Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 3.047 din 15 ianuarie 2018 privind aprobarea Metodologiei de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2018
Luând în considerare Adresa nr. 4.007 din 28 decembrie 2017 a Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, înregistrată la Ministerul Educaţiei Naţionale cu nr. 44.017 din 29 decembrie 2017, în temeiul: - art. 193, 197, 216, art. 219 alin. (2) şi al art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; – Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările ulterioare,
ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Metodologia de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2018, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Instituţiile de învăţământ superior de stat îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea datelor transmise.
ART. 3 Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea calculelor efectuate conform anexei şi notifică Ministerului Educaţiei Naţionale eventualele neconcordanţe sesizate.
ART. 4 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior notifică, verifică şi/sau controlează instituţiile de învăţământ superior de stat privind orice neconcordanţe sesizate în datele raportate.
ART. 5 În anul 2018, Ministerul Educaţiei Naţionale analizează şi aprobă deschiderile de credite lunare, pe întreg parcursul anului, astfel încât instituţiilor de învăţământ superior de stat să le fie repartizate sume care să asigure funcţionarea în condiţii normale a acestora.
ART. 6 Direcţia generală învăţământ universitar şi Direcţia generală economică din Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi instituţiile de învăţământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei naţionale, Gigel Paraschiv, secretar de stat
Bucureşti, 15 ianuarie 2018. Nr. 3.047. ANEXA 1 METODOLOGIE
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email