Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.278 din 1 octombrie 2012  pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de evaluare a performantelor profesionale individuale ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex din cadrul instantelor judecatoresti    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 3.278 din 1 octombrie 2012 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de evaluare a performantelor profesionale individuale ale personalului auxiliar de specialitate, precum si ale personalului conex din cadrul instantelor judecatoresti

EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 720 din 24 octombrie 2012

    Având în vedere:
    - Referatul Direcţiei resurse umane nr. 104.313 din 12 septembrie 2012;
    - prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;
    - prevederile art. 5 lit. c) şi 26 alin. (6) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,
    în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul justiţiei emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Regulamentul privind procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului auxiliar de specialitate, precum şi ale personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. 3
    Instanţele judecătoreşti şi Direcţia resurse umane vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

                              Ministrul justiţiei,
                              Mona Maria Pivniceru

    Bucureşti, 1 octombrie 2012.
    Nr. 3.278/C.

    ANEXĂ

                                   REGULAMENT
                        privind procedura de evaluare a
      performanţelor profesionale individuale ale personalului auxiliar de
                    specialitate, precum şi ale personalului
                   conex din cadrul instanţelor judecătoreşti

    ART. 1
    (1) Prezentul regulament se aplică personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti.
    (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale are ca scop aprecierea obiectivă a activităţii personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor şi a criteriilor de evaluare stabilite pentru perioada respectivă cu rezultatele obţinute în mod efectiv.
    ART. 2
    (1) Activitatea personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex al instanţelor judecătoreşti este evaluată anual de către conducătorul instanţei judecătoreşti în care îşi desfăşoară activitatea, prin acordarea calificativelor "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător", la propunerea grefierului-şef sau primului grefier, după caz.
    (2) Absolvirea oricărei forme de pregătire continuă, organizată de Şcoala Naţională de Grefieri sau, după caz, de instituţiile de profil, constituie un punctaj care se are în vedere la evaluarea anuală a personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti.
    (3) Evaluările şi calificativele anuale se păstrează la dosarul profesional personal.
    (4) În cazul specialiştilor IT, evaluarea se realizează cu sprijinul compartimentului de specialitate informatică din cadrul Ministerului Justiţiei şi se semnează atât de preşedintele instanţei, cât şi de către şeful compartimentului informatic din cadrul Ministerului Justiţiei.
    (5) La evaluarea activităţii personalului auxiliar de specialitate cu funcţii de conducere se va avea în vedere şi modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale.
    (6) Evaluarea personalului prevăzut de prezentul regulament, detaşat sau delegat la alte instituţii, se face de instituţia la care acesta funcţionează, în raport cu specificul activităţii desfăşurate.
    ART. 3
    (1) Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea.
    (2) Perioada de evaluare este cuprinsă între 1 ianuarie - 1 martie din anul următor perioadei evaluate.
    (3) Sunt exceptate de la evaluarea anuală, desfăşurată în perioada prevăzută la alin. (2), următoarele categorii de salariaţi:
    a) persoanele angajate ca debutanţi, pentru care evaluarea se face după expirarea perioadei corespunzătoare stagiului de debutant;
    b) persoanele al căror contract individual de muncă este suspendat, în condiţiile legii, pentru care evaluarea se face la expirarea unei perioade cuprinse între 6 şi 12 luni de la reluarea activităţii.
    ART. 4
    În mod excepţional, evaluarea performanţelor profesionale individuale se face şi în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri:
    a) atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de muncă al salariatului încetează, se suspendă sau se modifică în condiţiile legii. În acest caz, salariatul va fi evaluat pentru perioada de până la încetarea, suspendarea sau modificarea raportului de muncă. La obţinerea calificativului anual va fi avut în vedere, în funcţie de specificul atribuţiilor prevăzute în fişa postului, şi calificativul obţinut înainte de suspendarea sau modificarea raportului de muncă;
    b) atunci când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu sau, după caz, raportul de muncă al evaluatorului încetează, se suspendă sau se modifică, în condiţiile legii. În acest caz, evaluatorul are obligaţia ca, înainte de încetarea, suspendarea sau modificarea raportului de serviciu ori a raportului de muncă, după caz, într-o perioadă de cel mult 15 zile calendaristice de la încetarea sau modificarea raportului de serviciu ori a raportului de muncă, să realizeze evaluarea performanţelor profesionale individuale ale salariaţilor din subordine. Calificativul acordat se va lua în considerare la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale acestora;
    c) la sfârşitul perioadei de stagiu pentru personalul debutant.
    ART. 5
    (1) Performanţele profesionale individuale ale personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt evaluate pe baza criteriilor de performanţă stabilite potrivit prevederilor prezentului regulament, în funcţie de specificul activităţii compartimentului în care salariatul îşi desfăşoară activitatea.
    (2) Evaluatorul poate stabili şi alte criterii de evaluare, în funcţie de atribuţiile concrete ale fiecărei categorii de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, potrivit regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, care, astfel stabilite, se aduc la cunoştinţa salariatului evaluat la începutul perioadei evaluate.
    ART. 6
    (1) Procesul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale personalului prevăzut de prezentul regulament are ca elemente de referinţă:
    a) fişa postului, ca element de raportare la cerinţele, activităţile şi responsabilităţile corespunzătoare postului - anexa nr. 5;
    b) obiectivele profesionale individuale stabilite pentru perioada evaluată;
    c) criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale, stabilite în condiţiile prezentului regulament.
    (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale se face potrivit criteriilor prevăzute în fişele de evaluare - anexele nr. 1, 2, 3 şi 4.
    ART. 7
    Procedura de evaluare se realizează în două etape, după cum urmează:
    a) completarea fişei de evaluare de către evaluator;
    b) interviul.
    ART. 8
    (1) Fiecare criteriu de competenţă profesională şi de performanţă se notează cu note de la 1 la 5.
    (2) Semnificaţia notelor prevăzute la alin. (1) este următoarea: nota 1 - nivel minim şi nota 5 - nivel maxim.
    (3) În urma notării se poate acorda unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător".
    (4) Pentru stabilirea calificativului, evaluatorul va proceda la notarea obiectivelor şi a criteriilor de evaluare, prin acordarea pentru fiecare obiectiv şi criteriu a unei note de la 1 la 5, nota exprimând aprecierea gradului de îndeplinire.
    (5) Pentru a obţine nota finală a evaluatorului se face media aritmetică a notelor obţinute ca urmare a aprecierii obiectivelor şi criteriilor, rezultate din media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare obiectiv sau criteriu, după caz.
    (6) Calificativul final al evaluării se stabileşte pe baza notei finale, după cum urmează:

        Media Clificativul
        ----- ------------
    a) între 1,00 şi 2,00 nesatisfăcător
    b) între 2,01 şi 3,00 satisfăcător
    c) între 3,01 şi 4,00 bine
    b) între 4,01 şi 5,00 foarte bine

    ART. 9
    (1) Interviul, ca etapă a procesului de evaluare, reprezintă un schimb de informaţii care are loc între evaluator şi salariat, în cadrul căruia:
    a) se aduc la cunoştinţa salariatului evaluat notările evaluatorului în fişa de evaluare;
    b) se semnează şi se datează fişa de evaluare de către evaluator şi de către salariatul evaluat.
    (2) În cazul în care între salariatul evaluat şi evaluator există diferenţe de opinie asupra evaluării, evaluatorul poate modifica fişa de evaluare dacă se ajunge la un punct de vedere comun.
    ART. 10
    (1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti nemulţumit de rezultatul evaluării poate să îl conteste în termen de 5 zile de la comunicare.
    (2) Contestaţia se depune la preşedintele instanţei şi se soluţionează, în termen de 10 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei, de către o comisie constituită în acest scop prin decizie a preşedintelui instanţei, iar audierea persoanei evaluate este obligatorie.
    (3) Comisia prevăzută la alin. (2) are în componenţă un preşedinte şi 2 membri numiţi de către colegiul de conducere al instanţei.
    ART. 11
    (1) Rezultatul contestaţiei se comunică salariatului în termen de 5 zile calendaristice de la soluţionarea contestaţiei şi se consemnează în fişa de evaluare.
    (2) Fişa de evaluare şi raportul final se ataşează la dosarul profesional.
    ART. 12
    Personalul nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei formulate potrivit art. 10 se poate adresa instanţei competente, în condiţiile legii.
    ART. 13
    Prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (2), evaluarea performanţelor individuale ale personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti pentru anul 2011 se va face în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului de aprobare a prezentului regulament.
    ART. 14
    Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul regulament.

    ANEXA 1
    -------
la regulament
-------------

                               CRITERII GENERALE
             de evaluare a personalului auxiliar de specialitate şi
           a personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti

    I. Criterii generale de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului auxiliar de specialitate/personalului conex care ocupă posturi de conducere:
    1. cunoştinţe şi experienţă;
    2. complexitatea, creativitatea şi diversitatea activităţilor;
    3. judecata şi impactul deciziilor;
    4. influenţa, coordonarea şi supervizarea;
    5. contacte şi comunicare;
    6. condiţii de muncă;
    7. gradul de realizare a atribuţiilor;
    8. incompatibilităţi şi regimuri speciale.
    II. Criterii generale de evaluare a performanţelor profesionale ale personalului auxiliar de specialitate/personalului conex care ocupă posturi de execuţie:
    1. cunoştinţe şi experienţă;
    2. complexitatea, creativitatea şi diversitatea activităţilor;
    3. judecata şi impactul deciziilor;
    4. contacte şi comunicare;
    5. condiţii de muncă;
    6. gradul de realizare a atribuţiilor;
    7. incompatibilităţi şi regimuri speciale.

    ANEXA 2
    -------
la regulament
-------------

                                FIŞĂ DE EVALUARE
                 a performanţelor profesionale individuale ale
               personalului auxiliar de specialitate/personalului
                     conex care ocupă posturi de conducere

    Numele ............... prenume ...............
    Funcţia ..........................
    Locul de muncă/compartimentul ......................
    Perioada evaluată ........................

    Criterii de evaluare a performanţelor profesionale individuale

 ┌───┬─────────────────────────────────────┬────────────────────┬─────────────┐
 │Nr.│ Denumirea criteriului │Nota acordată pentru│Observaţiile │
 │crt│ │îndeplinirea │evaluatorului│
 │ │ │criteriului │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 1.│Cunoştinţe şi experienţă │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 2.│Complexitatea, creativitatea şi │ │ │
 │ │diversitatea activităţilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 3.│Judecata şi impactul deciziilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 4.│Contacte şi comunicare │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 5.│Condiţii de muncă │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 6.│Gradul de realizare a atribuţiilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 7.│Incompatibilităţi şi regimuri │ │ │
 │ │speciale │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 8.│Influenţa, coordonarea şi │ │ │
 │ │supervizarea │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 9.│Absolvirea oricărei forme de │ │ │
 │ │pregătire continuă organizată de │ │ │
 │ │Şcoala Naţională de Grefieri sau, │ │ │
 │ │după caz, de instituţiile de profil │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │10.│Alte criterii specifice*) │ │ │
 └───┴─────────────────────────────────────┴────────────────────┴─────────────┘
                                                        ┌────────────────┐
    Nota pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare: │ │
                                                        └────────────────┘
    Calificativul acordat:
    Obiective pentru următoarea perioadă pentru care se va face evaluarea:

 ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │1. │ │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │2. │ │
 │......... │ │
 └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘

    Programe de instruire recomandate a fi urmate în următoarea perioadă
 pentru care se face evaluarea:

 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │1. │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │2. │
 │......... │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

-----
    *) Evaluatorul poate stabili şi alte criterii de evaluare, în funcţie de atribuţiile concrete ale fiecărei categorii de personal, potrivit regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.


    1. Numele şi prenumele persoanei care a făcut evaluarea .................
    Funcţia ..............................
    Semnătura ...........................
    Data .................................
    2. Numele şi prenumele persoanei evaluate .........................
    De acord cu rezultatul evaluării ......../ Semnătura .......... data ............
    Contest rezultatul evaluării .......... Semnătura ............ data ...........
    3. Numele şi prenumele persoanei/membrilor comisiei care soluţionează contestaţia .........
    Funcţia ...........
    4. Rezultatul contestaţiei ..........
    Calificativul acordat după contestaţie ..........
    5. Luarea la cunoştinţă a rezultatului contestaţiei
    Numele şi prenumele ...............
    Semnătura .....................
    Data ............


    ANEXA 3
    -------
la regulament
-------------

                                FIŞĂ DE EVALUARE
                 a performanţelor profesionale individuale ale
            personalului auxiliar de specialitate/personalului conex
                         care ocupă posturi de execuţie


    Numele ............... prenume ...............
    Funcţia ..........................
    Locul de muncă/compartimentul ......................
    Perioada evaluată ........................

    Criterii de evaluare a performanţelor profesionale individuale

 ┌───┬─────────────────────────────────────┬────────────────────┬─────────────┐
 │Nr.│ Denumirea criteriului │Nota acordată pentru│Observaţiile │
 │crt│ │îndeplinirea │evaluatorului│
 │ │ │criteriului │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 1.│Cunoştinţe şi experienţă │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 2.│Complexitatea, creativitatea şi │ │ │
 │ │diversitatea activităţilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 3.│Judecata şi impactul deciziilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 4.│Contacte şi comunicare │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 5.│Condiţii de muncă │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 6.│Gradul de realizare a atribuţiilor │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 7.│Incompatibilităţi şi regimuri │ │ │
 │ │speciale │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │ 8.│Absolvirea oricărei forme de │ │ │
 │ │pregătire continuă organizată de │ │ │
 │ │Şcoala Naţională de Grefieri sau, │ │ │
 │ │după caz, de instituţiile de profil │ │ │
 ├───┼─────────────────────────────────────┼────────────────────┼─────────────┤
 │10.│Alte criterii specifice*) │ │ │
 └───┴─────────────────────────────────────┴────────────────────┴─────────────┘
                                                        ┌────────────────┐
    Nota pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare: │ │
                                                        └────────────────┘
    Calificativul acordat:
    Obiective pentru următoarea perioadă pentru care se va face evaluarea:

 ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │1. │ │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │2. │ │
 │......... │ │
 └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘

    Programe de instruire recomandate a fi urmate în următoarea perioadă
 pentru care se face evaluarea:

 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │1. │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │2. │
 │......... │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘

-----
    *) Evaluatorul poate stabili şi alte criterii de evaluare, în funcţie de atribuţiile concrete ale fiecărei categorii de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, potrivit regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

    1. Numele şi prenumele persoanei care a făcut evaluarea .................
    Funcţia ..............................
    Semnătura ...........................
    Data .................................
    2. Numele şi prenumele persoanei evaluate .........................
    De acord cu rezultatul evaluării ......../ Semnătura .......... data ............
    Contest rezultatul evaluării .......... Semnătura ............ data ...........
    3. Numele şi prenumele persoanei/membrilor comisiei care soluţionează contestaţia .........
    Funcţia ...........
    4. Rezultatul contestaţiei ..........
    Calificativul acordat după contestaţie ..........
    5. Luarea la cunoştinţă a rezultatului contestaţiei
    Numele şi prenumele ...............
    Semnătura .....................
    Data ............

    ANEXA 4
    -------
la regulament
-------------

                                FIŞA DE EVALUARE
                 a performanţelor profesionale individuale ale
            personalului auxiliar de specialitate/personalului conex
        care ocupă posturi de debutant, la sfârşitul perioadei de stagiu

    Numele ............... prenume ...............
    Funcţia ..........................
    Locul de muncă/compartimentul ......................
    Perioada de stagiu: de la ............. la ...........

    Criterii de evaluare pentru personalul auxiliar de specialitate/personalul conex debutant

 ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┬────────┐
 │ Denumirea criteriului │ Nota │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Gradul de realizare a atribuţiilor prevăzute în fişa postului │ │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Calitatea lucrărilor executate şi a activităţilor desfăşurate │ │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Gradul de cunoaştere a reglementărilor specifice domeniului │ │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Gradul de adaptare şi flexibilitate în îndeplinirea atribuţiilor │ │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Capacitatea de transmitere a ideilor în scris şi verbal │ │
 ├───────────────────────────────────────────────────────────────────┼────────┤
 │ Capacitatea de lucru în echipă de a se integra în acesta, de a-şi │ │
 │aduce contribuţia, prin activitatea desfăşurată, la îndeplinirea │ │
 │obiectivelor echipei, respectarea regulilor stabilite de │ │
 │conducerea structurii din care fac parte etc. │ │
 └───────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────┘

 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │ Menţiuni privind intervalul de evaluare: │
 │ .......................................................................... │
 │ .......................................................................... │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Calificativul de evaluare: ............................................... │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Propuneri: ............................................................... │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Recomandări: ............................................................. │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    1. Numele şi prenumele evaluatorului .................
    Funcţia ..............................
    Data întocmirii .................................

    Semnătura .....................

    2. Numele şi prenumele persoanei evaluate .........................
    Semnătura ......................
    Data ......................

    3. Numele şi prenumele persoanei care contrasemnează ................
    Funcţia ...............
    Semnătura ...................
    Data ................


    4. Numele şi prenumele persoanei/membrilor comisiei care soluţionează contestaţia ..........
    Funcţia .............
    Calificativul acordat după contestaţie ..........
    Semnătura .....................
    Data ............

    ANEXA 5
    -------
la regulament
-------------

                                                                Aprob
                                             (conducătorul instanţei)
    Denumirea instanţei
    Denumirea structurii/biroului/compartimentului

                                 FIŞA POSTULUI
                               Nr. ..............


    A. Identificarea postului
    1. Denumirea postului
    2. Nivelul postului
    3. Poziţia postului din statul de funcţii
    4. Scopul principal al postului
    5. Funcţia
    6. Gradul/Treapta profesională
    7. Relaţii cu alte posturi:
    7.1. sfera relaţională internă:
    - relaţii ierarhice
    - relaţii funcţionale
    - relaţii de control
    - relaţii de reprezentare
    7.2 sfera relaţională externă:
    - relaţii cu autorităţi şi instituţii publice
    - relaţii cu organizaţii internaţionale
    - relaţii cu persoane juridice private
    B. Cerinţe specifice pentru ocuparea postului
    1. Pregătire:
    - studii
    - cursuri/programe de perfecţionare/specializare
    - limbi străine şi nivelul de cunoaştere
    - cunoştinţe de operare/programe pe calculator şi nivelul de cunoaştere
    - autorizaţii speciale
    2. Abilităţi, calităţi, aptitudini necesare
    3. Experienţă:
    - vechime în muncă
    - vechime în specialitate
    4. Competenţă managerială (pentru posturile de conducere)
    C. Atribuţiile postului
    - descrierea activităţilor şi responsabilităţilor corespunzătoare postului
    D. Întocmit de:
    Numele şi prenumele ......................
    Funcţia de conducere ......................
    Semnătura .......................
    Data întocmirii ......................
    Avizat de:
    Numele şi prenumele ......................
    Funcţia publică de conducere ......................
    Semnătura ......................
    Data ......................
    Luat la cunoştinţă de către ocupantul postului:
    Numele şi prenumele ......................
    Semnătura ......................
    Data ..............

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016