Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 229 din 20 decembrie 2024 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 136/2017 pentru aprobarea Regulilor de aplicare a normelor de hrană, a Regulilor privind organizarea şi funcţionarea popotelor, a structurii normelor de hrană pentru animalele de serviciu, precum şi a structurii normelor de dotare cu bunuri materiale necesare aprovizionării, depozitării şi păstrării produselor alimentare, preparării, transportului şi servirii hranei în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, pe timp de pace
EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 3 din 3 ianuarie 2025
Având în vedere prevederile art. 4^2 şi ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 136/2017 pentru aprobarea Regulilor de aplicare a normelor de hrană, a Regulilor privind organizarea şi funcţionarea popotelor, a structurii normelor de hrană pentru animalele de serviciu, precum şi a structurii normelor de dotare cu bunuri materiale necesare aprovizionării, depozitării şi păstrării produselor alimentare, preparării, transportului şi servirii hranei în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, pe timp de pace, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 17 noiembrie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Titlul ordinului se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ORDIN
pentru aprobarea regulilor privind hrănirea în Ministerul Afacerilor Interne, pe timp de pace"
2. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 1
Se aprobă regulile de aplicare a normelor de hrană la care au dreptul personalul din Ministerul Afacerilor Interne, precum şi persoanele private de libertate aflate în stare de reţinere, arest sau detenţie în centrele de reţinere şi arestare preventivă ale unităţilor Ministerului Afacerilor Interne, prevăzute în anexa nr. 1*) care face parte integrantă din prezentul ordin."
3. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 2
Se aprobă regulile de organizare şi funcţionare a popotelor şi a bucătăriilor de unitate în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, prevăzute în anexa nr. 2*) care face parte integrantă din prezentul ordin."
4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 3
Se aprobă structura normelor de hrană pentru animalele de serviciu sau destinate serviciului şi regulile de aplicare a acestora în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, prevăzute în anexa nr. 3*) care face parte integrantă din prezentul ordin."
5. Anexele nr. 1, 3 şi 4 se modifică şi se completează potrivit anexelor nr. 1, 3 şi 4 la prezentul ordin.
6. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.
ART. II
Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-4 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat
Bucureşti, 20 decembrie 2024.
Nr. 229.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: