Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Referatul Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene nr. 248 din 1 noiembrie 2010 de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţioneazã în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, avizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile <>art. 7 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, în temeiul prevederilor <>art. 24 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 324/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale emite prezentul ordin. ART. 1 Se aprobã bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţioneazã în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2, carefac parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli prevãzute la art. 1 reprezintã limite maxime ce nu pot fi depãşite. (2) În cazul în care în execuţie se înregistreazã nerealizãri ale veniturilor aprobate, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţioneazã în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale vor efectua cheltuieli în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienţã aprobaţi. ART. 3 Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţioneazã în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 4 Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, Valeriu Tabãrã Bucureşti, 4 noiembrie 2010. Nr. 248. ANEXA 1 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI - ICPA BUCUREŞTI BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010
- mii lei -
┌──────┬──────────────────────────────────┬────┬─────────────┐
│ │ │Nr. │ Program │
│ │ INDICATORI │rd. │ 2010 │
│ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────────┼────┼─────────────┤
│ │ A │ 0 │ 1 │
├──────┼──────────────────────────────────┼────┼─────────────┤
│ I.│VENITURI TOTALE, din care │ 01 │ 8.466│
│ 1.│VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:│ 02 │ 8.416│
│ a) │Venituri din activitatea de bazã*)│ 03 │ 8.406│
│ b) │Venituri din alte activitãţi │ │ │
│ │conexe activitãţii de cercetare- │ 04 │ 10│
│ │dezvoltare │ │ │
│ c) │Venituri din subvenţii de la │ │ │
│ │bugetul de stat pentru investiţii │ 05 │ │
│ │ │ │ │
│ 2.│VENITURI FINANCIARE │ 06 │ 50│
│ 3.│VENITURI EXTRAORDINARE │ 07 │ 0│
│ II.│CHELTUIELI TOTALE, din care: │ 08 │ 8.436│
│ 1.│Cheltuieli de exploatare, total, │ │ │
│ │din care: │ 09 │ 8.436│
│ a)│Bunuri şi servicii │ 10 │ 1.576│
│ b)│Cheltuieli de personal, din care: │ 11 │ 4.920│
│ │- cheltuieli cu salariile │ 12 │ 3.637│
│ │- indemnizaţiile membrilor │ │ │
│ │consiliului de administraţie │ 13 │ 93│
│ │- drepturile salariale ale │ │ │
│ │directorului general │ 14 │ 161│
│ │ │ │ │
│ │- contribuţii de asigurãri │ │ │
│ │ sociale de stat │ 15 │ 756│
│ │- contribuţii de asigurãri de │ │ │
│ │ şomaj │ 16 │ 18│
│ │- contribuţii de asigurãri sociale│ │ │
│ │ de sãnãtate │ 17 │ 189│
│ │- contribuţii de asigurãri pentru │ │ │
│ │ accidente de muncã şi boli │ 18 │ 10│
│ │ profesionale │ │ │
│ │- contribuţii pentru concedii şi │ │ │
│ │ indemnizaţii │ 19 │ 30│
│ │- contribuţii la Fondul de │ │ │
│ │ garantare a creanţelor salariale │ 20 │ 9│
│ │- contribuţii la fondul de pensii │ │ │
│ │ facultative │ 21 │ 0│
│ │ alte cheltuieli de personal, │ │ │
│ │ din care: │ 22 │ 271│
│ │- tichete de masã │ 23 │ 253│
│ │- deplasãri, detaşãri │ 24 │ 18│
│ c)│Cheltuieli de exploatare privind │ │ │
│ │amortizarea, provizioanele şi │ │ │
│ │ajustãrile pentru depreciere │ 25 │ 960│
│ d)│Cheltuieli de protocol │ 26 │ 1│
│ e)│Cheltuieli de reclamã şi │ │ │
│ │publicitate │ 27 │ │
│ f)│Cheltuieli cu sponsorizarea │ 28 │ 0│
│ g)│Cheltuieli prevãzute de art. 21(3)│ │ │
│ │din <>Legea nr. 571/2003 │ 29 │ 19│
│ │privind codul fiscal │ │ │
│ h)│Alte cheltuieli │ 30 │ 960│
│ 2.│Cheltuieli financiare, din care: │ 31 │ 0│
│ │- cheltuieli privind dobânzile │ 32 │ 0│
│ │- alte cheltuieli financiare │ 33 │ 0│
│ 3.│Cheltuieli extraordinare │ 34 │ 0│
│ III.│REZULTATUL BRUT(profit/pierdere) │ 35 │ 30│
│ IV.│IMPOZITUL PE PROFIT │ 36 │ 5│
│ V.│REZULTATUL NET │ 37 │ 25│
│ VI.│ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE │ 38 │ 0│
│ │DIN ANII PRECEDENŢI │ │ │
│ VII.│PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS │ │ │
│ │DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR │ 39 │ 25│
│ │CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI │ │ │
│ a)│pentru cointeresarea personalului │ │ │
│ │angajat în activitate │ 40 │ 5│
│ b)│pentru finanţarea dezvoltãrii │ │ │
│ │institutului naţional │ 41 │ 15│
│ c)│pentru desfãşurarea activitãţii │ │ │
│ │curente, inclusiv pentru │ 42 │ 5│
│ │finanţarea proiectelor │ │ │
│ VIII.│SURSE DE FINANŢARE A INVESTI- │ │ │
│ │ŢIILOR, din care: │ 43 │ 200│
│ 1.│Surse proprii │ 44 │ 200│
│ 2.│Subvenţii de la bugetul de stat │ 45 │ │
│ 3.│Credite bancare pentru investiţii │ 46 │ │
│ │- interne │ 47 │ │
│ │- externe │ 48 │ │
│ 4.│Alte surse │ 49 │ │
│ IX.│UTILIZAREA RESURSELOR PENTRU │ │ │
│ │INVESTIŢII, din care: │ 50 │ 200│
│ 1.│Investiţii, inclusiv investiţii │ │ │
│ │în curs la finele anului │ 51 │ 200│
│ 2.│Rambursarea de rate aferente │ │ │
│ │creditelor pentru investiţii │ 52 │ │
│ │- interne │ 53 │ │
│ │- externe │ 54 │ │
│ X.│DATE DE FUNDAMENTARE │ │ │
│ 1.│Venituri totale (rd. 01) │ 55 │ 8.466│
│ 2.│Cheltuieli aferente veniturilor │ │ │
│ │totale (rd. 08) │ 56 │ 8.436│
│ 3.│Rezultate (+/-) (rd.57 - rd.58) │ 57 │ 30│
│ 4.│Numãr mediu de personal, total │ │ │
│ │institut, din care: │ 58 │ 116│
│ │- numãr mediu personal de │ │ │
│ │cercetare-dezvoltare │ 59 │ 98│
│ 5.│Câştigul mediu lunar pe salariat, │ │ │
│ │total institut-lei/persoanã/lunã │ 60 │ 2.451│
│ 6.│Câştig mediu lunar pe personal │ │ │
│ │de cercetare-dezvoltare- │ 61 │ 2.889│
│ │lei/persoanã/lunã │ │ │
│ 7.│Rentabilitatea (rd.57/rd.56x 100) │ 62 │ 0│
│ 9.│Rata rentabilitãţii financiare │ 63 │ 75│
│ │rd.37 x 100/capital propriu) │ │ │
│ 10.│Plãţi restante │ 64 │ 0│
│ 11.│Creanţe de încasat │ 65 │ 200│
└──────┴──────────────────────────────────┴────┴─────────────┘
___________ *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei, Cercetãrii, Tineretului şi Sportului/Autoritatea Naţionalã pentru Cercetare Ştiinţificã, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe de nucleu, sunt în sumã de 5.108 mii lei, încheiate pânã la 18.06.2010, iar cele realizate din contractele încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţeazã programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumã de 1.116 mii lei. ANEXA 2 MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU BIOTEHNOLOGII ÎN HORTICULTURĂ ŞTEFĂNEŞTI-ARGEŞ BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2010
- mii lei -
┌──────┬──────────────────────────────────┬────┬─────────────┐
│ │ │Nr. │ Program │
│ │ INDICATORI │rd. │ 2010 │
│ │ │ │ │
├──────┼──────────────────────────────────┼────┼─────────────┤
│ │ A │ 0 │ 1 │
├──────┼──────────────────────────────────┼────┼─────────────┤
│ I.│VENITURI TOTALE, din care │ 01 │ 6276│
│ 1.│VENITURI DIN EXPLOATARE, din care:│ 02 │ 6276│
│ a) │Venituri din activitatea de bazã*)│ 03 │ 2291│
│ b) │Venituri din alte activitãţi │ │ │
│ │conexe activitãţii de cercetare- │ 04 │ 3985│
│ │dezvoltare │ │ │
│ c) │Alte veni turi din exploatare │ 05 │ 0│
│ 2.│VENITURI FINANCIARE │ 06 │ 0│
│ 3.│VENITURI EXTRAORDINARE │ 07 │ 0│
│ II.│CHELTUIELI TOTALE, din care: │ 08 │ 6015│
│ 1.│Cheltuieli de exploatare, total, │ │ │
│ │din care: │ 09 │ 6011│
│ a)│Bunuri şi servicii │ 10 │ 2189│
│ b)│Cheltuieli de personal, din care: │ 11 │ 2120│
│ │- cheltuieli cu salariile │ 12 │ 1640│
│ │- indemnizaţiile membrilor │ │ │
│ │consiliului de administraţie │ 13 │ 19│
│ │- drepturile salariale ale │ │ │
│ │directorului general │ 14 │ 70│
│ │- contribuţii de asigurãri │ │ │
│ │ sociale de stat │ 15 │ 341│
│ │- contribuţii de asigurãri de │ │ │
│ │ şomaj │ 16 │ 8│
│ │- contribuţii de asigurãri sociale│ │ │
│ │ de sãnãtate │ 17 │ 85│
│ │- contribuţii de asigurãri pentru │ │ │
│ │ accidente de muncã şi boli │ 18 │ 5│
│ │ profesionale │ │ │
│ │- contribuţii pentru concedii şi │ │ │
│ │ indemnizaţii │ 19 │ 14│
│ │- contribuţii la Fondul de │ │ │
│ │ garantare a creanţelor salariale │ 20 │ 4│
│ │- contribuţii la fondul de pensii │ │ │
│ │ facultative │ 21 │ 0│
│ │ alte cheltuieli de personal, │ │ │
│ │ din care: │ 22 │ 23│
│ │- tichete de masã │ 23 │ 0│
│ │- deplasãri, detaşãri │ 24 │ 23│
│ c)│Cheltuieli de exploatare privind │ │ │
│ │amortizarea, provizioanele şi │ │ │
│ │ajustãrile pentru depreciere │ 25 │ 708│
│ d)│Cheltuieli de protocol │ 26 │ 0│
│ e)│Cheltuieli de reclamã şi │ │ │
│ │publicitate │ 27 │ 40│
│ f)│Cheltuieli cu sponsorizarea │ 28 │ 0│
│ g)│Cheltuieli prevãzute de art. 21(3-│ │ │
│ │litera c)din <>Legea nr. 571/2003 │ 29 │ 0│
│ │privind codul fiscal │ │ │
│ h)│Alte cheltuieli │ 30 │ 954│
│ 2.│Cheltuieli financiare, din care: │ 31 │ 4│
│ │- cheltuieli privind dobânzile │ 32 │ 2│
│ │- alte cheltuieli financiare │ 33 │ 2│
│ 3.│Cheltuieli extraordinare │ 34 │ 0│
│ III.│REZULTATUL BRUT(profit/pierdere) │ 35 │ 261│
│ IV.│IMPOZIT PE PROFIT │ 36 │ 51│
│ V.│REZULTATUL NET │ 37 │ 210│
│ VI.│ACOPERIREA PIERDERILOR CONTABILE │ 38 │ 210│
│ │DIN ANII PRECEDENŢI │ │ │
│ VII.│PROFITUL DE REPARTIZAT RĂMAS │ │ │
│ │DUPĂ ACOPERIREA PIERDERILOR │ 39 │ 0│
│ │CONTABILE DIN ANII PRECEDENŢI │ │ │
│ a)│pentru cointeresarea personalului │ 40 │ 0│
│ b)│pentru finanţarea dezvoltãrii │ │ │
│ │institutului naţional │ 41 │ 0│
│ c)│pentru desfãşurarea activitãţii │ │ │
│ │curente, inclusiv pentru │ 42 │ 0│
│ │finanţarea proiectelor │ │ │
│ VIII.│SURSE DE FINANŢARE A INVESTI- │ │ │
│ │ŢIILOR, din care: │ 43 │ 200│
│ 1.│Surse proprii │ 44 │ 200│
│ 2.│Subvenţii de la bugetul de stat │ 45 │ 0│
│ │pentru investiţii │ │ │
│ 3.│Credite bancare pentru investiţii │ 46 │ 0│
│ │- interne │ 47 │ 0│
│ │- externe │ 48 │ 0│
│ 4.│Alte surse │ 49 │ 0│
│ IX.│UTILIZAREA RESURSELOR PENTRU │ │ │
│ │INVESTIŢII, din care: │ 50 │ 200│
│ 1.│Investiţii, inclusiv investiţii │ │ │
│ │în curs la finele anului │ 51 │ 200│
│ 2.│Rambursãri de rate aferente │ │ │
│ │creditelor pentru investiţii │ 52 │ 0│
│ │- interne │ 53 │ 0│
│ │- externe │ 54 │ 0│
│ X.│DATE DE FUNDAMENTARE │ │ │
│ 1.│Venituri totale (rd. 01) │ 55 │ 6276│
│ 2.│Cheltuieli aferente veniturilor │ │ │
│ │totale (rd. 08) │ 56 │ 6015│
│ 3.│Rezultate (+/-) (rd.57 - rd.58) │ 57 │ 261│
│ 4.│Numãr mediu de personal, total │ │ │
│ │institut, din care: │ 58 │ 88│
│ │- numãr mediu personal de │ │ │
│ │cercetare-dezvoltare │ 59 │ 31│
│ 5.│Câştigul mediu lunar pe salariat, │ │ │
│ │total institut-lei/persoanã/lunã │ 60 │ 1485│
│ 6.│Câştigul mediu lunar pe personal │ │ │
│ │de cercetare-dezvoltare- │ 61 │ 1820│
│ │lei/persoanã/lunã │ │ │
│ 7.│Rentabilitatea (rd.57/rd.56x 100) │ 62 │ 4│
│ 9.│Rata rentabilitãţii financiare │ 63 │ 3│
│ │ Rd. 37*100 │ │ │
│ │ ────────── │ │ │
│ │ capital propriu │ │ │
│ 10.│Plãţi restante │ 64 │ 19000│
│ 11.│Creanţe de încasat │ 65 │ 1300│
└──────┴──────────────────────────────────┴────┴─────────────┘
__________ *) Veniturile realizate din contractele de cercetare încheiate cu Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii/Autoritatea Naţionalã pentru Cercetare Ştiinţificã, inclusiv cele din contracte de finanţare pe programe-nucleu, sunt în sumã de 1.844 mii lei, încheiate pânã la data de 31.12.2009, iar cele realizate din contracte încheiate cu ordonatorii principali de credite care finanţeazã programe şi proiecte din planurile sectoriale sunt în sumã de 99 mii lei. _____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.