Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 270 din 4 iulie 2024 pentru abrogarea art. 9 alin. (5) şi (6) şi art. 10 alin. (2) din Normele tehnice privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 180/2020
Având în vedere Referatul de aprobare al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu“ nr. 7.989 din 1.07.2024, ţinând cont de prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Sentinţei civile nr. 1.891 din 10.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3.220 din 11.06.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: ART. I Articolul 9 alin. (5) şi (6) şi articolul 10 alin. (2) din Normele tehnice privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 180/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 3 august 2020, se abrogă.
ART. II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Violeta Muşat, secretar de stat
Bucureşti, 4 iulie 2024. Nr. 270.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email