Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dată fiind necesitatea alinierii cuantumului taxei de procesare a cererilor de vize de intrare în România la dispoziţiile Regulamentului (UE) 2019/1.155 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), având în vedere prevederile art. 1 pct. 12 şi ale art. 3 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2019/1.155 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize), în considerarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Actul privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, în lumina eforturilor depuse de ţara noastră pentru integrarea prevederilor legislaţiei uniforme în domeniul vizelor în cadrul normativ naţional, în perspectiva adoptării unei decizii a Consiliului privind aplicarea în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor externe şi ministrul finanţelor publice emit prezentul ordin. ART. 1 Cuantumul taxelor privind contravaloarea vizelor prevăzute la punctele 1, 2 şi 3 ale secţiunii A „Vize“ din anexa la Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se revizuieşte potrivit anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră ale României în străinătate, asigură îndeplinirea prevederilor prezentului ordin. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 14 zile de la data publicării. Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu Ministrul finanţelor publice, Vasile-Florin Cîţu ANEXA 1
┌────┬───────────┬─────────────────────┐
│Nr. │Denumirea │Taxa în euro │
│crt.│serviciilor│ │
├────┴───────────┴─────────────────────┤
│A. Vize │
├────┬───────────┬─────────────────────┤
│ │Viza de │ │
│1 │tranzit │80 │
│ │aeroportuar│ │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│2 │Viza de │80 │
│ │tranzit │ │
├────┼───────────┼─────────────────────┤
│ │ │80 40 pentru copii, │
│ │ │de la împlinirea │
│ │ │vârstei de 6 ani şi │
│ │ │până la împlinirea │
│ │ │vârstei de 12 ani 120│
│ │ │sau 160 în cazul în │
│ │ │care o decizie de │
│ │ │punere în aplicare │
│ │ │este adoptată de │
│ │ │Consiliu în temeiul │
│ │Viza de │art. 25a alin. (5) │
│3 │scurtă │litera (b) din │
│ │şedere │Regulamentul (UE) │
│ │ │2019/1.155 al │
│ │ │Parlamentului │
│ │ │European şi al │
│ │ │Consiliului din 20 │
│ │ │iunie 2019 de │
│ │ │modificare a │
│ │ │Regulamentului (CE) │
│ │ │nr. 810/2009 privind │
│ │ │instituirea unui Cod │
│ │ │comunitar de vize │
│ │ │(Codul de vize) │
└────┴───────────┴─────────────────────┘
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.