Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.232 din 13 februarie 2013 privind acordarea acreditarii pentru nivelul de invatamant "postliceal", domeniul "turism si alimentatie", calificarea profesionala "agent de turism - ghid" din cadrul unitatii de invatamant preuniversitar de stat Colegiul Economic "Emanuel Gojdu" din municipiul Hunedoara
EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 22 februarie 2013
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 15 din 20 decembrie 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 17 septembrie-14 decembrie 2012,
ţinând cont de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea pentru nivelul de învăţământ "postliceal", domeniul "turism şi alimentaţie", calificarea profesională "agent de turism - ghid", limba de predare "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)" din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Economic "Emanuel Gojdu", cu sediul în municipiul Hunedoara, str. Al. Vlahuţă nr. 1 bis, judeţul Hunedoara, începând cu anul şcolar 2013-2014.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Economic "Emanuel Gojdu" din municipiul Hunedoara este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei Naţionale, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 3
Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională din Ministerul Educaţiei Naţionale, unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Economic "Emanuel Gojdu" din municipiul Hunedoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei naţionale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 13 februarie 2013.
Nr. 3.232.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: