Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 3.018 din 13 ianuarie 2025 privind aprobarea standardelor minimale naţionale necesare şi obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor
Având în vedere: - prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale; – prevederile art. 156 alin. (1) lit. a) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare; – prevederile art. 14 lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.760/2024; – Referatul de aprobare nr. 19/DGÎU din 9.01.2025,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările ulterioare, ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă, la propunerea Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, standardele minimale naţionale necesare şi obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2 Standardele minimale naţionale necesare şi obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor reprezintă un set de 35 de standarde specifice pe grupe de domenii arondate comisiilor de specialitate ale Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.
ART. 3 (1) În raport cu misiunea şi necesităţile academice proprii, instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română pot adopta standarde proprii, în vederea formulării propunerii de acordare a diplomei de doctor de către comisia de doctorat. (2) La elaborarea standardelor proprii, instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română vor avea în vedere ca acestea să se situeze peste nivelul minim al standardelor naţionale, aprobate prin prezentul ordin.
ART. 4 Standardele minimale naţionale pentru conferirea diplomei de doctor se aplică pentru studenţii-doctoranzi înmatriculaţi la studii universitare de doctorat începând cu anul universitar 2025-2026, prin precizarea expresă a acestora în contractele de studii doctorale.
ART. 5 Direcţia generală învăţământ universitar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Comisia Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, instituţiile de învăţământ superior şi Academia Română vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 6 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării, Daniel-Ovidiu David
Bucureşti, 13 ianuarie 2025. Nr. 3.018. ANEXA 1 STANDARDE
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email