Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.295 din 26 octombrie 2022 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. 2.905/6.074/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2022
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1069 din 3 noiembrie 2022
Văzând Referatul de aprobare nr. AR/19.045 din 26.10.2022 al Direcţiei politici de resurse umane în sănătate din cadrul Ministerului Sănătăţii,
având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei emit următorul ordin:
ART. I
Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei nr. 2.905/6.074/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru desfăşurarea concursului de admitere în rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 20 noiembrie 2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 din 12 octombrie 2022, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 14, alineatele (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(6) Începând cu ora 8.30, candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi. La intrarea în sala de concurs candidaţii se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs.
(7) Candidaţii care prezintă simptome respiratorii se adresează organizatorilor pentru a putea fi îndrumaţi într-o sală special organizată în care se asigură:
a) distanţa de minimum 2 metri între candidaţi;
b) ventilaţie corespunzătoare a spaţiului;
c) măşti de protecţie şi dezinfectant."
2. La articolul 23, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(7) Se recomandă candidaţilor, precum şi personalului implicat în activitatea de alegere a locurilor/posturilor să poarte măşti medicale pe întreaga perioadă a prezenţei în clădire."
3. La articolul 29 alineatul (3), litera n) se abrogă.
ART. II
Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, precum şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureş şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: