Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 273 din 6 aprilie 2017  privind aprobarea comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora şi a atribuţiilor comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ale coordonatorilor naţionali pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 273 din 6 aprilie 2017 privind aprobarea comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acestora şi a atribuţiilor comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ale coordonatorilor naţionali pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative

EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 361 din 16 mai 2017
    Având în vedere:
    - art. 56 şi art. 278 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 5 alin. (1) pct. 25 şi 26, art. 8, art. 18 pct. 17 şi art. 37 din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Referatul de aprobare al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. DG.489 din 6.04.2017,

    în temeiul dispoziţiilor:
    - art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    – art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

    preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) Se aprobă comisiile de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumite în continuare comisii de experţi şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, prevăzute în anexa nr. 1.
    (2) Se aprobă atribuţiile comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ale coordonatorilor naţionali desemnaţi în vederea coordonării tehnice şi metodologice pentru implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative, prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi modificate la propunerea justificată a membrilor comisiilor de experţi, cu aprobarea preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

    ART. 2
     (1) Comisiile de experţi sunt coordonate de medicul şef director general adjunct al CNAS.
    (2) Numirea şi revocarea persoanelor din componenţa comisiilor de experţi şi a coordonatorilor naţionali pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative se fac prin ordin al preşedintelui CNAS.

    ART. 3
    (1) Membrii comisiilor de experţi beneficiază de o indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe.
    (2) Cheltuielile reprezentând plata indemnizaţiei lunare de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pe baza situaţiei privind participarea nominală a membrilor comisiei de experţi la şedinţele desfăşurate conform regulamentului de organizare şi funcţionare.
    (3) Cheltuielile de deplasare a membrilor comisiilor de experţi din alte localităţi, ocazionate de participarea la şedinţele comisiilor de experţi, sunt suportate de CNAS, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unui referat aprobat de preşedintele CNAS.
    (4) Comisia de experţi are obligaţia de a răspunde în timp util solicitărilor CNAS şi de a asigura confidenţialitatea datelor prelucrate la nivelul comisiei de experţi.

    ART. 4
    Membrii comisiilor de experţi şi direcţiile de specialitate din cadrul CNAS vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 5
    Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 822/2015 privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale comisiilor de experţi de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru avizarea tratamentului cu anumite DCI-uri prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, utilizate în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, respectiv subprograme de sănătate curative, precum şi pentru anumite boli cronice, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 30 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 71/2016 privind aprobarea coordonatorilor naţionali şi a atribuţiilor acestora în vederea coordonării tehnice şi metodologice pentru implementarea programelor naţionale de sănătate curative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 17 februarie 2016, cu modificările ulterioare.

    ART. 6
     Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 7
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
                    Marian Burcea

    Bucureşti, 6 aprilie 2017.
    Nr. 273.
    ANEXA NR. 1
    Comisiile de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora
    I. Comisiile de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
    A. Comisii de experţi pentru programele naţionale de sănătate curative
    1. Comisia de experţi pentru Programul naţional de oncologie
    a) Comisia de experţi pentru Programul naţional de oncologie - Subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice
    b) Comisia de experţi pentru implementarea Programului naţional de oncologie - Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT

    2. Comisia de experţi pentru Programul naţional de tratament al hemofiliei şi talasemiei
    3. Comisia de experţi pentru Programul naţional de tratament al bolilor neurologice - scleroză multiplă
    4. Comisia de experţi pentru Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Purpura trombocitopenică imună cronică la adulţii splenectomizaţi şi nesplenectomizaţi
    5. Comisia de experţi pentru Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Pacienţi adulţi şi copii cu hiperfenilalaninemie diagnosticaţi cu fenilcetonurie sau deficit de tetrahidrobiopterină (BH4)
    6. Comisia de experţi pentru Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Scleroză tuberoasă
    7. Comisia de experţi pentru Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Fibroză pulmonară idiopatică
    8. Comisia de experţi pentru Programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare - Distrofia musculară Duchenne

    B. Comisii de experţi pentru boli cronice
    1. Comisia de experţi pentru tratamentul specific în psoriazisul cronic sever
    2. Comisa de experţi pentru tratamentul bolii Gaucher
    3. Comisia de experţi pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice în endocrinologie
    4. Comisia de experţi pentru tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozei hepatice de etiologie virală, precum şi pentru boala inflamatorie cronică intestinală
    a) Tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozei hepatice de etiologie virală
    b) Tratamentul cu agenţi biologici în bolile inflamatorii intestinale nespecifice (boala Crohn şi rectocolita ulcerohemoragică)

    5. Comisia de experţi pentru tratamentul infertilităţii de cauză hormonală
    6. Comisia de experţi pentru tratamentul cu imunosupresoare în poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, spondilita anchilozantă şi artrita juvenilă
    7. Comisia de experţi pentru tratamentul tulburărilor de nutriţie şi metabolism


    II. Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
    1. Fiecare comisie de experţi este formată din preşedinte şi 2/4/6 membri, după caz. Mandatul preşedintelui este valabil un an de la data emiterii ordinului de numire prevăzut la art. 2 alin. (2) din ordin. Secretariatul comisiilor este asigurat de personal din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
    2. Comisiile de experţi îşi desfăşoară activitatea în şedinţe organizate potrivit prevederilor prezentului regulament şi ori de câte ori este necesar.
    3. Comisiile de experţi întocmesc pentru fiecare şedinţă câte un proces-verbal semnat de membrii prezenţi, în care se consemnează deciziile luate.
    4. Şedinţele se desfăşoară numai în prezenţa preşedintelui Comisiei de experţi şi a cel puţin a jumătate plus unul din numărul membrilor săi.
    5. În situaţia în care, din motive obiective, preşedintele nu poate participa la lucrările Comisiei de experţi, deleagă această competenţă unuia dintre membrii comisiei.
    6. Fiecare comisie de experţi are ştampilă proprie.
    7. Şedinţele comisiilor de experţi au loc la sediul CNAS.
    8. Pentru plata indemnizaţiei lunare, membrii comisiilor de experţi vor depune la Direcţia resurse umane, salarizare şi evaluare personal din cadrul CNAS, până la data de 5 a lunii următoare numirii, documentele necesare în vederea efectuării plăţii indemnizaţiei prevăzută la art. 3 alin. (1) şi (2) din ordin.
    9. Situaţia prezenţei membrilor Comisiei de experţi, în baza căreia se face plata indemnizaţiei lunare, certificată prin semnătura preşedintelui acesteia şi cu aprobarea preşedintelui CNAS, este depusă la Direcţia resurse umane, salarizare şi evaluare personal din cadrul CNAS, lunar, până la data de 3 a lunii curente, pentru luna precedentă.

    ANEXA NR. 2
    Atribuţiile comisiilor de experţi care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ale coordonatorilor naţionali desemnaţi în vederea coordonării tehnice şi metodologice pentru implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative
    I. Atribuţiile comisiilor de experţi prevăzute în anexa nr. 1 la ordin, cu excepţia Comisiei de experţi pentru implementarea Programului naţional de oncologie - Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT, sunt următoarele:
    1. elaborează şi actualizează formularele specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicamentele notate cu (**)1 şi (**)1Ω în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a metodologiei de transmitere în platforma informatică din asigurările de sănătate a formularelor specifice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 141/2017, cu modificările şi completările ulterioare;
    2. colaborează cu structurile de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în vederea elaborării răspunsurilor la întrebările/interpelările transmise de instituţii/petenţi/asociaţii de pacienţi/furnizori de servicii medicale, precum şi în vederea elaborării punctelor de vedere asupra propunerilor legislative cu incidenţă în domeniul asigurărilor sociale de sănătate;
    3. acordă consultanţă pe domeniul de competenţă structurilor de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care monitorizează consumurile medicamentelor prescrise în baza formularelor specifice pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicamentele notate cu (**)1 şi (**)1Ω în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a metodologiei de transmitere în platforma informatică din asigurările de sănătate a formularelor specifice, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 141/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

    II. Atribuţiile Comisiei de experţi pentru implementarea Programului naţional de oncologie - Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT sunt următoarele:
    1. Comisia de experţi pentru implementarea Programului naţional de oncologie - Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT, constituită din Subcomisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la adulţi şi Subcomisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii, are următoarele atribuţii:
    a) analizează dosarul fiecărui bolnav, transmis de casele de asigurări de sănătate, în vederea aprobării efectuării examinării PET-CT (Positron Emission Tomography/Computed Tomography);
    b) emite decizii de avizare/neavizare a efectuării examinării PET-CT, în conformitate cu criteriile de eligibilitate cuprinse în Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT, a căror valabilitate începe la data emiterii acestora. Deciziile de avizare au o valabilitate de 45 de zile. Nu se emit decizii cu valabilitate retroactivă;
    c) elaborează rapoarte trimestriale care conţin numărul dosarelor examinate, numărul dosarelor aprobate şi numărul de rezultate transmise de fiecare furnizor care derulează programul;
    d) elaborează circuitul documentelor care să asigure funcţionarea adecvată a comisiei;
    e) răspunde la petiţiile petenţilor referitor la investigaţia PET-CT.

    2. În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, comisia va avea întâlniri astfel:
    a) Subcomisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la adulţi - întâlniri lunare şi după caz, întâlniri extraordinare la convocarea preşedintelui comisiei sau a preşedintelui CNAS;
    b) Subcomisia pentru monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice la copii - întâlniri la nevoie, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea prin fax a dosarelor pacienţilor şi, după caz, întâlniri extraordinare la convocarea preşedintelui comisiei sau a preşedintelui CNAS.

    3. Fiecare membru al comisiei are drept de vot, dar nu şi de veto.
    4. Circuitul documentelor:
    a) documentul principal îl reprezintă referatul de justificare, completat de medicul curant oncolog/hematolog, cu respectarea criteriilor de eligibilitate cuprinse în Subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT, avizat şi parafat de coordonatorul de program de la nivelul judeţului respectiv sau din centrul universitar, după caz;
    b) dosarele pacienţilor pentru avizarea efectuării examinării PET-CT trebuie să conţină:
    b1) pentru pacienţii adulţi: referatul de justificare, investigaţiile care susţin diagnosticul şi evoluţia bolii, consimţământul pacientului şi copia actului de identitate;
    b2) pentru pacienţii copii: referatul de justificare, investigaţiile care susţin diagnosticul şi evoluţia bolii, consimţământul părintelui/reprezentantului legal, copia actului de identitate al părintelui/reprezentantului legal şi copia actului de identitate al copilului (certificat de naştere/carte de identitate);

    c) dosarele se depun la casele de asigurări de sănătate, care le transmit la CNAS, astfel:
    c1) pentru pacienţii adulţi, prin poştă, cu 7 zile calendaristice înainte de următoarea întâlnire a comisiei comunicată de CNAS, cu adresă de înaintare înregistrată la casa de asigurări de sănătate şi însoţită de tabelul centralizator al dosarelor înaintate;
    c2) pentru pacienţii copii, prin fax şi poştă în primele două zile lucrătoare de la primirea acestora de către casele de asigurări de sănătate, cu adresă de înaintare înregistrată la casa de asigurări de sănătate şi însoţită de tabelul centralizator al dosarelor înaintate;

    d) pentru dosarele incomplete sau care nu respectă criteriile de eligibilitate şi sunt respinse de drept, întreaga responsabilitate revine în exclusivitate medicului curant şi caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află pacienţii;
    e) comisia analizează în sesiuni ordinare sau extraordinare dosarele depuse şi emite decizii de avizare/neavizare (se specifică motivele respingerii) a efectuării explorării;
    f) decizia este transmisă de CNAS către casele de asigurări de sănătate în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la avizare/neavizare;
    g) decizia este comunicată pacientului de către casa de asigurări de sănătate care a înregistrat dosarul, în primele două zile lucrătoare de la primirea unei copii a acesteia de la comisie;
    h) pacientul se programează la furnizor şi efectuează examinarea, după care prezintă rezultatul, în original şi în copie, medicului oncolog/hematolog care a întocmit referatul;
    i) furnizorul este obligat să transmită lunar la CNAS, în format electronic, centralizatorul investigaţiilor efectuate.


    III. Atribuţiile coordonatorilor naţionali desemnaţi în vederea coordonării tehnice şi metodologice pentru implementarea programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative sunt următoarele:
    1. participă la stabilirea listei materialelor sanitare specifice ce se asigură în cadrul unor programe/subprograme naţionale curative, în vederea aprobării acesteia prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;
    2. elaborează criteriile de eligibilitate pentru includerea bolnavilor în programul/subprogramul naţional de asigurări de sănătate curativ;
    3. pentru situaţiile bolnavilor diagnosticaţi cu unele boli rare, al căror tratament presupune un efort mare financiar, analizează oportunitatea includerii acestor bolnavi în program şi propun spre avizare iniţierea tratamentului;
    4. asigură consultanţă ştiinţifică de specialitate în vederea îmbunătăţirii derulării programelor/subprogramelor naţionale de sănătate curative;
    5. la solicitarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate asigură consultanţa de specialitate referitor la corespondenţa primită de la furnizorii de servicii medicale şi/sau asiguraţi referitoare la programele naţionale de sănătate curative.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016