Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 26 din 3 ianuarie 2019 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială
EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 103 din 11 februarie 2019
Având în vedere:
- art. 9 alin. (5) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
– anexa nr. 9 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul:
- art. 9 alin. (1) şi art. 19 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare;
– art. 4 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 299/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, cu modificările ulterioare;
– art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:
ART. 1
(1) Se aprobă Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate copiilor din sistemul de protecţie specială, definite conform prevederilor art. 121 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile Serviciilor pentru copilul aflat în plasament la rude/familii/persoane, precum şi la asistent maternal, cod 8790SF-C, potrivit Nomenclatorului serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
(2) Serviciile sociale prevăzute la alin. (1) asigură creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi la o persoană, familie sau la asistent maternal profesionist.
ART. 2
(1) Serviciile sociale prevăzute la art. 1 sunt organizate ca servicii fără personalitate juridică, funcţiile acestora fiind îndeplinite de minimum două persoane/serviciu, reprezentate de managerul de caz al copilului şi de persoana, familia sau asistentul maternal profesionist la care a fost dat în plasament copilul, conform hotărârii/deciziei organismelor abilitate prin lege.
(2) Serviciile sociale prevăzute la art. 1 sunt înfiinţate, organizate, administrate şi monitorizate de furnizori publici de servicii sociale reprezentaţi de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumite în continuare DGASPC, precum şi de furnizori privaţi de servicii sociale reprezentaţi de organismele private autorizate prevăzute de lege, denumite în continuare OPA.
(3) Furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale prevăzuţi la alin. (1) au responsabilitatea organizării şi administrării serviciilor sociale de tip familial, precum şi a recrutării, instruirii şi monitorizării activităţii asistenţilor maternali profesionişti, a persoanelor şi familiilor prevăzute la art. 1 alin. (2).
ART. 3
(1) Standardele minime de calitate prevăzute la art. 1 cuprind două secţiuni.
(2) Secţiunea I - standardul minim de calitate este structurată după cum urmează:
a) module: denumire şi numerotare cu cifre romane;
b) standarde: definire, rezultate aşteptate şi numerotare cu cifre arabe;
c) condiţii/criterii ale fiecărui standard, corespunzătoare indicatorilor de proces: enunţ, detaliere şi numerotare compusă din litera S şi cifre arabe corespunzătoare numărului standardului şi numărului condiţiei/criteriului;
d) indicatori de monitorizare-Im, corespunzători indicatorilor de realizare: documente şi modalităţi de evidenţiere a respectării standardului.
(3) Structura standardelor minime de calitate, prevăzută la alin. (2), respectă elementele care definesc standardele de calitate, după cum urmează:
a) condiţiile/criteriile fiecărui standard corespund indicatorilor de proces, măsură a modului/procesului în care sunt livrate serviciile, respectiv condiţiile/criteriile fiecărui standard;
b) indicatorii de monitorizare-Im corespund indicatorilor de realizare - măsură, de obicei cantitativă, a produselor finale sau a serviciilor furnizate direct de o structură instituţională;
c) rezultatele aşteptate corespund indicatorilor de rezultat, măsură a efectelor sau impactului obţinute prin furnizarea serviciilor.
(4) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial se aplică serviciilor organizate conform prevederilor art. 2 alin. (1).
(5) Secţiunea a II-a cuprinde clarificări privind modalitatea de completare a fişei de autoevaluare - formular standard în care se înscriu de către solicitantul licenţei de funcţionare datele şi punctajul estimat de acesta cu privire la gradul de îndeplinire a standardelor minime aferente procesului de acordare a serviciilor sociale.
(6) Evaluarea în vederea acordării licenţei serviciului social se realizează pe baza punctajului minim prevăzut în secţiunea a II-a din anexa la prezentul ordin, a documentelor justificative şi a vizitelor de evaluare în teren realizate de inspectorii sociali.
ART. 4
(1) Furnizorii publici şi privaţi de servicii sociale au obligaţia de a respecta în integralitate standardele minime de calitate atât în vederea primirii licenţei de funcţionare, cât şi ulterior acordării acesteia, pentru întreaga perioadă de funcţionare a serviciilor sociale.
(2) Indiferent de forma de organizare a serviciilor sociale licenţiate, furnizorilor de servicii sociale publici şi privaţi le revine obligaţia monitorizării respectării standardelor minime de calitate.
ART. 5
(1) Verificarea respectării standardelor minime de calitate revine inspectorilor sociali, potrivit prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Verificarea conformităţii şi respectării normelor de igienă şi sănătate publică, a normelor privind securitatea la incendiu, precum şi a altor condiţii/cerinţe/norme pentru care au fost emise autorizaţii administrative prealabile de funcţionare se realizează de personalul de specialitate desemnat de instituţiile care au emis autorizaţiile de funcţionare respective, după caz: din domeniul sănătăţii publice, al pazei contra incendiilor, al sănătăţii şi securităţii în muncă etc.
(3) În realizarea vizitelor de evaluare în teren, inspectorii sociali au în vedere ansamblul de condiţii şi criterii aferente fiecărui standard, fără a se limita la indicatorii prevăzuţi în fişa de autoevaluare, iar în situaţia în care apreciază încălcări ale unor cerinţe care, potrivit legii, intră în competenţa instituţiilor menţionate la alin. (2), în funcţie de gravitatea constatărilor procedează după cum urmează:
a) sesizează instituţia/instituţiile responsabilă/responsabile;
b) recomandă neacordarea/suspendarea licenţei de funcţionare şi sesizează instituţia/instituţiile responsabilă/responsabile;
c) aplică prevederile art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 197/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi sesizează instituţia/instituţiile responsabilă/responsabile.
ART. 6
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 35/2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protecţiei copilului la asistentul maternal profesionist şi a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 27 mai 2003.
ART. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
Marius-Constantin Budăi
Bucureşti, 3 ianuarie 2019.
Nr. 26.
ANEXA 1
STANDARDE MINIME
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: