Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007-30 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 217 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 62/1999 privind înfiinţarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 150/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei naţionale şi ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin. ART. 1 Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Se aprobă componenţa nominală a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 3 Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, în calitate de coordonator al programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, şi Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, constituit conform prezentului ordin, vor duce la îndeplinire prevederile acestuia. ART. 4 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă: a) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.514/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 7 octombrie 2011; b) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.527/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare şi a conducerii grupurilor de lucru permanente ale acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 din 7 octombrie 2011, cu modificările ulterioare; c) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.087/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 4 mai 2011; d) Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.088/2011 privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului Naţional pentru Dezvoltare şi Inovare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 4 mai 2011, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentului ordin. ART. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Cosmin Costoiu Bucureşti, 2 iunie 2014. Nr. 252. ANEXA 1 REGULAMENT de organizare şi funcţionare a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare CAP. I Misiunea, rolul şi atribuţiile ART. 1 Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare, denumit în continuare CCCDI, este un organism consultativ, fără personalitate juridică, ce îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu: - Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 1.265/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 475/2007 privind aprobarea Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II, pentru perioada 2007-30 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 2 CCCDI are misiunea de a asista Ministerul Educaţiei Naţionale, denumit în continuare MEN, prin: 1. asigurarea suportului ştiinţific specializat în elaborarea politicilor şi a programelor în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării; 2. elaborarea de rapoarte de analiză asupra oportunităţii şi necesităţii participării României la cadre şi iniţiative paneuropene (de exemplu: iniţiative tehnologice comune, iniţiative de programare comună, comunităţile de cunoaştere şi inovare, ERA-Net, ERA Net Plus, ERIC, alte iniţiative în baza art. 185 şi 187 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene etc.); 3. evaluarea cererilor de autorizare ale unităţilor de cercetare-dezvoltare în vederea aplicării Directivei 2005/71/CE a Consiliului din 12 octombrie 2005 privind o procedură specială de admisie a resortisanţilor ţărilor terţe în scopul desfăşurării unei activităţi de cercetare ştiinţifică (Directiva "Viza ştiinţifică") şi aprobarea, respectiv refuzarea autorizării acestora, conform prevederilor legale în vigoare privind autorizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare în sensul Directivei 2005/71/CE; 4. elaborarea criteriilor şi indicatorilor specifici de evaluare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare; 5. elaborarea, în colaborare cu Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, a metodologiilor de evaluare a instituţiilor de cercetare-dezvoltare şi inovare, cu focalizare pe evaluarea instituţională; 6. elaborarea criteriilor de selecţie a experţilor evaluatori şi validarea registrului evaluatorilor din ţară şi din străinătate pentru aplicarea metodologiilor prevăzute la pct. 5; 7. elaborarea de rapoarte de analiză, din proprie iniţiativă sau la solicitarea MEN, pe probleme specifice sistemului de cercetare-dezvoltare şi inovare, cum ar fi: - analiza stadiului şi tendinţelor pe plan mondial; - analiza eficienţei şi adecvării instrumentelor de finanţare utilizate în planul naţional; - identificarea vulnerabilităţilor sistemului CDI; - evidenţierea zonelor cu potenţial de dezvoltare şi de impact socioeconomic din sistemul CDI. ART. 3 (1) CCCDI coordonează ştiinţific derularea următoarelor programe şi acţiuni: (i) programe din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II: a) parteneriate în domeniile prioritare; b) inovare; c) susţinerea performanţei instituţionale; (ii) programe-nucleu; (iii) acţiuni de promovare a cooperării ştiinţifice şi tehnice internaţionale; (iv) acţiuni de susţinere pentru: a) organizarea şi participarea la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale; b) publicarea literaturii tehnico-ştiinţifice. (2) Pentru coordonarea ştiinţifică a acestor programe, CCCDI are următoarele atribuţii: a) propune instrumente de finanţare necesare atingerii scopului şi obiectivelor programelor prevăzute la alin. (1), defineşte obiectivele specifice fiecărui instrument de finanţare, precum şi indicatorii de performanţă asociaţi; b) analizează pachetele de informaţii elaborate de coordonatorul de program şi elaborează un raport de analiză şi validare; c) elaborează proceduri de evaluare a propunerilor de proiecte, de selecţie a corpului de evaluatori pentru competiţiile organizate de coordonatorul programelor prevăzute la alin. (1) şi de selectare a proiectelor propuse spre finanţare. Asistă coordonatorul de program în procesul de negociere a contractelor pentru proiectele selectate la finanţare; d) elaborează proceduri şi coordonează monitorizarea ştiinţifică a proiectelor finanţate în cadrul programelor prevăzute la alin. (1), pentru evaluarea îndeplinirii indicatorilor de performanţă contractaţi. Rezultatele proceselor de monitorizare sunt incluse în rapoarte anuale publicate pe site-ul CCCDI. ART. 4 La solicitarea MEN, CCCDI participă la procesul de evaluare a unităţilor şi instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare, prin: a) selecţia experţilor evaluatori din ţară şi străinătate; b) nominalizarea unor grupuri de lucru pe domenii ştiinţifice însărcinate cu coordonarea ştiinţifică a procesului de evaluare; c) propune spre aprobarea MEN componenţa nominală a echipelor de evaluatori, la sugestia grupurilor de lucru; d) analizează şi validează procesul de evaluare şi raportul de evaluare întocmit de echipa de evaluatori şi îl înaintează MEN; e) înaintează MEN propuneri de decizii pentru acordarea certificării şi/sau recertificării, respectiv neacordarea certificării sau retragerea certificării. ART. 5 Întocmeşte anual un raport privind activitatea proprie, care este public şi se afişează pe site-ul CCCDI. ART. 6 CCCDI poate coopera cu alte organisme, naţionale sau internaţionale, din domeniul administrării programelor de cercetare ori al evaluării cercetării, potrivit mandatului acordat de MEN. ART. 7 Pe baza mandatului acordat de MEN, CCCDI poate desfăşura şi alte activităţi sau acţiuni în domeniul cercetării ştiinţifice, al dezvoltării tehnologice, inovării şi al transferului tehnologic, în conformitate cu legislaţia în vigoare. CAP. II Organizarea şi funcţionarea ART. 8 (1) CCCDI este format din 39 de membri, numiţi prin ordin al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. (2) CCCDI este condus de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi. (3) Preşedintele CCCDI şi vicepreşedinţii CCCDI sunt aleşi de membrii CCCDI în prima şedinţă după numirea CCCDI, prin vot secret, cu majoritate simplă. ART. 9 Pot fi membri ai CCCDI cadre didactice universitare sau cercetători, precum şi reprezentanţi ai operatorilor economici care au ca obiect de activitate şi cercetarea-dezvoltarea. ART. 10 Mandatul membrilor CCCDI este de 4 ani şi poate fi reînnoit. ART. 11 (1) În termen de 60 de zile de la numirea prin ordin al ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, CCCDI elaborează un regulament de organizare intern (denumit în continuare ROI), pe care îl înaintează spre aprobare ministrului delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. (2) După aprobarea de către ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, ROI-ul se publică pe site-ul CCCDI. Acesta conţine cel puţin următoarele prevederi: a) atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedinţilor CCCDI; b) procedura de convocare a şedinţelor CCCDI şi cvorumul de şedinţă; c) procedura de adoptare a deciziilor CCCDI; d) condiţiile pentru revocarea unui membru al CCCDI şi procedura de înaintare a propunerii de revocare a membrului CCCDI către ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică; e) denumirea, atribuţiile şi modalitatea de constituire a grupurilor de lucru în cadrul CCCDI; f) modalitatea de constituire, funcţionare şi coordonare a comisiilor permanente de experţi, denumirea şi atribuţiile acestora; g) modalitatea de constituire, funcţionare şi coordonare a comisiilor ad-hoc de experţi; h) procedurile de consultare internă a documentelor elaborate de CCCDI, precum şi de înaintare a acestora către MEN sau coordonatorului de programe, după caz; i) normele de etică şi deontologie profesională asumate de membrii CCCDI. ART. 12 (1) Ministrul educaţiei naţionale, ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, secretarul de stat pentru cercetare ştiinţifică sau reprezentanţi desemnaţi de aceştia, precum şi un reprezentant al coordonatorului programelor prevăzute la art. 3 alin. (1) pot participa de drept la şedinţele CCCDI în calitate de observatori. (2) CCCDI poate invita în cadrul şedinţelor proprii persoane externe consiliului, în calitate de observatori şi/sau consultanţi. CAP. III Finanţarea ART. 13 (1) În funcţie de activităţile desfăşurate, resursele materiale şi financiare necesare funcţionării CCCDI şi a organelor de lucru ale acestuia sunt asigurate de MEN prin tariful perceput de coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1) sau prin alte mijloace legal constituite. (2) Administrarea şi gestionarea resurselor destinate activităţilor CCCDI sunt asigurate de coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1). ART. 14 (1) CCCDI are un secretariat tehnic care asigură sprijinul logistic pentru desfăşurarea activităţilor CCCDI şi ale organelor de lucru ale acestuia şi gestionează pagina de internet a CCCDI. (2) Secretariatul tehnic al CCCDI este asigurat de direcţiile generale din cadrul MEN cu atribuţii în domeniul programelor de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare, respectiv dezvoltare şi performanţă instituţională. ART. 15 Pentru activitatea desfăşurată în afara activităţii de bază, membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia pot fi remuneraţi, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, conform art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare. ART. 16 Pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru, membrilor CCCDI şi organelor de lucru ale acestuia le sunt decontate cheltuielile de transport şi cazare, în condiţiile legii. ART. 17 Remunerarea activităţii desfăşurate în afara activităţii de bază de către membrii organelor de lucru ale CCCDI şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare ale acestora pentru participarea la şedinţe sau reuniuni de lucru se fac în limitele bugetului alocat cu această destinaţie. CAP. IV Relaţia instituţională cu coordonatorul de programe ART. 18 Coordonatorul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1) asigură sprijinul tehnic şi executiv pentru activitatea CCCDI, conform solicitărilor CCCDI şi normelor legale în vigoare. Coordonatorul de programe, prin departamentele sale şi conform prevederilor legale, are următoarele atribuţii: a) asigură aplicarea şi implementarea politicilor elaborate de MEN, pe baza propunerilor CCCDI, prin aceste instrumente (programe); b) asigură condiţiile materiale şi financiare necesare organizării competiţiilor pentru proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare; c) asigură buna desfăşurare a activităţii curente a CCCDI; d) administrează şi gestionează resursele destinate activităţilor CCCDI, în conformitate cu deciziile CCCDI, în condiţiile legii. CAP. V Norme de etică şi deontologie profesională ART. 19 Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia de a respecta reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale. ART. 20 Membrii CCCDI şi ai organelor de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta CCCDI, respectiv organelor de lucru, orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea deciziilor supuse direct conflictului de interese. ART. 21 Constituie conflict de interese situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi următoarele situaţii referitoare la evaluarea şi clasificarea unităţilor sau instituţiilor din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare ori la evaluarea şi finanţarea proiectelor în cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1): a) situaţia în care o persoană evaluează în mod direct sau ia decizii nominale de selecţie directă ori de excludere a evaluatorilor unui proiect, ai unei unităţi sau ai unei instituţii, faţă de care persoana în cauză are un interes financiar direct legat de finanţarea ori nefinanţarea proiectului, unităţii sau instituţiei, şi când persoana în cauză se află în una dintre următoarele relaţii cu cel puţin una dintre persoanele salariate ale unităţii sau instituţiei ori din lista de personal a proiectului evaluat: (i) sunt soţi, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv; (ii) sunt angajate în aceeaşi unitate sau instituţie; (iii) au colaborat în ultimii 5 ani, având publicaţii sau proiecte de cercetare-dezvoltare realizate în comun; b) situaţia în care o persoană supraveghează direct sau controlează direct selecţia experţilor evaluatori, alocarea evaluatorilor pentru proiecte, unităţi ori instituţii, procesul de evaluare a proiectelor, unităţilor sau instituţiilor şi procesul de negociere a contractelor de finanţare, pentru proiectele la care persoana în cauză se află pe lista de personal a proiectului sau pentru unităţi şi instituţii în cadrul cărora este salariată respectiva persoană; c) situaţia în care un membru al CCCDI face parte din lista de personal a unui proiect înscris la competiţiile din cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1). Lista de personal a proiectului este constituită din persoanele nominalizate în propunerea de proiect supusă evaluării, inclusiv responsabilii de proiect în cazul proiectelor realizate prin parteneriat între mai multe instituţii sau unităţi. ART. 22 Membrii CCCDI nu participă, în calitate de director de proiect, la competiţiile din cadrul programelor din Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare II prevăzute la art. 3 alin. (1). ANEXA 2 COMPONENŢA NOMINALĂ a Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare
┌────┬──────────────────┬───────────────┬────────────────────────────────────────────────────────────┐
│Nr. │ Numele │ Prenumele │ Instituţia │
│crt.│ │ │ │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 1.│Alexandru │Adriana │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică -│
│ │ │ │ICI Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 2.│Anton │Anton │Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 3.│Belc │Nastasia │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │ │Bioresurse Alimentare - IBA Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 4.│Bică │Marin │Universitatea din Craiova │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 5.│Boicea │Nicolae │Renault Technologie Roumanie │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 6.│Boragiu │Theodor │IBM România - S.R.L. │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 7.│Borbath │Istvan │Societatea Comercială ROSEAL - S.A. Odorheiu Secuiesc │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 8.│Buiu │Octavian │Honeywell România - S.R.L. │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 9.│Bunoiu │Mădălin │Universitatea de Vest din Timişoara │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 10.│Burlacu │Radu │Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară │
│ │ │ │Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 11.│Ceauşu │Emanoil │Academia de Ştiinţe Medicale │
│ │ │ │Centrul de Diagnostic şi Tratament "Dr. Victor Babeş" │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 12.│Crişan │Alexandru │Crisan Architecture & Engineering - S.R.L. │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 13.│Drumea │Petrin │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru │
│ │ │ │Optoelectronică, Măgurele │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 14.│Dumbravă │Virgil │Universitatea Politehnica Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 15.│Filipescu │Sorin │Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 16.│Florea │Monica │SIVECO România │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 17.│Franc │Valeriu Ioan │Academia Română │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 18.│Hadăr │Anton │Federaţia Naţională Sindicală "ALMA MATER" │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 19.│Horbaniuc │Bogdan │Universitatea Tehnică Iaşi │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 20.│Iordache │Coca Angela │Sara Pharm Solutions - S.R.L. │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 21.│Kappel │Wilhelm │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie│
│ │ │ │Electrică - ICPE-CA, Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 22.│Meiţă │Vasile │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii │
│ │ │ │Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN-INCERC" │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 23.│Moiceanu │Marian │Universitatea de Arhitectură Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 24.│Muraru-Ionel │Cornelia │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi│
│ │ │ │Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare -│
│ │ │ │INMA Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 25.│Năvrăpescu │Valentin │Universitatea Politehnica Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 26.│Neacşu │Florin │New Holland România - S.R.L. │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 27.│Oaie │Gheorghe │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie │
│ │ │ │şi Geoecologie Marină - GEOECOMAR Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 28.│Pieptu │Dragoş │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 29.│Piso │Mariu-Ioan │Agenţia Spaţială Română │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 30.│Popescu │Ionel │Industrial Biogas Solutions - S.R.L., Rokura Group │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 31.│Radulian │Mircea │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica │
│ │ │ │Pământului, Măgurele │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 32.│Sidoroff │Manuela │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe │
│ │ │ │Biologice, Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 33.│Silivestru │Valentin │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare - │
│ │ │ │COMOTI Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 34.│Stănciulescu │Ion │Institutul Naţional de Studii şi Cercetări pentru │
│ │ │ │Comunicaţii - I.N.S.C.C. Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 35.│Susan-Resiga │Romeo-Florin │Universitatea "Politehnica" din Timişoara │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 36.│Vida-Simiti │Ioan │Universitatea Tehnică Cluj-Napoca │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 37.│Vinereanu │Dragoş │Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" │
│ │ │ │Bucureşti │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 38.│Vişan │Traian │Infineon Technologies România & Co SCS │
├────┼──────────────────┼───────────────┼────────────────────────────────────────────────────────────┤
│ 39.│Zamfir │Nicolae Victor │Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi│
│ │ │ │Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN-HH Bucureşti │
└────┴──────────────────┴───────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────┘
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.