Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor <>art. 10 lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii veterinare, în baza <>Hotãrârii Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, vazand Referatul de aprobare nr. 153.880 din 25 mai 2004 al Direcţiei generale veterinare, preşedintele Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aproba Norma veterinara ce stabileşte metode naţionale de analiza pentru determinarea produselor amprolium, diclazuril şi carbadox din furaje, prevãzutã în anexa) care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Institutele centrale de profil, direcţiile veterinare şi pentru siguranta alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Agenţia Veterinara şi pentru Siguranta Alimentelor va controla modul de îndeplinire a prezentului ordin. ART. 4 Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranta Alimentelor, Liviu Harbuz Bucureşti, 10 iunie 2004. Nr. 25. ANEXA NORMA VETERINARA ce stabileşte metode naţionale de analiza pentru determinarea produselor amprolium, diclazuril şi carbadox din furaje ART. 1 Analizele privind conţinutul în amprolium, diclazuril şi carbadox, efectuate în vederea controalelor oficiale ale furajelor şi ale premixurilor, trebuie sa fie efectuate utilizând metodele stabilite de anexa la prezenta norma veterinara. ART. 2 (1) Autoritatea veterinara centrala a României poate adopta acte normative sau prevederi administrative suplimentare prezentei norme veterinare, pentru a dispune implementarea şi respectarea prevederilor acesteia. (2) Autoritatea veterinara centrala a României va lua mãsurile necesare şi va sanctiona, potrivit legii orice încãlcare a prevederilor prezentei norme veterinare. (3) Atunci când autoritatea veterinara centrala a României adopta cele menţionate la alineatele precedente, trebuie sa se facã o referire expresã la prezenta norma veterinara. ANEXAla norma veterinara------------------- PARTEA A DETERMINAREA PRODUSULUI AMPROLIUM (Clorhidrat de clorura de 1-[(4-amino-2-propil-5-pirimidin)metil]-2-metil-piridinium) 1. Scop şi domeniu de aplicare Aceasta metoda permite determinarea produsului amprolium din furaje şi premixuri. Limita de detectie este de 1 mg/kg, iar limita de determinare este de 25 mg/kg. 2. Principiu Proba este extrasa cu un amestec de metanol şi apa. Dupã diluare cu faza mobila şi filtrare prin membrana, conţinutul în amprolium este determinat prin cromatografie lichidã de inalta performanta (HPLC) cu schimbatori de cationi, utilizând un detector UV. 3. Reactivi 3.1. Metanol 3.2. Acetonitril, de grad HPLC 3.3. Apa, de grad HPLC 3.4. Soluţie de fosfat dihidrogenat de sodiu, c = 0,1 mol/l Se dizolva în apa 13,80 g de fosfat dihidrogenat de sodiu monohidrat (3.3) într-un balon gradat de 1000 ml, se aduce la semn cu apa (3.3) şi se omogenizeaza. 3.5. Soluţie de perclorat de sodiu, c = 1,6 mol/l Se dizolva 224,74 g de perclorat de sodiu monohidrat în apa (3.3) într-un balon gradat de 1000 ml, se aduce la semn cu apa (3.3) şi se omogenizeaza. 3.6. Faza mobila pentru HPLC (vezi punctul 9.1). Amestec de acetonitril (3.2), soluţie de fosfat dihidrogenat de sodiu (3.4) şi soluţie de perclorat de sodiu (3.5), 450 + 450 + 100 (v + v + v). Înainte de utilizare se filtreaza printr-un filtru cu membrana de 0,22 æm (4.3) şi se degazeaza soluţia (de ex. în baia cu ultrasunete (4.4) timp de cel puţin 15 minute). 3.7. Substanta etalon: amprolium pur, clorhidrat clorura de 1-[(4-amino-2-propil-5-pirimidin)metil]-2-metil-piridinium, E 750 (vezi 9.2). 3.7.1. Soluţie etalon stoc de amprolium, 500 æg/ml Se cantaresc cu o precizie de 0,1 mg, 50 mg de amprolium (3.7) într-un balon gradat de 100 ml, se dizolva în 80 ml de metanol (3.1) şi se plaseaza balonul timp de 10 min într-o baie cu ultrasunete (4.4). Dupã tratament cu ultrasunete, se aduce soluţia la temperatura camerei, se aduce la semn cu apa şi se omogenizeaza. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.7.2. Soluţie etalon intermediara de amprolium, 50 æg/ml Se pipeteaza 5 ml din soluţia etalon stoc (3.7.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu solvent de extracţie (3.8) şi se omogenizeaza. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.7.3. Soluţii de etalonare Se transfera 0,5, 1 şi 2 ml din soluţia etalon intermediara (3.7.2) într-o serie de baloane gradate de 50 ml. Se aduce la semn cu faza mobila (3.6) şi se omogenizeaza. Aceste soluţii corespund la 0,5, 1 şi respectiv 2 æg de amprolium pe ml. Aceste soluţii trebuie sa fie proaspãt preparate înainte de utilizare. 3.8. Solvent de extracţie Amestec de metanol (3.1) şi apa 2 + 1 (v + v). 4. Aparatura 4.1. Echipament HPLC cu sistem de injecţie, corespunzãtor injectarii de volume de 100 æl. 4.1.1. Coloana pentru cromatografie lichidã de 125 mm x 4 mm cu schimbatori de cationi, umplere de Nucleosil 10 SA de 10 æm sau echivalenta. 4.1.2. Detector UV cu lungime de unda variabila sau detector cu grup de diode. 4.2. Filtru cu membrana, material PTFE, de 0,45 æm. 4.3. Filtru cu membrana de 0,22 æm. 4.4. Baie cu ultrasunete. 4.5. Agitator mecanic sau magnetic. 5. Procedura 5.1. Generalitati 5.1.1. Furaj martor Pentru efectuarea testului de recuperare (5.1.2), trebuie analizat un furaj martor pentru a se verifica faptul ca nu este prezent amprolium sau substanţe interferente. Furajul martor trebuie sa fie de tip similar cu cel al probei şi nu trebuie sa fie detectate amprolium sau substanţe interferente. 5.1.2. Test de recuperare Trebuie efectuat un test de recuperare prin analizarea furajului martor ce a fost imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi de amprolium, similarã celei prezente în proba. Pentru a se imbogati la un nivel de 100 mg/kg, se transfera 10 ml din soluţia etalon stoc (3.7.1) într-un pahar conic de 250 ml şi se evapora soluţia pana la aproximativ 0,5 ml. Se adauga 50 g de furaj martor, se amesteca cu grija şi se lasa timp de 10 minute, amestecand din nou de mai multe ori înainte de a continua cu faza de extracţie (5.2). Alternativ, dacã nu este disponibil un furaj martor de tip similar celui din proba (a se vedea 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de aditie a etalonului. În acest caz, proba de analizat este imbogatita cu o cantitate de amprolium similarã celei deja prezente în proba. Aceasta proba este analizata împreunã cu proba ne-imbogatita, iar recuperarea poate fi calculatã prin diferenţa. 5.2. Extracţie 5.2.1. Premixuri (conţinut de amprolium < 1%) şi furaje Se cantaresc cu o precizie de 0,01 g, între 5 şi 40 g de proba, în funcţie de conţinutul în amprolium, într-un pahar conic de 500 ml şi se adauga 200 ml de solvent de extracţie (3.8). Se plaseaza balonul în baia cu ultrasunete (4.4) şi se lasa timp de 15 minute. Se scoate balonul din baia cu ultrasunete şi se agita timp de o ora cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.5). Se dilueaza o parte alicota a extractului cu faza mobila (3.6) pentru un conţinut în amprolium de 0,5-2 æg/ml şi se amesteca (vezi observatia 9.3). Se filtreaza 5-10 ml din aceasta soluţie diluata printr-un filtru cu membrana (4.2). Se continua cu determinarea HPLC (5.3). 5.2.2. Premixuri (conţinut 1% amprolium) Se cantaresc cu o precizie de 0,001 g, 1-4 g de premix, în funcţie de conţinutul în amprolium, într-un pahar conic de 500 ml şi se adauga 200 ml de solvent de extracţie (3.8). Se plaseaza balonul în baia cu ultrasunete (4.4) şi se lasa timp de 15 minute. Se scoate balonul din baia cu ultrasunete şi se agita timp de o ora cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.5). Se dilueaza o parte alicota a extractului cu faza mobila (3.6), pentru un conţinut în amprolium de 0,5-2 æg/ml şi se amesteca. Se filtreaza 5-10 ml din aceasta soluţie diluata printr-un filtru cu membrana (4.2). Se continua cu determinarea HPLC (5.3). 5.3. Determinarea HPLC 5.3.1. Parametri: Sunt oferite pentru orientare urmãtoarele condiţii; pot fi utilizate alte condiţii numai dacã acestea dau rezultate echivalente.
Coloana cromatografica lichidã (4.1.1.): 125 mm x 4 mm, cu schimbatori de
cationi, umplere de Nucleosil 10 SA de 10 æm sau
echivalenta.
Faza mobila (3.6): Amestec de acetonitril (3.2), soluţie de fosfat
dihidrogenat de sodiu (3.4) şi soluţie de
perclorat de sodiu (3.5), 450 + 450 + 100
(v + v + v)
Debit: 0,7-1 ml/min.
Lungimea undei de detectie: 264 nm.
Volum de injecţie: 100 æl.
Se verifica stabilitatea sistemului cromatografic injectand de mai multe ori soluţia de etalonare (3.7.3) conţinând 1,0 æg/ml, pana la obţinerea de înãlţimi ale picului şi timpi de retenţie constanti. 5.3.2. Curba de etalonare Se injecteaza fiecare soluţie de etalonare (3.7.3) de mai multe ori şi se determina inaltimile (ariile) medii ale picului pentru fiecare concentraţie. Se stabileşte o curba de etalonare utilizând inaltimile (ariile) medii ale picului ale soluţiilor de etalonare ca ordonate şi concentratiile corespondente, în æg/ml, ca abcise. 5.3.3. Soluţia probei Se injecteaza extractul din proba (5.2) de mai multe ori, utilizând acelaşi volum ca cel utilizat pentru soluţiile de etalonare şi se determina înãlţimea (aria) medie a picului pentru amprolium. 6. Calculul rezultatelor Plecand de la înãlţimea (aria) medie a picurilor pentru amprolium a soluţiei din proba, se determina concentratia soluţiei probei în æg/ml, prin referire la curba de etalonare (5.3.2). Conţinutul probei în amprolium w, în mg/kg, este dat de urmãtoarea formula:
m
în care: V = volumul solventului de extracţie (3.8) în ml, conform 5.2 (adicã 200 ml); (delta) = concentratia de amprolium din extractul din proba (5.2) în æg/ml; f = factorul de dilutie conform 5.2; m = masa porţiunii de test în g. 7. Validarea rezultatelor 7.1. Identitate Identitatea substanţei de analizat poate fi confirmatã prin co-cromatografie sau utilizând un detector cu grup de diode, prin intermediul cãruia sunt comparate spectrele extractului probei (5.2) şi ale soluţiei de etalonare (3.7.3) conţinând 2,0 æg/ml. 7.1.1. Co-cromatografie Un extract din proba (5.2) este imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi corespunzãtoare din soluţia de etalonare (3.7.3). Cantitatea de amprolium adãugatã trebuie sa fie similarã cantitãţii de amprolium constatatã în extractul probei. Numai înãlţimea picului de amprolium ar trebui sa creascã dupã luarea în considerare atât a cantitãţii adãugate cat şi a dilutiei extractului. Largimea picului, la jumãtatea inaltimii sale, trebuie sa se situeze la ±10% din largimea iniţialã a picului pentru amprolium al extractului probei ne-imbogatite. 7.1.2. Detectie cu grupuri de diode Rezultatele sunt evaluate în conformitate cu urmãtoarele criterii: a) Lungimea de unda a absorbtiei maxime a spectrelor probei şi a etalonului, înregistratã la varful picului pe cromatograma, trebuie sa fie aceeaşi într-o marja determinata de puterea de rezoluţie a sistemului de detectie. Pentru detectia cu grupuri de diode, aceasta este în general de ±2 nm. b) Între 210 şi 320 nm, spectrele probei şi ale etalonului, înregistrate la varful picului cromatogramei nu trebuie sa fie diferite pentru acele pãrţi ale spectrului situate între 10 şi 100% din absorbanta relativã. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleaşi maxime şi la nici un punct observat deviatia dintre doua spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta etalonului substanţei de analizat; c) Între 210 şi 320 nm, spectrele porţiunii ascendente, ale varfului şi ale porţiunii descendente a picului produse de extractul din proba, nu trebuie sa fie diferite unele de altele pentru acele pãrţi ale spectrului situate între 10 şi 100% din absorbanta relativã. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleaşi maxime şi când la toate punctele observate deviatia dintre spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta spectrului varfului picului. Dacã unul din aceste criterii nu este îndeplinit, prezenta substanţei de analizat nu este confirmatã. 7.2. Repetabilitate Diferenţa dintre rezultatele a doua determinãri paralele efectuate pe aceeaşi proba nu trebuie sa depãşeascã: a) 15% din valoarea superioarã, pentru un conţinut în amprolium între 25 mg/kg şi 500 mg/kg; b) 75 mg/kg pentru un conţinut în amprolium între 500 mg/kg şi 1000 mg/kg; c) 7,5% din valoarea superioarã, pentru un conţinut în amprolium mai mare de 1000 mg/kg. 7.3. Recuperare Pentru o proba (martor) imbogatita, recuperarea trebuie sa fie de cel puţin 90%. 8. Rezultatele unui studiu de colaborare A fost organizat un studiu de colaborare, în cursul cãruia au fost analizate trei furaje pentru pãsãri (probe 1-3), un furaj mineral (proba 4) şi un premix (proba 5). Rezultatele sunt prezentate în urmãtorul tabel:
┌───────────────────────┬──────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┐
│ │ Proba 1 │ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │
│ │(furaj martor)│ │ │ │ │
├───────────────────────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│L │ 14 │ 14 │ 14 │ 14 │ 15 │
│n │ 56 │ 56 │ 56 │ 56 │ 60 │
│medie (mg/kg) │ - │ 45,5 │ 188 │ 5129 │ 25140 │
│s(t) (mg/kg) │ - │ 2,26 │ 3,57│ 178 │ 550 │
│CV(t) (%) │ - │ 4,95 │ 1,90│ 3,46│ 2,20│
│S(R) (mg/kg) │ - │ 2,95 │ 11,8 │ 266 │ 760 │
│CV(R) (%) │ - │ 6,47 │ 6,27│ 5,19│ 3,00│
├───────────────────────┼──────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┤
│Conţinut nominal │ _ │ 50 │ 200 │ 5000 │ 25000 │
│(mg/kg) │ │ │ │ │ │
├───────────────────────┴──────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┤
│L: numãr de laboratoare │
│n: numãr de valori unice │
│s(t): deviatie standard a repetabilitatii │
│CV(t): coeficient de variatie a repetabilitatii │
│S(R): deviatie standard a reproductibilitatii │
│CV(R): coeficient de variatie a reproductibilitatii │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
9. Observaţii 9.1. Dacã proba conţine tiamina, picul tiaminei din cromatograma apare puţin înainte de picul amprolium-ului. Potrivit acestei metode, amprolium-ul şi tiamina trebuie sa fie separate. Dacã amprolium-ul şi tiamina nu sunt separate de coloana (4.1.1) utilizata în aceasta metoda, se înlocuieşte cu metanol pana la 50% din partea de acetonitril a fazei mobile (3.6). 9.2. Conform Farmacopeii Britanice, spectrul soluţiei de amprolium (c = 0,02 mol/l) în acid clorhidric (c = 0,1 mol/l) prezintã maxime la 246 nm şi 262 nm. Absorbanta va fi de 0,84 la 246 nm şi de 0,80 la 262 nm. PARTEA B DETERMINAREA DICLAZURILULUI 2,6-diclor-(4-clorofenil)-4-[2,3,4,5-tetrahidro-3,5-dioxo-1,2,4-triazin-2-yl]fenil-acetonitril 1. Scop şi domeniu de aplicare Metoda permite determinarea diclazurilului din furaje şi premixuri. Limita de detectie este de 0,1 mg/kg iar limita de determinare este de 0,5 mg/kg. 2. Principiu Dupã aditia unui etalon intern, proba este extrasa cu metanol acidifiat. Pentru furaje, o parte alicota a extractului este purificata pe un cartus C18 pentru extracţie în faza solida. Diclazurilul este eluat din cartus cu un amestec de metanol acidifiat şi apa. Dupã evaporare, reziduul este dizolvat în DMF/apa. Pentru premixuri, extractul este evaporat iar reziduul este dizolvat în DMF/apa. Conţinutul în diclazuril este determinat prin cromatografie în faza lichidã de inalta performanta (HPLC) cu gradient ternar şi în faza inversa, utilizând un detector UV. 3. Reactivi 3.1. Apa, de grad HPLC. 3.2. Acetat de amoniu. 3.3. Hidrogenosulfat de tetrabutilamoniu (TBHS). 3.4. Acetonitril, de grad HPLC. 3.5. Metanol, de grad HPLC. 3.6. N,N-dimetilformamida (DMF). 3.7. Acid clorhidric, d(20) = 1,19 g/ml. 3.8. Substanta etalon: diclazuril 11-24: [2,6 dicloro-(4-clorofenil)-4-(2,3, 4,5-tetrahidro-3,5-dioxo-1,2,4-triazin-2-yl)fenil]-acetonitril, cu puritate garantatã, E771. 3.8.1. Soluţie etalon stoc de diclazuril, 500 æg/ml. Se cantaresc, cu o precizie de 0,1 mg, 25 mg de substanta etalon de diclazuril (3.8) într-un balon gradat de 50 ml. Se dizolva în DMF (3.6), se aduce la semn cu DMF (3.6) şi se omogenizeaza. Se impacheteaza balonul într-o foaie de aluminiu sau se utilizeazã un balon de culoare bruna şi se depoziteaza în frigider. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.8.2. Soluţie etalon de diclazuril, 50 æg/ml. Se transfera 5,00 ml din soluţia etalon stoc (3.8.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu DMF (3.6) şi se omogenizeaza. Se impacheteaza balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizeazã un balon de culoare bruna şi se depoziteaza în frigider. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.9. Substanta etalon interna: 2,6 dicloro-a-(4-chlorofenil)-4-(4,5 dihidro-3,5-dioxo-1,2,4-triazina-2 (3H)-yl) a-metilbenzen-acetonitril. 3.9.1. Soluţie etalon stoc interna, 500 æg/ml. Se cantaresc, cu o precizie de 0,1 ml, 25 mg de substanta etalon interna (3.9) într-un balon gradat de 50 ml. Se dizolva în DMF (3.6), se aduce la semn cu DMF (3.6) şi se omogenizeaza. Se impacheteaza balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizeazã un balon de culoare bruna şi se depoziteaza în frigider. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.9.2. Soluţie etalon interna, 50 æg/ml. Se transfera 5,00 ml din soluţia etalon stoc interna (3.9.1) într-un balon gradat de 50 ml, se aduce la semn cu DMF (3.6) şi se omogenizeaza. Se impacheteaza flaconul într-o folie de aluminiu sau se utilizeazã un balon de culoare bruna şi se depoziteaza în frigider. La o temperatura de 4°C, la soluţia este stabilã timp de o luna. 3.9.3. Soluţie etalon interna pentru premixuri, p/1000 mg/ml (p = conţinut nominal în diclazuril al premixului în mg/kg). Se cantaresc, cu o precizie de 0,1 mg, 10 mg de substanta etalon interna într-un balon gradat de 100 ml, se dizolva în DMF (3.6) într-o baie cu ultrasunete (4.6), se aduce la semn cu DMF şi se omogenizeaza. Se impacheteaza flaconul într-o folie de aluminiu sau se utilizeazã un flacon de culoare bruna şi se depoziteaza în frigider. La o temperatura de 4°C, soluţia este stabilã timp de o luna. 3.10. Soluţie de etalonare, 2 æg/ml. Se pipeteaza 2,00 ml de soluţie etalon de diclazuril (3.8.2) şi 2,00 ml de soluţie etalon interna, (3.9.2) într-un balon gradat de 50 ml. Se adauga 16 ml de DMF (3.6), se aduce la semn cu apa şi se omogenizeaza. Aceasta soluţie trebuie sa fie proaspãt preparata înainte de utilizare. 3.11. Cartus C 18 pentru extracţie în faza solida, de exemplu, Bond Elut, mãrime: 1 cc, masa de sorbtie: 100 mg. 3.12. Solvent de extracţie: metanol acidifiat. Se pipeteaza 5,0 ml de acid clorhidric (3.7) în 1000 ml de metanol (3.5) şi se omogenizeaza. 3.13. Faza mobila pentru HPLC. Solvent A: acetat de amoniu - soluţie de hidrogenosulfat de tetrabutilamoniu. 3.13.1. Se dizolva 5 g de acetat de amoniu (3.2) şi 3,4 g de TBHS (3.3) în 1000 ml de apa (3.1) şi se omogenizeaza. 3.13.2. Solvent B: acetonitril (3.4). 3.13.3. Solvent C: metanol (3.5). 4. Aparatura 4.1. Agitator mecanic. 4.2. Echipament pentru HPLC cu gradient ternar. 4.2.1. Coloana pentru cromatografie lichidã, umplere de Hypersil ODS de 3 æm, 100 mm x 4,6 mm, sau echivalent. 4.2.2. Detector UV cu lungime de unda variabila sau detector cu grup de diode. 4.3. Evaporator rotativ în vid. 4.4. Filtru cu membrana de 0,45 æm. 4.5. Distribuitor în vid. 4.6. Baie cu ultrasunete. 5. Procedura 5.1. Generalitati 5.1.1. Furaj martor Un furaj martor trebuie sa fie analizat pentru a se controla faptul ca nu sunt prezente nici diclazuril şi nici substanţe interferente. Furajul martor trebuie sa fie de tip similar cu proba şi la analiza nu trebuie sa fie detectate diclazuril sau substanţe interferente. 5.1.2. Test de recuperare Trebuie sa fie efectuat un test de recuperare, prin analizarea furajului martor ce a fost imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi de diclazuril similarã celei prezente în proba. Pentru a se imbogati la un nivel de 1 mg/kg, se adauga 0,1 ml din soluţia etalon stoc (3.8.1) la 50 g dintr-un furaj martor, se amesteca cu grija şi se lasa timp de 10 minute, amestecand din nou de mai multe ori înainte de procedeu (5.2). Alternativ, dacã un furaj martor de tip similar probei nu este disponibil (vezi 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de aditie a etalonului. În acest caz, proba ce urmeazã sa fie analizata este imbogatita cu o cantitate de diclazuril similarã celei deja prezente în proba. Aceasta proba este analizata alãturi de proba ne-imbogatita, iar recuperarea poate fi calculatã prin diferenţa. 5.2. Extracţie 5.2.1. Furaje Se cantaresc, cu o precizie de 0,01 g, aproximativ 50 g din proba. Se transfera într-un pahar conic de 500 ml, se adauga 1,00 ml din soluţia etalon interna (3.9.2), 200 ml solvent de extracţie (3.12) şi se astupa paharul. Se agita amestecul cu agitatorul (4.1) pe parcursul nopţii. Se lasa sa se depunã timp de 10 minute. Se transfera o parte alicota de 20 ml din supernatant într-un recipient de sticla corespunzãtor şi se dilueaza cu 20 ml de apa. Se transfera aceasta soluţie într-un cartus de extracţie (3.11) şi se trece prin vid (4.5). Se spala cartusul cu 25 ml dintr-un amestec de solvent de extracţie (3.12) şi apa, 65 + 35 (V + V). Se elimina fracţiunile colectate şi se elueaza compusii cu 25 ml dintr-un amestec de solvent de extracţie (3.12) şi apa, 80 + 20 (V + V). Se evapora aceasta fracţiune pana când aceasta ajunge la sec, prin intermediul evaporatorului rotativ (4.3) la 60°C. Se dizolva reziduul în 1,0 ml de DMF (3.6), se adauga 1,5 ml de apa (3.1) şi se amesteca. Se filtreaza printr-un filtru cu membrana (4.4). Se continua cu determinarea HPLC (5.3). 5.2.2. Premixuri Se cantareste, cu o precizie de 0,001 g, aproximativ 1 g din proba. Se transfera într-un pahar conic de 500 ml, se adauga 1,00 ml din soluţia etalon interna (3.9.3), 200 ml de solvent de extracţie (3.2), şi se astupa paharul. Se agita amestecul pe parcursul nopţii cu agitatorul (4.1). Se lasa sa se depunã timp de 10 minute. Se transfera o parte alicota de 10.000/p ml (p = conţinut nominal în diclazuril al premixului în mg/kg) din supernatant într-un balon cu fundul rotund de mãrime adecvatã. Se evapora pana când acesta ajunge la sec, sub presiune redusã la 60°C, prin intermediul evaporatorului rotativ (4.3). Se redizolva reziduul în 10,0 ml de DMF (3.6), se adauga 15,0 ml de apa (3.1) şi se omogenizeaza. Se continua cu determinarea HPLC (5.3). 5.3. Determinarea HPLC. 5.3.1. Parametri Sunt oferite spre orientare urmãtoarele condiţii; pot fi utilizate alte condiţii numai dacã acestea dau rezultate echivalente.
- Coloana cromatografica 100 mm x 4,6 mm, umplere de Hypersil ODS de 3 æm
sau lichidã (4.2.1):
echivalent
- Faza mobila: Solvent A (3.13.1): Soluţie apoasa de acetat de amoniu şi
hidrogenosulfat de tetrabutilamoniu
Solvent B (3.13.2): acetonitril
Solvent C (3.13.3): metanol
- Mod de elutie: - gradient linear
- condiţii iniţiale: A + B + C = 60 + 20 + 20 (v + v + v)
- dupã 10 minute, elutia prin gradient timp de 30 min la
A + B + C = 45 + 20 + 35 (v + v + v)
Se clateste cu B timp de 10 minute.
- Debit: 1,5-2 ml/min
- Volum de injecţie: 20 æl
- Lungimea undei de detectie: 280 æl
Se verifica stabilitatea sistemului cromatografic, injectand de mai multe ori soluţia de etalonare (3.10), conţinând 2 æg/ml, pana când sunt obţinute înãlţimi ale picului şi timpi de retenţie constanti. 5.3.2. Soluţie de etalonare Se injecteaza 20 æl din soluţia de etalonare (3.10) de mai multe ori şi se determina înãlţimea (zona) medie a picului de diclazuril şi picurile etalonului intern. 5.3.3. Soluţia din proba Se injecteaza 20 æl din soluţia din proba (5.2.1. sau 5.2.2.) de mai multe ori şi se determina înãlţimea (aria) medie a picului de diclazuril şi picurile etalonului intern. 6. Calculul rezultatelor 6.1. Furaje Conţinutul probei în diclazuril w(mg/kg) este dat de urmãtoarea formula:
h(d,s) x h(i,c) (delta)(d,c) x 10V
h(i,s) x h(d,c) m
unde: h(d,s) = înãlţimea (aria) picului de diclazuril în soluţia de proba (5.2.1.); h(i,s) = înãlţimea (aria) picului etalonului intern în soluţia de proba (5.2.1.); h(d,c) = înãlţimea (aria) picului de diclazuril în soluţia de etalonare (3.10); h(i,c) = înãlţimea (aria) picului etalonului intern în soluţia de etalonare (3.10); (delta)(d,c) = concentratia diclazurilului în soluţia de etalonare în æg/ml (3.10); m = masa porţiunii de test în g; V = volumul extractului probei conform 5.2.1 (de ex. 2,5 ml). 6.2. Premixuri Conţinutul în diclazuril w(mg/kg) din proba este dat de formula:
h(d,s) x h(i,c) (delta)(d,c) x 0,02V x p
h(i,s) x h(d,c) m
unde: h(d,c) = înãlţimea (aria) picului de diclazuril în soluţia de etalonare (3.10); h(i,c) = înãlţimea (aria) picului etalonului intern în soluţia de etalonare (3.10); h(d,s) = înãlţimea (aria) picului de diclazuril în soluţia probei (5.2.2); h(i,s) = înãlţimea (aria) picului etalonului intern în soluţia probei (5.2.2.); (delta)(d,c) = concentratia diclazurilului în soluţia de etalonare (3.10); m = masa porţiunii de test în g; V = volumul extractului probei conform 5.2.2 (de ex. 25 ml); p = conţinutul nominal de diclazuril în mg/kg din premix. 7. Validarea rezultatelor 7.1. Identitate Identitatea substanţei de analizat poate fi confirmatã prin co-cromatografie sau utilizând un detector cu grup de diode prin care sunt comparate spectrele extractului din proba (5.2.1. sau 5.2.2.) şi ale soluţiei de etalonare (3.10). 7.1.1. Co-cromatografie Un extract din proba (5.2.1 sau 5.2.2.) este imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi corespunzãtoare din soluţia de etalonare (3.10). Cantitatea de diclazuril adãugatã trebuie sa fie similarã cu cantitatea de diclazuril constatatã în extractul din proba. Numai înãlţimea picului de diclazuril şi a picului etalonului intern ar trebui sa creascã dupã luarea în considerare atât a cantitãţii adãugate cat şi a dilutiei extractului. Largimea picului, la jumãtatea inaltimii sale, trebuie sa se situeze la ±10% din largimea iniţialã a picului de diclazuril sau a picului etalonului intern al extractului din proba neimbogatita. 7.1.2. Detectare cu grup de diode Rezultatele sunt evaluate în conformitate cu urmãtoarele criterii: a) Lungimea de unda de absorbţie maxima a spectrelor probei şi a etalonului, înregistrate la varful picului pe cromatograma, trebuie sa fie aceeaşi, cu o marja stabilitã de puterea de rezoluţie a sistemului de detectie. Pentru detectia cu grup de diode, aceasta este în general de ±2 nm. b) Între 230 şi 320 nm, spectrele probei şi ale etalonului, înregistrate la varful picului cromatogramei, nu trebuie sa fie diferite pentru acele pãrţi ale spectrului situate între 10 şi 100% din absorbanta relativã. Acest criteriu este îndeplinit atunci când aceleaşi maxime sunt prezente şi când la nici un punct observat deviatia între cele doua spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta etalonului substanţei de analizat. c) Între 230 şi 320 nm, spectrele porţiunii ascendente, ale varfului şi ale porţiunii descendente ale picului produse de extractul probei nu trebuie sa fie diferite unele de altele pentru acele pãrţi ale spectrului situate între 10 şi 100% din absorbanta relativã. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleaşi maxime şi când la toate punctele observate deviatia între spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta spectrului varful picului. Dacã unul din aceste criterii nu este îndeplinit, prezenta substanţei de analizat nu a fost confirmatã. 7.2. Repetabilitate Diferenţa între rezultatele a doua determinãri paralele efectuate pe aceeaşi proba nu trebuie sa depãşeascã: a) 30% din valoarea superioarã, pentru un conţinut în diclazuril situat între 0,5 şi 2,5 mg/kg; b) 0,75 mg/kg pentru un conţinut în diclazuril situat între 2,5 şi 5 mg/kg; c) 15% din valoarea superioarã, pentru un conţinut în diclazuril mai mare de 5 mg/kg. 7.3. Recuperare Pentru o proba (martor) imbogatita, recuperarea trebuie sa fie de cel puţin 80%. 8. Rezultatele unui studiu de colaborare A fost organizat un studiu de colaborare în care au fost analizate cinci probe de cãtre 11 laboratoare. Aceste probe au constat în doua premixuri; unul a fost amestecat cu o matrice organicã (O 100) şi celãlalt cu o matrice anorganica (A 100). Conţinutul teoretic este de 100 mg de diclazuril pe kg. Cele trei furaje amestecate pentru pãsãri au fost fabricate de trei producãtori diferiţi (NL) (LI/ZI/KI). Conţinutul teoretic este de 1 mg de diclazuril pe kg. Laboratoarele au fost instruite sa analizeze fiecare din probe o singura data sau în dublu. (Informaţii mai detaliate cu privire la acest studiu de colaborare pot fi gãsite în Jurnalul AOAC Internaţional, Volumul 77, nr. 6, 1994, pp. 1359-1361.) Rezultatele sunt date în tabelul urmãtor:
┌─────────────────────────┬──────────┬──────────┬─────────┬──────────┬─────────┐
│ │ Proba 1 │ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │
│ │ A 100 │ O 100 │ L1 │ Z1 │ K1 │
├─────────────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│L │ 11 │ 11 │ 11 │ 11 │ 6 │
│n │ 19 │ 18 │ 19 │ 19 │ 12 │
│Medie │ 100,8 │ 103,5 │ 0,89 │ 1,15 │ 0,89 │
│s(t) (mg/kg) │ 5,88 │ 7,64 │ 0,15 │ 0,02 │ 0,03 │
│CV(t) (%) │ 5,83 │ 7,38 │ 17,32 │ 1,92 │ 3,34 │
│S(R) (mg/kg) │ 7,59 │ 7,64 │ 0,17 │ 0,11 │ 0,12 │
│CV(R) (%) │ 7,53 │ 7,38 │ 18,61 │ 9,67 │ 13,65 │
├─────────────────────────┼──────────┼──────────┼─────────┼──────────┼─────────┤
│Conţinut nominal │ 100 │ 100 │ 1 │ 1 │ 1 │
│(mg/kg) │ │ │ │ │ │
├─────────────────────────┴──────────┴──────────┴─────────┴──────────┴─────────┤
│L: numãr de laboratoare │
│n: numãr de valori unice │
│s(t): deviatie standard a repetabilitatii │
│CV(t): coeficient de variatie a repetabilitatii │
│S(R): deviatie standard a reproductibilitatii │
│CV(R): coeficient de variatie a reproductibilitatii │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
9. Observaţii Rãspunsul diclazurilului trebuie sa fi fost demonstrat în prealabil ca fiind linear peste gama de concentratii ce sunt mãsurate. PARTEA C DETERMINAREA CARBADOXULUI Metil 3-(2-quinoxalinilmetilena)carbazat N1,N4-dioxid 1. Scop şi domeniu de aplicare Prezenta metoda este destinatã determinãrii carbadoxului din furaje, premixuri şi preparate. Limita de detectie este de 1 mg/kg. Limita de determinare este de 10 mg/kg. 2. Principiu Proba este echilibrata cu apa şi extrasa cu metanol-acetonitril. Pentru furaje, o porţiune alicota a extractului filtrat este supusã purificarii pe o coloana de oxid de aluminiu. Pentru premixuri şi preparate, o porţiune alicota a extractului filtrat este diluata la o concentraţie corespunzãtoare cu apa, metanol şi acetonitril. Conţinutul în carbadox este determinat prin cromatografie lichidã de inalta performanta (HPLC) în faza inversa, utilizând un detector UV. 3. Reactivi 3.1. Metanol. 3.2. Acetonitril, de grad HPLC. 3.3. Acid acetic, w = 100%. 3.4. Oxid de aluminiu: neutru, grad de activitate I. 3.5. Metanol-acetonitril 1 + 1 (v + v) Se amesteca 500 ml de metanol (3.1) cu 500 ml de acetonitril (3.2). 3.6. Acid acetic 10%. Se dilueaza 10 ml de acid acetic (3.3) cu apa pana la 100 ml. 3.7. Acetat de sodiu, CH(3)COONa. 3.8. Apa, de grad HPLC. 3.9. Soluţie tampon de acetat, c = 0,01 mol/l, pH = 6,0 Se dizolva 0,82 g de acetat de sodiu (3.7) în 700 ml de apa (3.8) şi se ajusteaza pH-ul la 6,0 cu acid acetic (3.6). Se transfera într-un balon gradat de 1000 ml, se aduce la semn cu apa (3.8) şi se omogenizeaza. 3.10. Faza mobila pentru HPLC Se amesteca 825 ml de soluţie tampon de acetat (3.9) cu 175 ml de acetonitril (3.2). Se filtreaza printr-un filtru de 0,22 æm (4.5) şi se degazeaza soluţia (de exemplu prin tratare cu ultrasunete timp de 10 minute. 3.11. Substanta etalon Carbadox pur: metil (3,4,2-quinoxalinilmetilena)carbazat N^1,N^4-dioxid - E850. 3.11.1. Soluţie etalon stoc de carbadox, 100 æg/ml (vezi punctul 5 Procedura): Se cantaresc, cu o precizie de 0,1 mg, 25 mg de substanta etalon de carbadox (3.11) într-un balon gradat de 250 ml. Se dizolva în metanol-acetonitril (3.5) prin tratare cu ultrasunete (4.7). Dupã tratamentul cu ultrasunete, se aduce soluţia la temperatura camerei, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) şi se omogenizeaza. Se ambaleaza balonul într-o folie de aluminiu sau se utilizeazã sticlarie de culoare bruna şi se depoziteaza într-un frigider. La o temperatura de 4°C soluţia este stabilã timp de o luna. 3.11.2. Soluţii de etalonare Se transfera 2,0, 5,0, 10,0 şi 20,0 ml din soluţia etalon stoc (3.11.1) într-o serie de baloane gradate de 100 ml. Se adauga 30 ml de apa, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) şi se omogenizeaza. Se ambaleaza baloanele în folii de aluminiu. Aceste soluţii corespund la 2,0, 5,0, 10,0 şi respectiv 20,0 æg/ml de carbadox. Soluţiile de etalonare trebuie sa fie proaspãt preparate înainte de utilizare. Nota: Pentru determinarea carbadoxului din furaje ce conţin mai puţin de 10 mg/kg, trebuie sa se prepare soluţii de etalonare cu o concentraţie inferioarã valorii de 2,0 æg/ml. 3.12. Amestec de apa-[metanol-acetonitril] (3.5), 300 + 700 (v + v) Se amesteca 300 ml de apa cu 700 ml din amestecul de metanol-acetonitril (3.5). 4. Aparatura 4.1. Agitator de laborator sau magnetic. 4.2. Hârtie de filtru din fibra de sticla (Whatman GF/A sau echivalent). 4.3. Coloana de sticla (lungime de 300 - 400 mm, diametru intern de aproximativ 10 mm), cu frita de sticla sinterizata şi valva de evacuare. Nota: poate fi utilizata, de asemenea, o coloana de sticla prevãzutã cu un robinet sau o coloana de sticla cu o extremitate efilata; în acest caz, un tampon mic de vata de sticla este inserat la extremitatea inferioarã şi se impinge utilizând o bagheta de sticla. 4.4. Echipament HPLC cu sistem de injecţie, adecvat pentru injectarea de volume de 20 æl. 4.4.1. Coloana pentru cromatografie lichidã: 300 mm x 4 mm, C18, umplere de 10 æm sau echivalenta. 4.4.2. Detector UV cu lungime de unda variabila sau detector cu grup de diode ce funcţioneazã între 225 şi 400 nm. 4.5. Filtru cu membrana de 0,22 æm. 4.6. Filtru cu membrana de 0,45 æm. 4.7. Baie cu ultrasunete. 5. Procedura Nota: Carbadoxul este fotosensibil. Efectuati toate procedurile în lumina estompata sau utilizaţi sticlarie de culoare bruna sau sticlarie ambalata în folie de aluminiu. 5.1. Generalitati 5.1.1. Furaj martor Pentru efectuarea testului de recuperare (5.1.2), trebuie sa fie analizat un furaj martor, pentru a se verifica faptul ca nu sunt prezente nici carbadox şi nici substanţe interferente. Furajul martor trebuie sa fie de tip similar cu proba şi la analiza nu trebuie detectate nici carbadox şi nici substanţe interferente. 5.1.2. Test de recuperare Trebuie efectuat un test de recuperare prin analizarea furajului martor (5.1.1) ce a fost imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi de carbadox, similarã celei prezente în proba. Pentru a se imbogati la un nivel de 50 mg/kg, se transfera 5,0 ml din soluţia etalon stoc (3.11.1) într-un pahar conic de 200 ml. Se evapora soluţia la aproximativ 0,5 ml într-un curent de azot. Se adauga 10 g din furajul martor, se amesteca şi se asteapta timp de 10 minute înainte de a continua cu faza de extracţie (5.2). Alternativ, dacã nu este disponibil un furaj martor de tip similar probei (vezi 5.1.1), poate fi efectuat un test de recuperare prin intermediul metodei de aditie a etalonului. În acest caz, proba este imbogatita cu o cantitate de carbadox similarã celei deja prezente în proba. Aceasta proba este analizata împreunã cu proba neimbogatita şi recuperarea poate fi calculatã prin diferenţa. 5.2. Extractia 5.2.1. Furaje Se cantaresc, cu o precizie de 0,01 g, aproximativ 10 g din proba şi se transfera într-un pahar conic de 200 ml. Se adauga 15,0 ml de apa, se amesteca şi se echilibreaza timp de 5 minute. Se adauga 35,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupa şi se agita timp de 30 de minute cu agitatorul mecanic sau cu agitatorul magnetic (4.1). Se filtreaza soluţia printr-o hârtie de filtru din fibra de sticla (4.2). Se retine aceasta soluţie pentru faza de purificare (5.3). 5.2.2. Premixuri (0,1-2,0%) Se cantareste, cu o precizie de 0,001 g, aproximativ 1 g din proba nemacinata şi se transfera într-un pahar conic de 200 ml. Se adauga 15,0 ml de apa, se amesteca şi se echilibreaza timp de 5 minute. Se adauga 35,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupa şi se agita timp de 30 de minute cu un agitator mecanic sau cu un agitator magnetic (4.1). Se filtreaza soluţia printr-o hârtie de filtru cu fibra de sticla (4.2). Se pipeteaza o parte alicota a filtratului într-un balon gradat de 50 ml. Se adauga 15,0 ml de apa, se aduce la semn cu metanol-acetonitril (3.5) şi se omogenizeaza. Concentratia de carbadox a soluţiei finale trebuie sa fie de aproximativ 10 æg/ml. O parte alicota este filtrata printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continua cu dozarea HPLC (5.4). 5.2.3. Preparate (> 2%) Se cantaresc, cu o precizie de 0,001 g, aproximativ 0,2 g din proba nemacinata şi se transfera într-un pahar conic de 250 ml. Se adauga 45,0 ml de apa, se amesteca şi se echilibreaza timp de 5 minute. Se adauga 105,0 ml de metanol-acetonitril (3.5), se astupa şi se omogenizeaza. Proba se supune ultrasunetelor (4.7) timp de 15 minute, urmate de agitare mecanicã sau magnetica timp de 15 minute (4.1). Se filtreaza soluţia printr-o hârtie de filtru din fibra de sticla (4.2). Se dilueaza o parte alicota a filtratului cu amestecul de apa-metanol-acetonitril (3.12) pana la o concentraţie finala în carbadox de 10-15 æg/ml (pentru o preparare la 10%, factorul de dilutie este de 10). O parte alicota este filtrata printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continua cu determinarea HPLC (5.4). 5.3. Purificare 5.3.1. Prepararea coloanei de oxid de aluminiu. Se cantaresc 4 g de oxid de aluminiu (3.4) şi se transfera în coloana de sticla (4.3). 5.3.2. Purificarea probei Se aplica 15 ml din extractul filtrat (5.2.1) în coloana de oxid de aluminiu şi se elimina primii 2 ml de eluant. Se colecteazã urmãtorii 5 ml şi se filtreaza o parte alicota printr-un filtru de 0,45 æm (4.6). Se continua cu determinarea HPLC (5.4). 5.4. Determinarea HPLC. 5.4.1. Parametri Urmãtoarele condiţii sunt oferite pentru orientare; pot fi utilizate alte condiţii numai dacã acestea dau rezultate echivalente:
Coloana cromatografica 300 mm x 4 mm, C18, umplere de 10 æm sau
lichidã (4.1.1): echivalenta
Faza mobila (3.10): Amestec de soluţie tampon de acetat (3.9)
şi acetonitril (3.2), 825 + 175 (v + v).
Debit: 1,5-2 ml/min
Lungimea undei de detectie: 365 nm
Volum de injecţie: 20 æl
Se verifica stabilitatea sistemului cromatografic, injectand de mai multe ori soluţia de etalonare (3.11.2) conţinând 5,0 æg/ml, pana când sunt obţinute înãlţimi (arii) ale picurilor şi timpi de retenţie constanti. 5.4.2. Curba de etalonare Se injecteaza fiecare soluţie de etalonare (3.11.2) de mai multe ori şi se mãsoarã inaltimile (ariile) picurilor pentru fiecare concentraţie. Se stabileşte o curba de etalonare utilizând inaltimile sau ariile medii ale picurilor soluţiilor de etalonare ca ordonate şi concentratiile corespondente în æg/ml ca abcise. 5.4.3. Soluţia probei Se injecteaza de mai multe ori extractul probei [(5.3.2) pentru furaje, (5.2.2) pentru premixuri şi (5.2.3) pentru preparate] şi se determina înãlţimea (aria) medie a picurilor carbadoxului. 6. Calculul rezultatelor Plecand de la înãlţimea (aria) medie a picurilor carbadoxului soluţiei din proba, se determina concentratia soluţiei din proba în æg/ml prin referire la curba de etalonare (5.4.2). 6.1. Furaje: Conţinutul w în carbadox (mg/kg) din proba este dat de urmãtoarea formula:
m
în care: (delta) = concentratia de carbadox a extractului din proba (5.3.2) în æg/ml. V(1) = volumul de extracţie în ml (adicã 50 ml). m = masa porţiunii de test în g. 6.2. Premixuri şi preparate Conţinutul w al probei în carbadox (mg/kg) este dat de urmãtoarea formula:
m
în care: (delta) = concentratia de carbadox a extractului din proba (5.2.2 sau 5.2.3) în æg/ml. V(2) = volumul de extracţie în ml (adicã 50 ml pentru premixuri; 150 pentru preparate). f = factor de dilutie conform 5.2.2 (premixuri) sau 5.2.3 (preparate). m = masa porţiunii de test în g. 7. Validarea rezultatelor 7.1. Identitate Identitatea substanţei de analizat poate fi confirmatã prin co-cromatografie sau utilizând un detector cu grup de diode prin care sunt comparate spectrele extractului din proba şi ale soluţiei de etalonare (3.11.2) conţinând 10,0 æg/ml. 7.1.1. Co-cromatografie Un extract al probei este imbogatit prin adãugarea unei cantitãţi corespunzãtoare de soluţie de etalonare (3.11.2). Cantitatea de carbadox adãugat trebuie sa fie similarã cantitãţii estimate de carbadox constatatã în extractul din proba. Numai înãlţimea picului carbadoxului ar trebui sa fie marita dupã luarea în considerare atât a cantitãţii adãugate cat şi a dilutiei extractului. Largimea picului, la jumãtatea inaltimii sale maxime, trebuie sa se situeze la ±10% din largimea iniţialã. 7.1.2. Detectare cu grup de diode Rezultatele sunt evaluate conform urmãtoarelor criterii: a) lungimea de unda de absorbţie maxima a spectrelor probei şi a etalonului, înregistratã la varful picului pe cromatograma, trebuie sa fie aceeaşi într-o marja determinata de puterea de rezoluţie a sistemului de detectie. Pentru detectia prin grup de diode, aceasta este de obicei de ±2 nm; b) între 225 şi 400 nm, spectrele probei şi ale etalonului, înregistrate la varful picului pe cromatograma, nu trebuie sa fie diferite pentru aceste pãrţi ale spectrului într-un interval de 10-100% al absorbantei relative. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleaşi maxime şi când la nici un punct observat deviatia între cele doua spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta substanţei de analizat etalon; c) între 225 şi 400 nm, spectrele porţiunii ascendente, ale varfului şi ale porţiunii descendente a picului, produse de extractul din proba, nu trebuie sa fie diferite unele de altele pentru acele pãrţi ale spectrului într-un interval de 10-100% al absorbantei relative. Acest criteriu este îndeplinit atunci când sunt prezente aceleaşi maxime şi când la toate punctele observate, deviatia dintre spectre nu depãşeşte 15% din absorbanta spectrului varfului. Dacã unul din aceste criterii nu este îndeplinit, prezenta substanţei de analizat nu a fost confirmatã. 7.2. Repetabilitate Pentru un conţinut de 10 mg/kg şi mai mare, diferenţa dintre rezultatele a doua determinãri paralele efectuate pe aceeaşi proba nu trebuie sa depãşeascã 15% din rezultatul superior. 7.3. Recuperare Pentru o proba (martor) imbogatita, recuperarea trebuie sa fie de cel puţin 90%. 8. Rezultate ale unui test de colaborare A fost organizat un studiu de colaborare în care şase furaje, patru premixuri şi trei preparate au fost analizate de opt laboratoare. Au fost efectuate analize în dublu pentru fiecare proba. (Mai multe informaţii detaliate cu privire la acest studiu de colaborare pot fi gãsite în Jurnalul AOAC, Volumul 71, 1988, pag. 484-490.) Rezultatele studiului (cu excepţia valorilor aberante) sunt indicate mai jos: Tabelul 1. Rezultatele studiului de colaborare pentru furaje
┌─────────────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬─────────┬──────────┐
│ │ Proba 1 │ Proba 2 │ Proba 3 │ Proba 4 │ Proba 5 │ Proba 6 │
├─────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│L │ 8 │ 8 │ 8 │ 8 │ 8 │ 8 │
│n │ 15 │ 14 │ 15 │ 15 │ 15 │ 15 │
│Medie (mg/kg) │ 50,0 │ 47,6 │ 48,2 │ 49,7 │ 46,9 │ 49,7 │
│S(t) (mg/kg) │ 2,90 │ 2,69 │ 1,38 │ 1,55 │ 1,52 │ 2,12 │
│CV(t) (%) │ 5,8 │ 5,6 │ 2,9 │ 3,1 │ 3,2 │ 4,3 │
│S(R) (mg/kg) │ 3,92 │ 4,13 │ 2,23 │ 2,58 │ 2,26 │ 2,44 │
│CV(R) (%) │ 7,8 │ 8,7 │ 4,6 │ 5,2 │ 4,8 │ 4,9 │
├─────────────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼─────────┼──────────┤
│Conţinut nominal │ 50,0 │ 50,0 │ 50,0 │ 50,0 │ 50,0 │ 50,0 │
│(mg/kg) │ │ │ │ │ │ │
└─────────────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴─────────┴──────────┘
Tabel 2. Rezultatele unui studiu de colaborare pentru premixuri şi preparate
┌────────────────┬───────────────────────────────────┬─────────────────────────┐
│ │ Premixuri │ Preparate │
├────────────────┼────────┬────────┬────────┬────────┼────────┬────────┬───────┤
│ │ A │ B │ C │ D │ A │ B │ C │
├────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│L │ 7 │ 7 │ 7 │ 7 │ 8 │ 8 │ 8 │
│n │ 14 │ 14 │ 14 │ 14 │ 16 │ 16 │ 16 │
│Medie (g/kg) │ 8,89 │ 9,29 │ 9,21 │ 8,76 │ 94,6 │ 98,1 │ 104 │
│S(t) (g/kg) │ 0,37 │ 0,28 │ 0,28 │ 0,44 │ 4,1 │ 5,1 │ 7,7│
│CV(t) (%) │ 4,2 │ 3,0 │ 3,0 │ 5,0 │ 4,3 │ 5,2 │ 7,4│
│S(R) (g/kg) │ 0,37 │ 0,28 │ 0,40 │ 0,55 │ 5,4 │ 6,4 │ 7,7│
│CV(R) (%) │ 4,2 │ 3,0 │ 4,3 │ 6,3 │ 5,7 │ 6,5 │ 7,4│
├────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤
│Conţinut nominal│ 10,0 │ 10,0 │ 10,0 │ 10,0 │ 100 │ 100 │ 100 │
│(g/kg) │ │ │ │ │ │ │ │
├────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴────────┴───────┤
│L: numãr de laboratoare │
│n: numãr de valori unice │
│S(t): deviatie standard a repetabilitatii │
│CV(t): coeficient de variatie a repetabilitatii │
│S(R): deviatie standard a reproductibilitatii │
│CV(R): coeficient de variatie a reproductibilitatii │
└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.