Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.228 din 13 decembrie 2022 privind acordarea a două titluri de parc industrial Societăţii CTPARK MANAGEMENT TURDA - S.R.L.
EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1266 din 29 decembrie 2022
Având în vedere prevederile:
- art. 6 alin. (1) şi ale art. 12 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 109/2021;
– art. 8 alin. (7) şi (8) şi art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se dispune acordarea a două titluri de parc industrial Societăţii CTPARK MANAGEMENT TURDA - S.R.L., cu sediul social în judeţul Ilfov, satul Dragomireşti-Deal, comuna Dragomireşti-Vale, strada Gabriela nr. 1, clădirea B, parter, cod unic de înregistrare 43358283, care administrează parcurile industriale constituite pe terenurile având datele de identificare prevăzute la art. 2.
(2) Durata titlurilor de parc industrial acordate potrivit alin. (1) este de 50 de ani, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare.
ART. 2
(1) Terenurile pentru care se acordă titlurile de parc industrial sunt amplasate pe teritoriul administrativ al comunei Moldoveneşti, judeţul Cluj, şi au următoarele caracteristici:
a) prima locaţie are o suprafaţă de 5,33 ha şi este identificată în baza extraselor de carte funciară pentru informare nr. 50113, 50114 şi 53703, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda, la data de 14.09.2022;
b) a doua locaţie are o suprafaţă de 6,30 ha şi este identificată în baza extraselor de carte funciară pentru informare nr. 50629, 50630 şi 54276, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Turda, la data de 14.09.2022.
(2) Locaţiile terenurilor pentru care se acordă titlurile de parc industrial sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3
Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei un raport anual privind dezvoltarea fiecăruia dintre cele două parcuri industriale.
ART. 4
Titlurile de parc industrial, acordate potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcurile industriale dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 456 alin. (1) lit. i) şi art. 464 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
a) Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, cu modificările ulterioare;
b) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, cu modificările ulterioare;
c) Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
(1) Furnizorul ajutorului de stat/de minimis acordat în temeiul titlurilor de parc industrial instituite potrivit prezentului ordin este comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj.
(2) Furnizorul ajutorului de stat/de minimis acordat în temeiul titlurilor de parc industrial instituite potrivit prezentului ordin are obligaţia respectării prevederilor referitoare la monitorizarea ajutoarelor de stat, conform prevederilor art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederilor art. 29 din Regulamentul privind Registrul ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016.
ART. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
Bucureşti, 13 decembrie 2022.
Nr. 3.228.
ANEXA 1
* Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
(a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2
* Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.
(a se vedea imaginea asociată)
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: