Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrul educaţiei naţionale nr. 4.792/2017 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat - 2018, având în vedere prevederile art. 1 alin. (4) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă calendarul sesiunii speciale de bacalaureat 2018, pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova nominalizează unităţile de învăţământ - centru de examen şi centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială de bacalaureat 2018. ART. 3 Lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale pe discipline şcolare, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2018 - sesiunea iunie-iulie, avizată de directorul general al Direcţiei generale învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, şi lista nominală a absolvenţilor de liceu care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile sportive internaţionale, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2018 - sesiunea iunie-iulie, întocmită de Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar şi avizată de directorul instituţiei, sunt aprobate de preşedintele Comisiei Naţionale de Bacalaureat - 2018. ART. 4 (1) Preşedinţii comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare se numesc prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. (2) Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova stabileşte componenţa comisiilor de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare. ART. 5 Sesiunea specială de bacalaureat 2018 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, valabilă şi pentru examenul de bacalaureat naţional - 2018, şi potrivit prevederilor Ordinului ministrul educaţiei naţionale nr. 4.792/2017 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2018. ART. 6 Direcţia generală învăţământ secundar superior şi educaţie permanentă, Direcţia minorităţi, Direcţia generală economică, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, conducerea unităţilor de învăţământ - centre de bacalaureat pentru sesiunea specială - 2018 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Liviu-Marian Pop Bucureşti, 29 ianuarie 2018. Nr. 3.110. ANEXA 1 CALENDARUL sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2018 pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale Sesiunea specială 10-25 mai 2018
┌─────┬────────────────────────────────┐
│10-11│Înscrierea candidaţilor la │
│mai │sesiunea specială de examen │
│2018 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│ │Evaluarea competenţelor │
│14-15│lingvistice de comunicare orală │
│mai │în limba româna - proba A │
│2018 │Evaluarea competenţelor │
│ │lingvistice de comunicare orală │
│ │în limba maternă - proba B │
├─────┼────────────────────────────────┤
│16 │Evaluarea competenţelor │
│mai │lingvistice într-o limbă de │
│2018 │circulaţie internaţională - │
│ │probă C │
├─────┼────────────────────────────────┤
│17-18│Evaluarea competenţelor digitale│
│mai │- proba D │
│2018 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│21 │Limba şi literatura română - │
│mai │proba E)a) - proba scrisă │
│2018 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│22 │Proba obligatorie a profilului -│
│mai │proba E)c) - proba scrisă │
│2018 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│23 │Proba la alegere a profilului şi│
│mai │specializării – proba E)d - │
│2018 │proba scrisă │
├─────┼────────────────────────────────┤
│ │Limba şi literatura maternă - │
│24 │proba E)b) - proba scrisă │
│mai │Afişarea rezultatelor până la │
│2018 │ora 18,00 │
│ │Depunerea contestaţiilor (între │
│ │orele 18,00-20,00) │
├─────┼────────────────────────────────┤
│25 │Rezolvarea contestaţiilor │
│mai │Afişarea rezultatelor finale │
│2018 │ │
└─────┴────────────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.