli de igienã: igiena corporalã, igiena vestimentaţiei, │Referate cu tematicã de igiena muncii │
│igiena alimentaţiei │ │
│5.2. Materiale de întreţinere a igienei: materiale igienico- │ │
│sanitare, produse cosmetice, alimente de protecţie │ │
│5.3. Consecinţe ale nerespectãrii regulilor de igienã: intoxicaţii, │ │
│toxiinfecţii alimentare, boli parazitare, dermatoze etc. │ │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘
5. Resurse materiale minime necesare parcurgerii modulului În cadrul instruirii prin modulul "Sãnãtatea şi securitatea muncii" se pot utiliza fişe de documentare, folii, videoproiector, CD, panouri avertizoare, echipamente de protecţie utilizate în domeniul chimiei industriale, formulare de instructaje de protecţia muncii, stingãtoare de incendii etc. 6. Sugestii metodologice Timpul alocat pentru studierea modulului este de 36 de ore de pregãtire teoreticã, urmând a se extinde printr-o formare specificã fiecãrui loc de muncã pe parcursul stagiului de practicã ce se va desfãşura la operatorul economic dupã finalizarea clasei a X-a. În elaborarea curriculumului pentru modulul "Sãnãtatea şi securitatea muncii" s-a pornit de la unitãţile de competenţe-cheie "Igiena şi securitatea muncii" din standardele de pregãtire profesionalã de la nivelurile 1 şi 2. Dobândirea rezultatelor învãţãrii se va realiza prin activitãţi de pregãtire teoreticã precum: expunerea, explicaţia şi conversaţia, dar mai cu seamã se vor utiliza metode de predare activ-participative precum: simularea, studiul de caz, jocul de rol, exerciţiul. Un accent deosebit se va pune pe motivarea învãţãrii prin metoda descoperirii, precum şi pe documentare şi cãutarea informaţiilor utilizând cele mai moderne surse. Se recomandã ca instruirea sã se desfãşoare în cabinete de protecţia muncii special amenajate şi dotate cu materiale documentare şi instrumente moderne de predare precum: videoproiector, filme tematice, colecţii de legi şi normative privind securitatea şi siguranţa muncii, reviste de specialitate etc. Metodele de predare/învãţare trebuie sã fie centrate pe elev, sã stimuleze participarea activã şi directã a elevilor în timpul procesului de predare/învãţare. Metodele pentru implicarea activã a elevilor sunt recomandate luând în considerare gradul de relevanţã faţã de modul, cum ar fi: formare practicã, simulare, jocuri de roluri, aplicaţii în caz de alarmã de incendiu, vizitã la un punct de lucru pentru intervenţie în caz de incendiu, dezbateri, studii de caz, problematizare etc. 7. Sugestii cu privire la evaluare Existã 3 tipuri de evaluare: iniţialã, formativã şi sumativã. Evaluarea iniţialã are rolul de a verifica dacã elevul deţine cunoştinţele şi abilitãţile necesare pentru a putea parcurge cu succes programul de formare. Evaluarea formativã asigurã profesorului/formatorului feed-backul procesului de predare şi învãţare. Prin aceastã evaluare profesorul cunoaşte nivelul de dobândire a noilor cunoştinţe şi abilitãţi de cãtre elev şi dacã acesta este pregãtit pentru a învãţa noi subiecte. Evaluarea finalã a modulului sau evaluarea sumativã verificã dacã au fost dobândite toate rezultatele învãţãrii asociate modulului. Evaluarea va cuprinde şi activitãţi practice în care se va urmãri dacã elevul este capabil sã lucreze în echipã, sã rezolve o problemã, sã facã o prezentare, sã scrie un raport. În funcţie de specificul modulului, aceastã evaluare poate fi fãcutã printr-un portofoliu sau miniproiect/proiect. Competenţele-cheie Evaluarea finalã a modulului va încorpora de asemenea şi evaluarea acelor competenţe-cheie care se dezvoltã în cadrul modulului împreunã cu competenţele tehnice specifice acestuia (de exemplu: utilizarea IT, comunicarea în limba maternã sau în limba strãinã, competenţe de calcul matematic etc.). Aceste competenţe vor ajuta elevul în învãţarea pe tot parcursul vieţii. Autoevaluarea şi evaluarea în perechi Profesorul va explica întotdeauna ce se aşteaptã de la evaluarea sumativã şi va discuta şi agrea cu elevii criteriile de evaluare pentru o încheiere cu succes a modulului. Profesorul îi va încuraja pe elevi sã se autoevalueze sau sã se evalueze unul pe celãlalt. Profesorul va pãstra toate evidenţele evaluãrii pentru a putea dovedi atingerea rezultatelor învãţãrii şi a criteriilor din standardul de pregãtire şi curriculum. Instrumente de evaluare recomandate Pentru a promova modulul, elevii trebuie sã demonstreze cã pot întruni toate criteriile asociate cu toate rezultatele. Elevii vor duce la îndeplinire exerciţii practice, proiecte, teme de lucru şi/sau probleme care constituie evaluarea modulului. 8. Bibliografie - <>Legea securitãţii şi sãnãtãţii în muncã nr. 319/2006 - <>Legea nr. 307/2006 privind apãrarea împotriva incendiilor, cu modificãrile ulterioare - <>Hotãrârea Guvernului nr. 493/2006 privind Cerinţele minime de securitate şi sãnãtate referitoare la expunerea lucrãtorilor la riscurile generate de zgomot, cu modificãrile şi completãrile ulterioare Reviste de specialitate: - "Risc şi securitate în muncã" - revistã de informare în domeniul securitãţii şi sãnãtãţii în muncã, editatã de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Redacţia: bd. Ghencea nr. 35A, sectorul 6, 061695, Bucureşti, tel./fax: (021) 315.78.22, e-mail: cis_inpm@rnc.ro - "Revista românã de medicina muncii" - publicaţie a Societãţii Române de Medicina Muncii, acreditatã de cãtre Colegiul Medicilor din România, revistã de informare în domeniul medicinei muncii Editura MEDMUN Redacţia: str. Pictor Negulici nr. 9, sectorul 1, Bucureşti, cod 71289, tel./fax: (021) 230.93.42 Cuprinsul numerelor din anul 2002 (1/2002 şi 2/2002); cuprinsul numerelor din anul 2003 (1/2003) ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.