Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022  pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 99 din 31 ianuarie 2022
    În temeiul art. 82 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere Referatul de aprobare nr. 152/DGIP din 28.01.2022 al proiectului de ordin pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat,
    în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
    ART. I
    Anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    (1) Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel gimnazial, liceal şi profesional, beneficiază lunar de burse de performanţă, burse de merit, burse de studiu şi burse de ajutor social, denumite în continuare burse.
    (2) Elevii înscrişi la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse de performanţă şi burse de ajutor social."

    2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 3
    Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 18."

    3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 4
    Bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinaţie, prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. Autorităţile administraţiei publice locale pot suplimenta cuantumul minim garantat în Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021-2022, din bugetele proprii ale acestora."

    4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    Bursele de performanţă se acordă elevilor pe baza rezultatelor obţinute conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a)-d), atestate prin documente şcolare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unităţii de învăţământ, de pe diplomele obţinute la competiţii, la propunerea dirigintelui, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens."

    5. La articolul 8, literele a) şi b) ale alineatului (1) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) în anul şcolar anterior au obţinut media generală de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 10 absenţe nemotivate/semestru, cu excepţia clasei a V-a şi a clasei a IX-a;
b) au obţinut media semestrială de cel puţin 9,50 şi au acumulat cel mult 10 absenţe nemotivate în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii din clasa a V-a;
    ...........................
(3) Lista elevilor care beneficiază de bursele de merit obţinute în baza prevederilor alin. (1) lit. a)-c) este revizuită semestrial. Prin revizuirea semestrială a listei elevilor care beneficiază de burse de merit conform prevederilor alin. (1) lit. a)-c) se înţelege:
    a) suplimentarea numărului de beneficiari cu elevii din clasa a V-a şi a IX-a care se încadrează în criteriile generale de acordare a burselor începând cu semestrul al II-lea;
    b) eliminarea din listă a celor care şi-au pierdut calitatea de elev în respectiva unitate de învăţământ şi a celor care nu se mai încadrează în prevederile alin. (1) lit. a).
    Situaţia şcolară pe primul semestru nu generează revizuirea listei elevilor care beneficiază de bursele de merit, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c)."

    6. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă.
    7. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obţinute conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a)-e), atestate prin documente şcolare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul, la nivelul unităţii de învăţământ, de pe diplomele obţinute la competiţii, la propunerea dirigintelui, nefiind condiţionate de depunerea unei cereri în acest sens."

    8. La articolul 10, litera b) a alineatului (1) şi alineatul (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "b) au obţinut media semestrială de cel puţin 7,50 şi au acumulat cel mult 10 absenţe nemotivate în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii din clasa a V-a;
    ……………………….......................……………………………
(3) Pentru obţinerea bursei de studiu, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de studiu, în primele 20 de zile lucrătoare ale fiecărui semestru."

    9. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    (1) Lista elevilor care beneficiază de bursele de ajutor social obţinute în baza prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a)-d) este revizuită semestrial, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale din semestrul I acei elevi care fac dovada încadrării în condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a)-d), prin raportare la venitul minim net în vigoare la data depunerii solicitării."

    10. La articolul 14, alineatul (1) partea introductivă şi literele a), b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 14
    (1) Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, înscrişi la cursurile cu frecvenţă, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în şcoala de spital, care se încadrează în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
    a) elevi proveniţi din familii care nu realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mare de 50% din salariul minim net pe economie. La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocaţia familială complementară şi alocaţia pentru copii. Se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
    b) elevi orfani, elevi aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi elevi abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/ plasamentul de urgenţă, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei;
    .........................
    d) elevi din mediul rural, care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu, acordarea bursei nefiind condiţionată de venitul net lunar al familiei."

    11. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15
    Pentru obţinerea bursei de ajutor social, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori depun la comisia de atribuire a burselor din unitatea de învăţământ o cerere însoţită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei de ajutor social, în primele 20 de zile lucrătoare ale fiecărui semestru."

    12. La articolul 17, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) Pentru elevii din învăţământul liceal, filieră tehnologică, şi din învăţământul profesional, media semestrială avută în vedere pentru acordarea burselor de merit şi de studiu se va calcula ca medie aritmetică, fără a se lua în calcul media pentru modulele ce se finalizează pe parcursul semestrului II."



    ART. II
    Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală economică, Direcţia generală minorităţi şi relaţia cu Parlamentul, Direcţia generală management resurse umane şi reţea şcolară, inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul educaţiei,
                    Sorin-Mihai Cîmpeanu

    Bucureşti, 31 ianuarie 2022.
    Nr. 3.073.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016