Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul <>Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , al <>Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, al <>Hotãrârii Guvernului nr. 706/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate şi pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiazã asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fãrã contribuţie personalã, pe baza de prescripţie medicalã, şi al <>Hotãrârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii, vazand Referatul de aprobare nr. 595/2006 al Ministerului Sãnãtãţii Publice şi al Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 2.079/2006, ministrul sãnãtãţii publice şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate emit urmãtorul ordin: ART. 1 (1) Se aproba derularea programului naţional cu scop curativ, respectiv a subprogramelor, denumite în continuare program, respectiv subprograme, finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, gestionat de Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, în anul 2006. (2) Se aproba Normele metodologice de organizare, finanţare, monitorizare şi control al programului/subprogramelor finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi sistemul de raportare a indicatorilor specifici, în anul 2006, prevãzute în anexa nr. I. ART. 2 (1) Programul finanţat din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate are ca scop îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate şi creşterea sperantei de viata a bolnavilor cu afecţiuni cu risc crescut. (2) Programul, respectiv subprogramele finanţate din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, sumele aferente acestora, scopul, obiectivele, criteriile de eligibilitate stabilite de comisiile de specialitate ale Ministerului Sãnãtãţii Publice, indicatorii specifici de monitorizare (fizici şi de eficienta) şi natura cheltuielilor sunt prevãzute în anexa nr. II. (3) Unitãţile sanitare prin care se deruleazã programul, respectiv subprogramele prevãzute la alin. (2), sunt nominalizate de ministerele în subordinea cãrora funcţioneazã şi aprobate de Ministerul Sãnãtãţii Publice şi sunt prevãzute în anexa nr. III. ART. 3 (1) Sumele alocate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pentru finanţarea subprogramelor se utilizeazã pentru asigurarea în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice unor boli cronice cu risc crescut şi pentru asigurarea serviciilor de supleere renala (inclusiv medicamente şi/sau materiale sanitare specifice). (2) Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va estima numãrul de bolnavi care urmeazã sa fie beneficiari ai fiecãrui subprogram, în funcţie de propunerile comisiilor de specialitate (numãrul de bolnavi eligibili, tendinta morbiditatii specifice, terapia specifica) şi de nivelul sumelor aprobate pentru medicamente şi materiale sanitare specifice, respectiv servicii de supleere a funcţiei renale, ce se achiziţioneazã pentru subprograme. ART. 4 Unitatea sanitarã nominalizatã sa deruleze subprograme raporteazã casei de asigurãri de sãnãtate indicatorii specifici pe baza evidentei tehnico-operative. ART. 5 (1) Decontarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice şi a serviciilor medicale de supleere renala se realizeazã lunar de casele de asigurãri de sãnãtate, din fondurile aprobate cu aceasta destinaţie. (2) Casele de asigurãri de sãnãtate rãspund de asigurarea, urmãrirea şi controlul utilizãrii fondurilor aprobate pentru derularea subprogramelor finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. (3) Casele de asigurãri de sãnãtate rãspund de evaluarea, monitorizarea şi controlul derulãrii subprogramelor pe baza indicatorilor raportati de unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprogramele. (4) Casele de asigurãri de sãnãtate vor raporta Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate utilizarea sumelor contractate potrivit destinaţiei acestora, precum şi numãrul de bolnavi trataţi, valoarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare consumate pentru tratamentul bolnavilor, valoarea serviciilor de supleere renala şi costul mediu/bolnav tratat. (5) Trimestrial, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate va transmite Ministerului Sãnãtãţii Publice un raport privind derularea programului, respectiv a subprogramelor de sãnãtate finanţate din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. (6) Raportul prevãzut la alin. (5) va fi transmis în termen de maximum 45 de zile de la încheierea trimestrului şi va conţine: - situaţia centralizata a indicatorilor fizici şi de eficienta pentru fiecare program, respectiv subprogram de sãnãtate; - aspecte deosebite în derularea programelor, respectiv a subprogramelor de sãnãtate; - eventualele propuneri de imbunatatire a activitãţilor pe programe. ART. 6 (1) Achiziţia, în condiţiile legii, a unor medicamente şi/sau materiale sanitare specifice ce se acorda în spital şi în ambulatoriu se efectueazã prin licitaţie la nivel naţional, pentru urmãtoarele subprograme: - "Tratamentul persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere (profesionalã şi verticala)"; - "Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza"; - "Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice"; - "Tratamentul bolnavilor cu boli neurologice: scleroza multipla"; - "Tratamentul de supleere a funcţiei renale a bolnavilor cu insuficienta renala cronica" (medicamente şi materiale sanitare); - "Tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat". (2) Pentru subprogramele pentru care nu se organizeazã licitaţie la nivel naţional, achiziţionarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice se face, în condiţiile legii, de cãtre unitãţile sanitare care deruleazã subprogramele respective. (3) Prevederile alin. (2) se aplica şi subprogramului "Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza", pentru achiziţia materialelor sanitare specifice. (4) Lista medicamentelor şi materialelor sanitare specifice ce se achiziţioneazã potrivit alin. (2) şi (3) se stabileşte la propunerea comisiilor de specialitate şi se aproba prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate. (5) Pentru subprogramul "Tratamentul de supleere a funcţiei renale a bolnavilor cu insuficienta renala cronica", serviciile de supleere renala (cu excepţia medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice) se realizeazã în baza contractelor încheiate între casele de asigurãri de sãnãtate şi unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprogramul, conform prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate. (6) Procedura de achiziţie publica prin licitaţie la nivel naţional se organizeazã de Ministerul Sãnãtãţii Publice împreunã cu Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate. (7) Pana la organizarea licitaţiei la nivel naţional, în anul 2006, respectiv încheierea contractelor cu furnizorii de medicamente şi materiale sanitare specifice desemnaţi castigatori ai licitaţiei la nivel naţional, aprovizionarea cu medicamente şi/sau materiale sanitare specifice ce se acorda în spital şi în ambulatoriu se efectueazã în condiţiile legii. (8) Distribuţia la nivelul unitãţilor sanitare a medicamentelor şi materialelor sanitare specifice, aferente subprogramelor de sãnãtate prevãzute la alin. (1), se face pe baza contractelor încheiate între Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, în calitate de achizitor, şi furnizorii de medicamente şi materiale sanitare specifice declaraţi castigatori la licitaţiile naţionale. ART. 7 Modificarea structurii, sumelor şi indicatorilor specifici pentru evaluare şi monitorizare, aferente subprogramelor, pe parcursul derulãrii acestora, se aproba prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, la propunerea fundamentatã a ordonatorilor de credite. ART. 8 Condiţiile şi modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializa şi dializa peritoneala în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate cu centrele-pilot, se aproba prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, cu avizul Ministerului Sãnãtãţii Publice. ART. 9 Ministerul Sãnãtãţii Publice, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, casele de asigurãri de sãnãtate, autoritãţile de sãnãtate publica şi alte instituţii publice implicate, precum şi unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprograme vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 10 Anexele nr. I-III fac parte integrantã din prezentul ordin. ART. 11 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sãnãtãţii publice, Gheorghe Eugen Preşedintele Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, Nicolaescu Cristian Vladescu ANEXA I NORME METODOLOGICE de organizare, finanţare, monitorizare şi control al programului/subprogramelor finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, precum şi sistemul de raportare a indicatorilor specifici, în anul 2006 I. Finanţarea subprogramelor 1. Din bugetul aprobat prin <>Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate finanţeazã programul naţional cu scop curativ în vederea realizãrii scopului şi obiectivelor stabilite prin lege. 2. a) Sumele alocate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pentru finanţarea programului/subprogramelor se utilizeazã pentru asigurarea în spital şi în ambulatoriu a unor medicamente şi materiale sanitare specifice tratamentului unor boli cronice cu risc crescut şi asigurarea serviciilor de supleere renala (inclusiv medicamente şi/sau materiale sanitare specifice). Lista medicamentelor şi materialelor sanitare specifice se aproba prin ordin al ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate pentru subprogramele pentru care nu se organizeazã licitaţie la nivel naţional, respectiv este cuprinsã în documentaţia de licitaţie pentru subprogramele cu achiziţie prin licitaţie la nivel naţional. b) Sumele aferente subprogramelor pentru care achiziţia de medicamente şi materiale sanitare specifice nu se efectueazã prin licitaţie la nivel naţional sunt cuprinse în contractele încheiate, distinct, între casele de asigurãri de sãnãtate şi unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprograme. c) Prevederile lit. b) se aplica şi în cazul subprogramelor: "Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza" (pentru materiale sanitare specifice); - "Tratamentul de supleere a funcţiei renale a bolnavilor cu insuficienta renala cronica" (pentru servicii medicale, inclusiv transportul). Contractele prevãzute la lit. b) se realizeazã dupã modelul de contract prevãzut în anexa la prezentele norme metodologice, cu excepţia contractului pentru serviciile de supleere a funcţiei renale a bolnavilor cu insuficienta renala cronica, care se va realiza conform prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate. d) Sumele aferente derulãrii contractelor de achiziţii publice ca urmare a licitaţiei la nivel naţional, încheiate şi derulate de Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, precum şi cele aferente subprogramelor pentru care nu se organizeazã astfel de licitaţii sunt evidentiate în bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate la capitolul 66.05 "Sãnãtate", titlul 20 "Bunuri şi servicii", articolele 66.05.02 "Medicamente pentru boli cronice cu risc crescut utilizate în programele naţionale cu scop curativ", 66.05.03 "Materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale cu scop curativ", 66.05.04 "Servicii medicale de hemodializa şi dializa peritoneala" în cadrul bugetului aprobat. e) Sumele alocate pentru subprogramele pentru care nu se organizeazã licitaţie la nivel naţional, precum şi contravaloarea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice, achiziţionate la nivel naţional, se cuprind în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unitãţilor sanitare, se aproba odatã cu acestea şi se utilizeazã potrivit destinaţiilor stabilite. 3. a) Medicamentele şi materialele sanitare specifice ce se acorda în ambulatoriu în cadrul subprogramelor se asigura prin farmaciile din cadrul unitãţilor sanitare prin care se deruleazã subprogramul. b) Eliberarea medicamentelor şi materialelor sanitare menţionate la lit. a) se face pe baza de prescripţie medicalã (condica de medicamente sau reteta medicalã, dupã caz). 4. a) Unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprograme în baza contractelor încheiate cu casele de asigurãri de sãnãtate prezintã acestora, pana la data de 5 a lunii urmãtoare, rapoarte pentru luna precedenta, conform machetelor transmise de Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, precum şi sumele achitate, conform copiei ordinului de plata (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamente şi/sau materiale sanitare specifice aprovizionate pentru luna precedenta, şi cererea justificativã, însoţitã de copia de pe factura emisã de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice aprovizionarii pentru luna în curs. b) Casele de asigurãri de sãnãtate vor analiza situaţiile prezentate şi gradul de utilizare a resurselor puse la dispoziţie anterior şi vor deconta, în limita sumei prevãzute în contract, în termen de 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea prestatoare de servicii medicale pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, cuprinse în ordinul ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, aprovizionate pentru luna curenta în cadrul subprogramelor. c) Neprezentarea documentelor prevãzute la lit. a) de cãtre unitãţile sanitare atrage prelungirea termenului de decontare pana la termenul urmãtor prezentãrii documentelor. d) Nerespectarea clauzelor contractuale, în sensul utilizãrii fondurilor pentru alte destinaţii, atrage rezilierea contractului respectiv. e) Situaţiile prevãzute la lit. d) vor fi aduse la cunostinta Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate de cãtre organele constatatoare, în termen de 48 de ore de la data constatãrii. 5. Unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprograme pentru care achiziţia medicamentelor şi a materialelor sanitare specifice se realizeazã prin licitaţie la nivel naţional urmeazã procedura cuprinsã în Ordinul ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 671/253/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încheierea şi derularea contractelor de achiziţii publice pentru medicamente şi/sau materiale sanitare specifice, necesare realizãrii programului, respectiv subprogramelor naţionale cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate. II. Responsabilitãţile specifice în derularea subprogramelor 6. Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate poate colabora cu consilii de experţi care pot cuprinde şi reprezentanţi ai Ministerului Sãnãtãţii Publice, numite prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate. 7. Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, prin direcţiile de specialitate, şi casele de asigurãri de sãnãtate, prin structurile cu atribuţii echivalente, au urmãtoarele responsabilitãţi: a) rãspund de asigurarea, urmãrirea şi controlul utilizãrii fondurilor alocate pentru derularea subprogramelor; b) realizeazã evaluarea şi monitorizarea derulãrii subprogramelor prin indicatorii fizici şi de eficienta realizaţi; c) rãspund de controlul derulãrii subprogramelor. 8. Unitãţile sanitare prin care se deruleazã subprograme au urmãtoarele responsabilitãţi: - rãspund de utilizarea fondurilor primite potrivit destinaţiei aprobate; - dispun mãsurile necesare în vederea asigurãrii realizãrii obiectivelor subprogramului; - rãspund de organizarea, monitorizarea şi buna desfãşurare a activitãţilor medicale din cadrul subprogramelor de sãnãtate; - rãspund de raportarea corecta şi la timp a datelor cãtre casele de asigurãri de sãnãtate; - rãspund de modul de organizare a contabilitãţii, a evidentelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea legilor în vigoare, precum şi de exactitatea şi realitatea datelor raportate caselor precum şi de asigurãri de sãnãtate. III. Evaluarea şi monitorizarea subprogramelor 9. a) Evaluarea şi monitorizarea subprogramelor se realizeazã pe baza indicatorilor specifici de monitorizare prevãzuţi în anexa nr. II. b) Indicatorii fizici şi de eficienta, precum şi valoarea medicamentelor şi a materialelor sanitare consumate pentru tratamentul bolnavilor, valoarea serviciilor de supleere renala (inclusiv medicamentele şi materialele sanitare specifice), corespunzãtoare subprogramelor finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, se transmit caselor de asigurãri de sãnãtate şi Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate în vederea analizei acestora. c) Indicatorii de eficienta reprezintã costul mediu/bolnav tratat şi se calculeazã ca raport între valoarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice consumate pentru tratamentul bolnavilor şi numãrul de bolnavi beneficiari în cadrul fiecãrui subprogram, iar pentru serviciile de supleere renala, ca raport între cheltuielile cu serviciile de supleere renala (inclusiv medicamente şi materiale sanitare) şi numãrul de bolnavi dializati. d) Unitãţile sanitare care deruleazã subprograme transmit caselor de asigurãri de sãnãtate raportari lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, cuprinzând numãrul de bolnavi trataţi şi valoarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice utilizate în tratamentul acestora, precum şi valoarea serviciilor de supleere renala. e) Unitãţile sanitare care deruleazã subprograme au obligaţia de a organiza evidenta bolnavilor care beneficiazã de medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice prescrise şi eliberate în cadrul programelor, precum şi de servicii de supleere renala prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a urmatorului set minim de informaţii: CNP, diagnostic specific subprogramului, medicul curant, perioada pentru care s-a fãcut recomandarea pentru tratament şi schema terapeuticã prescrisã din program. Aceasta evidenta va fi pusã la dispoziţie caselor de asigurãri de sãnãtate lunar, pana la data de 5 a lunii urmãtoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea. f) Casele de asigurãri de sãnãtate transmit Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate lunar, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, pana la data de 15 a lunii urmãtoare perioadei pentru care se face raportarea, sumele alocate de acestea pentru fiecare subprogram de sãnãtate, sumele utilizate de unitãţile prestatoare de servicii medicale care deruleazã subprograme, precum şi indicatorii fizici şi de eficienta. 10. Trimestrial şi anual, Casa Nationala de Asigurãri de Sãnãtate, prin direcţiile de specialitate, şi casele de asigurãri de sãnãtate, prin structurile cu atribuţii echivalente, realizeazã evaluarea derulãrii subprogramelor prin analiza comparativa a indicatorilor prevãzuţi fata de cei realizaţi. IV. Controlul derulãrii subprogramelor 11. Controlul indicatorilor din subprogramele de sãnãtate va urmãri, în principal, urmãtoarele obiective: a) încadrarea în bugetul aprobat, precum şi mãsura în care fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite pentru realizarea obiectivelor propuse în subprogramul respectiv; b) respectarea de cãtre persoanele implicate a responsabilitãţilor legate de derularea subprogramelor de sãnãtate; c) realitatea indicatorilor raportati; d) acuratetea şi validarea datelor colectate şi raportate; e) eventuale obstacole sau disfunctionalitati în derularea subprogramelor. 12. În urma fiecãrui control se va întocmi un raport care va fi discutat cu persoanele responsabile cu derularea subprogramelor respective, în vederea remedierii eventualelor disfunctionalitati, urmând ca în termen de 30 de zile sa se stabileascã rezultatele finale ale controlului. În cazul în care casa de asigurãri de sãnãtate identifica probleme ce nu pot fi soluţionate la nivel local, acestea vor fi transmise spre soluţionare Direcţiei monitorizare şi corp control din cadrul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate. Pentru anul 2006, controlul anual se va efectua pana la data de 15 februarie 2007. ANEXA la normele metodologice CONTRACT pentru finanţarea subprogramelor din cadrul programului naţional cu scop curativ în anul 2006 I. Pãrţile contractante Casa de Asigurãri de Sãnãtate ....................., cu sediul în municipiul/oraşul ........................., str. .............................. nr. ......, judeţul/sectorul ..................., telefon/fax ................., reprezentatã prin preşedinte-director general ................ şi director economic ....................., pe de o parte, şi unitatea sanitarã ........................, cu sediul în ....................., str. ..................... nr. ....., telefon ..........., fax ..........., reprezentatã prin ................................., având actul de înfiinţare/organizare nr. ......, Autorizaţia sanitarã de funcţionare nr. ...................., Certificatul de acreditare nr. ............., codul fiscal .................. şi contul nr. ...................., deschis la Trezoreria Statului, copie de pe dovada asigurãrii de rãspundere civilã în domeniul medical II. Obiectul contractului Obiectul prezentului contract îl constituie finanţarea subprogramelor din cadrul programului naţional cu scop curativ ..........(se specifica fiecare subprogram).......... pentru asigurarea medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice, ..........(se completeazã, dupã caz, în funcţie de subprograme)........., necesare în terapia în spital/în spital şi ambulatoriu, conform <>Hotãrârii Guvernului nr. 706/2006 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate şi pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale ale medicamentelor din Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiazã asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fãrã contribuţie personalã, pe baza de prescripţie medicalã, şi a Ordinului ministrului sãnãtãţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 670/254/2006 pentru aprobarea derulãrii programului, respectiv subprogramelor naţionale cu scop curativ finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate în anul 2006, şi a Normelor metodologice de organizare, finanţare, monitorizare şi control al acestora. III. Durata contractului 3.1. Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui şi pana la data de 31 decembrie 2006. 3.2. Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul pãrţilor, în condiţiile legii. IV. Obligaţiile pãrţilor 4.1. Obligaţiile casei de asigurãri de sãnãtate 4.1.1. Casa de Asigurãri de Sãnãtate .... se obliga sa asigure fonduri pentru derularea subprogramelor în cadrul bugetului aprobat cu aceasta destinaţie, decontand lunar, în limita contractului, contravaloarea facturilor pentru medicamente şi/sau materiale sanitare specifice, necesare asigurãrii în spital şi în ambulatoriu, dupã caz, a tratamentului pentru bolnavii cu afectiunile cuprinse în subprograme. 4.1.2. Finanţarea subprogramelor se face din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, în cadrul bugetului aprobat pentru cheltuieli materiale şi prestãri de servicii cu caracter medical la subcapitolul respectiv. 4.1.3. Sumele alocate sunt stabilite în funcţie de numãrul de bolnavi trataţi şi de costul mediu pe bolnav. 4.1.4. Medicamentele şi/sau materialele sanitare ce se acorda în ambulatoriu în cadrul programelor se asigura prin farmacia unitãţii sanitare prin care acestea se deruleazã. 4.1.5. Eliberarea medicamentelor şi a materialelor sanitare menţionate la pct. 4.1.4 se face pe baza de prescripţie medicalã (condica de medicamente sau reteta medicalã, dupã caz). 4.1.6. Casa de Asigurãri de Sãnãtate ...... analizeazã indicatorii prezentaţi în decontul înaintat de unitatea sanitarã, precum şi gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior. 4.1.7. Casa de Asigurãri de Sãnãtate ...... deconteazã, în termen de 5 zile, în baza cererilor justificative transmise de unitatea sanitarã, în limita sumei prevãzute în contract, contravaloarea facturii, prezentatã în copie, pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, necesare tratamentului din luna curenta. 4.2. Obligaţiile unitãţii sanitare ......... Unitatea sanitarã are urmãtoarele obligaţii: 4.2.1. sa elaboreze strategii de profilaxie primara, secundarã şi tertiara pentru bolile cuprinse în subprogram; 4.2.2. sa utilizeze fondurile primite pentru fiecare subprogram de sãnãtate, potrivit destinaţiei acestora; 4.2.3. sa dispunã mãsuri pentru gestionarea eficienta a mijloacelor materiale şi bãneşti; 4.2.4. sa organizeze evidenta cheltuielilor pe fiecare subprogram şi pe subdiviziunile clasificatiei bugetare atât în prevederi, cat şi în execuţie; 4.2.5. sa se asigure ca serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadreazã din punctul de vedere al calitãţii în normele privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii; 4.2.6. sa furnizeze tratamentul adecvat şi sa prescrie medicamentele conform reglementãrilor în vigoare; 4.2.7. sa efectueze achiziţia medicamentelor şi/sau a materialelor sanitare specifice, în condiţiile legii; 4.2.8. sa transmitã casei de asigurãri de sãnãtate raportari lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pe fiecare program, precum şi indicatorii realizaţi, rãspunzând atât de exactitatea şi realitatea datelor raportate pentru justificarea plãţii contravalorii facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice procurate în luna precedenta, cat şi a indicatorilor raportati; 4.2.9. sa organizeze evidenta nominalã şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii care beneficiazã de medicamente şi/sau de materiale sanitare specifice, prescrise şi eliberate în cadrul subprogramelor. Pana la data de 5 a lunii urmãtoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea va raporta casei de asigurãri de sãnãtate evidenta nominalã şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii trataţi în cadrul subprogramelor. V. Valoarea contractului (se detaliazã fiecare subprogram) 5.1. ......... lei; 5.2. ......... lei; 5.3. ......... lei. VI. Finanţarea subprogramelor 6.1. Unitatea sanitarã prezintã în primele 5 zile ale lunii curente, pentru luna expiratã, decontul pentru luna precedenta, cuprinzând numãrul de bolnavi trataţi, valoarea medicamentelor şi materialelor sanitare consumate pentru tratamentul bolnavilor, costul mediu pe bolnav, sumele achitate conform ordinului de plata (cu ştampila trezoreriei) cu care s-a achitat contravaloarea facturii pentru medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice procurate în luna precedenta, precum şi cererea justificativã, însoţitã de copia facturii emise de furnizor pentru medicamentele şi/sau materialele specifice aprovizionate pentru luna în curs. 6.2. Casa de asigurãri de sãnãtate analizeazã indicatorii prezentaţi prin decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi deconteazã, în limita sumei prevãzute în contract, în termen de maximum 5 zile de la primire, contravaloarea facturii prezentate în copie de unitatea sanitarã pentru medicamentele şi/sau materialele specifice achiziţionate pentru luna curenta. VII. Rãspunderea contractualã 7.1. Unitatea sanitarã are urmãtoarele responsabilitãţi: 7.1.1. prin medicii coordonatori: a) rãspunde de utilizarea fondurilor primite pentru efectuarea cheltuielilor pentru medicamentele şi materialele sanitare specifice; b) rãspunde de organizarea evidentei nominale şi în baza codurilor numerice personale pentru bolnavii care beneficiazã de medicamentele şi/sau materialele sanitare specifice, prescrise în cadrul subprogramelor; c) dispune mãsurile necesare aplicãrii metodologiei de subprogram, în vederea asigurãrii îndeplinirii obiectivelor prevãzute în acesta; d) rãspunde de organizarea, monitorizarea şi de buna desfãşurare a activitãţilor medicale din cadrul subprogramului; e) rãspunde de raportarea la timp a datelor cãtre Casa de Asigurãri de Sãnãtate ............, precum şi de realitatea şi exactitatea acestora; 7.1.2. prin contabilul-şef al unitãţii sanitare: - rãspunde de modul de organizare a evidentelor tehnico-operative, de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea normelor legale în vigoare, de exactitatea şi realitatea datelor raportate lunar. 7.2. Casa de Asigurãri de Sãnãtate .............. controleazã trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizeazã lunar indicatorii prezentaţi. 7.2.1. Controlul casei de asigurãri de sãnãtate va urmãri, în principal, urmãtoarele: a) dacã activitãţile se desfãşoarã conform reglementãrilor legale în vigoare; b) dacã se constata obstacole sau disfunctionalitati în derularea subprogramului; c) dacã se încadreazã în sumele contractate pe subprograme, dacã fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite şi dacã au servit la realizarea obiectivelor subprogramului respectiv; d) dacã persoanele implicate respecta responsabilitãţile legate de subprogram; e) realitatea şi exactitatea datelor. 7.3. Neprezentarea de cãtre unitatea sanitarã a documentelor prevãzute la pct. 4.2.8 atrage sistarea finanţãrii. 7.4. Nerespectarea clauzelor cuprinse la pct. 4.2.2 şi 4.2.8 atrage rezilierea contractului. VIII. Soluţionarea litigiilor Litigiile apãrute pe perioada derulãrii contractului se soluţioneazã de pãrţi pe cale amiabila. În situaţia în care pãrţile nu ajung la o înţelegere, acestea se vor adresa Comisiei Centrale de Arbitraj şi instanţelor judecãtoreşti competente, dupã caz. IX. Clauze speciale 9.1. Sumele înscrise în actele adiţionale încheiate în anul 2006 la contractele pentru anul 2005 vor fi consemnate distinct ca sume incluse în valoarea totalã a contractului pe anul 2006. 9.2. Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate, se aproba modificãri în volumul şi în structura subprogramului, pe parcursul derulãrii acestuia. 9.3. Dacã o clauza a acestui contract ar fi declarata nulã, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de aceasta nulitate. Pãrţile convin ca orice clauza declarata nulã sa fie înlocuitã printr-o alta clauza care sa corespundã cat mai bine cu putinta spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacã pe durata derulãrii prezentului contract expira termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toatã durata de valabilitate a contractului. X. Forta majorã 10.1. Orice împuternicire independenta de vointa pãrţilor, intervenita dupã data semnãrii prezentului contract şi care impiedica executarea acestuia, este consideratã forta majorã şi exonereaza de rãspundere partea care o invoca. Sunt considerate forta majorã, în sensul acestei clauze, împrejurãri ca: rãzboi, revoluţie, cutremur, mari inundatii, embargo. 10.2. Partea care invoca forta majorã trebuie sa anunţe cealaltã parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forta majorã şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz. 10.3. Dacã nu se procedeazã la anunţarea în termenele prevãzute mai sus a începerii şi încetãrii cazului de forta majorã, partea care îl invoca suporta toate daunele provocate celeilalte pãrţi prin neanuntarea la termen. 10.4. În cazul în care împrejurãrile care obliga la suspendarea executãrii prezentului contract se prelungesc pe o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului. XI. Dispoziţii finale 11.1. Orice modificare poate fi facuta numai cu acordul scris al ambelor pãrţi. 11.2. În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intra în vigoare pe durata derulãrii prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzãtor. 11.3. Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilitãţii acestuia poate fi facuta numai cu acordul pãrţilor. Prezentul contract s-a încheiat astãzi, ............, în doua exemplare, câte un exemplar pentru fiecare parte, şi se completeazã conform normelor legale în vigoare. Casa de Asigurãri de Sãnãtate Unitatea sanitarã ............................. ........................... Preşedinte-director general, Director, ............................. .......................... Director management şi economic, Director economic/contabil-şef, ............................... ........................... Medic-şef, .................. Vizat Serviciul juridic ANEXA II PROGRAMUL NAŢIONAL CU SCOP CURATIV Scop Îmbunãtãţirea stãrii de sãnãtate şi creşterea sperantei de viata a bolnavilor Obiective Asigurarea de medicamente şi/sau materiale sanitare specifice pentru boli cronice cu risc crescut. Asigurarea serviciilor de supleere renala (inclusiv medicamente şi/sau materiale sanitare specifice) PROGRAMUL NAŢIONAL CU SCOP CURATIV finanţat din Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate în anul 2006
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Cheltuieli
materiale şi
Nr. Denumirea subprogramului FNUASS servicii:...
[mii lei
(RON)]*)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Tratamentul persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere
(profesionalã şi verticala) 135.333,29
2. Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza 16.000,00
3. Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin
chirurgie cardiovasculara şi prin cardiologie 40.240,80
interventionala şi electrofiziologie
4. Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice 288.000,00
5. Tratamentul bolnavilor cu boli neurologice: scleroza multipla 55.589,16
6. Tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat 150.279,68
7. Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie
şi tratamentul cu chelatori de fier al bolnavilor cu talasemie 9.858,34
8. Tratamentul bolnavilor cu osteoporoza şi tratamentul bolnavilor
cu gusa datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne 5.563,67
9. Tratamentul prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni
articulare preexistente sau dobândite 23.212,06
10. Tratamentul prin transplant de organe şi celule al bolnavilor
cu insuficiente organice ireversibile 22.000,00
11. Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu
insuficienta renala cronica 377.600,00
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
TOTAL: 1.123.677,00
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
--------- *) Sumele includ şi reţinerea de 10%, conform <>art. 21 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, şi reţinerea de 3%, conform prevederilor <>Legii nr. 597/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 59/2004 privind unele mãsuri de intarire a disciplinei financiar-economice în sistemul sanitar. Potrivit <>Legii bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , începând cu anul 2006 activitãţile programelor de sãnãtate 1 şi 2 finanţate din FNUASS au fost preluate de Programul naţional cu scop curativ. Corespondenta subprogramelor este urmãtoarea: 1. Program comunitar de sãnãtate publica 2. Program de prevenire şi control al bolilor netransmisibile 2005
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea subprogramului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1.2. Supravegherea şi controlul infectiilor HIV/SIDA
1.3. Supravegherea şi controlul tuberculozei
2.1. Prevenirea şi combaterea bolilor CV
2.2. Preventia şi controlul în patologia oncologica
2.3. Prevenire şi diagnostic precoce în bolile neurologice
2.4. Preventie şi control în diabet şi alte boli de nutritie
2.7. Preventie şi control al hemofiliei şi talasemiei
2.8. Preventie în patologia endocrina
2.9. Preventie în ortopedie şi traumatologie
2.12. Transplant de organe şi tesuturi
2.6. Preventie în patologia nefrologica şi dializa
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
PROGRAMUL NAŢIONAL CU SCOP CURATIV 2006
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Denumirea subprogramului
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1. Tratamentul persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere (profesionalã
şi verticala)
2. Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza
3. Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin chirurgie
cardiovasculara şi prin cardiologie interventionala şi electrofiziologie
4. Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice
5. Tratamentul bolnavilor cu boli neurologice: scleroza multipla
6. Tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat
7. Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi
tratamentul cu chelatori de fier al bolnavilor cu talasemie
8. Tratamentul bolnavilor cu osteoporoza şi tratamentul bolnavilor cu gusa
datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne
9. Tratamentul prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni articulare
preexistente sau dobândite
10. Tratamentul prin transplant de organe şi celule al bolnavilor cu
insuficiente organice ireversibile
11. Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienta
renala cronica
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
SUBPROGRAMUL Nr. 1 Tratamentul persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere (profesionalã şi verticala) Obiective: Asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor antiretrovirale şi pentru infectiile asociate persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere (profesionalã şi verticala). Criterii de eligibilitate pentru tratamentul cu ARV: 1. Pentru bolnavii cu infectie HIV/SIDA a) Criterii de includere: - infectie HIV simptomatica; - infectie HIV asimptomatica + criterii imunologice; - infectie HIV asimptomatica + criterii virusologice; - limfocite CD4 < 350/mmc; - limfocite CD4 > 350/mmc, dar cu o rata mare de scãdere; - nivelul încãrcãturii virale (RNA-HIV plasmatic) > 100.000 copii/ml; - nivelul încãrcãturii virale (RNA-HIV plasmatic) < 100.000 copii/ml, dar cu o rata mare de creştere. b) Criterii de excludere: - stadiul de SIDA terminal; - infectii oportuniste acute la iniţierea terapiei specifice; - alte tratamente instituite cu potenţial toxic medular, neurotoxic, hepatotoxic; - tulburãri digestive severe: tulburãri de deglutitie, varsaturi şi diaree incoercibile; - convulsii greu de controlat; - hematologice: Hb < 9 g/dl; neutrofile < 750/mmc; - creatinina > 1,7 mg/dl (pentru valori mai mari ale creatininei serice se impune reducerea dozelor de ARV pe baza calculãrii clearence-ului creatininei urinare); - ALT > 3 x N; - bilirubinemie > 3 x N; - amilazemie > N; - imposibilitatea asigurãrii de cãtre bolnav a aderentei şi compliantei la tratament. 2. Pentru pacientii postexpunere - gravide HIV-pozitive şi nou-nãscuţi pana la varsta de 6 sãptãmâni; - expuneri profesionale accidentale. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de persoane infectate HIV/SIDA tratate - 6.400; - numãr de persoane postexpunere tratate - 100. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav HIV/SIDA tratat/an - 21,1322 mii lei (RON); - cost mediu/persoana tratata postexpunere/an - 0,8730 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente antiretrovirale şi pentru infectii asociate. SUBPROGRAMUL Nr. 2 Tratamentul bolnavilor cu tuberculoza Obiective: Asigurarea medicamentelor specifice, în spital şi în ambulatoriu, pentru tratamentul tuberculozei şi a materialelor sanitare specifice pentru examene bacteriologice şi radiologice. Criterii de eligibilitate: 1. Pacienti cu tuberculoza pulmonara sau extrapulmonara, confirmati ori nu bacteriologic, la care medicul pneumolog sau, pentru tuberculoza extrarespiratorie, specialistul de organ din judeţe a decis iniţierea unui tratament antituberculos. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãrul de bolnavi de tuberculoza trataţi - 37.500. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav de tuberculoza tratat/an - 0,4267 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente şi materiale sanitare specifice pentru examenele bacteriologice şi radiologice. SUBPROGRAMUL Nr. 3 Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin chirurgie cardiovasculara şi prin cardiologie interventionala şi electrofiziologie Obiective: Asigurarea în spital a materialelor sanitare specifice chirurgiei cardiovasculare, cardiologiei interventionale şi electrofiziologiei. Criterii de eligibilitate: 1. Pentru chirurgia cardiovasculara: - bolnavi adulti cu afecţiuni cardiace dobândite (cardiopatie ischemica, valvulopatii cardiace, patologia aortei toraco-abdominale, tumorile cardiace); - cardiopatiile congenitale cardiace; - patologia arteriala, venoasa şi limfatica; - patologia toraco-pulmonara; - bolnavi cardiaci cu afecţiuni ale altor organe. 2. Pentru cardiologia interventionala şi electrofiziologie: - pacientii cu cel puţin o stenoza arteriala (coronariana, carotidiana, renala, artere periferice), severã (diametrul stenozei > 50%), simptomatica sau cu ischemie doveditã prin teste paraclinice; - pacientii cu sindroame coronariene acute fãrã supradenivelare de segment ST (angina pectorala instabila sau infarct miocardic acut fãrã supradenivelare de segment ST) cu risc înalt; - pacientii cu infarct miocardic acut cu supradenivelare de segment ST ca: a) metoda de reperfuzie coronariana de electie (PCI primar), în primele 12 ore de la infarct; b) metoda de salvare a miocardului, în condiţiile esecului trombolizei; c) metoda de rutina la pacientii cu angina precoce postinfarct, ischemie doveditã prin teste paraclinice, disfunctie ventriculara stanga etc.; - pacientii cu grefoane venoase stenozate/degenerate simptomatici sau cu ischemie doveditã prin teste paraclinice; - pacientii cu aritmii rezistente la tratamentul convenţional, care beneficiazã de terapie electrofiziologica. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãrul de bolnavi trataţi > 8.274, din care: > 4.830 prin chirurgie cardiovasculara; > 3.444 prin cardiologie interventionala şi prin electrofiziologie. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav tratat prin chirurgie cardiovasculara/an - 4,9988 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav tratat prin cardiologie interventionala/electrofiziologie/an - 4,6737 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru materiale sanitare specifice tratamentului prin procedee specifice chirurgiei cardiovasculare, cardiologiei interventionale şi electrofiziologiei. SUBPROGRAMUL Nr. 4 Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice Obiective: Asigurarea în spital şi în ambulatoriu a tratamentului specific bolnavilor cu afecţiuni oncologice: citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere şi inhibitori de osteoclaste. Criterii de eligibilitate: 1. Includerea în subprogram: dupã stabilirea diagnosticului de boala neoplazica şi stadializarea extensiei tumorale, conform procedurilor recomandate de ghidurile şi tratatele naţionale şi internaţionale recunoscute 2. Excluderea din subprogram: dupã epuizarea dozelor de citostatice recomandate sau a timpului de acordare a tratamentului 3. Reincluderea în subprogram: la constatarea recidivei sau a progresiei bolii stabilizate, când pacientul necesita reinstituirea tratamentului antineoplazic. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de bolnavi trataţi - 67.000 Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav tratat/an - 4,2985 mii lei (RON) Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente specifice (citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere, inhibitori de osteoclaste). SUBPROGRAMUL Nr. 5 Tratamentul bolnavilor cu boli neurologice: scleroza multipla Obiective: Asigurarea în spital şi în ambulatoriu a tratamentului cu interferon beta 1a, interferon beta 1b, glatiramer acetat pentru bolnavii cu scleroza multipla. Criterii de eligibilitate: Vor fi incluşi bolnavii cu scleroza multipla cu: - forma recurenta remisiva şi scor EDSS</= 3,5 (Avonex, Rebif, Betaferon, Copaxone); - sindrom clinic izolat (CIS) cu diagnostic de certitudine de scleroza multipla (Avonex); - forma recurent remisiva şi scor EDSS 3,5 - 5,5 (Rebif, Betaferon, Copaxone); - forma secundar progresiva şi scor EDSS </= 6,5 (Betaferon); - forma secundar progresiva cu recaderi şi scor EDSS </= 6,5 (Betaferon, Rebif). Vor fi excluşi bolnavii: - cu imobilizare definitiva la pat (EDSS >/= 8); - cu reactii adverse greu de tolerat; - care refuza continuarea tratamentului. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de bolnavi cu scleroza multipla trataţi - 1.200. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav cu scleroza multipla tratat/an - 46,3243 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru interferon beta 1a - toate formele, interferon beta 1b, glatiramer acetat. SUBPROGRAMUL Nr. 6 Tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat Obiective*):--------- *) Pot suporta modificãri în concordanta cu schimbãrile legislative ulterioare. Asigurarea tratamentului specific bolnavilor cu diabet zaharat: insulina şi ADO. Criterii de eligibilitate: 1. Pentru bolnavi beneficiari de insulina: a) bolnavi cu diabet zaharat tip 1; b) bolnavi cu diabet zaharat tip 2, care necesita tratament (temporar sau pe o durata nedefinita) cu insulina: - atunci când, sub tratamentul maximal cu ADO şi respectare riguroasã a dietei, hemoglobina A1c depãşeşte 7,5% (fac excepţie cazurile în care speranta de viata este redusã); - când tratamentul cu ADO este contraindicat; - intervenţie chirurgicala; - infectii acute; - infectii cronice (de exemplu, TBC pulmonar); - evenimente cardiovasculare acute (infarct miocardic angoroinstabil, AVC); - alte situaţii (intoleranta digestiva, stres); - bolnave cu diabet gestational. 2. Pentru bolnavii beneficiari de medicamente ADO: - lipsa echilibrarii la nivelul tintelor propuse exclusiv prin tratament nefarmacologic; - bolnavi cu diabet zaharat nou-descoperit cu glicemia a jeun > 180 mg/dl şi/sau HbA1c>/= 8,0%. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de bolnavi cu diabet zaharat trataţi - 366.000. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav tratat/an - 0,4106 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente: insulina şi ADO. SUBPROGRAMUL Nr. 7 Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi tratamentul cu chelatori de fier al bolnavilor cu talasemie Obiective: Asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor specifice accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi tratamentul cu chelatori de fier pentru bolnavii cu talasemie. Criterii de eligibilitate: 1. Pentru bolnavii cu hemofilie: - bolnavi cu accidente hemoragice severe şi medii; - bolnavi cu urgente chirurgicale şi ortopedice. 2. Pentru bolnavii cu talasemie majorã: - bolnavi politransfuzati (> 20 transfuzii/an); - bolnavi cu hemosideroza secundarã medie sau severã. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãrul de bolnavi cu hemofilie şi talasemie trataţi > 832, din care: > 633 cu hemofilie; > 199 cu talasemie. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav tratat/an - 11,8490 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav cu hemofilie tratat/an - 11,8483 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav cu talasemie tratat/an - 11,8510 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente specifice hemofiliei şi talasemiei. SUBPROGRAMUL Nr. 8 Tratamentul bolnavilor cu osteoporoza şi tratamentul bolnavilor cu gusa datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne Obiective: Asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor specifice pentru tratamentul osteoporozei şi a gusei prin tireomegalie datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne. Criterii de eligibilitate: 1. Pentru bolnavii cu osteoporoza: - diagnostic prin absorbtiometrie duala cu raxe X (DEXA), dupã urmãtoarele criterii: Semnificatia coloanei E din tabelul de mai jos este urmãtoarea: E - Estrogeni
┌───────────┬──────┬─────────┬──────────┬───────────┬────────────┬───────────┐
│Parametrul │ E │Raloxifen│Alendronat│Rezindronat│Calcitonina │Teriparatid│
│ mãsurat │ │ │ │ │Alfacalcidol│ │
├───────────┼──────┼─────────┼──────────┼───────────┼────────────┼───────────┤
│ Scor │ │ │ │ │ <-2,7 │ pentru │
│ T(DS) │< -2,5│ < -2,5 │ < -2,7 │ < -2,7 │ < -2,5 │ cercetare │
│ DEXA │ │ │ │ │ │ştiinţificã│
├───────────┼──────┼─────────┼──────────┼───────────┼────────────┤ în │
│ Fracturi │ │ │ + │ + │ + │Institutul │
│fragilitate│ │ │ │ │ │ Parhon │
└───────────┴──────┴─────────┴──────────┴───────────┴────────────┴───────────┘
2. Pentru bolnavii cu gusa prin tireomegalie datoratã carentei de iod: - diagnostic clinic sau ecografic, din zona doveditã/cunoscutã cu deficit geoclimatic de iod. 3. Pentru bolnavii cu gusa prin tireomegalie datoratã proliferarii maligne: - confirmare de proliferare maligna a tiroidei prin punctie biopsie tiroidiana cu ac subtire sau examen histopatologic (postinterventie chirurgicala tiroidiana). Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de bolnavi trataţi > 18.063, din care: > 4.450 cu osteoporoza; > 12.363 cu gusa prin tireomegalie datoratã carentei de iod; > 1.250 cu gusa prin tireomegalie datoratã proliferarii maligne. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav cu osteoporoza tratat/an - 0,6251 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav cu gusa prin tireomegalie datoratã carentei de iod/an 0,0750 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav cu gusa prin tireomegalie datoratã proliferarii maligne/an - 1,4836 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente specifice tratamentului osteoporozei şi gusii prin tireomegalie, datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne. SUBPROGRAMUL Nr. 9 Tratamentul prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni articulare preexistente sau dobândite Obiective: Asigurarea cu materiale sanitare specifice endoprotezarii articulare primare şi de revizie. Criterii de eligibilitate: - pacienti tineri cu poliartrita reumatoida sau spondilita anchilopoietica cu pierderea articulatiilor periferice; - pacienti tineri cu sechele posttraumatice ori dupã artrite specifice sau nespecifice; - pacientii vârstei a treia care suferã de maladii degenerative invalidante; - pacienti în etate care fac fracturi de col femural, extremitate superioarã humerusului sau cot. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãr de bolnavi endoprotezati - 6.344. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav endoprotezat - 3,6589 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli materiale sanitare specifice (endoproteze, cimentul aferent implantarii, elemente de ranforsare cotil şi metafizo-diafizara femur). SUBPROGRAMUL Nr. 10 Tratamentul prin transplant de organe şi celule al bolnavilor cu insuficiente organice ireversibile Obiective: Asigurarea medicamentelor şi materialelor sanitare specifice necesare realizãrii transplantului de organe (renal, cord, hepatic, pancreas, plaman) şi tesuturi (maduva), inclusiv medicatie posttransplant pe durata spitalizarii. Criterii de eligibilitate: 1. Bolnavi diagnosticati cu: insuficienta hepatica, insuficienta cardiaca, insuficienta respiratorie pulmonara, insuficienta renala cronica, hemopatii maligne, insuficienta pancreatica, cu avizul Agenţiei Naţionale de Transplant, în condiţiile stabilite de aceasta. Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: ● numãr de bolnavi transplantati - 351, din care: - numãr de bolnavi cu transplant renal: 199; - numãr de bolnavi cu transplant combinat rinichi şi pancreas: 16; - numãr de bolnavi cu transplant cord: 22; - numãr de bolnavi cu transplant medular autolog: 57; - numãr de bolnavi cu transplant medular alogen: 20; - numãr de bolnavi cu transplant hepatic: 23; - numãr de bolnavi cu transplant pulmonar: 2; - numãr de bolnavi cu transplant celule pancreatice: 12. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav transplantat renal/an - 32,9618 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat combinat rinichi şi pancreas/an - 52,5 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat cord/an - 93,3 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat medular autolog/an - 90 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat medular alogen/an - 162 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat hepatic/an - 168 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat pulmonar/an - 85 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav transplantat celule pancreatice/an - 12 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului: - cheltuieli pentru medicamente şi materiale sanitare specifice necesare realizãrii transplantului şi stãrii posttransplant pe durata spitalizarii. SUBPROGRAMUL Nr. 11 Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienta renala cronica Obiective: Asigurarea serviciilor de supleere renala (inclusiv medicamente şi materiale sanitare specifice). Criterii de eligibilitate: 1. Bolnavi cu insuficienta renala cronica în stadiul uremic, care necesita tratament substitutiv renal (FG < 15 mL/min/1,73 mp) Indicatori specifici de monitorizare: Indicatori fizici: - numãrul total de bolnavi trataţi prin dializa - 6.837, din care: - 5.508 prin hemodializa; - 1.329 prin dializa peritoneala. Indicatori de eficienta: - cost mediu/bolnav tratat prin hemodializa/an - 59,1632 mii lei (RON); - cost mediu/bolnav tratat prin dializa peritoneala/an - 38,9232 mii lei (RON). Natura cheltuielilor subprogramului*):--------- *) Natura cheltuielilor este reglementatã şi în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, în <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.487/2004 , <>Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 1.718/2004 şi în <>Decizia preşedintelui Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate nr. 182/2005 . - cheltuieli pentru servicii medicale, inclusiv transportul bolnavilor şi medicamente şi materiale sanitare specifice. ANEXA III UNITĂŢI SANITARE prin care se deruleazã programul naţional cu scop curativ finanţat din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate Programul naţional cu scop curativ: Subprogramul nr. 1 - Tratamentul persoanelor cu infectie HIV/SIDA şi postexpunere (profesionalã şi verticala): - Institutul de Boli Infectioase "Prof. dr. Matei Bals" Bucureşti; - Spitalul de Boli Infectioase şi Boli Tropicale "Victor Babes"; - unitãţi sanitare cu secţii sau compartimente care au în competenta tratarea bolnavilor HIV/SIDA; - unitãţi sanitare cu secţii sau compartimente care au în competenta tratarea bolnavilor HIV/SIDA, aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 2 - Tratamentul persoanelor cu tuberculoza: - Institutul de Pneumoftiziologie "Prof. dr. Marius Nasta" Bucureşti; - reţeaua de pneumoftiziologie (spitale TBC, dispensare TBC, sanatorii TBC, secţii, preventorii); - unitãţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 3 - Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare prin chirurgie cardiovasculara şi prin cardiologie interventionala şi electrofiziologie: 1. Cardiologie interventionala şi electrofiziologie: - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti; - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stancioiu" Cluj-Napoca; - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara; - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Targu Mures; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Targu Mures; - Centrul de Cardiologie Iaşi; - Centrul de Cardiologie Craiova; - Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti; - Spitalul Universitar de Urgenta Bucureşti; - Spitalul Clinic "Sf. Ioan" Bucureşti - Clinica de cardiologie; - Spitalul Clinic Colentina; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Cluj-Napoca; - Spitalul Clinic Militar Central de Urgenta "Dr. Carol Davila" Bucureşti. 2. Chirurgie cardiovasculara: - Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. dr. C.C. Iliescu" Bucureşti; - Institutul Inimii "Prof. dr. Niculae Stancioiu" Cluj-Napoca; - Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara; - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Targu Mures; - Centrul de Cardiologie Iaşi; - Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti; - Spitalul Clinic Militar Central de Urgenta "Dr. Carol Davila" Bucureşti. Subprogramul nr. 4 - Tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice: - Institutul Oncologic "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti; - Institutul Oncologic "Prof dr. I. Chiricuta" Cluj-Napoca; - unitãţi sanitare care au în structura secţii, compartimente sau cabinete medicale acreditate, dupã caz, ce au în competenta tratarea bolnavilor pentru afecţiuni oncologice; - unitãţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 5 - Tratamentul bolnavilor cu boli neurologice: scleroza multipla: - Spitalul Universitar de Urgenta Bucureşti - Clinica de neurologie; - Spitalul Clinic Militar Central de Urgenta "Dr. Carol Davila" Bucureşti - Clinica de neurologie; - Spitalul Clinic Colentina - Clinica de neurologie; - Spitalul Clinic Universitar Elias - Clinica de neurologie; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Targu Mures; - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi; - Spitalul Militar de Urgenta "Prof. Agripa Ionescu" - Clinica de neurologie; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Timis - Clinica de neurologie. - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Cluj - Clinica de neurologie. Subprogramul nr. 6 - Tratamentul bolnavilor cu diabet zaharat: - Institutul de Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice "Prof. dr. N. Paulescu" Bucureşti; - centre şi unitãţi sanitare judeţene cu secţii, compartimente şi/sau cabinete prin care se asigura tratamentul pacientilor cu diabet zaharat, nominalizate de cãtre coordonatorul local; - unitãţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 7 - Tratamentul accidentelor hemoragice ale bolnavilor cu hemofilie şi tratamentul cu chelatori de fier al bolnavilor cu talasemie: - Institutul Naţional Transfuzie Sanguina; - Clinica de Hematologie Fundeni; Clinica de Pediatrie Fundeni; - Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului "Prof. dr. Alfred Rusescu" Bucureşti; - unitãţi sanitare cu secţii sau compartimente de pediatrie şi hematologie; - unitãţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 8 - Tratamentul bolnavilor cu osteoporoza şi tratamentul bolnavilor cu gusa datoratã carentei de iod şi proliferarii maligne: - Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon" Bucureşti; - Spitalul Clinic de Urgenta Elias; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Cluj; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta "Sfantul Spiridon" Iaşi; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Timişoara; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Targu Mures; - Spitalul Clinic Judeţean Sibiu; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Braşov; - Spitalul Judeţean Pitesti; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Craiova; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Arad; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Constanta; - Spitalul Clinic Judeţean Oradea; - Spitalul Judeţean de Urgenta Neamt; - Spitalul Judetean de Urgenta Ramnicu Valcea; - Spitalul Judeţean de Urgenta "Sfantul Ioan cel Nou" Suceava; - Spitalul Judeţean Sfantu Gheorghe; - Spitalul Judeţean Targoviste; - Spitalul Judeţean Targu-Jiu; - Spitalul Judeţean Zalau. Subprogramul nr. 9 - Tratamentul prin endoprotezare al bolnavilor cu afecţiuni articulare preexistente sau dobândite: - unitãţi sanitare cu secţii sau compartimente de profil raportoare/înscrise la RNE; - unitãţi sanitare aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. Subprogramul nr. 10 - Tratamentul prin transplant de organe şi celule al bolnavilor cu insuficiente organice ireversibile: - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Targu Mures - Secţia clinica de hematologie şi transplant de celule stern; - Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Cardiac Targu Mures; - Institutul Clinic Fundeni (Centrul de chirurgie urologica, dializa şi transplant renal, Centrul de chirurgie generalã şi transplant hepatic, Centrul de hematologie şi transplant medular); - Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti - Clinica de chirurgie cardiovasculara; - Spitalul Clinic Militar Central de Urgenta "Dr. Carol Davila" Bucureşti - Clinica de chirurgie toracica; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Timişoara - Centrul de hemodializa şi transplant renal Timişoara; - Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Louis fiurcanu" Timişoara; - Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca; - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Constanta - Clinica de chirurgie; - Spitalul Clinic "Dr. C.I. Parhon" Iaşi - Clinica de urologie. Subprogramul nr. 11 - Tratamentul de supleere a funcţiei renale la bolnavii cu insuficienta renala cronica: - unitãţile sanitare cu secţii şi compartimente de profil; - centrele-pilot de furnizare a serviciilor medicale de hemodializa şi dializa peritoneala; - unitãţi sanitare cu secţii şi compartimente de profil aparţinând ministerelor cu reţea sanitarã proprie. -----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.