Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Luând în considerare Referatul de aprobare al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 103/AC din 23.11.2023 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“ şi a instrucţiunilor de completare a acestuia, ţinând cont de prevederile art. 5 lit. i) şi k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 277/2023, având în vedere avizul Ministerului Finanţelor, comunicat prin Adresa nr. 741.983 din 25.10.2023, în temeiul art. 11 alin. (4) şi art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 342 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“, prevăzut în anexa nr. 1. ART. 2 Formularul prevăzut la art. 1 se completează potrivit instrucţiunilor cuprinse în anexa nr. 2. ART. 3 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 591/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“ şi a instrucţiunilor de completare şi depunere a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 24 aprilie 2017, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 4 Administraţia Fondului pentru Mediu va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 5 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 6 Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2024. ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet Bucureşti, 11 decembrie 2023. Nr. 3.173. ANEXA 1 MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU Loc rezervat organului competent: Nr. de înregistrare: Data: DECLARAŢIE privind obligaţiile la Fondul pentru mediu Perioada de raportare Luna Anul [ ] [ ] [ ][ ][ ][ ]
┌──────────────────────────────────────┐
│RECTIFICATIVĂ │
│(Se generează de către serviciul │
│„Depunere declaraţii online“.) │
└──────────────────────────────────────┘
I. Date de identificare ale contribuabilului/plătitorului Cod de identificare fiscală ............................ Denumire ............................................... Judeţul ................., localitatea .................., str. ................ nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., cod poştal ........, sectorul ...., tel. ...., fax ...., e-mail ........, cont ........., banca ............. II. Date privind obligaţia bugetară
┌─────────────────────────┬────────────┐
│Denumire obligaţie │Suma │
│bugetară │datorată │
├─────────────────────────┼────────────┤
│Denumire*) │ │
├─────────────────────────┼────────────┤
│TOTAL: │ │
└─────────────────────────┴────────────┘
*) Se completează: obligaţia de plată la bugetul Fondului pentru mediu, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. III. Date privind contribuţia pentru economia circulară pentru deşeurile municipale, deşeurile din construcţii şi desfiinţări, destinate a fi eliminate prin depozitare Tab 1 - Cantităţile de deşeuri municipale şi deşeuri din construcţii şi desfiinţări, încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare
┌──────────┬───────────────────────────┐
│Cantitatea│Cantitatea de deşeuri │
│ajunsă la │sortată şi încredinţată în │
│groapă │vederea valorificării │
│(tone) │(tone) │
├──────────┼───────────────────────────┤
│ │ │
└──────────┴───────────────────────────┘
Tab 2 - Cantităţile de deşeu CLO verificate de Garda Naţională de Mediu şi consemnate într-un proces-verbal de constatare
┌───────────────────┬────────┬─────────┐
│Cantitatea de │Nr. PV │Data PV │
│deşeuri CLO │GNM │GNM │
│(tone) │ │ │
├───────────────────┼────────┼─────────┤
│ │ │ │
└───────────────────┴────────┴─────────┘
IV. Date privind cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili Tab 1 - Cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate
┌───────────┬──────────┬───────────┬───────────┬───────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┐
│ │ │ │ │Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată│Ambalaje primare │
│ │ │ │ │(kg) │nereutilizabile prevăzute │
│ │ │Cantitatea │ ├─────────────────────┬─────────────────────┤în Hotărârea Guvernului │
│ │ │pentru care│ │Cantitatea de deşeu │Cantitatea de deşeu │nr. 1.074/2021, │
│ │ │se │Cantitatea │de ambalaj │de ambalaj │republicată, cu │
│ │Cantitatea│realizează │pentru care│valorificată prin │valorificată prin │modificările şi │
│ │introdusă │obiectivele│se │reciclare │altă operaţiune │completările ulterioare, │
│Tip │pe piaţa │prin │realizează │(kg) │decât reciclarea │introduse pe piaţa │
│material**)│naţională │transfer │obiectivele│ │(kg) │naţională │
│ │(kg) │către │în mod ├──────────┬──────────┼──────────┬──────────┼──────────┬───────┬───────┤
│ │ │operatori │individual │Prin │ │Prin │ │ │ │ │
│ │ │economici │(kg) │transfer │ │transfer │ │ │Număr │ │
│ │ │autorizaţi │ │către │În mod │către │În mod │Cantitatea│de │Procent│
│ │ │(kg) │ │operatori │individual│operatori │individual│(kg) │unităţi│(%) │
│ │ │ │ │economici │ │economici │ │ │(buc.) │ │
│ │ │ │ │autorizaţi│ │autorizaţi│ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│a │b = c + d │c = e + g │d │e │f │g │h │i │j │k = i/b│
│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │* 100 │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Hârtie/ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│Carton │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Plastic, │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│din care │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
│PET │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Sticlă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Metal │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Aluminiu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────┼───────┤
│Lemn │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴──────────┴───────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────┴───────┘
**) Se completează: materialele compozite se încadrează în funcţie de materialul preponderent. Tab 2 - Realizarea în mod individual a obiectivelor de valorificare prin reciclare - informaţii suplimentare
┌────────┬────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬──────────┐
│ │Cantitatea │ │ │ │ │ │ │
│ │de deşeu de │CUI │Nr. │Dată │Nr. │Dată │CUI │
│Tip │ambalaj │colector│contract│contract│document│document│reciclator│
│material│valorificată│deşeu de│prestare│prestare│prestare│prestare│deşeu de │
│ │prin │ambalaj │servicii│servicii│servicii│servicii│ambalaj │
│ │reciclare │ │ │ │ │ │ │
│ │(kg) │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Hârtie/ │ │ │ │ │ │ │ │
│Carton │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Plastic,│ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│din care│ │ │ │ │ │ │ │
│PET │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Sticlă │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Metal │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Aluminiu│ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼──────────┤
│Lemn │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴──────────┘
Tab 3 - Realizarea în mod individual a obiectivelor de valorificare prin altă operaţiune de valorificare decât reciclarea - informaţii suplimentare
┌────────┬────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬─────────────┐
│ │Cantitatea │ │ │ │ │ │ │
│ │de deşeu de │ │ │ │ │ │ │
│ │ambalaj │ │ │ │ │ │ │
│ │valorificată│CUI │Nr. │Dată │Nr. │Dată │CUI │
│Tip │prin altă │colector│contract│contract│document│document│reciclator │
│material│operaţiune │deşeu de│prestare│prestare│prestare│prestare│valorificator│
│ │de │ambalaj │servicii│servicii│servicii│servicii│deşeu de │
│ │valorificare│ │ │ │ │ │ambalaj │
│ │decât │ │ │ │ │ │ │
│ │reciclarea │ │ │ │ │ │ │
│ │(kg) │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Hârtie/ │ │ │ │ │ │ │ │
│Carton │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Plastic,│ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│din care│ │ │ │ │ │ │ │
│PET │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Sticlă │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Metal │ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Aluminiu│ │ │ │ │ │ │ │
├────────┼────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼─────────────┤
│Lemn │ │ │ │ │ │ │ │
└────────┴────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴─────────────┘
V. Date privind cantităţile de deşeuri municipale eliminate prin depozitare
┌───────────┬───────────────┬──────────┐
│Cantitatea │Cantitatea │ │
│depozitată │valorificată │Cantitatea│
│în anul de │prin alte forme│reciclată │
│raportare │decât │(tone) │
│(tone) │reciclarea │ │
│ │(tone) │ │
├───────────┼───────────────┼──────────┤
│ │ │ │
└───────────┴───────────────┴──────────┘
VI. Date privind numărul de pungi de transport, greutatea, fiecare material component al acestora, precum şi grosimea peretelui respectivelor pungi, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici Tab 1 - Numărul de pungi de transport introduse pe piaţă
┌────────────────────────┬────┬────────┐
│ │ │Număr │
│Tip pungi │ │pungi │
│ │ │(bucăţi)│
├────────────────────────┼────┼────────┤
│Pungi de transport │ │ │
│fabricate din │ │ │
│materialele care │(1) │ │
│respectă cerinţele SR EN│ │ │
│13432:2002 │ │ │
├────────────────────────┼────┼────────┤
│Pungi de transport │ │ │
│fabricate din │ │ │
│materialele care nu │(2) │ │
│respectă cerinţele SR EN│ │ │
│13432:2002 │ │ │
├────────────────────────┼────┼────────┤
│ │(3) │ │
│Total pungi de transport│= │ │
│introduse pe piaţă în │(1) │ │
│perioada de raportare │+ │ │
│ │(2) │ │
└────────────────────────┴────┴────────┘
Tab 2 - Materiale componente pungi de transport introduse pe piaţă
┌───────────┬────────┬────────┬────────┐
│ │ │Număr │Greutate│
│Tip pungi │Material│pungi │(kg) │
│ │ │(bucăţi)│ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Pungi de │ │ │ │
│transport │ │ │ │
│fabricate │ │ │ │
│din │ │ │ │
│materialele│- │- │- │
│care │ │ │ │
│respectă │ │ │ │
│cerinţele │ │ │ │
│SR EN │ │ │ │
│13432:2002 │ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Pungi de │ │ │ │
│transport │ │ │ │
│fabricate │ │ │ │
│din │ │ │ │
│materialele│- │- │- │
│care nu │ │ │ │
│respectă │ │ │ │
│cerinţele │ │ │ │
│SR EN │ │ │ │
│13432: 2002│ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │ │
└───────────┴────────┴────────┴────────┘
Tab 3 - Grosime perete pungi de transport introduse pe piaţă
┌───────────────────┬─────────┬────────┐
│ │Grosime │Număr │
│Tip pungi │(microni)│pungi │
│ │ │(bucăţi)│
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Pungi de transport │ │ │
│fabricate din │ │ │
│materialele care │- │- │
│respectă cerinţele │ │ │
│SR EN 13432:2002 │ │ │
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Pungi de transport │ │ │
│fabricate din │ │ │
│materialele care nu│- │- │
│respectă cerinţele │ │ │
│SR EN 13432:2002 │ │ │
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │
├───────────────────┼─────────┼────────┤
│Adaugă │ │ │
└───────────────────┴─────────┴────────┘
VII. Date privind cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici Tab 1 - Date privind cantităţile de anvelope introduse pe piaţa naţională
┌─────────────┬───────────┬───────────┬─────────────────────┐
│ │Cantitatea │ │ │
│ │de anvelope│ │Cantitatea de │
│ │pentru care│Cantitatea │anvelope │
│Cantitatea de│se │de anvelope│gestionată****) │
│anvelope │realizează │pentru care│(kg) │
│introdusă pe │obiectivele│se │ │
│piaţa │prin │realizează ├──────────┬──────────┤
│naţională***)│transfer │obiectivele│ │ │
│(kg) │către │în mod │ │Prin │
│ │operatori │individual │Individual│operatori │
│ │economici │(kg) │ │economici │
│ │autorizaţi │ │ │autorizaţi│
│ │(kg) │ │ │ │
├─────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│a = b + c │b │c │d │e │
├─────────────┼───────────┼───────────┼──────────┼──────────┤
│ │ │ │ │ │
└─────────────┴───────────┴───────────┴──────────┴──────────┘
***) Se completează: cantitatea totală introdusă pe piaţă în perioada de raportare aferentă anului precedent perioadei de raportare. Tab 2 - Informaţii suplimentare privind modalitatea de îndeplinire a obiectivelor de gestionare, în mod individual
┌───────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬────────┬───────────┐
│Cantitatea │ │ │ │ │ │ │
│de anvelope│ │ │ │ │ │CUI │
│pentru care│CUI │Nr. │Dată │Nr. │Dată │operator │
│se │colector│contract│contract│document│document│economic │
│realizează │anvelope│prestare│prestare│prestare│prestare│care │
│obiectivele│uzate │servicii│servicii│servicii│servicii│gestionează│
│în mod │ │ │ │ │ │anvelope │
│individual │ │ │ │ │ │uzate │
│(kg) │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴───────────┘
VIII. Date privind cantităţile de ambalaje contractate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje
┌────────┬───────────┬────────────────────┬────────────────────┐
│ │ │ │Cantitatea │
│ │ │Cantitatea reciclată│valorificată prin │
│ │ │(kg) │alte operaţiuni de │
│ │ │ │valorificare decât │
│ │ │ │reciclarea (kg) │
│ │Cantitatea ├─────────┬──────────┼─────────┬──────────┤
│Tip │contractată│provenită│provenită │provenită│provenită │
│material│(kg) │din │din │din │din │
│ │ │deşeurile│deşeurile │deşeurile│deşeurile │
│ │ │de │de │de │de │
│ │ │ambalaje │ambalaje │ambalaje │ambalaje │
│ │ │din │din │din │din │
│ │ │comerţ şi│deşeurile │comerţ şi│deşeurile │
│ │ │industrie│municipale│industrie│municipale│
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│a │b │c │d │e │f │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Hârtie/ │ │ │ │ │ │
│Carton │ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Plastic,│ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│din care│ │ │ │ │ │
│PET │ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Sticlă │ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Metal │ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Aluminiu│ │ │ │ │ │
├────────┼───────────┼─────────┼──────────┼─────────┼──────────┤
│Lemn │ │ │ │ │ │
└────────┴───────────┴─────────┴──────────┴─────────┴──────────┘
IX. Date privind cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, contractate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Cantitatea │Cantitatea │
│contractată │gestionată │
│(kg) │(kg) │
├───────────────────┼──────────────────┤
│ │ │
└───────────────────┴──────────────────┘
X. Date privind cantităţile de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici
┌────┬───────────────┬──────────┬───────────┬───────────┬──────────┬───────────┐
│ │ │ │ │Cantitatea │ │ │
│ │ │Cantitatea│ │introdusă │Cantitatea│ │
│ │ │totală de │Cantitatea │pentru care│de DEEE │ │
│ │ │EEE │introdusă │se │colectată │Cantitatea │
│ │ │introdusă │pentru care│realizează │în mod │de DEEE │
│Nr. │Categorii de │pe piaţa │se │obiectivele│individual│colectată │
│crt.│EEE │naţională │realizează │prin │(kg) │prin │
│ │ │(kg) │obiectivele│transfer │ │organizaţii│
│ │ │ │în mod │către │ │colective │
│ │ ├──────────┤individual │organizaţii├──────────┤(kg) │
│ │ │ │(kg) │colective │ │ │
│ │ │Q_ti_deee │ │(kg) │Q_ci_deee │ │
│ │ │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│1 │Echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │transfer termic│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │Ecrane, │ │ │ │ │ │
│ │monitoare şi │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│2 │care conţin │ │ │ │ │ │
│ │ecrane cu o │ │ │ │ │ │
│ │suprafaţă mai │ │ │ │ │ │
│ │mare de 100 cmp│ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│3 │Lămpi │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │Echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │mari │ │ │ │ │ │
│ │dimensiuni, │ │ │ │ │ │
│ │având oricare │ │ │ │ │ │
│ │dintre │ │ │ │ │ │
│ │dimensiunile │ │ │ │ │ │
│ │externe mai │ │ │ │ │ │
│ │mare de 50 cm, │ │ │ │ │ │
│ │inclusiv, │ │ │ │ │ │
│ │printre altele:│ │ │ │ │ │
│ │echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │reproducere a │ │ │ │ │ │
│ │sunetului sau │ │ │ │ │ │
│ │imaginilor, │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│ │muzicale; │ │ │ │ │ │
│ │unelte │ │ │ │ │ │
│4 │electrice şi │ │ │ │ │ │
│ │electronice; │ │ │ │ │ │
│ │jucării, │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│ │sportive şi de │ │ │ │ │ │
│ │agrement; │ │ │ │ │ │
│ │dispozitive │ │ │ │ │ │
│ │medicale; │ │ │ │ │ │
│ │instrumente de │ │ │ │ │ │
│ │supraveghere şi│ │ │ │ │ │
│ │control; │ │ │ │ │ │
│ │distribuitoare │ │ │ │ │ │
│ │automate; │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │ │ │
│ │generarea de │ │ │ │ │ │
│ │curenţi │ │ │ │ │ │
│ │electrici │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │Echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │mici dimensiuni│ │ │ │ │ │
│ │(nicio │ │ │ │ │ │
│ │dimensiune │ │ │ │ │ │
│ │externă mai │ │ │ │ │ │
│ │mare de 50 cm),│ │ │ │ │ │
│ │inclusiv, │ │ │ │ │ │
│ │printre altele:│ │ │ │ │ │
│ │aparate de uz │ │ │ │ │ │
│ │casnic; │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │larg consum; │ │ │ │ │ │
│ │aparate de │ │ │ │ │ │
│ │iluminat, │ │ │ │ │ │
│ │echipamente de │ │ │ │ │ │
│ │reproducere a │ │ │ │ │ │
│ │sunetului sau │ │ │ │ │ │
│ │imaginilor, │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│5 │muzicale; │ │ │ │ │ │
│ │unelte │ │ │ │ │ │
│ │electrice şi │ │ │ │ │ │
│ │electronice; │ │ │ │ │ │
│ │jucării, │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│ │sportive şi de │ │ │ │ │ │
│ │agrement; │ │ │ │ │ │
│ │dispozitive │ │ │ │ │ │
│ │medicale; │ │ │ │ │ │
│ │instrumente de │ │ │ │ │ │
│ │supraveghere şi│ │ │ │ │ │
│ │control; │ │ │ │ │ │
│ │distribuitoare │ │ │ │ │ │
│ │automate; │ │ │ │ │ │
│ │echipamente │ │ │ │ │ │
│ │pentru │ │ │ │ │ │
│ │generarea de │ │ │ │ │ │
│ │curenţi │ │ │ │ │ │
│ │electrici │ │ │ │ │ │
├────┼───────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │Echipamente │ │ │ │ │ │
│ │informatice şi │ │ │ │ │ │
│ │de │ │ │ │ │ │
│ │telecomunicaţii│ │ │ │ │ │
│6 │de dimensiuni │ │ │ │ │ │
│ │mici, nicio │ │ │ │ │ │
│ │dimensiune │ │ │ │ │ │
│ │externă mai │ │ │ │ │ │
│ │mare de 50 cm │ │ │ │ │ │
└────┴───────────────┴──────────┴───────────┴───────────┴──────────┴───────────┘
XI. Date privind cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici
┌──────────┬───────────┬───────────┬──────────┬───────────┐
│ │ │Cantitatea │ │ │
│ │Cantitatea │introdusă │ │ │
│ │introdusă │pentru care│ │Cantitatea │
│ │prin care │se │Cantitatea│colectată │
│Cantitatea│se │realizează │colectată │prin │
│introdusă │realizează │obiectivele│în mod │intermediul│
│(kg) │obiectivele│prin │individual│unei │
│ │în mod │transfer │(kg) │organizaţii│
│ │individual │către │ │colective │
│ │(kg) │organizaţii│ │(kg) │
│ │ │colective │ │ │
│ │ │(kg) │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
├──────────┼───────────┼───────────┼──────────┼───────────┤
│ │ │ │ │ │
└──────────┴───────────┴───────────┴──────────┴───────────┘
XII. Date privind cantităţile de echipamente electrice şi electronice contractate de către organizaţiile colective autorizate pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor electrice şi electronice
┌────┬───────────────┬─────────────────┬──────────┐
│ │ │Cantitatea totală│Cantitatea│
│Nr. │Categorii de │de EEE pentru │de DEEE │
│crt.│EEE după data │care s-a preluat │colectată │
│ │de 15.08.2018 │responsabilitatea│(kg) │
│ │ │(kg) │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│1 │Echipamente de │ │ │
│ │transfer termic│ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Ecrane, │ │ │
│ │monitoare şi │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│2 │care conţin │ │ │
│ │ecrane cu o │ │ │
│ │suprafaţă mai │ │ │
│ │mare de 100 cmp│ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│3 │Lămpi │ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Echipamente de │ │ │
│ │mari │ │ │
│ │dimensiuni, │ │ │
│ │având oricare │ │ │
│ │dintre │ │ │
│ │dimensiunile │ │ │
│ │externe mai │ │ │
│ │mare de 50 cm, │ │ │
│ │inclusiv, │ │ │
│ │printre altele:│ │ │
│ │echipamente de │ │ │
│ │reproducere a │ │ │
│ │sunetului sau │ │ │
│ │imaginilor, │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│ │muzicale; │ │ │
│ │unelte │ │ │
│4 │electrice şi │ │ │
│ │electronice; │ │ │
│ │jucării, │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│ │sportive şi de │ │ │
│ │agrement; │ │ │
│ │dispozitive │ │ │
│ │medicale; │ │ │
│ │instrumente de │ │ │
│ │supraveghere şi│ │ │
│ │control; │ │ │
│ │distribuitoare │ │ │
│ │automate; │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│ │pentru │ │ │
│ │generarea de │ │ │
│ │curenţi │ │ │
│ │electrici │ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Echipamente de │ │ │
│ │mici dimensiuni│ │ │
│ │(nicio │ │ │
│ │dimensiune │ │ │
│ │externă mai │ │ │
│ │mare de 50 cm),│ │ │
│ │inclusiv, │ │ │
│ │printre altele:│ │ │
│ │aparate de uz │ │ │
│ │casnic; │ │ │
│ │echipamente de │ │ │
│ │larg consum; │ │ │
│ │aparate de │ │ │
│ │iluminat, │ │ │
│ │echipamente de │ │ │
│ │reproducere a │ │ │
│ │sunetului sau │ │ │
│ │imaginilor, │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│5 │muzicale; │ │ │
│ │unelte │ │ │
│ │electrice şi │ │ │
│ │electronice; │ │ │
│ │jucării, │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│ │sportive şi de │ │ │
│ │agrement; │ │ │
│ │dispozitive │ │ │
│ │medicale; │ │ │
│ │instrumente de │ │ │
│ │supraveghere şi│ │ │
│ │control; │ │ │
│ │distribuitoare │ │ │
│ │automate; │ │ │
│ │echipamente │ │ │
│ │pentru │ │ │
│ │generarea de │ │ │
│ │curenţi │ │ │
│ │electrici │ │ │
├────┼───────────────┼─────────────────┼──────────┤
│ │Echipamente │ │ │
│ │informatice şi │ │ │
│ │de │ │ │
│ │telecomunicaţii│ │ │
│6 │de dimensiuni │ │ │
│ │mici, nicio │ │ │
│ │dimensiune │ │ │
│ │externă mai │ │ │
│ │mare de 50 cm │ │ │
└────┴───────────────┴─────────────────┴──────────┘
XIII. Date privind cantităţile de baterii şi acumulatori portabili contractate de către organizaţiile colective autorizate pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili
┌─────────────────────┬────────────────┐
│Cantitatea pentru │Cantitatea │
│care s-a preluat │colectată │
│responsabilitatea │(gestionată) │
│(kg) │(kg) │
├─────────────────────┼────────────────┤
│ │ │
└─────────────────────┴────────────────┘
XIV. Date privind cantităţile de produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
┌───────────┬─────────────────┬─────────────────┬──────────────────┐
│ │ │Ambalaje primare │ │
│ │ │nereutilizabile │Ambalaje primare │
│ │ │returnate conform│nereutilizabile │
│ │Ambalaje primare │Hotărârii │încredinţate de │
│Tip │nereutilizabile │Guvernului │administratorul │
│material**)│introduse pe │nr. 1.074/2021, │sistemului │
│ │piaţă │republicată, cu │de │
│ │ │modificările şi │garanţie-returnare│
│ │ │completările │spre reciclare │
│ │ │ulterioare │ │
├───────────┼─────────┬───────┼─────────┬───────┼─────────┬────────┤
│ │ │Număr │ │Număr │ │Număr de│
│ │Cantitate│de │Cantitate│de │Cantitate│unităţi │
│ │(kg) │unităţi│(kg) │unităţi│(kg) │(buc.) │
│ │ │(buc.) │ │(buc.) │ │ │
├───────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────┤
│Plastic │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────┤
│Sticlă │ │ │ │ │ │ │
├───────────┼─────────┼───────┼─────────┼───────┼─────────┼────────┤
│Metal │ │ │ │ │ │ │
└───────────┴─────────┴───────┴─────────┴───────┴─────────┴────────┘
****) Se completează: cantitatea gestionată în perioada de raportare, potrivit legislaţiei în vigoare privind gestionarea anvelopelor uzate. Prezenta declaraţie reprezintă titlu de creanţă şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în condiţiile legii. Sub sancţiunile aplicabile faptei de fals în declaraţii, declar că datele din această declaraţie sunt corecte şi complete. Numele şi prenumele ............................. Semnătura ....................................... Funcţia ......................................... Loc rezervat pentru coduri de bare generate automat de serviciul „Depunere declaraţii online“. ANEXA 2 INSTRUCŢIUNI de completare a formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“ CAP. I Completarea formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“ Perioada de raportare În rubrica „Luna“ se înscrie cu cifre arabe numărul lunii la care se referă obligaţia, acest lucru fiind valabil atât pentru obligaţiile de plată cu termen scadent lunar, cât şi pentru obligaţiile de plată cu termen scadent trimestrial, semestrial şi anual (de exemplu: 02 pentru obligaţiile de plată reprezentând taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, aferente lunii februarie; 06 pentru obligaţiile de plată reprezentând ecotaxa datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere, aferente trimestrului II). În rubrica „Anul“ se completează anul de raportare cu cifre arabe, cu 4 caractere (de exemplu: 2009). SECŢIUNEA 1 Date de identificare ale contribuabilului/plătitorului Rubrica „Cod de identificare fiscală“ se completează astfel: a) contribuabilii/plătitorii persoane juridice înscriu codul unic de identificare fiscală; b) contribuabilii/plătitorii persoane fizice înscriu codul numeric personal sau codul unic de identificare fiscală, după caz. Înscrierea cifrelor în casetă se face cu aliniere la dreapta. În cazul în care contribuabilul/plătitorul este înregistrat ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată nu se completează atributul RO. În rubrica „Denumire“ se înscriu denumirea sau numele şi prenumele contribuabilului/plătitorului la Fondul pentru mediu, după caz. Rubricile privind adresa se completează cu datele corespunzătoare domiciliului fiscal al contribuabililor/plătitorilor la Fondul pentru mediu, persoane juridice sau persoane fizice, după caz. SECŢIUNEA 2 Date privind obligaţia bugetară Pentru fiecare obligaţie de plată prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorată pentru perioada de raportare, cu termen de declarare lunar, trimestrial, semestrial sau anual, se completează în acelaşi formular tabelul generat cu ajutorul serviciului „Depunere declaraţii online“. Sumele reprezentând obligaţii constituite în perioada de raportare la care se referă Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu se înscriu în rândurile corespunzătoare, în conformitate cu instrucţiunile de mai jos. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă sume datorate, reprezentând contribuţii, taxe ori alte sume pentru care persoanele juridice şi persoanele fizice au dobândit calitatea de contribuabili/plătitori la bugetul Fondului pentru mediu, se înscrie cifra 0 (zero). Sumele stabilite prin actele de inspecţie ca diferenţe de contribuţii, taxe sau alte sume nu se înscriu în Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu. În coloana „Denumirea obligaţiei bugetare“ se înscrie denumirea contribuţiei, taxei sau altor sume datorate bugetului Fondului pentru mediu în perioada de raportare, potrivit legislaţiei în vigoare. În cazul obligaţiilor fiscale cu termen de declarare şi de plată trimestrial, sumele de plată se completează în declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu aferente lunilor martie, iunie, septembrie şi decembrie ale anului respectiv (de exemplu: pentru ecotaxa aplicată tuturor pungilor de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, obligaţiile de plată aferente perioadei ianuarie-martie a anului de referinţă se înscriu în declaraţia lunii martie a anului de referinţă, cu termen de declarare până la data de 25 aprilie inclusiv a anului de referinţă). În cazul obligaţiilor fiscale cu termen de declarare şi de plată semestrial, sumele de plată se completează în declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu aferente lunilor iunie şi decembrie ale anului respectiv [de exemplu: pentru cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare, au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de colectare şi cantităţile de DEEE colectate, obligaţiile de plată aferente perioadei ianuarie-iunie a anului de referinţă se înscriu în declaraţia lunii iunie a anului de referinţă, cu termen de declarare până la data de 25 iulie inclusiv a anului de referinţă]. În cazul obligaţiilor fiscale cu termen de declarare şi de plată anual, sumele de plată se completează la Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu aferentă lunii decembrie a anului respectiv (de exemplu: pentru contribuţia de 50 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, obligaţiile de plată aferente perioadei ianuarie-decembrie a anului de referinţă se înscriu în declaraţia lunii decembrie a anului de referinţă, cu termen de declarare până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor anului de referinţă). În coloana „Suma datorată“ se înscrie suma reprezentând contribuţii, taxe ori alte sume datorate bugetului Fondului pentru mediu în perioada de raportare, potrivit legislaţiei în vigoare. SECŢIUNEA 3 Date privind contribuţia pentru economia circulară pentru deşeurile municipale, deşeurile din construcţii şi desfiinţări, destinate a fi eliminate prin depozitare În coloana „Cantitatea ajunsă la groapă (tone)“ din Tab 1 se înscrie cu cifre arabe, în tone, totalul cantităţilor de deşeuri municipale, deşeuri din construcţii şi desfiinţări colectate. În coloana „Cantitatea de deşeuri sortată şi încredinţată în vederea valorificării (tone)“ din Tab 1 se înscrie cu cifre arabe, în tone, cantitatea de deşeuri sortată în perioada de raportare şi încredinţată în vederea valorificării de către proprietarii sau administratorii depozitelor din cantităţile de deşeuri municipale, deşeuri din construcţii şi desfiinţări încredinţate de către terţi în vederea eliminării prin depozitare. În coloana „Cantitatea de deşeuri CLO (tone)“ din Tab 2 se înscrie cu cifre arabe, în tone, totalul cantităţilor de deşeuri CLO provenite dintr-o instalaţie integrată de tratare a deşeurilor municipale, care deţine sau utilizează un laborator acreditat/autorizat de Asociaţia de Acreditare din România (RENAR), verificate de Garda Naţională de Mediu şi consemnate într-un proces-verbal de constatare. În coloanele „Nr. PV GNM“ şi „Data PV GNM“ din Tab 2 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data procesului-verbal de constatare emis de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu, conform prevederilor legale. În situaţia în care pentru perioada de raportare nu rezultă cantităţi de deşeuri, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 4 Date privind cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili În coloana a „Tip material“ din Tab 1 se înscrie denumirea materialului de ambalaje introdus pe piaţa naţională (de exemplu: sticlă, plastic, hârtie şi carton, metal, lemn, aluminiu, PET). Materialele compozite se încadrează în funcţie de materialul preponderent. În coloana b „Cantitatea introdusă pe piaţa naţională (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare. În coloana c „Cantitatea pentru care se realizează obiectivele prin transfer către operatori economici autorizaţi (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională în perioada de raportare de operatorii economici responsabili, pentru care s-a transferat, prin contract, responsabilitatea pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare unui operator economic autorizat conform prevederilor art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada de raportare. În coloana d „Cantitatea pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, în cazul cărora operatorii economici responsabili au optat pentru realizarea obiectivelor de valorificare în mod individual, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, astfel: 1. În coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin reciclare (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, astfel: a) în coloana e „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin reciclare, prin transfer către operatori economici autorizaţi (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare de către operatorii economici responsabili, în perioada de raportare, prin transfer către operatori economici autorizaţi; b) în coloana f „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin reciclare, în mod individual (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare de către operatorii economici responsabili, în perioada de raportare, realizate în mod individual. Programul de asistenţă va prelua cantităţile înscrise în coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin reciclare, în mod individual (kg)“ în Tab 2. 2. În coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin altă operaţiune decât reciclarea (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin altă operaţiune decât reciclarea de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, astfel: a) în coloana g „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin altă operaţiune decât reciclarea, prin transfer către operatori economici autorizaţi (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin altă operaţiune decât reciclarea de către operatorii economici responsabili, în perioada de raportare, prin transfer către operatori economici autorizaţi; b) în coloana h „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin altă operaţiune decât reciclarea, în mod individual (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin altă operaţiune decât reciclarea de către operatorii economici responsabili, în perioada de raportare, realizate în mod individual. Programul de asistenţă va prelua cantităţile înscrise în coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin altă operaţiune decât reciclarea, în mod individual (kg)“ în Tab 3. Coloana f din tabelul Tab 1 referitoare la „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată, în mod individual, prin reciclare (kg)“ se detaliază în tabelul Tab 2, după cum urmează: a) în coloana „Tip material“ din tabelul Tab 2 se înscrie denumirea materialului de ambalaje introdus pe piaţa naţională (de exemplu: sticlă, plastic, hârtie şi carton, metal, lemn, aluminiu, PET). Materialele compozite se încadrează în funcţie de materialul preponderent; b) în coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin reciclare (kg)“ din tabelul Tab 2 se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, cantitatea valorificată prin reciclare, pe tip de material, conform facturii de prestare servicii emisă, în baza contractului încheiat de operatorul economic colector, în perioada de raportare; c) în coloana „CUI colector deşeu de ambalaj“ din tabelul Tab 2 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje în vederea valorificării prin reciclare, pe tip de material, conform prevederilor legale; d) în coloanele „Număr contract prestare servicii“ şi „Dată contract prestare servicii“ din tabelul Tab 2 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data contractului de prestare servicii încheiat de operatorul economic responsabil cu operatorul economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje în vederea valorificării prin reciclare, pe tip de material, conform prevederilor legale; e) în coloanele „Număr document prestare servicii“ şi „Dată document prestare servicii“ din tabelul Tab 2 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data facturii de prestare servicii emisă în conformitate cu prevederile legale de către operatorul economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje în vederea valorificării prin reciclare, pe tip de material, în calitate de prestator, pe numele operatorului economic responsabil, în calitate de beneficiar; f) în coloana „CUI reciclator deşeu de ambalaj“ din tabelul Tab 3 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat pentru reciclarea deşeurilor de ambalaje, pe tip de material, care a realizat respectiva operaţiune pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare prin reciclare ale operatorului economic responsabil. Coloana h din tabelul Tab 1 referitoare la „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată, în mod individual, prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea (kg)“ se detaliază în tabelul Tab 3, după cum urmează: a) în coloana „Tip material“ din tabelul Tab 3 se înscrie denumirea materialului de ambalaje introdus pe piaţa naţională (de exemplu: sticlă, plastic, hârtie şi carton, metal, lemn, aluminiu, PET). Materialele compozite se încadrează în funcţie de materialul preponderent; b) în coloana „Cantitatea de deşeu de ambalaj valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea (kg)“ din tabelul Tab 3 se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, cantitatea valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, pe tip de material, conform facturii de prestare servicii emisă, în baza contractului încheiat, de operatorul economic colector, în perioada de raportare; c) în coloana „CUI colector deşeu de ambalaj“ din tabelul Tab 3 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje, pe tip de material, în vederea valorificării prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, conform prevederilor legale; d) în coloanele „Număr contract prestare servicii“ şi „Dată contract prestare servicii“ din tabelul Tab 3 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data contractului de prestare servicii încheiat de operatorul economic responsabil cu operatorul economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje în vederea valorificării prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, pe tip de material, conform prevederilor legale; e) în coloanele „Nr. document prestare servicii“ şi „Dată document prestare servicii“ din tabelul Tab 3 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data facturii de prestare servicii emisă, în conformitate cu prevederile legale, de către operatorul economic autorizat pentru colectarea deşeurilor de ambalaje în vederea valorificării prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea pe tip de material, în calitate de prestator, pe numele operatorului economic responsabil, în calitate de beneficiar; f) în coloana „CUI reciclator deşeu de ambalaj“ din tabelul Tab 2 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat pentru valorificarea deşeurilor de ambalaje prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea (kg), pe tip de material, care a realizat respectiva operaţiune pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea ale operatorului economic responsabil. În coloana i „Ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introduse pe piaţa naţională - Cantitatea (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile de ambalaje primare nereutilizabile în kilograme, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare. În coloana j „Ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introduse pe piaţa naţională - Număr de unităţi (buc.)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile de ambalaje primare nereutilizabile în număr de unităţi, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare. În coloana k „Ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, introduse pe piaţa naţională - Procent (%)“ din Tab 1 se calculează automat procentajul greutăţii ambalajelor primare nereutilizabile din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă cantităţi de ambalaje sau deşeuri de ambalaje pentru care operatorii economici responsabili sunt răspunzători, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 5 Date privind cantităţile de deşeuri municipale eliminate prin depozitare În coloana „Cantitatea depozitată în anul de raportare (tone)“ se înscrie cu cifre arabe, în tone, cantitatea de deşeuri municipale efectiv încredinţată spre eliminare prin depozitare, în anul de raportare. În coloana „Cantitatea valorificată prin alte forme decât reciclarea (tone)“ se înscrie cu cifre arabe, în tone, cantitatea de deşeuri municipale efectiv încredinţată spre valorificare prin alte forme decât reciclarea, în anul de raportare. În coloana „Cantitatea reciclată (tone)“ se înscrie cu cifre arabe, în tone, cantitatea de deşeuri municipale efectiv încredinţată spre reciclare, inclusiv cantitatea de deşeuri de ambalaje încredinţată spre reciclare de către operatorii economici colectori prevăzuţi la art. 20 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 249/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în anul de raportare. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă cantităţile de deşeuri municipale pentru care operatorii economici responsabili sunt răspunzători, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 6 Date privind numărul de pungi de transport, greutatea, fiecare material component al acestora, precum şi grosimea peretelui respectivelor pungi, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici În coloana „Număr pungi (bucăţi)“ din Tab 1 se înscrie cu cifre arabe numărul de pungi de transport introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. În coloana „Material“ din Tab 2 se completează materialele componente ale pungilor de transport (conform fişei tehnice a produsului) introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. În coloana „Număr pungi (bucăţi)“ din Tab 2 se înscrie cu cifre arabe numărul de pungi de transport introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, din fiecare tip de material component, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. În coloana „Greutate (kg)“ din Tab 2 se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, greutatea totală a pungilor de transport introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, aferentă fiecărui tip de material component, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. În coloana „Grosime (microni)“ din Tab 3 se înscrie cu cifre arabe, în microni, grosimea pungilor de transport (conform fişei tehnice a produsului) introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. În coloana „Număr pungi (bucăţi)“ din Tab 3 se înscrie cu cifre arabe numărul de pungi de transport introduse pe piaţă în perioada de raportare aferentă trimestrului precedent, aferentă fiecărei grosimi, pe categorii: pungi de transport fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002, respectiv pungi de transport fabricate din materialele care nu respectă cerinţele SR EN 13432:2002. SECŢIUNEA 7 Date privind cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici În coloana „Cantitatea de anvelope introdusă pe piaţa naţională (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare aferentă anului precedent. În coloana „Cantitatea de anvelope pentru care se realizează obiectivele prin transfer către operatori economici autorizaţi (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare aferentă anului precedent, pentru care au predat, prin contract, responsabilitatea unui operator economic autorizat conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. În coloana „Cantitatea de anvelope pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, pentru care realizarea obiectivelor de gestionare se realizează în mod individual. Programul de asistenţă va prelua cantităţile înscrise în coloana „Cantitatea de anvelope pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ din Tab 2. În coloana „Cantitatea de anvelope gestionată (kg)“ din Tab 1 se înscriu cu cifre arabe cantităţile, în kilograme, de anvelope uzate gestionate în perioada de raportare de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, astfel: a) în coloana „Cantitatea de anvelope gestionată (kg)“ din Tab 1, la rubrica „Individual“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope uzate gestionate în mod individual, în perioada de raportare; b) în coloana „Cantitatea de anvelope gestionată (kg)“ din Tab 1, la rubrica „Prin operatori economici autorizaţi“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope uzate gestionate, conform contractului, de către operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004. În coloana „Cantitatea de anvelope pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ din Tab 2 se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici responsabili în perioada de raportare, pentru care realizarea obiectivelor de gestionare se realizează în mod individual. În coloana „CUI colector anvelope uzate“ din Tab 2 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat pentru colectarea anvelopelor uzate. În coloana „Nr./dată contract prestare servicii“ din Tab 2 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data contractului de prestare servicii încheiat de operatorul economic responsabil cu operatorul economic autorizat pentru colectarea anvelopelor uzate. În coloana „Nr./dată document prestare servicii“ din Tab 2 se înscriu cu cifre arabe şi/sau litere numărul şi data facturii de prestare servicii emisă în conformitate cu prevederile legale de către operatorul economic autorizat pentru colectarea anvelopelor uzate. În coloana „CUI operator economic care gestionează anvelope uzate“ din Tab 2 se înscrie cu cifre arabe codul unic de identificare fiscală al operatorului economic autorizat care a realizat respectiva operaţiune pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de gestionare ale operatorului economic responsabil. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă cantităţi de anvelope care trebuie declarate, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 8 Date privind cantităţile de ambalaje contractate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje În coloana „Tip material“ se înscrie denumirea materialului de ambalaje introdus pe piaţa naţională (de exemplu: sticlă, plastic, hârtie şi carton, metal, lemn, aluminiu, PET). Materialele compozite se încadrează în funcţie de materialul preponderent. În coloana „Cantitatea contractată (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de ambalaje pentru care au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea reciclată (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificată prin reciclare, în perioada de raportare, astfel: a) în coloana „Cantitatea reciclată provenită din deşeurile de ambalaje din comerţ şi industrie (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje provenite din comerţ şi industrie valorificată prin reciclare, în perioada de raportare; b) în coloana „Cantitatea reciclată provenită din deşeurile de ambalaje din deşeurile municipale (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje provenite din deşeurile municipale valorificată prin reciclare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje valorificate prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, în perioada de raportare, astfel: a) în coloana „Cantitatea valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea provenită din deşeurile de ambalaje din comerţ şi industrie (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje provenite din comerţ şi industrie valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, în perioada de raportare; b) în coloana „Cantitatea valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea provenită din deşeurile de ambalaje din deşeurile municipale (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, pe tip de material, în kilograme, cantitatea de deşeuri de ambalaje provenite din deşeurile municipale valorificată prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, în perioada de raportare. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă cantităţi de ambalaje sau deşeuri de ambalaje pentru care, prin contract, operatorii economici autorizaţi sunt responsabili, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 9 Date privind cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării contractate de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a anevelopelor uzate În coloana „Cantitatea contractată (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, cantitatea de anvelope pentru care au preluat prin contract responsabilitatea de îndeplinire a obiectivelor de gestionare, perioada de raportare aferentă anului precedent. În coloana „Cantitatea gestionată (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, cantitatea de anvelope gestionate, în perioada de raportare. În situaţia în care, pentru perioada de raportare, nu rezultă cantităţi de anvelope noi şi/sau uzate pentru care, prin contract, operatorii economici autorizaţi sunt responsabili, se înscrie cifra 0 (zero) la poziţia corespunzătoare din tabel. SECŢIUNEA 10 Date privind cantităţile de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici În coloana „Categorii EEE“ se înscrie tipul de EEE introduse pe piaţa naţională (de exemplu: echipamente de transfer termic; ecrane, monitoare şi echipamente care conţin ecrane cu o suprafaţă mai mare de 100 cmc; echipamente de mari dimensiuni etc.), în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea totală de EEE introdusă pe piaţa naţională (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe categorii de EEE, în kilograme, cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea introdusă pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de EEE, în kilograme, cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, pentru care s-a optat realizarea obiectivelor de colectare în mod individual, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea introdusă pentru care se realizează obiectivele prin transfer către organizaţii colective (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de EEE, în kilograme, cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici care au obligaţia de declarare au transferat responsabilitatea unei organizaţii colective în vederea îndeplinirii obiectivelor de colectare, conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea de DEEE colectată în mod individual (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de DEEE, în kilograme, cantităţile de DEEE colectate în mod individual de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea de DEEE colectată prin intermediul unei organizaţii colective (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de DEEE, în kilograme, cantităţile de DEEE colectate prin intermediul unei organizaţii colective de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. SECŢIUNEA 11 Date privind cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici În coloana „Cantitatea introdusă“ se înscrie, în kilograme, cantitatea de baterii şi acumulatori portabili introdusă pe piaţa naţională de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea introdusă pentru care se realizează obiectivele în mod individual (kg)“ se înscrie cu cifre arabe, în kilograme, cantitatea de baterii şi acumulatori portabili introdusă în perioada de raportare pe piaţa naţională de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, pentru care s-a optat la realizarea obiectivelor de colectare în mod individual. În coloana „Cantitatea introdusă pentru care se realizează obiectivele prin transfer către organizaţii colective (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare, pentru care au predat responsabilitatea unei organizaţii colective autorizate pentru îndeplinirea obiectivelor de colectare, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea colectată în mod individual (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate în mod individual de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea colectată prin intermediul unei organizaţii colective (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate prin intermediul unei organizaţii colective de către operatorii economici care au obligaţia de declarare, în perioada de raportare. SECŢIUNEA 12 Date privind cantităţile de echipamente electrice şi electronice contractate de către organizaţii colective autorizate pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor electrice şi electronice În coloana „Categorii EEE după data de 15.08.2018“ se înscrie tipul de EEE introduse pe piaţa naţională (de exemplu: echipamente de transfer termic; ecrane, monitoare şi echipamente care conţin ecrane cu o suprafaţă mai mare de 100 cmc; echipamente de mari dimensiuni etc.), în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea totală EEE pentru care s-a preluat responsabilitatea (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe categorii de EEE, în kilograme, cantităţile pentru care au preluat obligaţiile anuale de colectare, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea DEEE colectată (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe categorii de EEE, în kilograme, cantităţile de DEEE colectate (gestionate), în perioada de raportare. SECŢIUNEA 13 Date privind cantităţile de baterii şi acumulatori portabili contractate de către organizaţiile colective autorizate pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili În coloana „Cantitatea pentru care s-a preluat responsabilitatea (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilitatea de îndeplinire a obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, în perioada de raportare. În coloana „Cantitatea colectată (gestionată) (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, în kilograme, cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate efectiv, în perioada de raportare. SECŢIUNEA 14 Date privind cantităţile de produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare În coloana „Tip material“ se înscrie denumirea materialului de ambalaje primar nereutilizabil introdus pe piaţa naţională (de exemplu: plastic, sticlă, metal). În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile introduse pe piaţă - Cantitate (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în kilograme, de ambalaje primare nereutilizabile, raportate de operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind introduse pe piaţă în perioada de raportare. În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile introduse pe piaţă - Număr de unităţi (buc.)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în număr de unităţi, de ambalaje primare nereutilizabile, raportate de operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind introduse pe piaţă în perioada de raportare. În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Cantitate (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în kilograme, de ambalaje primare nereutilizabile returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada de raportare. În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Număr de unităţi (buc.)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în număr de unităţi, de ambalaje primare nereutilizabile returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada de raportare. În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile încredinţate de administratorul sistemului de garanţie-returnare spre reciclare - Cantitate (kg)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în kilograme, de ambalaje primare nereutilizabile încredinţate de administratorul sistemului de garanţie-returnare spre reciclare, în perioada de raportare. În coloana „Ambalaje primare nereutilizabile încredinţate de administratorul sistemului de garanţie-returnare spre reciclare - Număr de unităţi (buc.)“ se înscriu cu cifre arabe, pe tip de material, cantităţile, în număr de unităţi, de ambalaje primare încredinţate de administratorul sistemului de garanţie-returnare spre reciclare, în perioada de raportare. Această secţiune va fi completată de către administratorul sistemului de garanţie-returnare. CAP. II Instrucţiuni de completare a formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificativă“ În cazul în care contribuabilii/plătitorii au declarat eronat obligaţiile la Fondul pentru mediu, în una sau mai multe perioade de raportare, aceştia pot rectifica obligaţiile eronat declarate prin depunerea Declaraţiei privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificative, aferentă fiecărei perioade pentru care s-a declarat eronat. Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificativă înlocuieşte declaraţia depusă iniţial. Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificativă se completează înscriindu-se corect toate datele pentru perioada de raportare pentru care se face rectificarea. În cazul în care contribuabilii/plătitorii datorează mai multe obligaţii şi declară eronat una sau mai multe dintre ele, la completarea declaraţiei rectificative vor înscrie toate datele corecte în toate rubricile, nu numai acolo unde s-a declarat eronat. În cazul rectificării obligaţiilor fiscale prevăzute la capitolul I, începând cu secţiunea a III-a şi până la secţiunea a XIII-a, ulterior depunerii declaraţiei lunii decembrie, se rectifică obligaţiile eronat constituite aferente perioadei de raportare din Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu comunicată Administraţiei Fondului pentru Mediu şi, în acelaşi timp, se întocmeşte şi se depune şi Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificativă aferentă lunii decembrie a anului respectiv. CAP. III Termenele de declarare a obligaţiilor la Fondul pentru mediu Termenele de declarare a obligaţiilor la Fondul pentru mediu sunt prevăzute în actele normative în vigoare, astfel: 1. lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, pentru obligaţiile reprezentând: a) o contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor, obţinute de către deţinătorul deşeurilor, persoană fizică sau juridică. Sumele se reţin la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu; b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare; c) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici; d) o contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor; e) o taxă de 0,3 lei/kg, aplicată o singură dată cantităţilor de uleiuri, pe bază minerală, semisintetice, sintetice, cu sau fără adaosuri, datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse. Taxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare; 2. lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, pentru: a) cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională; cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele în mod individual; cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele prin transferul responsabilităţii către operatori economici autorizaţi; cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea, realizate în mod individual; cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin reciclare în mod individual. Aceste cantităţi se declară în vederea stabilirii diferenţei dintre obiectivul anual de realizat în mod individual şi cel efectiv realizat în mod individual. Declaraţiile se completează şi se depun/se transmit de către operatorii economici responsabili; b) cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate introduse pe piaţa naţională şi cantităţile gestionate, atât în mod individual, cât şi prin transferarea responsabilităţii, pentru stabilirea diferenţei dintre obiectivul anual de realizat, prevăzut de legislaţia privind gestionarea anvelopelor uzate, şi cel efectiv realizat. Declaraţiile se completează şi se depun/se transmit de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării; c) cantităţile de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională, cantităţile de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele în mod individual, cantităţile de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele prin transfer de responsabilitate către operatori economici autorizaţi, cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate în mod individual şi/sau prin operatori economici autorizaţi, în vederea stabilirii diferenţei dintre cantitatea anuală de colectat în mod individual şi cea efectiv colectată în mod individual. Declaraţiile se completează şi se depun/se transmit de către operatorii economici responsabili; d) cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele în mod individual, cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională pentru care se realizează obiectivele prin transfer de responsabilitate către operatori economici autorizaţi, cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate în mod individual şi/sau de operatori economici autorizaţi, în vederea stabilirii diferenţei dintre cantitatea anuală de colectat în mod individual şi cea efectiv colectată în mod individual. Declaraţiile se completează şi se depun/se transmit de către operatorii economici responsabili; 3. trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea, pentru obligaţiile de plată reprezentând: a) o contribuţie pentru economia circulară încasată de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile municipale, deşeuri din construcţii şi desfiinţări, destinate a fi eliminate prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare; b) ecotaxa, în valoare de 0,15 lei/bucată, aplicată tuturor pungilor de transport, cu excepţia celor fabricate din materialele care respectă cerinţele SR EN 13432:2002; ecotaxa se încasează de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere şi se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil la punctul de vânzare/desfacere, în vederea informării consumatorilor finali; c) cantităţile de ambalaje primare nereutilizabile exprimate în kilograme, tip de material, respectiv în număr de unităţi de ambalaje primare nereutilizabile, raportate de operatorii economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind introduse pe piaţă, returnate conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi încredinţate de administratorul sistemului de garanţie-returnare spre reciclare, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 4. semestrial, până la data de 25 a lunii următoare semestrului în care s-a desfăşurat activitatea, pentru: a) cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 16 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 249/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, cantităţile de deşeuri de ambalaje reciclate şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate prin alte operaţiuni de valorificare decât reciclarea; b) cantităţile de anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de gestionare şi cantităţile de anvelope uzate gestionate; c) cantităţile de EEE introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de colectare şi cantităţile de DEEE colectate; d) cantităţile de baterii şi acumulatori portabili introduse pe piaţa naţională pentru care operatorii economici autorizaţi conform prevederilor art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008, cu modificările şi completările ulterioare, au preluat responsabilitatea îndeplinirii obiectivelor anuale de colectare şi cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili colectate; 5. anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv, pentru obligaţiile de plată aferente anului precedent, reprezentând: a) contribuţia de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere, şi de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare în mod individual; b) contribuţia de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv gestionate; c) contribuţia de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare; d) contribuţia de 50 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu procentul prevăzut în anexa nr. 6 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual şi cantitatea efectiv încredinţată spre reciclare şi alte forme de valorificare. Pentru unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor care nu au organizat serviciul public de salubrizare, contribuţia se calculează pentru întreaga cantitate de deşeuri municipale estimate ca fiind generate potrivit indicilor prevăzuţi în Planul naţional de gestionare a deşeurilor, respectiv de 233 kg/locuitor/an în mediul urban şi 105 kg/locuitor/an în mediul rural; e) contribuţia de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile; f) contribuţia de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile; g) contribuţia în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile efectiv colectate; h) contribuţia de 4 lei/kg de baterii şi acumulatori portabili, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională baterii şi acumulatori portabili, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori portabili corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.132/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile efectiv colectate; i) contribuţia în cuantumul prevăzut în anexa nr. 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice; j) contribuţia de 4 lei/kg de baterii şi acumulatori portabili, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de colectare a deşeurilor de baterii şi acumulatori portabili, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv colectate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile; k) contribuţia datorată de către operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate în ambalaje primare nereutilizabile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 privind stabilirea sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de ambalaje primare nereutilizabile corespunzătoare obiectivelor minime anuale de returnare prevăzute la art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cantităţile de ambalaje validate în baza codului de bare ca fiind returnate în cadrul sistemului de garanţie-returnare, conform art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către administratorul sistemului de garanţie-returnare. Completarea Declaraţiei privind obligaţiile la Fondul pentru mediu se realizează de contribuabilii/plătitorii persoane juridice, cumulat, atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru activitatea entităţilor fără personalitate juridică ale acestora. După data începerii inspecţiei fiscale nu se depun şi nu se înregistrează declaraţii privind obligaţiile la Fondul pentru mediu şi declaraţii privind obligaţiile la Fondul pentru mediu rectificative aferente perioadelor supuse inspecţiei fiscale. CAP. IV Caracteristici de utilizare şi păstrare a formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu“ Denumire: Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu Completare: se utilizează echipament informatic pentru completare şi editare cu ajutorul serviciului „Depunere declaraţii online“, pus la dispoziţia contribuabililor/plătitorilor în mod gratuit de către Administraţia Fondului pentru Mediu. Utilizare: declararea obligaţiilor la Fondul pentru mediu datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de contribuabil/plătitor la Fondul pentru mediu, potrivit legislaţiei în vigoare. Întocmire: de către toţi contribuabilii/plătitorii la Fondul pentru mediu cărora le revin obligaţii conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Formatul electronic al Declaraţiei privind obligaţiile la Fondul pentru mediu se transmite prin intermediul serviciului „Depunere declaraţii online“ disponibil la adresa https://online.afm.ro/conform prevederilor Ordinului viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 572/2019 pentru depunerea declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, cu modificările şi completările ulterioare. Arhivare: formatul electronic, în arhiva de documente electronice a Administraţiei Fondului pentru Mediu. -----