Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 272 din 19 februarie 2014  pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 272 din 19 februarie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate

EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 26 februarie 2014
    Văzând Referatul de aprobare nr. 109.444 din 6 februarie 2014 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii,
    având în vedere prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare,
    în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a unor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului (UE) nr. 1.310/2013, al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi alocarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014,
    în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordonarea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

    ART. I
    Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din data de 25 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

    1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ORDIN
    privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate"

    2. La articolul 5 alineatul (2), litera b) se abrogă.

    3. La articolul 6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
    "(4) În cazul în care producătorul agricol foloseşte apă pentru irigaţii, odată cu depunerea cererii unice de plată sau până la data-limită de depunere a acesteia, trebuie să prezinte documente doveditoare ale dreptului de utilizare a apei pentru irigaţii, cum ar fi: autorizaţia de utilizare a apei pentru irigaţii eliberată de către Administraţia Naţională "Apele Române", calitatea de membru al unei organizaţii a utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI), contractul de irigaţii al OUAI încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) sau contractul de irigaţii încheiat între beneficiar şi ANIF, după caz."

    4. La articolul 8, alineatele (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(2) Pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate pe suprafeţele de pajişti comunale, pe lângă condiţiile generale stabilite la art. 13-17 din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi prevederile art. 5 din prezentul ordin.
    ..................................................................
    (4) Pentru schemele de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal, precum şi pentru sprijinul aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate, pe lângă condiţiile şi criteriile de eligibilitate menţionate la alin. (1) şi (2), se aplică şi normele de ecocondiţionalitate stabilite prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 30/147/2010 pentru aprobarea bunelor condiţii agricole şi de mediu în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului şi pădurilor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 187/2.155/42/2011 pentru aprobarea cerinţelor legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul şi identificarea şi înregistrarea animalelor în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori în România, cu modificările ulterioare."

    5. La articolul 10 alineatul (3), literele g) şi i) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "g) producătorul agricol/grupul de producători depune la centrul local/judeţean sau al municipiului Bucureşti al A.P.I.A., după caz, până la data de 1 mai a anului următor recoltării, declaraţia de livrare a tutunului livrat; declaraţia de livrare se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat, pentru atestarea cantităţii şi a calităţii tutunului livrat; dacă producătorul agricol este membru al unui grup de producători, declaraţia de livrare se vizează şi de grupul în cauză; lipsa vizei/vizelor pe declaraţia de livrare determină neeligibilitate la plată pentru ANT 4 - tutun;
    ..................................................................
    i) suprafeţele solicitate conform cererii unice de plată pe suprafaţă sunt supuse controalelor de către structurile de control ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu privire la respectarea suprafeţelor şi culturilor declarate şi ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu privire la lucrările agrotehnice specifice, astfel încât la recoltare să se asigure o densitate medie de cel puţin 2 plante/mp."

    6. La articolul 11 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) deţin contract de producere a sfeclei de zahăr cu o fabrică de zahăr, conform modelului prevăzut în anexa la Acordul interprofesional pentru sfecla de zahăr, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, înregistrat la DAJ, iar o copie a acestuia este depusă la A.P.I.A. până la data de 1 octombrie a anului în curs; contractul se vizează de reprezentantul desemnat al DAJ pe a cărei rază teritorială se află terenul cultivat numai dacă, pe baza verificărilor efectuate în perioada de vegetaţie, se constată respectarea obligaţiilor privind suprafaţa culturii contractate, condiţiile agrotehnice şi asigurarea unei densităţi medii de cel puţin 4 plante/mp; lipsa vizei DAJ pe contract determină neeligibilitatea la plată pentru ANT 6 - sfeclă de zahăr; rezultatul verificărilor se consemnează într-un proces-verbal de constatare semnat de reprezentanţii DAJ, ai Federaţiei cultivatorilor de sfeclă de zahăr şi ai fabricii de zahăr, care se păstrează la DAJ;"

    7. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 15^1. - (1) Odată cu depunerea cererii de plată pe suprafaţă pentru anul 2014, pentru pregătirea aplicării politicii agricole comune 2014-2020, fermierii trebuie să declare, să identifice şi să delimiteze suprafeţele de teren ce constituie zone de interes ecologic, prin intermediul aplicaţiei IPAOnLine. Pentru a beneficia de plăţi directe prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune, începând cu anul 2015 fermierii trebuie să respecte practici agricole benefice climei şi mediului, cum ar fi: diversificarea culturilor, menţinerea pajiştilor permanente, înfiinţarea şi/sau menţinerea zonelor de interes ecologic pe suprafeţele agricole eligibile. Tipurile de zone de interes ecologic sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (2) Următoarele situaţii constituie excepţii de la obligativitatea declarării, identificării şi delimitării zonelor de interes ecologic:
    a) suprafaţa de teren arabil a exploataţiei este mai mică de 15 ha;
    b) suprafeţele eligibile la plată sunt cultivate în sistem de agricultură ecologică;
    c) peste 75% din suprafaţa de teren arabil a exploataţiei este utilizată pentru producţia de iarbă sau alte furaje erbacee ori este lăsată ca teren necultivat sau este cultivată cu culturi de leguminoase sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări, cu condiţia ca suprafaţa arabilă care nu face obiectul acestor utilizări să nu fie mai mare de 30 de hectare;
    d) peste 75% din suprafaţa agricolă eligibilă este păşune permanentă sau este utilizată pentru producţia de iarbă sau alte furaje erbacee ori este cultivată cu culturi aflate sub apă o mare parte a anului sau o mare parte a ciclului de cultură sau face obiectul unei combinaţii între aceste utilizări, cu condiţia ca suprafaţa arabilă care nu face obiectul acestor utilizări să nu fie mai mare de 30 de hectare."

    8. După articolul 16 se introduce o anexă având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    9. În tot cuprinsul ordinului, sintagmele "plăţi naţionale directe complementare" şi "plăţi directe complementare" se înlocuiesc cu sintagma "ajutoare naţionale tranzitorii", sintagma "plată naţională directă complementară" se înlocuieşte cu sintagma "ajutor naţional tranzitoriu", iar acronimul "PNDC" se înlocuieşte cu acronimul "ANT".

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

         p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
                     Dumitru Daniel Botănoiu,
                        secretar de stat

    Bucureşti, 19 februarie 2014.
    Nr. 272.

    ANEXĂ
    -----
(Anexa la Ordinul nr. 246/2008)
-------------------------------

                    Tipuri de zone de interes ecologic
                     prevăzute la art. 15^1 din ordin

    Subsemnatul, ................., în calitate de ................, declar că am luat cunoştinţă despre obligaţia declarării, identificării şi delimitării zonelor de interes ecologic prevăzute în tabelul de mai jos şi de necesitatea colectării acestor date de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu ajutorul aplicaţiei IPAOnLine.

 ┌────┬───────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐
 │Nr. │ Specificare │ Definiţie │
 │crt.│ │ │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 1 │Terase │Construcţii destinate prevenirii şi │
 │ │ │combaterii eroziunii solului, executate │
 │ │ │de-a lungul curbelor de nivel, pe terenuri │
 │ │ │agricole în pantă │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 2 │Garduri vii │Şiruri de arbuşti formate din diferite │
 │ │ │specii, cu lăţimea de maximum 10 m │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 3 │Iazuri │Acumulări permanente naturale de apă │
 │ │ │stătătoare, cu suprafaţa de maximum 0,1 ha │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 4 │Şanţuri sau canale │Şanţuri sau canale de maximum 6 metri │
 │ │ │lăţime, inclusiv unele cursuri de apă │
 │ │ │utilizate pentru irigaţii sau drenaj │
 │ │ │(exclusiv canalele betonate) │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 5 │Şiruri de arbori │Şiruri de arbori cu diametrul coroanei de │
 │ │ │minimum 4 m şi spaţiul dintre coroane de │
 │ │ │maximum 5 m │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 6 │Grupuri de arbori │Grupuri de arbori ce ocupă o suprafaţă de │
 │ │ │maximum 0,3 ha/grup, ale căror coroane se │
 │ │ │întrepătrund │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 7 │Arbori izolaţi │Arbori izolaţi, cu diametrul coroanei de │
 │ │ │minimum 4 m │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 8 │Garduri tradiţionale de │Garduri tradiţionale de piatră existente pe│
 │ │piatră │terenul agricol │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 9 │Vegetaţie specifică zonelor│Vegetaţie existentă pe marginea iazurilor │
 │ │umede │sau a cursurilor de apă, cu lăţime de │
 │ │ │maximum 10 m │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 10 │Benzi-tampon fără producţie│Fâşii de protecţie înierbate (impus de │
 │ │agricolă │Directiva nitraţi şi Regulamentul │
 │ │ │pesticide) situate în vecinătatea │
 │ │ │cursurilor de apă, cu lăţimea de minimum │
 │ │ │1 m, pe care utilizarea fertilizanţilor şi │
 │ │ │a pesticidelor este interzisă; şi/sau Benzi│
 │ │ │înierbate dintre rândurile de culturi │
 │ │ │permanente (vii, livezi etc.) sau margini │
 │ │ │de sole; aceste benzi pot fi din vegetaţie │
 │ │ │spontană/cultivată, care nu necesită udare,│
 │ │ │fertilizare sau tratamente fitosanitare, cu│
 │ │ │lăţime de minimum 1 m. │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 11 │Margini de câmp │Margini de câmp (teren agricol), cu lăţimi │
 │ │ │cuprinse între 1 m şi 20 m, fără producţie │
 │ │ │agricolă │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 12 │Fâşii de teren la marginea │Fâşii de teren agricol la marginea pădurii,│
 │ │pădurii │cu lăţimi cuprinse între 1 m şi 10 m │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 13 │Sisteme agroforestiere │Sisteme agroforestiere, ca suprafeţe de │
 │ │ │teren arabil eligibil la plata directă │
 ├────┼───────────────────────────┼───────────────────────────────────────────┤
 │ 14 │Zone împădurite │Terenuri agricole împădurite prin Măsura │
 │ │ │221 "Prima împădurire a terenurilor │
 │ │ │agricole" în cadrul PNDR 2007-2013 │
 └────┴───────────────────────────┴───────────────────────────────────────────┘

  Data: ................ Semnătură/Semnătură şi ştampilă


                        ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016