Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.151 din 31 ianuarie 2017  pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.739/2016    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.151 din 31 ianuarie 2017 pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.739/2016

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 112 din 9 februarie 2017

    În conformitate cu prevederile art. 63, 90, art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. n) şi art. 254 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale,

    ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.

    ART. I
    Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2017-2018, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.739/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 şi nr. 1.012 bis din 16 decembrie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. La articolul 4 alineatul (2), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) acordul directorului liceului pedagogic eliberat în baza criteriilor stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, avizat de inspectorul şcolar care coordonează activitatea liceelor pedagogice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, calificările educatoare sau învăţător, în care se precizează etapa de mobilitate pentru care a fost eliberat;"

    2. La articolul 4 alineatul (2), după litera h) se adaugă o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
    "i) avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, pentru posturile didactice/catedrele vacante şi rezervate din unităţile de învăţământ care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic şi au o pondere majoritară a învăţământului dual."

    3. La articolul 4, alineatul (13) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(13) Cadrelor didactice angajate în baza unui contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar până la 31 august 2012, cu o vechime mai mare de 7 ani de predare efectivă la catedră cu statut de cadru didactic calificat, li se modifică durata contractului de muncă din perioadă nedeterminată în perioadă determinată, în temeiul art. 241 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, având posibilitatea, cu acordul acestora, de a rămâne încadrate pe perioadă determinată în anul şcolar 2017-2018, pe posturile didactice/catedrele pe care au fost titulare."

    4. La articolul 16, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Încadrarea cadrelor didactice pe catedrele de laborator tehnologic şi de pregătire-instruire practică se realizează în funcţie de modul de organizare a acestei activităţi pe niveluri de învăţământ, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi art. 9 alin. (8) şi (9). Activităţile de laborator şi de pregătire-instruire practică se efectuează în condiţiile legii."

    5. La articolul 21, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) După încadrarea titularilor, conform alin. (1)-(3), se încadrează, după aceeaşi procedură, cadrele didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ, repartizate pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în baza rezultatelor obţinute la concursurile naţionale de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat sesiunile 2012-2016, precum şi cadrele didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ, repartizate în sesiunile 2015 şi 2016, în baza prevederilor art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care se poate asigura cel puţin jumătate de normă didactică de predare-învăţare-evaluare, conform deciziei de repartizare pe post/catedră."

    6. La articolul 29, după alineatul (2) se adaugă un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
    "(2^1) În unităţile de învăţământ preuniversitar care şcolarizează exclusiv în învăţământ profesional şi tehnic şi au o pondere majoritară a învăţământului dual, atât în etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2017-2018, începând cu etapa de întregire de normă didactică de predare-învăţare-evaluare, cât şi pe parcursul anului şcolar 2017-2018, posturile didactice/ catedrele vacante/rezervate se ocupă pe baza unor criterii specifice adoptate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ."

    7. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 41. - Personalul didactic titular care a fost transferat în etapa de restrângere de activitate 2017 revine pe postul didactic/catedra avut(ă) anterior, în situaţia în care, până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018, se constată că postul didactic/catedra a fost vacantat(ă) sau reînfiinţat(ă) ori s-a reînfiinţat cel puţin jumătate de normă din catedra respectivă, iar cadrul didactic respectiv nu a ocupat un alt post/o altă catedră în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, directorul/directorii unităţii/unităţilor de învăţământ având obligaţia să comunice în scris cadrului didactic decizia emisă de inspectoratul şcolar de revenire pe postul/catedra deţinut(ă) anterior. Posturile didactice/Catedrele eliberate se ocupă în etapele ulterioare ale mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu respectarea prevederilor prezentei metodologii."

    8. La articolul 74, alineatul (8) se abrogă.

    9. La articolul 75, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru candidaţii care nu au dobândit definitivarea în învăţământ repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care au fost repartizaţi modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în situaţia în care aceşti candidaţi promovează în termen de cel mult 6 ani de la ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) examenul pentru definitivarea în învăţământ."

    10. La articolul 83, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 83. - (1) În cazul funcţiilor de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, detaşarea în interesul învăţământului se realizează prin decizia inspectorului şcolar general, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, cu respectarea prevederilor legale."

    ART. II
    Direcţia generală management şi resurse umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


            Ministrul educaţiei naţionale,
                    Pavel Năstase


    Bucureşti, 31 ianuarie 2017.
    Nr. 3.151.

                      ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016