Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere prevederile art. 248 alin. (2) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 260 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. XXX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin. ART. I Anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 1 septembrie 2023, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei, Ligia Deca Bucureşti, 15 ianuarie 2024. Nr. 3.069. ANEXA 1 (Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 6.072/2023) Calendarul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023
┌────┬─────────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Denumirea actului │Termen │
│crt.│normativ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│1 │Programului Naţional │1.09.2024 │
│ │Integrat de Reducere a │ │
│ │Abandonului Şcolar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │structurii │ │
│2 │organizatorice, precum şi│31.03.2024│
│ │funcţiile şi atribuţiile │ │
│ │aparatului propriu ale │ │
│ │IŞE │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │structurii │ │
│3 │organizatorice, precum şi│31.03.2024│
│ │funcţiile şi atribuţiile │ │
│ │aparatului propriu al │ │
│ │Centrului Naţional pentru│ │
│ │Curriculum şi Evaluare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │Metodologiei pentru │ │
│ │oferirea de facilităţi │ │
│ │angajatorilor care │ │
│4 │înfiinţează unităţi de │31.12.2024│
│ │învăţământ preuniversitar│ │
│ │pentru a oferi servicii │ │
│ │de educaţie timpurie, │ │
│ │destinate cu precădere │ │
│ │copiilor propriilor │ │
│ │angajaţi │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind organizarea şi │ │
│5 │funcţionarea Federaţiei │2.04.2024 │
│ │Sportului Şcolar şi │ │
│ │Universitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │structurii organizatorice│ │
│ │şi regulamentului de │ │
│6 │funcţionare ale ARACIIP │15.05.2025│
│ │şi ale birourilor │ │
│ │judeţene/biroului │ │
│ │municipiului Bucureşti │ │
│ │ale/al ARACIIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│7 │privind tarifele │1.08.2025 │
│ │percepute de ARACIIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│8 │metodologiei de │1.08.2025 │
│ │funcţionare, utilizare şi│ │
│ │aprobare a formatului │ │
│ │Cardului naţional de elev│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │stimulentelor financiare │ │
│9 │pentru cadrele didactice │31.08.2024│
│ │încadrate în unităţile de│ │
│ │învăţământ din zonele de │ │
│ │investiţii prioritare în │ │
│ │educaţie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind structura │ │
│ │organizatorică şi │ │
│10 │regulamentul de │30.06.2025│
│ │funcţionare ale Centrului│ │
│ │Naţional pentru Educaţie │ │
│ │Incluzivă │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │metodologiei-cadru │ │
│ │privind acordarea │ │
│ │serviciilor educaţionale │ │
│ │şi de asistenţă oferite │ │
│11 │beneficiarilor primari cu│1.10.2024 │
│ │cerinţe educaţionale │ │
│ │speciale, de stabilire a │ │
│ │nivelului de sprijin │ │
│ │necesar, precum şi de │ │
│ │implementare a planului │ │
│ │individualizat de │ │
│ │servicii │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │procedurii de acordare a │ │
│12 │voucherelor educaţionale │1.10.2024 │
│ │pentru servicii de │ │
│ │sprijin, intervenţii │ │
│ │psihopedagogice şi │ │
│ │materiale de suport │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│13 │Planului naţional pentru │15.08.2024│
│ │siguranţa în învăţământul│ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│14 │Planului naţional de │31.03.2024│
│ │combatere a violenţei │ │
│ │şcolare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind condiţiile │ │
│ │financiare aplicabile şi │ │
│ │forma de angajare a │ │
│15 │persoanelor selectate │2.05.2025 │
│ │pentru a activa în │ │
│ │unităţi de învăţământ din│ │
│ │străinătate pentru │ │
│ │predarea limbii române │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind stabilirea │ │
│16 │condiţiilor de │1.08.2024 │
│ │şcolarizare a elevilor │ │
│ │străini, inclusiv │ │
│ │condiţiile de finanţare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind condiţiile de │ │
│17 │finanţare a │1.08.2024 │
│ │beneficiarilor de burse │ │
│ │pentru românii de │ │
│ │pretutindeni │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│18 │privind Registrul │2.04.2024 │
│ │naţional al calificărilor│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │normelor metodologice de │ │
│ │elaborare a statutului şi│ │
│19 │rutei de profesionalizare│5.01.2025 │
│ │a personalului care │ │
│ │lucrează în domeniul │ │
│ │educaţiei pe tot │ │
│ │parcursul vieţii │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind stabilirea │ │
│ │atribuţiilor, structurii,│ │
│20 │organizării şi │2.04.2024 │
│ │funcţionarea centrelor de│ │
│ │formare continuă în │ │
│ │limbile minorităţilor │ │
│ │naţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea setului│ │
│21 │de standarde de calitate │1.08.2024 │
│ │pentru programele de │ │
│ │formare iniţială │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│22 │privind desfăşurarea │1.08.2024 │
│ │practicii pedagogice │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │Programului naţional de │ │
│23 │formare a cadrelor │1.04.2025 │
│ │didactice în vederea │ │
│ │creşterii nivelului de │ │
│ │alfabetizare funcţională │ │
│ │a elevilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │Normelor metodologice │ │
│ │privind organizarea şi │ │
│ │desfăşurarea │ │
│ │olimpiadelor, a │ │
│ │competiţiilor şcolare, │ │
│ │extraşcolare şi │ │
│24 │extracurriculare, a │1.08.2024 │
│ │taberelor de profil, a │ │
│ │simpozioanelor şi a altor│ │
│ │activităţi specifice, │ │
│ │cuantumul stimulentelor │ │
│ │financiare acordate │ │
│ │profesorilor care i-au │ │
│ │pregătit şi unităţilor │ │
│ │şcolare de provenienţă a │ │
│ │premianţilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind înfiinţarea, │ │
│25 │organizarea şi │1.08.2025 │
│ │funcţionarea Sistemului │ │
│ │integrat de management al│ │
│ │şcolarităţii │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind înfiinţarea, │ │
│ │organizarea şi │ │
│26 │funcţionarea Unităţii │1.11.2024 │
│ │Executive pentru Suport, │ │
│ │Mentenanţă şi Asistenţă │ │
│ │Tehnică pentru │ │
│ │Digitalizare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind standardul │ │
│27 │informatic minim pentru │30.05.2024│
│ │dezvoltarea platformelor │ │
│ │strategice educaţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │Strategiei naţionale │ │
│28 │pentru digitalizarea │30.09.2024│
│ │educaţiei şi dezvoltarea │ │
│ │competenţelor digitale în│ │
│ │rândul comunităţii │ │
│ │educaţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│29 │privind aprobarea │30.12.2024│
│ │Programului naţional „O │ │
│ │carte pentru fiecare“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│30 │Programului naţional │1.09.2024 │
│ │„Vouchere culturale │ │
│ │pentru elevi“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│31 │privind Strategia │30.03.2024│
│ │naţională pentru │ │
│ │susţinerea părinţilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind organizarea şi │ │
│32 │funcţionarea Centrului │2.04.2024 │
│ │Naţional de Învăţământ │ │
│ │Tehnologic şi Tehnologic │ │
│ │Dual │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind finanţarea │ │
│ │investiţiilor specifice │ │
│ │în agricultură şi │ │
│33 │silvicultură desfăşurate │1.08.2024 │
│ │în cadrul liceelor │ │
│ │tehnologice cu profil │ │
│ │preponderent agricol şi │ │
│ │silvic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │standardelor de calitate │ │
│34 │pentru evaluarea şi │1.09.2025 │
│ │asigurarea calităţii în │ │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind stabilirea │ │
│ │taxelor pentru elevii │ │
│35 │care se prezintă la │1.08.2025 │
│ │examenul naţional de │ │
│ │bacalaureat după cele 3 │ │
│ │susţineri gratuite │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │metodologiei de evaluare │ │
│ │instituţională în vederea│ │
│ │autorizării privind │ │
│36 │funcţionarea provizorie, │1.09.2025 │
│ │acreditării şi evaluării │ │
│ │periodice a unităţilor de│ │
│ │învăţământ din │ │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│37 │ministrului agriculturii │15.02.2024│
│ │şi dezvoltării rurale │ │
│ │pentru aprobarea listei │ │
│ │şcolilor incluse în PNMS │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│38 │aprobarea indicatorilor │1.04.2024 │
│ │de eficienţă şi impact ai│ │
│ │PNMS │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│39 │aprobarea │31.03.2024│
│ │planurilor-cadru pentru │ │
│ │învăţământul liceal │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│40 │planurilor-cadru de │31.03.2024│
│ │învăţământ pentru │ │
│ │învăţământul liceal │ │
│ │vocaţional teologic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│41 │aprobarea programelor │30.08.2024│
│ │şcolare pentru │ │
│ │învăţământul liceal │ │
│ │vocaţional teologic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│42 │planurilor-cadru de │31.03.2024│
│ │învăţământ pentru │ │
│ │învăţământul liceal │ │
│ │militar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea programelor │ │
│43 │şcolare pentru │30.08.2024│
│ │disciplinele de │ │
│ │specialitate militară │ │
│ │pentru învăţământul │ │
│ │liceal │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│44 │aprobarea programelor │30.08.2024│
│ │şcolare pentru │ │
│ │disciplinele de │ │
│ │specialitate │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│45 │aprobarea metodologiei şi│30.08.2024│
│ │standardelor naţionale de│ │
│ │evaluare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│46 │reperele de adaptare │30.08.2024│
│ │curriculară în funcţie de│ │
│ │nivelul de sprijin │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│47 │aprobarea │31.03.2024│
│ │planurilor-cadru de │ │
│ │învăţământ pentru │ │
│ │învăţământul special │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│48 │aprobarea programelor │30.08.2024│
│ │şcolare pentru │ │
│ │învăţământul special │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea programelor de │ │
│49 │asistenţă psihopedagogică│30.08.2024│
│ │pentru elevii din cadrul │ │
│ │învăţământului special şi│ │
│ │special integrat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│50 │aprobarea manualelor │31.08.2025│
│ │pentru învăţământul │ │
│ │special │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│51 │aprobarea manualelor │30.08.2024│
│ │pentru disciplina │ │
│ │„Istoria Evreilor. │ │
│ │Holocaustul“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│52 │aprobarea programei │30.08.2024│
│ │şcolare pentru disciplina│ │
│ │„Istoria Comunismului din│ │
│ │România“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│53 │aprobarea manualelor │31.03.2025│
│ │pentru disciplina │ │
│ │„Istoria Comunismului din│ │
│ │România“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│54 │aprobarea programei │31.08.2024│
│ │şcolare pentru disciplina│ │
│ │opţională „Istoria, robia│ │
│ │şi deportarea romilor“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│55 │aprobarea manualelor │31.03.2025│
│ │pentru disciplina │ │
│ │opţională „Istoria, robia│ │
│ │şi deportarea romilor“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│56 │pentru utilizarea şi │3.06.2024 │
│ │asigurarea manualelor │ │
│ │şcolare alternative şi │ │
│ │altor auxiliare didactice│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│57 │pentru asigurarea │1.09.2025 │
│ │condiţiilor de egalizare │ │
│ │de şanse, în funcţie de │ │
│ │tipul de tulburare/ │ │
│ │afecţiune/dizabilitate │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│58 │aprobarea Planului anual │2.12.2024 │
│ │de cercetare - Institutul│ │
│ │de Ştiinţe ale Educaţiei │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea criteriilor │ │
│ │pentru studiul │ │
│59 │disciplinelor de │2.04.2024 │
│ │specialitate pe clase, │ │
│ │grupe sau individual în │ │
│ │cadrul învăţământului de │ │
│ │artă şi sportiv │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│60 │aprobarea metodologiei │31.08.2024│
│ │pentru obţinerea │ │
│ │calificărilor în cadrul │ │
│ │CDEOŞ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│61 │aprobarea metodologiei │31.08.2024│
│ │pentru proiectarea şi │ │
│ │aprobarea CDEOŞ pentru │ │
│ │filiera tehnologică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│62 │aprobarea metodologiei │31.12.2024│
│ │pentru predarea │ │
│ │disciplinei Religie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│63 │aprobarea tarifelor │31.03.2024│
│ │pentru plata │ │
│ │colaboratorilor CNCE şi │ │
│ │IŞE │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind regimul│ │
│64 │actelor de studii emise │2.04.2024 │
│ │de unităţile şi de │ │
│ │instituţiile de │ │
│ │învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│65 │stabilirea condiţiilor de│2.04.2024 │
│ │emitere a documentelor │ │
│ │şcolare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│66 │monitorizare şi prevenire│30.04.2024│
│ │a segregării şcolare, │ │
│ │respectiv intervenţie în │ │
│ │situaţii de segregare │ │
│ │şcolară │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│67 │aprobarea metodologiei │2.05.2024 │
│ │pentru organizarea │ │
│ │programului „Şcoala după │ │
│ │şcoală“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea normelor │ │
│68 │metodologice pentru │2.05.2024 │
│ │realizarea activităţilor │ │
│ │propuse în cadrul │ │
│ │programului „Învăţare │ │
│ │remedială“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│69 │aprobarea metodologiei │2.05.2024 │
│ │pentru evaluarea │ │
│ │programului „Învăţare │ │
│ │remedială“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin privind aprobarea │ │
│ │regulamentului-cadru de │ │
│70 │organizare şi funcţionare│2.05.2024 │
│ │a unităţilor de │ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin privind aprobarea │ │
│ │Regulamentului de │ │
│71 │organizare şi funcţionare│2.05.2024 │
│ │a unităţilor de educaţie │ │
│ │timpurie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│72 │de organizare şi │2.05.2024 │
│ │funcţionare al │ │
│ │Consiliului Naţional al │ │
│ │Elevilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│73 │educaţiei privind │2.05.2024 │
│ │aprobarea Statutului │ │
│ │elevului │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│74 │privind înfiinţarea şi │2.05.2024 │
│ │autorizarea unităţilor de│ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
│ │cu statut de │ │
│ │unităţi-pilot │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│75 │aprobarea metodologiei de│1.09.2024 │
│ │promovare a 2 ani de │ │
│ │studii într-un an şcolar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│76 │aprobarea metodologiei de│30.06.2024│
│ │acordare a statutului de │ │
│ │şcoală verde │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│77 │aprobarea metodologiei de│1.09.2024 │
│ │organizare a concursului │ │
│ │„Şcoala Europeană“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│78 │educaţiei privind │31.08.2025│
│ │aprobarea componenţei │ │
│ │Consiliului ARACIIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│79 │aprobarea metodologiei de│30.06.2025│
│ │organizare a concursului │ │
│ │privind ocuparea funcţiei│ │
│ │de director al BJ-ARACIIP│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│80 │aprobarea metodologiei de│30.06.2025│
│ │desfăşurare a concursului│ │
│ │pentru ocuparea funcţiei │ │
│ │de preşedinte al ARACIIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│81 │aprobarea regulamentului │30.05.2025│
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a DJIP/DMBIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│82 │aprobarea Regulamentului │30.06.2025│
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a centrelor │ │
│ │pentru carieră didactică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│83 │de organizare şi │30.06.2025│
│ │funcţionare a Comisiei │ │
│ │Naţionale pentru │ │
│ │Inspecţie Şcolară │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│84 │educaţiei privind │30.05.2025│
│ │înfiinţarea BJ-ARACIIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│85 │organizare şi desfăşurare│30.06.2025│
│ │a concursului pentru │ │
│ │ocuparea funcţiilor din │ │
│ │DJIP/DMBIP │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│ │organizare a concursului │ │
│ │naţional pentru ocuparea │ │
│86 │funcţiilor de conducere │30.06.2025│
│ │de director birou │ │
│ │judeţean al ARACIIP, │ │
│ │respectiv a funcţiilor de│ │
│ │conducere de director din│ │
│ │cadrul CCD │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│87 │evaluare anuală a │31.08.2025│
│ │activităţii manageriale │ │
│ │desfăşurate de personalul│ │
│ │de conducere, îndrumare │ │
│ │şi control │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului agriculturii │ │
│ │şi dezvoltării rurale, │ │
│ │respectiv al ministrului │ │
│ │mediului, apelor şi │ │
│88 │pădurilor privind │1.09.2024 │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a fermei │ │
│ │didactice din unităţile │ │
│ │de învăţământ │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│89 │metodologiei-cadru pentru│30.06.2025│
│ │acordarea premiului │ │
│ │pentru activitate │ │
│ │suplimentară (2%) │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea criteriilor de │ │
│ │evaluare a activităţii │ │
│90 │profesionale a │31.08.2026│
│ │personalului didactic de │ │
│ │predare în baza │ │
│ │rezultatelor evaluărilor │ │
│ │sumative standardizate │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│91 │aprobarea metodologiei şi│31.12.2024│
│ │criteriilor de obţinere a│ │
│ │titlului de profesor │ │
│ │emerit │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│92 │aprobarea metodologiei şi│2.04.2024 │
│ │criteriilor de acordare a│ │
│ │gradaţiei de merit │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│93 │aprobarea Programului │2.06.2024 │
│ │naţional de stimulare a │ │
│ │excelenţei didactice │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│94 │evaluare a activităţii │31.08.2024│
│ │personalului didactic de │ │
│ │predare şi didactic │ │
│ │auxiliar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│95 │pentru cartografierea şi │2.07.2024 │
│ │identificarea zonelor de │ │
│ │investiţii prioritare în │ │
│ │educaţie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │stabilirea unităţilor de │ │
│96 │învăţământ aflate în zone│15.07.2024│
│ │defavorizate sau izolate │ │
│ │pentru acordarea primei │ │
│ │de instalare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│97 │privind organizarea, │31.07.2024│
│ │funcţionarea şi rolurile │ │
│ │consiliilor de coordonare│ │
│ │a zonelor de investiţii │ │
│ │prioritare în educaţie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│98 │de organizare şi │31.12.2024│
│ │funcţionare a educaţiei │ │
│ │incluzive în domeniul │ │
│ │învăţământului special şi│ │
│ │special integrat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Standardelor │ │
│99 │privind asigurarea bazei │31.01.2025│
│ │materiale necesare pentru│ │
│ │integrarea copiilor cu │ │
│ │CES în unităţile de │ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Standardelor │ │
│100 │pentru realizarea │31.12.2024│
│ │camerelor resursă pentru │ │
│ │suport educaţional şi │ │
│ │psihopedagogic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei, al ministrului│ │
│ │sănătăţii şi al │ │
│ │ministrului familiei, │ │
│101 │tineretului şi egalităţii│31.12.2024│
│ │de şanse privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │privind organizarea şi │ │
│ │funcţionarea serviciilor │ │
│ │de intervenţie timpurie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea condiţiilor de │ │
│102 │desfăşurare a stagiului │1.10.2024 │
│ │atestat de pregătire │ │
│ │teoretică şi practică în │ │
│ │educaţie specială │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea procedurii de │ │
│103 │acces şi participare pe │30.12.2024│
│ │piaţa forţei de muncă şi/│ │
│ │sau în învăţământul │ │
│ │superior a beneficiarilor│ │
│ │primari cu CES │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului sănătăţii │ │
│ │privind înfiinţarea, │ │
│ │organizarea şi │ │
│104 │funcţionarea şcolilor din│30.12.2024│
│ │spital şi a metodologiei │ │
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a │ │
│ │şcolarizării la domiciliu│ │
│ │şi în spital │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului justiţiei │ │
│ │privind desfăşurarea │ │
│105 │activităţilor de │1.09.2024 │
│ │instruire şcolară în │ │
│ │penitenciare, centre │ │
│ │educative şi centre de │ │
│ │detenţie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│ │privind organizarea │ │
│106 │activităţilor componente │31.08.2024│
│ │ale Planului naţional │ │
│ │pentru siguranţa în │ │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│107 │aprobarea normelor │31.08.2024│
│ │specifice privind │ │
│ │instalarea camerelor de │ │
│ │supraveghere audio-video │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│108 │prevenire şi gestionare a│31.08.2024│
│ │suspiciunilor de rele │ │
│ │tratamente aplicate │ │
│ │minorilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│109 │pentru înscrierea în │30.09.2024│
│ │registrul special al │ │
│ │unităţilor de învăţământ │ │
│ │de tip şcoală românească │ │
│ │în afara graniţelor ţării│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru organizarea │ │
│ │programelor de limbă, │ │
│110 │cultură şi civilizaţie │30.09.2024│
│ │românească ca parte a │ │
│ │învăţământului │ │
│ │antepreşcolar, preşcolar,│ │
│ │primar, gimnazial şi │ │
│ │liceal │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│111 │aprobarea metodologiei │30.08.2024│
│ │privind acordarea │ │
│ │burselor pentru românii │ │
│ │de pretutindeni │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│112 │aprobarea metodologiei │30.08.2024│
│ │privind condiţiile de │ │
│ │şcolarizare a bursierilor│ │
│ │români de pretutindeni │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│113 │privind organizarea şi │30.05.2025│
│ │funcţionarea Centrului │ │
│ │Naţional pentru Formare │ │
│ │şi Dezvoltarea în Cariera│ │
│ │Didactică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea standardelor │ │
│114 │profesionale şi a │31.05.2024│
│ │profilului profesional al│ │
│ │personalului didactic din│ │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea standardelor │ │
│115 │ocupaţionale pentru │30.04.2024│
│ │ocupaţiile specifice │ │
│ │sistemului de învăţământ │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea reperelor │ │
│116 │curriculare şi │30.04.2025│
│ │calificărilor de formare │ │
│ │iniţială în specialitate │ │
│ │a personalului didactic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│117 │privind înfiinţarea şi │2.05.2024 │
│ │autorizarea unităţilor de│ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
│ │cu statut de unităţi de │ │
│ │aplicaţie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei şi│ │
│118 │criteriilor de selecţie a│30.04.2025│
│ │membrilor Corpului de │ │
│ │mentorat şi licenţiere în│ │
│ │cariera didactică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│119 │regulamentului-cadru de │1.08.2024 │
│ │organizare a │ │
│ │învăţământului │ │
│ │preuniversitar pedagogic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │prin care se stabileşte │ │
│120 │tipul programelor pentru │30.04.2024│
│ │dezvoltare în cariera │ │
│ │didactică, asigurarea │ │
│ │calităţii programelor şi │ │
│ │sistemul de acumulare a │ │
│ │creditelor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea planului │ │
│121 │naţional de formare │30.04.2024│
│ │continuă a resurselor │ │
│ │umane din învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │privind autorizarea/ │ │
│122 │acreditarea centrelor de │1.08.2024 │
│ │evaluare a competenţelor │ │
│ │profesionale obţinute în │ │
│ │contexte de învăţare │ │
│ │nonformală şi informală │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│ │evaluare a rezultatelor │ │
│123 │învăţării programelor de │31.12.2024│
│ │formare continuă pentru │ │
│ │personalul didactic şi │ │
│ │procedura-cadru de │ │
│ │finanţare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│124 │pentru stabilirea │31.08.2025│
│ │formatului portofoliului │ │
│ │educaţional şi │ │
│ │modalitatea de │ │
│ │funcţionare a acestuia │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │privind înregistrarea şi │ │
│125 │monitorizarea │31.08.2025│
│ │portofoliilor │ │
│ │profesionale şi a │ │
│ │programelor de formare │ │
│ │profesională ale cadrelor│ │
│ │didactice │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │organizarea şi │ │
│ │funcţionarea programelor │ │
│126 │de conversie profesională│30.04.2024│
│ │a cadrelor didactice din │ │
│ │învăţământul │ │
│ │preuniversitar (este şi │ │
│ │în LIS) │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│127 │aprobarea Regulamentului │2.04.2024 │
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a CJRAE/ │ │
│ │CMBRAE │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │privind procedura şi │ │
│ │criteriile de selecţie a │ │
│128 │profesioniştilor din alte│30.08.2024│
│ │domenii fundamentale ale │ │
│ │dezvoltării copilului şi │ │
│ │adolescentului: sănătate,│ │
│ │consiliere/evaluare/ │ │
│ │terapie psihologică şi │ │
│ │asistenţă socială │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru realizarea │ │
│ │raportului descriptiv de │ │
│129 │evaluare referitor la │1.04.2024 │
│ │dezvoltarea fizică şi la │ │
│ │formarea competenţelor │ │
│ │cognitive şi │ │
│ │socioemoţionale ale │ │
│ │copilului │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului sănătăţii │ │
│130 │privind aprobarea listei │30.04.2025│
│ │bolilor profesionale │ │
│ │dobândite ca urmare a │ │
│ │desfăşurării │ │
│ │activităţilor didactice │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului sănătăţii │ │
│ │privind constituirea │ │
│ │comisiei de expertiza │ │
│131 │capacităţii de muncă în │30.04.2025│
│ │domeniul educaţiei pentru│ │
│ │aprobarea situaţiilor de │ │
│ │inaptitudine profesională│ │
│ │de natură │ │
│ │psihocomportamentală │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului sănătăţii │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │metodologiei pentru │ │
│132 │asigurarea asistenţei │1.09.2024 │
│ │medicale în unităţile de │ │
│ │învăţământ │ │
│ │preuniversitar, precum şi│ │
│ │examinarea periodică a │ │
│ │stării de sănătate a │ │
│ │beneficiarilor primari │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordinul ministrului │ │
│ │muncii, familiei şi │ │
│ │protecţiei sociale şi al │ │
│ │preşedintelui │ │
│ │Institutului Naţional de │ │
│ │Statistică privind │ │
│ │modificarea Ordinului │ │
│ │ministrului muncii, │ │
│ │familiei şi protecţiei │ │
│133 │sociale şi al │7.07.2024 │
│ │preşedintelui │ │
│ │Institutului Naţional de │ │
│ │Statistică nr. 1.832/856/│ │
│ │2011 privind aprobarea │ │
│ │Clasificării ocupaţiilor │ │
│ │din România - nivel de │ │
│ │ocupaţie (şase │ │
│ │caractere), cu │ │
│ │modificările şi │ │
│ │completările ulterioare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea regulamentului │ │
│134 │de înscriere, evaluare şi│1.09.2024 │
│ │aprobare a proiectelor de│ │
│ │educaţie extraşcolară │ │
│ │organizate la nivel │ │
│ │naţional şi internaţional│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│135 │aprobarea calendarului │1.03.2024 │
│ │proiectelor de educaţie │ │
│ │extraşcolară │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei şi│ │
│ │a condiţiilor de │ │
│136 │participare a cadrelor │1.04.2025 │
│ │didactice la organizarea │ │
│ │şi funcţionarea │ │
│ │cluburilor şi cercurilor │ │
│ │ŞTIAM │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│ │acordare a stimulentelor │ │
│ │financiare sau de altă │ │
│137 │natură, finanţate de la │1.09.2025 │
│ │bugetul de stat, prin │ │
│ │bugetul Ministerului │ │
│ │Educaţiei, pentru elevii │ │
│ │care participă la acţiuni│ │
│ │de voluntariat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│138 │organizare a concursului │4.02.2025 │
│ │public pentru directorii │ │
│ │unităţilor destinate │ │
│ │activităţilor │ │
│ │extraşcolare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │unităţile de învăţământ │ │
│ │preuniversitar înfiinţate│ │
│139 │în structura sau în │15.11.2024│
│ │subordinea instituţiilor │ │
│ │de învăţământ superior şi│ │
│ │unităţile de educaţie │ │
│ │extraşcolară din sistemul│ │
│ │naţional de învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│140 │educaţiei privind │15.11.2024│
│ │omologarea mijloacelor de│ │
│ │învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│141 │organizarea unităţilor de│15.11.2024│
│ │educaţie extraşcolară din│ │
│ │sistemul naţional de │ │
│ │învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│ │organizare a concursului │ │
│142 │naţional de recrutare │4.02.2025 │
│ │pentru ocuparea │ │
│ │funcţiilor de director şi│ │
│ │de director adjunct din │ │
│ │unităţile de învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea listei │ │
│143 │platformelor educaţionale│2.05.2024 │
│ │digitale şi a │ │
│ │metodologiilor privind │ │
│ │gestionarea bazelor de │ │
│ │date aferente │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea, înfiinţarea, │ │
│ │organizarea, │ │
│144 │funcţionarea, planul de │1.03.2024 │
│ │migrare şi │ │
│ │interconectare, precum şi│ │
│ │calendarul │ │
│ │operaţionalizării │ │
│ │catalogului electronic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │operaţionalizarea │ │
│145 │mecanismului de │1.08.2025 │
│ │monitorizare a nivelului │ │
│ │de maturitate digitală │ │
│ │pentru învăţământul │ │
│ │preuniversitar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Metodologiei de│ │
│ │înscriere a copiilor │ │
│ │antepreşcolari şi │ │
│ │preşcolari în unităţi de │ │
│146 │învăţământ preuniversitar│17.03.2024│
│ │cu personalitate juridică│ │
│ │cu grupe de nivel │ │
│ │preşcolar şi/sau │ │
│ │antepreşcolar şi în │ │
│ │serviciile de educaţie │ │
│ │timpurie complementare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│147 │aprobarea metodologiei │17.03.2024│
│ │pentru înscrierea │ │
│ │copiilor în învăţământul │ │
│ │primar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│148 │educaţiei privind │1.03.2024 │
│ │aprobarea procedurii de │ │
│ │distribuţie aleatorie │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│149 │aprobarea normelor │1.06.2024 │
│ │metodologice pentru │ │
│ │aprobarea alternativelor │ │
│ │educaţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│150 │organizarea nivelurilor │1.06.2024 │
│ │de învăţământ pentru │ │
│ │alternativele │ │
│ │educaţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│151 │aprobarea metodologiei │1.09.2025 │
│ │pentru organizarea │ │
│ │învăţământului postliceal│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea procedurii de │ │
│152 │înscriere în clasa a IX-a│1.03.2024 │
│ │fără susţinerea evaluării│ │
│ │naţionale sau a │ │
│ │concursului de admitere │ │
│ │la liceu │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│153 │aprobarea metodologiei │31.12.2024│
│ │privind organizarea │ │
│ │programului educaţional │ │
│ │„A doua şansă“ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│154 │privind constituirea, │4.02.2025 │
│ │organizarea concursului │ │
│ │de selecţie şi │ │
│ │funcţionarea corpului │ │
│ │managerilor educaţionali │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│155 │educaţiei privind │30.04.2025│
│ │aprobarea avizelor pentru│ │
│ │exercitarea profesiei │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│156 │educaţiei privind │30.08.2024│
│ │aprobarea codului-cadru │ │
│ │de etică profesională │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │stabilirea condiţiilor de│ │
│ │studii, vechime şi │ │
│157 │competenţe pentru │30.08.2024│
│ │funcţiile didactice │ │
│ │auxiliare de │ │
│ │informatician, analist │ │
│ │programator şi tehnician │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│158 │referitoare la efectuarea│30.08.2024│
│ │concediului de odihnă │ │
│ │anual de către cadrele │ │
│ │didactice │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru reducerea normei │ │
│159 │didactice cadrelor │15.11.2024│
│ │didactice care │ │
│ │coordonează implementarea│ │
│ │proiectelor europene la │ │
│ │nivel de unitate de │ │
│ │învăţământ │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea degrevării │ │
│160 │totale sau parţiale │15.11.2024│
│ │pentru personalul │ │
│ │didactic de conducere, de│ │
│ │îndrumare şi control │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru criteriile de │ │
│161 │încadrare a unei unităţi │30.08.2024│
│ │de învăţământ liceal │ │
│ │într-una dintre cele trei│ │
│ │filiere: teoretică, │ │
│ │vocaţională sau │ │
│ │tehnologică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea procedurilor de│ │
│162 │elaborare a avizelor de │2.04.2024 │
│ │schimbare a destinaţiei │ │
│ │bazei materiale şi a │ │
│ │terenului unităţilor de │ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│163 │pentru înfiinţarea │15.11.2024│
│ │unităţilor de învăţământ │ │
│ │unice la nivelul unităţii│ │
│ │administrativ-teritoriale│ │
│ │pentru limbă de predare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│164 │aprobarea Regulamentului │31.08.2024│
│ │pentru funcţionarea │ │
│ │bibliotecilor şcolare, │ │
│ │inclusiv cele virtuale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului apărării │ │
│ │naţionale privind │ │
│165 │conducerea, îndrumarea şi│31.08.2025│
│ │controlul activităţilor │ │
│ │specifice procesului │ │
│ │educaţional în cadrul │ │
│ │unităţilor de învăţământ │ │
│ │liceal militar │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│166 │pentru organizarea │14.04.2024│
│ │învăţământului │ │
│ │obligatoriu la forma de │ │
│ │învăţământ cu frecvenţă │ │
│ │redusă │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│167 │aprobarea Regulamentului │30.05.2024│
│ │pentru acordarea │ │
│ │distincţiilor şi │ │
│ │premiilor │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea listei de │ │
│ │filiere/profiluri/ │ │
│168 │specializări/calificări │1.09.2025 │
│ │pentru care absolvenţii │ │
│ │învăţământului liceal pot│ │
│ │susţine un examen de │ │
│ │certificare a calificării│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│169 │pentru modul de │1.08.2025 │
│ │organizare şi desfăşurare│ │
│ │a examenului de │ │
│ │certificare a calificării│ │
│ │profesionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │privind organizarea şi │ │
│170 │funcţionarea centrelor │30.06.2024│
│ │judeţene de excelenţă/ │ │
│ │Centrului Municipiului │ │
│ │Bucureşti pentru │ │
│ │Excelenţă │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│171 │aprobarea Regulamentului │31.06.2024│
│ │de organizare şi │ │
│ │funcţionare a Centrului │ │
│ │Naţional pentru Excelenţă│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│172 │de organizare şi │30.05.2025│
│ │funcţionare a Consiliului│ │
│ │consultativ pentru │ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│173 │organizarea şi │2.05.2024 │
│ │funcţionarea │ │
│ │învăţământului liceal │ │
│ │vocaţional teologic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea componenţei │ │
│174 │Grupului Naţional pentru │25.01.2025│
│ │Asigurarea Calităţii în │ │
│ │Educaţie şi Formare │ │
│ │Profesională │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│175 │organizare şi funcţionare│25.01.2025│
│ │a Comisiei pentru │ │
│ │Tranziţia către │ │
│ │Învăţământul Dual │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│176 │aprobarea metodologiei │1.09.2025 │
│ │pentru organizarea │ │
│ │învăţământului postliceal│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │organizarea şi │ │
│177 │funcţionarea │14.04.2024│
│ │învăţământului liceal cu │ │
│ │frecvenţă seral şi cu │ │
│ │frecvenţă redusă │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│178 │aprobarea metodologiei │30.08.2024│
│ │pentru înfiinţarea │ │
│ │consorţiilor şcolare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru evaluarea modului │ │
│179 │de îndeplinire a │2.05.2024 │
│ │obligaţiilor asumate de │ │
│ │părţile implicate în │ │
│ │fiecare consorţiu de │ │
│ │învăţământ dual │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │stabilirea cadrului │ │
│ │general de organizare şi │ │
│180 │funcţionare a │25.01.2025│
│ │structurilor parteneriale│ │
│ │consultative pentru │ │
│ │învăţământul liceal │ │
│ │tehnologic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │organizarea, funcţionarea│ │
│ │şi accesul în │ │
│181 │învăţământul liceal │28.05.2024│
│ │tehnologic dual, precum │ │
│ │şi modul de organizare şi│ │
│ │desfăşurare a examenului │ │
│ │de certificare a │ │
│ │calificării │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│182 │educaţiei privind │1.09.2025 │
│ │aprobarea standardelor de│ │
│ │pregătire profesională │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│183 │echivalare a activităţii │17.12.2024│
│ │de instruire practică │ │
│ │desfăşurată la operatorul│ │
│ │economic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru înfiinţarea de │ │
│ │clase constituite pe bază│ │
│ │de contracte de │ │
│ │parteneriat între unităţi│ │
│ │de învăţământ de stat şi │ │
│184 │particulare acreditate, │30.04.2025│
│ │între unităţi de │ │
│ │învăţământ şi operatori │ │
│ │economici, precum şi │ │
│ │între instituţii din ţară│ │
│ │şi străinătate, pe baza │ │
│ │unor acorduri │ │
│ │interguvernamentale sau │ │
│ │interinstituţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aplicarea dispoziţiilor │ │
│ │art. 35 din Legea │ │
│ │învăţământului │ │
│185 │preuniversitar nr. 198/ │10.10.2024│
│ │2023, cu modificările şi │ │
│ │completările ulterioare, │ │
│ │privind activităţile de │ │
│ │tutorat din cadrul │ │
│ │programelor de învăţământ│ │
│ │tehnologic dual │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │organizarea, funcţionarea│ │
│ │şi accesul în filiera │ │
│ │tehnologică, durata şi │ │
│ │conţinutul programelor de│ │
│ │pregătire profesională, │ │
│186 │contractul-cadru de │2.04.2024 │
│ │parteneriat, contractul │ │
│ │individual de pregătire │ │
│ │practică, precum şi modul│ │
│ │de organizare şi │ │
│ │desfăşurare a examenului │ │
│ │de certificare a │ │
│ │calificării │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│187 │organizare, desfăşurare │28.05.2024│
│ │şi stabilire a │ │
│ │calendarului pentru │ │
│ │examenul de certificare │ │
│ │de nivel 3 şi 4 │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei şi │ │
│ │al ministrului │ │
│ │agriculturii şi │ │
│188 │dezvoltării rurale │30.05.2024│
│ │privind aprobarea listei │ │
│ │liceelor tehnologice cu │ │
│ │profil preponderent │ │
│ │agricol │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei şi │ │
│ │al ministrului mediului, │ │
│189 │apelor şi pădurilor │30.05.2024│
│ │privind aprobarea listei │ │
│ │liceelor tehnologice cu │ │
│ │profil preponderent │ │
│ │silvic │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│190 │privind avizarea │1.06.2025 │
│ │organizaţiilor furnizoare│ │
│ │de educaţie care │ │
│ │şcolarizează în baza unui│ │
│ │curriculum al altui stat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│191 │de inspecţie şcolară │1.09.2025 │
│ │generală, tematică şi │ │
│ │inspecţia de specialitate│ │
│ │a unităţilor de │ │
│ │învăţământ preuniversitar│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea Regulamentului │ │
│192 │de organizare şi │1.09.2025 │
│ │funcţionare a Corpului de│ │
│ │experţi externi pentru │ │
│ │monitorizare şi control │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│ │pentru autorizarea │ │
│193 │privind funcţionarea │1.09.2025 │
│ │provizorie, acreditarea │ │
│ │şi evaluarea periodică a │ │
│ │unităţilor de educaţie │ │
│ │extraşcolară │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│194 │aprobarea standardelor │1.09.2025 │
│ │specifice de calitate │ │
│ │privind educaţia specială│ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea procedurii de │ │
│ │emitere a acordului │ │
│ │ARACIIP privind │ │
│195 │reprofilarea şi │1.09.2025 │
│ │înfiinţarea de noi │ │
│ │cercuri, discipline sau │ │
│ │ramuri sportive în cadrul│ │
│ │palatelor, cluburilor │ │
│ │copiilor, cluburilor │ │
│ │sportive şcolare │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │stabilirea procedurii de │ │
│196 │acordare a avizului │1.09.2025 │
│ │ARACIIP pentru │ │
│ │înfiinţarea de │ │
│ │specializări în cadrul │ │
│ │profilurilor autorizate │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea recunoaşterii │ │
│ │rezultatelor învăţării │ │
│197 │obţinute de elevii care │21.11.2024│
│ │participă la mobilităţi │ │
│ │în proiectele finanţate │ │
│ │prin programele UE în │ │
│ │domeniul educaţiei │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei │ │
│198 │pentru susţinerea │1.04.2024 │
│ │evaluărilor naţionale la │ │
│ │finalul claselor a II-a, │ │
│ │a IV-a şi a VI-a │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│199 │aprobarea listei │1.08.2025 │
│ │disciplinelor la examenul│ │
│ │naţional de bacalaureat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│200 │aprobarea │1.08.2025 │
│ │metodologiei-cadru de │ │
│ │organizare a examenului │ │
│ │de bacalaureat │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│201 │aprobarea calendarului │1.08.2026 │
│ │desfăşurării concursului │ │
│ │de admitere │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│202 │aprobarea metodologiei │1.08.2026 │
│ │pentru organizarea │ │
│ │evaluării naţionale │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│203 │aprobarea metodologiei de│1.08.2027 │
│ │organizare a examenului │ │
│ │naţional de licenţiere în│ │
│ │cariera didactică │ │
├────┼─────────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei de│ │
│204 │organizare şi desfăşurare│1.08.2027 │
│ │a examenelor pentru │ │
│ │obţinerea gradelor │ │
│ │didactice │ │
└────┴─────────────────────────┴──────────┘
ANEXA 2 (Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 6.072/2023) Calendarul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii învăţământului superior nr. 199/2023
┌────┬──────────────────────┬──────────┐
│Nr. │Denumirea actului │Termen │
│crt.│normativ │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │structurii │ │
│ │organizatorice, │ │
│1 │atribuţiile specifice,│2.04.2024 │
│ │numărul de posturi │ │
│ │pentru Autoritatea │ │
│ │Naţională pentru │ │
│ │Calificări │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│2 │structurii │1.08.2024 │
│ │organizatorice şi a │ │
│ │regulamentului de │ │
│ │funcţionare ale CNRID │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind organizarea şi│ │
│3 │funcţionarea │1.08.2024 │
│ │Institutului Limbii │ │
│ │Române │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│4 │formatului şi │2.04.2024 │
│ │conţinutului cadrului │ │
│ │naţional al │ │
│ │calificărilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│5 │titlurilor şi │2.04.2024 │
│ │calificărilor │ │
│ │universitare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│6 │Codului-cadru de etică│2.04.2024 │
│ │şi deontologie │ │
│ │universitară │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind organizarea şi│ │
│7 │funcţionarea │2.04.2024 │
│ │Federaţiei Sportului │ │
│ │Şcolar şi Universitar │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │tipurilor de conţinut │ │
│8 │şi formatul actelor de│15.03.2024│
│ │studii, precum şi al │ │
│ │suplimentului la │ │
│ │diplomă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│9 │metodologiei privind │15.03.2024│
│ │elementele şi │ │
│ │procesele de evaluare │ │
│ │externă şi de auditare│ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │metodologiei de │ │
│ │evaluare externă, │ │
│10 │standardele şi │2.04.2024 │
│ │indicatorii specifici │ │
│ │pentru fiecare proces │ │
│ │de evaluare externă a │ │
│ │instituţiilor de │ │
│ │învăţământ superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │tarifelor de │ │
│ │autorizare, de │ │
│ │acreditare şi de │ │
│ │menţinere a │ │
│11 │acreditării pentru │2.04.2024 │
│ │organizaţiile │ │
│ │furnizoare de educaţie│ │
│ │/instituţiile de │ │
│ │învăţământ superior şi│ │
│ │pentru programe şi │ │
│ │domenii de studii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │burselor şi stagiilor │ │
│12 │pentru şcolarizarea │2.04.2024 │
│ │studenţilor români de │ │
│ │pretutindeni şi a │ │
│ │studenţilor străini │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │cadrului strategic │ │
│13 │privind │2.04.2024 │
│ │internaţionalizarea │ │
│ │sistemului de │ │
│ │învăţământ superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │Programului Naţional │ │
│14 │pentru │2.04.2024 │
│ │Internaţionalizare │ │
│ │Universitară „Study in│ │
│ │Romania“ │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│15 │Programului Naţional │2.04.2024 │
│ │de Reducere a │ │
│ │Abandonului │ │
│ │Universitar │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │Programului Naţional │ │
│16 │de Sprijinire a │2.04.2024 │
│ │Învăţării Ştiinţelor │ │
│ │Exacte, a Ingineriei │ │
│ │şi Matematicii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │metodologiei de │ │
│ │evaluare externă, a │ │
│17 │standardelor, a │2.04.2024 │
│ │standardelor de │ │
│ │referinţă şi a listei │ │
│ │indicatorilor de │ │
│ │performanţă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│18 │privind aprobarea │2.04.2024 │
│ │Registrului Naţional │ │
│ │al Calificărilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│ │metodologiei privind │ │
│19 │corespondenţa │2.04.2024 │
│ │nivelurilor de │ │
│ │calificare şi │ │
│ │titlurile ocupaţiilor │ │
│ │din COR │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru │ │
│ │operaţionalizarea │ │
│20 │Platformei Naţionale │1.09.2024 │
│ │de Raportare Unică în │ │
│ │Învăţământul Superior │ │
│ │(PNRUIS) │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│21 │Registrului Unic │1.09.2024 │
│ │Naţional Integrat al │ │
│ │Diplomelor şi Actelor │ │
│ │de Studii (RUNIDAS) │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Hotărâre de Guvern │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │sistemului de │ │
│ │indicatori pentru │ │
│ │monitorizarea │ │
│22 │eficienţei │1.09.2024 │
│ │manageriale, a │ │
│ │echităţii şi a │ │
│ │relevanţei │ │
│ │învăţământului │ │
│ │superior pentru piaţa │ │
│ │muncii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│23 │pentru organizarea │2.04.2024 │
│ │învăţământului │ │
│ │superior dual (ciclul │ │
│ │scurt, I, II şi III, │ │
│ │doctorat profesional) │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │metodologiei-cadru de │ │
│24 │organizare şi │2.04.2024 │
│ │desfăşurare a │ │
│ │programelor de studii │ │
│ │postuniversitare de │ │
│ │formare profesională a│ │
│ │adulţilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│25 │aprobarea Codului │1.03.2024 │
│ │drepturilor şi │ │
│ │obligaţiilor │ │
│ │studentului │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │de organizare şi │ │
│26 │funcţionare a │1.03.2024 │
│ │centrelor de │ │
│ │consiliere din │ │
│ │instituţiile de │ │
│ │învăţământ superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│27 │aprobarea metodologiei│2.04.2024 │
│ │pentru finanţarea │ │
│ │învăţământului │ │
│ │superior dual │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │de confirmare a │ │
│ │deciziei agenţiei de │ │
│28 │evaluare a calităţii │1.03.2024 │
│ │înregistrată în │ │
│ │Registrul European │ │
│ │pentru Asigurarea │ │
│ │Calităţii în │ │
│ │Învăţământul Superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │metodologiei-cadru │ │
│29 │pentru organizarea de │15.03.2024│
│ │programe de studii │ │
│ │integrate finalizate │ │
│ │cu diplomă comună sau │ │
│ │diplomă dublă sau │ │
│ │multiplă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│30 │educaţiei pentru │15.03.2024│
│ │aprobarea listei │ │
│ │dublelor specializări │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │organizarea practicii │ │
│31 │pedagogice din cadrul │15.03.2024│
│ │programelor de studii │ │
│ │universitare de │ │
│ │masterat didactic │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului sănătăţii │ │
│ │privind aprobarea │ │
│32 │metodologiei pentru │2.04.2024 │
│ │acordarea asistenţei │ │
│ │medicale, │ │
│ │stomatologice şi │ │
│ │psihologice gratuite │ │
│ │studenţilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea procedurii │ │
│33 │pentru virarea către │1.03.2024 │
│ │Ministerul Educaţiei a│ │
│ │5% din încasările în │ │
│ │valută │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │de recunoaştere │ │
│ │automată a diplomelor │ │
│ │şi certificatelor │ │
│34 │obţinute în instituţii│15.03.2024│
│ │de învăţământ superior│ │
│ │din statele membre ale│ │
│ │Uniunii Europene şi │ │
│ │ale Spaţiului Economic│ │
│ │European şi din │ │
│ │Confederaţia Elveţiană│ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│35 │aprobarea │15.03.2024│
│ │Nomenclatorului │ │
│ │programelor de studii │ │
│ │cu profil similar │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │metodologiei-cadru │ │
│ │pentru recunoaşterea │ │
│36 │şi echivalarea, precum│2.04.2024 │
│ │şi recunoaşterea │ │
│ │studiilor sau a │ │
│ │perioadelor de studii │ │
│ │efectuate în ţară sau │ │
│ │în străinătate │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│37 │pentru înscrierea şi │2.04.2024 │
│ │înregistrarea │ │
│ │programelor de studii │ │
│ │în Registrul Naţional │ │
│ │al Calificărilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│38 │specializărilor pentru│15.03.2024│
│ │care se organizează │ │
│ │licenţă didactică cu │ │
│ │dublă specializare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│39 │de acordare a │15.03.2024│
│ │creditelor │ │
│ │transferabile în │ │
│ │învăţarea pe tot │ │
│ │parcursul vieţii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei │ │
│ │şi al ministrului │ │
│ │finanţelor privind │ │
│40 │aprobarea metodologiei│2.05.2024 │
│ │pentru scutirea plăţii│ │
│ │impozitului pe venitul│ │
│ │din salarii │ │
│ │personalului desemnat │ │
│ │de operatorul economic│ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei,│ │
│ │al ministrului muncii │ │
│ │şi solidarităţii │ │
│ │sociale şi al │ │
│41 │ministrului finanţelor│2.05.2024 │
│ │privind aprobarea │ │
│ │condiţiilor specifice │ │
│ │pentru persoanele care│ │
│ │sunt îndrumători de │ │
│ │practică şi tutori │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aprobarea │ │
│ │Regulamentului-cadru │ │
│42 │privind actele de │2.04.2024 │
│ │studii şi documentele │ │
│ │universitare emise de │ │
│ │instituţiile de │ │
│ │învăţământ superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea standardelor│ │
│43 │minimale naţionale │2.04.2024 │
│ │pentru obţinerea │ │
│ │atestatului de │ │
│ │abilitare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea standardelor│ │
│ │minimale naţionale │ │
│ │necesare şi │ │
│ │obligatorii pentru │ │
│44 │conferirea titlurilor │2.04.2024 │
│ │didactice de │ │
│ │conferenţiar şi │ │
│ │profesor din │ │
│ │învăţământul superior,│ │
│ │a atestatului de │ │
│ │abilitare, precum şi a│ │
│ │diplomei de doctor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru utilizarea │ │
│45 │sumelor din finanţare │15.03.2024│
│ │de bază, într-un │ │
│ │procent de maximum │ │
│ │10%, pentru cheltuieli│ │
│ │de investiţii │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei │ │
│ │şi al ministrului │ │
│ │afacerilor externe │ │
│46 │privind aprobarea │2.04.2024 │
│ │metodologiei de │ │
│ │acordare burse şi │ │
│ │stagii de specializare│ │
│ │a românilor de │ │
│ │pretutindeni │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin comun al │ │
│ │ministrului educaţiei │ │
│ │şi al ministrului │ │
│ │cercetării, inovării │ │
│ │şi digitalizării │ │
│47 │privind aprobarea │2.04.2024 │
│ │standardelor minimale │ │
│ │naţionale necesare şi │ │
│ │obligatorii pentru │ │
│ │conferirea gradelor │ │
│ │profesionale de │ │
│ │cercetare-dezvoltare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│48 │aprobarea listei │15.03.2024│
│ │instituţiilor de │ │
│ │învăţământ de │ │
│ │prestigiu │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│49 │aprobarea metodologiei│2.04.2024 │
│ │pentru finanţarea │ │
│ │cercetării ştiinţifice│ │
│ │universitare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru alocare de │ │
│50 │resurse financiare │2.04.2024 │
│ │consorţiilor sau │ │
│ │instituţiilor de │ │
│ │învăţământ superior │ │
│ │fuzionate │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru restituirea │ │
│51 │contravalorii │2.04.2024 │
│ │serviciilor de │ │
│ │şcolarizare cu │ │
│ │finanţare de la │ │
│ │bugetul de stat │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│52 │aprobarea metodologiei│2.04.2024 │
│ │pentru mobilitatea │ │
│ │academică │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │regulamentului de │ │
│53 │alocare a codului │2.04.2024 │
│ │matricol individual, │ │
│ │precum şi conţinutul │ │
│ │informaţiilor care vor│ │
│ │fi scrise în RMUR/ │ │
│ │RUNIDAS │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea normelor │ │
│54 │pentru accesibilizarea│2.04.2024 │
│ │învăţământului │ │
│ │superior pentru │ │
│ │persoanele cu │ │
│ │dizabilităţi │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului afacerilor│ │
│ │externe privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │de acordare a burselor│ │
│ │pentru stagii de │ │
│55 │formare profesională a│2.04.2024 │
│ │cadrelor didactice │ │
│ │care predau limba │ │
│ │română sau în limba │ │
│ │română în unităţi de │ │
│ │învăţământ sau │ │
│ │instituţii de │ │
│ │învăţământ superior │ │
│ │din străinătate │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea condiţiilor │ │
│56 │de şcolarizare a │15.04.2024│
│ │românilor de │ │
│ │pretutindeni şi a │ │
│ │cetăţenilor străini │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│57 │pentru închirierea │2.04.2024 │
│ │bunurilor mobile şi │ │
│ │imobile din │ │
│ │proprietatea privată a│ │
│ │statului │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│58 │regulamentului-cadru │2.04.2024 │
│ │privind organizarea şi│ │
│ │funcţionarea │ │
│ │comisiilor de etică │ │
│ │universitară │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│59 │aprobarea metodologiei│2.04.2024 │
│ │pentru utilizarea │ │
│ │microcertificărilor │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru modelele de │ │
│60 │certificate utilizate,│2.05.2024 │
│ │interoperabilitatea │ │
│ │registrelor şi │ │
│ │fluiditatea schimbului│ │
│ │de date │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului muncii şi │ │
│ │solidarităţii sociale │ │
│ │privind aprobarea │ │
│ │corespondenţei dintre │ │
│ │nivelurile CNC, actele│ │
│ │de studii sau │ │
│ │calificare eliberate, │ │
│ │tipul de programe de │ │
│61 │educaţie şi formare │15.04.2024│
│ │profesională prin care│ │
│ │pot fi dobândite │ │
│ │niveluri de │ │
│ │calificare, niveluri │ │
│ │de referinţă ale │ │
│ │Cadrului european al │ │
│ │calificărilor, precum │ │
│ │şi condiţiilor de │ │
│ │acces corespunzătoare │ │
│ │fiecărui nivel de │ │
│ │calificare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru recunoaşterea │ │
│ │certificatelor │ │
│ │dobândite, după caz, │ │
│ │în sistem formal, │ │
│ │nonformal şi informal │ │
│ │la furnizori de │ │
│62 │formare profesională │15.04.2024│
│ │autorizaţi/acreditaţi │ │
│ │sau în centre de │ │
│ │evaluare a │ │
│ │competenţelor │ │
│ │autorizate/acreditate │ │
│ │şi/sau în cadrul altor│ │
│ │entităţi cu rol │ │
│ │echivalent din afara │ │
│ │României │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru identificarea, │ │
│ │descrierea, evaluarea,│ │
│63 │validarea şi │2.04.2024 │
│ │certificarea │ │
│ │rezultatelor învăţării│ │
│ │obţinute în contexte │ │
│ │nonformale şi │ │
│ │informale │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │pentru recunoaşterea │ │
│64 │competenţelor │2.04.2024 │
│ │dobândite de tineri şi│ │
│ │adulţi, în contexte │ │
│ │nonformale şi │ │
│ │informale, în cadrul │ │
│ │centrelor de evaluare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │regulamentului de │ │
│65 │organizare şi │2.04.2024 │
│ │funcţionare, a │ │
│ │statului de funcţii şi│ │
│ │condiţiilor de │ │
│ │încadrare ale │ │
│ │personalului ANC │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │regulamentului de │ │
│66 │organizare şi │2.04.2024 │
│ │funcţionare a │ │
│ │consiliului │ │
│ │consultativ la nivelul│ │
│ │ANC │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│67 │de elaborare şi │2.04.2024 │
│ │actualizare a │ │
│ │calificărilor │ │
│ │profesionale │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei şi al │ │
│ │ministrului muncii şi │ │
│ │solidarităţii sociale │ │
│ │pentru aprobarea │ │
│68 │metodologiei privind │2.04.2024 │
│ │elaborarea, validarea,│ │
│ │aprobarea şi │ │
│ │gestionarea │ │
│ │standardelor │ │
│ │ocupaţionale şi de │ │
│ │calificare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aprobarea metodologiei│ │
│ │privind stabilirea │ │
│ │criteriilor şi │ │
│ │procedurilor de │ │
│69 │evaluare şi │2.04.2024 │
│ │certificare a │ │
│ │evaluatorilor de │ │
│ │competenţe │ │
│ │profesionale, a │ │
│ │evaluatorilor de │ │
│ │evaluatori şi a │ │
│ │evaluatorilor externi │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea │ │
│ │regulamentului pentru │ │
│ │autorizarea/ │ │
│70 │acreditarea centrelor │2.04.2024 │
│ │de evaluare a │ │
│ │competenţelor │ │
│ │profesionale obţinute │ │
│ │în contexte de │ │
│ │învăţare nonformală şi│ │
│ │informală │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea standardelor│ │
│71 │pentru acordarea │2.04.2024 │
│ │certificatului de │ │
│ │competenţe │ │
│ │transversale │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea modului de │ │
│ │acordare a avizelor │ │
│ │medicale pentru │ │
│ │exercitarea funcţiilor│ │
│ │didactice de predare │ │
│ │sau didactice │ │
│72 │auxiliare şi a │1.03.2024 │
│ │modelului de │ │
│ │certificat medical │ │
│ │pentru încadrarea │ │
│ │într-o funcţie │ │
│ │didactică de predare │ │
│ │sau didactică │ │
│ │auxiliară din │ │
│ │învăţământul superior │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│73 │aprobarea metodologiei│2.04.2024 │
│ │pentru conferirea de │ │
│ │plachete şi diplome │ │
│ │aniversare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei pentru │ │
│ │aprobarea standardelor│ │
│74 │minime privind │15.04.2024│
│ │organizarea │ │
│ │activităţilor de │ │
│ │evaluare continuă şi │ │
│ │evaluare sumativă │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│75 │aprobarea Comitetului │1.06.2024 │
│ │de selecţie pentru │ │
│ │comisiile de │ │
│ │specialitate CNATDCU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│76 │constituirea │15.07.2024│
│ │Registrului de experţi│ │
│ │CNATDCU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│77 │constituirea │15.07.2024│
│ │Registrului de experţi│ │
│ │CNEMU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │constituirea şi │ │
│78 │organizarea │15.07.2024│
│ │secretariatului tehnic│ │
│ │al comisiilor │ │
│ │naţionale │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│79 │educaţiei privind │15.07.2024│
│ │constituirea CNEMU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│80 │educaţiei privind │15.07.2024│
│ │constituirea CNSPIS │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│81 │educaţiei privind │15.07.2024│
│ │constituirea CNBU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│82 │educaţiei privind │15.07.2024│
│ │constituirea CNATDCU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│83 │aprobarea │1.08.2024 │
│ │regulamentului de │ │
│ │organizare şi │ │
│ │funcţionare a CNATDCU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│84 │aprobarea │1.08.2024 │
│ │regulamentului de │ │
│ │organizare şi │ │
│ │funcţionare a CNEMU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│85 │aprobarea │1.08.2024 │
│ │regulamentului de │ │
│ │organizare şi │ │
│ │funcţionare a CNSPIS │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│86 │aprobarea │1.08.2024 │
│ │regulamentului de │ │
│ │organizare şi │ │
│ │funcţionare a CNBU │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│87 │aprobarea │1.09.2024 │
│ │nomenclatorului │ │
│ │tipurilor de documente│ │
│ │cuprinse în RUNIDAS │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │aprobarea normelor │ │
│ │pentru organizarea │ │
│88 │activităţilor │2.05.2024 │
│ │extracurriculare - │ │
│ │ştiinţifice, tehnice, │ │
│ │cultural-artistice şi │ │
│ │sportive │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│89 │organizarea │30.04.2024│
│ │programelor │ │
│ │universitare de │ │
│ │educaţie timpurie │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│90 │organizarea │30.04.2024│
│ │programelor │ │
│ │universitare de │ │
│ │pedagogie a │ │
│ │învăţământului primar │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│91 │organizarea │30.04.2024│
│ │programelor │ │
│ │universitare de │ │
│ │licenţă didactică cu │ │
│ │dublă specializare │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│92 │organizarea │30.04.2024│
│ │programelor │ │
│ │universitare de │ │
│ │masterat didactic │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│ │organizarea │ │
│93 │programelor │30.04.2024│
│ │universitare de │ │
│ │masterat de │ │
│ │psihopedagogie │ │
│ │specială │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│ │înfiinţarea şi │ │
│94 │organizarea │30.04.2024│
│ │programelor │ │
│ │universitare de │ │
│ │masterat de consiliere│ │
│ │şcolară şi de carieră │ │
├────┼──────────────────────┼──────────┤
│ │Ordin al ministrului │ │
│ │educaţiei privind │ │
│95 │înfiinţarea şi │30.04.2024│
│ │organizarea │ │
│ │programelor de formare│ │
│ │psihopedagogică │ │
└────┴──────────────────────┴──────────┘
------